Infracţiuni la legea societăţilor comerciale. Legea nr. 31/1990. Decizia nr. 1660/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Nu s-au întocmit note de intrare recepție, note de comandă de la gestionari.

În ceea ce privește persoanele care aveau obligația să întocmească situații de lucrări, devize de lucrări, aceasta revenea societăților care au prestat serviciile în cauză și au emis facturi către .> -A arătat că agenda maro, agenda cu spirală și cele două caiete, din punct de vedere al legii contabilității nu sunt documente contabile.

-În anul 2010 există diferențe între producția înregistrată în contabilitate și producția evidențiată în agenda maro. Cantitativ, conform agendei maro, s-au produs cu 1 080 390 lei mai mult decât producția înregistrată în contabilitate.

-Din evidențele contabile ale . vreun prejudiciu adus bugetului de stat. Totuși dacă instanța apreciază că diferența dintre producția înregistrată în contabilitate și cea extracontabilă din agende, poate fi luată în considerare, rezultă că există venituri neînregistrate în contabilitate, profit și TVA care nu au fost declarate și evidențiate, ceea ce conduce la un eventual prejudiciu cauzat bugetului de stat.

-Expertul a arătat că nu poate formula un răspuns clar în legătură cu persoanele care aveau atribuții în colectarea sumelor de bani din rețeaua de distribuție întrucât nu au fost puse la dispoziția expertului fișe de post care să reflecte acest lucru.

La acest raport de expertiză au fost formulate obiecțiuni de către ., arătând că expertul nu s-a pronunțat și în legătură cu prejudiciul cauzat de inculpat acestei societăți, adică asupra prejudiciului cauzat prin întreaga sa activitate infracțională.

Prin urmare, s-a solicitat ca instanța de apel să pună în vedere expertului să completeze răspunsul la obiectivul nr. 11, referitor la prejudiciul cauzat.

Și partea civilă ANAF a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, arătând că, în mod greșit a reținut expertul că, operațiunile comerciale aferente relațiilor comerciale cu cele cinci societăți au la bază documente justificative . Facturile considerate de expert documente justificative nu au această calitate atâta timp cât nu au la bază note de intrare recepție, prevederile OMFP 3512/2008 fiind aplicabile în cauză.

A solicitat refacerea expertizei, în sensul analizării în concret pentru fiecare societate în parte, a documentelor justificative, prin prisma Codului fiscal și a ordinului mai sus menționat.

A criticat și răspunsul expertului la obiectivul nr. 3, deoarece nu este corectă afirmația expertului că, înregistrarea unor facturi primite de la furnizori nu generează evidențieri reprezentând obligații de plată către bugetul de stat.

Totodată, a criticat și răspunsul la obiectivul nr. 5, în sensul că expertul nu a indicat care sunt persoanele responsabile potrivit Legii 82/1991 pentru înregistrarea în evidențele contabile a documentelor justificative.

De asemenea, expertiza este incompletă la obiectivul 6, valoarea producției neînregistrate în contabilitate fiind de 1 080 390 lei, potrivit opiniei expertului, însă din expertiza efectuată la urmărirea penală a rezultat o valoare a producției neînregistrate în contabilitate de 1 709 582,25 lei. Expertul nu a identificat însă de unde rezultă diferența respectivă.

În plus, expertul nu a calculat care este prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Prin încheierea de ședință din 16 iunie 2014, Curtea a încuviințat obiecțiunile formulate și a dispus refacerea raportului de expertiză.

În suplimentul la raportul de expertiză, expertul și-a menținut punctul de vedere exprimat inițial, în plus arătând că:

În condițiile în care înregistrările din agenda maro sunt considerate a fi reale iar această agendă este apreciată document justificativ, prejudiciul cauzat bugetului de stat este: 259 293 lei TVA și 172 862 lei, impozit pe profit.

Pentru lucrările facturate de cele cinci societăți comerciale, din facturile de la dosar rezultă efectuarea plăților în sumă de 1 766 683 ,95 lei . În condițiile în care aceste cheltuieli sunt apreciate ca fiind nedeductibile, rezultă că obligațiile către bugetul de stat sunt de 316 077 lei TVA și 282 669 ,43 lei, impozit pe profit.

După depunerea la dosarul cauzei a suplimentului raportului de expertiză, inculpatul, prin apărător a solicitat încuviințarea probei cu noi înscrisuri, precum: organigrama societății, act care nu a fost pus la dispoziția expertului de actualul administrator al societății și devizele de lucrări întocmite de Maryzam Trade, Expert Soluții Publicitare, . Matras, proba fiind încuviințată de instanța de apel.

Față de răspunsurile oferite de expert în suplimentul la raportul de expertiză, Curtea a apreciat că este necesară audierea expertului desemnat, pentru a da lămuriri, părțile solicitând și audierea experților parte recomandați de acestea să participe la efectuarea lucrării.

După audierea celor trei experți, D. V., B. M. și A. E., Curtea a dispus completarea raportului de expertiză, cu răspunsuri la noi obiective, care să lămurească pe deplin toate acuzațiile aduse inculpatului.

-Astfel, expertul a arătat că, în anul 2010 există diferențe între producția înregistrată în contabilitate și producția evidențiată în agenda maro. Cantitativ, conform acestei agende, s-au produs cu 1 060 854 unități mai mult față de producția din contabilitate. Valoric înseamnă cu 1 080 390 lei mai mult decât înregistrările din contabilitate.

Nu au fost luate în calcul stocurile de la începutul perioadei supuse expertizării și stocurile finale.

Expertul a precizat și faptul că nu se pot corela mențiunile din agenda maro cu anumite documente privind producția de fabrică.

-Referitor la modul de calcul al impozitului pe profit și TVA aferente relațiilor cu cele cinci societăți comerciale, în condițiile în care aceste cheltuieli sunt considerate nedeductibile, obligațiile de plată către bugetul de stat sunt: 316 077 lei TVA și 282 669,43 lei, impozit pe profit.

Expertul a arătat că au fost luate în calcul sumele din facturi și nu sumele efectiv plătite deoarece sumele efectiv plătite nu influențează aspectele de fiscalitate.

-Expertul a mai arătat că, în anul 2010, inculpatul a creditat societatea cu suma de_,98 lei din care suma de_,48 lei reprezintă împrumut firmă și_,50 lei reprezintă aport. Aceste sume au fost evidențiate în contul 455 „sume datorate asociaților” și la sfârșitul anului 2010, soldul contului era de_,41 lei ceea ce reprezintă datoria pe care societatea o are față de inculpat.

Linia de credit a fost acordată de BRD –GSG SA în anul 2010, societății ., pentru a acoperi cheltuielile privind desfășurarea activității curente . Cu ajutorul acestei linii de credit s-au desfășurat operațiuni din activitatea curentă dar apar și restituiri de împrumut către inculpat., în sumă de 2 050 000 lei. Tot în acest cont sunt înregistrate și împrumuturi acordate de inculpat pentru a acoperi linia de credit în anul 2010, în sumă de 3 068 000 lei . În ziua de 1 iulie 2010, la suma de 1 050 000 lei apare mențiunea „incasări facturi” și dacă explicația este corectă, atunci suma ar fi trebuit să fie contabilizată în contul 411 „clienți” și ar diminua valoarea împrumutului acordat de inculpat și nerestituit cu suma de 1 050 000 lei.

Din documentele puse la dispoziție a rezultat că inculpatul a ridicat în numerar din societate suma de 4 104 897,38 lei, în anul 2010, aceste sume fiind evidențiate prin debitul contului 455 „sume datorate asociaților” și creditele conturilor 531 „ casa” și 512 „ conturi curente la bănci”.

Pentru sumele depuse prin contul „casa” nu s-au întocmit foi de depunere, sumele fiind înregistrate în casierie, fără dispoziție de plată.

În anul 2010, inculpatul a creditat societatea cu suma de 4 796 053,98 lei, depunerile fiind efectuate prin contul 455, creditarea fiind făcută ca aport și ca împrumut societate. Aceste creditări au avut la bază un număr de șase contracte, contract de finanțare nr. 30/20.01.2009, nr. 243/12.06.2009, contract de împrumut din 5.01.2009, contract de împrumut din 31.08.2010, contract de împrumut din 1.09.2010.

-Expertul a arătat că societatea nu avea dreptul să efectueze vânzări cu amănuntul către populație la sediul din municipiul Pitești. Societatea a făcut vânzări la acest punct de lucru în anul 2010 către clienți persoane fizice în valoare de 2 327 030 lei iar în luna a 12-a vânzările pe bon fiscal au fost de 259 822 lei .

Din analiza bonurilor fiscale corelate cu bonurile de consum din gestiune, rezultă că . scotea din gestiune produsele care aveau prețurile cele mai mici.

Vânzările făcute conform bonurilor fiscale erau operate în gestiunea societății, descărcarea lor făcându-se prin bonuri de consum inițializate prin programul de contabilitate fără ca aceste documente primare să fie identificate fizic atât la societate cât și la dosarul cauzei.

Încasările aferente acestor vânzări au fost înregistrate în registrul de casă și/sau în bancă.

-De la punctul de lucru din G. au fost transferate la punctul de lucru din Pitești, mărfuri de 1 177 632,40 lei, reprezentând 1 198 948 unități de produs și deși nu există documente, bonuri de transport sau avize de însoțire a mărfurilor care să ateste aceste operațiuni, este au fost înregistrate în contabilitate prin programul informatic, existând note de transfer cu care s-a încărcat gestiunea.

Expertul parte desemnat de partea responsabilă civilmente, B. M., a arătat că, pentru mărfurile transportate de la G. la Pitești nu au fost identificate documente contabile primare și /sau de transport (foi de parcurs, ordine de deplasare, avize de expediție, bonuri de transfer), care să dovedească efectuarea acestor transporturi de marfă. Aceste transporturi, fizic, nu ar fi fost posibile, societatea având în patrimoniu 3 autocamioane a căror capacitate de transport este de maxim 15 paleți/autovehicul. Nu există nici pe înregistrările tahograf ,transporturi de la G. la Pitești. În fine, depozitul din G. avea o capacitate de 25 m.p. și nu putea suporta astfel de cantitate de marfă .

-Cu referire la rulajul contului . Banca Transilvania, în zilele de 13 aprilie, 15 aprilie ,19 aprilie și 27 aprilie 2010, expertul a arătat că, inculpatul,în calitate de administrator, la fiecare dintre aceste date a depus în cont, cu specificația „vânzare marfă „ sume de 50 000 lei, în aceste zile neexistând decât operațiunea de depunere și operațiunea de plată către . . În contul de casă al societății nu existau acești bani, ei fiind trecuți în contabilitate ca aport asociat.

Opinia expertului parte B. M. a fost aceea că, sumele au fost ridicate și depuse în casierie fără dispoziții de încasare și plată, așa cum prevede legea contabilă . Sumele care au fost depuse la Banca Transilvania cu mențiunea „vânzare mărfuri” și înregistrate apoi în contabilitatea societății ca fiind „ împrumut sau aport asociat ” pot proveni din vânzarea de mărfuri neînregistrate în contabilitate.

-Expertul a mai arătat și faptul că, în evidențele contabile ale . nu sunt înregistrate comisioanele plătite de către societate agenților de vânzări.

Și la suplimentul la raport, inculpatul D. S. a formulat obiecțiuni, Curtea solicitând expertului să dea noi lămuriri asupra obiectivelor 2,3,4 și 8.

În esență, expertul a făcut următoarele precizări:

-Referitor la folosirea liniei de credit de la BRD-GSG, a arătat că, la data de 30 iunie 2010, inculpatul a primit din acest credit suma de 1 050 000 lei cu titlul „ restituire împrumut” prin ordin de plată. La data de 1 iulie 2010, prin ordin de plată inculpatul a virat din contul deschis la BRD în contul societății deschis tot la BRD suma de 1050 000 lei iar conform înregistrărilor contabile din ziua de 1 iulie 2010, la suma de 1050 000 lei, apare mențiunea „încasare facturi” . Corelând această operațiune cu extrasul de cont, se constată că suma a fost plătită de inculpat din contul său RO12BRDE030SV_ deschis la BRD în contul D. I. Cream RO72BRDE030SV_ deschis tot la BRD .

Nu au fost și alte sume în afara celei de 1050 000 lei, provenind din „încasări facturi”.

-Depunerea de numerar direct în contul societății nu reprezintă o abatere de la prevederile legii contabilității, legiuitorul reglementând doar plafonul sumelor admise a fi încasate/plătite în numerar de la persoane fizice și juridice.

Examinând apelurile declarate în cauză, sub aspectul motivelor arătate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, în limitele devoluțiunii stabilite de art. 417 C.p.p, Curtea apreciază că sunt întemeiate apelurile declarate de inculpat și de partea responsabilă civilmente . SRL.

În ceea ce privește apelul inculpatului:

În esență, așa cum deja s-a arătat cu ocazia expunerii pe larg a motivelor de apel, inculpatul nu a recunoscut niciuna dintre faptele reținute în sarcina sa, solicitând achitarea pentru toate infracțiunile.

Curtea, având în vedere probele administrate la urmărirea penală, la prima instanță dec judecată dar și în faza procesuală a apelului, apreciază că inculpatul a comis infracțiunile de evaziune fiscală și delapidare, celelalte două infracțiuni, așa cum sunt descrise în actul de acuzare, nefiind prevăzute de legea penală.

Cât privește infracțiunile de evaziune fiscală, Curtea apreciază că probele administrate au dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul, în calitatea sa de administrator al ., nu a înregistrat în contabilitate toate veniturile realizate de societate iar pe de altă parte a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, diminuând astfel baza impozabilă și prejudiciind bugetul de stat.

Din probele administrate în cauză, respectiv declarații de martori și înscrisuri extracontabile a rezultat faptul că, inculpatul, în cursul anului 2010 nu a înregistrat în contabilitate producția reală și nici vânzarea acesteia, existând o diferență între producția reală, consemnată de gestionarul societății, martorul D. V. C. și cea înregistrată în contabilitate, precum și între valoarea mărfurilor efectiv comercializate prin rețeaua de distribuție și valoarea înregistrată în evidențele contabile.

Producția reală a fost cea consemnată de martorul D. V. C. în agenda ținută de acesta, cu coperte maro, atașată la dosarul cauzei, așa cum acest martor a declarat.

