Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 464/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 464/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 07-10-2014
ROMÂNIA
C. DE A. B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR.464/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 7 octombrie 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CAJ6:
Președinte – M. G. L. - judecător
Judecător – C. E.
- Grefier – C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. A. - din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul M. M. împotriva sentinței penale nr. 1073/S din data de 30 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul penal nr._
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 1 octombrie 2014, când față de lipsa obiectivă a președintelui de complet, a amânat pronunțarea pentru 6 octombrie 2014, dată la care pentru lipsa de timp pentru deliberarea a amânat pronunțarea pentru 7 octombrie 2014, când,
CURTEA
Constată că prin sentința penală nr. 1073/30.04.2014 a Judecătoriei B. s-a admis schimbarea de încadrare juridică pusă în discuție din oficiu și, în baza art. 386 Noul Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului prin înlăturarea stării de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art. 336 al. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Noul Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul M. M. la pedeapsa de 9 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În baza art. 83 Cod penal cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea 187/2002 s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2072/2011 a Judecătoriei B., definitivă la data de 07.11.2011 prin nerecurare, pedeapsă care se execută alăturat celei stabilite prin prezenta, în final inculpatul executând 1 an și 9 luni închisoare.
În baza art. 274 al. 1 Noul Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 580 lei, suma de 50 lei onorariu parțial apărător desemnat din oficiu urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B., rămânând în sarcina statului conform art. 274 alin. 1 teza finală Noul Cod procedură penală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. cu numărul 9544/P/2013 din data de 12.12.2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului M. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal.
Analizând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv proces verbal de constatare, bon etilotest, buletin analiză toxicologică-alcoolemie, caracterizare inculpat și acordul de vinovăție exprimat de inculpat în fața instanței de judecată, instanța de fond a reținut că în cursul zilei de 28.07.2013, în intervalul 15.00-22.00 inculpatul a consumat la domiciliu băuturi alcoolice după care, în jurul orei 22.00, s-a urcat la volanul autoturismului său Ford cu numărul de înmatriculare_ pe care l-a condus pe raza municipiului S..
În timp ce rula pe . localitate, inculpatul a fost oprit pentru control de un echipaj de poliție. În această ocazie, fiind testat cu aparatul etilotest, s-a constatat că prezenta o concentrație a alcoolului în aer expirat de 0,79 mg/l la ora 22.10. Pe cale de consecință, a fost condus pentru recoltare de probe biologice, analiza acestora stabilind existența unei alcoolemii de 1,80 g/l la ora 22.25 și, respectiv 1,60 g/l la ora 23.15.
În drept, a considerat prima instanță că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 (în prezent infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzute de art. 336 al. 1 Noul Cod penal).
La individualizarea pedepsei ce i s-a aplicat inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 NOUL COD PENAL, nivelul alcoolemiei, lipsa unei minime justificări pentru ca conduce, dar și faptul că inculpatul nu a fost implicat în vreun accident de circulație, fiind oprit pentru control, acesta a condus la o oră la care traficul nu era unul intens și a colaborat cu organele de urmărire penală și a recunoscut responsabilitatea sa.
Din analiza fișei de cazier a inculpatului s-a constatat că inculpatul a fost anterior condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sp. nr. 2072/2011 a Jud. B., def. la data de 07.11.2011, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art. 81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen care nu s-a împlinit până la data comiterii noii infracțiuni.
S-au reținut dispozițiile art. 15 al. 2 din Legea 187/2012 conform cărora regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, astfel că, ori de câte ori în interiorul termenului de încercare se săvârșește cu intenție o nouă infracțiune, descoperită în cursul termenului de încercare, în conformitate cu art. 83 Cod penal se va dispune revocarea suspendării condiționate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, ce a solicitat stabilirea, ca modalitate a individualizării executării pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executării, considerând că sunt îndeplinite atât condițiile formale pentru aplicarea acestei măsuri cât și cele ce țin de persoana inculpatului și de convingerea instanței că pedeapsa își va atinge scopul și fără executarea ei efectivă, aceasta fiind o măsură prea excesivă.
În fața instanței de apel a fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanțiere, inculpatul a fost prezent, fiind asistat de apărător ales.
Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, C. reține următoarele:
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și cu declarația de recunoaștere dată de inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 374 alineat 4 Cod de procedură penală, mijloacele de probă fiind analizate de prima instanță, situația de fapt nefiind contestată nici de inculpat și nici de parchet.
Încadrarea în drept a faptei a fost în mod legal făcută de instanța de fond, respectiv s-a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alineat 1 Cod penal, starea de recidivă fiind corect înlăturată. Deși prima instanță ar fi trebuit să rețină dispozițiile art. 44 Cod penal, referitoare la pluralitatea intermediară, în calea de atac formulată exclusiv de inculpat nu i se poate agrava acestuia situația, astfel că nu va fi reținută de instanța de control judiciar.
Cu privire la criticile aduse de inculpat se reține că prima instanță a avut în considerare la stabilirea pedepsei și a modalității de executare toate criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, stabilindu-se gradul de pericol social concret prin raportare atât la împrejurările reale cât și la cele personale.
În mod corect au fost reținute dispozițiile art. 15 al. 2 din Legea 187/2012, conform cărora, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, astfel că, ori de câte ori în interiorul termenului de încercare se săvârșește cu intenție o nouă infracțiune, descoperită în cursul termenului de încercare, în conformitate cu art. 83 Cod penal se va dispune revocarea suspendării condiționate și adăugarea acestei pedepse la cea aplicată pentru infracțiunea săvârșită în termenul de încercare.
În fața acestei dispoziții legale obligatorii, circumstanțele personale nu pot conduce la o altă concluzie, cum ar fi cea solicitată de inculpat, de suspendare sub supraveghere a pedepsei rezultante, iar măsura executării în penitenciar a pedepsei vine ca o consecință directă a comportamentului inculpatului, care a beneficiat o dată de clemența justiției, dar a continuat să adopte același comportament de nesocotire a normelor penale.
Adoptarea soluției cerute de inculpat nu este posibilă în cauză, singura decizie legală fiind cea adoptată deja de instanța de fond.
Față de aceste considerente, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul M. M. împotriva sentinței penale nr. 1073/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.
În baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul M. M. împotriva sentinței penale nr. 1073/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.
În baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2014.
Președinte, Judecător,
M. G. L. C. E.
Grefier,
C. G.
Red. M.G.L.-13.11.2014
Dact. C.G.-13.11.2014
2 ex
Jud. fond-C. M.
| ← Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 471/2014.... → |
|---|








