Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 433/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 433/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 14472/236/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi 307/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.433/A
Ședința publică din data de 20.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: RADU ADINA ADRIANA
JUDECĂTOR: M. R.
GREFIER: B. L.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. N..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul G. O. R. împotriva sentinței penale nr.3613 din data de 25.11.2014, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-inculpat G. O. R. personal și asistat de apărător ales, avocat Michinici C., cu împuternicire avocațială ., nr._, emisă de Baroul București la data de 19.03.2015, atașată la dosar (fila 13).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul dispozițiilor art.420 alin. 11 rap. la art.372 alin. 1 Cod procedură penală, Curtea procedează la verificarea identității apelantului-inculpat G. O. R., care prezintă actul cu ., nr._, emis pentru lipsă dovadă adresă domiciliu, CNP_.
Apărătorul ales al apelantului-inculpat G. O. R. solicită amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării și implicit a studierii dosarului, având în vedere că s-a încheiat contractul de asistență juridică cu o zi înainte de termenul de judecată acordat în cauză. De asemenea, susține că nu cunoaște dosarul, apărarea fiind asigurată până la acest moment procesual de către apărători din oficiu și nu a avut timpul necesar să-l studieze decât 5 minute anterior începerii ședinței de judecată.
Curtea pune în discuție cererea de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării formulată de apărătorul ales al apelantului-inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, constatând că la termenul de judecată din data de 20.02.2015 s-a acordat un termen de judecată în vederea angajării unui apărător, inculpatul având dreptul să solicite un singur termen de judecată în vederea pregătiri apărării, apreciază că cererea formulată este neîntemeiată, în condițiile în care la dosarul cauzei au fost depuse în scris și motivele de apel.
Curtea, deliberând, respinge ca neîntemeiată cererea de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării formulată de apărătorul ales al apelantului-inculpat G. O. R., constatând că în cauza s-a mai acordat un termen în vederea angajării unui apărător, iar potrivit art.356 alin. 3 Cod procedură penală se poate acorda un singur termen de judecată în vederea pregătirii apărării, apreciind că motivele invocate de către apărătorul ales nu sunt întemeiate în sensul amânării cauzei, motiv pentru care dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorului ales al apelantului-inculpat G. O. R. să studieze dosarul.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă apelantul-inculpat G. O. R. personal și asistat de apărător ales, avocat Michinici C., cu împuternicire avocațială ., nr._, emisă de Baroul București la data de 19.03.2015, atașată la dosar (fila 13).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul ales al apelantului-inculpat G. O. R. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, constând în adeverință medicală, fotografia mamei inculpatului, aflată pe patul de spital, acte de studii și acte de stare civilă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu se opune încuviințării acestei probe.
Curtea, deliberând, apreciind-o ca fiind utilă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art.420 alin. 5 Cod procedură penală, încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de apelantul-inculpat, după care procedează la administrarea acesteia prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor prezentate (filele 14-18).
Fiind întrebat, în conformitate cu dispozițiile art.420 alin. 4 Cod procedură penală, apelantul-inculpat G. O. R. arată că nu dorește să dea declarații în fața instanței de apel, menținându-și declarațiile date anterior în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul ales al apelantului-inculpat G. O. R., având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului astfel declarat, susținând că în dosarul cauzei există foarte multe greșeli atât în sentința atacată, cât și în rechizitoriu. Astfel, precizează că în mod greșit se reține că fapta s-ar fi săvârșit în data de 22.01.2012, însă constată că fapta s-a comis în data de 22.01.2011.
De asemenea, constată că la dosarul de fond al instanței este atașat un cazier judiciar, care nu are legătură cu inculpatul din prezenta cauză, cazier atașat la fila 8 din dosar, pe numele lui D. F. D., persoană care nu are nicio calitate în acest dosar. Astfel, apreciază că este posibil ca instanța de fond să fi observat acest cazier, în care sunt consemnate anumite fapte de furt calificat, și să-l fi reținut în sarcina inculpatului.
Totodată, arată că, în mod eronat, s-a reținut faptul că inculpatul ar fi fost agent de pază, însă precizează că inculpatul niciodată nu a fost agent de pază.