Martora C. E. a declarat că produsele erau preluate în gestiune, din fabrică, de martorul D. V., care își nota în agendă cantitatea de produse finite recepționate.

Martora D. A. a relatat despre faptul că soțul său ținea în agenda maro evidența produselor recepționate din fabrică.

Martorii C. A. și D. D. au relatat despre faptul că, modalitatea de colectare a sumelor de bani rezultate din vânzări era stabilită de către inculpat iar acesta a dispus strângerea de la agenții de vânzare a fișelor întocmite pentru anul 2010.

Martora P. I. R. a declarat faptul că, din dispoziția colegei sale D. A., a întocmit două registre de încasări. Sumele de bani primite de martoră erau predate martorei C. A., fără a întocmi documente în acest sens iar martora C. A. fie îi depunea la bancă fie îi trimitea prin intermediul șoferilor la Pitești. De asemenea, a mai arătat că uneori sumele de bani trecute în registrul de încasări improvizat erau aproape duble față de sumele trecute în chitanțe și facturi.

Martora C. A. a relatat despre faptul că sumele de bani trecute în registrul de încasări erau duble față de sumele de bani menționate în chitanțe și facturi iar aceste diferențe se datorau vânzărilor de marfă fără factură.

De asemenea, Curtea reține că la dosarul cauzei au fost depuse fișe de aprovizionare și fișe de încasări, pe fișele de aprovizionare existând un rând în care sunt evidențiate vânzările fără factură. Majoritatea acestor fișe au fost semnate de martora Gila A., astfel cum aceasta a menționat în declarația dată.

Și martorul D. D., fost director de vânzări la . despre faptul că, pe fișele de vânzări utilizate de agenți exista și o rubrică denumită vânzare fără factură. Sumele obținute din vânzări erau centralizate și trimise la Pitești. Exista un centralizator în care erau menționate sumele de bani încasate fără factură.

Din raportul de expertiză întocmit în faza apelului, raport pe care Curtea îl apreciază ca fiind corect întocmit, reprezentând opinia convergentă a trei experți(cel puțin în ceea ce privește prejudiciul cauzat bugetului statului), experții dând lămuriri în fața instanței asupra modului de calcul, rezultă că, din cuprinsul agendei cu coperte maro, se constată diferențe între producția înregistrată în contabilitate și cea din agendă . Cantitativ, conform agendei maro, s-au produs cu 1060 854 unități față de cantitatea înregistrată în contabilitate iar valoric, sumele încasate sunt cu 1 080 390 lei, mai mult decât în contabilitate.

Taxele pe care societatea le-ar fi datorat bugetului de stat pentru cantitatea de marfă vândută fără documente contabile, potrivit calculului efectuat de experți sunt de 259 293 lei TVA și 172 862 lei, impozit pe profit.

Prin urmare, Curtea apreciind că, în mod cert, au fost vândute din dispoziția inculpatului produse fără documente legale, vânzări neînregistrate în contabilitate, reține că în mod corect prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 litera b și alin. 2 din Legea 241/2005, prejudiciul fiind mai mare de 100 000 euro.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 litera c și alin. 2 din Legea 241/2005, în sarcina inculpatului s-a reținut că, a încheiat contracte de prestări servicii și furnizare bunuri(materiale publicitare), cu cinci societăți comerciale, pentru care s-au emis facturi în valoare totală de 1 766 684 lei, fără ca serviciile respective să fie prestate sau bunurile respective să intre în patrimoniul ..

Astfel, așa cum rezultă din probele administrate, în special proba cu înscrisuri, rezultă că . inculpat a încheiat contractul nr. 23/1.08.2010, cu ., având ca obiect executarea unor materiale publicitare. Au fost emise de către prestator 6 facturi în valoare totală de 744 000 lei, însă D. nu a achitat în totalitate aceste facturi, ci numai suma de 298 000 lei.

Cu . fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 5/3.08.2009, având ca obiect distribuirea unui număr de 600 000 de materiale publicitare în mai multe orașe din țară. Au fost emise facturi de 357 000 lei și întreaga sumă a fost achitată de .> Cu . a fost încheiat contractul nr. 5/1.07.2009, având ca obiect distribuirea de 600 000 de materiale publicitare în mai multe orașe din țară, au fost emise 6 facturi în valoare totală de 357 000 lei, achitate de ..

Cu . SRL a fost încheiat contractul nr. 5/10.08.2010, având ca obiect executarea de materiale publicitare, fiind emise facturi în valoare de 248 000 lei achitate de . în totalitate.

Cu ., a fost încheiat contractul nr. 13/14.04.2008 având ca obiect producerea de tâmplărie PVC Rehau, fiind emise facturi în valoare de 60 683 ,95 lei, achitate în totalitate.

Curtea, având în vedere probele administrate în cauză, apreciază că, în mod corect prima instanță a reținut că toate cele cinci contracte au fost fictive și că în realitate, serviciile nu au fost prestate pentru ..

., . și . SRL, au avut ca administrator și unic reprezentant pe numitul G. S., care, ulterior încheierii acestor contracte a cesionat părțile sociale și nu a putut fi găsit de organele de urmărire penală pentru a fi audiat.

. SRL a încheiat contractele de prestări servicii la 10.08.2010 și 15.08.2010 și a emis facturile către .,29 și 30.08.2010, însă, societatea a fost înmatriculată la Registrul Comerțului la 27.08.2010, certificatul de înregistrare fiind eliberat la 30.08.2010 .

Martora L. M., director economic la . că, facturile și devizele emise de . i-au fost înmânate de inculpat pentru a fi evidențiate în contabilitatea societății.

Așa cum a rezultat din relațiile obținute, cele patru societăți nu au avut niciun salariat.

În ceea ce privește contractul încheiat cu ., având ca obiect producerea de tâmplărie PVC –Rehau, din probele administrate a rezultat că tâmplăria nu a fost montată la firmă, ci la imobilul din Pitești, ., nr. 1, județul Argeș, aparținând socrului inculpatului, în acest sens fiind și declarația martorului R. T..

Așa cum a rezultat din declarația martorului R. C., lăzile frigorifice de depozitare sunt personalizate prin colantare sau vopsire fie de producător, fie de angajații societății, atât la atelierul de la sediul central cât și la punctele de lucru din teritoriu, dar nu și prin intermediul altor firme.

Martora C. E. M. a arătat că lăzile frigorifice erau colantate în incinta fabricii și nu a văzut ca persoane din exterior să realizeze astfel de servicii.

Cu ocazia percheziției la sediul firmei au fost găsite 2000 de pliante publicitare, aflate în biroul directorului tehnic, martorul V. A. P., care a relatat că, în fiecare an erau aduse în biroul său pliante și cataloage, aproximativ 3000-4000 de bucăți, distribuite către sucursale, fără să poată aprecia valoarea de achiziție a acestora.

În ceea ce privește ., la sediul social declarat funcționează, așa cum au constatat organele de urmărire penală, un birou de avocatură și unde această societate nu a desfășurat niciodată activitate. Până la 9 iunie 2011, societatea a avut doi asociați, G. S. și B. V., ulterior firma fiind cesionată. Martorul B. V. a declarat că nu știe ce fel de activitate a desfășurat societatea, la rugămintea lui G. S. semnând doar actele de înființare și apoi pe cele de cesiune a părților sociale.

La adresa de domiciliu a numitului G. S. nu s-a găsit nicio persoană iar proprietar al imobilului, conform declarațiilor vecinilor este B. V..

Din verificările efectuate de organele de poliție a rezultat faptul că nici firmele . SRL și . au funcționat niciodată la sediul social declarat.

Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că toate aceste contracte au fost fictive iar prin plata facturilor emise, inculpatul a diminuat obligațiile de plată către bugetul de stat.

În plus, așa cum au arătat experții, aceste cheltuieli nu sunt deductibile fiscal, deoarece nu există note de intrare- recepție pentru produsele și serviciile contractate. Potrivit art . 21 alin 4 din Legea 541/2003, cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor, nu sunt cheltuieli deductibile.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, obligațiile de plată către bugetul de stat aferente acestor facturi sunt, 316 077 lei TVA și 282 669 ,43 lei, impozit pe profit.

Astfel, Curtea reține că în mod corect prima instanță a reținut vinovăția inculpatului și în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 litera c și alin. 2 din Legea 241/2005 .

Cât privește infracțiunea de delapidare, aceasta, potrivit actului de acuzare a constat în însușirea de către inculpat, a sumelor de bani obținute din vânzarea mărfurilor fără factură și însușirea sumelor de bani scoase din societate pentru plata contractelor încheiate cu cele cinci societăți comerciale, sume care au ajuns la inculpat, prin diferite circuite financiare.

Având în vedere situația de fapt expusă, cu ocazia examinării elementelor infracțiunilor de evaziune, Curtea apreciază că inculpatul a comis și infracțiunea de delapidare, însușindu-și atât prețul mărfurilor vândute fără factură, cât și sumele de bani virate pentru plata celor cinci contracte.

Apărarea inculpatului potrivit căreia nu poate fi reținută în sarcina sa infracțiunea de delapidare deoarece societatea are capital privat iar infracțiunea nu poate fi comisă decât de un subiect activ calificat-funcționar public, este neîntemeiată.

Delapidarea, potrivit art.2151 Cod penal, introdus prin Legea 140/1996 reprezinta infractiunea de ”insusire, folosire sau traficare de catre un functionar, in interesul sau sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 15 ani.

Dacă fapta a produs consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani.

Prin aceasta incriminare, legiuitorul a urmarit sa sanctioneze actele gestionarilor sau administratorilor unor societati comerciale sau a altor unitati de interes public sau privat, de insusire, folosire sau traficare in scopuri personale a bunurilor ce constituie obiectul activitatilor de gestionare sau administrare. Incriminarea delapidarii constituie unul din mijloacele de protecție juridica a proprietatii. Faptul ca subiectul faptelor de insusire, folosire sau traficare de bunuri din patrimonial societatii comerciale este însuși administratorul acesteia, care are si calitatea de asociat, nu este de natura sa schimbe justificarea incriminării, in condițiile in care societatea comerciala este subiect de drept de sine statator, având personalitate juridică distinctă, iar patrimonial societatii este separat de patrimoniul propriu al asociatilor si al administratorului.

Codul penal din 1968, in reglementarea anterioara modificarilor intervenite prin Legea nr.140/1996, incrimina infractiunea de delapidare in art.223 alin.1 Cod penal, pe care o definea ca fapta de “insusire, folosire sau traficare de catre un functionar ori alt salariat in interesul sau ori pentru altul, de bani valori ori alte bunuri din avutul obstesc pe care le gestioneaza sau administreaza”. In urma adoptarii Constitutiei din 1991, plenul Curtii Constitutionale a statuat, prin decizia nr.1/7 septembrie 1993, ca “dispozitiile din Codul penal referitoare la infractiunile contra avutului obstesc sunt abrogate partial potrivit art.150 alin.1 din Constitutie si, in consecinta, acestea urmeaza a se aplica numai la bunurile prevazute de art.135 alin.4 din Constitutie, bunuri ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice”.

Legea nr.140/1996 a abrogat Titlul IV din Partea speciala a Codului penal, intitulat “Infracțiuni contra avutului obștesc” si a reincriminat infracțiunea de delapidare in art.215¹, având un conținut similar cu unica deosebire ca fapta prevăzuta in noul text, nu distinge proprietatea publica de cea privata, interesând doar calitatea de funcționar cu atribuții de gestionare sau administrare a banilor, valorilor sau altor bunuri.

Prin urmare, inculpatul poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de delapidare, așa cum aceasta a fost incriminată în Codul penal de la 1968.

Având în vedere că sumele de bani delapidate depășesc pragul de 2000 000 lei vechi, în mod corect a fost încadrată fapta în dispozițiile formei agravate prevăzute de 215^1 alin. 2 Cod penal de la 1968.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea 31/1990, în actul de inculpare, s-a arătat că această faptă constă în aceea că, în perioada 2009-2010, inculpatul a deturnat o parte din sumele puse la dispoziție de către BRD-GSG SA, prin linia de credit acordată societății D., bani care au ajuns direct în conturile inculpatului, cu justificarea „ restituire împrumut asociat”, creând astfel un prejudiciu societății de 1 218 509 lei. De asemenea, s-a arătat că, inculpatul a folosit creditul acordat de BRD pentru achitarea facturilor emise de societățile comerciale . și . unde au fost transferate în contul de card și ridicate în numerar.

Instanța de fond a reținut, fără a argumenta, că inculpatul, în perioada 2009-2010 a deturnat o parte din sumele puse la dispoziție de BRD-GSG, prin linia de credit acordată societății D., bani care au ajuns direct în conturile inculpatului, cu justificarea „restituire împrumut”, creând un prejudiciu societății de 1 218 509 lei.

Curtea, cu ocazia soluționării apelurilor declarate în prezenta cauză, a solicitat experților să lămurească și aceste aspecte.

Din raportul de expertiză au rezultat următoarele:

În perioada expertizată, . a contractat un credit de la Unicredit Ț. Bank, în valoare de 31 450 euro, creditul fiind utilizat în scopul pentru care a fost contractat.

În anul 2010, . a utilizat o linie de credit de la BRD –GSG, pentru acoperirea cheltuielilor privind desfășurarea activității curente, respectiv, producția de înghețată.

Cu ajutorul acestei linii de credit au fost susținute operațiunile curente ale societății, dar, apar și restituiri de împrumut către domnul D. S., la 30.06.2010-suma de 1 050 000 lei și la 31.08.2010-suma de 1000 000 lei.

Tot pe acest cont sunt înregistrate și împrumuturi acordate de inculpat pentru a acoperi linia de credit, în anul 2010 în sumă de 3 068 000 lei. Toate acestea apar cu mențiunea „ împrumut firmă” exceptând ziua de 1 iulie 2010, unde la suma de 1050 000 lei, apare mențiunea „ încasări facturi” și dacă această explicație este corectă, atunci suma trebuia contabilizată în contul 411 „clienți” și ar diminua valoarea împrumutului acordat de inculpat și nerestituit, cu suma de 1050 000 lei.

Tot din raportul de expertiză întocmit, a rezultat faptul că, în cursul anului 2010, inculpatul a creditat societatea cu suma de_,98 lei din care suma de_ ,48 lei reprezintă împrumut firmă iar suma de_,50 lei reprezintă aport. Aceste sume au fost evidențiate în contul 455 iar la sfârșitul anului 2010 soldul contului era de_,41 lei ceea ce reprezintă datoria pe care societatea D. o avea față de D. S..

Prin urmare, a rezultat cu certitudine faptul că inculpatul a creditat societatea, fie sub formă de împrumut, fie sub formă de aport. Sursa banilor cu care inculpatul a creditat societatea nu este un aspect care să prezinte relevanță, din perspectiva infracțiunii analizate, fiind posibil, așa cum s-a și dovedit, ca cel puțin pentru o parte a acestor bani, să provină din vânzarea mărfurilor „la negru”. Însă,însușirea de către inculpat a sumelor de bani obținute din vânzarea mărfurilor a fost un fapt deja valorificat de instanță, prin antrenarea răspunderii inculpatului pentru infracțiunea de delapidare și infracțiunea de evaziune fiscală.

Ceea ce prezintă relevanță, în cadrul infracțiunii analizate, este dacă inculpatul a folosit creditul într-un scop contrar intereselor societății sau în folosul său personal, cu consecința prejudicierii societății.

Inculpatul, așa cum a relevat expertiza efectuată în cauză, a luat din contul de la BRD-GSG suma de 2050 000 lei, pentru a recupera banii cu care la rândul său creditase anterior societatea, pentru susținerea activității curente,deci, din punct de vedere patrimonial, s-a produs o compensare, neputând fi vorba despre producerea vreunui prejudiciu. Așa cum s-a arătat, faptul că suma de 1050 000 lei, cu care inculpatul a creditat societatea provine din vânzarea mărfurilor, nu schimbă concluziile de mai sus, deoarece sumele de bani aduse ca aport/împrumut depășesc sumele de bani retrase de inculpat din societate, expertiza reținând că la sfârșitul anului 2010, societatea avea față de inculpat o datorie de_,41 lei.

Prin urmare, fapta inculpatului de a retrage din contul societății suma de 2050 000 lei, pentru a recupera banii pe care anterior îi depusese în contul aceleiași societăți, nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune, sumele de bani retrase compensând sumele de bani anterior depuse, fără cauzarea vreunui prejudiciu. Cum această faptă constituie infracțiune doar dacă a produs un prejudiciu, Curtea constată că fapta inculpatului nu e prevăzută de legea penală.

Ca urmare, pentru această infracțiune, Curtea, față de dispozițiile art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 litera b teza I C.p.p.,va dispune achitarea inculpatului.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 23 litera a din Legea 656/2002, în actul de sesizare s-a reținut că această infracțiune constă în aceea că, în perioada 2009-2010, inculpatul a obținut din infracțiunile de evaziune fiscală, delapidare și folosire cu rea credință a creditului de care se bucură societatea, suma de 3 843 826 lei, a cărei proveniență ilicită a încercat să o ascundă, prin creditarea, respectiv efectuarea de transferuri din conturile . SRL în conturile mai multor societăți comerciale, de unde suma a fost apoi retrasă, în numerar, sub diferite justificări, fără acoperire reală(restituire împrumut asociat, restituire credit asociat).

S-a mai arătat în actul de sesizare că, o parte din sumele obținute din vânzarea mărfurilor la negru, erau plasate de inculpat, prin transfer, cu titlu de creditare societate iar după o stratificare și crearea unei aparențe de proveniență licită, la anumite intervale de timp, făceau cale întoarsă către inculpat prin acțiunile sale de debitare societate, cu semnalarea faptului că între respectivele creditări și debitări existau sincronizări . Inculpatul a avut ca unică sursă de venit în anul 2010, salariul obținut de la societate, conform fișei fiscale acesta fiind de 18 480 lei.

Instanța de judecată, fără a examina, cel puțin minimal, conținutul constitutiv al infracțiunii de spălare de bani de care este acuzat inculpatul, reține totuși că, expertiza contabilă și analiza mișcărilor financiare înregistrate prin conturile societăților comerciale . Maryzam Trade SRL, ., . SRL și . SRL, demonstrează crearea unor circuite financiare cu scopul acordării aparenței de legalitate pentru retragerile în numerar ,provenite din infracțiunile prevăzute de art. 9 din Legea 241/2005, art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea 31/1990 și art. 215/1 alin. 1 și 2 Cod penal.

În afara faptului că infracțiunea nu este examinată sub nicio formă de către prima instanță de judecată, argumentele pentru care a fost reținută în sarcina inculpatului sunt superficiale și eronate.

Potrivit art. 23 litera a din Legea 656/2002, privind spălarea banilor, constituie infracțiunea de spălare a banilor, schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau de la executarea pedepsei.

În literatura de specialitate infracțiunea de spălare a banilor a fost definită ca fiind infracțiunea al cărei conținut constă în schimbarea sau transferul de bunuri, în scopul ascunderii originii lor infracționale sau în scopul sustragerii persoanei care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile de la aplicarea legii penale, precum și disimularea adevăratei naturi infracționale, a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor sau a drepturilor asupra acestora și dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

În doctrină s-au făcut anumite precizări, în legătură cu infracțiunea de spălare a banilor: spălarea banilor reprezintă procesul de convertire a banilor murdari, a profitului infracțional în bani curați; spălarea banilor constă în eliminarea sau deghizarea existenței ilegale a bunului, a sursei ilegale, a titlului de proprietate și utilizarea profitului de pe urma activității infracționale, proces prin care acest profit apare ca provenind dintr-o sursă legală; convertirea și transferarea unei proprietăți se referă la fapte ce se comit, de obicei, de către cel care posedă acea proprietate și care dorește să-i ascundă sau să mascheze originea ilicită a acesteia .

Însă, așa cum s-a arătat în doctrină, spălarea banilor nu este o infracțiune nouă, ci numai o formă(variantă) nouă a infracțiunii de tăinuire.

Deși subiectul activ al infracțiunii de spălare de bani poate fi în principiu, orice persoană, participantul la infracțiunea principală (delictum principale) din care provine bunul albit, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor (delictum subsequens) dacă are calitatea de subiect activ al primei infracțiuni, deoarece el a devenit deținător al bunului prin comiterea faptei principale. Un prim argument este acela că, s-ar încălca principiul non bis in idem, principiu potrivit căruia, o persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru aceeași faptă numai o singură dată. Un al doilea argument este acela că, sintagma „ cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni ” este folosită de legiuitor, pentru a exclude din sfera subiecților activi persoanele care au participat la comiterea infracțiunii din care provin bunurile ce formează obiectul spălării banilor. Dacă această expresie ar fi fost folosită pentru a include în categoria subiecților activi și participanții la infracțiunea premisă, ea ar fi fost inutilă, deoarece persoana care a comis infracțiunea din care provin bunurile cunoaște împrejurarea că fapta respectivă este infracțiune .

În plus, legiuitorul folosește o exprimare asemănătoare și în cazul infracțiunii de tăinuire și nu s-a exprimat nici măcar un punct de vedere în sensul că, persoana care a săvârșit infracțiunea din care provine bunul tăinuit poate fi subiect activ al infracțiunii de tăinuire.

Prin urmare, semnificația sintagmei „ cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni” este tocmai aceea de a exclude din câmpul subiecților activi pe cei care au săvârșit infracțiunile din care provin bunurile spălate.

Față considerentele expuse, Curtea apreciază că inculpatul D. S. nu poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare de bani, cu referire la sumele de bani care provin din infracțiunile de evaziune fiscală și delapidare.

Trecând peste aspectul că inculpatul nu întrunește condițiile pentru a fi subiect activ al infracțiunii de spălare de bani, Curtea constată că nici elementul material-verbum regens, nu este realizat în cauză.

S-a susținut în actul de inculpare că, elementul material al acestei infracțiuni, îl reprezintă:

1.Activitatea prin care inculpatul a împrumutat, respectiv a adus aport în societate diferite sume de bani, întrucât acestea au provenit din infracțiunile de evaziune fiscală și delapidare și inculpatul a încercat astfel să creeze aparența de legalitate a banilor, pe care ulterior i-a recuperat;

2.Înregistrarea în evidența contabilă a societății . facturi conținând cheltuieli neefectuate în realitate și ulterior virarea acestor sume de bani, aferente cheltuielilor nereale, în contul societăților prestatoare, . Maryzam Trade, . și ., în continuare sumele fiind retrase în numerar de reprezentanții acestor societăți comerciale.

Curtea, examinând modalitatea în care se pretinde a fi fost comisă infracțiunea de spălare de bani, apreciază, așa cum s-a arătat și mai sus că niciuna dintre cele două modalități, nu reprezintă verbum regens al infracțiunii de spălare de bani.

Operațiunea de împrumut societate și creditare societate de către inculpat, nu a avut la bază intenția inculpatului de albire a banilor provenind din evaziune fiscală și delapidare, deoarece, așa cum chiar organul de urmărire penală a reținut, pe unele din documentele de depunere a banilor în contul societății, era menționată proveniența banilor, în sensul că aceștia provin din „ vânzare marfă”, ceea ce denotă faptul că inculpatul nu a încercat să ascundă originea, sursa acestor bani.

Pe de altă parte, în acest mod, împrumutând și creditând personal propria firmă, „la vedere”, cu sume mari de bani, în numele său propriu, inculpatul nu a făcut decât să atragă atenția asupra faptului că deține aceste sume, pe care în mod evident, cu venituri licite nu le putea justifica. Prin urmare, nu există intenția de ascundere a provenienței, a sursei banilor ci dimpotrivă, operațiunile efectuate de inculpat, nu au făcut decât să contribuie la existența suspiciunii că aceste sume de bani ar putea proveni din comiterea de infracțiuni, fiind sume mari de bani.

În continuare, virarea sumelor de bani în contul celor 4 societăți comerciale, constituie elementul material al infracțiunii de delapidare, reprezentând modalitatea în care sumele de bani -cheltuieli nereale, au fost scoase din societate și virate în conturile celor patru societăți. Ulterior, fără o stratificare și fără nicio încercare de a crea vreo aparență de proveniență licită, banii au fost virați de îndată, în contul reprezentanților persoane fizice ai celor patru societăți, de unde, în final, au ajuns la inculpat.

Operațiunile efectuate de inculpat, ar fi putut reprezenta elemente materiale pentru două infracțiuni, delapidare și spălare de bani, numai dacă aceste infracțiuni s-ar afla în concurs ideal, adică dacă prin virarea banilor nedatorați în contul celor patru societăți comerciale, s-ar fi realizat elementele de tipicitate pentru ambele infracțiuni și s-ar fi realizat toate condițiile de incriminare.

Or, Curtea constată că dacă în ceea ce privește infracțiunea de delapidare, sunt întrunite toate condițiile, în ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani, acestea nu sunt realizate. Transferul de bani nu s-a făcut în scopul ascunderii originii, al sursei acestora, dimpotrivă, transferul a fost „ la vedere”, banii au fost scoși din societate și transferați în conturile firmelor așa zis „prestatoare” și apoi, virați de îndată, fără stratificare, în contul reprezentanților acestor firme. Nu a rezultat vreo operațiune de albire a banilor, nu a rezultat în ce anume a constat albirea banilor, pentru că, în mod evident, aceștia au fost scoși din firmă cu o singură justificare-achiziționarea unor servicii și virați ca atare în conturile prestatorilor. Niciun moment acești bani nu au căpătat o altă destinație, decât aceea cu care au ieșit din patrimoniul . moment, nu s-a schimbat sursa, proveniența banilor. Inculpatul nu a avut nicio intervenție asupra circuitului banilor, acest circuit fiind unul simplu, de la . au fost scoși nelegal, la cele patru firme, unde au ajuns nelegal iar de aici la inculpat .În maniera în care s-a realizat transferul banilor, acest transfer nu poate căpăta o altă semnificație decât o plată cu ordin de plată, în accepțiunea obișnuită, simplă a acesteia.

Prin urmare, Curtea constată nu numai că inculpatul nu a avut calitatea de subiect activ al infracțiunii de spălare de bani, dar și faptul că elementul material al acestei infracțiuni nu este realizat.

Pentru aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 litera b teza I C.p.p., va achita pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 litera a din Legea 656/2002.

Având în vedere că va fi antrenată răspunderea penală a inculpatului pentru trei infracțiuni, două de evaziune fiscală și o infracțiune de delapidare, Curtea examinează în prealabil care este legea penală mai favorabilă inculpatului, având în vedere că de la comiterea infracțiunilor și până la soluționarea definitivă a cauzei, a intervenit o lege nouă penală.

Prin Legea 255/2013, de punere în aplicare a Codului de procedură penală a fost modificată Legea 241/2005, inclusiv în ceea ce privește limitele de pedeapsă. Aceste limite au cunoscut modificări și prin Legea 50/2013, anterioară Legii 255/2013 iar în vigoare la momentul comiterii faptelor era varianta legii -2010. Cele mai mici limite de pedeapsă, cu referire la alin. 2 atât în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 9 litera b cât și infracțiunea prevăzută de art. 9 litera c, au fost cele prevăzute de varianta legii de la momentul comiterii faptelor-2010, deoarece ulterior, atât prin Legea 50/2013 cât și prin Legea 255/2013, aceste limite s-au majorat considerabil( limita minimă a crescut de la 4 ani, la 7 ani).

Prin urmare, chiar dacă pentru infracțiunea de delapidare limitele sunt mult mai mici, având în vedere limitele crescute pentru infracțiunile de evaziune fiscală dar și tratamentul sancționator mult mai aspru al concursului de infracțiuni, Curtea apreciază că legea veche este mai favorabilă pentru inculpat. Curtea are în vedere și efectele mult mai largi, mai favorabile ale circumstanțelor atenuante judiciare,potrivit legii vechi, la care inculpatul are vocație, în aprecierea Curții.

Astfel, constatând că nu este cazul să recalifice faptele, Curtea va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani, aplicată inculpatului, în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

Va face aplicarea art. 5 dar și a art. 13 Cod penal de la 1968( întrucât, până la soluționarea cauzei, au existat două variante ale Legii 241/2005, sub imperiul Codului penal de la 1968-varianta 2010 și varianta 2013) dar și a art. 74 alin. 1 litera a Cod penal de la 1968, având în vedere lipsa de antecedente penale și conduita bună a inculpatului până la comiterea infracțiunilor din prezenta cauză .

