Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 1033/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1033/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 59426/301/2014

Dosar nr._

(2406/2015)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALA NR. 1033

Ședința publică din data de 01 septembrie 2015

Curtea constituită din:

Președinte:A. B. R.

Judecător:A. N.

Grefier: A. P.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, prin procuror F. D..

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul marin D. împotriva sentinței penale nr. 488/03.06.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns apelantul – inculpat M. D., acesta fiind reprezentat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat D. E., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al apelantului – inculpat, în temeiul disp. art. 421 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, să se dispună reindividualizarea pedepsei și coborârea acesteia sub minimum special prevăzut de lege apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea mare.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului declarat, ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legale și temeinice, apreciind că în mod corect instanța de fond a individualizat pedeapsa în conformitate cu disp. at. 74 V Cod penal; la rândul său, vechiul cod penal în mod judicios a fost ales ca lege penală mai favorabilă.

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 488/03.06.2015, Judecătoria Sectorului 3 București în baza art. 386 alin.1 C.p.p., instanța a admis sesizarea din oficiu de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii pentru comiterea căreia s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului M. D. din infracțiunea de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen., în infracțiunea de furt calificat, faptă prev. și ped. de disp. art. 208 alin. 1 -209 alin. 1 lit. e C.pen. din 1969, cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.

În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e C.pen. din 1969, cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. din 1969 și art. 74 alin. 2 C.pen. din 1969, a condamnat pe inculpatul M. D., la o pedeapsă de opt luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă săvârșită în data de 06.08.2011, persoană vătămată .)

În baza art. 71 C.pen. din 1969 a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 61 C.pen. din 1969, a menținut beneficiul liberării condiționate aplicat inculpatului M. D. prin s.p. nr. 1979/23.08.2010, pronunțată de Judecătoria C. în dos. nr._/215/2010, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 27.08.2014, cu privire la restul rămas de executat de 401 zile.

A luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă.

În baza art. 393 alin. 3 C.pr.pen., rap. la art. 118 alin. 1 lit. e C.pen. din 1969, a confiscat de la inculpat suma de 548,64 lei, reprezentând bunuri dobândite prin săvârșirea faptei de furt.

În temeiul art.274 alin.1 C.pr.pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza art 274 alin. 1 C.p.p., rap. la art. 272 alin. 1 C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300 lei fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr._/P/2013 din 12.08.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M. D., pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzut de art. 228 alin.1 C.p. cu aplic.art.37 lit.b C.p. vechi.

In actul de sesizare s-a reținut, în fapt că, în data de 06.08.2011, în jurul orei 18.00, inculpatul M. D. a pătruns în magazinul M..RO Retail nr. 115, situat în București, ..46, sector 3, de unde, profitând de neatenția angajaților, a sustras mai multe produse cosmetice.

Organele de urmărire penală au reținut situația de fapt în urma administrării următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarațiile date de C. L., reprezentantul .; adresă .; proces-verbal de vizionare imagini surprinse de camerele de supraveghere video și planșele foto; declarații martori Dankuj I., D. N. și M. A. C.; declarații inculpat M. D..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală la data de 13.08.2014 sub număr de dosar_ .

Prin Încheierea din data de 18.09.2014, judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul cu nr._/P/2013 din data de 12.08.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București privind pe inculpatul M. D., trimis în judecata, în stare de arest libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt în stare de recidivă prev. de art. 228 alin.1 C.p. cu aplic. art. 41 alin.1 C.p. și art. 5 C.p. și a dipus începerea judecății cauzei.

Urmare a solicitării instanței la dosarul cauzei a fost atașată fișa de cazier judiciar (fila 94-95 d.i.), iar pentru lămurirea antecedentelor penale ale inculpatului, au fost atașate copii ale sentințelor penale nr.1061/2009 a Judecătoriei C. (f. 26-27 d.i.), nr. 1979/2010 a Judecătoriei C. (f. 49 d.i.) și nr. 366/2008 a Judecătoriei Sectorului 2 București (f. 98- 100 d.i.).

Deși inculpatul M. D. s-a prezentat în fața instanței, atât la termenul din 25.11.2014, cât și la termenul din 05.05.2015, solicitând amânarea judecății cauzei pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, instanța a încuviințat cererile acestuia, în cauză nu a intervnit împăcarea părților, iar inculpatul nu s-a mai prezentat pentru a da declaratie în cauză.

Instanța a reținut că în cauză s-au efectuat verificări în aplicațiile DEPABD și ANP puse la dispoziția instanței din care a rezultatul că inculpatul figurează în baza de date cu aceeași adresă de domiciliu și nu figurează ca fiind încarcerat (f. 53, 73,74 84,85, 117 d.i.).

De asemenea, instanța a reținut că inculpatul a primit personal citațiile emise pe numele său la adresa unde locuiește fără forme legale din București, .. 10, ., ., sector 3 (f.12, 24 și 122 d.i.).

În cadrul fazei cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 28.10.2015, instanța a dat citire actului de sesizare a instanței conform art. 374 alin.1 N. C.p.

La termenul de judecată din data de 13.01.2015, instanța a încuviințat cererea reprezentantei Ministerului Public, privind audierea martorilor menționați în citativul rechizitoriului Dankuj I., D. N. și M. A. C..

La termenul de judecată din data de 09.02.2015, instanța a procedat la audierea, sub prestare de jurământ religios a martorilor D. N., Dankuj I. și M. A. C., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar filele 67, 68, 69 d.i..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

În data de 06.08.2011, în jurul orei 18.00, inculpatul M. D. a pătruns în magazinul M..RO Retail nr. 115, situat în București, ..46, sector 3, de unde, profitând de faptul că nu se afla nicio persoană la casa de marca, a luat de pe raftul din partea din mijloc al standului, poziționat în fața casei de marcat, mai multe produse cosmetice pe care le-a introdus în partea din față a pantalonilor tip bermude, după care a parasit magazinul.

Situația de fapt rezultă din material probator administrat în cauză:

Astfel, potrivit declarațiilor date de inculpatul M. D. în cursul urmăririi penale, acesta a recunoscut că în data de 06.08.2011, în jurul orei 18.00, profitând de neatenția angajaților și de faptul că nimeni nu se afla la casa de marcat, a sustras mai multe after shave-uri, pe care le-a pus pe burtă sub tricou, după care a părăsit magazinul, bunurile sustrase fiind valorificate, iar banii obținuți i-a folosit în interes personal. (f. 37-40 d.i.).

Relevante sunt și mențiunile procesului verbal de vizionare a imaginilor video surprinse de camerele de supraveghere amplasate în incinta magazinului, potrivit cu care în jurul orei 18.00 în data de 06.08.2011, în incinta magazinul a pătruns o persoana de sex masculin îmbrăcat cu un tricou de culoare albastru cu mâneci scurte și pantaloni tip bermude de culoare bej și adidași albi, care, după ce a observat că nu se află nicio persoană la casa de marcat a luat de pe raftul din mijloc al standului, poziționat în fața casei de marcat, mai multe produse pe care le-a introdus în partea din față a pantalonilor tip bermude după care a parasit magazinul. (f.10-18 d.i.).

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instant rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cauză D. N., Dankuj I. și M. A. C. (filele 67-69 dos.i.), care au arătat că în acea perioadă erau angajate la M..Ro și își amintesc că au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere împreună cu șeful de magazine, și au observant un individ înalt, ce purta ochelari de soare și geacă lungă în timp ce sustrăgea de pe raft deodorante, pe care le-a introdus în geacă, după care a plecat.

Instanta, a reținut totodata ca la data de 1.02.2014, anterior pronunțării prezentei hotărâri, a intrat in vigoare Noul Cod Penal, motiv pentru care, in raport de data comiterii de catre inculpat a infractiunii deduse judecatii (respectiv data 06.08.2011), motiv pentru care instanta este obligata sa identifice si sa aplice legea penala mai favorabila, potrivit dispozitiilor art. 5 al. 1 din NCp.

Astfel, pentru identificarea legii penale mai favorabile, instanța a avut în vedere toate particularitățile cauzei deduse judecății, efectuând o analiză comparativă a normelor existente în cele două legi succesive, relevante pentru situația inculpatului - respectiv cele referitoare la condițiile de incriminare, la condițiile de tragere la răspundere penală, la criteriul sancțiunii principale, la situațiile ce pot constitui circumstanțe atenuante, la cauzele de agravare sau de atenuare, în speță reținându-se săvârșirea unei infracțiuni de furt, conform legii anterioare fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat (într-un loc public), prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e C.pen., iar conform legii noi fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt simplu, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen., (în legea nouă nemaifiind prevăzută ca circumstanță agravantă săvârșirea faptei într-ul loc public).

Analizând comparativ dispozițiile legii penale anterioare cu dispozițiile în vigoare, pentru stabilirea legii penale mai favorabile, instanța a avut în vedere pe de o parte limitele de pedeapsa prevăzute de vechiul Cod pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1-209 alin. 1 lit. e C.pen.anterior (închisoarea de la 3 la 15 ani), precum și limitele de pedeapsă prevăzute de actualul Cod penal, pentru infracțiunea de furt, prev. de art. 228 alin.1 C.pen., (închisoarea de la 6 luni la 3 ani). Sub aspectul limitelor de pedeapsă se observă că legea nouă este mai favorabilă, care prevede un minim mai redus, acesta fiind de 6 luni, spre deosebire de legea veche care prevede un minim mai mare, acesta fiind de 3 ani.

Totodată, în analiza criteriilor privind aplicarea legii mai favorabile, instanța are în vedere faptul că, la momentul săvârșirii prezentei infracțiuni (06.08.2011), inculpatul se afla liberat condiționat conform s.p. nr. 1979/23.08.2010, pronunțată de Judecătoria C. în dos. nr._/215/2010, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 27.08.2010, cu un rest rămas de executat de 401 zile. Prin urmare, analizând comparativ dispozițiile din cele două legi, art. 61 C.pen. din 1969, care prevede că, dacă în intervalul de timp de la eliberare și până la împlinirea duratei pedepsei, cel liberat a comis din nou o infracțiune, instanța ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea, iar conform art. 104 C.pen., care prevede că dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă, instanța constată că legea veche este mai favorabilă, lege care nu prevede cu caracter imperativ revocarea liberării condiționate, spre deosebire de legea nouă care prevede revocarea beneficiului liberării condiționate cu caracter imperativ. Instanța apreciază că legea veche este mai favorabilă sub acest aspect, având în vedere faptul că, urmează a menține beneficiul liberării condiționate aplicat prin s.p. nr. 1979/23.08.2010, cu privire la restul rămas de executat de 401 zile, apreciindu-se în raport de fapta săvârșită, modul concret de săvârșire a acesteia (fără un plan premeditat), prejudicial creat persoanei vătămate fiind destul de mic, în cauză neexistând constituire de parte civilă, că nu se impune revocarea beneficiului liberării condiționate.

În ceea ce privește criteriile care pot constitui circumstanțe atenuante, prevăzute în cele două legi succesive, instanța a constatat că tot legea veche este mai favorabilă, având în vedere că permite conform art. 74 alin. 2 C.pen., aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare constând în: modul simplist în care fapta a fost comisă, obiectul furtului – produse cosmetice, acestea nefiind de o valoare ridicată, împrejurarea că fapta și-a mai pierdut din rezonanță, persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă, spre deosebire de legea nouă, care conform art. 75 alin. 2 lit. b C.pen., nu cuprinde o paletă atât de bogată cu privire la criteriile care pot fi reținute ca circumstanțe atenuante.

În urma evaluării tuturor criteriilor de identificare a legii penale mai favorabile în cauza de față, instanța a constatat că legea veche este mai favorabilă, urmând a fi aplicată inculpatului.

Față de cele anterior expuse, în baza art.386 alin.1 C.p.p., instanța a admis sesizarea din oficiu de schimbare a încadrarii juridice a infractiunii pentru comiterea căreia s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului M. D. din infracțiunea de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen., în infracțiunea de furt calificat, faptă prev. și ped. de disp. art. 208 alin. 1 -209 alin. 1 lit. e C.pen. din 1969, cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.

În drept, fapta inculpatului M. D. care, în data de 06.08.2011, în jurul orei 18.00, a pătruns în magazinul M..RO Retail nr. 115, situat în București, ..46, sector 3, de unde, profitând de neatenția angajaților, a sustras mai multe produse cosmetice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1-art.209 alin.1 lit.e C.p.

Elementul material al infracțiunii de furt calificat este realizat prin acțiunea inculpatului, de luare, fără consimțământul persoanei vătămate și în scopul însușirii pe nedrept, a mai multor bunuri cosmetice aparținând persoanei vătămate.

Urmarea imediată a faptei săvârșită de inculpat constă în producerea unui prejudiciul în patrimoniul persoanei vătămate.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedită cu certitudine de probatoriul administrat în cauză.

Sub aspectul formei calificate a faptei de furt calificat, instanța a reținut că fapta a fost comisă într-un spațiu public – magazinul M..Ro.

În ceea ce privește latura subiectivă, a infracțiunii de furt calificat, reținută prin prezenta în sarcina inculpatului, instanța a reținut ca acesta a fost comisa de inculpat cu forma de vinovăție a intenției directe, așa cum este ea definită de art. 19 al. 1 pct. 1 lit. a Cod Penal din 1969, inculpatul prevăzând rezultatul faptei comise, rezultat constând în prejudiciul produs în patrimoniul părții vătămate și urmărind producerea acestuia.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul a formulat apel, solicitând redozarea pedepsei.

Analizând sentința apelată în raport de criticile aduse, precum și conform prevederilor art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele:

La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul M. D. pentru infracțiunea reținută prin prezenta în sarcina sa, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. prevăzute de art. 72 C.pen. din 1969, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită, limite ce vor fi reduse conform art. 76 alin. 1 lit. c, prin reținerea circumstanțelor atenuante constând în: modul simplist în care fapta a fost comisă, obiectul furtului – produse cosmetice, acestea nefiind de o valoare ridicată, împrejurarea că fapta și-a mai pierdut din rezonanță, persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă, de circumstanțele personale ale inculpatului care nu are studii, nu are o ocupație sau un loc de muncă, este cunoscut cu antecedente penale, prezenta faptă fiind comisă în timpul liberării condiționate, care a recunoscut comiterea faptei in cursul urmaririi penale, dar care nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.

Față de cele expuse mai sus, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, orientată spre minimul special prevăzut de lege, astfel cum acesta a fost redus prin aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 2 C.pen. din 1969, respectiv pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 71 C.pen. din 1969 a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alit. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a săvârșit fapta în timpul liberării condiționate aplicat prin s.p. nr. 1979/23.08.2010, pronunțată de Judecătoria C. în dos. nr._/215/2010, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 27.08.2010, cu privire la restul rămas de executat de 401 zile. Având în vedere fapta săvârșită, modul concret de săvârșire a acesteia (fără un plan premeditat), prejudicial creat persoanei vătămate fiind destul de mic, în cauză neexistând constituire de parte civilă, instanța a apreciat că nu se impune revocarea beneficiului liberării condiționate, în baza art. 61 C.pen. din 1969, a menținut beneficiul liberării condiționate aplicat inculpatului M. D. prin s.p. nr. 1979/23.08.2010, pronunțată de Judecătoria C. în dos. nr._/215/2010, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 27.08.2010, cu privire la restul rămas de executat de 401 zile.

Pe cale de consecință, pedeapsa a fost corect individualizată în conformitate cu prevederile art. 74 VCP, așa încât, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat în cauză.

Văzând și prevederile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. D. împotriva sentinței penale nr.488/03.06.2015 a Judecătoriei sectorului 3 București.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obliga pe inculpat la 520 lei cheltuieli judiciare statului din care 260 lei - onorariu avocat oficiu - se avansează din fondul Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată in ședința publică, azi, 01.09.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A. B. R. A. N.

GREFIER

A. P.

Red. A.N.

Dact.G.P.

4 ex.

Red. M. M. – Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Penală

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 1033/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI