Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Decizia nr. 750/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 750/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 23295/303/2014
Dosar Nr._
1505/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA l-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 750
Ședința publică din data de 25 mai 2015
Curtea compusă din:
Președinte: V. B.
Judecător: C. V. G.
Grefier: L. A. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea apelului declarat de apelantul-petent A. D. împotriva încheierii din data de 26.01.2015 a Tribunalul București - Secția I penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-petent A. D. personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția inadmisibilității apelului formulat de petent, având în vedere că aceasta nu este prevăzută de lege, întrucât privește o încheiere în care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la P., care este definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva acestei soluții.
Apelantul-petent A. D. personal consideră că, potrivit art. 278 din Cod de Procedură penală cauza este de fapt o eroare materială și nu o plângere, astfel că nu trebuia soluționată de parchet, drept urmare, caracterul definitiv nu mai este valabil, astfel încât apelul este admisibil.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 26.01.2015 a Judecătoriei Sectorului 6, București, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea plângerii formulată de petentul A. D. spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București.
S-a reținut că, prin cererea înregistrată pe data de 08.12.2014 pe rolul Judecătoria Sectorului 6 București, sub nr._, petentul A. D. a formulat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale de pe un exemplar al contractului de închiriere, tragerea la răspundere penală a intimatului G. F. E. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 256 C.pen. și/sau violare de domiciliu prev. de art. 224 C.pen., precum și evacuarea silită a acestora.
La termenul din data de 12.01.2015, petentul a precizat în mod expres că nu a formulat o cerere de chemare în judecată cu caracter civil împotriva intimatului, ci a înțeles să formuleze o plângere penală, iar evacuarea să intervină în subsidiar față de răspunderea penală a intimatului.
În ședința din data de 26 ianuarie 2015, instanța a calificat cererea ca fiind o plângere penală.
Conform art. 289 alin. 9 C.pr.pen., plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent.
Împotriva acestei încheieri, petentul A. D. a declarat apel, arătând că cererea sa inițială a reprezentat o cerere de îndreptare materială și de constatare a infracțiunii de tulburare de posesie și violare de domiciliu.
Încheierea de scoatere de pe rol a cauzei și de trimitere a plângerii la parchet este o încheiere definitivă, prin urmare, calea de atac a apelului nu este prevăzută de lege, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, cu cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.1 lit.a teza a II-a din Codul de procedură penală, respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. D. împotriva încheierii din data de 26 ianuarie 2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară al Judecătoriei Sectorului 6 București în Dosarul nr._ .
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe apelantul petent la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. B. C. V. G.
GREFIER,
L. A. P.
red.V.B.
dact.L.G.
ex.4
red.V.H.D.C.-Jud.Sect.6
← Şantajul (art.207 NCP). Decizia nr. 733/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 294/2015.... → |
---|