Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1030/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1030/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-08-2015

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._

(_ )

DECIZIA PENALĂ NR.1030/A

Ședința publică de la 07 august 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. A. M.

JUDECĂTOR - I. R. B.

GREFIER – C. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror L. I..

Pe rol soluționarea apelurilor declarate de apelanții inculpați U. I. A., I. C. și T. J. împotriva sentinței penale nr.87 din data de 28.05.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

- apelantul inculpat I. C., aflat în stare de arest și asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, avocat Neașu R., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/01.07.2015, aflată la dosarul cauzei.

- apelantul inculpat U. I. A., personal, aflat în stare de arest și asistat de către avocat Silbermann R., în baza delegației de substituire nr.226/13.07.2015, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat C. V., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/01.07.2015, aflată la dosarul cauzei.

- apelantul inculpat T. J., personal, în stare de libertate, asistat de

avocați aleși N. P. și P. T. cu împuternicire avocațială nr._ emisă de Baroul București, lipsă fiind Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Sucursala Călărași.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că s-au depus o cerere de probatorii din partea inculpatului T. J..

Întrebați fiind, apelanții inculpați U. I. A. și T. J. arată că doresc să dea o declarație.

Apelantul inculpat I. C. arată că nu dorește să dea o nouă declarație.

Curtea a procedat la audierea apelanților inculpați U. I. A. și T. J., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Curtea acordă cuvântul pe cererea de probatorii depusă la dosar de inculpatul T. J..

Apărătorul ales al apelantului inculpat T. J. – avocat T. P. susține oral nota de probatorii depusă la dosar, solicitând audierea inculpatului G. C. pentru dovedirea motivului pentru care T. J. i-a împrumutat tuburile respective și dacă a cunoscut scopul utilizării acestora, precum și pentru lămurirea înțelesului primei fraze proprii din convorbirea cu persoana numită „Domn”.

Solicită audierea în calitate de martor a numitei G. A. E. pentru a preciza motivul pentru care a susținut că urma să solicite ajutorul pecuniar al apelantului inculpat, având în vedere că a declarat că nu cunoștea despre activitatea infracțională a inculpaților.

Solicită expertizarea tehnică a înregistrărilor convorbirilor telefonice, deoarece inculpatul nu a auzit ultima frază din convorbirea din data de 04.10.

Solicită efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească dacă a fost pusă sau nu în pericol siguranța circulației în zona în care au fost sustrase țevile din instalația de irigații.

Solicită încuviințarea depunerii de înscrisuri în circumstanțiere și înscrisuri din care rezultă că instalația de irigații respectivă era și rămâne dezafectată.

De asemenea, solicită efectuarea probei expertizei tehnice evaluatorii pentru instalația de irigații.

Al doilea apărător al apelantului inculpat T. J. – avocat N. P., arată că înscrisurile în circumstanțiere reprezintă un certificat de încadrare în grad de handicap a inculpatului T. J.. De asemenea, depune la dosar un înscris emis de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare din care rezultă stadiul de degradare a instalației de irigare.

Curtea pune în discuție probatoriul solicitat.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu administrarea înscrisurilor în circumstanțiere și înscrisul emis de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.

În ce privește celelalte probe, consideră că declarațiile martorilor solicitați nu au un caracter determinant în cauză așa cum statuează dispozițiile CEDO, or apărarea inculpatului T. contestă o frază din interceptările efectuate în dosar.

Consideră că instanța poate audia înregistrarea la care se face referire și, în măsura în care inculpatul recunoaște sau nu vocea sau există distorsiuni în înregistrare, instanța ar putea aprecia asupra necesității efectuării unei expertizări. În caz contrar proba solicitată are ca scop tergiversarea cauzei, situație față de care solicită prorogarea discutarea acestei probe la termenul următor.

Referitor la expertiza care are ca obiect stabilirea caracterului de siguranță a circulației, consideră că este vorba de o apreciere a situației de fapt care îi revine instanței în raport de probele administrate în cauză.

În privința valorii prejudiciului, arată că acesta nu a fost contestat pe parcursul soluționării dosarului, există dovezi din care rezultă valoarea certă a prejudiciului, acesta fiind contravaloarea noilor tuburi. Ca atare, proba solicitată nu este utilă în cauză, decât cel mult sub aspectul laturii civile.

Apărătorii din oficiu ai apelanților inculpați I. C. și U. I. A., având pe rând cuvântul, arată că nu formulează cerere de probatorii.

Curtea,după deliberare, încuviințează pentru apelantul inculpat T. J. proba cu înscrisuri în circumstanțiere. În temeiul art.100 al.4 lit.b C.p.p. respinge solicitarea privind audierea inculpatului G. C. și a soției acestuia G. A. E. în calitate de martor, iar în temeiul art.100 al.4 lit.a C.p.p. respinge solicitările privind efectuarea unor expertize tehnice de specialitate în cauză.

Apărătorul apelantului inculpat T. J. depune la dosar înscrisurile încuviințate.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelurilor declarate.

Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat I. C. solicită admiterea apelului în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate, având în vedere participarea concretă a inculpatului la săvârșirea infracțiunii, faptul că avea un contract de muncă, dar și cuantumul prejudiciului stabilit. În circumstanțiere, solicită a se avea în vedere vârsta inculpatului și faptul că are doi minori în îngrijire.

În ce privește cererea de achitare formulată cu privire la infracțiunea de dare de mită, solicită a se avea în vedere declarația polițistului din prezenta cauză, astfel că solicită achitarea inculpatului.

De asemenea, consideră că starea de pericol social concret este redus, având în vedere cuantumul prejudiciului cauzat și implicarea inculpatului în săvârșirea infracțiunii.

Mai arată că restul de 27 zile a fost greșit calculat.

Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat U. I. A. solicită admiterea apelului, iar pe fond redozarea cuantumului pedepsei aplicate având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, precum și faptul că participat la săvârșirea infracțiunii de furt în 3-4 seri.

Referitor la infracțiunea de dare de mită solicită achitarea inculpatului, considerând că nu există probe în acest sens.

În circumstanțiere, arată că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, nu este cunoscut cu antecedente penale, situație față de care solicită instanței să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere stabilind un termen de încercare, pentru a avea șansa de a se reintegra, urmând să suporte consecințele nerespectării obligațiilor ce-i vor fi impuse.

De asemenea, inculpatul este de acord cu recuperarea prejudiciului în cuantumul pe care-l va stabili instanța.

Apărătorul alea al apelantului inculpat T. J. solicită, în temeiul art.421 rap.la art.16 lit.c N.C.p.p., achitarea acestuia apreciind că fapta ce i se impută nu există în materialitatea ei sau nu există suficiente dovezi în dovedirea acesteia. De asemenea, solicită anularea măsurii confiscării speciale a celor două tuburi de oxigen sau a contravalorii acestora și înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor judiciare în cuantum de 16.000 lei, suma corectă fiind 1.600 lei.

În subsidiar, având în vedere prevederile art.74 lit.d, e, g și art.75 al.2 C.p., luând act de susținerile apelantului inculpat T. J., în situația în care instanța va aprecia că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, urmează a se constata că sunt aplicabile prevederile art.91 C.p., în sensul că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, existând suficiente argumente în sensul că inculpatul nu va mai săvârși o altă infracțiune.

În prima situație, sub aspectul laturii civile solicită respingerea acțiunii civile, iar în subsidiar, încuviințarea în parte a acesteia.

Al doilea apărător al apelantului inculpatul T. J. depune la dosar concluzii scrise, pe care le susține oral, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de achitare în temeiul art.421, art.396 al.5 rap.la art.17 al.2, art.16 alin.1 lit.a-c N.C.p.p., apreciind că au fost reținute în mod unilateral, tendențios și exclusiv în defavoarea inculpatului T., și posibile interpretări logice care ar fi fost în favoarea acestuia. Consideră că în mod nejustificat, instanța de fond a înlăturat declarațiile de inculpat date în cursul urmăririi penale și cele trei depoziții de martori, toate fiind mijloace de probă favorabile inculpatului.

Arată că inculpatul T. nu a cunoscut scopul utilizării tuburilor de oxigen, declarația martorilor rezultând că acestea erau folosite în alt scop, precum și declarația martorilor E. C. și C. V..

Față de aceste considerente, solicită desființarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului T. J. precum și anularea măsurii confiscării speciale în folosul statului a celor două tuburi de oxigen și anularea obligației de plată a sumei de 16.000 lei cheltuieli judiciare.

Sub aspectul laturii civile solicită respingerea acțiunii civile ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și, în consecință, anularea obligația de plată de către T., în solidar cu ceilalți inculpați a sumei de aproximativ 88.000 lei către ANAF Călărași.

Primul apărător al apelantului inculpat T. J., cu privire la aplicarea art.91 C.p., în situația în care se va reține că acesta a săvârșit fapta, arată că acesta a avut o participație redusă, neeficientă și care nu era necesară pentru realizarea activității infracționale de către coinculpați.

Mai arată că toate probele defavorabile inculpatului T. sunt contrazise de restul probatoriului administrat.

În circumstanțiere, arată că inculpatul este căsătorit, are copii minori în îngrijire, desfășoară activități licite din care asigură traiul familiei sale.

Pentru toate aceste motive, apreciază că sunt îndeplinite condițiile art.91 C.p.

Reprezentantul Ministerului Public arată că există motive de nelegalitate a hotărârii atacate.

În primul rând, consideră că încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, respectiv art.229 al.3 lit.g C.p nu este cea corectă, în realitate fiind reținut deja al.3 lit.b din acest text de lege, apreciind că nu are relevanță dacă sistemul de irigații se află sau nu în funcțiune, textul făcând referire la siguranța traficului rutier. Sub acest aspect apreciază că se impune înlăturarea agravantei prevăzută de art.229 al.3 lit.g C.p. și condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate sau de furt în forma autoratului pentru infr.prev.de art.228, rap.la art.229 al.1 lit.b și al.3 lit.b C.p.

În ce privește reținerea față de inculpații U. I. A. și I. C. a infracțiunii de dare de mită, consideră că se impune schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii complicității la săvârșirea acestei infracțiuni, având în vedere că nu aceștia erau persoanele care remiteau sumele de bani polițistului și nici măcar nu primeau sumele de bani din partea inculpatului T. J., ci prin intermediului G. I., acesta din urmă fiind cel care efectua operațiunea în mod direct. Consideră că inculpații U. I. A. și I. C. au acceptat în mod tacit remiterea acestor sume de bani, însă nu au remis efectiv sumele de bani.

Referitor la aplicarea unor pedepse accesorii fără a se aplica și pedepse complementare, consideră că această situație nu este legală în temeiul noilor reglementări juridice, situație față de care solicită înlăturarea aplicarii pedepselor accesorii pentru fiecare dintre inculpații din prezenta cauză.

Cu privire la confiscarea specială a celor două tuburi de oxigen, arată că acestea nu au fost identificate, ca atare urmează a se dispune confiscarea contravaloarea acestora.

Pe de altă parte, apreciază că suma reprezentând cheltuieli judiciare este prea mare, având în vedere că suma cea mai importantă reprezintă contravaloarea interceptărilor, situație față de care apreciază că suma de 5000-6000 lei pentru fiecare dintre inculpați reprezintă o sumă corectă.

De asemenea, consideră că soluția de condamnare a inculpatului T. J. este corectă, apreciind că din probatoriul administrat rezultă că a cunoscut despre săvârșirea faptei, având în vedere că era persoana care primea componentele de irigații ce nu se puteau afla în mod normal în posesia inculpaților și care, după tăiere, prezentau urme specifice, fiind evident că bunurile sunt sustrase.

Chiar admițând faptul că inculpatul T. a închiriat tuburile de oxigen, este evident că a acceptat posibilitatea că tuburile erau folosite la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, ca atare nu poate fi avută în vedere o soluție de achitare a inculpatului T. J..

Mai mult, la dosar există probe în sensul că inculpatul T. J. a încercat influențarea numitei G. A., aceasta afirmând faptul că era de notorietate că persoana care a profitat de pe urma săvârșirii faptelor este inculpatul T.. De altfel și inculpatul G. C. încearcă să acrediteze ideea că tuburile au fost închiriate, în realitate fiind vorba despre o înțelegere a tuturor inculpaților, la care a participat și T. J..

În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere atitudinea de care a dat dovadă inculpatul T. în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, acesta încercând influențarea unor martori și, deși existau probe temeinice de vinovăție nu a recunoscut săvârșirea faptelor, încercând să inducă în eroare organele judiciare, conduc la concluzia că nu a conștientizat gravitatea infracțiunii comise. În ce privește disponibilitatea inculpatului T. J. de a recupera prejudiciul, arată că acesta a avut această posibilitate până la acest moment, astfel că regretul exprimat este pro causa.

De asemenea, arată că hotărârea instanței de fond este greșită sub aspectul calculului pedepsei finale privind pe apelanții inculpați I. și U., aceștia beneficiind de o reducere de 8 luni închisoare, astfel că nu se impune reducerea pedepsei.

În ce-l privește pe inculpatul I. C., arată că instanța de fond trebuia să indice temeiul legal complet, respectiv art.104 al.2 C.p.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea apelurilor, iar pe fond pronunțarea unei soluții în sensul celor arătate.

Curteapune în discuție cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Parchetului.

Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat I. C., consideră că se impune schimbarea încadrării juridice astfel cum a fost arătat.

Apărătorul din oficiu al apelantului inculpatU. I. A., solicită admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice.

Apărătorul ales al apelantului inculpat T. J. solicită admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice.

Având cuvântul în replică la concluziile Parchetului solicită a se avea în vedere că nu există măcar o dovadă cu privire la primirea de către T. J. a deșeurilor sau cu privire la plata de către acesta a deșeurilor respective. Aceste operațiuni au fost efectuate de alte persoane din centrul de achiziții. În realitate, inculpatul T. este o victimă a împrejurărilor.

Apelantul inculpat I. C., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

Apelantul inculpat U. I. A., având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.

Apelantul inculpat T. J., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței, însă arată că este nevinovat. Ocupația sa este aceea de transport, iar nu de achiziții.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr.87 din 28.05.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția penală a fost respinsă cererea de achitare formulată de inculpatul T. J..

Au fost respinse cererile de achitare formulate de inculpații U. I. A. și I. C. pentru infracțiunea de dare de mită și de înlăturarea a agravantei prev. de lit. g, al.3 art.339 C.p.

In baza art.48 C.p. raportat la art.228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. a fost condamnat inculpatul T. J., la 3 ani închisoare.

In baza art.65 C.p. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art.66 lit.a și b, g teza III și k C.p.

S-a luat act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.

In baza art.. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. a fost condamnat inculpatul U. I. A., la 3 ani închisoare.

In baza art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.

In baza art.38 al.1 lit. b C.p. inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani și 8 luni.

In baza art.65 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art.66 lit. a,b și k C.p.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și deduce prevenția acestuia de la 25.11.2014 la zi.

In baza art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. a fost condamnat inculpatul I. C., la 3 ani închisoare.

In baza art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.

In baza art.38 al.1 lit. b C. pen. inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani și 8 luni.

In baza art.43 al.2 C.p. s-a adăugat pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare la restul de pedeapsă de 227 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pronunțată împotriva inculpatului I. C., prin sentința penală nr.268/26.08.2010 a Judecătoriei Călărași, inculpatul având de executat în total 3 ani, 8 luni și 227 zile de închisoare.

In baza art.65 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art.66 lit. a,b și k C.p.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusa prevenția acestuia de la 25.11.2014 la zi.

Au fost obligați cei trei inculpați, în solidar între ei și în solidar cu inculpații judecați și condamnați prin sentința penală nr.69/30.04.2015 a Tribunalului Călărași la plata sumei de 87.975 lei către ANIF – Filiala Călărași.

S-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul T. J. a două tuburi oxigen cu inscripția Linde sau c/val acestora în sumă de 500 lei.

Fiecare inculpat a fost obligat la câte_ lei cheltuieli judiciare către stat din care câte 300 lei, pentru fiecare dintre inculpații U. I. A. și I. C., reprezintă onorariu apărător oficiu, faza de urmărire penală.

Instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași din data de 18.12.2014 au fost trimiși în judecată inculpații G. C. A. pentru săvârșirea a două infracțiuni aflate în concurs real, respectiv furt calificat în formă continuată prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p.,și dare de mită în formă continuată prev. de 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.; C. C. pentru săvârșirea a unui număr de trei infracțiuni aflate în concurs real, respectiv divulgare de informații de serviciu ce nu sunt destinate publicității în formă continuată, prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. și art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p., art. 304 alin. 1 C.p. rap. la art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., precum și art. 289 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 6 și 7 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.; I. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p., precum și art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.; R. P.-A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p., precum și art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.; I. C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. și art. 41 alin. 1 C.p., precum și art. 290C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p. și art. 41 alin. 1 C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.; U. I.-A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p., precum și art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p., toți acești șase inculpați în stare de arest preventiv măsură luată la data de 26.11.2014 după măsura reținerii luată la 25.11.2014; inculpatul T. J. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p.; inculpatul C. B. G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. și inculpatul minor M. A. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p. și art. 113 C.p., acești trei din urmă inculpați au fost cercetați și trimiși în judecată în stare de libertate.

Instanța de fond a constatat că inculpații U. I. A., I. I., I. C. și G. C. A., în perioada octombrie – noiembrie 2014, pe parcursul a 11 nopți și in baza aceeași rezoluții infracționale împreună cu inculpatul C. B. G. (o dată), minorul M. A. C. (de 5 ori) și cu complicitatea inculpatului R. P. A. care asigura transportul (de 11 ori) și a inculpatului T. J. care asigura valorificarea bunurilor (de 11 ori), au sustras conductă metalică din rețeaua de irigat subterană a Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare Călărași amplasată pe raza comunelor A. O. și V. Ț., cauzând un prejudiciu de 116.387 lei și au remis de 11 ori suma de 150 lei inculpatului C. C., lucrător de poliție judiciară pentru ca acesta să nu-și îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu.

Inculpatul R. P. A., în aceeași perioadă octombrie – noiembrie 2014 pe parcursul a 11 nopți și în baza aceleiași rezoluții infracționale a asigurat transportul inculpaților U. I. A., I. I., I. C., G. C. A., C. B. G. (o dată), minorul M. A. C. (de 5 ori) la locul săvârșirii infracțiunii și la centrul de achiziții unde era valorificată conducta metalică sustrasă din rețeaua de irigat subterană de pe raza comunelor A. O. și V. Ț. cauzând Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare Călărași un prejudiciu de_ lei și împreună cu inculpații G. C. A., U. I. A., I. I., I. C. a remis de 11 ori suma de 150 lei inculpatului C. C., lucrător de poliție judiciară pentru ca acesta să nu-și îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu.

Inculpatul T. J. în perioada octombrie – noiembrie 2014 pe parcursul a 11 nopți și în baza aceleiași rezoluții infracționale și în baza unei înțelegeri prealabile le-a înlesnit inculpaților U. I. A., I. I., I. C., G. C. A., C. B. G., minorul M. A. C. săvârșirea infracțiunii de sustragere de conductă metalică din rețeaua de irigat subterană amplasată pe raza comunelor A. O. și V. Ț., cauzând Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare Călărași un prejudiciu de_ lei, prin procurarea tuburilor de oxigen ce erau folosite la tăierea conductei metalice și prin valorificarea bunurilor sustrase la centrul de achiziții al . SRL Călărași pe care-1 administrează.

Inculpatul C. C., în calitate de lucrător de poliție judiciară la Postul de Poliție V. Ț., în perioada octombrie-noiembrie 2014, în baza aceleiași rezoluții infracționale pe parcursul a 11 nopți le-a înlesnit inculpaților U. I. A., I. I., I. C., G. C. A., C. B. G., minorul M. A. C. sustragerea de țeava de irigat subterană de pe raza comunelor A. O. și V. Ț. cauzând Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare Călărași un prejudiciu de_ lei și a primit în mod repetat de la inculpații U. I. A., I. I., I. C., G. C. A., R. P. A. suma totală de 1650 lei pentru a nu-și îndeplini în mod corespunzător îndatoririle de serviciu și le-a divulgat acestora informații de serviciu nedestinate publicității.

Inculpatul C. B. G. în noaptea de 24/25.11.2014 împreună cu inculpații U. I. A., I. I., I. C., G. C. A., minorul M. A. C. și cu complicitatea inculpaților T. J. și R. P. A. a sustras conductă metalică din rețeaua de irigat subterană amplasată pe raza comunei V. Ț. cauzând Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare -Sucursala Călărași un prejudiciu de_ lei iar pentru inculpatul minor M. A. C. s-a reținut că în aceeași perioadă octombrie – noiembrie 2014, pe parcursul a 5 nopți și în baza aceleiași rezoluții infracționale împreună cu inculpații U. I. A., I. I., I. C., G. C. A., C. B. G. și cu complicitatea inculpaților T. J. și R. P. A. a sustras conductă metalică din rețeaua de irigat subterană amplasată pe raza comunei V. Ț. și A. O. cauzând Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare-Sucursala Călărași un prejudiciu de_ lei.

În cursul urmăririi penale s-au efectuat percheziții imobiliare la domiciliile inculpaților, la sediul . SRL, în imobilul lui T. J. situat în incinta sediului . SRL al cărei administrator este inculpatul T. J. precum și percheziții informatice asupra sistemului informatic aparat digital video recorder 3104F seria TZALLL_ deținut de inculpatul T. J. în urma cărora au rezultat date de interes pentru cauză. De asemenea au avut loc supravegheri și interceptări ale convorbirilor telefonice purtate de inculpați cu aparate de telefonie mobilă acestea fiind redate în procese – verbale atașate la dosarul cauzei.

Pe parcursul urmăririi penale inculpații au dat o . declarații prin care au recunoscut parțial faptele și acțiunile penale.

În fața instanței de judecată la termenul din data de 19.03.2015 inculpații au avut poziții procesuale diferite.

Astfel, inculpatul C. B. G. și inculpatul minor M. A. C. au solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, precizând că recunosc faptele pentru care sunt trimiși în judecată fiind de acord cu situația de fapt descrisă în rechizitoriu, cu calificarea juridică dată de parchet, iar pe latură civilă au fost de acord cu acoperirea prejudiciului, astfel cum este precizat de partea civilă.

Inculpatul G. C. A. a solicitat, de asemenea, judecarea cauzei în baza art.374(4) NCPP recunoscând faptele reținute în sarcina sa. În legătură cu prejudiciul creat părții civile inculpatul a contestat întinderea acestuia și a solicitat efectuarea unei expertize contabile în scopul stabilirii exacte și corecte a pagubei.

Și inculpații R. P. A., I. I. și C. C. au solicitat judecarea cauzei în procedura prev. de art.374 (4) – 375 și 396 (10) NCPP, dar au contestat latura civilă solicitând efectuarea unei expertize contabile sens în care au apreciat că se impune disjungerea laturii civile.

Instanța a apreciat necesară efectuarea unei adrese către partea civilă pentru precizarea prejudiciului și comunicarea unei documentații contabile care să justifice întinderea prejudiciului motiv pentru care a prorogat pronunțarea pe cererea de disjungere a laturii civile după primirea relațiilor solicitate de la ANIF – Sucursala Călărași.

Cu adresa nr.800/26.03.2015 ANIF a comunicat că prin sustragerea conductei metalice din subtraversarea amplasată pe DN3 la km 93+500 a fost prejudiciată cu suma de 91.975 lei.Mai arată că, suma conform devizului (calculației) reprezintă cheltuiala necesară procurării conductei și repunerea acesteia pe poziție. Calculația are la bază valoarea materialelor, manopera punerii în opera, transportul și utilajul necesar precum și alte cheltuieli. Mai arată că, la data prezentei, prejudiciul s-a diminuat ca urmare a achitării de către inculpatul R. P. A. a sumei de 4000 lei, rămânând 87.975,00 lei și că față de cele menționate, își menține pretențiile în cuantum de 87.975,00 lei. Partea civilă a atașat și un înscris privind calculația prejudiciului acesta fiind depus la fila 287-288 vol.II al dosarului întocmit de instanță.

În aceeași ședință de judecată inculpații T. J., U. I. A. și I. C. au solicitat judecarea cauzei în procedura obișnuită.

Inculpatul T. J. a negat orice complicitate la fapta de furt calificat în formă continuată comisă de ceilalți inculpați, iar inculpații U. I. A. și I. C. au negat comiterea infracțiunii de dare de mită în formă continuată precizând că nu au avut cunoștință de faptul că o parte din banii obținuți din valorificarea bunurilor sustrase i se oferea inculpatului C. C. pe care nu-l cunosc, nu l-au văzut niciodată și nu știau că acțiunea lor este înlesnită de vreun lucrător de poliție, în speță inculpatul C. C..

Instanța, față de relațiile comunicate de partea civilă, a respins cererea de disjungere a laturii civile apreciind suficiente actele pentru dovedirea prejudiciului.

Față de poziția procesuală a inculpaților, prin Încheierea de ședință din data de 02.04.2015 s-a disjuns cauza pentru inculpații U. I. A., I. C. și T. J. formându-se un nou dosar sub nr._ .

Inculpații G. C. A., C. C., I. I., R. P. A., C. B. G. și M. A. C., au fost găsiți vinovați și au fost condamnați prin sentința penală nr.69/30.04.2015 a tribunalului Călărași.

Pentru inculpații U. I. A., I. C. și T. J., instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt.

La data de 22.09.2014 lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Grădiștea au fost sesizați prin SNUAU 112 de către numitul D. P., tehnician din cadrul . privire la faptul că în noaptea de 21/22.09.2014 persoane necunoscute au sustras cablu telefonic amplasat subteran în dreptul KM 94+500 m de pe raza comunei A. O., jud. Călărași, cauzând un prejudiciu în valoare de 7726, 97 lei. Sesizarea face obiectul dosarului penal nr. 3074/P/2014 înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Călărași.

Prin Ordonanța nr. 3074/P/2014, din data de 22.09.2014 s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. h C. pen reținându-se că în noaptea de 21/22.09.2014 persoane necunoscute au sustras 194 m cablu telefonic amplasat subteran, de pe raza corn. A. O., jud. Călărași, în dreptul km 94+500 m a DN3.

Prin încheierea nr. 44 din data de 24.10.2014 și mandatul de supraveghere tehnică nr. 41 din data de 24.10.2014, Judecătoria Călărași a admis cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Călărași și a încuviințat supravegherea tehnică constând în înregistrarea convorbirilor telefonice pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.10.2014 ora 14,00 purtate de la și către următoarele terminale de telefonie mobilă:_ ,_,_.

Prin încheierea nr. 46 din 29.10.2014 și mandatul de supraveghere tehnică nr. 43/UP din data de 29.10.2014, Judecătoria Călărași a admis cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Călărași și a încuviințat supravegherea tehnică constând în înregistrarea convorbirilor telefonice pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.10.2014 ora 18,00 purtate de la și către următoarele terminale de telefonie mobilă:_,_,_,_,_.

În urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică nr. 41 din 24.10.2014 și 43 din 29.10.2014 au rezultat date de interes operativ pentru cauză. Din notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate rezultă că mai multe persoane ce domiciliază pe raza comunelor Independența și C. V., se deplasează pe raza comunei V. Ț. unde, prin tăiere cu aparatul autogen, sustrag componente metalice de la sistemele de irigații aparținând Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare Călărași.

Față de aceste noi aspecte, prin Ordonanța nr. 3074/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași din data de 04.11.2014 s-a dispus extinderea urmăriri penale în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev de art 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b, cu aplic art 35 alin. 1 C. pen, reținându-se că pe parcursul mai multor nopți, au fost sustrase componente metalice de la sistemele de irigații aparținând Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.

În urma exploatării mandatelor de supraveghere tehnică nr. 41 din 24.10.2014 și 43 din 29.10.2014 reiese că persoanele care sustrag componente metalice de la sistemele de irigații remit periodic sume de bani cu titlu de mită unui lucrător de poliție judiciară pentru a le fi protejată activitatea infracțională și pentru a le fi divulgate informații de serviciu nedestinate publicității constând în eventualele controale ce urmau a fi efectuate de organele de poliție în zonă.

Lucrătorul de poliție judiciară a fost identificat în persoana agentului principal Chim C., ajutor șef în cadrul Postului de Poliție A. O..

Autorii furtului au fost identificați în persoana numiților I. C., I. I., G. C. A. și U. I.-A.. Șoferul autoutilitarei cu care se transportă bunurile sustrase a fost identificat în persoana numitului R. P.-A..

Din procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de poliție la data de 04.11.2014 a rezultat că pe drumul național 3 Călărași L., în apropiere de localitatea V. Ț., la KM 93+500 m se observă un canal de irigații din beton ce nu conține apă, poziționat perpendicular cu șoseaua, traversând-o subteran de la sud la nord, fiind mărginit de teren agricol. In apropiere de drumul național la distanța de circa 20 metri atât în partea de sud cât și în partea de nord a șoselei, în interiorul canalului betonat sunt construite două cămine din beton ce au o înălțime de 3 m și o lățime de 5 metri. Distanța dintre cele două cămine este de aprox 4-5 m iar șoseaua are o lățime de 7 metri. Coborând în canalul de irigații, se constată că fundul canalului are o lățime de aproximativ 5 metri și o înălțime de aproximativ 3 metri, fiind betonat atât pe fundul canalului cât și pe maluri care au o înclinație de circa 45 grade. Examinând căminul din beton din partea de sud, se observă că este împărțit în partea pe din două încăperi separate printr-un zid din beton cu lățimea de 40 c. Cele două încăperi au fiecare o lățime de 2,3 metri, lungimea de 1,8 metri și o înălțime de 3 metri, având structură identică. Trecând la examinarea interiorului celor două încăperi, pe pereții de pe latura de nord în partea inferioară, la circa 50 cm sub fundul betonat al canalului se observă două tuneluri de formă circulară, pereții fiind susținuți de două țevi metalice cu diametrul de 1 metru și grosimea țevii de 4 mm (țeava interioară), respectiv 1,08 m diametru și grosimea de 6 mm (țeava exterioară), între cele două țevi aflându-se un strat de cauciuc de circa 4 mm grosime. Tunelurile circulare trec pe sub șosea și acostamentele acestuia, sunt mărginite de cele două cămine la care s-a făcut referire mai sus. Distanța dintre tuneluri este de circa 2,8 metri. Se constată că la extremitatea sudică a tunelului din partea stângă se află două bucăți concentrice de țeava măsurând 75 cm, țevi încastrate într-o zonă betonată, în continuare cele două țevi concentrice lipsind pe o distanță de circa 35 metri. Se observă că extremitățile tăiate ale țevilor au formă specifică tăierii cu aparat autogen. La extremitatea sudică a tunelului din partea dreaptă (privind de la sud la nord se află două bucăți concentrice de țeava măsurând 50 cm, țevi încastrate într-o zonă betonată. Cele două țevi concentrice lipsesc pe o distanță de circa 25 metri. Se observă că și aceste extremități tăiate ale țevilor au formă specifică tăierii cu aparat autogen. Pe fundul canalului, lângă căminul din extremitate sudică au fost evidențiate urme de târâre a unui obiect greu care se continuă pe malul estic al canalului, până la terenul agricol. Tot în acea zonă, pe fundul canalului au fost găsite produse solide de culoare gri rezultate în urma tăierii cu autogenul (zgură). De lângă malul estic al canalului din zona căminului până la șosea pe terenul agricol și pe acostament au fost evidențiate urme de rulare produse de pneuri cu diferite profile care în anumite zone se suprapun. La fața locului au fost efectuate și planșe foto care dovedesc cele expuse mai sus.

Probatoriul administrat a demonstrat că în perioada octombrie-noiembrie 2014, pe parcursul mai multor nopți, inculpații I. I., I. C., U. I. A., minorul M. A.-C. și inculpații C. B. G., R. P. A. se întâlnesc inițial la domiciliul inculpatului G. C. A. unde sunt puse la punct detaliile cu privire la săvârșirea sustragerilor de componente metalice din rețeaua de irigat subterană ce vor avea loc în cursul nopții. După lăsarea întunericului, cu o autoutilitară marca Ford condusă de inculpatul R. P. A. se deplasează pe câmp, pe raza comunelor V. Ț. și A. O. unde cu ajutorul unui aparat autogen sustrag prin tăiere țeava de irigat subterană. După ce autoutilitara este încărcată pe parcursul mai multor ore "până la refuz" cu componente metalice, inculpații se deplasează la domiciliul inculpatului G. C. A. unde se așteaptă ivirea zorilor. In cursul dimineții încărcătura este transportată la centrul de achiziții . SRL Călărași, punct de lucru . este valorificată contra unor sume substanțiale. Conform declarației inculpaților, la fiecare livrare le revine sume cuprinse între 300 și 500 de lei (pentru fiecare inculpat). Inculpații au o înțelegere prealabilă cu administratorul . SRL Călărași, inculpatul T. J.. Acesta le procură tuburile de oxigen ce sunt folosite la aparatul autogen cu care sunt tăiate componentele metalice de la țeava de irigat subterană.

Înainte de fiecare sustragere, inculpații l-au contactat pe lucrătorul de poliție judiciară C. C.. Acesta "le dă OK-ul" în sensul că le spune că în acea noapte nu vor fi controale în zonă ale organelor de poliție. înainte de fiecare sustragere, inculpații se întâlnesc la "masa discuțiilor" și stabilesc suma pe care trebuie să i-o remită inculpatului C. C..Serviciile prestate de polițist fiind de fiecare data aceleași, stabilesc ca și suma remisă să fie în valoare de 150 de lei pentru fiecare sustragere și să fie înmânată la domiciliul inculpatului G. C. A..

Din notele de redare și înregistrare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr. 41 din 24.10.2014 și 43 din 29.10.2014 rezultă că în nopțile de 24/25.10.2014 și 26/27.10.2014 inculpații G. C. A., I. I., I. C., U. I.-A. s-au deplasat cu autoutilitara marca Ford condusă de inculpatul R. P. A. pe raza localității V. Ț. unde, folosindu-se de un aparat de sudură cu flacără oxiacetilenică au tăiat țevi metalice de la instalația de alimentare cu apă (sistem de irigații) ce traversează localitatea, bunuri pe care le-au transportat pe raza mun. Călărași în vederea valorificării, fiind localizați în dimineața zilei de 25.10.2014 în jurul orelor 08,00 în zona releului «zonă industrială-.. 2bis jud. Călărași, »

Din notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate rezultă că aceștia se contactează telefonic între ei, în toată perioada reținută, octombrie – noiembrie 2014 și pun la punct detalii cu privire la săvârșirea faptelor. De fiecare dată aceștia îl contactează și pe lucrătorul de poliție judiciară C. C. a cărei sarcină principală constă în protejarea inculpaților de un eventual control al organelor de poliție în zonă care ar putea să-i surprindă.

Întrucât inculpatul C. C. în multe rânduri i-a avertizat pe inculpați că în zonă sunt controale aceștia nu mai puneau în practică hotărârea de a sustrage țeavă metalică, deși o pregăteau cu minuțiozitate pe timpul zilei. Așa se face că inculpații au săvârșit actele materiale pe parcursul a unsprezece nopți din perioada infracțională.

Instanța a reținut că banii obținuți pentru fiecare livrare de țeavă metalică se împărțeau între inculpați după ce se acopereau cheltuielile legate de transport și „dreptul” lucrătorului de poliție, inculpatul C. C., care, de fiecare dată primea suma de 150 lei.

Inculpatul G. C. este cel care coordona activitatea și anunța inculpații în legătură cu ce urma să facă și tot el înmâna banii inculpatului C. C., dar cu știrea și acordul celorlalți inculpați. Probele dosarului, respectiv convorbirile telefonice relevă faptul că inculpatul C. C. era preocupat si de găsirea altor zone de unde inculpații puteau sustrage țeavă de irigat subterană, acesta depistând câmpul comunei V. Ț. traversat subteran de rețeaua de irigații ANIF.

Activitatea infracțională a inculpaților a fost întreruptă de organele de poliție în noaptea de 24/25.11.2014.

Probele administrate în cauză au atestat fără dubii că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor.

Inculpații U. I. A. și I. C. au solicitat înlăturarea agravantei prev. de lit.g al.3 art.229 C.p. susținând că țeava metalică nu reprezintă o componentă de susținere a drumului.

Instanța nu a primit această cerere întrucât prin sustragerea acestei conducte, mai precis prin dislocarea unei bucăți din țeava de irigații apa curge haotic, se infiltrează în pământ și duce la slăbirea rezistenței drumului ce traversează peste conducta de apă punând astfel în pericol siguranța traficului.

Inculpații U. I. A. și I. C. au solicitat achitarea pentru infracțiunea de dare de mită motivând că nu-l cunosc pe inculpatul C. C., că nu au discutat niciodată cu acesta și, personal, nu au înmânat vreo sumă de bani acestuia.

Instanța de fond a respins și această cerere. Probele dosarului relevă fără dubiu că acești inculpați, ca și toți ceilalți din dosarul inițial, aveau cunoștință de participația inculpatului C. C., că acesta este lucrător de poliție și că primea de fiecare dată o sumă de bani pentru protecția acordată cu scopul de a nu fi descoperiți.

De altfel, inculpatul G. C. le spunea inculpaților că la fiecare livrare trebuie scăzuți banii legați de cheltuielile de transport și partea cuvenită inculpatului C. C., urmând să se împartă ceea ce rămâne.

Inculpatul T. J. a solicitat achitarea sa, urmând ca instanța să constate fie că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu există, fie că nu există probe că ar fi săvârșit o astfel de faptă.

Teza probatorie din rechizitoriu este că inculpatul ar fi fost complice, facilitând activitatea de furt a inculpaților, prin aceea că, cunoscând de activitatea frauduloasă, ilicită a acestora, în mod deliberat le-a „împrumutat” acele tuburi pe care le deținea la societate pentru ca aceștia să aibă posibilitatea să opereze tăierea conductei respective, metalice și cunoscând că s-a produs un rezultat al infracțiunii respective, acel deșeu, a fost de acord să-l achiziționeze prin centrul său de desfacere acel deșeu, acordându-le și din această perspectivă concursul inculpaților, facilitându-le practic și plătindu-le acest deșeu.

Concluzia, certă, este că inculpatul nu se face vinovat de infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, acest lucru rezultând din materialul existent la dosarul cauzei.

Primul argument este acela referitor la măsurile preventive și la poziția procesuală a procurorului cu care în mare parte a fost de acord, în sensul că pentru ceilalți inculpați s-a propus măsura arestării preventive, iar pentru inculpatul T. J. nu s-a luat nici o măsură restrictivă de libertate deși, din înregistrările telefonice rezultă că au fost exercitate presiuni în acest sens.

Din înscrisurile depuse la dosar, care nu sunt acte în circumstanțiere, ci sunt acte depuse urmare declarației inculpatului, pentru a veni în sprijinul afirmațiilor făcute de către inculpat. Reiese că acesta vorbit despre familia sa, de afacerea sa, despre relațiile dintre firma sa și alte societăți. Concluzia este că inculpatul nu a avut nici un interes la nivelul afacerii pe care o desfășoară să se coboare la astfel de fapte antisociale, având contracte de colaborare, prestări servicii și transport cu societăți foarte importante din localitate: COMCEH, REMAT, Zafa, are o flotă de peste 10 vehicule mari, dar și vehicule mai mici, pe care dacă ar fi avut această intenție, evident că le-ar fi folosit la săvârșirea acestei fapte și ar fi trimis alte vehicule.

Nu se ocupă și nu s-a ocupat niciodată în mod personal de activitatea de achiziție la persoane juridice a deșeurilor, tocmai pentru că aceasta nu este baza, este accesoriul activității sale, baza fiind aceste relații cu societățile mari din care se realizează câștigurile societății. Societatea a fost în topul firmelor călărășene 2,3 ani la rând, ca și cifră de afaceri. Mai arată că inculpatul are o pasiune pentru cai.

Toate aceste argumente vin ca un plus că acest inculpat nu avea cum să săvârșească o astfel de faptă antisocială.

Din declarațiile celorlalți coinculpați a rezultat că nu au recunoscut că ar exista o înțelegere între aceștia și inculpatul T. J., așa cum a fost reținut și în rechizitoriu.

Inculpatul a negat în mod constant, faptul că ar fi comis o astfel de faptă.

In ce privește convorbirile telefonice, din conținutul rechizitoriului a rezultat că există două convorbiri telefonice în care acesta confirmă inculpatului G. că este de acord ca acesta să ia un număr de unu sau două tuburi de oxigen. Aceste convorbiri telefonice nu au fost contestate, dar ele în sine dar nici coroborate cu alte probe nu duc la concluzia că inculpatul ar fi avut cunoștință de ce se întâmplă. Din toate aceste convorbiri, nu s-a desprins nici o frază, concluzia, care se repetă în mod obsesiv că ar fi știut, că ar fi avut vreo înțelegere cu ei, că ar fi discutat despre vreun preț sau predare efectivă a unui element obținut în urma săvârșirii infracțiunii.

Cu privire la interpretarea convorbirilor, arată că la fila 79, ziua 8 noiembrie, interpretarea organelor de anchetă este că G. a arătat că i-a predat chiar administratorului componentele metalice, dar din convorbire reiese că inculpatul G. s-a prezentat la centru, a predat, dar nu rezultă că personal administratorului. Deci, este o dovadă a unei interpretări eronate, nicidecum ce rezultă din convorbiri, ci este o altă conotație care să corespundă cu acuzația care i-a fost adusă.

In același sens, la fila 112, se interpretează că G. îi spune unei persoane că se află la T. J., pentru a intra în posesia unei sume de bani. Convorbirea este: „sunt la J...”- adică la centrul său, deci iarăși o interpretare care nu corespunde situației deduse judecății.

In ce privește predarea, valorificarea nu există nici un fel de probă că inculpatul a știut că la centrul său, coinculpații predau deșeurile rezultate din infracțiune.

Instanța de fond a respins cererea de achitare formulată de acest inculpat.

Probele dosarului, respectiv convorbirile telefonice purtate de inculpați, relevă în mod clar complicitatea inculpatului T. J. la comiterea faptelor, actelor materiale de furt.

Acesta i-a ajutata în mod constant pe inculpați la sustragerea țevii metalice dându-le tuburile de oxigen, direct sau prin angajații săi, și primind spre valorificare bunurile sustrase sub formă de bucăți tăiate. Că este așa arată faptul că tuburile erau cerute doar pentru timpul nopții, iar din discuțiile telefonice ale inculpatului T. J. cu inculpatul G. C. rezultă că atunci când nu era posibil ca tuburile de oxigen să fie date inculpaților aceștia”șomau”.

În acest sens au fost convorbirile telefonice dintre cei doi inculpați din datele de 26.10.2014, ora 09:35:47, 26.11.2014 orele 13:16:52, 26.11.2014, la orele 22:37:41, convorbiri din care a reieșit faptul că inculpatul T. J. a fost permanent în legătură cu inculpații, atât în perioada infracțională cât și ulterior și i-a ajutat pecuniar pe inculpați pentru a nu fi implicat.

Față de toate aceste probatorii, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului T. J. fără ajutorul căruia faptele nu ar fi fost comise, ajutor concretizat atât prin punerea la dispoziție a tuburilor de oxigen cât și prin înlesnirea valorificării bunurilor sustrase. Apărarea inculpatului T. J. în sensul că nu a cunoscut faptul că inculpații luau de la societatea sa tuburile de oxigen și tot în cadrul societății sale bunurile erau valorificate nu poate fi primită fiind infirmată de toate elementele de fapt amintite în precedent.

S-a apreciat că inculpatul T. J. se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care este trimis în judecată și urmează să dispună condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepselor inculpaților, instanța a avut în vedere împrejurările concrete în care au fost comise faptele, prejudiciul mare produs, consecințele produse în dauna părții civile, numărul mare de inculpați angajați în comiterea faptelor, numărul mare de acte materiale comise, dar și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat.

Cât privește modalitatea de executare a pedepselor, instanța a apreciat că scopul acestora nu poate fi realizat decât în regim de detenție, având în vedere că fenomenul de sustragere a fierului vechi de la multiple obiective naționale, căi ferate, combinate,rețele de irigații, rețele de telefonie, autostradă etc., a luat o mare amploare și acesta cu complicitatea societăților de valorificare a materialelor feroase de tipul celei administrare de T. J..

Instanța de fond a respins cererile de achitare a inculpaților T. J., U. I. A. și I. C., astfel că inculpații au fost condamnați pedepse privative de libertate, de câte 3 ani închisoare, fiecare.

Inculpații au mai fost obligați, în solidar, între ei și în solidar cu inculpații judecați și condamnați prin sentința penală nr.69/30.04.2015 a Tribunalului Călărași, la plata sumei de 87.975 lei către ANIF –Filiala Călărași.

S-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul T. J. a două tuburi oxigen cu inscripția Linde sau c/val acestora în sumă de 500 lei.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații U. I. A., I. C. și T. J., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul I. C. a solicitat admiterea apelului și reducerea cuantumului pedepsei aplicate, cu precizarea că avea un loc de muncă cu contract de muncă, prejudiciul nu era mare. Cu privire la infracțiunea de dare de mită, inculpatul a solicitat achitarea. A arătat că are familie și doi copii minori în întreținere.

Inculpatul U. I. A., prezent și asistat de avocat din oficiu a solicitat admiterea apelului și redozarea cuantumului pedepsei aplicate, să se aibă în vedere circumstanțele reale, faptul că a participat la infracțiunea de furt decât de 3-4 ori. A recunoscut comiterea faptei, nu are antecedente penale și a fost de acord cu recuperarea prejudiciului în cuantumul pe care îl va stabili instanța.

Inculpatul T. J. a solicitat achitarea, pe motiv că nu se face vinovat de comiterea faptei și nu există dovezi că ar fi participat la aceasta; a mai solicitat și anularea măsurii confiscării speciale a celor două tuburi de oxigen sau contravaloarea acestora și anularea obligației de plată a sumei de 16.000 lei către ANAF Călărași. Ca circumstanțe personale favorabile, inculpatul a arătat că are familie și copii minori în îngrijire și desfășoară activități licite.

La termenul de judecată din data de 07.08.2015, inculpatul I. C. a arătat că nu dorește să dea declarații.

Inculpații U. I. A. și T. J. la același termen de judecată au arătat că doresc să dea declarații, aceștia fiind audiați, declarațiile lor consemnându-se și atașându-se la dosarul cauzei (filele 91, 92).

Inculpații au depus la dosar acte în circumstanțiere.

Curtea, analizând apelurile declarate în cauză în raport de art.417 C. pr. pen., constata ca acestea sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:

În ceea ce privește situația de fapt, Curtea constata, din coroborarea mijloacelor de probă ce au fost administrate pe parcursul urmăririi penale și a judecății în primă instanță, că situația de fapt ce a fost reținută de către instanța de fond este una corectă, ……………………………

. in prima faza procesuala (note de redare in forma scrisa a convorbirilor telefonice interceptate si inregistrate, proces-verbal de cercetare la fata locului,

………………….., constând in aceea ca, la data de inculpații U. I. A., I. I., I. C. și G. C. A., în perioada octombrie – noiembrie 2014, pe parcursul a 11 nopți și in baza aceeași rezoluții infracționale împreună cu inculpatul C. B. G. (o dată), minorul M. A. C. (de 5 ori) și cu complicitatea inculpatului R. P. A. care asigura transportul (de 11 ori) și a inculpatului T. J. care asigura valorificarea bunurilor (de 11 ori), au sustras conductă metalică din rețeaua de irigat subterană a Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare Călărași amplasată pe raza comunelor A. O. și V. Ț., cauzând un prejudiciu de 116.387 lei și au remis de 11 ori suma de 150 lei inculpatului C. C., lucrător de poliție judiciară pentru ca acesta să nu-și îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu.

Inculpatul R. P. A., în aceeași perioadă octombrie – noiembrie 2014 pe parcursul a 11 nopți și în baza aceleiași rezoluții infracționale a asigurat transportul inculpaților U. I. A., I. I., I. C., G. C. A., C. B. G. (o dată), minorul M. A. C. (de 5 ori) la locul săvârșirii infracțiunii și la centrul de achiziții unde era valorificată conducta metalică sustrasă din rețeaua de irigat subterană de pe raza comunelor A. O. și V. Ț. cauzând Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare Călărași un prejudiciu de_ lei și împreună cu inculpații G. C. A., U. I. A., I. I., I. C. a remis de 11 ori suma de 150 lei inculpatului C. C., lucrător de poliție judiciară pentru ca acesta să nu-și îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu.

Inculpatul T. J. în perioada octombrie – noiembrie 2014 pe parcursul a 11 nopți și în baza aceleiași rezoluții infracționale și în baza unei înțelegeri prealabile le-a înlesnit inculpaților U. I. A., I. I., I. C., G. C. A., C. B. G., minorul M. A. C. săvârșirea infracțiunii de sustragere de conductă metalică din rețeaua de irigat subterană amplasată pe raza comunelor A. O. și V. Ț., cauzând Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare Călărași un prejudiciu de_ lei, prin procurarea tuburilor de oxigen ce erau folosite la tăierea conductei metalice și prin valorificarea bunurilor sustrase la centrul de achiziții al . SRL Călărași pe care-1 administrează.

…………………………….

Astfel, audiat fiind de procuror la data de 25.11.2014,

Așa fiind, Curtea în baza art.421 pct.2 lit.a C. pr. pen. vor fi admise apelurile declarate de inculpați, va desființa în parte sentința penală apelată și rejudecând, în temeiul art.386 C. pr. pen., va dispune în temeiul art. 386 C.pr.pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul T. J. din infracțiunea prevăzută de art.48 C.p. raportat la art.228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. în infracțiunea prevăzută de art. 48 C.p. raportat la art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p.

În temeiul art. 386 C.pr.pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul U. I. A. din infracțiunile prevăzute de art.228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. și art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. în infracțiunea prevăzută de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. și infracțiunea prevăzută de art. 48 C.p. raportat la290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

În temeiul art. 386 C.pr.pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I. C. din infracțiunile prevăzute de art.228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. și art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. în infracțiunea prevăzută de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 1 C.pen și art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. și infracțiunea prevăzută de art. 48 C.p. raportat la art.290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 1 C.pen și art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

In baza art. 48 C.p. raportat la art.228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. va fi condamnat inculpatul T. J., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 alin. 1 C.pen., se va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 404 alin. 2 C.p.p și art. 93 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași, la datele fixate de către acesta;

b) va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) va anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) va comunica schimbarea locului său de muncă;

e) va comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

In baza art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p., va condamna pe inculpatul U. I. A., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

In baza art. 48 C.penal raportat la art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p va condamna pe același inculpat la 2 ani închisoare.

In baza art.38 al.1 lit. b C.p. se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta decizie și aplică acestuia pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 72 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la data de 25.11.2014 până la data de 07.08.2015.

In baza art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 1 C.pen și art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p., va fi condamnat inculpatul I. C. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

In baza art. 48 C.penal raportat la art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 1 C.pen și art. 77 alin. 1 lit. a C.p va fi condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.

In baza art.38 al.1 lit. b C.p. se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta decizie și aplică acestuia pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

In baza art. 43 al. 2 C.p. se va adăuga restul de pedeapsă de 227 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pronunțată împotriva inculpatului I. C., prin sentința penală nr.268/26.08.2010 a Judecătoriei Călărași la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul având de executat în total 3 ani, 8 luni și 227 zile de închisoare.

În temeiul art. 72 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la data de 25.11.2014 până la data de 07.08.2015.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b) C.pen. se va dispune confiscarea specială de la inculpatul T. J. a sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea a două tuburi oxigen cu inscripția Linde.

Se va reduce cuantumul cheltuielilor judiciare la care au fost obligați inculpații prin sentința penală apelată către stat de la câte_ lei pentru fiecare inculpat la 5000 lei pentru fiecare inculpat.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 87 din data de 28.05.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorilor din oficiu care au asigurat asistența juridică a apelanților inculpați se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 pct.2 lit. a CPP. admite apelurile declarate de apelanții inculpați I. C., U. I. A. și T. J. împotriva sentinței penale nr. 87 din data de 28.05.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași.

Desființează, în parte, sentința penală nr. 87 din data de 28.05.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași și rejudecând:

În temeiul art. 386 C.pr.pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul T. J. din infracțiunea prevăzută de art.48 C.p. raportat la art.228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. în infracțiunea prevăzută de art. 48 C.p. raportat la art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p.

În temeiul art. 386 C.pr.pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul U. I. A. din infracțiunile prevăzute de art.228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. și art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. în infracțiunea prevăzută de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. și infracțiunea prevăzută de art. 48 C.p. raportat la art.290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

În temeiul art. 386 C.pr.pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I. C. din infracțiunile prevăzute de art.228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b și g C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. și art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. în infracțiunea prevăzută de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 1 C.pen și art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. și infracțiunea prevăzută de art. 48 C.p. raportat la290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 1 C.pen și art. 77 alin. 1 lit. a C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

In baza art. 48 C.p. raportat la art.228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p. condamnă pe inculpatul T. J., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 alin. 1 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 404 alin. 2 C.p.p și art. 93 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași, la datele fixate de către acesta;

b) va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) va anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) va comunica schimbarea locului său de muncă;

e) va comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

In baza art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p., condamnă pe inculpatul U. I. A., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

In baza art. 48 C.penal raportat la art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 alin. 1 lit. a C.p condamnă pe același inculpat la 2 ani închisoare.

In baza art.38 al.1 lit. b C.p. contopește pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta decizie și aplică acestuia pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la data de 25.11.2014 până la data de 07.08.2015.

In baza art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 1 C.pen și art. 77 alin. 1 lit. a și d C.p., condamnă pe inculpatul I. C. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

In baza art. 48 C.penal raportat la art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 1 C.pen și art. 77 alin. 1 lit. a C.p condamnă pe același inculpat la 2 ani închisoare.

In baza art.38 al.1 lit. b C.p. contopește pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta decizie și aplică acestuia pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

In baza art. 43 al. 2 C.p. adaugă restul de pedeapsă de 227 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pronunțată împotriva inculpatului I. C., prin sentința penală nr.268/26.08.2010 a Judecătoriei Călărași la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul având de executat în total 3 ani, 8 luni și 227 zile de închisoare.

În temeiul art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la data de 25.11.2014 până la data de 07.08.2015.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b) C.pen. dispune confiscarea specială de la inculpatul T. J. a sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea a două tuburi oxigen cu inscripția Linde.

Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare la care au fost obligați inculpații prin sentința penală apelată către stat de la câte_ lei pentru fiecare inculpat la 5000 lei pentru fiecare inculpat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 87 din data de 28.05.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorilor din oficiu care au asigurat asistența juridică a apelanților inculpați se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.08.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. A. MihalceaIrina R. B.

GREFIER,

C. B.

Red.

Dact. A.L. 2 ex.

T. Călărași – jud.: H. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1030/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI