Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 139/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 139/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-02-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 139/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 14 februarie 2013
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CR2
- Președinte - N. Țînț - judecător
- Judecător- E. B.
- Judecător- N. H.
- Grefier- O. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – D. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de P. DE PE L. J. B., inculpatul M. C. și partea civilă R. D. V. împotriva sentinței penale nr. 1294 din 27 iunie 2012, pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 31 ianuarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, pentru a da posibilitatea inculpatului M. C. de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei prin apărător ales, a amânat pronunțarea pentru data de 07 februarie 2013 și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 14 februarie 2013, când,
C U RT E A,
Constată că, prin sentința penală nr. 1294/27.06.2012 pronunțată de J. B. în dosar penal nr._, în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului M. C., fiul lui G. și M., născut la data de 03.10.1988, în localitatea B., CNP_, domiciliat în localitatea B., ., . A, ., cu reședința în localitatea B., .. 3, ., județul B., cu antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat – faptă din 04.12.2007.
În baza art. 449 Cod de procedură penală, pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2147/02.11.2011 a Judecătoriei B. a fost descontopită în pedepsele componente: 3 ani închisoare; 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2088/28.10.2010 a Judecătoriei B., definitivă prin neapelare la data de 16.11.2010, cu privire la care s-a dispus anularea suspendării condiționate; 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 2355/02.12.2010 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la data de 20.12.2010, cu privire la care s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere; 500 lei amendă penală aplicată prin sentința penala nr. 387/10.02.2011 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la data de 28.02.2011.
În baza art. 36 alin. 1 și art. 34 lit. e Cod penal, pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin prezenta, a fost contopită cu pedepsele de mai sus, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
În baza art. 865 alin. 2 Cod penal raportat la art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
În baza art. 863 alin. 1 și 3 Cod penal, inculpatului i s-a impus să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalului B. la termenele stabilite de această instituție; să anunțe, în prealabil, către această instituție orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice acestei instituții informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
I s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal raportat la art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut 24 ore în 14.12.2008, arestat preventiv în perioadele 23.02._09 și 20.05._09.
În baza art. 346 Cod procedură penală, a fost respinsă acțiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de partea civilă R. D..
În baza art. 35 Cod penal, a fost menținută măsura de siguranță a confiscării șurubelniței mecanice cu mâner de culoare albastră, 30 cm lungime, grad de uzură 50%, aplicată prin sentința penala nr. 2088/2010 a Judecătoriei B..
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, faptul că, în ziua de 04.12.2007, între orele 10.30-11.30 inculpatul M. C. a pătruns în apartamentul părții vătămate R. D. V., situat în B., ., scara C, . a sustras mai multe bunuri printre care băuturi alcoolice, parfumuri și bijuterii.
La stabilirea situației de fapt instanța de fond a avut în vedere declarațiile părții vătămate R. D. V. care se coroborează cu declarațiile martorilor R. A., R. L. și M. E. G., cu procesul-verbal de cercetare la fața locului precum și cu raportul de constatare tehnico-științifică nr._/04.02.2008. Astfel, din declarația părții vătămate instanța de fond a reținut că în ziua în care au fost sustrase bunurile din apartamentul său l-a întâlnit pe inculpat în fața ușii locuinței sale și că ulterior acesta a remarcat că din apartament au fost sustrase foarte multe bunuri, majoritatea din camera folosită de sora sa, după ce geamul ușii de acces în camera respectivă a fost dislocat. În același sens este și declarația martorei R. L., în cadrul căreia se arată că în data de 04.12.2007, din apartamentul în care locuiește împreună cu partea vătămată au fost sustrase mai multe bunuri care se găseau în principal într-un dormitor folosit de fiica sa și că geamul ușii de acces în acel dormitor, asigurată cu o cheie, a fost deplasat. Aceste aspecte menționate de partea vătămată și martora R. L. au fost confirmate de procesul-verbal de cercetare la fața locului din care rezultă că la momentul deplasării lucrătorilor de poliție la locuința acestora s-a constatat că geamul dreptunghiular al ușii de acces în dormitorul I era sprijinit de perete în holul apartamentului și că pe respectivul geam au fost identificate 4 fragmente de urme papilare. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._/04.02.2008 instanța de fond a reținut că fragmentele de urme papilare, ridicate de pe partea lucioasă a geamului ușii de la dormitor au fost create de degetele mijlociu de la mâna dreaptă și mare de la mâna stângă ale inculpatului. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere declarația martorei M. E. G. din care reiese faptul că aceasta a observat în apartamentul folosit de inculpat situat pe . B., unde la acel moment locuia și fratele părții vătămate, mai multe parfumuri, că a primit un parfum, în legătură cu care ulterior s-a constatat că fusese sustras din locuința părții vătămate.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, au fost invocate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv, dispozițiile din partea generală a Codului penal, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, împrejurările în care au fost comise faptele precum și limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal.
Constatând, pe de o parte, că inculpatul nu se află la primul impact cu legea penală acesta suferind în trecut condamnări pentru infracțiuni similare, dar având în vedere și faptul că în prezent inculpatul este integrat social având un loc de muncă stabil astfel cum a rezultat din adeverința depusă la dosar, instanța de fond a considerat că prin aplicarea unei pedepse situată la limita minimă prevăzută de lege pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, scopul și funcțiile pedepsei vor fi atinse.
Constatând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 865 alin. 2 Cod penal, în sensul că pedeapsa aplicată este de 3 ani și considerând că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei, instanța de fond a suspendat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 7 ani reprezentând termen de încercare, impunând inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. 1 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că în cauză s-a constituit parte civilă partea vătămată R. D., care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 40.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase. Constatând că partea civilă nu a făcut dovada valorii bunurilor sustrase de către inculpat având în vedere și principiul care guvernează răspunderea civilă delictuală potrivit căruia poate fi reparat numai prejudiciul cert cauzat prin fapta ilicită, în baza art. 346 Cod procedură penală, acțiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de partea civilă R. D. a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs P. de pe lângă J. B., inculpatul M. C. și partea civilă R. D. V..
P. de pe lângă J. B. a criticat hotărârea pentru netemeinicie sub aspectul modalității de individualizare judiciară a pedepsei și cu privire la omisiunea aplicării art. 865 Cod penal.
În memoriul cuprinzând motivele de recurs, procurorul a arătat că, modul în care inculpatul a comis fapta ( prin escaladare, pe timp de zi ) denotă curajul acestuia și nepăsarea față de regulile de conviețuire socială cu atât mai mult cu cât nu este la prima confruntare cu legea penală, anterior beneficiind de clemența organelor judiciare; faptul că în prezent are loc de muncă nu îl face mai puțin periculos societății și nu reprezintă o dovadă suficientă că s-a integrat social, astfel încât s-a apreciat că se impune executarea efectivă a pedepsei, în regim de detenție.
Recurentul procuror a arătat că instanța avea obligația de a face aplicarea dispozițiilor art. 865 Cod penal cu privire la sentința penală nr. 1294/27.06.2012.
În subsidiar, la termenul de judecată din data de 31.01.2013, procurorul de ședință a solicitat majorarea termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Recurentul inculpat M. C. a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală sau, în subsidiar, menținerea modalității de executare stabilită de prima instanță.
În motivare, a invocat faptul că probele administrate în cauză nu confirmă cert și concludent că el ar fi săvârșit infracțiunea de furt, existând dubii evidente în favoarea sa. În acest sens, declarația martorei M. E. G. din 30.04.2012, conform căreia mama lui R. A. ar fi recunoscut la poliție că s-au furat mai multe obiecte din locuință și că ea ar fi primit o sticluță de parfum chiar de la R. A. care făcea parte dintre obiectele furate. Inculpatul a recunoscut că îl cunoștea pe acesta din urmă, că au fost la locuința mamei lui de unde au luat mai multe sticle cu băutură, pe care au consumat-o în pădurea din apropiere, fiind astfel explicabile urmele papilare găsite la fața locului, însă nu a sustras niciunul din bunurile menționate de partea civilă. Din declarațiile mamei lui R. A., acesta ar fi furat diverse bunuri din locuința lor.
Relativ la circumstanțele sale personale, inculpatul a arătat că în ultimii ani are o conduită corespunzătoare, este familist, integrat în societate, fără abateri, fiind angajat la o societate unde își desfășoară activitatea în condiții de deplină legalitate.
Recurentul parte civilă R. D. V. a criticat, prin declarația de recurs, soluția instanței de respingere a acțiunii civile, pe care a apreciat-o nelegală și netemeinică; nu a depus la dosarul cauzei motive scrise de recurs, iar la termenul de judecată din data de 31.01.2013 nu s-a prezentat, deși a fost legal citat.
Examinând sentința recurată în raport de toate actele și lucrările aflate la dosarul primei instanțe, în aplicarea dispozițiilor art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea reține că recursurile promovate sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Starea de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și, nemijlocit, în cadrul cercetării judecătorești realizate.