Prin urmare, va reduce pedepsele aplicate inculpatului, la câte 3 ani închisoare pentru cele două infracțiuni de evaziune fiscală și la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de delapidare.

Va face aplicarea dispozițiilor art. 33 litera a -34 litera b Cod penal de la 1968 și în urma contopirii acestora, va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, Curtea urmând a menține pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului.

În ceea ce privește apelul părții responsabile civilmente . SRL, Curtea apreciază că este întemeiat.

Prima instanță a obligat inculpatul să plătească statului prejudiciul cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală, în solidar cu partea responsabilă civilmente, apreciind că datorează aceste sume de bani alături de inculpat, în virtutea faptului că actele inculpatului sunt actele persoanei juridice însăși.

Analizând textul articolului 1000 alin.3 cod civil de la 1864, sub imperiul căruia a fost comisă fapta delictuală, vom constata că antrenarea răspunderii comitentului este posibilă doar cu îndeplinirea cumulativă a două condiții:

1. existența unui raport de prepușenie;
2. săvârșirea faptei ilicite de către prepus în cadrul funcțiilor încredințate de către comitent.

Prima condiție o reprezintă raportul de prepușenie.

Prin raport de prepușenie se înțelege un raport de subordonare între prepus și comitent, raport în temeiul căruia comitenții încredințează funcții iar prepușii primesc funcțiile ce le-au fost încredintate de către comitenți.

Raportul dintre comitenți și prepuși este unul de subordonare în baza căruia comitenții au dreptul să dea ordine, dispozițiuni sau instrucțiuni prepușilor în vederea îndeplinirii pentru ei a unor activități pe care prepușii se obligă să le îndeplinească. Acest raport este unul de autoritate.

Raportul dintre societatea comercială și administratorul său, este neîndoielnic, un raport de prepușenie.

Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a comitentului, cea de-a doua condiție o reprezintă săvârșirea faptei ilicite și prejudiciabile de către prepus în cadrul funcțiilor încredințate de comitent. Cu alte cuvinte, prepusul trebuie să acționeze, în momentul săvârșirii faptei prejudiciabile, în interesul comitentului, în limitele funcțiilor încredințate și cu respectarea instrucțiunilor date de către comitent.

per a contrario, atunci când prepusul acționează în propriul lui interes, în afara funcțiilor încredințate ori prin depășirea sau devierea de la atribuțiile conferite sau în mod abuziv, comitentul urmează să nu raspundă față de persoana prejudiciată.

Prin ținerea unei evidențe extracontractuale, scoaterea din patrimoniul societății a unor mărfuri fără documente și însușirea banilor proveniți din vânzarea acestor mărfuri, în interes personal, nu se poate nicicum susține că inculpatul a acționat în interesul societății, deoarece și aceasta, la rândul său a fost prejudiciată cu sumele de bani pe care nu le-a încasat.

Totodată, prin scoaterea unor sume de bani din societate, cu titlu de cheltuieli pentru servicii de care în fapt societatea nu a beneficiat, inculpatul, în mod evident, nu a acționat în interesul societății.

Prin urmare, în cauză, prima instanță de judecată era datoare să constate că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana . și astfel obligarea societății în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor către stat, este lipsită de temei.

Ca urmare, Curtea va înlătura obligarea în solidar a inculpatului și a părții responsabile civilmente către stat, la plata despăgubirilor urmând a fi obligat doar inculpatul.

În ceea ce privește despăgubirile, atât cele datorate statului, ca urmare a comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală cât și cele datorate de inculpat părții civile, ca urmare a comiterii infracțiunii de delapidare, acestea vor fi stabilite de către instanța de apel, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în faza apelului, expertiza efectuată fiind amplu realizată, argumentată corespunzător iar din punct de vedere al acestor categorii de prejudicii, reflectând și opinia convergentă a trei experți.

Astfel, potrivit evidenței extracontabile, marfa vândută în plus față de cea înregistrată în contabilitate este în valoare de 1 080 390 lei, iar obligațiile fiscale datorate bugetului de stat pentru această sumă sunt de 259 293 lei TVA și 172 862 lei impozit pe profit. Totodată, ca urmare a plăților efectuate către cele cinci societăți comerciale, de 1 766 683,95 lei, obligațiile către bugetul de stat sunt de 316 077 lei TVA și 282 669,43 lei, impozit pe profit. Rezultă astfel că, în total, inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 1 030 901,43 lei, sumă la care se vor adăuga accesoriile-dobânzi și penalități calculate conform Codului de procedură fiscală.

Cât privește despăgubirile datorate părții civile, Curtea va înlătura, pentru argumentele deja expuse suma de bani reprezentând credit folosit nejustificat, urmând ca inculpatul să plătească părții civile numai suma de bani reprezentând prejudiciul cauzat prin infracțiunea de delapidare.

După înlăturarea din totalul sumelor de 1766 683,95 lei, bani scoși din societate în mod nejustificat( cheltuieli nereale) și 1080 390 lei ( prețul mărfurilor vândute care a fost însușit de inculpat) a obligațiilor fiscale către stat de 1030 901,43 lei, rezultă un prejudiciu cauzat părții civile de 1 816 172,52 lei, sumă la care va fi obligat inculpatul către partea civilă.

În ceea ce privește măsurile asiguratorii, partea civilă, prin reprezentant, la termenul de judecată din 3.10.2014 a solicitat extinderea măsurilor asiguratorii în vederea confiscării speciale și asupra bunurilor deținute de D. G., fosta soție a inculpatului și M. N., fostul socru al inculpatului.

A motivat această solicitare prin aceea că, inculpatul este trimis în judecată pentru infracțiunea de spălare de bani, pentru care este obligatorie confiscarea produsului infracțional, față de dispozițiile art. 112 litera a Cod penal și art. 249 alin. 6 C.p.p.

A mai arătat că există suspiciunea că imobilul fostului socru, din Pitești, ., nr. 1, Pitești și bunurile aflate în proprietatea numitei D. G., fosta soție a inculpatului, provin din faptele penale comise de inculpat . La dosarul cauzei există dovezi care atestă că tâmplăria termopan executată de . la imobilul fostului socru a fost achitată de . N., fostul socru al inculpatului nu avea resursele necesare pentru construirea unui imobil de lux în condițiile în care este pensionar.

Numita D. G., fosta soție a inculpatului, în perioada în care inculpatul a desfășurat activitatea infracțională a înființat societatea Dominik M. Class SRL și a beneficiat de utilaje pentru realizarea produselor de patiserie plătite din conturile . de servicii de publicitate prestate de firma Expert Soluții Publicitare, servicii achitate de . divorțat în perioada respectivă de fosta soție și toate bunurile familiei au revenit acesteia în urma unei tranzacții notariale . Faptul că la momentul efectuării percheziției și arestării inculpatului, cei doi locuiau împreună, demonstrează că aceste tranzacții au fost făcute pentru a proteja bunurile familiei provenite din infracțiunile comise de inculpatul D. S..

Curtea, examinând cererea formulată de ., prin reprezentant, apreciază că este neîntemeiată. Examinând cu prioritate interesul în formularea unei atare cereri, constată că interesul este legitim, deoarece în prezenta cauză, inculpatul a fost obligat la despăgubiri atât către stat cât și către partea civilă iar interesul părții civile este acela de a-și spori șansele de recuperare a daunelor.

În primul rând, trebuie făcută precizarea, că, inculpatul fiind achitat pentru infracțiunea de spălare de bani, nu se mai poate pune problema confiscării pentru această infracțiune. Însă, partea civilă este în orice condiții îndreptățită să solicite măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpatului, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune.

Curtea constată că în cauză, au fost instituite măsuri asiguratorii-sechestru, în cursul urmăririi penale, după cum urmează:

-teren intravilan-curți construcții în suprafață de 838 m.p., situat în Pitești, .>

-teren intravilan curți construcții de 837 m.p. situat în Pitești, .>

-apartament situat în Pitești, . S3, scara A, .> -remorcă Boeckman, . 300 824

-remorcă Meyer, . N00031.

Aceste măsuri asiguratorii au fost instituite prin ordonanța nr. 6554/P/24.11.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București și deși au avut ca obiect bunuri ce au făcut ulterior obiectul partajului dintre soții D., soluționat definitiv la data de 30.12.2011, în timpul procesului, măsurile nu au fost contestate .

Terenurile mai sus menționate și apartamentul au revenit în urma partajului soției inculpatului D. G..

Din sentința civilă nr._/2 noiembrie 2011 a Judecătoriei Pitești, prin care s-a realizat partajul bunurilor nu a rezultat existența și a altor bunuri, care să fi revenit în patrimoniul soției inculpatului după divorț.

Prin urmare, există deja măsuri asiguratorii instituite asupra bunurilor ce au aparținut celor doi soți, măsuri care nu au fost contestate în cursul procesului, nu au fost desființate, astfel încât acestea vor fi menținute.

De asemenea, tot în cursul urmăririi penale au fost indisponibilizate sumele de 80 000 lei și 73 700 lei.

În ceea ce privește extinderea sechestrului solicitat și asupra imobilului aparținând socrului inculpatului, M. N., cu motivarea că în fapt acest imobil este tot al inculpatului, Curtea constată că nu există nicio probă din care să rezulte acest aspect, proprietarul imobilului, conform actului de proprietate fiind socrul inculpatului, așa cum chiar partea civilă a arătat.

Faptul că, la acest imobil a fost montată tâmplărie termopan, cu sume de bani pe care inculpatul le-a plătit din contul D., nu conduce la schimbarea titularului dreptului de proprietate, acest drept incluzând în substanța sa, mult mai mult, atributele folosinței, dispoziției și a dreptului de a culege fructele, bucurându-se de protecție legală și neputând fi lezat în baza unor supoziții. Cum potrivit art. 44 din Constituția României, M. N. se bucură se prezumția de dobândire licită a acestui imobil și cum dovezi contrare nu s-au făcut, cererea de extindere a sechestrului asupra acestui imobil va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește apelul declarat de ANAF, Curtea apreciază că este neîntemeiat. S-a solicitat suplimentarea măsurilor asiguratorii până la concurența întregului prejudiciu, calculat inclusiv cu accesorii și luarea acestor măsuri și asupra bunurilor părții responsabile civilmente.

Curtea constată că partea civilă nu a indicat asupra căror bunuri aparținând inculpatului solicită extinderea măsurilor asiguratorii, întrucât în lipsa indicării acestora, sechestrul nu poate fi instituit. În jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, deși obligatorie, potrivit art. 11 din Legea 241/2005, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, dacă nu sunt identificate bunuri mobile sau imobile care să aparțină inculpatului și asupra cărora să se poată institui măsuri asiguratorii, nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea acestor prevederi legale.

Cum alte bunuri cu excepția celor asupra cărora s-au instituit deja măsuri asiguratorii nu au fost indicate, Curtea constată că cererea formulată este neîntemeiată.

În ceea ce privește instituirea sechestrului asupra unor bunuri aparținând părții responsabile civilmente, cererea este de asemenea, neîntemeiată, atâta vreme cât acțiunea civilă împotriva acestei părți a fost respinsă.

Prin urmare, pentru considerentele deja expuse, potrivit art. 421 pct. 1 litera b C.p.p., apelul părții civile va fi respins și potrivit art. 421 pct. 2 litera a C.p.p., vor fi admise apelurile inculpatului și părții responsabile civilmente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de inculpatul D. S. și partea civilă și responsabilă civilmente . SRL împotriva sentinței penale nr. 266/3.04./2013 a Tribunalului București-secția I penală, pe care o desființează în parte și rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului D. S., în pedepsele componente de 4 ani închisoare, (aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 litera b și alin. 2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 13 Cod penal de la 1968), 4 ani închisoare ( aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 litera c și alin. 2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 13 Cod penal de la 1968), 10 ani închisoare( aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215^1 alin. 1 și 2, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1968), 1 an închisoare(aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. 1 pct. 2, din Legea 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1968) și 3 ani închisoare (aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 litera a din Legea 656/2002), pedepse pe care le repune în individualitatea lor.

Face aplicarea art. 74 alin. 1 litera a - art. 76 alin. 1 litera c ,art. 13 Cod penal de la 1968 și art. 5 Cod penal și reduce pedeapsa aplicată inculpatului D. S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 litera b și alin. 2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1968, de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare.

Face aplicarea art. 74 alin. 1 litera a - art. 76 alin. 1 litera c, art. 13 Cod penal de la 1968 și art. 5 Cod penal și reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 litera c și alin. 2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1968, de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare.

Face aplicarea art. 74 alin. 1 litera a - art. 76 alin. 1 litera a Cod penal de la 1968, art.5 Cod penal și reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215^1 alin. 1 și 2, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1968, de la 10 ani închisoare, la 4 ani închisoare. În baza art. 33 litera a -34 litera b Cod penal de la 1968, contopește pedepsele de mai sus(3 ani închisoare, 3 ani închisoare și 4 ani închisoare), urmând ca inculpatul D. S. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

Menține dispozițiile privind pedepsele accesorii și complementare.

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 litera b teza I C.p.p., achită pe inculpatul D. S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1968.

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 litera b teza I C.p.p., achită pe inculpatul D. S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 litera a din Legea 656/2002.

Înlătură dispoziția privind obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL, la plata despăgubirilor în sumă de 1 189 268 lei, către partea civilă Statul Român, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și astfel:

Obligă inculpatul D. S. la plata către Statul Român, reprezentat prin ANAF, a sumei de 1 030 901,43 lei, despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere, calculate în condițiile Codului de procedură fiscală.

Reduce despăgubirile la care a fost obligat inculpatul D. S. către partea civilă . SRL, de la 2 654 558 lei la 1 816 172,52 lei. Înlătură dispoziția privind obligarea în solidar a inculpatului ?i a părții responsabile civilmente ., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, urmând ca acestea să fie suportate numai de inculpat.

Respinge ca nefondat apelul declarat de Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Respinge cererea formulată de intimații C. N. și C. B. privind extinderea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor numiților D. G. și M. N..

Menține măsurile asiguratorii stabilite de instanța de fond, până la concurența sumei de 2 847 073,95 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 decembrie 2015.

Președinte, Judecător,

L. N.-C. C.-C. D.

Grefier,

E.-A. N.