Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 690/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 690/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-09-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 690/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 4 septembrie 2013
Instanța constituită din:
Completul de judecată CRU36:
Președinte: E. B. – judecător
JUDECĂTOR: M. D.
JUDECĂTOR: A. D.
Grefier: D. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror șef secție A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații D. M., D. N. și D. O. împotriva încheierii de ședință din data de 2 septembrie 2013 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții inculpați D. M., D. N. și D. O., toți în stare de arest preventiv, asistați de apărătorul ales, avocat V. M..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebați fiind dacă au cereri sau chestiuni prealabile, reprezentantul Ministerului Public și apărătorul ales, avocat V. M., declară că nu au alte cereri.
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 38513 Cod procedură penală, constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul.
Pentru recurenții inculpați D. M., D. N. și D. O., avocat ales V. M., având cuvântul, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință din data de 2 septembrie 2013 a Tribunalului B. și revocarea măsurii arestării preventive.
Consideră că la acest moment nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpați și nu există temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților. Instanța de fond a reținut că din declarațiile unor martori, respectiv G. S., rezultă că inculpații au comis faptele reținute în sarcina lor, fără ca prezumția de nevinovăție să fie abolită. Martorii nu au fost prezenți efectiv la data producerii evenimentelor, unii din ei au ajuns acolo mai târziu, fără a cunoaște modul de desfășurare. Astfel, martora G. M. a declarat că a fost strigată de fiica sa pentru că era bătut Kusztura I., iar apoi a declarat că în acea dată se afla la locuința sa. Date fiind aceste neconcordanțe din declarațiile unor martori, declarații care au fost date la foarte scurt timp de la incident, nu pot fi avute în vedere pentru a conduce la concluzia că există unele indicii că inculpații s-ar face vinovați de acuzațiile ce li se aduc și că se impune cercetarea lor în stare de arest preventiv.
La analizarea oportunității menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților se impune a fi avute în vedere și declarațiile martorilor Ferdelaș S., D. V., C. A. și B. A., care au relevat o cu totul altă stare de fapt.
Martora C. A. a declarat că l-a auzit pe partea vătămată strigând ca toată lumea să ia un par și să îi omoare pe frații D.. Martorul D. V. a precizat că singurul care ar fi lovit este D. N.. Martorul B. A. a declarat că l-a văzut pe Kusztura, cu un cuțit, amenințându-i pe frații D..
Relativ la temeiul prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală, susține că inculpații D. au fugit în pădure, deoarece cu ocazia unor alte altercații legate de infracțiuni silvice, poliția locală a luat împotriva lor măsuri excesive, fiind bătuți în mod nejustificat și astfel le era teamă, dar în tot acest timp inculpații au ținut legătura cu familia, aspecte ce rezultă din actele dosarului și s-au prezentat la poliție pentru a da declarații când au fost chemați. Nu rezultă indicii că inculpații s-ar fi sustras de la urmărirea penală.
Prin urmare, solicită admiterea recursurilor și judecarea în stare de libertate a inculpaților.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursurilor declarate și menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul B. ca fiind legală și temeinică. Din analiza întregului material probator rezultă că sunt realizate condițiile imperative ale art. 143 Cod procedură penală. Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, măsura arestării preventive fiind prelungită și ulterior menținută pentru aceleași argumente. Chiar instanța de control judiciar a apreciat că sunt îndeplinite cerințele pentru luarea măsurii arestării preventive, existând mai mult decât indicii, chiar probe.
Având în vedere temeiul prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală, cauza fiind chiar la debutul cercetării judecătorești, raportat la dispozițiile art. 136 alin.1 Cod procedură penală, dată fiind atitudinea inculpaților, consideră că se impune a fi menținută măsura arestării preventive, nefiind incident nici un alt motiv pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 139 Cod procedură penală cu privire la revocarea măsurii arestării preventive, temeiurile avute în vedere inițial subzistând și în prezent.
Recurentul inculpat D. M., personal, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate deoarece este singurul întreținător al familiei, are 4 copii, din care unul are un handicap. Susține că nu se face vinovat de acuzațiile ce i se aduc.
Recurentul inculpat D. N., personal, având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în stare de libertate întrucât are un copil de 5 ani și soția sa este însărcinată de 8 luni.
Recurentul inculpat D. O., personal, având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în stare de libertate deoarece nu se face vinovat de acuzațiile ce i se aduc.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 2 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ 13, Tribunalul B., între altele, a dispus menținerea măsurii preventive luate față de inculpații D. M., D. N. și D. O. potrivit art. 300/2 și 160b al. 1 și 3 Cod procedură penală și a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de nu părăsi localitatea formulate de acești inculpați.
