Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 85/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 85/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 2447/2/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a II a PENALĂ

Dosar nr._ (1408/2015)

SENTINȚA PENALĂ NR:85/F

Ședința publică de la 08.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE:C. C. D.

GREFIER: D. P.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de apel București – reprezentat de procuror L. P..

Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect cererea formulată de persoana condamnată N. V. C. privind recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine.

Dezbaterile au avut loc în ședința din camera de consiliu de la 05.05.2015 și au fost reținute în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 07.05.2015 și 08.05.2015, când a decis;

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 21.04.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ cererea formulată de condamnatul N. V. C., prin care a solicitat recunoașterea Ordonanței nr.1601 + 2303 2014 sius, nr.2014/1749 Ord. emisă de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, din cadrul Biroului de Supraveghere Vercelli prin care a revocat măsura de siguranță a reținerii într-o instituție psihiatrică cu regim închis, dispusă prin sentința Curții de Apel R. din data de 28.03.2014.

Totodată, condamnatul a precizat că se află în executarea măsurii de siguranță a internării într-un institut medical de specialitate pe o durată de 1 an, fiind internat la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, jud.O., de unde urmează să fie transferat la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Jebel, jud.T., dispusă prin sentința nr.334/01.08.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, definitivă prin nerecurare la 14.10.2013, de recunoaștere a sentinței penale nr._/10 pronunțată la 31.05.2010 de către Tribunalul din R. (reformată prin sentința din 28.03.2014 a Curții de Apel din R.).

Anexat cererii sale, condamnatul a depus la dosar copia ordonanței a cărei recunoaștere o solicită, precum și traducerea acesteia.

Prin Ordonanța nr.1601 + 2303 2014 sius, nr.2014/1749 Ord. judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, în conformitate cu art.207 și 208 Cod penal și următoarele din Cod procedură penală, a declarat că a încetat situația de pericol social reprezentat de N. V. C. și a revocat măsura de siguranță de reținere într-o instituție psihiatrică cu regim închis, dispusă prin sentința Curții de Apel R. din data de 28.03.2011 împotriva lui N. V..

Pentru a hotărî astfel, judecătorul a apreciat că măsura de siguranță precizată anterior poate fi revocată, arătând că prin această sentință N. V. era condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru încălcarea prevederilor art.628, alin.3, 609 – bis și 337 Cod penal, comisă în 2010 în R. și, în același timp, era dispusă aplicarea măsurii de siguranță de reținere într-o instituție psihiatrică cu regim închis, cu recunoașterea răspunderii penale reduse pentru lipsă parțială de discernământ, conform art.89 Cod penal. Judecătorul a mai precizat că această procedură a fost instaurată la cererea persoanei condamnate, având ca scop obținerea revocării măsurii de siguranță dispusă prin prevederea sus-menționată, condamnatul având intenția ca, după ispășirea pedepsei, să se întoarcă în țara de origine, România. Astfel că, instanța a apreciat că cererea condamnatului poate fi admisă și, în cauză, poate fi dispusă revocarea măsurii de siguranță aplicată, având în vedere că probatoriul administrat cu ocazia acestei proceduri a permis constatarea faptului că N. V. C. nu este o persoană care să prezinte pericol social, după ce apărut o situație cu caracter personal, care permite exprimarea unui pronostic pozitiv, în ceea ce privește viitoarea sa reintegrare socială.

În ce-l privește pe condamnat, judecătorul a mai avut în vedere faptul că nu au fost emise alte condamnări împotriva acestuia, în afară de cea ispășită în Penitenciarul din Biella, începând cu data de 24.04.2010, că nu există alte procese penale pe rol pe numele său, iar, conform raportului acestui penitenciar, deținutul a avut mereu un comportament regulamentar, participând la activitățile reeducative produse, obținând certificatul de absolvire a școlii generale (capacitate), a lucrat în ture cu implicare și seriozitate, și-a evaluat critic în mod adecvat infracțiunile comise și, fiind preluat de secția de psihiatrie a instituției, a efectuat periodic ședințe de susținere cu psihiatrul, care a fost de părere că el nu prezintă nicio problemă de natura tulburărilor psihiatrice, este cooperant, disponibil la evaluare, menține un comportament adecvat, lucid și orientat în timp și în spațiu, prezentând doar o ușoară stare depresivă de sentimente de dor pentru familia sa din România.

Concluzionând, judecătorul a arătat că nu se cunosc condițiile care impun aplicarea măsurii de siguranță de natură terapeutică, dispusă de instanță în cauză și nici nu rezultă că N. V. C. reprezintă un pericol social în momentul de față.

Analizând cererea condamnatului, precum și actele dosarului, Curtea constată că in cauza sunt aplicabile disp. art .140/1 alin 1 din Legea 304/2004 conform caruia recunoașterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condițiile tratatului aplicabil între România și statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripție aceasta domiciliază.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și, în baza art.140/1 alin.1 din Legea nr.304/2004 va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina – Jud.O., cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.

În baza art.140/1 alin.1 din Legea nr.304/2004 declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina – Jud.O..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08 mai 2015.

PREȘEDINTE

C. C. D.

Grefier

D. P.

Red: D.C.C./ data……….

Thred: V.D./4 ex./ 11.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 85/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI