Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 7/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 7/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 15991/300/2014

DOSAR NR._

(4058/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.7/A

Ședința publică de la 06.01.2015

P. - D. L.

JUDECĂTOR – I. T.

GREFIER - S. N.

* * * * * *

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul S. C. E. împotriva sentinței penale nr.706/10.10.2014 pronunțate Judecătoria Sector 3 București, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul inculpat S. C. E., aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu Nainer N., cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul parte vătămată C. I. L..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat arată că deși inculpatul a încercat să se împace cu partea vătămată, pretențiile acesteia au fost prea mari.

Nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului declarat de inculpat.

Apărătorul apelantului inculpat S. C. E. solicită admiterea apelului declarat de acesta, casarea hotărârii apelate și reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia. Arată că inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a avut disponibilitatea de a se împăca cu partea vătămată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de inculpat și menținerea hotărârii apelate ca fiind legală și temeinică. Arată că în raport de natura infracțiunii și modalitatea de săvârșire a acesteia, respectiv prin efracție, pe timp de zi, pedeapsa a fost judicios aplicată.

Apelantul inculpat S. C. E., în ultimul cuvânt, arată a recunoscut și regretat săvârșirea faptei și solicită să se aibă în vedere împrejurarea că fapta nu a fost dusă la bun sfârșit, precum și situația sa familială, existând acte doveditoare la dosar.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr.706 din 10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în temeiul art. 377 alin. 4 C. pr. pen. raportat la art. 386 alin. 2 C. pr. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen.- art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 C.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen.- art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen..

În temeiul art. 32 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen.- art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., art. 396 alin. 10 cod procedură penală, art. 33 alin. 2 C.pen. a fost condamnat inculpatul S. C. E., la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat.

În temeiul art. 65 alin. 1, 3 noul C.pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. I. L. sau cu membri de familie ai acesteia), o (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate C. I. L.- Mun. București, sector 2, .. 2, .> În temeiul art. 67 alin. 1 noul C.pen. s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. I. L. sau cu membri de familie ai acesteia), o (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate C. I. L.- Mun. București, sector 2, .. 2, ., .> În temeiul art. 104 alin. 2 C.pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate acordat inculpatului- prin sentința penală 288/20.02.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, definitivă prin necontestare- pentru restul neexecutat de 505 zile din pedeapsa închisorii de 4 ani și 6 luni aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 2293/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2012 definitivă prin nerecurare.

În temeiul art. 104 alin. 2 C.pen. raportat la art. 43 alin. 1 C.pen., s-a dispus executarea alăturată a acestui rest neexecutat, de 505 zile și a pedepsei aplicate prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa închisorii de 6 luni și 505 zile.

În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. raportat la art. 45 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 65 alin. 1, 3 noul C.pen s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. I. L. sau cu membri de familie ai acesteia), o (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate C. I. L.- Mun. București, sector 2, .. 2, ., .> În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen. raportat la art. 67 alin. 1 noul C.pen. s-a inerzis inculpatului, pe o perioadă de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. I. L. sau cu membri de familie ai acesteia), o (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate C. I. L.- Mun. București, sector 2, .. 2, .).

În temeiul art. 72 alin. 1 noul C.pen. s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive, de la 13.07.2014 la zi.

În temeiul art. 399 alin. 1 noul C. pr. pen. a fost menținută starea de arest preventive a inculpatului.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. s-a dispus, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, confiscarea, de la inculpat, a unei foarfece cu mânere din plastic de culoare vișinie, lungime de aproximativ 18- 20 cm, uzată (dovada . nr._ emisă de Secția 9 Poliție- B.I.C.).

În temeiul art. 397 alin. 1 noul C. pr. pen. s-a luat act că persoana vătămată C. I. L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a dispus avansarea și plata, din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul București- Oficii a sumei de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu al inculpatului.

În temeiul art. 274 alin. 1 noul C. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin încheierea de ședință din 20.11.2014, în temeiul art. 278 alin. 1 C. pr. pen. a fost admisă sesizarea din oficiu și s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în următoarele acte procedurale:

- Încheierea dată la 25.09.2014 în dosarul nr._ în sensul că în loc de „procedura de citare legal îndeplinită”, cum eronat s-a menționat, se va trece „procedura de citare nelegal îndeplinită”, cum este corect;

- Minuta și dispozitivul sentinței penale nr. 706/10.10.2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ în sensul că în loc de „(dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate C. I. L.- Mun. București, sector 2, .. 2, ., . s-a menționat, se va trece „(dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate C. I. L.- Mun. București, sector 2, .. 2, .)”, cum este corect;

- Considerentele sentinței penale nr. 706/10.10.2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ în sensul inserării mențiunii: „În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal va dispune, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, confiscarea, de la inculpat, a unei foarfece cu mânere din plastic de culoare vișinie, lungime de aproximativ 18- 20 cm, uzată (dovada . nr._ emisă de Secția 9 Poliție- B.I.C.).”;

- Dispozitivul sentinței penale nr. 706/10.10.2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ în sensul menționării, la prenumele mamei inculpatului, în loc de „Horetnsia N.”, cum eronat s-a menționat, „H. N.”, cum este corect.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 9687/P/2014 emis la 24.07.2014 de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București- verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, conform art. 328 alin. 1 C. pr. pen., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S. C. E., pentru săvârșirea infracțiunii tentativă la infracțiunea de furt calificat prevăzute de art. 32 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen.- art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 C.pen..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._ /2013 din data de 24.07.2014.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 13.07.2014, în jurul orei 15:00, inculpatul S. C. E., prin forțarea butucului încuietorii portierei dreapta față, a încercat să sustragă bunuri din interiorul autoturismului marca Dacia L., de culoare galbenă, cu nr. de înmatriculare_, parcat pe .. 2-24, sector 2 București.

Cu privire la săvârșirea faptei, organele de poliție din cadrul D.G.P.M.B. - Secția 9 Poliție, s-au sesizat din oficiu în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu de patrulare pe raza de competență, respectiv pe . 2 București.

S-a arătat că în urma cercetărilor s-a stabilit că, în ziua de 13.07.2014, în jurul orei 15:00, inculpatul S. C. E. s-a întâlnit cu suspectul M. P. pe . ei locuiește și au continuat să se plimbe în zonă; când au ajuns pe . a observat un autoturism marca Dacia L., tip taxi, cu nr. de înmatriculare_, și, întrucât avea nevoie de bani, s-a hotărât să deschidă portiera și să sustragă bunuri din interior; astfel, s-a depărtat de prietenul său și, folosind o foarfecă pe care o avea asupra sa, a forțat încuietoarea portierei dreapta față a autoturismului, însă, deoarece a pornit alarma, s-a speriat și s-a îndepărtat de locul faptei; la scurt timp, cei doi au fost opriți de organele de poliție, moment în care inculpatul avea foarfecă în mână.

S-a mai arătat că situația de fapt astfel cum a fost reținută mai sus este confirmată de probatoriul administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de depistare; procesul-verbal de cercetare la fata locului și planșa fotografică aferentă; planșa fotografică ce fixează aspecte privind bunurile găsite asupra numiților S. C. E. și M. P.; declarații persoană vătămată C. I.- L.; declarație martor L. M.- R.; declarație inculpat S. C. E. și dovada . nr._.

Persoana vătămată C. I.-L. a declarat că pe data de 13.07.2014, în jurul orei 14:30, a parcat autoturismul taxi marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe .. 2- 24, după care a mers la soția sa; în jurul orei 15:15, a auzit când s-a declanșat alarma unui autoturism, dar nu a ieșit la geam să verifice, însă după câteva minute, a fost înștiințat de organele de poliție că doi indivizi au forțat sistemul de asigurare al portierei; ajungând la autoturism a constatat că butucul portierei este forțat motiv pentru care s-a declanșat alarma sonoră; din interiorul autovehiculului nu au fost sustrase sau distruse bunuri și că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

S-a arătat că din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit la data de 13.07.2014 de către organele de poliție din cadrul Secției 9 Poliție următoarele: în aceeași zi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în jurul orei 15:00, au observat doi indivizi care prezentau un comportament suspect, prin aceea că se uitau cu insistență într-un autoturism marca Dacia L. tip taxi de culoare galben cu nr. de înmatriculare B-l 10-BTR parcat pe .. 2-24, sector 2 București; după puțin timp, unul dintre ei s-a depărtat aproximativ 2 metri în lateralul autoturismului, iar celălalt a scos din buzunarul pantalonilor o foarfecă, s-a apropiat de portiera autoturismului și cu ajutorul respectivei unelte a forțat butucul încuietorii, reușind să o deschidă; imediat însă a început să sune alarma și cele două persoane s-au îndepărtat de autoturism fară a mai avea ocazia să sustragă vreun bun.

S-a mai arătat că în urma controlului corporal efectuat asupra inculpatului S. C. E. a fost găsită printre altele foarfecă cu care acesta a forțat butucul portierei, bun ce a fost ridicat și depus la camera de corpuri delicte a Poliției Sector 2 București.

S-a precizat că declarația martorului L. M.- R. confirmă cele constatate de organele de poliție, acest martor precizând următoarele: în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu a observat doi indivizi care se uitau cu insistență la un autoturism marca Dacia L. tip taxi, iar apoi de uitat cu atenție înjur pentru a vedea dacă sunt observați de alte persoane; la un moment dat unul dintre cei doi s-a depărtat de autoturism 2 metri în lateral continuând să privească cu insistență în jur, iar celălalt, a scos din buzunar o foarfecă și s-a apropiat de portiera autovehiculului forțând butucul acesteia; imediat a pornit alarma, motiv pentru care cei doi indivizi s-au îndepărtat de autoturism.

Inculpatul S. C. E. a declarat că a recunoscut săvârșirea infracțiuni în modalitatea în care a fost reținută în sarcina sa de organele de urmărire penală și expusă, în declarație descriind modul în care a acționat, astfel: a precizat că a săvârșit fapta întrucât avea nevoie de bani și că regretă fapta comisă, a mai precizat că prietenul său M. P. nu știa ce avea de gând să facă și că nu i-a spus că intenționează să sustragă bunuri.

S-a mai arătat că suspectul M. P. nu a dat nicio declarație în calitate de suspect, dar cu ocazia interpelării de către organele de poliție a declarat verbal că el nu știa ce face inculpatul S. C. E. și că nu i-a spus că urma să sustragă bunuri.

S-a precizat că din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, astfel cum au fost și expuse mai sus, rezultă fără niciun dubiu că inculpatul S. C. E. a încercat să sustragă bunuri dintr-un autoturism marca Dacia L., tip taxi de culoare galben, cu nr. de înmatriculare B-l 10-BTR parcat pe .. 2- 24, sector 2 București, prin forțarea butucului portierei dreapta față, însă a pornit alarma, astfel încât a plecat de la fața locului, dar nu s-a putut stabili dincolo de orice dubiu că suspectul M. P. avea cunoștință de intenția inculpatului de a sustrage bunuri și nici că l-a ajutat pe acesta, asigurând paza în momentul în care forța portiera autoturismului.

Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că persoana vătămată C. I.-L. a declarat la 13.07.2014 că nu se constituie parte civilă împotriva inculpatului S. C. E.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de depistare; planșa fotografică ce fixează aspecte privind bunurile găsite asupra numiților S. C. E. și M. P.; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică aferentă; declarații persoană vătămată C. I.-L.; declarație martor L. M.-R.; declarație inculpat S. C. E.; dovada . nr._.

În faza de cameră preliminară și în faza de judecată, asistența juridică a inculpatului a fost asigurată de către apărătorul desemnat din oficiu, cu delegație aflată la dosar.

Din oficiu, conform art. 10310 alin. 2 din Hotărârea CSM nr. 387/2005 modificată, a fost atașat dosarul nr._/300/2014.

Prin încheierile de ședință date în cauză la 25.07.2014, rectificată, 20.08.2014, definitive prin necontestare, respectiv prin respingerea contestației formulate de inculpat, judecătorul de cameră preliminară a dispus, conform art. 207 cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Prin încheierea dată în cauză la 01.09.2014, judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății, constatând competența și legalitatea sesizării instanței, a administrării tuturor probelor și actelor de urmărire penală efectuate în cursul urmăririi penale.

Prin încheierea dată în cauză la 03.09.2014, definitivă prin necontestare, instanța a dispus, conform art. 208 cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

La solicitarea instanței a fost comunicată și atașată la dosar fișa de cazier a inculpatului.

De asemenea, la solicitarea instanței au fost comunicate și atașate la dosar următoarele sentințe, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, însoțite de referate întocmite de Biroul Executări Penale din cadrul instanțelor de executare: sentința penală nr. 198/10.03.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, sentința penală nr. 350/2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, sentința penală nr. 288/20.02.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, sentințele penale nr. 2025/2009 și nr. 2293/2012, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarele nr._/4/2009,_/4/2009.

S-au efectuat verificări cu privire la domiciliile inculpatului, persoanei vătămate și martorului, fiind comunicată și atașată la dosar adresa nr._/11.09.2014 emisă de MAI- DEPABD.

Persoana vătămată, deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus la dosar nicio cerere de constituire de parte civilă.

Conform art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, instanța a adus la cunoștința inculpatului faptul că are posibilitatea de a solicita judecarea cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe care nu au fost contestate în procedura camerei preliminare.

De asemenea, instanța a dispus a se face aplicarea dispozițiilor art. 375 Cod procedură penală, luând o declarație inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 375 Cod procedură penală, instanța a pus în discuție și, constatând îndeplinite exigențele art. 374 alin. 4 cod procedură penală, a încuviințat cererea formulată de inculpat, de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Deliberând asupra probelor propuse, instanța a încuviințat inculpatului proba cu înscrisuri în circumstanțiere, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.

Inculpatul a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie.

La termenul din 09.10.2014 instanța a pus în discuție, în temeiul art. 377 alin. 4 cod procedură penală raportat la art. 386 alin. 2 cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen.- art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 C.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen.- art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., împrejurare consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut din coroborarea mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale, respectiv proces verbal de depistare în flagrant încheiat de DGPMB- Secția 9 Poliție la 13.07.2014 (mijloc de probă ce atestă împrejurarea că inculpatul a fost observat de organele de poliței chiar în momentele comiterii faptei și a încetat executarea rezoluției infracționale ca urmare a declanșării alarmei autoturismului, fiind urmărit și imobilizat ulterior de organele de poliței) și planșa fotografică aferentă, declarația persoanei vătămate (mijloc de probă ce se coroborează cu procesul verbal de depistare în flagrant, persoana vătămată arătând că a auzit alarma autoturismului său și că ulterior a constatat că portiera autoturismului era forțată), procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat de DGPMB- Poliția Sectorului 2- Secția 9 Poliție- Biroul Investigații Criminale la 13.07.2014 și planșa fotografică aferentă (mijloace de probă ce se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, relevând împrejurarea că încuietoarea portierei dreapta- față a autoturismului aparținând persoanei vătămate a fost forțată), declarația martorului L. M. R. (martor ocular, agent de poliție ce l-a surprins pe inculpat în timpul comiterii faptei), declarația inculpatului (care a recunoscut în mod constant comiterea faptei, declarația sa coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză) rezultă că la data de 13.07.2014, în jurul orei 15:00, inculpatul S. C. E., prin forțarea butucului încuietorii portierei dreapta față, a încercat să sustragă bunuri din interiorul autoturismului marca Dacia L., de culoare galbenă, cu nr. de înmatriculare_, parcat pe .. 2- 24, sector 2 București.

Sub aspectul încadrării juridice s-a constatat că fapta dedusă judecății în cauza de față a fost comisă înainte de executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii de 4 ani și 6 luni aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 2293/12.09.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._/4/2012, definitivă prin nerecurare.

Prin urmare, instanța de fond a reținut incidența recidivei postcondamnatorii.

În raport cu acestea, în temeiul art. 377 alin. 4 cod procedură penală raportat la art. 386 alin. 2 C. pr. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen.- art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 C.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen.- art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen..

Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului S. C. E. care, la data de 13.07.2014, în jurul orei 15:00, prin forțarea butucului încuietorii portierei dreapta față (efracție), a încercat să sustragă bunuri din interiorul autoturismului marca Dacia L., de culoare galbenă, cu nr. de înmatriculare_, parcat pe .. 2- 24, sector 2 București întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat, prevăzute de art. 32 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen.- art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen..

Analizând situația de fapt astfel cum a reieșit din probatoriul administrat se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat, fapta fiind săvârșită de către inculpat prin efracție.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta cu vinovăție sub forma intenției directe, în sensul art. 16 alin. 3 lit. a C.pen., întrucât acesta a prevăzut și a urmărit sustragerea de bunuri, acțiunea sa fiind întreruptă de declanșarea sistemului de alarmă.

Această modalitate a intenției reiese din modul comiterii faptei și circumstanțele comiterii acesteia respectiv inculpatul a supravegheat zona pentru a identifica un autoturism în care să poată pătrunde prin efracție în scopul sustragerii de bunuri, a premeditat comiterea faptei (având asupra sa o foarfecă).

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a ținut cont de atitudinea de recunoaștere a faptei comise, în condiții care fac posibilă aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 C. pr. pen.

Astfel, în virtutea recunoașterii vinovăției, inculpatul va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

De asemenea, instanța a avut în vedere starea de atenuare ce este reprezentată de tentativă- incidența art. 33 alin. 2 C.pen.- și starea de agravare ce este reprezentată de starea de recidivă postcondamnatorie (art. 43 alin. 1 C.pen.).

Instanța a făcut aplicarea și a criteriilor legale prevăzute la art. 74 C.pen.: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Astfel, instanța de fond a constatat că inculpatul a săvârșit prin efracție, în mod premeditat, ceea ce denotă periculozitatea sporită a acestuia.

În același timp, instanța de fond a reținut că inculpatul are multiple antecedente penale și se află chiar în timpul liberării condiționate, ceea ce atrage incidența stării de recidivă postcondamnatorie și confirmă persistența infracțională.

Un alt element pe care instanța de fond a avut în vedere este faptul că inculpatul nu are un loc de muncă, surse licite de venituri.

Au fost avute în vedere și circumstanțele familiale ale inculpatului.

În consecință, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aceasta fiind aptă să răspundă scopurilor urmărite de legiuitor prin incriminarea acestei fapte, urmând a conduce la reeducarea inculpatului și formarea de către aceasta a unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

În raport cu natura și gravitatea infracțiunii, astfel cum au fost reținute, având în vedere împrejurările cauzei și persoana inculpatului, instanța a apreciat necesară aplicarea de pedepse accesorii și complementare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul S. C. E., fără a indica motivele de apel.

La termenul din 06.01.2015, prin apărător din oficiu, inculpatul a solicitat admiterea apelului, reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, întrucât a recunoscut comiterea faptei și a avut disponibilitatea de a se împăca cu partea vătămată.

Inculpatul a refuzat să dea declarații suplimentare în fața instanței de apel.

Curtea, analizând hotărârea atacată în cauză în raport de motivele invocate și de art.417 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din probele aflate la dosar și analizate de prima instanță rezultă că în data de 13.07.2014, în jurul orei 15:00, prin forțarea butucului încuietorii portierei dreapta față (efracție), a încercat să sustragă bunuri din interiorul autoturismului marca Dacia L., de culoare galbenă, cu nr. de înmatriculare_, parcat pe .. 2- 24, sector 2 București întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat, prevăzute de art. 32 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen.- art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.

Săvârșirea faptei rezultă din declarație de recunoaștere a inculpatului S. C. E. (care a solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 375 Cpp), procesul-verbal de depistare; procesul-verbal de cercetare la fata locului și planșa fotografică aferentă; planșa fotografică ce fixează aspecte privind bunurile găsite asupra numiților S. C. E. și M. P.; declarații persoană vătămată C. I.- L.; declarație martor L. M.- R..

În raport de elementele analizate, Curtea apreciază că fapta săvârșită întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale tentantivei la infracțiunea de furt, fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta este infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Cu privire la legea penală aplicabilă în cauză, Curtea constată în mod corect prima instață a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului este Noul Cod Penal în raport de limitele mult mai reduse prevăzute pentru infracțiunea de furt.

Art. 74 NCp stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

În cauza de față, instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la circumstanțele speței, a stabilit pentru inculpatul Sadu C. E. o pedeapsă de 6 luni închisoare, puțin peste minimul prevăzut de lege în urma aplicării dispoz. art. 396 alin. 10 Cpp.

Curtea apreciază că în raport de noile limite stabilite de legiuitor, de circumstanțele faptelor: în timpul zilei, dând dovadă de îndrăzneală, acționând în public, prin efracție, distrugând mecanismul de închidere al autoturismului și circumstanțele personale ale inculpatului care are 38 de ani, nu are loc de munca si nici ocupație, are antecedente penale, inclusiv pentru infracțiuni contra patrimoniului, fișa de cazier judiciar cuprinzând un număr impresionant de condamnări, a recunoscut fapta, cooperând cu organele judiciare, o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de legea nouă este de natură a corespunde gravității faptelor și periculozității sociale, astfel încât nu se impune micșorarea pedepsei.

Față de cele reținute, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S. C. E. și va deduce prevenția de la 13.07.2014 la zi.

În baza art.275 alin.2 C. pr. pen. va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare statului.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S. C. E. împotriva sentinței penale nr.706 din 10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București.

Deduce prevenția de la 13.07.2014 la zi.

În baza art.275 alin.2 C. pr. pen. obligă apelantul inculpat la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare statului.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.01.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. LupașcuIsabelle T.

GREFIER,

S. N.

Red. I.T./15.01.2015

Dact. A.L. 2 ex.

Jud. Sect. 2 București – jud.: I. E.V.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 7/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI