Înlocuire control judiciar (art.215 alin.7 NCPP). Decizia nr. 57/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 12891/3/2014/a6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (308/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 57/CO
Ședința publică din data de 26.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. C.
GREFIER: I. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă ÎCCJ – D. a fost reprezentat de procuror L. C..
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de P. de pe lângă ÎCCJ – D. împotriva încheierii din data de 22.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul – inculpat B. E. M. personal și asistat de apărător ales, avocat M. G. – C., care depune împuternicire avocațială nr._/2015 și interpret de limbă arabă Rashed Abdulah Abdul Rahman, care depune autorizație nr. 3438/23.06.2000, emisă de Ministerul Justiției.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că a formulat contestație împotriva încheierii din 22.01.2015, prin care s-a permis inculpatului ca, în perioada 24.01.2015 – 01.02.2015, să părăsească teritoriul București-ului, motivat de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin care un oficial, respectiv, ministrul sănătății din Liban, urmează să efectueze o vizită în România. Apreciază că acest aspect nu prezintă relevanță în ceea ce privește temeinicia cererii de modificare a conținutului controlului judiciar, motiv pentru care solicită admiterea contestației și, pe fond, respingerea cererii inculpatului, ca nefondată.
Avocatul intimatului – inculpat solicită respingerea contestației ca nefondată, în raport de următoarele aspecte: stadiul procesual, poziția procesuală a inculpatului, circumstanțele personale și fratele inculpatului. Solicită să se constate că toți inculpații și toți martorii au fost audiați în cauză, inculpatul nu a lipsit la niciun termen de judecată, la dosarul cauzei se află un tabel din care rezultă că inculpatul, în fiecare zi de luni, se prezintă la organele de poliție și a dat o declarație amănunțită în cauză.
Cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului, solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul se află în România din anul 1995, este căsătorit, are patru copii și e foarte bine integrat în această țară. Referitor la fratele inculpatului, solicită a se observa că acesta, deși nu are nicio interdicție, la fiecare termen se prezintă la instanță. În luna decembrie 2014, inculpatul a mai formulat o cerere de a părăsi teritoriul României pentru a vizita rudele familiei din partea soției și să plece la munte cu copiii de sărbători, cerere care i-a fost admisă.
Contestatorul – inculpat precizează că se află în România din anul 1995, are patru copii, a respectat legea de fiecare dată, s-a prezentat de fiecare dată când a fost chemat și de un an jumătate se află sub măsura controlului judiciar. Urmează să primească o vizită oficială din Liban pentru cinci zile în interes de afaceri și solicită în acest sens să i se permită să părăsească teritoriul municipiului București.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 22.01.2015, pronunțată în dosarul nr._ 14, Tribunalul București – Secția I Penală, în baza art.1603 Cod pr.pen anterior, a admis, în parte, cererea de modificare a controlului judiciar formulată de inculpatul B. E. M. .
A modificat conținutul obligației impuse inculpatului în baza art. 1602 alin. 3 lit. a Cod pr.pen., prin decizia penală nr. 1993/R/24.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, temporar, în sensul că în perioada 25.01.2015 – 01.02.2015, a încuviințat părăsirea de către acesta a teritoriului municipiului București, fără a depăși limita teritorială a României.
A menținut neschimbate celelalte obligații impuse inculpatului prin decizia penală mai sus menționată, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea oral formulată la termenul de judecată din 20.01.2015, petentul inculpat a solicitat modificarea controlului judiciar instituit în sarcina sa, în sensul de a se încuviința ca, în perioada 25.01.2015 – 01.02.2015, să se deplaseze în afara Municipiului București, arătând, în motivarea acesteia, că în acest interval de timp și-a anunțat vizita în România Ministrul Sănătății din țara sa de origine, cu care este în relații de prietenie și afaceri, și dorește să îl însoțească pe acesta în deplasările de pe teritoriul țării.
În concluziile orale, a arătat că măsura liberării sub control judiciar este instituită de un termen îndelungat, a respectat toate obligațiile și deplasările îi sunt necesare în scopul solicitărilor făcute.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că, prin rechizitoriul nr. 10/P/2013 al Ministerului Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. Ezzedinne M., pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, ped. de art. 9 alin.1 lit. b și c și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 din C.p. și art. 5 C.p. și spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin.1 din C.p. și art.5 C.p, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.p.
În fapt, s-a reținut că inculpatul B. Ezzedinne M. alături de fratele său, coinculpat în dosar, în perioada 01.07._09, în calitate de administratori de fapt ai S.C. Quicklite Distribution SRL, s-au sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin omisiunea evidențierii în actele contabile a activităților economice efectuate și a veniturilor realizate și prin evidențierea unor cheltuieli fictive, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 14.460.958 lei.
De asemenea, s-a reținut că cei doi coinculpați, în aceeași perioadă, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, au retras în numerar din conturile bancare ale societății, pe baza unor documente falsificate sau fără a exista documente legal valabile, suma de 5.243.556 lei, din care 4.589.000,00 lei - achiziții persoane fizice, 326.000,00 lei - eliberare numerar, 328.556 lei – diferență nejustificată plată salarii, cunoscând că banii provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Cu privire la cererea de modificare a controlului în ceea ce-l privește pe inculpatul B. Ezzedinne M., judecătorul a constatat că, prin decizia penală nr. 1993/R/24.10.2013 pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, a fost admis recursul declarat de inculpatul B. Ezzedinne M. împotriva încheierii din data de 21.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr. 33.388/3.2013 și rejudecând, s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
O dată cu sesizarea instanței cu rechizitoriu, s-a solicitat înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă, cererea pe care judecătorul de cameră preliminară a respins-o ca neîntemeiată.
Prin încheierea nr. 254/C din 08.05.2014, Curtea de Apel București a admis contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 23.04.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ 14, a desființat, în parte încheierea atacată și rejudecând, a constatat că inculpatul B. E. este liberat provizoriu sub control judiciar prin decizia penală nr.1993/R/24.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală, iar obligațiile impuse acestuia pe durata liberării provizorii, prin decizia penală menționată, se mențin până la soluționarea definitivă a cauzei .
În baza art. 160/2 alin. 3 C.pr.pen. anterior, pe durata liberării provizorii sub control judiciar, inculpatului i s-a impus, printre altele, următoarea obligație: să nu părăsească localitatea de domiciliu decât cu încuviințarea instanței de judecată.
Tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 255/2013, măsurile preventive aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noi continuă și se mențin pe durata pentru care au fost dispuse, în condițiile prevăzute de legea veche. Or, în speță, durata pentru care a fost dispusă liberarea sub controlul judiciar nu a expirat, pentru ca aceasta să poată fi înlocuită cu o altă măsură preventivă, potrivit legii noi, cu atât mai mult cu cât instanța de control judiciar a statuat asupra menținerii măsurilor dispuse până la soluționarea cauzei, nefăcând o paralelă între această măsură și controlul judiciar în actuala reglementare.
Așadar, s-a apreciat că în cazul situațiilor tranzitorii (procese penale începute sub imperiul Codului de procedură penală anterior și continuate sub imperiul Noului Cod de procedură penală), dispozițiile enunțate reprezintă regula în materia măsurilor preventive.
De asemenea, s-a apreciat că liberarea sub control judiciar nu era în vechea reglementare enumerată ca măsură preventivă, însă, având în vedere conținutul măsurii procesuale (obligațiile ce însoțesc starea de liberare provizorie, aceleași ca și în cazul obligării de a nu părăsi localitatea/țara), scopul acesteia (identic cu cel al măsurilor preventive expres prevăzute de art. 136 alin- 1 C.pr.pen.), dar și consecințele produse prin dispunerea ei (limitări ale drepturilor și libertăților indivizilor), natura juridică a liberării provizorii sub control judiciar nu poate fi decât cea a unei măsuri preventive, neprivative de libertate, a cărei acordare era (și ea) lăsată la latitudinea instanței de judecată, după cum în mod constant a fost și privită în literatura de specialitate și practica judiciară.
S-a mai reținut că posibilitatea înlocuirii unei măsuri preventive luate potrivit CPP 1968 cu o măsură preventivă prevăzută de noul Cod de procedură penală, înainte de expirarea duratei acesteia, este permisă de lege doar în cazul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea ori celei a obligării de a nu părăsi țara, aflată în curs de executare, când, în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, aceasta se menține până la termenul de judecată acordat în cauză, termen la care instanța poate lua împotriva inculpatului oricare dintre măsurile preventive prevăzute de legea nouă (art. 16 alin. (3) din Legea nr. 255/2013). Fiind însă vorba de o excepție de la regula instituită la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, aceasta este de strictă interpretare și aplicare și nu poate fi extinsă, prin analogie, la situațiile în care inculpații au fost liberați provizoriu sau pe cauțiune înainte de . noului Cod de procedură penală, chiar dacă și acestea durează tot până la soluționarea definitivă a cauzei (ca și măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori țara, potrivit legii vechi).
În fine, Tribunalul a observat că, în esență, în actuala reglementare, instituția modificării controlului judiciar (măsură similară liberării provizorii sub control judiciar), este reglementată de dispozițiile art. 215 alin. 9 Cpp, care deschide calea acestei proceduri, astfel încât există posibilitatea de modificare a controlului și în reglementarea actuală. Potrivit dispozițiilor art. 160/3 C.pr.pen. anterior, respectiv art. 215 alin. 9 Cpp, controlul judiciar instituit de instanță poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.
Tribunalul a constatat că cererea formulata de inculpat este justificată prin raportare la stadiul cercetării judecătorești, care este spre final, până la acest moment neidentificându-se elemente care să creioneze imaginea riscului de influențare a martorilor ori de afectare a procedurilor judiciare. De la data sesizării cu rechizitoriu și până în prezent, inculpatul s-a prezentat la fiecare termen de judecată, instanța nefiind sesizată cu vreo cerere de către organul de poliție desemnat cu supravegherea relativă la încălcarea obligațiilor stabilite în sarcina sa.
S-a reținut ca argument suplimentar în favoarea inculpatului faptul că fratele său, coinculpat în același dosar și cercetat pentru aceeași situație de fapt și aceeași încadrare juridică, nu se află sub imperiul vreunei măsuri restrictive, așa încât cererea de încuviințare a părăsirii temporare a limitelor impuse de instanța de control judiciar trebuie privită și în raport de o viziune echilibrată în legătură cu tratamentul coinculpaților din dosar.
Sub aspect probator, tribunalul a reținut că, la dosarul cauzei, s-a depus un înscris tradus din limba arabă, din conținutul căruia rezultă faptul că numitul Wael Abou Faour, ministrul sănătății de Liban îl înștiințează pe inculpat că va face o vizită în România în perioada 24 ianuarie până cel mai târziu 01 februarie.
Astfel, în raport de toate elementele analizate, având în vedere și înscrisul depus la dosar, Tribunalul a apreciat că nu exista date care să susțină vreun risc pentru buna desfășurare a procedurilor, în situația în care i se acordă inculpatului o modificare temporară. În ședința publică din 20.01.2015, s-a solicitat permisiunea de a părăsi București-ul în intervalul 25.01.2015 până la 01.02.2015, perioadă care coincide cu cea inserată în înscrisul de confirmare a vizitei de către cetățeanul străin, pe când, la momentul depunerii înscrisului doveditor, în perioada de amânare a pronunțării, a solicitat permisiunea pe o perioadă mai mare, în intervalul 25.01._15. În raport de solicitările care au făcut obiectul dezbaterilor, dar și de perioada confirmată de cel care efectuează vizita și care a stat la baza analizei, Tribunalul a apreciat că cererea inculpatului este întemeiată doar în parte, pe perioada inițial solicitată.
Cu privire la celelalte obligații instituite în sarcina inculpatului și în afara acestui interval determinat și pentru obligația de a nu părăsi București-ul, cu ocazia reevaluării acestei măsuri, din perspectiva necesității, oportunității, proporționalității și a rezonabilității, în raport de datele cauzale și personale, așa cum au fost ele evaluate, de la acel moment neidentificându-se elemente noi care să justifice alte soluții, Tribunalul a apreciat că nu sunt motive de modificare, așa încât a menținut neschimbate celelalte obligații impuse inculpatului prin decizia penală mai sus menționată.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, care a criticat soluția dispusă pentru motive de netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de contestație, s-a arătat, în esență, că elementele ce au fundamentat soluția tribunalului de modificare temporară a conținutului unei obligații impuse inculpatului pe durata liberării sub control judiciar, respectiv vizita ministrului sănătății din Liban în România, nu relevă temeinicia modificării acestei măsuri, astfel încât se impunea respingerea cererii ca nefondată.
Examinând actele dosarului si încheierea contestată prin prisma criticilor invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 C.pr.pen. si art. 206 C.pr.pen., Curtea apreciază nefondată contestația formulată, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectului obligatoriu al încheierii nr. 254/C din data de 08.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală în dosarul nr._ 14, Curtea va evalua obiectul prezentei contestații plecând de la situația-premisă a aflării inculpatului-intimat sub efectul liberării provizorii sub control judiciar, dispusă conform art. 1601 si urm. C.pr.pen. din 1968.
Contrar tribunalului, notează însă, în prealabil, că dacă dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 255/2013 au legitimat menținerea liberării provizorii și ulterior datei de 01.02.2014, în condițiile prevăzute de legea veche, aceste norme tranzitorii nu justifică însă si în prezent o eventuală modificare sau înlocuire a liberării în conformitate cu normele Codului de procedură penală abrogat.
Norma tranzitorie invocată a avut menirea de a crea cadrul legal pentru menținerea, imediat ulterior intrării în vigoare a noului cod, a tuturor efectelor acelor măsuri preventive în cazul cărora legiuitorul a apreciat că ele au, total sau parțial, corespondent în legea nouă (reținerea, arestarea preventivă, liberarea provizorie). S-a subliniat însă, în teza a II-a a art. 16, că o atare menținere este temporară - până la expirarea duratei măsurilor - o prelungire, menținere, revocare sau înlocuire ulterioară a acestora putând fi dispusă doar conform legii noi, în acord cu regula tempus regit actum.
În absența unor norme tranzitorii derogatorii în legea de punere în aplicare a noului cod ori în reglementările modificatoare ulterioare, rațiuni identice impun concluzia că și modificarea, înlocuirea ori menținerea unei măsuri preventive dispuse inițial pe o durată nedeterminată trebuie să survină, în prezent, tot în condițiile prevăzute de legea nouă, de imediată și strictă aplicare.
Din această perspectivă, fundamentul legal al soluționării unei cereri de modificare a conținutului controlului judiciar este cel prevăzut de art. 215 alin. 7, 8 C.pr.pen., iar nu art. 1603 C.pr.pen. din 1968. Dată fiind însă soluția dispusă prin încheierea nr. 254/2014, dar si faptul că aspectul de drept astfel subliniat nu afectează, în substanță, legalitatea soluției dispuse, Curtea apreciază că acest unic element nu reclamă, prin el însuși, desființarea încheierii contestate, fiind suficientă precizarea sa în considerentele prezentei decizii.
O a doua observație prealabilă a Curții este aceea că, de principiu, încuviințarea dată inculpatului de către instanța competentă, în vederea părăsirii temporare a limitei teritoriale pe care trebuie să o respecte conform art. 215 alin. 2 lit. a C.pr.pen., nu are natura juridică a unei ”modificări” a controlului judiciar. Solicitând încuviințarea instanței în condițiile arătate, acuzatul tinde să obțină nu înlocuirea sau încetarea definitivă a restricției procesuale, ci acționează în considerarea si în strictă concordanță cu obligația ce îi revine pe durata controlului, în scopul final al reconfirmării acelei obligații. Aceasta deoarece, reglementând o eventuală înlocuire sau încetare a unora dintre obligațiile impuse pe durata controlului, prevederile art. 215 alin. 7 C.pr.pen. nici nu permit ca astfel de modificări să opereze cu caracter temporar, pe o durată limitată la câteva zile, ci pe întreaga perioadă a controlului, până la o eventuală înlocuire/revocare ulterioară.
Sub rezerva acestor observații ce țin strict de temeiurile legale ale soluției contestate, Curtea apreciază însă că, pe fondul acestei soluții, Tribunalul a analizat corect particularitățile măsurii preventive și a concluzionat just în sensul inexistenței unor motive temeinice, care să justifice obiectiv temerea că o părăsire temporară a teritoriului municipiului București de către inculpatul B. E. M. ar aduce atingere bunei desfășurări a procesului.
Înscrisurile depuse de către inculpat relevă caracterul social util al deplasării sale în afara limitei teritoriale fixate, necesitatea efectuării acesteia pe o perioadă scurtă, ce nu interferează cu termenele de judecată fixate în dosarul de fată.
În plus, în condițiile în care stadiul procedurii este unul avansat, iar pe întreaga durată a judecății în primă instanță, intimatul a manifestat în mod constant disponibilitatea de a-și asuma obligațiile procesuale, prezentându-se la ședințele de judecată și respectând obligațiile ce îi reveneau pe durata supravegherii, nu rezultă un minimum de indicii că deplasarea sa în afara localității ar genera riscul de sustragere, de influențare a probatoriului ori de afectare, în orice mod, a cursului firesc al procesului.
Pentru aceste considerente, apreciind temeinică încheierea judecătorului primei instanțe, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b coroborat cu art. 206 C.pr.pen., Curtea va respinge, ca nefondată, contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației vor rămâne în sarcina statului, indemnizația cuvenită interpretului de limbă arabă pentru aflarea sa la dispoziția instanței timp de 2 ore urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, împotriva încheierii din data de 22.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ 14.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației rămân în sarcina statului, indemnizația cuvenită interpretului de limbă arabă pentru aflarea sa la dispoziția instanței timp de 2 ore urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2015.
Președinte Grefier,
S. C. I. D.
Red:C.S./Thred:V.D./4 ex/19.02.2015
T.B.S1 – jud.T.L.S.
| ← Constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP).... | Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
