Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 99/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 26588/302/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi 4606/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 99/A
Ședința publică din data de 23.01.2015
Completul constituit din
Președinte: R. A. A.
Judecător: M. R.
Grefier: C. G.
Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror N. M..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București împotriva sentinței penale nr. 2313 din data de 29.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă intimatul-inculpat B. P..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a fost citat intimatul-inculpat la adresa de domiciliu din București, sector 2, ..12, ., ., fiind îndeplinită procedura prin afișarea înștiințării.
Nemaifiind cereri prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, se constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul arată că motivul de apel vizează nelegalitatea soluției instanței de fond sub aspectul nerespectării Deciziei nr. 265/06.05.2014, pronunțată de Curtea Constituțională privind aprecierea globală a legii penale mai favorabile.
Arată că, din dispozitivul hotărârii apelate rezultă că instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. 1 noul C.p., făcându-se aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni potrivit codului penal anterior, iar ca modalitate de executare s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81-82 din codul penal anterior.
Apreciază nelegală soluția instanței de fond, având în vedere schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 în infracțiunea prevăzută de 335 alin. 1 noul C.p. și aplicarea în cauză a legii penale mai favorabile prin combinarea instituțiilor din legile penale succesive.
Având în vedere că, sub aspectul modalității de executare mai favorabile sunt prevederile codului penal anterior, inclusiv dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni, dar și la modalitatea de executare, în temeiul dispozițiilor art. 386 C.p.p. solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de 335 alin. 1 noul C.p. în infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, cu menținerea soluției de condamnare a inculpatului B. P. la pedeapsa de 1 an închisoare, dar și a celorlalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 2313/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București s-au dispus următoarele:
În baza art. 386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului B. P. din infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 OUG 195/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 cod penal.
În baza art. 335 alin. 1 cod penal condamnă pe inculpatul B. P. la 1 an închisoare. (fapta din 25.11.2009)
În baza art. 15 alin. 2 Legea 187/2012 cu referire la art. 83 c.p. 1969 dispune anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin s.p. 2524/14.10.2010 a Judecătoriei Sector 4, def. nerecurare, în baza art. 86 alin. 1 OUG 195/2002 cu apl. art. 320 ind. 1 c.p.p. 1969 (fapta din 21.05.2009).
În baza art. 40, art. 39 cod penal cu apl. art. 10 Legea 287/2012 cu referire la art. 36, 33 lit. a,, 34 lit. b c.p. 1969 contopește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 10 luni închisoare cu privire la care s-a dispus anularea beneficiului suspendării condiționate a executării, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 81, 82 c.p. 1969 cu apl. art. 5 cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 404 c.p.p. atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și urm. c.p. 1969 cu apl. art. 5 cod penal cu referire la art. 15 Legea 187/2012
În baza art. 274 cod procedură penală obligă inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat, (se vor achita la oficiile poștale in contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3) 200 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justitiei.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul emis la data de 18 12 2013 de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/P/2009, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B. P. pentru săvârșirea infr. prev.de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002.
S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că la data de 25.11.2009 inculpatul B. P. a condus pe drumurile publice un autovehicul, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 18.04.2014 s-a dispus restituirea cauzei la P. de pe lângă Judecătoria Sector 5, iar prin încheierea din 10.06.2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul București s-a admis contestația, s-a desființat încheierea și s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei.
In cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarație martor; proces-verbal de depistare; proces - verbal de verificare, declarațiile olografe ale inculpatului, fișa de cazier a acestuia.
La termenul din 29.09.2014, față de . Legii 286/2009, instanta a schimbat incadrarea juridica a faptei reținute în sarcina inculpatului B. P. din infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 OUG 195/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 cod penal.
Având în vedere data faptei – 25.11.2009 - precum și . 01.02.2014 a Legii 286/2009 Noul Cod Penal, care în art. 335 incriminează fapta prevăzută de art. 86 alin. 1 OUG 195/2002, instanța a reținut, față de principiul legalității incriminării, încadrarea în prevederile în vigoare la data judecării cauzei – art. 335 cod penal, aceasta neputând atrage aplicarea unor alte dispoziții din noua reglementare ce nu erau în vigoare la data faptei, nereprezentând o apreciere asupra incidenței legii penale mai favorabile în cursul judecății, ci realizarea încadrării faptei în conformitatea cu textul în vigoare, la momentul judecății, art. 86 OUG 195/2002 fiind abrogat, neputându-se pronunța condamnarea/achitarea unei persoane în baza unei dispoziții abrogate, ci în baza noii modalități de reglementare normativă a faptei. Susținerea Parchetului în sensul că o dată cu încadrarea faptei în dispoziția legală în vigoare s-ar ajunge și la aplicarea altor norme (de exemplu cele referitoare la individualizarea pedepsei) cuprinse în noua reglementare, nu poate fi reținută, instanța realizând încadrarea juridică a faptei în conformitate cu principiul legalității incriminării, în ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere nefiind incidente prevederile art. 5 cod penal privind aplicarea legii mai favorabile, pedeapsa fiind aceeași atât în vechea, cât și în noua reglementare. Instanța apreciază că ar fi de neconceput ca după abrogarea unei norme ce incrimina o infracțiune dintr-un act normativ și incriminarea aceleiași fapte, cu același conținut și pedeapsă, într-un alt act normativ, să se continue a se da soluții (de trimitere în judecată, de clasare, de achitare sau de condamnare sau încetare a procesului penal) în care să fie menționată în continuare reglementarea abrogată. De altfel, se constată că în ceea ce privește toate actele Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 (rechizitorii, ordonanțe de clasare) întocmite după data de 01.02.2014, în ceea ce privește TOATE infracțiunile, este menționată noua normă de incriminare, fie ca este vorba de o renumerotare (cum este cazul infracțiunilor din Codul penal 1969 a căror numerotare a fost schimbată de noul cod penal) fie ca este vorba de prevederea în noul cod penal a unor infracțiuni prevăzute în legi speciale (cum este cazul, spre exemplu al infracțiunilor privind circulația pe drumurile publice, ce au fost prevăzute anterior de OUG 195/2002). Instanța are în vedere menționând textul incriminator în vigoare la data pronunțării aprecierea logică a imposibilității pronunțării unei soluții în baza unui text abrogat, dar și acuratețea redactării minutei, precizând că în situația în care ar fi fost vorba de o aplicare a legii mai favorabile, iar legea mai favorabilă ar fi fost vechea reglementare, pe de o parte s-ar fi reținut art. 5 cod penal, iar pe de altă parte în considerentele hotărârii s-ar fi menționat care este legea mai (actul normativ) mai favorabil și din ce considerente.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, instanța a reținut, ca situație de fapt că la data de 25.11.2009, inculpatul. B. P. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . moment dat, inculpatul a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de C. T.. Din impact a rezultat avarierea celor două autovehicule implicate, însă nicio persoană nu a fost rănită.
Organele de poliție sosite la fața locului au constatat că inculpatul B. P. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În drept, fapta inculpatului B. P. care la data de 25.11.2009 a condus pe drumurile publice un autovehicul, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 335 al.1 Cp, pentru care instanța urmează să îl condamne la pedeapsa cu inchisoarea.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere limitele speciale ale acesteia, modalitatea de săvârșire a faptei și urmarea produsă, persoana inculpatului; având în vedere că inculpatul a mai fost condamnat pentru o infracțiune comisă la data de 21.05.2009, la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării, instanța a constatat că sunt incidente prevederile Codului Penal 1969 privitoare la anularea beneficiului suspendării condiționate, astfel că în baza art. 15 alin. 2 Legea 187/2012 cu referire la art. 83 c.p. 1969 a dispus anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin s.p. 2524/14.10.2010 a Judecătoriei Sector 4, def. nerecurare, în baza art. 86 alin. 1 OUG 195/2002 cu apl. art. 320 ind. 1 c.p.p. 1969 (fapta din 21.05.2009).
Față de împrejurarea că inculpatul a săvârșit infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze și cea pentru care s-a anulat beneficiul suspendării condiționate a executării, înainte de a fi condamnat definitivi pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt incidente dispozițiile privind concursul real de infracțiuni.
În ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului real de infracțiuni, instanța a constatat că ambele infracțiuni au fost săvârșite sub imperiul codului penal 1969, fiind deci aplicabile disp. art. 36, 33 lit. a, 34 lit. b Cod Penal 1969, pe de o parte pentru că erau în vigoare la data faptelor, pe de altă parte fiindcă sunt mai blânde decât cele similare din noua reglementare, și nu în ultimul rând față de disp. art. 10 din Legea 187/2012, care prevăd că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicate mai sus, instanța a apreciat că legea mai favorabilă o reprezintă Codul penal 1969, în vigoare la data săvârșirii de către inculpat a infracțiunii.
Astfel, s-a statuat constant în doctrină principiul aplicării legii mai favorabile în raport de fiecare instituție cu vocație de aplicare autonomă, cu titlu de exemplu menționând: T. P., D. penal comparat, Cluj, 1923, după ce prezintă cele două concepții privind aplicarea legii mai favorabile, își arată susținerea fără rezerve pentru teza divizibilității legilor concurente, apreciind că restricțiunea ce se impune acestei combinațiuni – pe care o admitem și noi este aceea ca dispozițiunile alese din două sau mai multe legi concurente să nu fie incoerente, V. Dongoroz, arăta în comentariul său la Codul penal din 1936 că Alegerea legei mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispozițiunile unei legi cu cele ale altei legi pentru a se obține un rezultat și mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicațiune a unei a treia lege (lex tertia), ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită și pedeapsa fixată conform uneia din legi, se poate recurge la instituțiunile care funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului; N. B., Infracțiunea penală și culpabilitatea, Tipografia S. S., A. I., 1944,: cu drept cuvânt, asemenea concursuri de dispozițiuni legale referitoare la același institut penal se rezolvă prin confruntarea lor în întregime și prin eliminarea dispozițiunilor mai aspre. Nimic nu împiedică, ca același procedeu să se urmeze pentru fiecare institut în parte, aplicându-se dispozițiunea – cu valoare de lege pentru acel institut – cea mai favorabilă dintre legile concurente […]; C. B. Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2007 - într-o altă concepție, pe care o considerăm mai aproape de adevăr, determinarea legii penale mai favorabile trebuie să se facă în raport de fiecare instituție care se aplică în mod autonom. De aceea, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una din legi, care era mai favorabilă, aceasta nu exclude aplicarea dispozițiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracțiuni, dacă acestea sunt mai favorabile”.
De asemenea, jurisprudența instanței supreme a statuat aplicarea legii penale mai favorabile fiecărei instituții de drept penal autonome, în acest sens instanța are în vedere:
- Cas. II, dec. 4021/1938 - … deși instanța de apel a aplicat împotriva inculpatului, în ceea ce privește calificarea faptului și gradarea pedepsei, textele din vechiul cod penal, ca unele ce conduceau la o pedeapsă mai blândă, ea era îndreptățită să facă în favoarea acestuia, dacă a găsit că merită acest tratament, și aplicațiunea art. 65 din noul cod penal (ref. la suspendarea condiționată, n.ns.) deoarece conținea un principiu de drept menit să ducă la ușurarea situațiunii inculpatului. apud V. Papadopol, I. S., G. P., op. cit., p.21, n. 40.
- Cas. II, dec. 677/1938 - …faptul că inculpații au fost pedepsiți prin aplicarea dispozițiunilor din Codul penal anterior nu putea să împiedice aplicarea dispozițiunei de suspendare a executării din noul cod, întrucât suspendarea din noul cod este o instituțiune care funcționează independent. apud N.T.B., op. cit., p. 272.
Instanța a apreciat că, deși nu s-a menționat în rechizitoriu și nici în concluziile orale ale Parchetului, se impun câteva precizări referitoare la pretinsa incidență a deciziei nr. 265/06.05.2014 a CCR, publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014, care ar obliga instanța la aplicarea globală a legii mai favorabile.
În ceea ce privește decizia nr. 265/06.05.2014 a CCR, publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala in Dosarul nr. 5._ si s-a constatat ca dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinare a prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile, instanța constată că această decizie de interpretare este obligatorie începând cu data publicării în monitorul oficial, respectiv începând cu 20.05.2014 și apreciază că, potrivit prevederilor legale incidente în materie, se aplică faptelor săvârșite după data de la care decizia este obligatorie, respectiv 20.05.2014.
Pentru infractiunile savarsite ulterior datei de 20.05.2014, interpretarea data art. 5 cod penal dictata de Curtea Constitutionala este singura aplicabila.
Potrivit art. 20 din Constitutia Romaniei: Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Din acest text constitutional decurg in esenta doua consecinte: in primul rand interpetarea drepturilor si libertatilor fundamentale recunoscute prin diverse instrumente internationale la care Romania este parte, trebuie sa fie in accord cu aceste instrumente. In al doilea rand, instantele nationale se supun si aplica reglementarile privind drepturile si libertatile fundamentale din instrumentele internationale la care Romania este parte in maniera in care au fost interpretate de instantele internationale si europene abilitate.
Notiunea de lege, in sensul art. 7 din Conventia Europeana a Drapturilor Omului, asa cum a fost interpretat prin jurisprudenta constanta a CEDO, incorporeaza dreptul de origine atat legislativa, cat si jurisprudentiala (CEDO Kokkinakis c. Greciei, hotararea din 25 mai 1993, S.W. si C.R. c Regatului Unit hotararea din 22 noiembrie 1995, Cattoni c. Franta hotararea din 15 noiembrie 1996, E.K. c Turciei hotararea din 7 februarie 2002, Pessino c. Frantei hotararea din 10 octombrie 2006)
In acest fel, in lumina practicii Curtii Europene, un reviriment de jurisprudenta se analizeaza pe taramul art. 7 din CEDO, iar acest text conventional poate fi violat nu doar prin aplicarea retroactiva a unei legi adoptate ulterior faptei, ci si printr-o interpretare posterioara defavorabila celui in cauza, pe care jurisprudenta o leaga de dispozitia in vigoare la momentul faptei (Posino c. Franta, Dragatoniu si M. Pidhorni c. Romania, hotarara din 24 mai 2007, Del Rio Prada c. Spania hotararea din 21 octombrie 2013)
Desi art. 7 din Conventia nu garanteaza in principiu nici un drept la aplicarea legii penale mai favorabile, judecatorii de la Strassbourg au admis exceptia mitior lex – G. c. Franta, hotararea din 27 septembrie 1995, Scoppola c. Italia hotararea din 17 septemebrie 2009.
Astfel, s-a statuat in Cauza Scoppola contra Italiei: Paragraful 109: "(...) Curtea consideră că este necesar pentru a reveni Ia jurisprudența stabilită de către Comisie în X contra Germania și afirmă că articolul 7 parag. 1 din Convenție oferă garanții nu numai principiului neretroactivității legilor penale mai severe, dar, de asemenea, implicit, și principiului retroactivității legii penale mai favorabile. Acest principiu se reflectă în regula că dacă legea penală în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii, precum și legile penale ulterioare adoptate, înainte de pronunțarea hotărârii definitive sunt diferite, judecătorul trebuie să aplice legea ale cărui prevederi sunt mai favorabile învinuitului" și
Paragraful 110: "Curtea reiterează că regula privind retroactivitatea prevăzute în articolul 7 din Convenție se aplică numai în cazul dispozițiilor care definesc infracțiuni și sancțiuni. Pe de altă parte, în alte cauze Curtea a constatat rezonabilă aplicarea de către instanțele naționale a principiului tempus regit actum cu privire la legile de procedură (...) Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă textul care a făcut, în cazul de față, obiectul unor modificări legislative controversate, și anume articolul 442 parag. 2 al Codului de procedură penală, conținea prevederi referitoare la dreptul penal substanțial și, în special, dispoziții care afectează severitatea sentinței."
CEDO a mai statuat in Cauza M. T. împotriva României, cauza in care s-a constatat că fost încălcat art. 7 din Convenție:
Paragraful 26: "Curtea face referire la principii bine stabilite, dezvoltate în jurisprudența sa în contextul art. 7 din Convenție [a se vedea, mai ales, Kokkinakis împotriva Greciei, 25 mai 1993, pct. 52, ., nr. 260- A; Dragoloniu și M.-Pidhorni împotriva României, nr. 77.193/01 și 77.196/01, pct. 33-38, 24 mai 2007; Kafkaris împotriva Ciprului (MC), nr. 21.906/04, pct. 139-141, CEDO 2008-. . .; Sud Fondi S.r.l. și alții împotriva Italiei, nr. 75.909/01, pct. 105-110, 20 ianuarie 2009; și Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 10.249/03, pct. 92-109, 17 septembrie 2009). Aceasta reiterează că art. 7 din Convenție cere ca o infracțiune să fie clar definită în lege, ca legea să fie predictibilă și previzibilă, să interzică aplicarea retroactivă a legislației penale mai punitive în detrimentul acuzatului și să garanteze aplicarea retroactivă a legislației mai favorabile [Scoppola (nr. 2), menționată anterior, pct. 93 și 109]".
Paragraful 30: "În plus, Curtea ia act de faptul că nu există nicio mențiune în noua lege cu privire la posibilitatea aplicării retroactive. În consecință, reclamantul nu ar fi putut să prevadă că noua lege i s-ar putea aplica lui".
Paragraful 31: "Rezultă că, impunând automat această pedeapsă, la 10 ani după ce s-au petrecut faptele, printr-o nouă lege care nu avea elementul de previzibilitate, autoritățile (poliția și instanțele) au înrăutățit situația reclamantului și astfel au încălcat principiul aplicării neretroactive a legislației penale în detrimentul acuzatului."
Insusi textul constitutional – art. 147 alin. 4 atribuie deciziilor Curtii Constitutionale efecte numai pentru viitor, in acest fel deciziile Curtii Constitutionale produc efecte ex nunc si nu pot sterge existenta normei neconstitutionale, in consecinta nefiind afectata existenta normei neconstitutionale pe perioada anterioara declararii neconstitutionalitatii, aceasta va putea intra in structura unei succesiuni de legi in timp.
Concluzia ramane aceeasi si in situatia deciziilor de interpretare date de Curtea Constitutionala. Argumentul se degaja tocmai din textul art. 147 alin. 4 din Constitutie care nu face nici o distinctie intre deciziile de declarare a neconstitutionalitatii si deciziile interpretative care nu afecteaza aplicabilitatea normei in intregul sau, ci doar ii stabilesc un inteles conform cu prevederile Constitutiei.
In considerarea acestei norme constitutionale, toate deciziile pronuntate in controlul de constitutionalitate, inclusive cele interpretative sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor, ele neputand sa atraga efecte ex tunc.
De altfel, insasi Curtea Constitutionala a statuat ca: “textul constitutional citat nu distinge nici in functie de tipurile de decizii pe care Curtea Constitutionala le pronunta, nici in functie de continutul acestor decizii”(Curtea Constitutionala decizia 206/2013 M.Of. 350/13.06.2013).
In consecinta, decizia 265/2014 a Curtii Constitutionale, intinzandu-si efectele doar pentru faptele comise ulterior publicari ei in Monitorul Oficial poate totusi sa isi produca efecte si pentru trecut, dar numai in cazul in care, in succesiunea de legi penale, legea penala interpretata prin aceasta decizie este mai favorabila.
În consecință, instanța, ținând seama de persoana inculpatului, care era în vârstă de 27 de ani, necunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe toată durata procesului penal, apreciază că scopul educativ, preventiv, sancționator al pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatului, și constatând că dispozițiile Codului penal 1969 sunt mai favorabile sub aspectul condițiilor, termenului și al obligațiilor, în baza art. 81, 82 c.p. 1969 cu apl. art. 5 cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
Împotriva sentinței penale a formulat apel Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
În motivarea apelului declarat de parchet se arată, în esență, că prima instanță nu a respectat dispozițiile deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale și că se impune, din perspectiva încadrării juridice a faptei și a legii penale mai favorabile, aplicarea dispozițiilor art. 86 al. 1 din OUG 195/2002.
Examinând sentința penală apelată raportat la motivele de apel și la dispozițiile privind procedura simplificată, Curtea constată că apelul declarat în cauză este fondat.
Se constată că inculpatul, deși nu s-a prevalat în fața primei instanțe de dispozițiile art. 396 al.10 C.p.p., nu a formulat apel împotriva sentinței penale de condamnare și nu contestă situația de fapt stabilită de prima instanță și existența vinovăției.
Curtea constată că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, raportat la probatoriul administrat în cauză.
Se constată că apelul este fondat sub aspectul dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă, cu consecințe asupra încadrării juridice reținute de prima instanță.
Deși pedeapsa aplicată inculpatului, de 1 an închisoare, respectă limitele prevăzute de lege, prima instanță a procedat însă greșit atunci când a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 336 al.1 C.p. și totodată suspendarea condiționată a executării pedepsei în temeiul art. 81 C.p. 1969, cu încălcarea deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale.
Mai întâi, se observă că sentința penală este pronunțată după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, deci după data când aceasta a devenit obligatorie.
Apoi, argumentele instanței relative la legea penală mai favorabilă și aplicarea directă a Convenției Europene a Drepturilor Omului sunt, în esență, corecte, însă nu în această speță concretă, deoarece nu este incident art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care pedeapsa închisorii, prevăzută de legea nouă, este identică cu aceea prevăzută de legea veche; de altfel, în măsura în care instanța aprecia că legea mai favorabilă este legea veche, instanța putea dispune aplicarea aceluiași cuantum de pedeapsă, precum și suspendarea condiționată a executării pedepsei conform codului vechi, fără a se crea un conflict de legi care să impună aplicarea directă a Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum argumentează instanța; un asemenea conflict ar fi apărut, dimpotrivă, dacă instanța aprecia ca fiind lege penală mai favorabilă legea nouă.
Se observă că atât Ministerul Public cât și instanța au apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche, în principal din perspectiva tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, solicitându-se în mod corect de către parchet respectarea dispozițiilor deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, solicitare pe care Curtea o apreciază ca fiind întemeiată.
Astfel, prima instanță a reținut că, având în vedere că inculpatul a mai fost condamnat pentru o infracțiune comisă la data de 21.05.2009, la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării, sunt incidente prevederile Codului Penal 1969 privitoare la anularea beneficiului suspendării condiționate, astfel că în baza art. 15 alin. 2 Legea 187/2012 cu referire la art. 83 c.p. 1969 a dispus anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin s.p. 2524/14.10.2010 a Judecătoriei Sector 4, def. nerecurare, în baza art. 86 alin. 1 OUG 195/2002 cu apl. art. 320 ind. 1 c.p.p. 1969 (fapta din 21.05.2009).
Față de împrejurarea că inculpatul a săvârșit infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze și cea pentru care s-a anulat beneficiul suspendării condiționate a executării, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt incidente dispozițiile privind concursul real de infracțiuni.
În ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului real de infracțiuni, se constată că ambele infracțiuni au fost săvârșite sub imperiul codului penal 1969, fiind deci aplicabile disp. art. 36, 33 lit. a, 34 lit. b Cod Penal 1969, în vigoare la data faptelor și care sunt mai blânde decât cele similare din noua reglementare, sporul fiind unul facultativ.
Mai mult, prima instanță a apreciat și în ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicate că legea mai favorabilă o reprezintă Codul penal 1969, în vigoare la data săvârșirii de către inculpat a infracțiunii.
Or, în condițiile în care prima instanță a considerat că legea penală mai favorabilă o constituie Codul penal 1969 atât din perspectiva tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, cât și din perspectiva modalității de individualizare a pedepsei, se impunea menținerea încadrării juridice a faptei din vechea lege, raportat și la decizia nr. 265/2014, pronunțată de Curtea Constituțională.
Curtea apreciază, în acord cu Ministerul Public, că scopul pedepsei poate fi atins prin modalități alternative la detenție, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 3 ani, în contextul în care legea penală mai favorabilă a fost apreciată ca fiind legea veche, aspect necontestat de niciuna dintre părți, unica soluție legală pentru a fi respectată decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale în calea de atac a apelului fiind, în opinia Curții, aceea a aplicării dispozițiilor art. 81 și urm. din Codul penal 1969 ca modalitate de individualizare a pedepsei.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București împotriva sentinței penale nr. 2313/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ .
Va desființa în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond va înlătura dispoziția privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 în infracțiunea prevăzută de art.335 alin.1 Cp.
În baza art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 va dispune condamnarea inculpatului B. P. la pedeapsa de 1 an închisoare.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București împotriva sentinței penale nr. 2313/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond:
Înlătură dispoziția privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 în infracțiunea prevăzută de art.335 alin.1 Cp.
În baza art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 condamnă inculpatul B. P. la pedeapsa de 1 an închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. A. M. R.
GREFIER
C. G.
Red. RM
2 ex/24.02.2015
| ← Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
|---|