În mod legal și temeinic s-a apreciat că fapta inculpatului M. C., constând în aceea că, în data de 04.12.2007, a pătruns în apartamentul părții vătămate R. D. V., prin escaladarea geamului de la baie și a sustras mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal.
Deși inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii menționate, în mod corect s-a apreciat că declarațiile sale nu pot servi aflării adevărului în cauză întrucât nu se coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, astfel cum impun dispozițiile art. 69 Cod procedură penală.
În plus de argumentele primei instanțe, pe care Curtea și le însușește, reținem că, în urma cercetării la fața locului, de pe partea lucioasă a geamului ușii de la dormitor, au fost ridicate urme papilare în privința cărora, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr._/04.02.2008, s-a stabilit că au fost create de inculpatul M. C..
Apărarea realizată de inculpat pentru a explica prezența urmelor sale papilare în interiorul apartamentului, conform căreia a fost în acel imobil, împreună cu fratele părții vătămate, R. A., care deținea cheie atât de la ușa principală de acces, cât și de la ușa dormitorului din care s-au sustras bunurile, este infirmată de probele administrate în cauză.
Astfel, atât martorii R. A. și R. L., cât și partea vătămată au confirmat împrejurarea că cel dintâi menționat nu mai deținea cheie de acces în acel apartament; de altfel, chiar în ziua comiterii furtului, partea vătămată, însoțită fiind de martorul Hustin L., l-au întâlnit pe inculpat în zona ușii apartamentului, acesta întrebându-l despre fratele său, R. A., relativ la care partea vătămată i-a comunicat că nu mai locuiește acolo de mult timp și nu știe unde locuiește. Furtul a fost comis ulterior acestei întâlniri, partea vătămată arătând că după ce a revenit acasă ( aproximativ după o oră ), încercând să deschidă ușa de acces a observat că este descuiată, a intrat în apartament și a sesizat săvârșirea faptei, printre bunurile lipsă fiind și legătura de chei de pe noptiera din camera mamei sale.
Această discuție între cei doi, confirmată de martorul Hustin L., demonstrează neveridicitatea afirmațiilor făcute de inculpat în fața instanței, conform cărora știa că R. A. locuiește în acel apartament.
Faptul că în declarațiile date inculpatul a fost nesincer rezultă și din aceea că urmele sale papilare au fost găsite pe geamul ușii de la dormitorul din care s-au sustras bunuri, geam care a fost dislocat, fiind identificat cu ocazia cercetării la fața locului sprijinit de un perete, în hol. Or, dacă inculpatul ar fi fost în acea locuință împreună cu fratele părții vătămate, care avea cheile necesare, este inexplicabil motivul pentru care a fost nevoie de scoaterea geamului ușii de la dormitor.
Împrejurarea relatată de martora M. E. G., invocată de recurentul inculpat, nu constituie un argument în sensul achitării sale având în vedere faptul că atât inculpatul, cât și R. A. au recunoscut că au locuit o perioadă împreună în apartamentul de pe . care martora a primit sticluța de parfum, pe care ulterior a restituit-o mamei părții vătămate, aflând că fusese sustrasă din locuința acesteia.
Nici afirmațiile părții vătămate referitoare la neînțelegerile familiale cu fratele său, care i-ar fi sustras anterior diferite bunuri, nu susțin solicitarea recurentului inculpat și nu sunt de natură să înlăture probele certe, anterior analizate, care demonstrează prezența inculpatului în locuința părții vătămate la data săvârșirii faptei.
De altfel, și organele de cercetare penală au efectuat cercetări față de R. A. față de care au apreciat inițial că ar exista indicii privind participarea sa la comiterea infracțiunii, însă față de acesta a fost adoptată de procuror o soluție de netrimitere în judecată.
Prin urmare, motivul de recurs invocat de inculpat – achitarea întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală – este neîntemeiat.
Curtea constată că, în mod corect, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni existent între fapta pentru care inculpatul este judecat în prezent și cele pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 2147/02.11.2011, nr. 2088/28.10.2010, nr. 2355/02.12.2010 și nr. 387/10.02.2011 ale Judecătoriei B., astfel încât, chiar dacă nu a făcut mențiune expresă despre anularea suspendării aplicate prin sentința penală nr. 2147/02.11.2011 a Judecătoriei B., pedepsele stabilite prin aceste hotărâri au fost contopite, iar în privința pedepsei rezultante s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării în baza temeiului prevăzut de art. 865 raportat la art. 861 Cod penal.
Relativ la modul în care s-a procedat la individualizarea pedepsei aplicate, criticile formulate sunt de asemenea nefondate.
Astfel, se constată că au fost evaluate toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, pedeapsa aplicată este aptă să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal.
În mod corect s-a ținut seama de gradul de pericol social al faptei comise, rezultat din modalitatea concretă de săvârșire și urmarea produsă.
Prima instanță a dat relevanța cuvenită circumstanțelor personale ale inculpatului, care nu a recunoscut comiterea faptei, nu se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, însă în prezent este integrat social, are un loc de muncă stabil.
Relativ la modalitatea de executare, instanța de recurs constată că nu se impune modificarea acesteia. Pe de o parte, pericolul social concret al infracțiunii comise este reflectat în cuantumul de 3 ani închisoare stabilit de prima instanță, iar, pe de altă parte, deși inculpatul a mai săvârșit anterior și alte infracțiuni, se constată că acestea sunt concurente cu prezenta, fiind comise în perioada 2007-2008; pentru acest motiv, nu se poate susține că, deși a mai beneficiat de clemența organelor judiciare, inculpatul nu s-a îndreptat.
Ulterior comiterii acestor fapte penale, inculpatul și-a reconsiderat conduita, întemeindu-și o familie și găsindu-și un loc de muncă. Potrivit caracterizării depuse la dosarul primei instanțe ( fila 47 dosar judecătorie ), din anul 2011 lucrează ca ospătar, fiind remarcat pentru că s-a integrat bine în cadrul colectivului, este receptiv la solicitările conducerii societății, este conștiincios, respectuos cu colegii și șefii, disciplinat, își îndeplinește corect atribuțiile de serviciu, fără să lipsească și să creeze probleme.
Toate aceste aspecte, coroborate cu scopul prioritar educativ pe care pedeapsa trebuie să îl realizeze determină instanța de recurs să constate că nu se impune executarea efectivă a pedepsei și nici majorarea termenului de încercare, hotărârea primei instanțe fiind, sub acest aspect, la adăpostul oricărei critici.
În ceea ce privește recursul declarat de partea civilă relativ la modul de soluționare a acțiunii civile, reținem că aceasta a solicitat obligarea inculpatului la plata contravalorii bunurilor sustrase, respectiv, 40.000 lei.
Exceptând plângerea și declarațiile pe care partea vătămată le-a dat în prezenta cauză, aceasta nu a făcut vreo dovadă cu privire la existența tuturor bunurilor despre care a afirmat că ar fi fost sustrase de inculpat și nici relativ la valoarea acestora. În cauză a rezultat că s-au sustras parfumuri, băuturi alcoolice, însă partea civilă a înțeles să renunțe la martorul pe care instanța i-l încuviințase în dovedirea pretențiilor.
Curtea reține că acțiunea civilă, chiar și atunci când este exercitată în procesul penal, rămâne guvernată de principiul disponibilității; or, dacă partea civilă a renunțat la a administra probe în dovedirea pretențiilor sale, iar inculpatul a negat însușirea bunurilor reclamate, în mod corect prima instanță a apreciat că prejudiciul reclamat nu este cert, astfel încât soluția de respingere a acțiunii civile este în afara oricărei critici.
În considerarea celor mai sus expuse, constatând că în speță nu este incident nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 Cod procedură penală și niciun alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de P. de pe lângă J. B., partea civilă R. D. V. și inculpatul M. C. împotriva sentinței penale nr. 1294/27.06.2012 pronunțată de J. B. în dosar penal nr._, pe care o va menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției, se va plăti Baroului B., urmând a fi inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 192 alin. 2, 3 Cod procedură penală, recurenții R. D. V. și M. C. vor fi obligați să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 100 lei ( R. D. V. ), respectiv, suma de 150 lei ( M. C. ); restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 50 lei, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de P. de pe lângă J. B., partea civilă R. D. V. și inculpatul M. C. împotriva sentinței penale nr. 1294/27.06.2012 pronunțată de J. B. în dosar penal nr._, pe care o menține.
Onorariul avocatului din oficiu asigurat inculpatului, în sumă de 200 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției, se plătește Baroului B. și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
Obligă recurenții R. D. V. și M. C. să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 100 lei ( R. D. V. ), respectiv, suma de 150 lei ( M. C. ); restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 50 lei, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
N. Țînț E. B. N. H.
GREFIER
O. S.
Red.N.Ț./26.02.2013
Dact.O.S./26.02.2013
2 exemplare
Jud. fond: B. L.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 106/2013.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