Prin rechizitoriul din 12.06.2013 întocmit de P. de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr. 46MF/P/2013 s-a dispus printre altele și trimiterea în judecată (alături de alți inculpați) în stare de arest preventiv a inculpaților D. M., D. N. și D. O. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat în forma tentativei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 cod penal raportat la art. 174 al. 1, 175 al. 1 lit. a, i cod penal cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b cod penal și respectiv lovirea sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 180 al. 1, 2 cod penal, cu aplicarea art. 37 al. 1 lit. b cod penal și art. 75 al. 1 lit. a cod penal și reținerea stării de recidivă postexecutorie pentru inculpații D. M. și D. N..
Ca stare de fapt, în sarcina inculpatului G. T. jn. s-a reținut că la data de 19.05.2013 în intervalul orar 18.30-19.00 în Com. R., pe . consumului de băuturi alcoolice și sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de atitudinea provocatoare a inculpaților D. M., D. N., D. O., D. M. și C. N. care îl agresau lovindu-l cu pumnii și picioarele, diverse obiecte contondente pe tatăl său (partea vătămată G. T. sn.), a aplicat din spate și prin surprindere o lovitură cu partea tăioasă a toporului pe care îl avea asupra sa, în zona capului inculpatului – parte vătămată D. M. producându-i un traumatism cranio cerebral acut deschis, fractură cominutivă parieto-occipitală dreapta fără înfundare, hemoragie subarahnoidiană, plagă contuză vertex, leziuni traumatice corporale grave care au necesitat pentru vindecate un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale și au fost de natură a pune în primejdie viața.
În sarcina inculpaților D. M., D. N., D. O., (dar și a inculpaților D. M. și C. N.) s-a reținut că la data de 19.05.2013 în intervalul orar 18.30-19.00 în Com. R., pe . consumului de băuturi alcoolice și al unor conflicte vechi și recente pe care le aveau cu familia G. T. și implicit cu partea vătămată K. I., au acostat-o, doborât-o la pământ și lovit-o cu pumnii și picioarele, diverse obiecte contondente pe întreg corpul și zona capului producându-i un traumatism cranio cerebral grav – comă gradul GCS – 5, hematoame periorbitale bilaterale, contuzie nazală cu fractură oase proprii nazale, contuzie toraco-abdominală, excoriații creste iliace antero-superior bilateral, plagă contuză occipitală, hemoragie subarahnoidiană în fosă posterioară, leziuni traumatice corporale care au necesitat pentru vindecare 22-24 zile de îngrijiri medicale și de natură a pune viața în primejdie.
Totodată s-a reținut că inculpații D. M., D. N., D. O., (împreună cu inculpații D. M. și C. N.), la data de 19.05.2013 în intervalul orar 18.30-19.00 în Com. R., pe . consumului de băuturi alcoolice și al unor conflicte vechi și recente pe care le aveau cu familia G. T., l-au agresat cu toții pe partea vătămată G. T. sn., lovind-o cu pumnii și picioarele, diverse corpuri contondente, producându-i astfel leziuni traumatice corporale ușoare care au necesitat pentru vindecare 7- 8 zile de îngrijiri medicale și nu au fost de natură a pune viața victimei în primejdie, aruncând apoi pe partea vătămată într-o vale.
Inculpații D. M., D. N. și D. O. au fost arestați în baza Încheierii nr. 11 din 23.05.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B..
Pentru toți inculpații temeiurile arestării le-au constituit dispozițiile art. 136 cod de procedură penală, 143 cod de procedură penală și 148 lit. a, f Cod de procedură penală.
La termenul de judecată din data de 28.08.2013 cauza a fost disjunsă față de inculpatul G. T. care a urmat procedura simplificată prevăzută de art. 3201 Cod Procedură Penală.
Analizând în acest moment legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispusă față de cei trei inculpați, tribunalul a constatat că și în acest moment procesual temeiurile care au stat la baza privării de libertate subzistă în continuare, astfel că nu se impune revocarea măsurii arestului preventiv, nu au intervenit modificări și ca atare nu este justificată înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură restrictivă de libertate.
Pe de o parte materialul probator depus la dosar este apt să susțină îndeplinirea cerințelor art. 143 Cod Procedură Penală referitoare la existența unei bănuieli rezonabile pentru inculpați cu privire la învinuirile aduse.
Actele medicale depuse la dosar relevă faptul că partea vătămată K. I., a fost internată în comă ca urmare a traumatismului cranio-cerebralpost agresiune, prezenta multiple hematoame, contuzii, fracturi, excoriații, echimoze și plăgi, leziunile traumatice putând fi produse la data de 19.05.2013 prin lovire cu și de corpuri dure, necesitând 22-24 zile de îngrijiri medicale, leziunile cerebrale au pus viața victimei în primejdie.
S-a constatat că și în acest moment procesual subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. a Cod Procedură Penală reținut pentru faptul că imediat după incident aceștia au fugit în pădure unde au rămas câteva zile, în scopul de a se sustrage de la urmărire penală.
Acest temei este actual prin aceea că riscul de sustragere există și în prezent prin aceea că faptele de care sunt acuzați sunt grave.
În ceea ce privește temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod Procedură Penală acesta subzistă în continuare, gravitatea faptei, circumstanțele acesteia, numărul persoanelor implicate, rezultatele acțiunii lor, leziunile suferite de victimă, conduc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare un real pericol pentru ordinea publică.
Având în vedere stadiul procesual, urmează debutul cercetării judecătorești, apreciem că singura măsură aptă să asigure buna desfășurare a procedurii este privarea de libertate a inculpaților, această măsură este proporțională cu scopul urmărit și anume apărarea ordinii publice și buna desfășurare a procedurii.
Măsura arestării preventive este în acest moment singura aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal, raportat la împrejurarea că cercetarea judecătorească este la debut, raportat la atitudinea procesuală adoptată de inculpații D. M., D. O. și D. N., la împrejurarea că mare parte din martori ce urmează a fi audiați sunt rude ale inculpaților și ar putea fi influențați de aceștia în ipoteza lăsării lor în libertate, măsura fiind deci impusă și de exigențele art. 136 cod de procedură penală.
Pe de altă parte pentru a putea fi înlocuită arestarea cu altă măsură preventivă potrivit art. 139 cod de procedură penală ar trebui să dispară sau să se modifice temeiurile arestării, or, așa cum am arătat, temeiurile arestării au rămas nemodificate, astfel încât cererea de înlocuire a arestării va fi respinsă.
Împotriva hotărârii menționate au declarat recurs inculpații D. M.. D. O. și D. N. care au solicitat revocarea măsurii arestării preventive, arătând că la acest moment nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpați și nu există temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Inculpații au precizat că instanța de fond a reținut că din declarațiile unor martori, respectiv G. S., rezultă că au comis faptele reținute în sarcina lor, fără ca prezumția de nevinovăție să fie abolită, că martorii nu au fost prezenți efectiv la data producerii evenimentelor, unii din ei au ajuns acolo mai târziu, fără a cunoaște modul de desfășurare. Astfel, martora G. M. a declarat că a fost strigată de fiica sa pentru că era bătut Kusztura I., iar apoi a declarat că în acea dată se afla la locuința sa; date fiind aceste neconcordanțe din declarațiile unor martori, declarații ce au fost date la foarte scurt timp de la incident, nu pot fi avute în vedere pentru a conduce la concluzia că există unele indicii că inculpații s-ar face vinovați de acuzațiile ce li se aduc și că se impune cercetarea lor în stare de arest preventiv.
Inculpații au solicitat a fi avute în vedere și declarațiile martorilor Ferdelaș S., D. V., C. A. și B. A., care au relevat o cu totul altă stare de fapt.
Martora C. A. a declarat că l-a auzit pe partea vătămată strigând ca toată lumea să ia un par și să îi omoare pe frații D.. Martorul D. V. a precizat că singurul care ar fi lovit este D. N.. Martorul B. A. a declarat că l-a văzut pe Kusztura, cu un cuțit, amenințându-i pe frații D..
Relativ la temeiul prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală, recurenții au precizat că inculpații D. au fugit în pădure, deoarece cu ocazia unor alte altercații legate de infracțiuni silvice, poliția locală a luat împotriva lor măsuri excesive, fiind bătuți în mod nejustificat și astfel le era teamă, dar în tot acest timp inculpații au ținut legătura cu familia, aspecte ce rezultă din actele dosarului și s-au prezentat la poliție pentru a da declarații când au fost chemați și că nu rezultă indicii că inculpații s-ar fi sustras de la urmărirea penală.
Examinând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că recursurile sunt lipsite de temei pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 139 alin. 1 Cod procedură penală măsura preventivă luată se revocă sau se înlocuiește cu o altă măsură preventivă când au dispărut ori s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În speță temeiul ce a stat la baza luării măsurii preventive a arestării - art. 148 lit. a, f Cod procedură penală, subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, lăsarea lor libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin referire la modalitatea concretă de săvârșire, natura și gravitatea faptelor presupus a fi comise – tentativă la omor calificat și lovire sau alte violențe, față de violența deosebită de care aceștia au dat dovadă, relevată de multitudinea și gravitatea leziunilor descrise în actele medico-legale, fără a omite că toți trei au participat la comiterea acestora, așa cum relevă probele până în prezent.
De precizat, durata arestării preventive a inculpaților nu este disproporționată în raport de complexitatea cauzei, aceștia fiind arestați preventiv din data de 23 mai 2013.
Cu privire la noțiunea de pericol, instanța are a constata, similar primei instanțe, că pericolul concret pentru ordinea publică poate îmbrăca diferite forme, cu diferite cauze și împrejurări și de regulă pericolul concret pentru ordinea publică, poate îmbrăca forma unor efecte colective potențiale. Pericolul public fiind o componentă a pericolului social, nu tot ce prezintă pericol social prezintă și pericol public, fie el generic sau concret. Pentru infracțiunile la care pericolul social generic diferă de pericolul pentru ordinea publică, este necesar ca pericolul concret pentru ordinea publică sa fie probat prin alte probe certe – altele decât cele prin care se probează infracțiunea – pe tot parcursul menținerii arestării preventive.
Pericolul concret pentru ordinea publică are o existență legată de timp; astfel, de regulă, curgerea timpului poate duce la estomparea sau la limitarea pericolului până la dispariție, sens în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată că „se poate considera în mod rezonabil că o tulburare a ordinii publice există la început, dar trebuia să se fi risipit după un anumit timp, sens în care se poate considera că perpetuarea unei stări de pericol fără să se fi lezat ordinea publică într-un timp rezonabil echivalează cu dispariția pericolului”.
Scopul principal al măsurii arestării preventive, este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal (sau pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, ceea ce nu este cazul în speță); prima ipoteză își găsește, pe deplin, valabilitatea, în continuare.
În sarcina inculpaților recurenți se reține săvârșirea unor infracțiuni grave, în cazul cărora trecerea timpului nu a fost de natură a diminua impactul negativ pe care faptele înseși le-au avut pentru comunitate, iar scopul urmărit în luarea măsurii arestului respectiv, desfășurarea în bune condiții a procesului penal, nu poate fi atins prin înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsuri mai puțin restrictive de libertate.
Așadar, se constată că durata arestării preventive nu a depășit, în prezenta cauză, termenul prevăzut de art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale (măsura a fost dispusă în luna mai 2013).
Nu este de neglijat că imediat după incident aceștia au fugit în pădure unde au rămas câteva zile, în scopul de a se sustrage de la urmărire penală. Acest temei este actual prin aceea că riscul de sustragere există și în prezent prin aceea că faptele de care sunt acuzați sunt grave.
În plus, așa cum corect a constatat Tribunalul B., reținerea stării de recidivă postexecutorie pentru inculpații D. M. și D. N. impune luarea în considerare sub aspect temporal, a perseverenței infracționale a acestora, ceea ce denotă o periculozitate extrem de ridicată, perseverență infracțională și un risc major de reiterare a comportamentului antisocial.
Față de cele de mai sus, Curtea constată că de la precedenta verificare a legalității și temeiniciei stării de arest preventiv nu au intervenit modificări cu privire la temeiurile arestării preventive, avute în vedere anterior față de inculpatul recurent, fiind în continuare îndeplinite cerințele arestării preventive ale acestuia.
Temeiurile care au justificat arestarea preventivă a inculpaților continuă să subziste și nu au suferit modificări importante, astfel încât nu se poate da curs cererilor de revocare sau înlocuire a arestării preventive formulate de inculpați, nefiind îndeplinite cerințele art. 139 al. 1 C.p.p., iar o măsură preventivă mai puțin restrictivă de drepturi n-ar fi în prezent aptă și adecvată pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal și protejarea siguranței și ordinii publice, pentru considerentele sus-arătate, ținând în principal de perseverența infracțională și caracterul repetat al faptelor imputate inculpaților, dar și de antecedentele celor doi inculpați menționați.
Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursurile declarate de inculpații D. M., D. O. și D. N. și va menține încheierea atacată.
Cheltuielile judiciare către stat vor fi suportate de către recurenții inculpați, potrivit art.192 alin.2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de inculpații D. M., D. N. și D. O. împotriva încheierii de ședință din data de 02.09.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ 13, pe care o menține.
Obligă recurenții inculpați să plătească statului câte 100 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.09.2013.
Președinte Judecător JUDECĂTOR
E. BarbuMihaela D. A. D.
Grefier
D. S.
red.EB/25.09.2013
tehnoredact.DS/25.09.2013/2 ex.
jud.fond. C. C. G.
| ← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 147/2014. Curtea de... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
