Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 99/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-02-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.99/RDOSAR NR._
Ședința publică din data de 11 februarie 2013
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CRU7:
Președinte - M. D. – judecător
Judecător - C. E.
Judecător - O. B.
- Grefier - C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații M. I. și P. F., împotriva încheierii de ședință din 07 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul penal nr._ 12.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat M. I., în stare de arest ( deținut în Penitenciarul C.) asistat de apărător ales, avocat G. A.-A., recurentul inculpat P. F., în stare de arest ( deținut în Penitenciarul C. ) asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M. A..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Instanța constată cauza în stare de soluționarea și, în temeiul dispozițiilor art. 385 13 Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursurilor.
Apărătorul ales al inculpatului M. I., respectiv avocat G. A.-A., solicită admiterea recursului formulat de inculpat, casarea încheieri pronunțată de Tribunalul B. și, pe cale de consecință să nu se mai mențină măsura arestării preventive a inculpatului. Instanța de fond argumentează necesitatea menținerii acestei măsuri prin faptul că deși în cauză a fost administrată proba cu martori aproape în totalitate ar mai urma fie audiat o persoană, respectiv martora P. L. – concubina inculpatului D., precum și un alt martor. S-a apreciat că față de aspectul că această martoră este cunoscută celor trei inculpați punerea în libertate a acestora ar impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal. Or, de la bun început menținerea acestei stării s-a argumentat pe dispozițiile art. 148 lit.a și f Cod procedură penal, în nici un caz pe art. 148 lit.b Cod procedură penală, în cauză nu există probe sau temeiuri în sensul că inculpatul lăsat în libertate ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori. Instanța de fond își argumentează menținerea stării de arest preventiv pe art. 148 lit.f Cod procedură penală, dacă prima teză într-adevăr este îndeplinită, cu privire la cea de-a doua teză a pericolului social concret instanța de fond a apreciat că inculpatul lăsat în libertate, în lipsa unei preocupări lucrative și a unor venituri stabile ar fi predispus la săvârșirea unor fapte anti-sociale. Au învederat instanței de fond faptul că inculpatul beneficiază de sprijinul familiei sale și cu ocazia verificării stării de arest au depus la dosar o declarație a părinților săi prin care aceștia sunt de acord ca inculpatul să locuiască la ei și să-i asigure cele necesare pe parcursul desfășurării procesului penal până își va găsi un loc de muncă. Așa cum au arătat și martorii care au fost audiați la termenul anterior și care îi cunosc pe inculpați, inculpatul își asigura veniturile din fel de fel de activități fără a beneficia de un contract de muncă. De fiecare dată au solicitat luarea unei măsuri mai blânde, respectiv măsura prevăzută de art. 145 Cod procedură penală, deoarece scopul măsurii preventive în ceea ce privește buna desfășurare a procesului și împiedicarea sustragerii inculpatului de la cercetarea penală pot fi îndeplinite și prin luarea acestei măsuri. Cu atât mai mult cu cât se pot stabili și niște obligații pe care le impune instanța și pe care inculpatul trebuie să le respecte. S-a mai argumentat menținerea acestei măsurii pe faptul că inculpații ar fi dorit să părăsească teritoriul României pentru a lucra în străinătate, iar instanța a apreciat că această dorință a inculpaților se încadrează în dispozițiile art. 148 lit.a Cod procedură penală, însă solicită a se observa că din declarațiile date de la bun început de către inculpați cât și din declarațiile martorilor audiați la termenul anterior au arătat că această dorință era mai veche și nu doreau să se sustragă cercetării penale. Nu se poate susține că lăsat în libertate inculpatul ar pleca din țară. Cu atât mai mult cu cât prin obligațiile prevăzute de art. 145 Cod procedură penală se poate lua și măsura consemnării la punctul de frontieră. Față de toate aceste, solicită admiterea recursului, să nu se mai mențină măsura arestării preventive și să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.
Apărătorul din oficiu al inculpatului P. F., respectiv avocat M. A., solicită admiterea recursului formulat de inculpat și, pe cale de consecință să nu se mai mențină starea de arest preventiv a inculpatului iar inculpatul să fie judecat în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Din motivarea încheierii Tribunalului B. nu rezultă care ar fi pericolul concret pentru ordinea publică dacă inculpatul ar fi judecat în stare de libertate, care ar fi elementele care ar conduce la zădărnicirea aflării adevărului. Având în vedere că inculpatul a avut un loc de muncă înainte de arestarea preventivă, că acesta are 2 copii minori și că soția acestuia locuiește cu chirie, consideră că sunt elemente suficiente din care să rezulte că acesta judecat în stare de libertate s-ar prezenta ori de câte ori va fi chemat pentru a-și demonstra nevinovăția. Pentru aceste elemente solicită admiterea recursului și să se constate că nu există elemente noi care să determine menținea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu prăsi localitatea de domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul B. ca fiind legală și temeinică. Probațiunea nu este finalizată, astfel încât instanța de fond în momentul în care a analizat incidența temeiurilor prevăzute de art. 148 lit. a și f Cod procedură penală a analizat pe lângă gradul de pericol social deosebit al faptelor săvârșite, împrejurările în care s-au comis faptele, complexitatea cauzei, a analizat și persoana inculpaților, dar și atitudinea procesuală a acestora, astfel încât și față de concluziile Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. a constatat în cazul fiecărui inculpat ce factor de risc prezintă. Coroborând elementele furnizate de anchetă și de administrarea probelor în faza de judecată, cu concluziile acestui referat de evaluare instanța de fond a concluzionat că lăsarea în libertate a celor 2 inculpați prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și mai ales există indicii care conduc la presupunerea rezonabilă că cei 2 inculpați ar încerca să se sustragă urmării penale prin plecarea din țară. S-au identificat ca și factori de risc ai celor 2 inculpați consumul exagerat de băuturi alcoolice, anturajul deosebit, iar în cazul inculpatului D. faptul că a comis prezenta faptă imediat după punerea în libertate din penitenciar. Și ceilalți 2 inculpați au antecedente penale. Pentru toate acestea solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați și menținerea stării de arest preventiv și obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocat G. A.-A., în replică, arată că inculpatul M. este singurul care nu este cunoscut cu antecedente penale, iar cu privire la concluziile raportului de evaluare solicită a se observa că acest raport concluzionează că beneficiind de sprijinul familiei și găsindu-și un loc de muncă stabil acești factori de risc la care a făcut referire reprezentantul Ministerului Public sunt mult diminuați.
Inculpatul M. I., având ultimul cuvânt, arată că își va găsi un loc de muncă, în acest dosar a fost citat ca martor, s-a prezentat și nu s-a sustras. Solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Inculpatul P. F., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și pe cale de consecință să se înlocuiască măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. D. să plece în Italia pentru a munci și nu să se sustragă urmării penale. A se avea în vedere că are în întreținere 2 copii, iar soția lui locuiește cu chirie.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față,
Constată că prin încheierea din data de 7 februarie 2013, Tribunalul B., a dispus următoarele - în baza art. 300/2, art. 160/b al 1,3 cod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut starea de arest preventiv a inculpaților:
- D. D. C. zis G., M. I. și P. F..
A respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate potrivit art. 145 cod procedură penală de inculpații D. D. C., M. I. și P. F..
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Inculpații sunt cercetați relativ la comiterea unor infracțiuni grave, astfel:
- D. D. C., sub aspectul infracțiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) – 176 alin. (1) lit. d) C.pen., tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 alin. (1) din C.pen. rap. la art. 174 alin. 1 C.pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) C.pen. și la art. 176 alin. 1 lit. d) C.pen., tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. a) și c) C.pen. și violare de domiciliu, art. 192 alin. 1 C.pen.;
- M. I. sub aspectul infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. a) și c) C.pen., iar
- P. F. sub aspectul infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. a) și c) C.pen.
Instanța a constatat că nu au apărut elemente noi de natură a aprecia că măsura arestării preventive s-ar fi dispus în alte condiții decât cele prev. de art. 149/1 cod procedură penală cu privire la cei trei inculpați. Astfel, se constată că la data de 21.10.2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul D. D. C. pentru infracțiunile de omor deosebit de grav prev de art 174 alin 1, 176 alin 1 lit d) Cod penal, tentativă la omor deosebit de grav prev de art 20 alin 1 din Cod penal raportat la art 174 alin 1 Cod penal și art 175 alin 1 lit d) Cod penal și art 176 alin 1 lit d) Cod penal, tâlhărie prev de art 211 alin 1 și alin 2 1 lit c) Cod penal și violare de domiciliu prev de art 192 alin 1 Cod penal, iar la data de 23.10.2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații M. I. și P. F. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie prev de art 26 Cod penal raportat la art. 211 alin 1, alin 21 lit. c Cod penal.