De asemenea, constată că inculpatul a fost pedepsit în baza art.87 din OUG nr.195/2002, care se referă la conducerea pe drumurile publice în stare de ebrietate. Astfel, având în vedere că dispozițiile art.87 din OUG nr.195/2002 sunt menționate în considerentele hotărârii, apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut aceste dispoziții, în condițiile în care inculpatul nu a condus niciodată în stare de ebrietate, ci în sarcina inculpatului s-au reținut dispozițiile art.86 din OUG nr.195/2002, întrucât a condus pe drumurile publice cu permisul de conducere suspendat.
Astfel, în contextul acestor greșeli grave, consideră că instanța de fond a pronunțat această soluție. Mai mult, arată că în motivele de apel se precizează că instanța de fond, contopind cele două pedepse aplicate inculpatului, respectiv 1 an închisoare cu suspendare pronunțată de Judecătoria Călărași și 6 luni închisoare pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, a inversat cele două hotărâri cu pedepsele aplicate.
Însă, susține că, deși se pune problema unei contopiri, solicită aplicarea pedepsei rezultante, iar ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art.81 Cod penal 1969. În subsidiar, solicită suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art.86 ind. 1 Cod penal 1969.
Consideră că inculpatul prezintă toate garanțiile în acest sens, având în vedere că după 1 an și jumătate după pronunțarea sentinței de către Judecătoria Sectorului 2 București inculpatul nu a mai condus pe drumurile publice.
Totodată, apreciază că inculpatul are o situație familială deosebit de gravă, în sensul că, potrivit adeverinței medicale atașate la dosar, mama sa, în vârstă de 85 de ani, are nevoie de fiul său, întrucât aceasta nu vede, nu aude, nu merge și nu mănâncă singură. Prin urmare, constată că inclusiv medicul de familie arată că pentru a trăi are nevoie de ajutorul fiului său. Consideră că această garanție este esențială.
Mai mult, constată că inculpatul a recunoscut fapta, a colaborat cu organele judiciare și fiind în vârstă de 63 de ani nu se mai pune problema ca inculpatul să mai conducă vreodată, motiv pentru care apreciază că ar fi oportun ca inculpatul să-și execute pedeapsa în stare de libertate, tocmai pentru a fi alături de mama sa.
Menționează că inculpatul a lucrat anterior la Institutul Pasteur, în domeniul criobiologiei genetice, câștigându-și veniturile în mod licit. Pe situația de fapt, arată că inculpatul a fost rugat de o doamnă, bolnavă de cancer, să o transporte la spital. Prin urmare, consideră că este un incident izolat, în condițiile în care este conducător auto de 25 de ani și nu putea pune în pericol siguranța pe drumurile publice, ci doar avea permisul de conducere suspendat.
Concluzionând, pune concluzii de admitere a apelului astfel declarat, cu reținerea circumstanțelor personale ale inculpatului și stabilirea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei ori suspendarea sub supraveghere, apreciind că inculpatul nu prezintă un grad atât de ridicat de pericol social care să impună executarea pedepsei în regim de detenție.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, referitor la aspectele invocate de către apărare, apreciază că sunt întemeiate doar în parte. Astfel, cu privire la situația juridică a inculpatului, constată că instanța de fond, deși în mod eronat s-a atașat fișa de cazier judiciar și a altui inculpat, în prezenta cauză a verificat situația juridică a inculpatului. Mai mult, susține că la data de 21.05.2014 s-a atașat fișa de cazier judiciar al inculpatului G. O. R., atașată la fila 23 din dosar, cu atât mai mult cu cât, instanța de fond a dispus efectuarea de verificări cu privire la cele două sentințe penale menționate în cuprinsul rechizitoriului, dispunându-se atașarea la dosarul cauzei a sentinței penale nr.93/19.03.2013 pronunțată de Judecătoria Călărași, dar și a sentinței penale nr.1140/16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București. Prin urmare, apreciază că instanța de fond a avut în vedere situația juridică a inculpatului G. și nu a altei persoane din prezenta cauză.
Constată că, într-adevăr, în cuprinsul sentinței penale s-a strecurat o eroare materială, în sensul că instanța de fond a inversat pedepsele aplicate prin cele două sentințe penale menționate anterior și, prin urmare, apreciază că s-ar impune doar admiterea formală a apelului, fără alte consecințe juridice, întrucât pedeapsa rezultantă este cea dispusă de către instanță.
Astfel, consideră că sub acest aspect se impune admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței penale, cu constatarea faptului că infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă anterior pronunțării sentinței penale nr.1140/16.12.2013, iar în baza art.85 Cod penal 1969 anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.1140/16.12.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă la data de 30.12.2013, descontopirea pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicate și repunerea pedepselor componente în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.86 alin. 2 din OUG nr.195/2002, aplicată prin sentința penală nr.93/19.03.2013 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin nerecurare la data de 8.04.2013 și pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002, aplicată prin sentința penală nr.1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Totodată, invocând dispozițiile art.36 alin. 1 și 2 rap. la art.34 alin. 1 lit. b Cod penal 1969, solicită contopirea pedepselor aplicate cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză, menținând, astfel, pedeapsa rezultantă aplicată de către instanța de fond.
Cu privire la schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate, apreciază că nu se impune instituirea unui regim neprivativ de libertate, raportat la perseverența infracțională a inculpatului, în condițiile în care din fișa de cazier judiciar a acestuia rezultă că, pe lângă cele două sentințe penale menționate anterior, inculpatului i s-a mai aplicat două amenzi administrative în cursul anului 2011 și în cursul anului 2013, pentru comiterea unor infracțiuni de același gen.
Astfel, față de perseverența infracțională a inculpatului și pentru a nu i se da acestuia un sentiment de impunitate, în sensul că în cazul comiterii unui concurs de infracțiuni, inculpatul ar putea săvârși oricâte infracțiuni, fără vreo consecință, apreciază că o pedeapsă cu executare ar fi de natură să contribuie la reeducarea inculpatului.
Apelantul-inculpat G. O. R., având ultimul cuvânt, precizează nu credea că va ajunge în această postură, menționând că a rămas fără serviciu, după defăimarea Institutului C. și Pasteur, încercând să-și câștige existența ca șofer de taxi. Precizează că nu a comis alt gen de infracțiuni. Susține că mama sa este grav bolnavă și are nevoie de ajutorul său. Menționează că nu a făcut rău nimănui, permisul său de conducere este anulat de 2 ani de zile și a lucrat în cercetare cu institutul NASA.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 3613/25.11.2014, pronunțată de Judecătoria G. s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice cu aplic. art. 5 alin.1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod. proc. pen. condamnă pe inculpatul G. O. R., cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată
În temeiul art. 71 din Codul penal din 1968 cu aplic. art. 5 alin.1 Cod. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal din 1969.
Constată că infracțiunea care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită înainte de pronunțarea sentinței penale nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin nerecurare la data de 30.12.2013.
În temeiul art. 85 Cod. pen. din 1968 anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București definitivă prin nerecurare la data de 30.12.2013.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București și repune în individualitatea lor pedepsele componente:
- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea la data de 13.07.2011 a infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 aplicată prin sentința penală nr. 93/19.03.2013 a Judecătoriei Călărași definitivă prin nerecurare la data de 08.04.2013;
- pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea la data de 28.03.2012 a infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 aplicată prin sentința penală nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București definitivă prin nerecurare la data de 30.12.2013;
În temeiul art. 33 lit. a Cod. pen. din 1968 constată că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu cele 2 infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendată exercitarea acestui drept, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 93/19.03.2013 a Judecătoriei Călărași definitivă prin nerecurare la data de 08.04.2013 și prin sentința penală nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București definitivă prin nerecurare la data de 30.12.2013.
În temeiul art. 36 alin. 1 și 2 rap. la art. 34 alin. 1 lit. b Cod. pen. din 1968 se contopește pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.93/19.03.2013 a Judecătoriei Călărași definitivă prin nerecurare la data de 08.04.2013 și pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București definitivă prin nerecurare la data de 30.12.2013 cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În temeiul art. 71 din Codul penal din 1968 cu aplic. art. 5 alin.1 Cod. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal din 1968.
În temeiul art. 398 Cod. proc. pen. rap. la art. 274 alin.1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 300 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, prin rechizitoriul nr. 577/P/2012 din data de 05.11.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2014 din data de 21.11.2013, inculpatul G. O. R., a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendată exercitarea dreptului de a conduce prev. și ped. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, rep.
S-a reținut în actul de sesizare a instanței că la data de 22.01.2012, în jurul orelor 1815, inculpatul G. O. R. a fost depistat de către organele de poliție din cadrul IPJ G. - Serviciul Rutier, conducând autoturismul marca DACIA L. cu nr. de înmatriculare_ pe DN5 în loc. Călugăreni, jud. G. iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta posedă permis de conducere însă acesta era reținut din data de 10.08.2011 ca urmare a întocmirii unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep. Fiind audiat inculpatul a recunoscut că avea cunoștință despre faptul că are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, precizând totodată că autoturismul condus este proprietate firmei de taxi Sherif SRL.
Situația de fapt reținută prin rechizitoriu este susținută de următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a infracțiunii, proces - verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, cazier judiciar, cazier auto, declarațiile inculpatului, declarații martori, adresă IPJ G. de verificare a inculpatului în baza de date a posesorilor de permise auto.
Prin încheierea din data de 23.04.2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 2 din C. pr. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 577/P/2012 din data de 05.11.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G. privind pe inculpatul G. O. R., pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, rep., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpat.
La dosar a fost atașata fișa de cazier a inculpatului (fila nr. 20) și înscrisuri în circumstanțiere (fila 29).
De asemenea la dosar au fost atașate sentințele penale nr. 93/19.03.2013 a Judecătoriei Călărași și nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București.
La termenul din data de 29.09.2014, instanța a dispus citirea rechizitoriului, iar inculpatul, fiind audiat de instanță, în aplicarea prevederilor art. 375 alin. 1 Cod. proc. pen., a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în rechizitoriu, învederând că dorește ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, înțelegând astfel să beneficieze de dispozițiile art. 374 alin. 4 Cod. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii. Declarația inculpatului de recunoaștere a fost consemnată și atașată la dosar.
I. SITUAȚIA DE FAPT
Din analiza materialului probator efectuat în faza de urmărire penală, instanța reține aceeași situație de fapt ca și cea reținută în actul de sesizare a instanței, constând în aceea că, la data de 22.01.2012, în jurul orelor 1815, inculpatul G. O. R. a fost depistat de către organele de poliție din cadrul IPJ G. - Serviciul Rutier, conducând autoturismul marca DACIA L. cu nr. de înmatriculare_ pe DN5 în loc. Călugăreni, jud. G. iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta posedă permis de conducere însă acesta era reținut din data de 10.08.2011 ca urmare a întocmirii unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep.
Situația de fapt reținută de instanță se probează cu următoarele mijloace de probă:
- proces-verbal de constatare, din care rezultă că lucrătorii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului G. - Serviciul Rutier l-au depistat la data de 22.01.2012, în jurul orelor 1815 pe inculpatul G. O. R. conducând autoturismul marca DACIA L. cu nr. de înmatriculare_ pe DN5 în loc. Călugăreni, jud. G., fără a avea asupra sa permisul de conducere, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date a poliției a reieșit faptul că la data de 10.08.2011 i-a fost reținut permisul de conducere ;
- cazier auto, potrivit căruia, la datele de 10.08.2011 și 22.01.2012 i-a fost reținut permisul de conducere;
- adresa nr._/16.02.2012 prin care IPJ G. - Serviciul Rutier - C. Implementări Abateri comunică faptul că inculpatul este posesor permis de conducere categoria B din 10.04.1992 însă acesta i-a fost reținut la data de 10.08.2011 pentru art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002;
- declarațiile martorilor T. D. F. și C. G.;
- declarațiile inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptei, care se coroborează cu întreg probatoriul administrat în cauză.
- ÎNCADRAREA JURIDICĂ
Din examinarea materialului probator existent la dosarul cauzei, prin prisma succesiunii de legi penale în timp, instanța reține că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Potrivit art. 5 Cod. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În această ordine de idei instanța mai reține că infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă reglementată de dispozițiile art. 86 alin.2 din OUG nr. 195/2002 republicată (dispoziții în vigoare la data comiterii faptei reținute în sarcina inculpatului) se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, în timp ce infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prev. de art. 335 alin.2 din Codul penal (dispoziții în vigoare la momentul judecării), se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, sub aspectul limitelor de pedeapsă niciuna dintre aceste legi nefiind mai favorabilă.
Având în vedere însă că în cauza dedusă judecății, instanța s-a orientat spre o pedeapsă cu închisoare și ținând cont că din perspectiva limitelor de pedeapsă niciuna dintre cele două legi penale succesive nu este identificată ca fiind mai favorabilă, au fost apreciate ca fiind mai favorabile dispozițiile legii vechi, reținând ca argument împrejurarea că această din urmă lege permite suspendarea condiționată a pedepsei aplicate, dispoziții care sunt mai favorabile în raport cu dispozițiile care reglementează amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere (atât amânarea aplicării pedepsei cât și suspendarea sub supraveghere impun măsuri de supraveghere și obligații, spre deosebire de suspendarea condiționată).
În consecință, instanța apreciază că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă este legea veche, respectiv OUG 195/2002 .
III. ÎN D., fapta inculpatului G. O. R., care, la data de 22.01.2012, în jurul orelor 1815, a fost depistat de către organele de poliție din cadrul IPJ G. - Serviciul Rutier, conducând autoturismul marca DACIA L. cu nr. de înmatriculare_ pe DN5 în loc. Călugăreni, jud. G. iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta posedă permis de conducere categoria B din anul 1992 însă acesta era reținut ca urmare a întocmirii unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 Cod penal din 1968 și anume: regulile generale de individualizare a sancțiunilor penale, limitele de pedeapsă stabilite de legea penală specială reduse cu o treime, conform dispozițiilor art. 396 alin.10 Cod procedură penală (de la 4 luni la 2 ani închisoare), gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ceea ce-l privește pe inculpat, instanța reține ca acesta este o persoană în vârstă de 62 de ani, este divorțat, studii medii, ocupație - agent de pază, cu antecedente penale.
Are în vedere instanța însă și faptul că, ulterior săvârșirii infracțiunii, atât în cursul urmăririi penale, cât si în cursul judecății, inculpatul a avut un comportament sincer, recunoscând și regretând comiterea faptei.
Față de toate aceste aspecte, instanța apreciază că în cazul inculpatului, o pedeapsă orientată spre minimul special redus nu satisface exigentele individualizării judiciare a pedepsei, astfel încât instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an închisoare, considerând că aceasta este suficientă pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal din 1968, de reeducare și de prevenire a săvârșirii altor fapte penale.
La stabilirea acestei pedepse instanța are în vedere faptul că acțiunea inculpatului de a conduce un autoturism deși avea suspendat dreptul de a conduce constituie o faptă ce putea avea urmări dintre cele mai grave pentru viața, sănătatea sau integritatea corporală a altor persoane, cu atât mai mult cu cât acesta era taximetrist.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, ținând seama de decizia nr. LXXIV/2007 pronunțată de Î.C.C.J. în soluționarea recursului în interesul legii, - obligatorie conform art. 474 alin.4 Cod. proc. pen. - și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dedusă din cauzele Hirst contra Regatului Unit și S. și P. contra României, instanța nu va dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – c din Codul penal din 1969 în mod automat, prin efectul legii, ci va aprecia conținutul său concret, în funcție de criteriile stabilite în art.71, alin. 3 din Codul penal din 1969.
Astfel, natura și gravitatea faptei conduc la concluzia nedemnității în exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64 lit. a teza a doua și lit.b. din Codul penal din 1969, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei. Aceste drepturi se impun a fi interzise având în vedere criteriile cerute de legile speciale pentru a putea ocupa astfel de funcții și încrederea care trebuie să existe în persoanele ce exercită funcții ce implică autoritatea de stat, criterii cărora inculpatul nu mai corespunde datorită conduitei sale infracționale.
Din analiza fișei de cazier judiciar instanța a constatat faptul că prin sentința penală nr. 93/19.03.2013 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin nerecurare la 08.04.2013 inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat pe un termen de încercare de 3 ani.
De asemenea prin sentința penală nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin nerecurare la data de 30.12.2013 inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 3201 alin. 7 Cod. proc. pen. din 1969. prin aceeași sentință pedeapsa de 6 luni închisoare a fost contopită cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 93/19.03.2013 a Judecătoriei Călărași, în final fiindu-i aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare și dispunându-se totodată suspendarea condiționată a executării acestei pedepse rezultante pe un termen de încercare de 3 ani.
Constată instanța că infracțiunea care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită înainte de pronunțarea sentinței penale nr. 93/19.03.2013 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin nerecurare la 08.04.2013, astfel încât în temeiul art. 85 Cod. pen. din 1968 s-ar impune anularea acestei suspendări condiționate. Însă, având în vedere faptul că prin sentința penală nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin această sentință a fost contopită cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 93/19.03.2013 a Judecătoriei Călărași, instanța nu a mai anulat și această primă suspendarea considerând că aceasta a fost deja anulată implicit - în lipsa unei mențiuni exprese - prin sentința penală nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Constată instanța că infracțiunea care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită înainte de pronunțarea sentinței penale nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin nerecurare la data de 30.12.2013, astfel încât în temeiul art. 85 Cod. pen. din 1968 a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București definitivă prin nerecurare la data de 30.12.2013.
De asemenea, în temeiul art. 33 lit. a Cod. pen. din 1968 a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu cele 2 infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendată exercitarea acestui drept, pentru care inculpatul G. O. R. a fost condamnat prin sentința penală nr. 93/19.03.2013 a Judecătoriei Călărași definitivă prin nerecurare la data de 08.04.2013 și prin sentința penală nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București definitivă prin nerecurare la data de 30.12.2013, toate infracțiunile fiind săvârșite mai înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
În temeiul art. 36 alin. 1 și 2 rap. la art. 34 alin. 1 lit. b Cod. pen. din 1968 a contopit cele 2 pedepse mai sus-menționate de 6 luni și respectiv 1 an închisoare cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În ceea ce privește individualizarea executării pedepsei, având în vedere repetabilitatea infracțiunilor săvârșite precum și antecedentele penale ale inculpatului, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea efectivă a acesteia, nefiind îndeplinite nici condițiile pentru a se dispune suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile în care inculpatul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, lucru care nu a fost însă de natură să constituie un avertisment pentru acesta. Astfel, în opinia instanței, inculpatul nu prezintă nicio garanție că nu va mai săvârși infracțiuni în cazul în care i s-ar suspenda și în prezenta cauză executarea pedepsei.
Este adevărat faptul că infracțiunea săvârșită de inculpat nu prezintă un grad de pericol la fel de mare ca alte infracțiuni la regimul circulației dat fiind faptul că inculpatul a absolvit cursurile unei școli de șoferi și a obținut un permis de conducere, însă în situația de față, în opinia instanței, periculozitatea sporită a inculpatului derivă din repetabilitatea acestei infracțiuni, din totala lipsă de respect a acestuia față de normele de circulație și față de lege. De asemenea instanța are în vedere și faptul că acesta era șofer de taxi, aspect care imprimă un caracter și mai grav faptelor săvârșite, prin atitudinea sa acesta putând pune în pericol grav atât circulația rutieră dar și sănătatea, integritatea corporală și de ce nu, chiar viața participanților la trafic sau a clienților săi.
Faptul că inculpatul a mai fost condamnat definitiv anterior de 2 ori pentru aceeași infracțiune - de a conduce un autovehicul deși avea suspendat acest drept - iar de fiecare dată instanțele au dat dovadă de clemență și au apreciat că acesta se poate îndrepta chiar fără executarea efectivă a pedepsei, nu face decât să accentueze și mai mult atitudinea antisocială a acestuia.
În ceea ce privește susținerile inculpatului referitoare la faptul că a săvârșit toate aceste infracțiuni pentru că avea o situație materială și familială dificilă - posibilități materiale reduse, o mamă bolnavă și trebuia să-și câștige existența, instanța, deși empatică față de această situație, totuși consideră că aceasta nu justifică comportamentul său.
Împotriva sentinței penale a formulat apel inculpatul G. O. R..
În motivarea apelului declarat de inculpat se solicită, în esență, aplicarea unei modalități de individualizare a pedepsei fără executare în regim de detenție, fiind invocate totodată anumite aspecte eronate din cuprinsul dosarului.
Examinând sentința penală apelată raportat la motivele de apel și la dispozițiile privind procedura simplificată, Curtea constată că apelul declarat în cauză nu este fondat.
Se constată că inculpatul s-a prevalat în fața primei instanțe de dispozițiile art. 396 al.10 C.p.p., recunoscând în totalitate faptele comise și renunțând la administrarea probelor. În consecință, temeiul pentru care poate exercita calea de atac a apelului este individualizarea pedepsei aplicate, iar nu existența vinovăției.
De altfel, inculpatul nu contestă situația de fapt stabilită de prima instanță și existența vinovăției, ci apreciază că modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate de prima instanță este prea severă față de circumstanțele sale personale și circumstanțele săvârșirii faptelor.
Curtea constată că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, raportat la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarația de recunoaștere a inculpatului.
Se constată că apelul nu este fondat nici sub aspectul sancțiunii aplicate, nici din perspectiva modalității de individualizare a pedepsei, stabilite de prima instanță.
Astfel, inculpatul recunoaște comiterea infracțiunii, recunoaștere ce se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, cu procesul verbal de depistare a inculpatului, aspecte necontestate de inculpat în calea de atac.
Potrivit art. 396 al. 10 C.p.p., în cazul procedurii recunoașterii vinovăției, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Din punct de vedere al legalității, Curtea constată că pedeapsa stabilită de prima instanță respectă limitele prevăzute de art. 396 al. 10 C.p.p.
Astfel, pentru infracțiunea de prev. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002, minimul special al pedepsei închisorii este de 6 luni, iar maximul de 3 ani închisoare.
Reiese din coroborarea dispozițiilor legale că, în aplicarea art. 396 al. 10 C.p.p., instanța nu putea stabili pedepse mai mici de 4 luni închisoare și mai mari de 2 ani închisoare.
În consecință, pedeapsa stabilită pentru inculpat, de 1 an închisoare, respectă limitele prevăzute de lege.
De asemenea, prima instanță a procedat corect atunci când a dispus stabilirea pedepsei inculpatului în baza art. 86 al. 2 din OUG 195/2002, cu respectarea deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, față de împrejurarea că, raportat la fișa de cazier a inculpatului sunt incidente dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni, fiind mai favorabile dispozițiile legii vechi, deoarece sporul de pedeapsă nu este obligatoriu și fix.
Curtea observă că instanța a stabilit pedeapsa închisorii apropiată de cuantumul minim special prevăzut de lege, totodată redus potrivit art. 396 al. 10 C.p.p.
Prima instanță a reținut în mod corect că, față de antecedentele penale ale inculpatului și celelalte circumstanțe personale ale acestuia, în mod special înscrisurile aflate la dosarul cauzei relative la sancțiunile ce i-au fost aplicate inculpatului pentru încălcarea legislației rutiere, se impune ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție.
Astfel, acesta a suferit deja două condamnări pentru încălcarea, în mod repetat, a dispozițiilor OUG 195/2002, pentru care instanțele au aplicat pedepse cu suspendarea condiționată a executării.
De asemenea, în privința inculpatului s-a dispus anterior scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea amenzii administrative pentru exact aceeași infracțiune.
În plus, din cazierul auto aflat la dosarul de urmărire penală reiese că inculpatul a fost sancționat de 40 de ori pentru încălcarea legislației rutiere, dintre acestea 9 fiind infracțiunea prev. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002, în intervalul 22.07.2010 – 22.01.2012.
În consecință, nu există niciun temei pentru a se dispune reducerea pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanță și nici modificarea modalității de executare a pedepsei.
Referitor la cele arătate de apărare, se constată că niciunul dintre aspectele invocate nu corespunde realității.
Astfel, apărarea precizează că în mod greșit se reține în hotărâre că fapta s-ar fi săvârșit în data de 22.01.2012, deoarece fapta s-a comis în data de 22.01.2011.
Curtea observă că această susținere nu este corectă, din toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei – proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații etc. reieșind că fapta a fost săvârșită la data de 22.01.2012, așa cum s-a reținut și în sentința penală apelată.
Cât privește împrejurarea că la dosarul de fond al instanței este atașat un cazier judiciar, care nu are legătură cu inculpatul din prezenta cauză, se constată, la o simplă lectură a sentinței penale, că instanța a reținut în considerentele și dispozitivul hotărârii numai aspecte ce se regăsesc în cazierul inculpatului, astfel că afirmația apărării nu poate fi luată în considerare. Se constată că la data de 21.05.2014 s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului G. O. R., aflată la fila 23 din dosar, iar instanța de fond a dispus efectuarea de verificări cu privire la cele două sentințe penale menționate în cuprinsul rechizitoriului, dispunându-se atașarea la dosarul cauzei a sentinței penale nr.93/19.03.2013 pronunțată de Judecătoria Călărași, dar și a sentinței penale nr.1140/16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, analizate în cuprinsul sentinței apelate, astfel că instanța de fond a avut în vedere situația juridică a inculpatului G. și nu a altei persoane din prezenta cauză.
Referitor la afirmația că instanța ar fi reținut în considerentele hotărârii în mod greșit că inculpatul ar fi fost agent de pază, se constată de asemenea că în conținutul hotărârii se reține în mod expres, ca o circumstanță în defavoarea inculpatului, împrejurarea că acesta a desfășurat activități de taximetrie în condițiile în care avea permisul de conducere suspendat.
De asemenea, se afirmă că dispozițiile art.87 din OUG nr.195/2002 sunt menționate în considerentele hotărârii, astfel că apărarea apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut aceste dispoziții, la o simplă lectură a dispozitivului sentinței se constată că s-a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 86 al. 2 din OUG nr.195/2002, întrucât a condus pe drumurile publice cu permisul de conducere suspendat, astfel că nici această afirmație nu poate fi luată în considerare.
Cât privește faptul că instanța de fond, contopind cele două pedepse aplicate inculpatului, respectiv 1 an închisoare cu suspendare pronunțată de Judecătoria Călărași și 6 luni închisoare pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, a inversat cele două hotărâri cu pedepsele aplicate, Curtea observă că acest aspect este unul formal, o eroare materială ce poate fi îndreptată de instanță potrivit art. 278 C.p.p., pedeapsa rezultantă stabilită fiind aceeași și corect stabilită de prima instanță, eroarea materială respectivă fiind fără consecințe juridice.
Referitor la solicitarea de a se dispune ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art.81 Cod penal 1969, iar în subsidiar, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art.86 ind. 1 Cod penal 1969, Curtea constată că, față de antecedentele penale ale inculpatului și perseverența sa infracțională, modalitatea de individualizare a executării pedepsei este corect stabilită. Curtea reține și faptul că, ulterior depistării sale repetate de organele de poliție în timp ce conducea autoturismul pe drumurile publice cu permisul anulat, inculpatul a continuat să săvârșească aceeași infracțiune; mai mult, după ce a fost depistat de organele de poliție la data de 22.01.2012, faptă dedusă prezentei judecăți, inculpatul a continuat să conducă autoturismul pe drumurile publice deși cunoștea faptul că s-a început urmărirea penală împotriva sa în numeroase dosare penale, iar la data de 28.03.2012 a săvârșit aceeași infracțiune, fiind condamnat definitiv prin sentința penală nr. 1140/16.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Cât privește situația familială a inculpatului, în sensul că, potrivit adeverinței medicale atașate la dosar, mama sa, în vârstă de 85 de ani, are nevoie de fiul său, întrucât aceasta nu vede, nu aude, nu merge și nu mănâncă singură, Curtea observă pe de o parte, că această situație familială nu l-a împiedicat pe inculpat să încalce legea penală în mod repetat, iar pe de altă parte nu poate constitui un temei suficient de aplicare a unei alte modalități de individualizare a executării pedepsei, raportat la toate celelalte circumstanțe personale ale inculpatului și nu poate justifica încălcarea repetată a legii, fără o sancțiune din partea autorităților. Totodată, având în vedere cazierul inculpatului, nu se poate susține că această faptă a fost un incident izolat, așa cum susține apărarea.
Împrejurarea că inculpatul a recunoscut fapta și a colaborat cu organele judiciare a fost deja valorificată de prima instanță prin aplicarea dispozițiilor art. 396 al. 10 C.p.p., de asemenea fiind avută în vedere, la stabilirea cuantumului pedepsei și vârsta de 63 de ani a inculpatului.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. O. R. împotriva sentinței penale nr. 3613/25.11.2014 pronunțată de Judecătoria G..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga apelantul-inculpat la cheltuieli judiciare avansate de stat, acesta aflându-se în culpă procesuală prin promovarea unei căi nefondate de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. O. R. împotriva sentinței penale nr. 3613/25.11.2014 pronunțată de Judecătoria G..
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe apelant la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. A. M. R.
GREFIER
B. L.
Red. RM
2 ex/22.04.2015
| ← Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat... | Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.).... → |
|---|
