Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 5/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-02-2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar penal nr._ DECIZIA PENALĂ NR.5/CP
Ședința publică din data de 21 februarie 2014
Instanța constituită din:
Completul de judecată CJCP6:
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: A. D.
Grefier: D. C.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. I. – din cadrul Parchetului de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial B.
Pe rol fiind soluționarea contestației declarate de contestatorul – inculpat U. C. împotriva Încheierii din 19 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 14.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestator inculpat U. C., asistat de avocat ales I. A. și avocat din oficiu S. C..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, în baza art. 91 alin. 4 Cod procedură penală, constată încetată delegația din oficiu a doamnei avocat S. C. pentru contestatorul inculpat U. C., având în vedere că această parte și-a angajat apărător ales și urmează a se pronunța cu privire la plata onorariilor parțiale prin prezenta decizie. Întrucât delegația apărătorului din oficiu, respectiv cel al doamnei avocat S. C., desemnată să asigure asistență juridică pentru inculpatul U. C., a încetat prin prezentarea apărătorului ales, respectiv a domnului avocat I. A., în baza art. 6 din Protocolul nr._/2008 privind plata onorariilor pentru avocații care acordă asistența juridică din oficiu în materie penală, se va dispune plata către Baroul B. a sumei de 25 lei, reprezentând 25% din onorariul ce ar fi fost cuvenit dacă prestația avocațială din oficiu ar fi fost finalizată.
În temeiul art. 83 lit. a Cod procedură penală, instanța aduce la cunoștință inculpatului U. C. că are dreptul de a nu da nicio declarație în fața instanței, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da o declarație aceasta va putea fi folosită ca mijloc de probă împotriva sa.
Întrebat fiind, contestatorul inculpat U. C. arată că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părților asupra contestației.
Apărătorul ales al contestatorului – inculpat U. C., respectiv avocat I. A., solicită în baza art. 259 Cod procedură penală admiterea contestației împotriva Încheierii din 19 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 14, prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. În opinia sa, prin . Noului Cod penal și de procedură penală observă că se petrec două fenomene, respectiv simte o relaxare în privința represiunii prin scăderea cuantumului pedepselor mai laes în materia traficului de droguri și sporirea gamei de măsuri preventive de care un judecător se poate folosi pentru buna desfășurare a procesului penal, iar evaluarea trebuie făcută potrivit art. 202 Cod procedură penală, pe care le citează. Din punct de vedere probator, ținând seama că măsurile preventive nu pot fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, precum și raportat la art. 16 lit. c Cod procedură penală care prevede că se poate stopa acțiunea penală dacă a fost pusă în mișcare atunci când nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea. În mod artificial, judecătorul de Cameră preliminară separă funcția de verificare a legalității și probatoriului de funcția sa de verificarea legalității măsurilor preventive, întrucât invită apărarea să își precizeze pe alte căi și alte proceduri eventualele obiecțiuni cu privire la mijloacele probatorii. Cu toate acestea, apreciază că instanța ar trebui să observe, fără a intra pe fondul cauzei, că dacă se ia în considerare motivul pentru respingerea cererii sale, respectiv numărul infracțiunilor săvârșite, respectiv șase din care trei sunt infracțiuni prin vânzarea de droguri de mare risc, respectiv de amfetamină și de risc, respectiv cannabis către un colaborator al investigatorului sub acoperire și care din punct de vedere probator nu sunt dovedite. Se referă la faptul că, pretinsa activitate infracțională de vânzare de droguri de către U. către investigator nu este individualizată în cauză decât prin niște procese – verbale făcute de organele de poliție, și nu există o fotografiere, filmare sau interceptare telefonică sau o înregistrare ambientală. Prevederile art. 103 Cod procedură penală, prevede că nicio soluție de condamnare nu se poate întemeia în mod determinant pe declarațiile investigatorilor, colaboratorilor ori martorilor sub acoperire. Sub imperiul vechiului Cod procedură penală, la întocmirea proceselor – verbale era obligatorie trecerea unor martori asistenți sau precizarea motivelor pentru care este imposibil trecerea unor martori asistenți, iar aceste infracțiuni nu rezistă analizelor. De asemenea, menționează că, nul Cod procedură penală nu mai dă posibilitatea procurorului să extindă procesul penal astfel încât trimiterile pe care le face instanța de fond pe linia traficului de droguri, nu rămâne a fi materializată decât printr-un nou dosar. În cuprinsul rechizitoriului se menționează că, încă din anul 2012 contestatorul avea preocupări pe linia traficului de droguri, însă organele de urmărire penală nu au dovedit nimic până în luna octombrie 2013. La dosar există un proces verbal întocmit de D. în 17 iunie 2013, din care reiese că acesta ar avea preocupări, fără nicio referire clară la sursa infracțiunilor sau la o conjunctură calificată. De asemenea, nu s-a dovedit că inculpatul organiza petreceri și nici că vindea droguri în cadrul acestora, iar persoanele care au declarat contrariul, li s-au făcut recoltări de probe biologice care au ieșit pozitive la cannabis. Cu privire la argumentarea că se are în vedere conduita procesuală a inculpatului, precizează faptul că, potrivit art. 83 Cod procedură penală, inculpatul are dreptul să nu dea nicio declarație, și are dreptul ca oricând în cursul depoziție să întrerupă audierea dacă ceea ce urmează să declară nu slujește apărării. Prin urmare, nu este corect să i se reproșeze inculpatului faptul că neagă săvârșirea unor infracțiuni, cu atât mai mult cu cât pe considerentele mai sus îi sunt dubii puternice cu privire la reușita organelor judiciare de a-i fi dovedită vinovăția. Cu privire la cantitatea de 100 gr de droguri, practica spune că ar fi mare pentru a justifica sau a face plauzibilă o apărare că se deține pentru consumul propriu, care în opinia sa, este discutabilă și din care nu se poate trage o concluzie certă. Având în vedere modul lacunar în care a fost motivată Încheierea de către judecătorul de Cameră Preliminară, prin faptul că numai a arătat de ce această măsură preventivă nu satisface cerințele de la art. 202 Cod procedură penală, solicită admiterea contestației, iar pe fond să se dispună admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că, ținând cont de actele de la dosar și de stadiul prezentei cauze se impune respingerea contestației formulată de inculpatul U. C.. S-a susținut că au intervenit două fenomene esențiale după 1 februarie 2014, o modificare privitoare la limitele de pedeapsă în cazul infracțiunilor de trafic de droguri și au apărut noi forme de măsuri preventive. Cu privire la prima problemă solicită a se avea în vedere că noile pedepse pentru toate infracțiunile reglementate sunt mult reduse, însă apărarea nu a reținut faptul că în situația concursului de infracțiuni, dacă prin vechiul Cod penal se adopta pedeapsa cea mai mare pentru comiterea mai multor infracțiuni, prin noul Cod penal se aplică pedeapsa cea mai grea, iar celelalte pedepse se cumulează și calculează o treime care obligatoriu se adaugă pedepsei celei mai grele stabilite de către instanța. Inculpatului U. C. i se va face aplicarea legii mai favorabile care poate fi vechiul Cod penal sau noul Cod penal. Cu privire la al doilea aspect apreciază că ținând cont de dispozițiile art. 202 alin. 1 Cod procedură penală se impune în continuare ca inculpatul să fie cercetat în stare arest preventiv și a se avea în vedere faptul că, în materia infracțiunilor de trafic de droguri Cod procedură penală, cât și Legea nr. 143/2000 au oferit posibilitatea introducerii în cauză a unor colaboratori/investigatori sub acoperire care să cumpere de la traficanți de droguri, iar în materia acestor acte trebuie aplicate în mod automat reglementările din procesele – verbale clasice. În acest sens, a se avea în vedere și practica judiciară în materie. A se avea în vedere că din 100 gr de cannabis se pot confecționa 400 de țigări care nu se poate să fie făcute pentru consum propriu. În momentul când au intervenit organele de poliție arată că s-au recurs și la focuri de armă. Față de aceste aspecte, solicită respingerea contestației.
Apărătorul ales al contestatorului – inculpat U. C., respectiv avocat I. A., având cuvântul în replică, precizează că nu este de acord cu afirmația reprezentantului Ministerului Public care afirmă că, prin reducerea limitelor de pedeapsă ar părea că încurajează săvârșirea de infracțiuni și nu știe care este relevanța în privința temeiurilor care ar putea să mențină arestarea preventivă. Precizează că, măsura preventivă își are scopul clar precizat în art. 202 Cod procedură penală, prin urmare trebuie dovedit că lăsat în libertate, inculpatul prejudiciază procesul penal.
Contestatorul – inculpat U. C., având ultimul cuvânt, precizează că regretă faptele săvârșite și solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
CURTEA
Asupra contestației de față:
Prin încheierea din data de 19.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.-judecătorul de cameră preliminară- în dosarul penal nr._ 14 s-a dispus, respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul U. C..
Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.02.2014 sub nr._, apărătorul ales al inculpatului U. C., în numele și în interesul acestuia, invocând prevederile art. 348 și art. 242 al. 2 raportat la art. 218 din Noul Cod procedură penală, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 10 ianuarie 2014 inculpatul a fost trimis în judecată, reținându-se în sarcina acestuia un număr de șase infracțiuni, incriminate prin art. 2 alin 1 și 2, ori prin art. 4 alin 1 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Cronologic, actul de sesizare s-a considerat ca fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că în zilele de 06 și 10 septembrie 2013 inculpatul a vândut amfetamină ( substanță chimică ce a fost calificată de lege ca drog de mare risc ) unui colaborator al organelor judiciare, că în data de 10 octombrie 2013 a vândut aceleiași persoane cannabis ( calificat prin lege ca drog de risc ), că în data de 16 octombrie 2013 a oferit fără drept cannabis unor persoane cunoscute, că în data de 18 octombrie 2013 a fost surprins deținând fără drept cca 100 grame de cannabis, și că anterior datei de 18 octombrie 2013 a deținut la domiciliu în scopul consumului propriu o cantitate oarecare de cannabis, dovada fiind restul unei țigări confecționate artizanal găsită de către anchetatori cu prilejul efectuării percheziției domiciliare.
În cuprinsul cererii, s-a mai susținut că inculpatul a furnizat declarații numai judecătorului investit cu analizarea propunerii de arestare preventivă, iar la finalul anchetei, cu prilejul încheierii de către procuror a procesului verbal de constatare a efectuării procedurii prezentării materialului de urmărire penală, a ținut să precizeze că nu are nimic de-a face cu vânzarea/cumpărarea de amfetamină ori cannabis către colaboratorul agenților statului și că în privința cannabisului, a deținut fără drept această plantă în forma uscată în vederea consumului propriu, negând că ar fi oferit și altor persoane cantități de frunză uscată din această plantă.
Inculpatul U. C. a fost reținut la data de 18 octombrie, după care a fost arestat preventiv în temeiul art. 148 lit. f din vechiul cod de procedură penală, stare în care se găsește în prezent.
După data de 1 februarie a.c., odată cu . unui nou cod de procedură penală, judecătorul are la dispoziție, bine individualizate, încă trei noi măsuri preventive, pe lângă tradiționala arestare și conducere într-un loc de detenție, putând dispune luarea oricăreia dintre acestea patru numai dacă din probe sau indicii reiese în mod rezonabil suspiciunea că o anumită persoană a săvârșit o infracțiune, iar măsura preventivă respectivă, preferată în fața celorlalte, chiar este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, sau pentru a-l împiedica pe inculpat să se eschiveze față de activitatea de tragere la răspundere, sau pentru a se preveni săvârșirea unei alte infracțiuni.
Printre noile măsuri puse la dispoziția organelor judiciare, s-a apreciaztcă măsura arestului la domiciliu prevăzută de art. 218 apare ca o măsură necesară și suficientă în privința inculpatului U. C., dacă se tine seama de gradul de pericol social al infracțiunilor pretins săvârșite de acesta ( trendul este micșorarea pedepselor, nu asprirea lor – a se vedea art. 81 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal ) de scopul măsurii ( așa cum îl fixează acum legea și nu proorocirile mai mult sau mai puțin pesimiste ale organelor judiciare care au efectuat activitatea de urmărire penală ) de vârsta sa tânără, de lipsa antecedentelor penale și de situația lui familială ( mama fiindu-i decedată în urma unei suferințe îndelungate, situație pe care inculpatul a înregistrat-o ca pe o traumă psihică puternică ).
La finalul cererii, apărătorul ales al inculpatului, cu privire la existența suspiciunii rezonabile că inculpatul U. C. ar fi săvârșit infracțiunile de vânzare de drog de mare risc ( amfetamină ), aparența nu întărește acuzarea: mijloacele probatorii folosite sunt mai multe procese verbale întocmite în lipsa unor martori asistenți, fără să se fi consemnat imposibilitatea asigurării prezenței acestora, ceea ce contravenea art. 91 din vechiul cod de procedură penală precum și declarația luată prin mijloace audio video colaboratorului organelor de urmărire penală, situație în care se poate considera că acuzarea se bazează în măsură determinată, dacă nu cumva exclusiv, pe un probatoriu ce nu poate conduce la o situație legală de condamnare, după cum stipulează art. 103 alin. 3 din noul cod de procedură penală.
În ședința din camera de consiliu din data de 19.02.2014 inculpatul prezent personal, a arătat că își însușește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului al domiciliu, formulată de către apărătorul ales în numele său, iar după ce i-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de art. 83 Noul Cod procedură penală acesta nu s-a prevalat de dreptul la tăcere, acceptând să dea declarație în fața judecătorului de cameră preliminară.
Prin declarația dată în fața judecătorului de cameră preliminară inculpatul și-a menținut poziția procesuală exprimată anterior recunoscând doar în parte acuzațiile aduse, respectiv, deținerea de droguri de risc pentru consum propriu.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial C. nr. 27/D/P/2013 din 10 ianuarie 2014, s-a dispus printre altele trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului U. C. acuzat de săvârșirea infracțiunilor de: „vânzare de droguri de mare risc, fără drept” prevăzută de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, „vânzare de droguri de mare risc, fără drept” prevăzută de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, „vânzare de droguri de risc, fără drept” prevăzută de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, „oferire de droguri de risc, fără drept” prevăzută de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, „deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu” prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000 și „deținere de droguri de risc, fără drept” prevăzută de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În esență, prin actul de sesizare, în sarcina inculpatului U. C. s-au reținut următoarele fapte:
- la data de 06.09.2013 a vândut colaboratorului „E.” al investigatorului acoperit „IMI” cantitatea netă de 0,54 gr de amfetamină, în amestec cu cafeină și lactoză;
- la data de 10.09.2013 a vândut colaboratorului „E.” al investigatorului acoperit „IMI” cantitatea netă de 1,18 gr de amfetamină, în amestec cu cafeină și lactoză;
- la data de 04.10.2013 a vândut colaboratorului „E.” al investigatorului acoperit „IMI” cantitatea netă 3,22 gr cannabis;
- la data de 16.10.2013 a oferit, fără drept, martorilor O. Barra G., B. C., Hajdu R., B. D. V. și F. Jozsef A. două țigări care conțineau cannabis;
- la data de 18.10.2013 a deținut, fără drept, cantitatea de cca. 99,62 grame de cannabis, destinată comercializării;
Prin încheierea nr. 7 din 19.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în baza 136 al. 1 lit. d, art.149/1, raportat la art.143 și art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial C. și s-a dispus, printre altele, arestarea preventivă a inculpatului U. C., pe o durată de 29 de zile, începând cu data 19.10.2013 și până la data de 16.11.2013.
Judecătorul care a dispus luarea măsurii arestării preventive a reținut existența unor probe și indicii temeinice din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 Cod procedură penală. Astfel, au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: procese verbale de constatare întocmite de către organele de poliție judiciară și de către procuror; autorizațiile în baza cărora s-a dispus interceptarea și înregistrarea comunicațiilor inculpaților; notele de redare întocmite de Serviciul Operațiuni Speciale B. -Operațiuni Speciale C. în baza autorizațiilor emise în cauză; declarațiile martorilor D. Zsuzsanna, D. Krisztina E., Orba-Barra G., B. C., Hajdu R. B. D. V. și Grubisic G.; procese verbale de percheziție; R. de Constatare Tehnico-științifică.
Totodată, s-a reținut că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani, fiind astfel îndeplinită condiția obiectivă prevăzută de art. 148 lit.f Cod procedură penală.
De asemenea, față de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, circumstanțele reale de comitere a faptelor (ce reprezintă un ridicat pericol social), sentimentul de insecuritate socială generat în rândul comunității precum și felul în care opinia publică percepe gravitatea unor astfel de fapte și operativitatea organelor judiciare implicate în limitarea acestui fenomen, judecătorul care a dispus măsura a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un real pericol pentru ordinea publică, fiind astfel îndeplinită și condiția subiectivă impusă de art. 148 lit.f Cod procedură penală.
Împotriva încheierii nr. 7 din 19.10.2013 a Tribunalului C., inculpatul a declarat recurs, care a fost respins prin încheierea nr. 130/R/23.10.2013 a Curții de Apel B..
Curtea a subliniat că, în concret, pericolul social este dat de următoarele împrejurări:
Numărul de vânzări de droguri realizate de către inculpatul U. C. către investigatorul sub acoperire, cantitățile de droguri vândute, faptul că din interceptările convorbirilor telefonice sunt indicii că inculpatul U. C. ar avea preocupări pe linia traficului de droguri, încă din luna iulie 2013, deci anterior faptelor de care este acuzat în această cauză. Pentru inculpatul U. C., nu poate fi ignorată nici cantitatea mare de droguri pe care a deținut-o, respectiv 100 de grame de cannabis, o cantitate mult prea mare pentru a fi catalogată ca plauzibilă, apărarea acestuia, în sensul că, această cantitate era destinată, doar consumului propriu. Circumstanțele personale ale acestui inculpat, lipsa antecedentelor penale, invocate în apărare, prin raportare la gravitatea acuzațiilor, la numărul de acte materiale, la preocupările de mai mult timp, pe linia traficului de droguri ale acestui inculpat, nu pot conduce la cercetarea acestuia în stare de libertate.
Deși a susținut că ar consuma de multă vreme droguri, inculpatul nu a dovedit preocupări, în ceea ce privește apelarea la servicii de consiliere, pentru a stopa acest consum de substanțe stupefiante.
Măsura arestării preventive luată față de inculpat fiind prelungită prin încheierile din 13.11.2013 și respectiv 11.12.2013 ale Tribunalului C. care au rămas definitive prin respingerea recursurilor declarate de către inculpat.
Prin încheierea nr. 138/R din 15.11.2013 a Curții de Apel B. s-a argumentat că datele care caracterizează faptele reținute în sarcina inculpatului, pun în evidență aspecte concrete care demonstrează că lăsarea în libertate a acestuia creează o stare de pericol, ordinea publică fiind periclitată și prin posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de alte persoane, în lipsa unor reacții ferme față de cei bănuiți ca autori.
Modalitatea în care ar fi fost comise faptele, obiectul material al infracțiunilor imputate (droguri de mare risc) și efectul acestuia asupra psihicului, dar și a fizicului, numărul persoanelor implicate (comercializarea unor droguri de mare risc la o petrecere la care au participat mai multe persoane care ar fi cumpărat și consumat din acestea – buletinele de analiză toxicologică, ar confirma această susținere a procurorul de caz), aria activității infracționale (jud. C. și jud. Cluj), sunt aspecte concrete ale speței ce evidențiază, în egală măsură, o periculozitate ridicată, ce impune prioritate protejării ordinii publice, libertatea individuală trecând în subsidiar și prin urmare, privarea de libertate a inculpatului.
După înregistrarea dosarului la instanța de judecată, prin încheierea de ședință din data de 13.01.2014, în baza art. 300/1 din vechiul Cod de procedură penală, s-a dispus, printre altele, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului U. C., reținându-se în esență că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
In argumentarea acestei soluții instanța a mai reținut că modalitatea concretă în care se presupune că au fost comise faptele, obiectul material al infracțiunilor imputate (droguri de risc și mare risc) și efectul acestora asupra psihicului și fizicului uman, numărul persoanelor implicate ( vânzarea și oferirea de droguri de mare risc și a drogurilor de risc mai multor persoane care ar fi și consumat din acestea ), aria activității infracționale ce s-a desfășurat pe raza a două județe, C. și Cluj, sunt aspecte concrete ale speței ce evidențiază, o periculozitate ridicată a inculpatului.
Prin încheierea de ședință din data de 17.02.2014, având în vedere dispozițiile art. 6 din LPA a NCPP potrivit cărora cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se trimit judecătorului de cameră preliminară pentru a proceda conform art. 342-348 Noului Cod procedură penală, instanța a dispus trimiterea cauzei în camera preliminară.
Totodată, în baza art. 344 al. 2 Noul Cod procedură penală s-a comunicat inculpatului la cerere o traducere legalizată a rechizitoriului ( deși acesta declarare anterior în faza de urmărire penală că este cunoscător de limbă română ) - copia conformă a actului de sesizare fiindu-i comunicată inculpatului odată cu citația emisă pentru termenul din data de 13.01.2014 când instanța din oficiu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive - . De asemenea i s-a adus la cunoștință inculpatului obiectul procedurii în camera preliminară și dreptul de a formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală până la data de 10.03.2014 inclusiv.
Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară, în conformitate cu dispozițiile art. 348, art. 242 al. 2 și art. 218 din Noul Cod procedură penală, s-a constatat că cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura arestului la domiciliu formulată de către apărătorul ales al inculpatului U. C. și însușită de către acesta, este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 348 al. 1 din Noul Cod procedură penală, (1) „Judecătorul de cameră preliminară se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.”
Potrivit art. 242 al. 2 din Noul Cod procedură penală (2) „Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere cu o altă măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 al. 1.”
Potrivit art. 218 alin. (1) și (2) din Noul Cod procedură penală, „(1) Arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 și luarea acestei măsuri este necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1). (2) Aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se face ținându-se seama de gradul de pericol al infracțiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta, situația familială și alte împrejurări privind persoana față de care se ia măsura.”
Potrivit art. 223 raportat la art. 218 alin. (1) din Noul Cod procedură penală, “ (1) Măsura arestului la domiciliu poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.
(2) Măsura arestului la domiciliu a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”.
Potrivit art. 202 al. 1 și 3 din Noul Cod procedură penală ( 1 ) „Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei noi infracțiuni”.( 3 ) Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale invocate, judecătorul de cameră preliminară în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei – natura infracțiunilor ce constituie obiectul acuzațiilor ( trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc, numărul persoanelor implicate, aria activității infracționale care s-a desfășurat pe raza a două județe), numărul faptelor ( șase ) și a conduitei procesuale a inculpatului care neagă comiterea faptelor constând în vânzarea de droguri de mare risc și oferirea de droguri de risc mai multor persoane, recunoscând doar fapta de deținere de droguri de risc cu precizarea că acestea erau deținute consumului propriu, apărare ce nu apare ca fiind verosimilă având în vedere cantitatea mare de droguri deținută, s-a apreciat că măsura preventivă mai ușoară nu este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 al. 1 din Noul Cod procedură penală.
Circumstanțele personale ale acestui inculpat, care a absolvit Facultatea de Autovehicule Rutiere din cadrul Universității Transilvania din B. obținând licența în inginerie mecanică în sesiunea din iunie 2013, nu are antecedente penale, a desfășurat activități lucrative alături de tatăl său în atelierul mecanic, aparținând acestuia din urmă, în perioada studenției, invocate în apărare, prin raportare la gravitatea acuzațiilor, la numărul faptelor, la preocupările de mai mult timp, pe linia traficului de droguri ale acestui inculpat și la conduita procesuală a inculpatului care neagă în mare parte acuzațiile aduse deși din probele aflate la dosar au rezultat o bănuială rezonabilă cu privire la presupusa comitere de către inculpat a faptelor ce constituie obiectul acuzațiilor nu justifică la acest moment procesual înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului U. C. cu măsura arestului la domiciliu.
Având în vedere stadiul procesual al cauzei care se află în procedura de cameră preliminară, împrejurările concrete ale cauzei și poziția procesuală a inculpatului, instanța a apreciat că măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru prevenirea comiterii de noi infracțiuni.
Chiar dacă legiuitorul român a redus limitele de pedeapsă și în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, aceste infracțiuni se încadrează în continuare în categoria infracțiunilor grave.
Cu privire la susținerea apărătorului ales potrivit căreia „mijloacele probatorii folosite sunt mai multe procese verbale întocmite în lipsa unor martori asistenți, fără să se fi consemnat imposibilitatea asigurării prezenței acestora, ceea ce contravenea art. 91 din vechiul cod de procedură penală” instanța s-a pronunțat asupra legalității administrării probelor în faza de urmărire penală după individualizarea fiecărui mijloc de probă cu privire la care se invocă nelegalitatea administrării probei, precum și a motivelor invocate, prin cerere scrisă formulată în cursul procedurii de cameră preliminară.
Inculpatul cu ocazia ultimului cuvânt a solicitat să fie eliberat din locul de deținere pentru a se întoarce acasă și a-și relua activitatea în atelierul auto alături de tatăl său.
Sub acest aspect instanța a avut în vedere faptul că așa cum rezultă din declarațiile martorilor O. Barra ( fila 48 volum II dosar de urmărire penală ), B. C. ( fila 52 volum II dosar de urmărire penală ), Hajdu Lorand ( fila 55 volum II dosar de urmărire penală ), B. D. V. ( fila 59 volum II dosar de urmărire penală) atelierul în care inculpatul dorește să-și reia activitatea alături de tatăl său este chiar locul în care inculpatul a organizat petreceri și le oferea droguri prietenilor.
Față de aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului al domiciliu formulată de către inculpatul U. C..
În baza art. 275 al. 2 din Noul Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, inculpatul U. C. care a solicitat instanței casarea încheierii contestate și rejudecând cauza, să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pentru acest inculpat.
În motivarea contestației a arătat că nu există probe de vinovăție a inculpatului în raport cu infracțiunile pentru care este cercetat, că deși a deținut o cantitate relativ mare de cannabis de aproximativ 100 de grame, aceasta era pentru consum propriu, nefiind identificate persoane cărora inculpatul să fi încercat să le vândă droguri, că prima instanță a refuzat să analizeze legalitatea probelor administrate în ceea ce-l privește pe inculpat, acesta fiind invitat să uzeze de alte proceduri pentru analiza acestei legalități ceea ce nu este corect, că nu este corectă afirmația instanței că s-ar fi dovedit că inculpatul organiza petreceri în care oferea participanților droguri, că încheierea este lacunar motivată și nu au fost arătate motivele pentru care măsura arestului la domiciliu nu ar satisface cerințele de la art. 202 Cod procedură penală în condițiile în care noile reglementări relaxează politica de represiune penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, văzând și dispozițiile art.242 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 425/1 Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondată contestația formulată pentru următoarele considerente:
Existența indiciilor temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul U. C. este posibil autor al infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. 1,2 din Legea 143/2000, art. 2 alin. 1 din L143/2000, art. 4 alin. 1 din L143/2000 a fost apreciată prin încheierea nr. 7/2013 a Tribunalului C. definitivă prin încheierea nr. 130/R/23.10.2013 a Curții de Apel B. prin care s-a luat față de inculpatul U. C. măsura arestării preventive și prin încheierile succesive ale Tribunalului C., rămase definitive, prin care s-a prelungit și, respectiv, menținut această măsură preventivă. S-au avut în vedere următoarele mijloace de probă: procese verbale de constatare întocmite de către organele de poliție judiciară și de către procuror; autorizațiile în baza cărora s-a dispus interceptarea și înregistrarea comunicațiilor inculpaților; notele de redare întocmite de Serviciul Operațiuni Speciale B. -Operațiuni Speciale C. în baza autorizațiilor emise în cauză; declarațiile martorilor D. Zsuzsanna, D. Krisztina E., Orba-Barra G., B. C., Hajdu R. B. D. V. și Grubisic G.; procese verbale de percheziție etc.
Curtea constată că, până la acest moment procesual, nu au fost administrate probe care să conducă la neîndeplinirea în prezent a condiției existenței indiciilor temeinice cu privire la bănuiala rezonabilă că inculpatul ar fi posibil autor al infracțiunilor pentru care este trimis în judecată în condițiile legislației penale române și în acord cu exigențele exhibate de jurisprudența Convenția Europeană a Drepturilor Omului ( cauza R. vs. România, C. vs. România, M. vs. România). Excepțiile privind nelegalitatea probelor administrate vor putea fi analizate în procedura camerei preliminarii prevăzută de art. 341 Cod procedură penală, iar observațiile apărării cu privire la inaptitudinea acestor probe de a conduce la stabilirea vinovăției inculpatului vor fi analizate de instanță la soluționarea pe fond a cauzei putând conduce, desigur, la achitarea inculpatului care beneficiază de prezumția de nevinovăție conform art. 4 Cod procedură penală și art. 6 par 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În această procedură se analizează numai existența unor indicii de vinovăție suficiente pentru luarea sau menținerea unei măsuri preventive care, în cauză, există din analiza probelor enumerate anterior. Se poate remarca, de altfel, că și măsura arestului la domiciliu reclamă existența unor astfel de indicii, în caz contrar s-ar impune revocarea măsurii arestării preventive și nu înlocuirea acesteia.
În completarea motivelor exhibate de prima instanță cu privire la neîndeplinirea condițiilor privind înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului, Curtea apreciază că măsura arestului la domiciliu nu este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, pe de o parte, datorită împrejurărilor concrete ale cauzei, inculpatul fiind acuzat de trafic de droguri de mare risc, asupra sa fiind găsită o cantitate mare de aproximativ 100 de grame de cannabis, gradul de pericol social concret al faptelor inculpatului, dacă va fi găsit vinovat, fiind unul ridicat, chiar dacă infracțiunile în sine nu ar fi săvârșite cu violență, drogurile sunt un flagel al societății care reprezintă o cauză constantă pentru săvârșirea altor infracțiuni violente, pe de altă parte, datorită circumstanțelor personale ale inculpatului care are o atitudine procesuală oscilantă, se declară consumator, chiar dependent de droguri ceea ce reprezintă un indiciu că nu oferă garanții personale că ar putea respecta anumite condiții aferente măsurilor restrictive de libertate. Timpul scurs de la luarea măsurii arestării nu a diminuat pericolul public al cercetării în stare de libertate a inculpatului și nu justifică concluzia că o măsură preventivă mai blândă ar fi proporțională cu pericolul reținut (relaxarea politicii penale menține totuși pedepse destul de ridicate pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc)
Curtea constată că, în raport cu data arestării, față de complexitatea cauzei, nu a fost încălcat termenul rezonabil în care inculpatul are dreptul la judecarea cauzei sale sau la eliberarea în cursul procedurilor judiciare conform art. 5 par. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul U. C. împotriva încheierii din data de 19.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ pe care o va menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga inculpatul U. C. la plata sumei de 125 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul U. C. împotriva încheierii din data de 19.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul U. C. L. la plata sumei de 125 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2014.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂGrefier
A. D. D. C.
Red.A.D./20.03.2014
Dact.D.C./25.03.2014/3 exemplare
Jud.fond.C.M.L.
| ← Arestare preventivă. Art.223 NCPP. Decizia nr. 4/2014. Curtea... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
