Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 122/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 13-02-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 122/R DOSAR NR._
Ședința publică din 13 februarie 2013
Instanța constituită din:
Complet de judecată CR4:
PREȘEDINTE: A. C. M. - judecător
Judecător: A. P. D.
Judecător C. C. G.
Grefier: A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpații B. R. ANDREAS și S. V. împotriva sentinței penale nr. 1967/S din data de 31 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr. _ .
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 februarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 13 februarie 2013.
CURTEA DE APEL B.
Asupra recursurilor de față,
Prin sentința penală nr. 1967 din 31.10.2012 a Judecătoriei B. inculpatul B. R. Andreas, a fost condamnat la următoarele pedeapse:
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art 211 alin 1, alin 2 lit c, alin 2/1 lit a Cod penal cu art 74 alin 1lit a, alin 2 Cod penal, art 76 lit b Cod penal, față de partea vătămată D. S. – faptă din 12.10.2011.
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art 211 alin 1, alin 2 lit c, alin 2/1 lit a Cod penal, cu art 74 alin 1lit a, alin 2 Cod penal, art 76 lit b Cod penal, față de partea vătămată P. F. – faptă din 16.10.2011.
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art 211 alin 1, alin 2 lit a, alin 2/1 lit a și c Cod penal, cu art 74 alin 1lit a, alin 2 Cod penal, art 76 lit b Cod penal, față de partea vătămată Pinți E. – faptă din 21.10.2011.
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art 192 alin 1,2 Cod penal cu art 74 alin 1 lit. a, alin 2 Cod penal, art 76 lit c Cod penal, față de partea vătămată Pinți E. – faptă din 21.10.2011.
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art 211 alin 1, alin 2 lit c Cod penal, cu art 74 alin 1lit a, alin 2 Cod penal, art 76 lit b Cod penal, față de partea vătămată M. D. M. – faptă din 24.10.2011.
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie prev. de art 26 Cod penal raportat la art 211 alin 1, alin 2 lit c, alin 2/1 lit a Cod penal, cu art 74 alin 1lit a, alin 2 Cod penal, art 76 lit b Cod penal, față de partea vătămată C. V. D. – faptă din 25.10.2011.
În baza art. 33 lit a Cod penal și art 34 lit b Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedepsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.
În baza art 357 alin 3 Cod procedură penală inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prev de art 64 lit a teza a II a, b Cod penal pe durata prev de art 71 Cod penal.
În baza art 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea din data de 25.10.2011 ora 19.20 – 26.10.2012 ora 17.30 și arestul preventiv din perioada 31.10.2011 – 12.03.2012.
În baza art 350 alin 1,4 Cod procedură penală s-a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, dispusă prin încheierea Judecătoriei B. din data de 08.03.2012, menținută prin decizia penală nr 74/R/12.03.2012 a Tribunalului B..
Inculpatul S. V. a fost condamnat la următoarele pedepse de:
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie prevăzută de art 26 raportat la art 211 alin 1, alin 2 lit c, alin 2/1 lit a Cod penal, cu art 74 alin 1lit a, alin 2 Cod penal, art 76 lit b Cod penal, față de partea vătămată D. S. – faptă din 12.10.2011.
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie prevăzută de art 26 raportat la art 211 alin 1, alin 2 lit c, alin 2/1 lit a Cod penal, cu art 74 alin 1lit a, alin 2 Cod penal, art 76 lit b Cod penal, față de partea vătămată P. F. – faptă din 16.10.2011.
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie prevăzută de art 26 raportat la art 211 alin 1, alin 2 lit a, alin 2/1 lit a și c Cod penal, cu art 74 alin 1lit a, alin 2 Cod penal, art 76 lit b Cod penal, față de partea vătămată Pinți E. – faptă din 21.10.2011.
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu prevăzută de art 26 raportat la art 192 alin 1,2 Cod penal cu art 74 alin 1lit a, alin 2 Cod penal, art 76 lit c Cod penal, față de partea vătămată Pinți E. – faptă din 21.10.2011.
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art 211 alin 1, alin 2 lit c, alin 2/1 lit a Cod penal, cu art 74 alin 1lit a, alin 2 Cod penal, art 76 lit b Cod penal, față de partea vătămată C. V. D. – faptă din 25.10.2011.
În baza art. 33 lit a Cod penal și art 34 lit b Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedepsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.
În baza art 357 alin 3 Cod procedură penală inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prev de art 64 lit a teza a II a, b Cod penal pe durata prev de art 71 Cod penal.
În baza art 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea din data de 25.10.2011 ora 19.00 – 26.10.2012 ora 14.00 și arestul preventiv din perioada 31.10.2011 – 12.03.2012.
În baza art 350 alin 1,4 Cod procedură penală s-a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, dispusă prin încheierea Judecătoriei B. din data de 08.03.2012, menținută prin decizia penală nr 74/R/12.03.2012 a Tribunalului B..
În baza art 14, art 346 Cod procedură penală s-au respins acțiunile civile formulate de părțile civile D. S., P. F. și C. V. D..
În baza art 14, art 346 Cod procedură penală raportat la art 1349, art 1357 cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Pinți E. și inculpatul B. R. Andreas a fost obligat să plătească acesteia suma de 1730 lei, respingând celelalte pretenții; s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Bureață Jubilina și inculpatul B. R. Andreas a fost obligat să plătească acesteia suma de 1200 lei.
În baza art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați în vederea introducerii acestora în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În baza art.191 alin.1,2 Cod de procedură penală inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, la data de 12.10.2011, în jurul orei 19.10, în timp ce partea vătămată D. S. se deplasa pe . mun. B., aceasta a observat că din direcția opusă se apropie un tânăr cu un ghiozdan, iar din spatele acestuia a alergat spre ea un alt tânăr, identificat ca fiind inculpatul B. R. Andreas, care i-a smuls poșeta, rupând una din curele și fugind cu aceasta în direcția Podul lui Grid; partea vătămată l-a oprit pe tânărul cu ghiozdan care se îndrepta spre aceasta, deoarece a avut impresia că cei doi tineri sunt împreună și deoarece acesta a declarat că nu îl cunoaște pe cel care i-a smuls geanta, partea vătămată l-a lăsat să plece; ulterior, cu ocazia recunoașterii după planșa fotografică, partea vătămată l-a identificat pe tânărul cu ghiozdan ca fiind inculpatul S. V.; la rândul său, inculpatul S. V. l-a ajutat pe inculpatul B. R. Andreas, ajutorul constând într-o înlesnire morală a săvârșirii faptei, inculpatul B. R. Andreas dobândind astfel mai multă siguranță și hotărâre în săvârșirea infracțiunii datorită prezenței și încurajărilor complicelui S. V.; în plus, din înregistrările extrase din sistemele de supraveghere video din data de 12.10.2011 de pe imobilul cu nr. 9 de pe ., rezultă că o persoană de sex masculin cu glugă pe cap, identificat ca fiind inculpatul B. R. Andreas venea la ora 09.18.59 în fugă dinspre . se îndreaptă spre .; totodată, inculpatul B. R. Andreas a recunoscut săvârșirea acestei fapte, menționând și că a împărțit suma de bani găsită în geantă cu inculpatul S. V., care la rândul său a recunoscut că a fost cu inculpatul B. R. Andreas, dar nu a știut că va smulge poșeta victimei și nu a primit vreun ban de la acesta.
În legătură cu data de 16.10.2011, s-a reținut că în jurul orei 12.30, în timp ce partea vătămată P. F. se deplasa către domiciliu, la intersecția străzilor Pajiștei și Neajlov din cartierul Schei, inculpatul B. R. Andreas, venind în fugă, din spate, a sustras acesteia, prin smulgere, geanta de pe braț (în care se afla portofelul din piele de culoare gri în care se găsea cartea de identitate și suma de 30 de lei, un plic alb în care se afla suma de 300 de lei, o pâine și patru eugenii), rupând cureaua acesteia, părăsind zona în fugă, în condițiile în care în apropierea locului faptei se afla și inculpatul S. V., care îi acorda inculpatului B. R. Andreas susținerea morală necesară; martorul G. G. a plecat în urmărirea inculpatului B. R. Andreas, având în vedere strigătele părții vătămate, împreună cu care a fugit și inculpatul S. V., care se afla pe aceeași stradă și vorbea la telefon, dând inițial senzația că intenția sa este de a da o mână de ajutor la prinderea autorului, dar în realitate acesta a părăsit zona urcându-se împreună cu inculpatul B. într-un taxi, conform celor observate de acest martor; totodată, martorul S. A.-M. a declarat că, la data de 16.10.2011, în jurul orei 12.30-13.00, în timp ce se afla la locul de muncă, respectiv la magazinul P.F.A. din mun. B., .. 35 A și privind pe fereastră, spre stradă a remarcat un tânăr în vârstă de aproximativ 18-25 de ani, de circa 1,70-1,75 m, pe care nu îl cunoștea, alergând dinspre .. V. S., având sub braț o geantă de culoare negru cu alb, ulterior au fost văzuți doi tineri, unul dintre ei fiind identificat cu ocazia recunoașterii după planșa fotografică ca fiind inculpatul S. V.; inculpatul S. V. a recunoscut că a fost împreună cu inculpatul B. R. Andreas care i-a smuls victimei geanta din mână, dar nu a știut intenția acestuia, în schimb, inculpatul B. R. Andreas nu a recunoscut săvârșirea acestei fapte.
La data de 21.10.2011, în jurul orei 08.50, inculpații B. R. Andreas și S. V., după o prealabilă înțelegere și stabilire a modului de a acționa, s-au deplasat la locuința părții vătămate Pinți E., situată în mun. B., ., cu intenția de a sustrage bunuri din locuința acesteia, în condițiile în care inculpatul B. știa că partea vătămată are bunuri de valoare în casă întrucât o ajutase pe aceasta cu anumite lucrări; ajungând la imobilul părții vătămate, inculpatul S. a predat inculpatului B. o pereche de mănuși și l-a ajutat să escaladeze gardul ce împrejmuia casa victimei; în acest mod inculpatul B. R. Andreas a pătruns prin forțarea încuietorii în locuința părții vătămate, unde, sub amenințarea unor acte de violență, a obligat-o pe aceasta să îi înmâneze cerceii de aur, inelele de aur pe care le avea la mână, apoi inculpatul a luat și lanțul de aur al părții vătămate care era așezat pe o tavă lângă candelă, precum și suma de 130 de lei, de pe masa din cameră; ulterior, inculpatul B. R. Andreas a rupt cablul telefonului fix și a plecat, întâlnindu-se cu inculpatul S. care îl aștepta în fața imobilului părții vătămate, asigurându-se că nu intră nimeni și înlesnind astfel săvârșirea infracțiunii; inculpații au vândut aurul sustras la un magazin de bijuterii de pe .. B., după care au împărțit suma de bani; din declarațiile inculpatului B. R. Andreas, a rezultat că acesta recunoaște săvârșirea faptei, declarând că a fost ajutat de către inculpatul S. V. la trecerea gardului imobilului, tot de la acesta având și perechea de mănuși pe care a folosit-o, inculpatul S. V. stând tot timpul la telefon cu acesta pentru a-l anunța dacă vine vreo persoană la victimă; inculpatul S. V. a recunoscut că l-a însoțit pe inculpatul B. R. Andreas, însă nu a cunoscut intenția acestuia, dar a primit o sumă de bani de la acesta după vânzarea aurului; cu privire la bijuteriile sustrase, martora Bureață J. a declarat că în cursul lunii octombrie 2001 inculpatul B. R. Andreas, însoțit de un alt tânăr, i-au oferit spre vânzare o pereche de cercei din aur pentru care i-a dat suma de 1.200 de lei.
La data de 24.10.2011, în jurul orei 17.00, în timp ce partea vătămată M. D. M. se deplasa pe . Schei din mun. B., cu intenția de a ajunge la domiciliu, în dreptul imobilului cu nr. 1 de pe . R. Andreas a atacat-o prin surprindere, smulgându-i de pe umăr geanta, în care se afla portofelul cu actele personale, un telefon marca Sagem, cheile de la locuință și alte bunuri personale, apoi a fugit; inculpatul B. R. Andreas a recunoscut săvârșirea acestei fapte, declarând că a smuls poșeta victimei în timp ce se afla singur pe ., văzând că victima este mama unui cunoscut din cartier, i-a dus documentele de identitate și le-a pus în cutia poștală, fapt confirmat și de martorul M. A..
La data de 25.10.2011, în jurul orei 12.30, în timp ce inculpații B. R. Andreas și S. V. se deplasau pe . mun. B., au observat-o pe partea vătămată C. V. D. care se deplasa pe aceeași stradă, având în mână o poșetă tip portofel, sens în care au luat decizia de a sustrage portofelul respectiv; astfel, inculpatul S. V. s-a apropiat de partea vătămată din față și, într-un moment de neatenție a acesteia, a smuls portofelul din mâna acesteia și în care se afla suma de 250 de lei, mai multe acte și înscrisuri, precum și cheile de la locuință și serviciu, inculpatul părăsind zona în fugă, dar la strigătele și rugămințile părții vătămate, inculpatul S. A. a controlat în timp ce alerga portofelul din care a luat suma de 250 de lei, aruncând portofelul cu restul bunurilor, inculpatul B. R. Andreas părăsind de asemenea locul faptei prin fugă; partea vătămată C. V. D. a efectuat o recunoaștere din grup de persoane, recunoscându-l fără nici o ezitare pe inculpatul S. V., ca fiind cel care i-a smuls portofelul din mână, în timp ce era cu inculpatul B. R. Andreas, după care amândoi au părăsit în fugă locul faptei; inculpatul B. R. Andreas a declarat că este cel care a comis tâlhăria, după care a revenit asupra declarațiilor și a afirmat că inculpatul S. V. este cel care i-a smuls victimei portofelul, aflându-se cu acesta, dar menționând că nu a cunoscut intenția inculpatului S. V..
Reținând vinovăția inculpaților, instanța de fond i-a condamnat pe aceștia la pedepsele arătate mai sus, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 Cod penal, urmând ca inculpații, pedepsele rezultante să le execute în regim de detenție.
Sub aspectul laturii civile instanța, în baza art 14, art 346 Cod procedură penală, a respins acțiunile civile formulate de părțile civile D. S., P. F. și C. V. D., având în vedere că acestea nu au probat în niciun fel pretențiile solicitate; iar în baza art 14, art 346 Cod procedură penală raportat la art 1349, art 1357 Cod civil a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Pinți E. și l-a obligat pe inculpatul B. R. Andreas să plătească acesteia suma de 1730 lei, respingând celelalte pretenții și a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Bureață Jubilina și l-a obligat pe inculpatul B. R. Andreas să plătească acesteia suma de 1200 lei, având în vedere atât poziția procesuală a acestuia, care a menționat că este de acord să restituie suma de bani sustrasă și contravaloarea bijuteriilor sustrase și principiul disponibilității dar și lipsa altor probe din care să rezulte prtențiile părții vătămate Pinți E..
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații, inculpatul Bdners solicitând reducerea cuantumului pedepselor aplicate pentru infracțiunile pe care a recunoscut că le-a săvârșit, iar pentru fapta din 16.10.2010 să se dispună achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, întrucât nu a săvârșit acea faptă, iar inculpatul S. a solicitat în principal achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, întrucât lipsește unul din elelmentele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția, iar în subsidiar, să se reducă cuantumul pedepselor aplicate, iar ca modalitate de executare să se aplice suspendarea sub supraveghere, avâînd în vedere atât circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, care este elev la liceu și nu și-ar putea continua studiile.
Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 385/6 alin. 3 Cod de procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 385/6 alin. 1 Cod de procedură penală, constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele motive ce vor fi arătate în continuare.
Faptele comise de inculpați, împrejurările săvârșirii acestora și vinovăția inculpaților au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză, chiar dacă inculpații nu au recunoscut unele dintre fapte, dar probatoriul cauzei au demonstrat fără nici o putință de tăgadă că aceștia au săvârșit faptele penale reținute în sarcina lor.
Încadrarea juridică dată activității infracționale este legală.
Și pedepsele rezultante de câte 5 ani închisoare pentru fiecare inculpat, a fost bine individualizate ca întindere instanța de fond ținând seama de toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, pe care le-a aplicat în mod just, de faptul că inculpații au săvârșit fapte cu violență.
Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, instanța de fond a analizat și situația inculpaților, motiv pentru care a reținut în sarcina acestora circumstanțe atenuante personale.
Nu se impune reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților, întrucât infracțiunile comise de către aceștia aduc atingere valorilor ocrotite de legea penală, respectiv patrimoniul persoanei și integritatea corporală a acesteia, precum și proprietatea privată a persoanei. Aplicarea unor pedepse mai reduse nu ar fi de natură a asigura realizarea scopului preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal și nici a funcțiilor educative și sancționatorii ale acesteia.
Totodată, nu se impune reducerea cuantumului pedepselor aplicate, în raport și de multitudinea de fapte comise de către inculpați, ceea ce denotă periculozitatea acestora.
Față de cele arătate mai sus, curtea, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, analizând recursurile potrivit art. 385/6 Cod de procedură penală, le va respinge.
În baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, din care onorariile avocațiilor desemnați din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B. R. Andreas și S. V. împotriva sentinței penale 1967 din 31.10.2012 a Judecătoriei B. pe care o menține.
Onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru inculpați, în cuantum de câte 300 lei pentru fiecare, se achită din fondul Ministerului Justiției și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală obligă pe inculpați să plătească statului câte 400 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.02.2013.
Președinte Judecător Judecător
A. C. M. A. P. D. C. C. G.
Grefier
A. O.
red.ACM/21.02.2013
tehnoredact.DS/26.02.2013/2 ex.
jud.fond. N.C..
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 109/2013.... → |
|---|








