Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 703/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 703/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 13-09-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.703/R DOSAR NR._
Ședința publică din 13 septembrie 2013
Instanța constituită din:
Complet de judecată CRU38:
PREȘEDINTE – N. H.
Judecător - M. G. L.
Judecător - A. C. M.
Grefier - R. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – C. I. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial B..
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial B. împotriva încheierii de ședință din 12 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul pentru minori și Familie B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video, în sistem computerizat.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat Biliok T. în stare de arest preventiv (deținut în Penitenciarul C.), asistat de apărător ales, avocat G. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul ales, doamna avocat G. L., întrebată fiind, învederează instanței că a luat legătura cu intimatul inculpat B. T., împuternicirea avocațială fiind atașată la dosarul de fond.
Întrebați fiind dacă au cereri sau chestiuni prealabile, reprezentantul Ministerului Public și apărătorul ales, avocat G. L., declară că nu au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 38513 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri asupra recursului declarat de către Ministerul Public, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial B..
Reprezentantul Ministerul Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului promovat împotriva încheierii din data de 12.09.2013 a Tribunalului B., iar în cadrul rejudecării, a se dispune respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul B. T. și admisă de instanța de fond.
Arată că în prezenta cauză s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de patru inculpați și faptul că, în esență, s-a reținut că acești inculpați au pus în circulație și vânzare efectivă în mun. B., într-o perioadă îndelungată, o cantitate totală de 1,5 kg. de cannabis. Doi dintre inculpați din prezenta cauză au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, astfel că s-a dispus disjungerea cauzei față de acești inculpați, fiind pronunțată o hotărâre. Față de ceilalți doi inculpați s-a aplicat procedura obișnuită, unul dintre inculpați față de care s-a înțeles aplicarea procedurii obișnuite fiind și inculpatul B. T..
Totodată, arată că în urma disjungerii dispuse, după formarea prezentului dosarului, prima instanță a dispus în mod repetat punerea în libertate a celor doi inculpați, însă, instanța de recurs a admis de fiecare dată recursurile formulate de Ministerul Public, ultimul recurs fiind judecat în urmă cu mai puțin de o săptămână. La câteva zile de la soluționarea recursului, instanța de fond a admis cererea de liberare sub control judiciar ce face obiectul prezentei cauze, fiind considerată o măsură de individualizare a măsurii arestării preventive. Însă, în situația în care se constată că de fiecare dată instanța de control judiciar stabilește că se impune judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest preventiv, în opinia sa prima instanță, dispunând punerea în libertate a inculpatului la fiecare termen de judecată, în mod greșit și-a format convingerea că se impune lăsarea în libertate a inculpatul.
În acest sens arată că în motivarea încheierii atacate, în concluzie, prima instanță ,,constată nu numai îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberarea provizorie, dar apreciază că raportat la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului, (despre care actele în circumstanțiere depuse la dosar evidențiază o persoană cu respect față de valorile sociale) aceasta este și întemeiată…”. În opinia sa, inculpatul nu poate fi catalogat ca fiind o persoană cu respect față de valorile sociale atâta timp cât acesta a vândut prin intermediar, pe o perioadă de câteva luni, cantități mari de droguri, parte din aceste cantități ajungând spre consum minorilor, fapt ce rezultă din probatoriul administrat în cauză potrivit căruia, o parte din tranzacții aveau loc în apropierea universității din B.. Astfel că, în opinia sa o persoană care vinde droguri și pe care o interesează doar câștigul imediat, indiferent prin ce modalitate, nu se poate trage concluzia că acea persoană este o persoană care respectă valorile sociale. De asemenea arată că inculpatul, în momentul în care a fost prins în flagrant, avea depozitate drogurile într-o cutie de valori aflată în magazinul Kaufland. În această situație, dacă spunem că inculpatul trebuie pus în libertate, în opinia sa, se poate considera că se încurajează traficul de droguri.
Față de starea situației și datele cauzei ce au fost avute în vedere la analizarea stării de arest preventiv, elemente analizate de către instanța de control judiciar acum câteva zile cu ocazia judecării recursului și, raportat la perioada scurtă de timp scursă de la această analizare, consideră că atitudinea inculpatului nu s-a schimbat în ce privește fapta comisă, mai mult, inculpatul considerând că nu a făcut lucruri atât de grave întrucât drogurile, în speță cannabis, sunt destinate unor afecțiuni fiind folositoare sănătății, având efecte terapeutice.
Apărătorul ales, avocat G. L. pentru intimatul inculpat B. T., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, solicită respingerea recursului formulat și menținerea, ca fiind legală și temeinică, a încheierii pronunțată de Tribunalul B. prin care s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat și s-a dispus judecarea în continuare a acestuia în stare de libertate.
Așa cum a arătat prin cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată, consideră că la dosarul cauzei nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat în săvârșirea altor infracțiuni și nici în ce privește faptul că inculpatul, lăsat în stare de libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză prin influențarea unor părți ori a unor martori, prin distrugerea unor mijloace de probă ori alte asemenea fapte.
În ce privește dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, apreciază că buna desfășurare a procesului penal nu poate fi afectată în cauză și că la acest moment nu există probe în dosarul cauzei din care să rezulte intenția inculpatului de a se sustrage de la cercetarea judecătorească în continuare.
La pronunțarea soluției, solicită a se avea în vedere că, potrivit prevederilor art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană arestată are dreptul de a fi eliberată, pe de o parte conform procedurii și pe de altă parte, într-un timp rezonabil. Solicită a se observa că au trecut aproximativ 4 luni de la momentul arestării preventive a inculpatului, măsură menținută până în prezent, iar la acest moment, având în vedere timpul scurs de la luarea acestei măsuri, inculpatul aflându-se în stare de arest preventiv, apreciază că și pericolul concret s-a diminuat în mod considerabil. Acest timp de 4 luni scurs, în opinia sa, este suficient pentru ca inculpatul să fi conștientizat gravitatea faptelor sale, fapt ce reiese și din declarația dată de către inculpat în fața instanței de fond prin care acesta și-a asumat obligațiile dispuse de către instanță potrivit art. 1602 alin. 3 Cod procedură penală, obligații pe care inculpatul a învederat că le va respecta în totalitate. De asemenea, întrebat fiind de către prima instanță, inculpatul a declarat că, în ipoteza în care nu va respecta aceste obligații, cunoaște sancțiunea prevăzută de legiuitor și este conștient de această sancțiune.
Cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului, în opinia sa, sunt pozitive întrucât, în primul rând beneficiază de o circumstanță atenuantă prevăzută de lege, respectiv faptul că se află pentru prima dată în contact cu legea penală, iar în al doilea rând, solicită a se avea în vedere că inculpatul este o persoană onestă, o persoană bine ancorată în societate, are legături strânse cu familia sa și cu comunitatea în care trăiește, beneficiază de sprijinul moral precum și de suportul material și financiar al membrilor familiei cu care acesta urmează a locui, în ipoteza în care se dispune respingerea recursului formulat în cauză. Prin urmare, consideră că toate acele obligații prevăzute de art. 1602 alin. 3 Cod procedură penală oferă suficiente garanții ca buna desfășurare a procesului penal să continue cu inculpatul aflat în stare de libertate.
Față de momentul procesual la care se află cauza în acest moment, de atitudinea procesuală adoptată de inculpat și față de probele existente la dosarul cauzei, apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat considerabil, iar la acest moment este oportună cercetarea în stare de libertate a inculpatului B. T., fără ca acesta să impieteze buna desfășurare a procesului penal.
În ce privește fondul cauzei, solicită a se avea în vedere că, așa cum rezultă și din încheierea pronunțată de Tribunalul B. în data de 04.09.2013, în cauză s-a mai dispus audierea unui singur martor, respectiv martorul D. L.. De asemenea, față de motivarea primei instanțe cu privire la necesitatea audierii, în calitate de martori, a celorlalți doi coinculpați care sunt judecați în dosarul disjuns față de prezentul dosar, apreciază că această audiere este discutabilă, atât din punct de vedere procedural cât și legal.
Totodată, solicită a se avea în vedere că, la momentul sesizării instanței de fond prin rechizitoriul DIICOT, toți cei patru coinculpați au avut aceeași încadrare juridică, precum și faptul că, în situația în care doi dintre inculpați au beneficiat de punerea lor în libertate într-un termen de 2 luni, ceilalți doi inculpați, printre care și inculpatul B. T., nu beneficiază de această libertate, indiferent de felul cum se dispune, respectiv prin revocare ori prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Din acest punct de vedere, apreciază că, având aceeași încadrare juridică, toți cei patru inculpați, trebuie să beneficieze în mod egal, de același tratament juridic.
Față de aceste considerente precum și față de motivele expuse în cererea de liberare sub control judiciar formulată, solicită respingerea recursului formulat de DIICOT, ca fiind nefondat.