Ulterior, la data de 23.10.2012 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpați prin reținerea și a dispozițiilor al 2/1 lit. a cu referire la fapta rpev de art. 211 al 1 și al 2/1 lit c Cp.
În cursul urmăririi penale s-a solicitat Tribunalului B. arestarea preventivă a celor trei inculpați, instanța dispunând potrivit art. 149/1 cod procedură penală prin încheierile de ședință nr. 32/2012 și nr. 33/2012 ale acestei instanțe. Măsura arestării preventive s-a dispus față de inculpați pe o perioadă de câte 29 de zile.
Inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. din data de 14.12.2012 fiind cercetați pentru aceea că în data de 18 octombrie 2012, pe timp de zi, o persoană, despre care se afirmă că ar fi inculpatul D. D. C., ar fi pătruns fără drept în locuința victimelor D. A. și D. E., locuință situată în mun. B., ., ., ., și prin violență, ar fi deposedat cele două victime de bijuterii; se mai afirmă în actul de inculpare că în scopul obținerii banilor și al ascunderii urmelor, autorul s-ar fi decis să suprime viața celor doi bătrâni în vârstă de 82 și 81 de ani, sens în care le-ar fi aplicat mai multe lovituri de intensitate mare, urmare cărora a rezultat decesul lui D. A.. Cu privire la P. F. și M. I. prin actul de sesizare sunt inculpați pentru faptul că la data de 18 octombrie 2012, pe timp de zi, l-ar fi ajutat pe inculpatul D. D. C. să comită infracțiunea de tâlhărie, inculpat căruia i-ar fi oferit informații despre victime, ar fi planificat plănuit fapta împreună cu autorul, iar după deposedarea victimelor de bijuterii cei doi inculpați ar fi ajutat pe autor să vândă la amanet bunurile sustrase.
Tribunalul a subliniat că urmează a fi audiată în cauză o persoană cunoscută tuturor celor trei inculpați, care ar fi avut relații apropiate cu aceștia, care cunoaște aspecte care pot fi relevante pentru stabilirea corectă a stării de fapt. De asemenea, s-a dispus audierea și a altei persoane care ar cunoaște elemente care pot servi la stabilirea stării de fapt. Totodată, instanța procedează în continuare la verificarea apărărilor unuia dintre inculpați. Toate aceste probatorii care se impun a fi administrate reclamă menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, lăsarea acestora în libertate putând dăuna bunului mers al cercetărilor, prin posibilitățile de influențare a probațiunii. În acest sens instanța amintește faptul că toți cei trei inculpați au dat declarații divergente cu privire la starea de fapt, contrazicerile acestora impunându-se a fi verificate prin noi probe .
Prin raportare la datele speței se constată că subzistă bănuiala legitimă că faptele care formează obiectul cercetărilor ar putea fi reținute față de inculpații D. dan C., P. F. și M. I..
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de omor deosebit de grav – în formă consumată sau în formă tentantă – violare de domiciliu și complicitate la tâlhărie este închisoarea mai mare de 4 ani, aspect care relevă importanța acordată de societate dreptului la viață, la integritate corporală, dreptului de proprietate și determină reținerea în continuare a dispozițiilor art. 148 lit. f teza I cod procedură penală.
Dispunerea unei măsuri preventive nu împietează asupra principiului prezumției de nevinovăție, ci ea se apreciază în raport cu probatoriul ce se impune a fi efectuat, complexitatea cauzei, posibilitatea ca persoane care urmează a fi audiate în continuare să simtă o presiune psihică importantă care se poate reflecta în declarațiile acestora; prin nemenținerea măsurii preventive sau înlocuirea arestului preventiv cu o măsură procesuală mai puțin restrictivă de libertate se poate ajunge implicit la o imposibilitate de a stabili, cât mai aproape de realitate, starea de fapt care a impus formarea prezentului dosar. În acest sens Tribunalul are în vedere nu doar depozițiile contradictorii ale inculpaților, cât mai ales dificultatea cu care persoane audiate în prezenta cauză, persoane cunoscute inculpaților, au relatat aspecte care interesează procedura pendinte.
Modalitatea și împrejurările în care s-ar fi comis faptele, astfel cum sunt reținute în actul de sesizare – asupra unor persoane în vârstă, după o prealabilă verificare a activității victimelor – sunt și probe certe că lăsarea în libertate a persoanelor care formează obiectul verificărilor constituie un pericol pentru ordinea publică. Instanța are în vedere la aprecierea dispozițiilor art. 148 lit. f teza II cod procedură penală și implicit a dispozițiilor art. 136 al 1 Cod procedură penală și impactul negativ pe care îl are asupra opiniei publice comiterea de fapte de furt cu violență, temerea ce marchează comunitatea că persoane cercetate pentru fapte deosebit de grave se află în libertate. De asemenea, instanța a reținut și vârsta înaintată a victimelor, starea acestora de sănătate, era ușor sesizabilă de orice persoană, iar agresarea acestora în condițiile date trezește suspiciuni cu privire la valorile morale ale autorilor.
În același timp instanța a reținut că probatoriul administrat la acest moment procesual relevă în continuare faptul că persoanele trimise în judecată în prezenta cauză ar fi manifestat public ideea de a comite diverse infracțiuni; aceste împrejurări relevate de martori din prezenta cauză, coroborat cu lipsa unei preocupări lucrative și cu nedovedirea existenței unui contract de muncă în străinătate – inculpații M. și P. susțin că trebuiau să plece la muncă în Italia – trezesc temerea că lipsa veniturilor stabile poate constitui mobilul și motivația comiterii de infracțiuni grave, dar și faptul că lăsați în libertate inculpații nu ar putea respecta dispozițiile instanței și ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpaților respectiv, inculpatul P. F. a suferit în urmă cu mai mult timp condamnări penale; inculpatul nu a putut justifica plecarea pe care intenționa să o facă în alt stat, iar precipitarea cu care dorea să procedeze la părăsirea teritoriului României, împreună cu inculpatul P. F., determină instanța să constate că subzistă temerea că lăsat în libertate nu ar putea respecta dispoziții ale instanței ce ar fi stabilite în cadrul unei măsuri procesuale mai ușoare; consilierul de probațiune de la SRSS de pe lângă Tribunalul B. identifică printre factori potențiali de risc ai unui comportament infracțional consumul de băuturi alcoolice și anturajul. Inculpatul M. iulian: deși nu este cunoscut cu antecedente penale, se constată că nici cu privire la acesta instanța nu are certitudinea că lăsat în libertate nu ar impieta buna desfășurare a cercetărilor, în condițiile în care declarațiile oferite organelor judiciare prezintă inadvertențe; consilierul de probațiune de la SRSS de pe lângă Tribunalul B. susține cu privire la acest inculpat că are un comportament influențat de anturaj și de consumul de băuturi alcoolice . Pentru considerentele anterioare, instanța a constatat că nu există probe că inculpații P. și M. ar fi intenționat să părăsească teritoriul României pentru a desfășura activități lucrative în mod legal pe teritoriul altui stat, astfel încât să se poată aprecia ca fiind veridice, și nu ca o justificare a declarațiilor lor, susținerile făcute pe parcursul procedurii.
Așa fiind, a reținut, în cauză față de inculpații M. și P. și dispozițiile art. 148 lit. a cod procedură penală. Instanța a avut în vedere, în același timp și factorii de risc de adoptare a unui comportament antisocial, factori identificați de serviciul de probațiune care a efectuat referatele cu privire la inculpați.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații:
1.Inculpatul M. I., a solicitat admiterea recursului, casarea încheieri pronunțată de Tribunalul B. și, pe cale de consecință să nu se mai mențină măsura arestării preventive a inculpatului.
În susținerea recursului inculpatul a invocat faptul că în cauză nu există probe sau temeiuri, în sensul că, inculpatul lăsat în libertate ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori.
În cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f cod procedură penală, deoarece la dosarul cauzei nu există probe concrete că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică deoarece inculpatul beneficiază de sprijinul familiei sale și cu ocazia verificării stării de arest au depus la dosar o declarație a părinților săi prin care aceștia sunt de acord ca inculpatul să locuiască la ei și să-i asigure cele necesare pe parcursul desfășurării procesului penal până își va găsi un loc de muncă. Așa cum au arătat și martorii care au fost audiați la termenul anterior și care îi cunosc pe inculpați, inculpatul își asigura veniturile din fel de fel de activități fără a beneficia de un contract de muncă. Scopul măsurii preventive în ceea ce privește buna desfășurare a procesului și împiedicarea sustragerii inculpatului de la cercetarea penală pot fi îndeplinite și prin luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, cu atât mai mult cu cât se pot stabili și niște obligații pe care le impune instanța și pe care inculpatul trebuie să le respecte.
În legătură cu dispozițiile art. 148 lit. a Cod procedură penală, a invocat faptul că din declarațiile date de la bun început de către inculpați cât și din declarațiile martorilor audiați la termenul anterior au arătat că această dorință era mai veche și nu doreau să se sustragă cercetării penale, acest temei de arestare nu mai poate fi reținut la acest moment.
2.Inculpatul P. F. a solicitat admiterea recursului formulat și, pe cale de consecință să nu se mai mențină starea de arest preventiv a inculpatului. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Din motivarea încheierii Tribunalului B. nu rezultă care ar fi pericolul concret pentru ordinea publică dacă inculpatul ar fi judecat în stare de libertate, care ar fi elementele care ar conduce la zădărnicirea aflării adevărului. Având în vedere că a avut un loc de muncă înainte de arestarea preventivă, că are 2 copii minori și că soția acestuia locuiește cu chirie, consideră că sunt elemente suficiente din care să rezulte că acesta judecat în stare de libertate s-ar prezenta ori de câte ori va fi chemat pentru a-și demonstra nevinovăția.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursurilor declarate în cauză, de către cei doi inculpați, Curtea constată, că aceste recursuri sunt nefondate, urmând a fi menținută încheierea recurată.
Inculpații P. F. și M. I. au fost arestați preventiv la data de 23 octombrie 2012, de către Tribunalul B..
În fapt, cei doi inculpați sunt acuzați că ar fi desfășurat următoarea activitate infracțională: în data de 18 octombrie 2012, pe timp de zi, o persoană, despre care se afirmă că ar fi inculpatul D. D. C., ar fi pătruns fără drept în locuința victimelor D. A. și D. E. și prin violență, ar fi deposedat cele două victime de bijuterii; se mai afirmă în actul de inculpare că în scopul obținerii banilor și al ascunderii urmelor, autorul s-ar fi decis să suprime viața celor doi bătrâni în vârstă de 82 și 81 de ani, sens în care le-ar fi aplicat mai multe lovituri de intensitate mare, urmare cărora a rezultat decesul lui D. A.. Cu privire la P. F. și M. I., aceștia sunt acuzați pentru faptul că la data de 18 octombrie 2012, pe timp de zi, l-ar fi ajutat pe inculpatul D. D. C. să comită infracțiunea de tâlhărie, inculpat căruia i-ar fi oferit informații despre victime, ar fi planificat plănuit fapta împreună cu autorul, iar după deposedarea victimelor de bijuterii cei doi inculpați ar fi ajutat pe autor să vândă la amanet bunurile sustrase.
În drept, faptele de care sunt acuzați cei doi inculpați corespund infracțiunii de tâlhărie, în forma complicității, prevăzută de art. 26 cod penal raportat la art. 211 alin 1 alin. 2 ind. 1, lit. a și c cod penal.
Curtea constată că la acest moment procesual sunt incidente dispozițiile art. 143 cod procedură penală, în sensul că cei doi inculpați ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Această bănuială este susținută de următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpaților, cele ale martorilor, audiați atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, procesele verbale de cercetare la fața locului.
Ne aflăm la momentul verificării legalității și temeiniciei stării de arest preventiv, când nu se impune o analiză amănunțită a mijloacelor de probă, această operațiune juridică urmând să fie realizată la momentul soluționării pe fond a cauzei și la momentul stabilirii sau nu a vinovăției inculpaților.
Apărările inculpaților, în sensul că, ar fi săvârșit o faptă penală, mai puțin gravă decât cea pentru care sunt acuzați, respectiv infracțiunea de tăinuire, vor fi analizate de asemenea la momentul pronunțării pe fondul cauzei a unei hotărâri, la acest moment procesual, existând așa cum am mai arătat, mijloace de probă care să susțină bănuiala legitimă în sensul săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală.
Curtea constată că, în mod judicios au fost reținute ca temei al arestării pentru cei doi inculpați recurenți și prevederile art. 148 lit. a cod procedură penală, în sensul că, au încercat să se sustragă urmăririi penale, imediat după ce se reține că ar fi săvârșit faptele de care sunt acuzați. Prima instanță a explicat în mod amănunțit motivele pentru care a fost reținut acest temei de arestare și care se menține în continuare.
Inculpații au invocat faptul că doreau să părăsească teritoriul României pentru a desfășura activități lucrative în străinătate, însă prima instanța a constatat în mod temeinic că nu există probe că inculpații P. și M. ar fi intenționat să părăsească teritoriul României pentru a desfășura activități lucrative în mod legal pe teritoriul altui stat. Prin urmare, prima instanță a constatat, în mod întemeiat că nu pot fi considerate ca veridice, afirmațiile inculpaților făcute în acest sens.
La acestea se adaugă și concluziile referatelor de evaluare efectuate în cauză, potrivit cărora la ambii inculpați au fost identificați factori de risc de adoptare a unui comportament antisocial.
Absența unor preocupări lucrative pe teritoriul României, lipsa unui contract de muncă în străinătate – inculpații M. și P. susțin că trebuiau să plece la muncă în Italia –
precipitarea cu care doreau să procedeze la părăsirea teritoriului României au determinat în mod întemeiat instanța să constate că subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. a cod procedură penală.
Curtea constată că, în cauză, subzistă în continuare și temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f cod procedură penală, pentru ambii inculpați recurenți având în vedere, următoarele considerente:
-inculpații recurenți sunt acuzați de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, în forma complicității pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
- din starea de fapt ce se desprinde din activitatea infracțională ce li se impută celor doi inculpați, rezultă pericolul social concret pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților M. și P.. Astfel, Curtea are în vedere, următoarele aspecte: modalitatea și împrejurările în care s-ar fi comis faptele, asupra unor persoane în vârstă, după o prealabilă cercetare a activității victimelor, modalitate facilă de a obține bani și bunuri de la persoane în vârstă și care nu se pot apăra, agresarea acestora în condițiile speței, subliniind așa cum corect a reținut și prima instanță, suspiciuni cu privire la valorile morale ale autorilor.
Toate aceste aspecte sunt probe concrete, în sensul că lăsarea în libertate a celor doi inculpați care formează obiectul verificărilor constituie un pericol pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților este subliniat și consolidat în același timp și de circumstanțele personale ale inculpaților. Inculpatul P. F. a suferit în urmă cu mai mult timp condamnări penale, iar potrivit referatului de evaluare, față de acest inculpat au fost identificați, printre factori potențiali de risc ai unui comportament infracțional consumul de băuturi alcoolice și anturajul.
Inculpatul M. I. are și el potrivit referatului de evaluare ,un comportament influențat de anturaj și de consumul de băuturi alcoolice .
Niciunul dintre cei doi inculpați recurenți nu au dovedit, un comportament ireproșabil, în familie, în societate, față de semeni, față de muncă, înainte de arestarea lor preventivă, astfel încât, temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f cod procedură penală, să poată fi circumstanțiat altfel.
Curtea constată că, durata de timp de la data luării măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați nu este una foarte mare, astfel încât să se poată susține că, temeiurile arestării s-au diminuat, impunându-se înlocuirea măsurii arestării preventive.
Curtea constată că, sunt nefondate, pentru considerentele pe care le-am expus anterior, susținerile celor doi inculpați, formulate prin apărători, în sensul că, nu s-au indicat care ar fi probele concrete care dovedesc pericolul concret pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor doi inculpați. Coroborarea aspectelor ce se desprind din starea de fapt cu circumstanțele personale ale celor doi inculpați, justifică pe deplin pericolul concret pentru ordinea publică, la care face referire art. 148 lit. f cod procedură penală.
În mod judicios, a subliniat prima instanță, faptul că, și din punctul de vedere al cerințelor art. 136 cod procedură penală, respectiv al bunei desfășurări a procesului penal, se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpaților, având în vedere, stadiul cercetării judecătorești, în cauză fiind de audiat martori, iar pe de altă parte și comportamentul inculpaților, imediat după săvârșirea faptelor care li se impută, în sensul încercării de a părăsi țara.
Aspectele de ordin familial invocate de către inculpați, în susținerea motivelor de recurs nu pot să conducă singure la punerea în libertate a acestora, având în vedere motivele expuse anterior care țin de gravitatea faptei de care sunt acuzați, de circumstanțele personale ale inculpaților, dar și de necesitatea desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Pentru toate aceste considerente, văzând și prevederile art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpații M. I. și P. F. împotriva încheierii de ședință din data de 7 februarie 2013 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._/ 62/2012, pe care o va menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală, va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul B. a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P. F..
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga recurentul M. I. la plata sumei de 100 lei și recurentul P. F. la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpații M. I. și P. F. împotriva încheierii de ședință din data de 7 februarie 2013 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._/ 62/2012, pe care o menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul B. a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P. F..
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul M. I. la plata sumei de 100 lei și recurentul P. F. la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. D. C. E. O. B.
Grefier,
C. G.
Red.M.D./15.02.2013
Dact.C.Gh./18.02.2013
4 exemplare
Jud fond/E.M.T.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 139/2013. Curtea de... | Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 122/2013.... → |
|---|
