Ultrajul. Art.257 NCP. Decizia nr. 644/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 644/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-11-2014
ROMÂNIA
C. DE A. B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 644/Ap. Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
Complet de judecată CAJ4:
Președinte: S. F. - judecător
Judecător: M. Ș.
Grefier: A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T.– din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. DE PE L. J. B. împotriva sentinței penale nr. 1642 din data de 20 iunie 2014 pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 30 octombrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de, astăzi, 18 noiembrie 2014.
C.,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 1642 din data de 20 iunie 2014 pronunțată de J. B. s-a dispus:
În baza art. 239 alin. 2 raportat la alin. 5 Cod penal (art.257 alin.1 raportat la alin.4 Noul Cod penal) cu aplicarea art.396 alin.10 Cod de procedură penală și art.5 din Noul Cod penal condamnarea inculpatului V. V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii ultraj.
În baza art. 81 Cod penal din 1969 a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate mai sus pe o durata de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal.
În baza art.71 alin.2 Cod penal din 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II si b Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.
În baza art.397 alin.1 Cod de procedură penală a admis în parte acțiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de partea civilă D. F. D. și pe cale de consecință a obligat inculpatul să plătească acestuia suma de 85 de lei cu titlul de daune materiale și suma de 3.000 lei cu titlul de daune morale.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală a obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că:
În data de 17.08.2013, în jurul orei 22,30, în zona intersecției străzilor Fagurelui, Albinelor, Plugarilor și B., situată în Stupini, în imediata apropiere a Postului de poliție Locală Stupini, s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul marca Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ condus de V. M., soția inculpatului și autoturismul marca F. B. înmatriculat cu numărul de înmatriculare_ D4, la volanul căruia se afla martorul S. A. Enoh.
În autoturismul condus de V. M. se mai afla la momentul accidentului doar fiica inculpatului, V. A. M., în vreme ce în celălalt autoturism se mai aflau în calitate de pasageri, martorul C. G. și soțiile celor doi susnumiți.
Întrucât în zona de producere a accidentului se adunaseră mai multe persoane, iar conducătorii celor două autoturisme discutau în contradictoriu ( în timp ce autoturismele acestora se aflau încă în intersecție, îngreunând circulația celorlalte vehicule), imediat la locul accidentului s-a deplasat partea vătămată D. F. D., care în acel moment își desfășura activitatea de serviciu la sediul Postului de Poliție Locală Stupini, exercitându-și atribuțiile în calitate de polițist local (susnumitul fiind singura persoană aflată de serviciu la ora respectivă în acel post de poliție).
Constatând că în urma accidentului nu se produseseră decât pagube materiale, neexistând persoane vătămate, după ce a realizat deblocarea traficului și după ce a pus în vedere celor doi conducători auto posibilitățile pe care le au pentru a-și rezolva neînțelegerile referitoare la prejudiciile materiale provocate urmare a accidentului, polițistul local D. F. D. le-a cerut conducătorilor auto să îl însoțească la sediul postului de poliție pentru a fi legitimați (procedură pe care polițistul a considerat-o necesară în contextul în care autoturismul condus de martorul S. A. Enoth era înmatriculat în Italia).
Astfel polițistul local D. F. D. s-a întors la sediul Postului de Poliție Locală Stupini, fiind însoțit de soția inculpatului, V. M. și martorii S. A. Enoth și C. G..
În timp ce proceda la legitimarea celor prezenți, în sediul postului de poliție a intrat inculpatul V. V., care aflase despre accident de la prietenul fiicei sale, martorul D. C. Z. (pe care acesta din urmă îl sunase), martorul și inculpatul deplasându-se la locul accidentului cu un autoturism condus de martor, acesta din urmă preluând-o pe fiica inculpatului pentru a o conduce acasă și revenind mai târziu la locul accidentului.
