Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 65/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 65/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 7329/2/2014

Dosar nr._

(Număr în format vechi 4876/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.65/A

Ședința din Camera de Consiliu din data de 16 ianuarie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M. C. M.

JUDECĂTOR: R. A. A.

GREFIER: B. L.

Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror N. M..

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația în anulare formulată de condamnatul N. I. D. împotriva deciziei penale nr.1281 din data de 21.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I Penală, în dosarul nr._/299/2013.

Fără citare.

Se prezintă apărătorul ales al contestatorului-condamnat N. I. D., avocat G. Laurenția, în baza împuternicirii avocațiale nr.1415390a, emisă de Baroul București la data de 11.12.2014, atașată la fila 7 din dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței împrejurarea că la data de 29.12.2014, prin C. Registratură, s-a atașat dosarul nr._/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 București, împreună cu dosarul Curții de Apel București, Secția I Penală, înregistrat sub același număr.

Apărătorul ales al contestatorului-condamnat N. I. D., având cuvântul, față de motivele invocate în contestația în anulare astfel formulată, în sensul că petentul N. I. D. nu a fost legal citat în fața instanței de judecată, nici în fața primei instanțe și nici în faza de apel, cu atât mai mult cu cât petentul nu se afla în țară, fiind angajat al unei companii de transport maritim, înțelege să modifice cererea de contestație în anulare astfel formulată, apreciind ca fiind întrunite condițiile prevăzute de lege, solicită redeschiderea procesului penal, pe considerentul soluționării cauzei în lipsa inculpatului, începând de la instanța de fond. Prin urmare, solicită și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, în vederea reluării procesului penal din prima instanță.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, față de împrejurarea că apărătorul ales a calificat cererea de contestație în anulare astfel formulată ca fiind o cerere de redeschidere a procesului penal, invocând dispozițiile art.50 rap. la art.467 Cod procedură penală, solicită declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, ca instanță care a soluționat cauza în primă instanță.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.12.2014 pe rolul Curții de Apel București – Secția I penală sub număr de dosar_ persoana condamnată N. I. D. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1281/A/2014 din data de 21.10.2014 pronunțată în dosarul penal nr._/299/2013.

În cuprinsul cererii contestatorul a arătat că prin hotărârea amintită a fost condamnat în baza art. 86 al. 2 și art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 la pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare, reținându-se că a circulat pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat și o îmbibație alcoolică peste limita legală.

S-a invocat faptul că hotărârea este nelegală și netemeinică având în vedere că la data de 14.10.2014 când s-a judecat cauza în apel nu a fost legal citat și, în plus, s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare în condițiile în care este angajat al unei companii de transport maritim iar în perioada respectivă nu se afla în țară.

Pe cale de consecință, ținând cont că nu s-a îndeplinit procedura și prin afișare, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, fiind încălcat dreptul la apărare al inculpatului, invocându-se astfel că este incident cazul de contestație în anulare prev. de art. 426 al. 1 lit. a Cpp. Astfel, s-a solicitat admiterea contestației, desființarea deciziei penale precum și rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

La prezentul termen de judecată, condamnatul, prin avocat ales, și-a precizat cererea formulată arătând că înțelege să solicite redeschiderea procesului penal ca urmare a judecării în lipsă, totodată precizând că solicită reluarea cauzei din primă instanță având în vedere că întreaga procedură s-a derulat în lipsa sa.

Analizând actele dosarului, instanța reține că numitul N. I. D. a fost condamnat prin sp. nr. 312/2014 a Jud. sector 1 București, modificată prin dp. nr. 1281/A/2014 a Curții de Apel București – Secția I penală, la pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Prin cererea formulată în prezenta cauză, astfel cum a fost precizată, petentul a solicitat redeschiderea procesului penal judecat în lipsă ținând cont că nu a fost prezent la nici unul dintre termenele de judecată nici la instanța de fond și nici în apel, nefiind citat legal raportat la faptul că, astfel cum reiese din mandatele de aducere emise pe numele său, nu se afla în țară în perioada în care s-a judecat cauza sa.

În raport de obiectul cererii, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 467 al. 1 Cpp în conformitate cu care cererea de redeschidere se adresează instanței care a judecat cauza în lipsă, fie în primă instanță, fie în apel.

În speță, conform susținerilor petentului, cauza s-a judecat în lipsă atât în primă instanță cât și în apel, existând interes de reluare a judecății în primă instanță.

Față de acestea, având în vedere că se invocă judecarea în lipsă de către instanța de fond și se solicită redeschiderea procesului penal din această fază, Curtea constată că, raportat la prevederile legale amintite, instanța de fond, respectiv Judecătoria sectorului 1 București, este competentă să se pronunțe cu privire la cererea formulată. Pe cale de consecință, în baza art. 50 Cpp rap. la art. 467 al. 1 Cpp va declina competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

În baza art. 275 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București invocată din oficiu.

În baza art 467 alin 1 Cpp declină competența de soluționare a cererii de redeschidere a procesului penal formulată de condamnatul N. I. D., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În baza art. 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. M. MOISĂADINA A. R.

GREFIER,

L. B.

Red./Dact. MCM

20.01.15 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 65/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI