Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 116/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 13-02-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 116/R DOSAR NR._
Ședința publică din 13 februarie 2013
Instanța constituită din:
Complet de judecată CR4:
PREȘEDINTE: A. C. M. - judecător
Judecător: A. P. D.
Judecător C. C. G.
Grefier: A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de partea vătămată T. V. împotriva sentinței penale nr. 2051/S din data de 9 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr. _ .
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 februarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 13 februarie 2013.
CURTEA DE APEL B.
Asupra recursului de față,
Prin sentința penală nr. 2051 din 09.11.2012 a Judecătoriei B. în baza art. 192 alin. 1 Cod penal inculpata O. M. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art.208 alin. 1 Cod penal aceeași inculpată a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 2 ani și 7 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art.34 alin. l lit. b) Cod penal s-au contopit pedepsele mai sus menționate și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 7 luni închisoare.
În baza art.861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani fixat în condițiile art.862 Cod penal.
În baza art.863 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpata a fost obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere din partea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul B.:
a) să se prezente la fiecare convocare la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B.;
b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;
e) să urmeze un curs de calificare profesională.
În baza art.71 al.2 Cod penal i s-au interzis inculpatei pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal.
În baza art.71 al.5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art.359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.864 Cod penal referitoare la faptul că: dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune; dacă nu va îndeplini, cu rea-credință măsurile de supraveghere și obligația stabilită instanța va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a acesteia.
S-a constatat că inculpata a fost reținută 24 ore în data de 04.07.2011.
În baza art. 346 alin 1 Cod de procedură penală s-a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată T. V..
În baza art.191 alin.1 Cod de procedură penală inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, în cursul zilei de 21.06.2011, în jurul orelor 15.00, profitând de faptul că atât poarta de acces în curte, cât și ușa locuinței părții vătămate T. V. erau deschise, iar în casă nu se afla nimeni, partea vătămată fiind ocupată cu curățenia unui coteț de păsări, inculpata O. M. a intrat până într-o cameră și din compartimentul unei vitrine a sustras mai multe plicuri cu bani în diverse valute, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 29.200 lei.
Cu privire la persoana pe care a văzut-o în curte, partea vătămată a susținut ba că ar fi fost un băiat, care a trecut pe stradă la scurt timp având o plasă identică cu a celui care cobora scările, ba că ar fi fost o femeie.
Martorul T. C., fiul părții vătămate, a arătat că în ziua respectivă a fost sunat de tatăl său, care i-a spus că cineva i-a luat banii din casă și când a venit l-a găsit speriat. Martorul a confirmat totodată că banii se aflau într-o vitrină din camera părții vătămate, fiind cert așadar, prin coroborare cu susținerile părții vătămate și concluzia raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, că inculpata a umblat exact la dulapul în care erau păstrați banii.
Inculpata nu a oferit însă nici o justificare asupra acestui aspect, susținând la urmărirea penală că obișnuia să meargă la cerșit cu o sacoșă, fără să intre în casele oamenilor dacă nu găsea pe nimeni în curte, dar că în B. nu mai fusese din anul 2010 și că nu cunoaște nimic în legătură cu faptele cercetate. În instanță a revenit și a declarat că a fost la cerșit în anul 2011 în B., în zona Bisericii Sf. N. (care se află chiar în apropierea locuinței părții vătămate), dar nu a intrat în casa părții vătămate.
La data de 05.07.2011 inculpata a purtat o discuție telefonică cu o persoană identificată ca fiind cel mai probabil T. Lămâița, mama concubinului său, interceptată în baza autorizației procurorului confirmată prin încheierea nr.68/07.07.2011 a Judecătoriei B., în cadrul căreia, făcând referire la faptele pentru care era cercetată, îi comunică acesteia că nu a văzut-o „nimeni din aia mare” (așa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului, locuința părții vătămate este o clădire relativ mare), iar interlocutoarea îi spune: „Atunci de ce să te sperii?”.
Reținând vinovăția inculpatei, în baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a condamnat-o la pedeapsa rezultantă arătată mai sus, cu aplicarea dispozițiilor art. 861 și urm. Cod penal, în ceea ce privește modalitatea de executare.
Sub aspectul laturii civile, cu privire la dovada prejudiciului suferit de către partea civilă prin săvârșirea infracțiunilor deduse judecății în prezenta cauză, instanța a reținut în primul rând că existența banilor a fost dovedită. Astfel, așa cum rezultă din declarațiile părții vătămate care sub acest aspect se coroborează în totalitate cu declarația martorului T. C., partea vătămată avea obiceiul ca în ultimii ani să strângă diverse sume de bani, pe care mai apoi le depozita în plicuri, separat pe diverse valute, într-o vitrină din dormitorul său. Chiar martorul este cel care afirmă că în mai multe rânduri, a schimbat pentru tatăl său diferite sume de bani în mai multe tipuri de valută, respectiv dolari USD, dolari canadieni, lire sterline sau franci elvețieni, că la un moment dat, în cursul lunii ianuarie 2011, cu ocazia unei vizite a fratelui său a văzut în totalitatea suma strânsă, deși nu a avut posibilitatea de a-i număra.
În ceea ce privește cuantumul însă, partea vătămată afirmă în plângerea depusă la organele de cercetare penală că în urma furtului i-au fost sustrase sumele de 2075 euro, 2100 de dolari USD, 2000 de franci elvețieni și 1500 de lire sterline, iar constituirea de parte civilă s-a făcut pentru suma de 30.000 de lei. Acest cuantum instanța de fond a apreciat că a rămas însă nedovedit întrucât afirmațiile acesteia rămân necoroborate cu alte mijloace de probă, martorul audiat în cauză nu a avut la cunoștință despre cuantumul exact al sumei decât din afirmațiile tatălui său. Atât în fața instanței, cât și în faza de urmărire penală, martorul afirmând că în niciuna din ocaziile cu care a văzut banii în cauză, nu i-a putut număra, astfel că numai din relatările tatălui a luat la cunoștință faptul că la un moment dat acesta ajunsese la aproximativ 7000 de euro.
Din ansamblul probelor instanța a reținut cu certitudine faptul că singurul care avea la cunoștință despre cuantumul total al sumei strânse a fost T. V., iar celelalte persoane care ar fi avut cunoștință despre obiceiul acestuia de a economisi bani nu au putut percepe prin propriile simțuri acest cuantum ci doar din ceea ce le relata partea civilă.
Instanța a avut în vedere și datele existente la dosar privind demersurile efectuate de către organele judiciare în vederea stabilirii cuantumului sumei sustrase. Astfel, instanța a reținut că în cercetările la agențiile de schimb valutar nu au fost identificate operațiuni de schimb care să fi fost solicitate de către inculpată și care ar fi putut conduce la stabilirea unei sume concrete.
În concluzie, deși instanța a reținut faptul că partea civilă într-adevăr a suferit un prejudiciu prin săvârșirea infracțiunilor, că inculpata i-a sustras acesteia o sumă de bani, având în vedere faptul că, în ciuda probatoriului administrat, cuantumul sumei efectiv sustrase nu a putut fi dovedit, a dispus respingerea acțiunii civile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea civilă T. V., criticând sentința recurată sub aspectul laturii penală, în ceea ce privește stabilirea modalității de executare a pedepsei, solicitând ca inculpata să execute pedeapsa în penitenciar și sub aspectul laturii civile, privind greșita respingere a constituirii de parte civilă și obligarea inculpatei și la plata sumei de 800 lei, onorariul avocatului său și 20.000 lei, daune morale.
Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 385/6 alin. 3 Cod de procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 385/6 alin. 1 Cod de procedură penală, constată că recursul este fondat, pentru următoarele motive ce vor fi arătate în continuare.
Faptele comise de inculpata O. M., împrejurările săvârșirii acestora și vinovăția inculpatei au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.
Încadrarea juridică dată activității infracționale este legală.
Și pedepsele de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1 Cod penal și 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal, au fost bine individualizate ca întindere instanța de fond ținând seama de toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, pe care le-a aplicat în mod just.
Și modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, respectiv suspendarea sub supraveghere, a fost corect stabilită de instanța de fond, iar aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție nu ar fi de natură a asigura realizarea scopului preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal și nici a funcțiilor educative și sancționatorii ale acesteia.
În ceea ce privește latura civilă, deși instanța de fond a reținut că existența banilor a fost dovedită, în mod greșit a respins latura civilă ca nefiind dovedită.
Infracțiunea de furt, este o infracțiune de patrimoniu, care vizează luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul persoanei.
Este greu de crezut că inculpata, a cărei amprentă a fost identificată pe vitrina din locuința părții civile, față de care s-a reținut în mod just săvârșirea infracțiunii de furt, nu și-a însușit banii cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.
În mod greșit instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit cuantumul sumei de 30.000 lei, afirmațiile părții civile nefiind coroborate cu alte mijloace de probă. Martorul audiat în cauză, T. C., în mod neechivoc a declarat că tatăl său a strâns circa 7000 euro în diverse valute, el fiind cel care de multe ori a realizat schimbul valutar pentru tatăl său. Faptul că martorul nu a numărat efectiv banii pe care părinții săi i-au strâns de-a lungul timpului, nu este un impediment pentru a repara prejudiciul cauzat de inculpată părții civile, întrucât este de notorietate că nici o persoană fizică nu face „publică” suma de bani pe care o are, tocmai pentru a putea dovedi, la un moment dat, față de un prezumtiv infractor, faptul că a fost prejudiciat prin săvârșirea unei fapte penale.
Totodată faptul că inculpata nu a realizat, după comiterea faptei, nici un schimb valutar, nu înlătură prezumția săvârșirii faptei de către aceasta și scopul ilicit urmărit prin luarea bunului, și anume, intenția de a-și însuși pe nedrept banii, cu consecința reparării prejudiciului pe latura civilă, motive pentru care se va dispune obligarea inculpatei la plata sumei de 30.000 lei către partea civilă T. V..
În ceea ce privește motivele de recurs, privind obligarea inculpatei la plata sumei de 800 lei, onorariul avocatului său și 20.000 lei, daune morale, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât pe timpul derulării procesului penal partea civilă nu a fost reprezentată în instanță de un avocat, acesta făcându-și singur apărările, astfel că suma de 800 lei nu este justificată pentru a fi acoperită de către inculpată.
În ceea ce privește daunele morale, infracțiunile contra patrimoniului, precum și cele care vizează violarea proprietății private nu sunt generatoare de prejudicii morale, psihice, motive pentru care se vor respinge daunele morale solicitate de către partea civilă.
În raport de toate aceste considerente, curtea, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală, analizând recursul potrivit art. 385/6 C.pr.pen., va admite recursul declarat de partea civilă, va casa sentința atacată sub aspectul laturii civile.
În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu se va achita din fondul Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală admite recursul declarat de partea vătămată T. V. împotriva sentinței penale nr. 2051 din 09.11.2012 a Judecătoriei B. pe care o casează sub aspectul laturii civile și rejudecând cauza:
Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă T. V. și obligă pe inculpata O. M. să plătească părții civile suma de 30.000 lei, cu titlu de prejudiciu nerecuperat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare în care s-a inclus și onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, ce va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.02.2013.
Președinte Judecător Judecător
A. C. M. A. P. D. C. C. G.
Grefier
A. O.
red.ACM/26.02.2013
tehnoredact.DS/27.02.2013/3 ex.
jud.fond. C. G.
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 106/2013.... → |
|---|
