Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 210/2012. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 210/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 09-03-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 210/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 9 martie 2012
Instanța constituită din:
Complet de judecată CR3:
PREȘEDINTE: S. F. - judecător
Judecător: A. M.
Judecător: M. F.
Grefier A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA împotriva sentinței penale nr. 2543/S din data de 16 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 23 februarie 2012, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 29 februarie 2012, iar apoi, pentru data de astăzi 9 martie 2012.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
P. sentința penală nr. 2543/16 decembrie 2011 a Judecătoriei B. s-a dispus:
În baza art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. d, e și g Cod penal, cu reținerea art.74 al. 2 Cod penal, art. 76 al.1 lit. c Cod penal condamnarea inculpatului B. R. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate M. A..
În baza art.861 Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani fixat în condițiile art.862 Cod penal.
În baza art.863 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere din partea Serviciului de Probațiune de pe lângă T. B. și va avea următoarea obligație:
a) se va prezenta la fiecare convocare la S. de Probațiune de pe lângă T. B.;
b) va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;
d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;
e) va urma un curs de învățământ sau de calificare profesională.
În baza art.71 al.2 Cod penal a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal.
În baza art.71 al.5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza art.359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864 Cod penal referitoare la faptul că: dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune; dacă nu va îndeplini, cu rea-credință măsurile de supraveghere și obligația stabilită instanța va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a acesteia.
În baza art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală raportat la art.10 lit.h Cod procedură penală a dispus încetarea procesului penal pornit de partea vătămată M. A. împotriva inculpaților B. R. G., D. M. S., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a, c Cod penal față de B. R. G., D. M. S., T. N. și cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, art.75 lit.a Cod penală față de V. R. E..
S-a constatat că partea vătămată M. A. a renunțat la pretențiile civile formulate inițial în cauză.
S-a constatat că partea vătămată P. R. M. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. pentru Minori și Familie B. nr.267/P/2011 din data de 27.07.2011 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților B. R. G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit. c Cod penal, D. M. S., T. N., pentru infracțiunea prevăzută de art.180 al.2 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a, c Cod penal și V. R. E. pentru infracțiunea prevăzută de art.180 al.2 Cod penal cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, art.75 lit.a Cod penal.
În seara zilei de 22.10.2010, în jurul orelor 21.00-21.30, partea vătămată M. A. s-a deplasat la un bar din L. Câlnicului, observând după un timp că i-a dispărut casca lăsată afară, pe motoscuter.
Cu toate că a găsit-o la cca. 10-15 m, pe iarbă, partea vătămată s-a gândit să-și noteze numele celor aflați în bar, întrebându-l și pe inculpatul B. R. G. cum îl cheamă. Acesta a refuzat să-i spună și au început să se certe.
Inculpatul B. i-a chemat atunci în ajutor pe prietenii săi D. M. S., T. N. și V. R. E., iar după ce s-au strâns toți în fața barului, au început să-l lovească pe M. A. până când acesta a căzut la pământ în stare de inconștiență.
După comiterea agresiunii, inculpatul B. a observat că părții vătămate îi căzuse telefonul mobil, pe care l-a luat cu intenția de a și-l însuși, aruncând cartela din el.
Inițial toți inculpații au plecat de la locul faptei, dar pentru că partea vătămată nu-și mai revenea, inculpații B. și T. s-au întors și l-au ajutat să se ridice.
După trei zile inculpatul B. a vândut telefonul contra sumei de 100 lei părții vătămate P. R., de la care a și fost recuperat de organele de poliție.
Leziunile corporale suferite de partea vătămată au necesitat 5-7 zile de îngrijiri medicale (fila 14).
Starea de fapt expusă a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă existente la dosar.
Astfel, partea vătămată a declarat a fost lovită până când și-a pierdut cunoștința, iar după ce și-a revenit a constatat că îi lipsea telefonul mobil marca Nokia; partea vătămată a precizat totodată că incidentul s-a iscat deoarece, văzând că cineva îi luase casca de pe motoscuter și o lăsase pe iarbă, la 10-15 m distanță, a început să-i întrebe pe cei din bar cum îi cheamă (filele 11-13 urmărire penală).
De asemenea, inculpatul B. R. G. a precizat că n-a vrut să-i spună părții vătămate numele său, acesta i-a pus mâna în piept și au început să se certe, i-a chemat și pe ceilalți inculpați și l-au luat la bătaie (filele 28-30, 85-86 urmărire penală). În cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că a luat telefonul de pe jos, de lângă persoana lovită și că probabil aparținea acesteia; i-a scos cartela, pe care a aruncat-o într-un canal între blocuri, i-a pus altă cartelă și baterie, iar apoi l-a vândut.
Partea vătămată P. R. a confirmat că în data de 25.10.2010 a cumpărat telefonul de la inculpat, cu 100 lei, acesta spunându-i că l-a găsit (fila 67 urmărire penală).
În instanță inculpatul B. a susținut că a luat telefonul cu intenția de a-l păstra în cazul în care nu i-l va mai cere cineva, dar nu și-a dat seama că este al părții vătămate, crezând că aparține unuia dintre ceilalți inculpați, lui D. sau lui V. (filele 43-44). Inculpatul a mai menționat însă că, deși s-a întâlnit cu cei doi a doua zi, nu le-a spus nimic de telefon.
În oricare dintre variantele prezentate, având în vedere scopul pe care l-a urmărit când a luat telefonul de pe jos – de a-l păstra pentru sine, cât și atitudinea sa ulterioară – a înlocuit cartela, nu a spus nimic celorlalți inculpați despre faptul că a găsit la locul altercației acel telefon, după care l-a vândut, instanța a apreciat că a existat din partea inculpatului B. R. G. intenția de însușire fără drept a unui bun mobil al altuia, indiferent de persoana căreia credea că îi aparține.
Nici unul dintre ceilalți inculpați, D. M. S., T. N. sau V. R. E., nu a perceput momentul când B. R. G. a luat telefonul părții vătămate și nici nu a precizat că acesta ar fi fost scopul agresiunii, ci „rezolvarea” neînțelegerilor legate de faptul că altcineva îi luase acesteia casca de pe motoscuter și se certase cu inculpatul B. (filele 32-43, 77-83 urmărire penală).
P. urmare, apreciindu-se că actele de violență nu au fost exercitate în vederea sustragerii vreunui bun, instanța a dispus în cursul cercetării judecătorești schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. R. G. din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunile de furt calificat și lovire.
Pe baza probelor administrate, astfel cum au fost analizate, instanța a reținut că în drept, fapta inculpatului B. R. G., care în noaptea de 22/23.10.2010, în loc public, profitând de faptul că partea vătămată M. A. se afla în stare de inconștiență, i-a sustras un telefon mobil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. d, e și g Cod penal.
Pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului instanța a aplicat acestuia o pedeapsă la individualizarea căreia a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, care nu este unul foarte ridicat, împrejurările și modalitatea concretă de comitere a faptei, inculpatul a luat în mod spontan decizia de sustragere a bunului după ce a văzut că partea vătămată era inconștientă din cauza agresiunilor produse anterior, iar telefonul îi căzuse pe jos; urmările produse, telefonul sustras fiind recuperat (fila 69-70 urmărire penală), precum și de persoana infractorului, care nu a mai fost condamnat anterior, nu și-a asumat răspunderea comiterii faptei, s-a prezentat în fața organelor judiciare pe parcursul procesului. Față de valoarea destul de redusă a bunului pe care și l-a însușit, estimată de partea vătămată la 400 lei, precum și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, se vor reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante conform art.74 al.2 Cod penal.
Față de cele de mai sus, în baza art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. d, e și g Cod penal, cu reținerea art.74 al.2 Cod penal, art.76 al.1 lit.c Cod penal instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Ca și modalitate de executare, s-a apreciat, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării va constitui un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârși alte infracțiuni, astfel că în baza art.861 Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, fixat în condițiile art.862 Cod penal.
La termenul de judecată din data de 10.11.2011 partea vătămată M. A. a declarat expres în fața instanței de judecată că înțelege să-și retragă plângerea prealabilă formulată împotriva inculpaților.
Retragerea plângerii prealabile fiind o cauză care, conform dispozițiilor art.131 alin. 2 Cod penal, înlătură răspunderea penală în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe dedusă judecății în prezentul dosar, în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. h Cod procedură penală instanța a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate M. A. față de inculpații B. R. G., D. M. S., T. N. și V. R. E..
În latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea vătămată M. A. a renunțat la pretențiile civile formulate inițial, în timp ce partea vătămată P. R. M. nu s-a constituit parte civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria B. care a criticat soluția instanței de apel pentru nelegalitate în ce privește încadrarea juridică a faptei comise de inculpat.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că nu este justificată încadrarea juridică reținută, deoarece în sarcina inculpatului B. R. G. s-a reținut că în noaptea de 22/23.10.2010, în loc public, acesta împreună cu ceilalți coinculpați intimați au agresat partea vătămată M. A., căruia i-au cauzat leziuni vindecabile în 5-7 zile de îngrijiri medicale. După ce i-au fost aplicate lovituri, partea vătămată a căzut la pământ în stare de inconștiență, din buzunar i-a căzut telefonul mobil, telefon pe care inculpatul și l-a însușit.
În consecință, Ministerul Public a apreciat că inculpatul a comis sustragerea profitând de starea de inconștiență în care se afla partea vătămată, aceasta fiind singura persoană vulnerabilă ce se afla la locul faptei, astfel încât este evident că inculpatul a știut al cui este telefonul mobil.
Față de modalitatea de derulare a evenimentelor, Ministerul Public a arătat că intenția inițială a inculpatului a fost aceea de a aplica părții vătămate o corecție, intenția de sustragere a telefonului fiind spontană, formată în momentul în care a văzut telefonul acesteia, ceea ce atrage incidența art. 211 Cod penal, respectiv încadrarea juridică a faptei fiind tâlhărie și nu furt, cum greșit a reținut prima instanță.
Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs și sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată că recursul Ministerului Public este fondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză; totuși, soluțiile pronunțate de instanță sunt criticabile atât în ce privește încadrarea juridică a faptei.
Este de necontestat că, inițial, inculpatul, deranjat de cererea formulată de partea vătămată de a-i spune numele pentru a putea identific persoana care i-ar fi sustras casca de la motocicletă, au început să se certe și i-a chemat atunci în ajutor pe prietenii săi D. M. S., T. N. și V. R. E., iar după ce s-au strâns toți în fața barului, au început să-l lovească pe M. A. până când acesta a căzut la pământ în stare de inconștiență.
După comiterea agresiunii, inculpatul B. a observat că părții vătămate îi căzuse telefonul mobil, pe care l-a luat cu intenția de a și-l însuși, aruncând cartela din el.
Inițial toți inculpații au plecat de la locul faptei, dar pentru că partea vătămată nu-și mai revenea, inculpații B. și T. s-au întors și l-au ajutat să se ridice.
După trei zile inculpatul B. a vândut telefonul contra sumei de 100 lei părții vătămate P. R., de la care a și fost recuperat de organele de poliție.
Este evident că inculpatul a sustras telefonul în timp ce partea vătămată se afla căzut la pământ, în stare de inconștiență și acesta a fost motivul pentru care inculpatul împreună cu T. sau întors, pentru a-l ajuta să se ridice.
De asemenea, nu poate fi primită apărarea inculpatului în sensul că nu a știut cui aparține telefonului, fiind evident că acesta nu putea aparține altei persoane, la locul faptei fiind prezenți doar inculpatul și prietenii săi (coinculpați în cauză) și partea vătămată.
Mai mult, atitudinea manifestată ulterior de inculpat în sensul că a aruncat cartela și apoi l-a vândut, demonstrează că luarea bunului a fost efectuată în scopul însușirii pe nedrept.
P. urmare, chiar dacă exercitarea actelor de agresiune au avut, inițial, scopul de a aplica o corecție părții vătămate, în momentul în care aceasta se afla căzută la pământ, în stare de inconștiență, inculpatul a profitat de această stare pentru a sustrage telefonul mobil care căzuse părții în timpul agresării sale de către inculpați.
P. lipsa consimțământului persoanei vătămate se înțelege faptul că la momentul sustragerii, persoana fie nu și-a dat seama de acest lucru, cum este cazul în speță, prin urmare, nu a fost pusă în situația de a-și exprima sau nu acordul, fie și-a manifestat dezacordul față de luarea bunului, dar făptuitorul a nesocotit acest lucru.
Dacă inculpatul nu ar fi urmărit însușirea bunului, atunci, ar fi procedat la restituirea telefonului părții vătămate și în nici un caz, nu ar fi procedat la vânzarea acestuia.
De altfel, pentru existența infracțiunii de tâlhărie, este necesar făptuitorul să fi pus partea vătămată în starea de inconștiență sau de neputință de a se apăra; în speță inculpatul și prietenii săi au pus partea vătămată în această stare prin actele de violență exercitate supra acesteia.
În consecință, fapta inculpatului B. R. care a agresat partea vătămată și apoi, spontan, a sustras telefonul mobil al acesteia, ce căzuse în urma agresiunii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, chiar dacă fapta s-a comis într-o formă atipică.
În speță, chiar dacă violențele au fost exercitate separat, intenția de sustragere s-a format spontan și s-a suprapus peste intenția inițială, de lovire, existând intenția inculpatului de însușire a bunului părții vătămate.
Așa fiind, se constată că fapta inculpatului B. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c Cod penal, fiind comisă în public.
În consecință, se impune condamnarea inculpatului B. R. G. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, Cod penal.
În procesul individualizării procesului penal, instanța va avea în vedere criteriile instituite de art. 72 Cod penal, cu reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal, ținând seama de împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că de la data comiterii faptei s-a scurs o perioadă relativ mare de timp, s-a prezentat în fața instanței de judecată, iar gradul de pericol social concret al faptei este relativ scăzut, astfel încât instanța constată că o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare este suficientă și de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală.
Fiind îndeplinite cerințele art. 86/1 Cod penal se va menține suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 6 ani, conform art. 86/2 Cod penal, cu menținerea obligațiilor impuse inculpatului de către prima instanță.
Față de cele reținute mai sus, se constată că recursul declarat de Ministerul Public este întemeiat și în condițiile art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală se va admite, se va casa decizia penală atacată în ce privește încadrarea juridică a faptei și individualizarea judiciară a pedepsei, și cu prilejul rejudecării în aceste limite:
În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 lit. b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, se va dispune condamnarea inculpatului B. R. G. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
Se va menține suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de mai sus, stabilind un termen de încercare de 6 ani precum și obligațiile stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cu aplicarea art. 192 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 2543/16 decembrie 2011 a Tribunalului B., pe care o casează în ce privește încadrarea juridică a faptei și individualizarea judiciară a pedepsei și rejudecând în aceste limite:
În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 lit. b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, condamnă pe inculpatul B. R. G. zis „R.” (cu datele personale de la dosar) la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
Menține suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de mai sus, stabilind un termen de încercare de 6 ani precum și obligațiile stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu R. Illyes E. în sumă de 200 lei se suportă din fondurile MJ și se include în cheltuielile judiciare.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. F. A. M. M. F.
Grefier,
A. O.
Red.S.F./02.04.2012
Tehnoredact.A.O./03.04.2012/3 ex.
Jud.fond C. G.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 477/2015.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 286/2012.... → |
|---|
