Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 447/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 447/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 26767/3/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr._

(2989/2015)

DECIZIA PENALĂ NR. 447/C

Ședința publică de la 10 septembrie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - M. C.

GREFIER - G. A. I.

* * * * * * * *

MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D. – STRUCTURA CENTRALĂ – reprezentat de procuror R. P..

Pe rol, soluționarea contestația formulată de petentul N. A. A. AL SWITI împotriva sentinței penale nr. 1255 din 30 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul inculpat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu, avocat P. G. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică. De asemenea, s-a prezentat interpret de limba arabă – Al Tume Tarek conform autorizației nr._/2011 emisă de Ministerul Justiției.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, contestatorul inculpat fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul contestatorului inculpat, având cuvântul, apreciază că in mod greșit a fost respinsă, ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnat, astfel că solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, considerând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 598 alin. 1 lit. b Cod procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și menținerea sentinței contestate, pe care o consideră legală și temeinică. Susține că prin decizia penală nr. 849 din 26 mai 2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 346/2015 a Curții de Apel București s-a soluționat o cerere identică a condamnatului, având aceleași părți și același obiect.

Contestatorul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că fapta a fost comisă în timp ce era plecat din țară și nu a primit nici o citație și există mai multe elemente in dosar ce nu se pot asocia numelui său. Mai mult, nu a dat declarații în cauză și solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată.

Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința penală nr. 1255/30.07.2015, Tribunalul București a dispus în baza art. 599 alin.5 Cod procedură penală, respingerea contestației la executare formulată de condamnatul N. A. A AL SWITI, în prezent aflat în executarea M.E.P.I. nr. 738 din 27.12.2012 emis de Tribunalul București, împotriva sentinței penale nr.416/F/20.06.2012 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, definitivă prin neapelare la 27.12.2012, ca inadmisibilă, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligând condamnatul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut în esență că o cerere întemeiată, în fapt și în drept, pe aceleasi motive ca cele invocate a existat în dosarul nr._, respectiv că executarea este îndreptata împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare (art. 598 alin.1 lit.b C.pr.P..) și această împrejurare atrage inadmisibilitatea contestației la executare, având în vedere că inadmisibilitatea, ca sancțiune procedurală, intervine în cazul în care părțile exercită drepturi procesuale epuizate deja prin alte căi procesuale similare și este prevăzută de art. 599 alin. 5 Cod procedură penală.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, în teremen legal, petentul condamnat, solicitând admiterea și invocând că nu este persoana împotriva căreia s-a pus în executare mandatul pe care îl execută.

Analizând actele dosarului și sentința contestată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele dede drept și de fapt, Curtea constată că prin sentința penală nr.849/26.05.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul N. A. A AL SWITI fiul lui A. și H., CNP_, contestația având același motive ca cea din cauza de față.

Curtea reține din considerentele pentru care prin decizia penală nr.346/C din data de 14 iulie 2015 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia I penala, a fost respinsa ca nefondată contestatia formulata de condamnatul N. A. A AL SWIT că acesta este una și aceeași persoană cu inculpatul Al Switi A.M. A.N. față de care s-a pronunțat soluția de condamnare la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr.416/F/20.06.2012 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, definitivă prin neapelare la 27.12.2012.

Curtea reține astfel că pe toată durata de desfășurare a procesului penal în care a fost pronunțată soluția de condamnare față de inculpatul Al Switi A.M. A.N. acesta a fost citat la adresa din ., la familia C. N., aceeași adresă la care a domiciliat și soția contestatorului N. A. A AL SWITI anterior momentului în care cei doi au părăsit teritoriul țării, că atât inculpatul Al Switi A.M. A.N. cât și contestatorul N. A. A AL SWITI au aceeași dată de naștere 20.03.1972, că erorile materiale relative la numele părinților, provocate cu intenție de către condamnat nu pot fi reținute ca relevante, cu atât mai mult cu cât numele contestatorului diferă în actele oficiale depuse la dosarul cauzei, că N. A. A AL SWITI a fost încunoștințat personal de existența unui proces penal pornit împotriva sa, pentru realizarea procedurii de citare cu acest inculpat, după epuizarea tuturor celorlalte demersuri legale prevăzute de lege, instanța de judecată procedând, cu sprijinul domnului Ahmed A. Othman O., traducător de limbă arabă, și la citarea telefonică la numărul de telefon comunicat de Interpol Amman, rezultatul fiind consemnat în procesele-verbale întocmite de grefierul de ședință, persoana contactată confirmând că este născută în data de 20.03.1972, că este fiul lui Abdel Magid, bunicul său se numește Abdel Karim și are C.N.P._.

Toate aceste elemente au format opinia Curții că în cauză contestatorul N. A. A AL SWITI este una și aceeași persoană cu inculpatul Al Switi A.M. A.N., în mod corect fiind pusă în executare sentința penală nr.416/F din 20.06.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală privind executarea pedepsei rezultante de 7 ani și 6 luni închisoare.

Curtea constată astfel că instanțele de judecată au analizat motivele invocate din nou de petent, iar asupra acestor chestiuni prezenta Curte nu mai poate proceda la o reanaliză, o contestație la executare întemeiată pe motive de drept și de fapt care asupra cărora s-a statuat deja nemaiputând constitui obiect al unei noi ciontestații la executare, așa cum de altfel a reținut și instanța de fond, respingând în mod corect contestația ca inadmisibilă, art. 599 alin. 5 C.p.p. prevăzând explicit această sancțiun.

Față de aceste motive, în baza art. 598 Cod procedură penală va respinge ca nefondată contestația formulată de petentul N. A. A. A. împotriva sentinței penale nr. 1255 din 30 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga petentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRUACESTEMOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 598 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de petentul N. A. A. A., împotriva sentinței penale nr. 1255 din 30 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei se va avansa din fondul MJ și onorariul interpretului de limba arabă pentru 4 ore se va avansa din fondul special destinat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.09.2015.

PREȘEDINTE

M. C.

GREFIER

G. A. I.

Red. și tehnored. C.M.

2 ex.

Red. E. Z. – Tribunalul București – Secția I Penală

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 447/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI