Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 222/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 222/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 6392/3/2015
Dosar nr._
1385/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.222/C
Ședința publică din data de 04 mai 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C.-V. G.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestațiile formulate de contestatorii condamnați D. C., B. R. și C. F.-G. împotriva Sentinței penale nr.396 din data de 10 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit contestatorul condamnat D. C., care a fost reprezentat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat R. P., în baza delegației nr._/2015, emisă de Baroul București (atașată la fila 20 din dosar), contestatorul condamnat B. R., care a fost reprezentat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat Laurenția D., în baza delegației nr._/2015, emisă de Baroul București (atașată la fila 12 din dosar) și contestatorul condamnat C. F.-G., care a fost reprezentat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat R. T., în baza delegației nr._/2015, emisă de Baroul București (atașată la fila 13 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat depunerea la dosar (filele 17-19) a cererilor prin care contestatorii condamnați, invocând dispozițiile art.364 alin.4 din Codul de procedură penală, au solicitat să nu fie prezentați la termenul de judecată de astăzi, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestațiilor cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat D. C. solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecarea cauzei, admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată.
Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat B. R. solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecarea cauzei, admiterea contestației la executare, apreciind că, în speță, sunt incidente dispozițiile art.598 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală.
Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat C. F.-G. solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecarea cauzei, admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestațiilor, ca nefondate și menținerea sentinței primei instanțe, pe care o apreciază a fi legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.396 din data de 10 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul București – Secția I Penală a anulat contestația la executare formulată în numele condamnaților D. C. (fiul lui F. și M., născut la data de 05 iunie 1981, deținut în Penitenciarul Rahova), B. R. (fiul lui F. și L., născut la data de 22 februarie 1987, deținut în Penitenciarul Rahova), C. F.-G. (fiul lui I. și L., născut la data de 23 aprilie 1986, deținut în Penitenciarul Rahova), P. A.-S. (fiica lui G. și J., născută la data de 24 martie 1990, deținută în Penitenciarul Târgșor), D. N. (fiica lui G. și Giumose, născută la data de 02 mai 1978, deținută în Penitenciarul Târgșor) și B. C. (fiica lui I. și L., născută la data de 22 februarie 1994, deținută în Penitenciarul Târgșor), cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul, făcând referire la dispozițiile art.196 din codul de procedură civilă (aplicabile și în materie penală, în lipsa unor prevederi contrare, potrivit art.2 alin.2 din același cod), a reținut că o cerere adresată instanței, care nu este semnată de petent, este declarată nulă.
De asemenea, Tribunalul a constatat că această situație este echivalentă cu aceea din speță, în care condamnații anterior menționați au precizat că nu au formulat contestația la executare ce face obiectul judecății și nici nu și-o însușesc.
Împotriva sentinței penale anterior menționate, au formulat contestații în termenul legal (în raport cu data comunicării minutei acesteia) condamnații D. C., B. R. și C. F.-G..
Contestațiile celor trei condamnați (toate nemotivate) au fost înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 20 aprilie 2015.
Pentru termenul de astăzi, fixat în vederea soluționării contestațiilor respective, condamnații au transmis la dosar cereri de judecare în lipsă, potrivit dispozițiilor art.364 alin.4 din Codul de procedură penală, incidente și în această materie, conform prevederilor art.597 alin.5, 8 din același cod, iar avocații desemnați din oficiu să-i reprezinte juridic au solicitat desființarea sentinței penale atacate și admiterea contestației la executare introduse în numele acestora, astfel cum a fost formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, în speță, contestațiile cu judecarea cărora a fost sesizată sunt nefondate, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Conform art.2 alin.2 din Codul de procedură civilă, dispozițiile acestuia se aplică și în alte materii, dacă legile care le reglementează nu cuprind prevederi contrare.
Potrivit art.196 alin.1 din același cod, cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului său este nulă.
În lipsa oricăror prevederi contrare în materie procesual penală, dispozițiile anterior citate sunt aplicabile și în această materie.
În speță, contestația la executare ce a fost înaintată primei instanțe (filele 2-3, d.f.) nu le aparține contestatorilor condamnați, care, după ce le-a fost prezentată în mod direct cererea respectivă, au precizat, în fața acelei instanțe, la termenul de judecată din data de 10 martie 2015, că nu ei au formulat-o și, de asemenea, că nici nu și-o însușesc (fila 73, d.f.), precizări pe care aceștia nu le-au retractat vreodată.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, această situație este echivalentă cu aceea a absenței unei semnături valabile, care să angajeze din punct de vedere juridic o persoană determinată în raport cu formularea unui anumit act.
În consecință, asemenea primei instanțe, Curtea constată, prin raportare la prevederile art.2 alin.2 din Codul de procedură civilă, că este nulă contestația la executare formulată în numele contestatorilor condamnați, aceasta neîndeplinind condițiile formale, de conținut, prevăzute de art.196 alin.1 din același cod, pentru a putea fi considerată o cerere valabilă.
D. urmare, constatând că sentința penală atacată este legală și temeinică, neputând fi reținut niciun motiv de desființare a acesteia, Curtea, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b rap. la art.597 alin.7, 8 din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorii condamnați D. C., B. R. și C. F.-G., care, aflându-se în culpă procesuală, vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.275 alin.2, 4 din același cod.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariile avocaților din oficiu, desemnați să-i reprezinte juridic pe contestatorii condamnați, vor fi acoperite din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b rap. la art.597 alin.7, 8 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorii condamnați D. C., B. R. și C. F.-G. împotriva Sentinței penale nr.396 din data de 10 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ .
În temeiul art.275 alin.2, 4 din Codul de procedură penală, obligă pe contestatorii condamnați la plata către stat a sumei de câte 200 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariile avocaților din oficiu, în cuantum de câte 100 lei pentru fiecare contestator condamnat, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 mai 2015.
PREȘEDINTE,
C.-V. G. GREFIER,
D. S.
Red.jud.C.V.G. / Th.red.jud.C.V.G./gref.V.M.C.
Ex.2 / 19 mai 2015
T.București - jud.V.V.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 703/2015.... | Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... → |
---|