În momentul intrării sale în postul de poliție, inculpatul se afla într-o evidentă stare de ebrietate, începând să reproșeze aproape imediat polițistului parte vătămată faptul că nu îndeplinește corespunzător atribuțiile de serviciu și solicitând pe un ton ridicat, folosindu-se totodată și de expresii jignitoare, că acesta să constate că soția sa nu este vinovată de producerea accidentului și ca urmare să îi elibereze dovada înlocuitoare de circulație.
În acest context partea vătămată D. F. D. i-a cerut inculpatului să părăsească sediul poliției pentru a-i permite să-și desfășoare activitatea și întrucât respectivul continua să manifeste același comportament violent verbal, polițistul s-a ridicat de la birou și l-a condus spre ieșirea din sediu, fără însă a-l brusca în vreun fel, păstrând o atitudine calmă față de inculpat în tot acest interval de timp.
Odată ieșit din postul de poliție, inculpatul V. V., a început să lovească cu picioarele în ușa de intrare în sediu, deplasându-se apoi prin exterior în zona biroului din care tocmai ieșise, unde a lovit cu pumnul în geamul respectivului birou, continuând să adreseze injurii la adresa polițistului local.
Întors în birou, polițistul parte vătămată D. F. D. și-a reluat activitatea, procedând la legitimarea numitei V. M., însă după scurt timp, brusc inculpatul a intrat în respectivul birou, fără nici o altă explicație s-a îndreptat spre locul unde se afla polițistul și fără a lăsa acestuia posibilitatea de a reacționa în vreun fel, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în partea dreaptă a feței.
Aproape imediat după momentul lovirii, în același birou a pătruns martorul D. C. Z., care întorcându-se la locul accidentului a putut observa din exterior pe geam, cum inculpatul îl agresa pe polițist și s-a grăbit să intervină pentru a-l potoli pe acesta. Astfel că intrând în sediul postului de poliție și apoi în birou, a reușit să-l tragă practic afară pe inculpat, deși acesta opunea rezistență, adresând în continuare injurii părții vătămate D. F. D., martorul fiind ajutat pentru a-l scoate în afara sediului de poliție și de o altă persoană, rămasă neidentificată, la scurt timp fiind reținut de către organele de poliție care s-au deplasat pentru a interveni la solicitarea părții vătămate.
La stabilirea situației de fapt instanța a avut în vedere declarația de recunoaștere a inculpatului care s-a coroborat cu declarația dată de persoana vătămată D. F. D. în cadrul căreia este descrisă modalitatea în care inculpatul a acționat, cu certificatul medico legal nr.2234/E/19.08.2013 care atestă că partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, cu declarațiile martorilor S. A. Enoth și C. G. care au relatat despre atitudinea violentă verbal a inculpatului la adresa părții vătămate dar și declarația martorului D. C. Z. care a observat, prin geamul biroului momentul în care inculpatul l-a împins pe partea vătămată precum și faptul că acesta în urma acțiunii inculpatului s-a dezechilibrat.
Raportat la situația de fapt reținută pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale instanța a considerat că fapta inculpatului V. V. care în data de 17.08.2013, în jurul orei 23,00 intrând în sediul Postului de Poliție Locală Stupini, l-a lovit cu pumnul în partea dreaptă a feței pe polițistul local D. F. D., în timp ce acesta din urmă își îndeplinea atribuțiile de serviciu, provocându-i acestuia leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj.
În ceea ce privește pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatului instanța a avut în vedere faptul că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.5 alin.1 Noul Cod penal conform cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin raportare la regimul sancționator, instanța a constatat că Vechiul Cod penal reprezintă legea penală mai favorabilă, în condițiile în care limitele de pedeapsă prevăzute de art.239 alin.2 prin raportare la alin.5 sunt mai mici (închisoare de la 9 luni la 4 ani și 6 luni) decât limitele de pedeapsă prevăzute de art.257 alin.4 din Noul Cod penal ( închisoare de la 9 luni la 7 ani și 6 luni). De asemenea prin raportare la modalitatea de executare a pedepsei instanța a considerat că dispozițiile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile în condițiile în care la suspendarea condiționată a executării pedepsei în sarcina inculpatului nu sunt prevăzute obligații, cu excepția aceleia de a nu mai săvârși infracțiuni în interiorul termenului de încercare, care este prevăzută de altfel și în noul Cod penal. Date fiind aceste aspecte, instanța a considerat că, în ansamblu, prevederile legale anterioare intrării în vigoare a Codului penal sunt mai favorabile inculpatului, întrucât pedeapsa spre care în concret a optat, prin raportare la criteriile de individualizare, este pedeapsa închisorii fără o executare efectivă a acesteia.
Având în vedere aspectele de mai sus, precum și dispozițiile art.396 alin.10 Noul Cod de Procedură penală, instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 raportat la alin. 5 cod penal.
Constatând îndeplinite condițiile art. 81 Cod penal din 1969, pedeapsa aplicată fiind de 1 an închisoare, că inculpatul nu a fost anterior condamnat la o pedeapsă mai mare de 6 luni și considerând fața de atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal ca scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei, instanța a suspendat executarea pedepsei aplicate pe o durata de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.2 Cod penal din 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II si b Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
Instanța a pus în vedere inculpaților prevederile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța a constatat că partea vătămată D. F. D. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.300 lei din care 300 lei reprezintă daune materiale iar 100.000 lei reprezintă daune morale.
Instanța a considerat că raportat la situația de fapt reținută că în cauză sunt întrunite în persoana inculpatului condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului material încercat de partea civilă instanța a considerat că acesta este compus din suma de bani plătită de acesta cu titlul de taxă pentru eliberarea certificatului medico legal și diferența de salariu neîncasată ca urmare a concediului medical ce i-a fost acordat și este în cuantum de 85 de lei. Instanța nu a considerat ca dovedite cheltuielile de transport solicitate de partea civilă, în condițiile în care chitanța depusă la dosar nu se coroborează cu alte probe.
Cu privire la daunele morale solicitate, instanța având în vedere suferințele cauzate părții vătămate astfel cum acestea sunt cuantificate prin certificatul medico legal ce i-a fost eliberat, precum și considerând, prin raportare la natura infracțiunii, că hotărârea de condamnare reprezintă prin ea însăși o dezdăunare a părții civile, a admis în parte pretențiile solicitate și pe cale de consecință a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 3.000 de lei cu acest titlu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă J. B..
Ministerul Public a criticat hotărârea pentru netemeinicie în ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei, dar și modalitatea de executare a acestei pedepse aleasă de către instanță, și anume, suspendarea condiționată, de asemenea, nu satisface toate exigențele. Ministerul Public a solicitat instanței de control judiciar majorarea cuantumului pedepsei și, totodată, schimbarea modalității de executare cu cea a suspendării sub supraveghere prevăzută de art. 861 Cod penal din 1968, apreciindu-se că prin impunerea anumitor obligații concrete inculpatului s-ar putea îndrepta comportamentul infracțional al acestuia și s-ar ajunge la o reeducare a inculpatului în sensul de a respecta normele unei bune conviețuiri.
Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 Cod procedură penală se constată că apelul declarat de Ministerul Public este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză și a atribuit faptei caracterizarea juridică legală.
Instanța de apel are a constata că inculpatul a comis infracțiunea de ultraj, în condițiile descrise în amănunt de prima instanță.
Astfel, în urma unui accident de circulație provocat de soția sa, inculpatul, în postul de poliție, inculpatul se afla într-o evidentă stare de ebrietate, începând să reproșeze aproape imediat polițistului parte vătămată faptul că nu îndeplinește corespunzător atribuțiile de serviciu și solicitând pe un ton ridicat, folosindu-se totodată și de expresii jignitoare, că acesta să constate că soția sa nu este vinovată de producerea accidentului și ca urmare să îi elibereze dovada înlocuitoare de circulație.
În acest context partea vătămată D. F. D. i-a cerut inculpatului să părăsească sediul poliției pentru a-i permite să-și desfășoare activitatea și întrucât respectivul continua să manifeste același comportament violent verbal, polițistul s-a ridicat de la birou și l-a condus spre ieșirea din sediu, fără însă a-l brusca în vreun fel, păstrând o atitudine calmă față de inculpat în tot acest interval de timp.
Odată ieșit din postul de poliție, inculpatul V. V., a început să lovească cu picioarele în ușa de intrare în sediu, deplasându-se apoi prin exterior în zona biroului din care tocmai ieșise, unde a lovit cu pumnul în geamul respectivului birou, continuând să adreseze injurii la adresa polițistului local.
Întors în birou, polițistul parte vătămată D. F. D. și-a reluat activitatea, procedând la legitimarea numitei V. M., însă după scurt timp, brusc inculpatul a intrat în respectivul birou, fără nici o altă explicație s-a îndreptat spre locul unde se afla polițistul și fără a lăsa acestuia posibilitatea de a reacționa în vreun fel, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în partea dreaptă a feței.
Aproape imediat după momentul lovirii, în același birou a pătruns martorul D. C. Z., care întorcându-se la locul accidentului a putut observa din exterior pe geam, cum inculpatul îl agresa pe polițist și s-a grăbit să intervină pentru a-l potoli pe acesta. Astfel, intrând în sediul postului de poliție și apoi în birou, a reușit să-l tragă practic afară pe inculpat, deși acesta opunea rezistență, adresând în continuare injurii părții vătămate D. F. D., martorul fiind ajutat pentru a-l scoate în afara sediului de poliție și de o altă persoană, rămasă neidentificată, la scurt timp fiind reținut de către organele de poliție care s-au deplasat pentru a interveni la solicitarea părții vătămate.
Instanța de apel are a observa conduita agresivă a inculpatului care a înțeles să agreseze un polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, chiar în postul de poliție și în prezența unor martori, atitudine de natură a convinge instanța de apel că amânarea aplicării pedepsei nu este suficientă ca acest inculpat să înțeleagă caracterul profund antisocial al conduitei sale într-un stat de drept.
De asemenea, instanța de apel are a observa că pentru corijarea și reeducarea inculpatului sunt necesare măsuri de supraveghere care să garanteze că pe viitor, acesta se va abține de la comiterea de infracțiuni, această modalitate de executare a pedepsei va fi suficientă și necesară pentru reeducarea inculpatului și va conduce la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală.
Pentru considerentele mai sus expuse, potrivit art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va admite apelul declarat de Ministerul Public și se va desființa hotărârea atacată în ce privește modalitatea de executare a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului V. V. și rejudecând în aceste limite:
Se va înlătura aplicarea art. 81 Cod penal anterior.
În baza art. 86/1 Cod penal anterior dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an aplicată inculpatului V. V., stabilind un termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 86/3 Cod penal anterior inculpatul va fi obligat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B.;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86/4 raportat la art. 83, 84 Cod penal anterior privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neîndeplinirii, cu rea credință, a măsurilor de supraveghere sau în cazul comiterii de noi infracțiuni.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cu aplicarea art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr. 1642/20 iunie 2014 a Judecătoriei B., pe care o desființează în ce privește modalitatea de executare a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului V. V. și rejudecând în aceste limite:
Înlătură aplicarea art. 81 Cod penal anterior.
În baza art. 86/1 Cod penal anterior dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an aplicată inculpatului V. V., stabilind un termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 86/3 Cod penal anterior obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B.;
b. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86/4 raportat la art. 83, 84 Cod penal anterior privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neîndeplinirii, cu rea credință, a măsurilor de supraveghere sau în cazul comiterii de noi infracțiuni.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2014.
Președinte Judecător
S. F. M. Ș.
Grefier,
A. O.
Red.S.F./28.04.2015
Tehnoredact.A.O./29.04.2015/6 ex.
Jud.fond L. B.
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 471/2014.... | Revocare măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
