Mandat european de arestare. Sentința nr. 57/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 57/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 1906/2/2015

DOSAR NR._

(1114/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.57

Ședința publică din data de 2 aprilie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: M. D. G.

GREFIER: D. T.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. M..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 618/II-5/2015 din data de 26.03.2015, în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24.02.2015 de către autoritățile judiciare belgiene, față de numitul D. ȘENOL, fiul lui Iașar și al lui T., născut la data de 20.06.1967, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art.461, art.463, art.322, art.323 și art.324 cu aplic. art.66 din Codul penal belgian.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns persoana solicitată D. Șenol, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat P. L. M., în baza delegației nr._ din data de 26.03.2015 atașată la fila 6 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat atașarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare belgiene, în limba engleză, împreună cu traducerea în limba română a acestuia.

Întrebată fiind, persoana solicitată D. Șenol arată că nu dorește să dea declarație în cauză, precum și faptul că nu dorește să fie predat autorităților judiciare belgiene.

De asemenea, întrebată fiind, persoana solicitată D. Șenol arată că dorește să se prevaleze de principiul specialității, în sensul că în cazul în care va fi predat autorităților judiciare belgiene să fie judecat doar pentru faptele ce fac obiectul prezentei cereri.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și apoi acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită în baza art.103 din Legea nr.302/2004 admiterea sesizării formulate de P. de pe lângă Curtea de Apel București, a se dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare belgiene și predarea persoanei solicitate D. Șenol către autoritățile belgiene

Solicită a se constata că persoana solicitată se prevalează de regula specialității.

Fiind vorba de un cetățean român și fiind vorba de un mandat european emis în vederea efectuării urmăririi penale consideră că în baza art.97 alin.2 din Legea nr.302/2004, se impune predarea persoanei solicitate, sub condiția ca în situația în care va fi condamnat la o pedeapsă privativă de libertate să fie transferat în România pentru a executa acea pedeapsă.

Solicită luarea măsurii arestării preventive în vederea predării și a se constata că acesta a fost reținut și arestat de la data de 26.03.2015 la zi.

Apărătorul ales al persoanei solicitate D. Șenol, având cuvântul, în raport de dispozițiile art.97 din Legea nr.302/2004, solicită trimiterea persoanei solicitate în Belgia pentru a se clarifica situația acestuia juridică.

Persoana solicitată D. Șenol, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu apărătorul său ales.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 26.III.2015, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sesizarea nr. 618/II-5/2015 formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București privind punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 24.II.2015 de Tribunalul de Primă Instanță Antwerp – Secțiunea Anwerp, Regatul Belgiei, în Dosarul nr.2014/210, față de persoana solicitată D. ȘENOL, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și asociere în vedere săvârșirii de infracțiuni, prev. de art.461, art.463, art.322 și art.324 cu aplic. art.66 din Codul penal belgian.

După depistarea și identificarea persoanei solicitate, prin ordonanța de reținere nr.23/25.III.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore, începând de la data de 25.III.2015, ora 2230, până la data de 26.III.2015, ora 2230.

Prin încheierea de ședință din data de 26 martie 2015, dat fiind faptul că la acel moment la dosarul cauzei nu fusese atașat mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare belgiene pe numele persoanei solicitate, însoțit de traducere în limba română, Curtea a dispus, în temeiul art.101, alin.5, litera a din Legea nr.302/2004, modificată, cu aplicarea art.226, alin.2, teza a II-a din Codul de procedură penală, luarea măsurii arestării provizorii, în vederea predării, față de persoana solicitată D. ȘENOL, pe o perioadă de 15 zile, respectiv 26.03.2015 – 09.04.2015, inclusiv.

În baza acestei încheieri, a fost emis conform art.103 alin.13 din Legea nr.302/2004 republicată, modificată și completată prin Legea nr.300/2013, mandatul de arestare nr.12 (EAW - semnalare) din data de 26.III.2015.

Cu adresa din data de 1.IV.2015, la dosarul cauzei, Ministerul Public a atașat mandatul european de arestare, împreună cu traducerea acestuia în limba engleză și limba română, emis la data de 24.II.2015 de Tribunalul de Primă Instanță Antwerp, în Dosarul nr.2014/062, față de cetățeanul român D. ȘENOL.

În cursul judecării cauzei, asistența juridică a persoanei solicitate a fost asigurată de către un avocat ales de către persoana solicitată.

Întrebată fiind, persoana solicitată D. ȘENOL a arătat că nu dorește să dea declarație în cauză, precum și faptul că nu dorește să fie predat autorităților judiciare belgiene.

De asemenea, întrebată fiind, persoana solicitată D. Șenol a arătat că dorește să se prevaleze de principiul specialității, în sensul că în cazul în care va fi predat autorităților judiciare belgiene să fie judecat doar pentru faptele ce fac obiectul prezentei cereri.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, în privința persoanei solicitate D. ȘENOL, Tribunalul de Primă Instanță Antwerp, în Dosarul nr.2014/062, a emis la data de 24.II.2015 un mandat european de arestare, în vederea efectuării urmăririi penale împotriva acestuia, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de furt și asociere în vedere săvârșirii de infracțiuni, prev. de art.461, art.463, art.322 și art.324 cu aplic. art.66 din Codul penal belgian, infracțiuni pedepsite, potrivit acestor norme, cu închisoare de până la 5 ani.

Pe situația de fapt, în sarcina persoanei solicitate au fost reținute în cuprinsul mandatului european de arestare următoarele fapte:

În data de_ a fost verificat un vehicul, în care se aflau suspecții D. BEINUR și MENGAZI REMNZI. În urma verificării, s-au găsit 5 haine noi care păreau să aibă valoare de 2.218 euro. Niciunul dintre suspecți nu a putut explica de unde au fost cumpărate și cum au fost plătite. Niciunul dintre ei nu avea cărți bancare sau de credit. Ambii suspecți au fost puși în custodie, pe 16.11.2014.

Cercetări ulterioare au dezvăluit că hainele care au fost găsite fuseseră furate. Ancheta s-a extins cu încă două furturi.

Cercetări ulterioare au mai dezvăluit ca D. ȘENOL (_ ) a fost un co-suspect în infracțiunile de furturi și conspirație infracțională.

Acestea au devenit evidente după ce s-au luat în considerare următoarele:

Legat de furtul unei haine din Ghent, în data de 7.11.2014 (GE.11.L.A._) telefonul suspectului se afla sub un stâlp de transmisie care acoperă locul unde s-au comis faptele. Când au fost confruntați cu o . imagini, proprietarul și managerul magazinului l-au recunoscut pe suspect. Co-suspectul Remnzi Mengazi a subliniat ca suspectul este coautor al acestor fapte.

Legat de furtul unei haine din piele din Hasselt, în data de 8.11.2014 (nr. referința: HA 12.L1._/2014) telefonul suspectului se afla sub un stâlp de transmisie care acoperă locul unde s-au comis faptele. Când au fost confruntați cu o . imagini, proprietarul si managerul magazinului I-au recunoscut pe suspect. Co-suspecții Remnzi Mengazi și D. Beinur au subliniat că suspectul este co-autor al acestor fapte.

Suspectul D. ȘENOL a transferat bani co-suspectului D. Beinur prin Western Union, în data de 23.10.2014, acesta din urmă, aflându-se în Veneția, în acea vreme.

Telefonul suspectului se afla în memoria telefoanelor mobile ale co-suspecților, iar între suspecți au avut loc comunicații regulate.

Curtea mai constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate D. ȘENOL îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art.86 din Legea nr.302/2004 republicată, modificată și completată prin Legea nr.300/2013, că infracțiunile ce fac obiectul urmăririi penale desfășurate de către autoritățile judiciare belgiene, sancționate de legea statului respectiv cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este mai mare de 3 ani, nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, potrivit art.96 alin.1 pct.18 din Legea nr.302/2004 republicată, condiție care este însă oricum îndeplinită, întrucât faptele respective sunt incriminate și de legea penală română conform art.228 – 229 alin.2 lit.b și art.367 alin.1 din noul Cod penal și, totodată, că nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art.98 din Legea nr.302/2004 republicată, modificată și completată prin Legea nr.300/2013.

De asemenea, Curtea constată că persoana solicitată, cunoscând consecințele juridice ale consimțământului său, în final, a fost de acord cu predarea către autoritățile belgiene, precizând însă că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

În consecință, având în vedere dispozițiile art.107 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicată, modificată și completată prin Legea nr.300/2013, Curtea va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București și va dispune, printr-o hotărâre definitivă, punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24.II.2015 de Tribunalul de Primă Instanță din Antwerp – Secțiunea Antwerp, Regatul Belgiei, în dosarul nr.2014/210, pe numele persoanei solicitate D. ȘENOL.

Va dispune predarea persoanei solicitate D. ȘENOL către autoritățile judiciare belgiene, cu respectarea regulii specialității.

Va dispune arestarea persoanei solicitate D. ȘENOL, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.04.2015 și până la data de 01.05.2015, inclusiv.

Va constata că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu de la data de 25.03.2015 la data de 02.04.2015, inclusiv.

Cheltuielile judiciare efectuate în prezentul proces rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.

Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24.II.2015 de Tribunalul de Primă Instanță din Antwerp – Secțiunea Antwerp, Regatul Belgiei, în dosarul nr.2014/210, pe numele persoanei solicitate D. ȘENOL.

Dispune predarea persoanei solicitate D. ȘENOL către autoritățile judiciare belgiene, cu respectarea regulii specialității.

Dispune arestarea persoanei solicitate D. ȘENOL [cetățean român, fiul lui lașar și T., născut pe data de 20.VI.1967, în municipiul C., județul C., domiciliat în municipiul C., ., județul C., CNP-_, posesor al CI . nr._, eliberată de SPCLEP C., la data de 04.XII.2012], în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.04.2015 și până la data de 01.05.2015, inclusiv.

Constată că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu de la data de 25.03.2015 la data de 02.04.2015, inclusiv.

În baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.04.2015.

PREȘEDINTE,

M. D. G.

GREFIER,

D. T.

red.M.D.G.

dact.L.G.

ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mandat european de arestare. Sentința nr. 57/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI