Permisiunea părăsirii domiciliului. Art.221 alin. 6 NCPP. Decizia nr. 643/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 643/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-12-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 643 / CO
Ședința publică din data de 17 decembrie 2015
Curtea constituită din :
Președinte: C. B.
Grefier: R. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestațiile formulate de P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și inculpatul W. S. împotriva încheierii de ședință din data de 11.12.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-intimat-inculpat, personal, în stare de arest la domiciliu, și asistat de apărătorul ales, avocat N. J., cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 30.09.2015 emisă de Baroul București, aflată la fila 137 din volumul 2 al dosarului nr._ 15 al Tribunalului București - Secția I Penală.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul contestatorului-intimat-inculpat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Curteapune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de către apărătorul contestatorului-intimat-inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că este de acord cu administrarea acestui mijloc de probă.
Curtea, după deliberare, încuviințează pentru contestatorul-intimat-inculpat proba cu înscrisuri pe care o constată administrată prin depunerea la dosar a unor acte medicale.
Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și, în baza art. 206 C.pr.pen., acordă cuvântul în dezbaterea contestațiilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate de P., casarea încheierii contestate și, rejudecând, să fie respinsă cererea inculpatului, ca nefiind dovedită, acesta neindicând problemele medicale de care suferă.
Totodată, apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind criticabilă și sub aspectul neindicării unităților spitalicești la care inculpatul urmează să se prezinte.
De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul se află în arest la domiciliu, iar o eventuală ieșire din caracterul acestei măsuri se face sub strictă reglementare.
În subsidiar, solicită a se indica unitățile spitalicești la care inculpatul urmează a se prezenta.
Apărătorul contestatorului-intimat-inculpat, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulate de P., ca fiind nefondată, urmând a se avea în vedere împrejurarea că inculpatul s-a aflat în imposibilitatea de a indica unitățile spitalicești la care urmează a se prezenta, întrucât din momentul încarcerării orice persoană iese din sistemul de asigurare al Casei de sănătate, împrejurare față de care inculpatului nu i s-a emis de către medicul său niciun fel de trimitere medicală.
Ulterior, după înlocuirea măsurii arestării preventive, inculpatul a reintrat în sistemul de asigurări al Casei de sănătate, fiindu-i astfel emise de către medicul său 4 trimiteri, respectiv către Spitalul Clinic “SFÂNTA M.”, Spitalul Universitar de Urgență “ELIAS”, Spitalul “F.” și Spitalul de Pneumoftiziologie “TUNARI”.
În ceea ce privește contestația inculpatului, solicită admiterea acesteia, iar în raport de imposibilitatea obiectivă a consultării inculpatului în datele de 28 și 30 decembrie 2015, solicită înlocuirea acestora cu datele de 21 și 23 decembrie 2015, urmând a i se permite inculpatului să se prezinte la Spitalul Clinic “SFÂNTA M.”, Spitalul Universitar de Urgență “ELIAS”, Spitalul “F.” și Spitalul de Pneumoftiziologie “TUNARI”.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul referitor la contestația inculpatului, solicită respingerea acesteia, contestația vizând strict datele la care să i se permită inculpatului să se prezinte la unitățile spitalicești, aceasta nefiind o chestiune esențială.
Contestatorul-intimat-inculpat,având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile formulate de apărătorul său.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestațiilor penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 11.12.2015 de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ 15, în temeiul art. 221 alin. 6 C.pr.pen., s-a admis cererea formulată de inculpatul W. S. (arestat în baza M.A.P. nr. 338/UP/04.06.2015 emis de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._/3/2015); s-a încuviințat acestuia ca în zilele de 28 și 30.12.2015, în intervalul orar 8:00-16:00, să se prezinte la o unitate medicală autorizată din municipiul București în vederea efectuării de investigații medicale; în temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut, în fapt și în drept, următoarele:
Potrivit art. 221 alin. 6 C.pr.pen., la cererea scrisă și motivată a inculpatului, instanța, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori la alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precum și în alte situații temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
Din cererea depusă rezultă că inculpatul dorește acordarea permisiunii de se prezenta la o unitate medicală de specialitate pentru efectuarea unor investigații medicale.
Dreptul la sănătate este un drept unanim recunoscut oricărei persoane, fără a se putea face vreo discriminare între o persoană aflată în stare de libertate și o altă persoană aflată în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu.
Prin urmare, prima instanță a apreciat că motivele invocate de către inculpat se circumscriu situațiilor prevăzute la art. 221 alin. 6 C.pr.pen. în cuprinsul noțiunii de „alte situații temeinic justificate”.
În privința motivelor cererii s-a constatat că din înscrisurile depuse la dosar inculpatul suferă de anumite afecțiuni medicale, acestuia nefiindu-i permis nici în perioada arestului preventiv participarea la activități lucrative în folosul locului de deținere, din motive medicale.
În consecință, prima instanță a apreciat că cererea inculpatului este întemeiată.
Împotriva acestei încheieri, în datele de 11.12.2015 și 15.12.2015, în termenul legal de la comunicarea minutei încheierii, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul W. S. au formulat contestații pe care le-a motivat oral și în scris.
Contestațiile au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală în data de 14.12.2015 sub nr. unic de dosar_ (nr. în format vechi_ ).
Motivele de contestație au fost expuse pe larg în practicaua prezentei decizii.
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia încheierii contestate, în baza art. 206 C.pr.pen. cu referire la art. 221 alin. 6 C.pr.pen., atât prin prisma motivelor invocate în contestațiile formulate, cât și din oficiu, apreciază contestația formulată deP. ca fiind nefondată, iar contestația formulată de inculpat ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Contestația formulată de către P.
Potrivit art. 221 alin. 6 C.pr.pen., la cererea scrisă și motivată a inculpatului instanța, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului în situații temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
Raportând prevederile legale sus-menționate în prezenta cauză, Curtea constată, din actele medicale depuse la dosar (aflate la filele 108-137 din volumul 1 al dosarului Tribunalului București și la fila 14 din prezentul dosar), că inculpatul suferă de mai multe afecțiuni medicale care - în mod indubitabil - necesită monitorizare prin efectuarea de investigații și tratamente de specialitate.
În aceste condiții, Curtea constată că afecțiunile medicale de care suferă inculpatul se circumscriu noțiunii de situație temeinic justificată prevăzută de art. 221 alin. 6 C.pr.pen.
În consecință, în raport de dispozițiile legale invocate și de actele medicale aflate la dosar, care atestă realitatea unor afecțiuni și necesitatea efectuării unor investigații medicale, Curtea apreciază că în cauză s-a făcut dovada existenței unei situații temeinic justificate pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
În acest context, Curtea constată că prin cererea formulată inculpatul a urmărit realizarea dreptului său constituțional la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, drept a cărui exercitare trebuie recunoscută și garantată de către organele judiciare tuturor persoanelor, orice diferențiere - în speță, în funcție de împrejurarea dacă persoana respectivă se află în stare de libertate sau este plasată în arest la domiciliu - este absolut nejustificată.
De altfel, art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia nimeni nu poate fi supus torturii, ori pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, impune statelor membre obligația de a proteja, în mod real și efectiv, starea de sănătate a persoanelor a căror libertate a fost restrânsă prin plasarea în arest la domiciliu. Astfel, statul trebuie să se asigure că sănătatea persoanelor private de libertate este în mod adecvat garantată inclusiv prin accesul efectiv la asistența medicală necesară.
Astfel, în jurisprudența sa constantă, exprimată în cauze precum V. Șarban vs. M. (hotărârea din data de 04.10.2005, paragraful 77) și Hurtado v. Elveția (hotărârea din data de 28.01.1994, paragraful 79), Curtea a statuat că deși art. 3 al Convenției nu poate fi interpretat ca impunând statelor membre o obligație generală de a elibera deținuții pe motive de sănătate, totuși impune statelor obligația de a proteja integritatea fizică a persoanelor private de libertate, de exemplu, prin a le acorda asistența medicală necesară.
Prin urmare, Curtea apreciază că cererea formulată de către inculpat în fața judecătorului din cadrul primei instanțe de fond - de părăsire temporară a domiciliului pentru efectuarea unor investigații și tratamente medicale de specialitate (inculpatul fiind plasat în arest la domiciliu) - în condițiile art. 221 alin. 6 C.pr.pen. cu referire la art. 399 alin. 10 C.pr.pen., este întemeiată, fiind așadar în mod just admisă de către prima instanță.
Pentru toate aceste motive, Curtea apreciază contestația formulată de către P. ca fiind nefondată, întrucât s-a apreciat în mod eronat asupra nedovedirii stării de sănătate a inculpatului, contestația urmând, așadar, a fi respinsă.
Contestația formulată de către inculpat
Curtea, în raport de imposibilitatea obiectivă a consultării inculpatului în datele de 28.12.2015 și 30.12.2015 așa cum a stabilit prima instanță, întrucât în această perioadă se efectuează cu precădere controale medicale de urgență, apreciază că solicitarea inculpatului de înlocuire a acestor date cu datele de 21.12.2015 și 23.12.2015 este pe deplin justificată, urmând, așadar, a i se permite inculpatului să se prezinte, la datele astfel stabilite, la Spitalul Clinic “SFÂNTA M.”, Spitalul Universitar de Urgență “ELIAS”, Spitalul “F.” și Spitalul de Pneumoftiziologie “TUNARI”, în vederea efectuării investigațiilor și tratamentelor medicale de specialitate.
Pentru toate aceste motive, Curtea apreciază contestația formulată de către inculpat ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă și a se dispune în consecință.
Prin urmare, Curtea apreciază că încheierea contestată este netemeinică exclusiv sub aspectul neindicării de către prima instanță a unităților medicale, precum și a indicării unor alte date stabilite în vederea prezentării inculpatului la unitățile medicale în scopul efectuării de investigații medicale.
Soluția ce va fi pronunțată de către instanța de control judiciar
În consecință, în raport de ansamblul motive de fapt și temeiuri de drept expuse pe parcursul considerentelor ce preced, Curtea, în baza art. 206 C.pr.pen. rap. la art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen., va admite contestația formulată de contestatorul-inculpat.
Va desființa, în parte, încheierea contestată și, pe fond, rejudecând:
Va încuviința inculpatului ca în zilele de 21.12.2015 și 23.12.2015, în intervalul orar 08.00 - 16.00, să se prezinte la următoarele unități medicale: Spitalul Clinic “SFÂNTA M.”, Spitalul Universitar de Urgență “ELIAS”, Spitalul “F.” și Spitalul de Pneumoftiziologie “TUNARI”.
Va menține celelalte dispoziții ale încheierii contestate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 206 C.pr.pen. rap. la art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de P..
Potrivit art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării prezentelor contestații vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 206 C.pr.pen. rap. la art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite contestația formulată de contestatorul-inculpat W. S. împotriva încheierii de ședință din data de 11.12.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ 15.
Desființează, în parte, încheierea contestată și, pe fond, rejudecând:
Încuviințează inculpatului W. S. ca în zilele de 21.12.2015 și 23.12.2015, în intervalul orar 08.00 - 16.00, să se prezinte la următoarele unități medicale: Spitalul Clinic “SFÂNTA M.” (cu sediul în București, .. 37, sector 1), Spitalul Universitar de Urgență “ELIAS” (cu sediul în București, ., sector 1), Spitalul “F.” (cu sediul în București, .-37, sector 2) și Spitalul de Pneumoftiziologie “TUNARI” (cu sediul în București, . nr. 11, sector 2).
Menține celelalte dispoziții ale încheierii contestate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 206 C.pr.pen. rap. la art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE împotriva încheierii de ședință din data de 11.12.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ 15.
Potrivit art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării prezentelor contestații rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.12.2015.
Președinte, Grefier,
C. B. R. S.
Red. Jud. C.B.
Tehnored. Jud. C.B. / Gref. R.S.
21.12.2015 / 2 ex.
Tribunalul București - Secția I Penală
Dosar nr._ 15
Judecător Fond: E. D.
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Infracţiuni la legea societăţilor comerciale. Legea nr.... → |
---|