Inculpatul B. T., având ultimul cuvânt, arată că și-a însușit cererea de liberare sub control judiciar formulată cu voința și din dorința părinților săi, aceștia fiind afectați. De asemenea, arată că respectă valorile umane, nu este indiferent și recunoaște greșeala săvârșită prin faptul că a încercat să ajute acea persoană, ținând cont de circumstanța că, acea persoană era majoră.
Mai arată că nu-i cunoaște pe ceilalți coinculpați și faptul că este singura cantitate de cannabis pe care a avut-o asupra sa și pe care nu a vrut să o vândă, așa cum reiese și din convorbirile telefonice purtate cu persoana în cauză, precizând că în ziua flagrantului era la cumpărături.
De asemenea, mai arată că a participat la toate activitățile socio-educative organizate în cadrul penitenciarului, neștiind cât timp va fi în stare de arest preventiv, a obținut punctajul necesar creditării, singurele persoane cu care a luat legătura fiind părinții săi, nu a încercat să influențeze bunul mers al anchetei și a dat dovadă că se supune deciziilor dispuse de autorități, pe care le respectă.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului formulat de parchet și judecarea sa în libertate. Totodată, arată că își cunoaște obligațiile impuse și, în situația în care va fi liber, doar timpul poate scoate în evidență faptul că se supune acestor obligații.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin încheierea din 12.09.2013 a Tribunalului B. s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. T. și în baza art. 1602 alin.3 Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a județului Sibiu decât în condițiile stabilite de instanță;
b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță, respectiv Poliția Chirpar Județul Sibiu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 1602 alin.3 ind.1 Cod procedură penală, inculpatului i s-a interzis, pe timpul liberării provizorii, să se apropie de inculpatul M. S., de numiții V. Norbert M. și B. F. și de martorii D. L. și V. E. ori să comunice direct sau indirect cu aceștia.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 1602 alin.32 Cod procedură penală, conform cărora în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut că inculpatul B. T. alături de inculpatul M. S. și V. Norbert și B. F. a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc prev de art. 2 alin 1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal.
Inculpatul a fost reținut la data de 24.05.2013 și ulterior Tribunalul pentru Minori și Familie B. a dispus prin încheierea nr.13/25.05.2013, pronunțată în dosarul nr._, arestarea preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu 25.05.2013 și până la data de 22.06.2013 (mandat de arestare preventivă nr.22/25.05.2013) măsura fiind menținută ulterior prin Încheierea de ședință din data de 07.06.2013.
După sesizarea instanței de fond măsura arestului preventiv a fost menținută la termenele prevăzute de lege, ultima menținere fiind dispusă prin decizia penală nr. 698 a Curții de Apel B., la data de 06.09.2013.
Având în vedere că instanța de control judiciar a apreciat că temeiurile care au stat la baza privării de libertate subzistă în continuare, astfel că inculpatul are vocație la liberare provizorie sub control judiciar.
Potrivit art.136 alin.2 Cod procedură penală, „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar”. Din interpretarea acestor dispoziții legale, reiese, cu claritate, faptul că scopul oricărei măsuri preventive, inclusiv al arestării, așa cum este el definit în art.136 alin.1 Cod procedură penală (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) poate fi îndeplinit și prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu impunerea unor restricții pentru acesta, în speță a controlului judiciar care, prin conținutul concret al obligațiilor ce îl compun, constituie o alternativă legală la însăși măsura arestării preventive.
Între privarea de libertate și restrângerea libertății de mișcare prin liberare provizorie sub control judiciar nu există decât o diferență de grad și de intensitate, inculpatului i se impune o limită teritorială în cadrul căreia se poate deplasa și i se impun o . măsuri și obligații apte să asigure monitorizarea sa pe durata măsurii dispuse.
De asemenea, instanța a constatat că în dosarul cauzei nu există nici un indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că în situația în care ar fi pus în libertate inculpatul ar întreprinde acte de natură să influențeze probatoriul cauzei, urmărirea penală fiind încheiată, dosarul aflându-se în custodia instanței de judecată, cercetarea judecătorească a debutat, astfel că posibilitatea deteriorării sau alterării probelor este minimă, iar pe de altă parte, nu există date care să releve, în mod obiectiv, că inculpatul a avut sau ar putea avea asemenea încercări.
De altfel, legea prevede, ca măsură de precauție, posibilitatea ca instanța, în situația în care ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, să impună inculpatului obligația de a nu comunica direct sau indirect cu anumite persoane.
Actele dosarului demonstrează că nu există indicii care să justifice temerea că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni, dacă s-ar afla în libertate; acesta nu are antecedente penale, are o familie organizată, fiind sprijinit de familia sa.
Prin urmare, din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 1602 alin.2 Cod procedură penală, nu pot fi identificate argumente care să susțină o soluție de respingere a cererii inculpatului.
Instanța a constatat că în afara condițiilor cerute de art. 1602 alin.1 și alin.2 Cod procedură penală, dispozițiile care reglementează materia liberării provizorii nu prevăd alte criterii pe care instanța trebuie să le aibă în vedere la analiza unei atare cereri, după cum nu ar fi posibil nici să se susțină, în mod legal, că liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată dacă se mențin temeiurile care au stat la instituirea măsurii arestării preventive; aceasta, pentru că, în ipoteza în care, ar fi survenit o modificare a acestor temeiuri sau dacă acestea ar fi încetat, și-ar fi aflat incidența alte instituții procesuale (înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă sau revocarea măsurii arestării preventive). Așa cum a statuat și instanța supremă, liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive (a se vedea decizia penală nr.316/19.01.2007 a Î.C.C.J.). Sub acest aspect, este de observat faptul că dispozițiile legale care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar nu cuprind nicio referire explicită la un astfel de impediment care să facă inaplicabilă această instituție.
În absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța a considerat că aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce țin de împrejurările concrete ale cauzei, cât mai ales, la datele care circumstanțiază persoana inculpatului.
În ceea ce privește natura și pericolul social al faptei, este adevărat că infracțiunea de care este acuzat inculpatul – în măsura în care se va dovedi că există și a fost săvârșită cu vinovăție – este foarte gravă, dar nu trebuie ignorat faptul că inculpatul este privat de libertate de o perioadă de timp destul de lungă, astfel că acea tulburare a ordinii publice – petrecută inițial – a devenit insuficientă pentru justificarea, pe mai departe, privarea de libertate a inculpatului.
Instanța a constatat nu numai îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de librare provizorie, dar a apreciat că raportat la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului, (despre care actele în circumstanțiere depuse la dosar evidențiază o persoană cu respect față de valorile sociale) aceasta este și întemeiată, scopul măsurii arestării preventive - asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei - putând fi realizat și prin lăsarea în libertate a inculpatului.
Punerea în libertate a inculpatului este posibilă, însă cu restrângerea unor drepturi și libertăți, precum și prin instituirea unor obligații stricte în sarcina acestuia și atragerea atenției că, în caz de încălcare, cu rea credință, a respectivelor obligații, va fi din nou arestat.
Așa fiind, s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. T..
În baza art. 1602 alin.3 Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a județului Sibiu decât în condițiile stabilite de instanță;
b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță, respectiv Poliția Chirpar Județul Sibiu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 1602 alin.3 ind.1 Cod procedură penală, inculpatului i s-a interzis, pe timpul liberării provizorii, să se apropie de inculpatul M. S., de numiții V. Norbert M. și B. F. și de martorii D. L. și V. E. ori să comunice direct sau indirect cu aceștia.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 1602 alin.32 Cod procedură penală, conform cărora în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive și s-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial B. solicitând casarea încheierii recurate și rejudecând cauza să se respingă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. T., întrucât raportat la gravitatea faptelor săvârșite de inculpat, modalitatea concretă a activității infracționale a inculpatului, reacția publică la fapta comisă de către inculpat, se apreciază că în acest stadiu procesual nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, care prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar pentru o mai bună administrare a probelor nu se impune cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Recursul este fondat.
Curtea reține că, astfel cum a arătat și instanța de fond, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat este admisibilă în principiu.
Totodată trebuie precizat faptul că inculpatul B. T. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, reținându-se în esență că în perioada februarie 2013 – mai 2013, a vândut în mod repetat diferite cantități de cannabis (aproximativ 1,5 Kg) lui V. Norbert-M., pe raza municipiului B. și a deținut în mod repetat cannabis în vederea vânzării către cei interesați.
Potrivit dispozițiilor prevăzute în decizia nr. 17 din 17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție instanța investită cu examinarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, examinând temeinicia cererii trebuie să stabilească, în situația în care apreciază că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, dacă punerea în libertate a inculpatului influențează buna desfășurare a procesului penal .
În raport cu art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordini publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În speță, pericolul pentru ordinea publică se apreciază în raport de comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor presupus a fi comise de către inculpat, și care își găsește expresia și în starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Temeiul care a determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă în continuare, având în vedere că fapta săvârșită de acesta aduce atingere valorilor ocrotite de legea penală.
În ceea ce privește temeiul de la art. 148 lit. f Cod de procedură penală, fapta pentru care inculpatul este cercetat, este de o gravitate deosebită, iar din probele administrate până în prezent rezultă că în cauză există presupunerea rezonabilă că inculpatul se face vinovat de comiterea lor.
Astfel, sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f Cod de procedură penală, pedeapsa prevăzută de legea penală este mai mare de 4 ani, iar inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, întrucât lăsarea lui în libertate ar crea un sentiment de nesiguranță în rândul populației. Pericolul social concret pe care-l reprezintă inculpatul derivă și din faptul că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului în actul de sesizare al instanței se întinde pe o perioadă relativ mare de timp și constă în efectuarea mai multor acte materiale.
Întrucât există bănuiala legitimă și indicii că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, lăsarea în libertate a acestuia nu se impune.
Inculpatul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile la data de 22.05.2013 de către Tribunalul pentru Minori și Familie B., măsura preventivă fiind prelungită și menținută până în prezent. Astfel, inculpatul este arestat preventiv de 4 luni de zile, iar durata scurtă scursă de la luarea măsurii preventive nu a dus la o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul și nici nu se poate aprecia că durata arestării preventive a depășit un termen rezonabil, timpul scurs de la momentul arestării inculpatului, fiind mic, comparativ cu pericolul social concret pentru ordinea publică, pe care-l prezintă inculpatul prin prisma faptei săvârșite și a recrudescenței acestui gen de infracțiuni în societate.
Garanțiile de ordin procesual prezentate de inculpat, precum și obligațiile prevăzute de art. 160/2 aliniatul 3 și 3/1 Cod de Procedură Penală ce s-ar stabili în sarcina acestuia nu sunt de natură să înlăture pericolul pentru ordinea publică, iar motivele personale invocate de inculpat nu sunt suficiente, în acest moment, pentru a conduce la concluzia că acesta poate fi liberat sub control judiciar.
Privarea de libertate a inculpatului se impune pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind vorba de îndeplinirea condiției proporționalității și a necesității privării de libertate în contextul faptei reținute în sarcina sa, astfel că o altă individualizare a măsurii privative de libertate, la acest moment procesual nu apare întemeiată.
Totodată, astfel cum s-a arătat și în Decizia penală nr. 17/17.10.2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție „pentru punerea în libertate provizorie trebuie să fie reținute nu numai aspecte referitoare la gravitatea faptei de care este acuzat un învinuit sau inculpat, ci trebuie cercetate toate circumstanțele apte a conduce la concluzia că, într-o cauză concretă, există ori nu temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate. Aceasta deoarece, deși inclusiv prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se admite că prin gravitatea deosebită a acuzațiilor și prin reacția publicului la acestea se justifică o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp, la menținerea măsurii arestării preventive pe parcursul desfășurării procesului penal trebuie avute în vedere o categorie de riscuri care ar afecta ordinea publică, fie prin inducerea unui sentiment de îngrijorare în rândul publicului, fie prin crearea, menținerea sau amplificarea unei stări de tensiune în rândul colectivității, riscul de recidivă ori necesitatea bunei desfășurări a procesului penal.”
Totodată faptul că ceilalți inculpați arestați în prezentul dosar au fost puși în libertate, nu echivalează cu principiul egalității de tratament consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât trebuie avută în vedere contribuția fiecărui inculpat în parte la săvârșirea infracțiunilor, actele materiale ale infracțiunilor comise de fiecare inculpat, astfel că nu se poate pune semnul echivalenței pentru toți inculpații.
Curtea, față de cele arătate mai sus, apreciază că, în raport de datele concrete din dosar, potrivit probelor administrate până în prezent, temeiurile inițiale justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului.
Față de motivele arătate mai sus, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală se va admite recursul declarat de parchet.
În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial B. împotriva încheierii din 12 septembrie 2013 a Tribunalului B. pe care o casează și, rejudecând cauza:
Respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. T., fiul lui J. și A., născut la data de 28.09.1984 în M., jud. C., CNP:_, deținut în Penitenciarul C. în baza mandatului de arestare preventivă nr. 22 din 25.05.2013 emis de Tribunalul pentru Minori și Familie B..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
N. H. M. G. L. A. C. M.
GREFIER
R. G.
Red. A.C.M./17.09.2013
Tehnored. R.G./17.09.2013/2 ex.
Jud fond C.G.C.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 675/2013. Curtea de Apel... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 79/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
