Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Decizia nr. 1696/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1696/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1696/A
Ședința publică din 09.12.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. P. M.
JUDECĂTOR – B. F. V.
GREFIER – T. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de inculpatul D. C. împotriva sentinței penale nr. 382/05.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ .
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 24.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a stabilit termen de pronunțare asupra soluției, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, la data de 09.12.2015, iar astăzi:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 382 din 05.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art. 334 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 61 alin. (1), (2) și (4) lit. c) din Codul penal, s-a stabilit în sarcina inculpatului D. C. (fiul lui A. și I., născut la data de 22.12.1968, în jud. Harghita, domiciliat în com. Lupeni, ., jud. Harghita, cetățean român și maghiar, căsătorit, fără antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, CNP_) pedeapsa amenzii penale constând în 180 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile – amendă fiind de 20 de lei pe zi, inculpatul urmând a plăti statului o amendă penală în cuantum total de 3.600 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de „punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
În baza art. 334 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, s-a stabilit în sarcina inculpatului D. C. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În baza art. 38 alin. (2) din Codul penal, s-a constatat că cele două infracțiuni deduse judecății sunt săvârșite în concurs formal de infracțiuni.
În baza art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul penal, au fost contopite cele două pedepse stabilite în sarcina inculpatului, urmând ca inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare la care se adaugă în totalitate pedeapsa amenzii penale de 180 de zile – amendă (3.600 lei).
În baza art. 83 din Codul penal a fost amânată aplicarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare și 180 de zile – amendă (3.600 lei) pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 84 din Codul penal.
În baza art. 85 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de către acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului său de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) s-au comunicat Serviciului de Probațiune Harghita.
În baza art. 85 alin. (2) lit. c) din Codul penal, s-a impus ca inculpatul D. C. să respecte obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Harghita sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 83 alin. (4) teza ultimă din Codul penal, s-a atras atenția inculpatului D. C. asupra dispozițiilor art. 88 din Codul penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei cu consecința aplicării pedepsei și executării pedepsei închisorii în regim de detenție și a pedepsei amenzii penale în integralitate, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță, precum și în cazul în care inculpatul mai săvârșește o infracțiune pe parcursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul D. C. la plata către stat a sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (1.000 lei din faza de urmărire penală și 500 lei din faza de cameră preliminară și judecată).
Instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 6259/P/2013 din data de 06.10.2014 emis de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, înregistrat la această instanță sub nr._ din data de 29.10.2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D. C., cercetat sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute în art. 334 alin. (1) și art. 334 alin. (2) din Codul penal, fiecare cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal.
În actul de sesizare s-a reținut următoarea situație de fapt: la data de 26.04.2013 în jurul orei 05:00, inculpatul D. C. a condus autovehiculul marca Citroen Berlingo, cu nr. de înmatriculare_, . VF7MFWJZ65564749, în București pe ., sectorul 1, autovehiculul fiind neînmatriculat în circulație și având număr fals de înmatriculare.
Pentru dovedirea situației de fapt reținute prin rechizitoriu, au fost menționate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: proces verbal de depistare, proces verbal de verificare, adresă IGPR – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, adresă IGPR, verificări Eucaris, declarații inculpat, declarații martor A. T..
Prin încheierea din data de 22.01.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. 6259/P/2013 din data de 06.10.2014, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, București, precum și legalitatea administrării probatoriului și a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul D. C., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea a două infracțiuni de „punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat”, fapte prevăzute în art. 334 alin. (1) și art. 334 alin. (2) din Codul penal, fiecare cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal. Totodată s-a dispus începerea judecății față de inculpat.
La termenul de judecată din data de 04.03.2015, cu procedura legal îndeplinită, instanța a dispus citirea actului de sesizare, iar ulterior a adus la cunoștința inculpatului prevederile art. 396 alin. (10) raportat la art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală privind procedura simplificată și i-a prezentat consecințele urmării acestei proceduri. Fiind audiat, inculpatul a declarat că nu solicită aplicarea art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, motiv pentru care instanța a dispus judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.
Prin încheierea de la aceeași dată, potrivit art.100 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța a încuviințat proba cu acte în circumstanțiere, luând act de depunerea unui set de înscrisuri la dosarul cauzei, a încuviințat proba cu audierea martorului din acte, având în vedere faptul că această probă a fost contestată de către inculpat; a încuviințat pentru inculpat proba cu martorii D. S. și T. G.. Totodată, a respins proba cu emiterea unei adrese către Baroul București pentru a preciza cine este avocatul care a primit o anumită împuternicire avocațială, precum și proba cu martorul H. C. care a fost solicitat de către inculpat, în raport de teza probatoriei indicată de avocatul inculpatului și de art. 97 din Codul de procedură penală din care a rezultat că constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existentei sau inexistentei unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei si care contribuie la aflarea adevărului in procesul penal, și nu cu privire la ceea ce s-a întâmplat și cum s-au efectuat actele în faza de urmărire penală.
Procedând la judecata cauzei, a fost audiat martorul T. G., A. T. și D. S..
La dosar, la solicitarea din oficiu a instanței de judecată, a fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Inculpatul a depus la dosar contract, acte adiționale încheiate de inculpat cu S.C. B. de Creanțe SMC S.A.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut că la data de 26.04.2013 în jurul orei 05:00, inculpatul D. C. a condus autovehiculul marca Citroen Berlingo, cu nr. de înmatriculare_, . VF7MFWJZ65564749, în București pe ., sectorul 1, autovehiculul fiind neînmatriculat în circulație și având număr fals de înmatriculare.
Situația de fapt astfel reținută, cu privire la fapta imputată inculpatului, este susținută de următoarele mijloace de probă: proces verbal de depistare, proces verbal de verificare, adresă IGPR – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, adresă IGPR, verificări Eucaris, declarații inculpat, declarații martor A. T..
Astfel, din procesul-verbal de depistare, declarațiile inculpatului și ale martorului A. T. a reieșit faptul că la data de 26.04.2013 în jurul orei 05:00, inculpatul D. C. a condus autovehiculul marca Citroen Berlingo, cu nr. de înmatriculare_, . Kiseleff din București, sectorul 1.
Totodată, din adresele nr._/27.05.2013 și nr._/11.06.2013 ale I.G.P.R. – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională a reieșit că . șasiu VF7MFWJZ65564749 nu figurează în baza de date Eucaris/Prum, iar nr. de înmatriculare_ este atribuit unui vehicul marca Jaguar (nu unui vehicul marca Citroen) înmatriculat în Marea Britanie.
Instanța a reținut astfel, din coroborarea întregului material probatoriu, că se poate considera, în mod neîndoielnic, că inculpatul D. C. este cel care a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului D. C. care, la data de 26.04.2013 în jurul orei 05:00, inculpatul D. C. a condus autovehiculul marca Citroen Berlingo, cu nr. de înmatriculare_, . VF7MFWJZ65564749, în București pe ., sectorul 1, autovehiculul fiind neînmatriculat în circulație și având număr fals de înmatriculare, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat” prevăzute în art. 334 alin. (1) din Codul penal, cât și elementele constitutive ale infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat” prevăzute în art. 334 alin. (2) din Codul penal, fiecare cu aplicarea art. 5 din Codul penal, săvârșite în concurs formal de infracțiuni prevăzut în art. 38 alin. (2) din Codul penal.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei, instanța reține că în mod corect în cursul urmăririi penale Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. C. din infracțiunile prevăzute în art. 85 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei) în infracțiunile prevăzute în art. 334 alin. (1) din Codul penal și art. 334 alin. (2) din Codul penal, fiecare cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
În același sens, și instanța de judecată apreciază că legea penală mai favorabilă în acest caz este reprezentată de Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, din următoarele considerente:
În primul rând, instanța a reținut că limitele de pedeapsă pentru închisoare sunt cuprinse între 1 an și 3 ani închisoare în cazul primei infracțiuni și de la 1 an la 5 ani în cazul celei de-a doua infracțiuni, în ambele reglementări penale succesive (O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare până la data săvârșirii faptei, respectiv Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014), astfel că determinarea legii penale mai favorabile nu se va face prin raportare la aceste limite, ci pe de o parte raportat la faptul că noua lege prevede și pedeapsa amenzii penale alternativ cu pedeapsa închisorii, iar, pe de altă parte, raportat la modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii, instanța urmând a analiza, în concret, care dintre cele două instituții de drept penal – suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii prevăzute în art. 81 din Codul penal din 1968 sau amânarea aplicării pedepsei prevăzute în art. 83 din Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014 este mai favorabilă inculpatului.
Sub acest ultim aspect, instanța a reținut că, dacă se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, la rămânerea definitivă a acestei hotărâri, potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, permisul de conducere al inculpatului se va anula, inculpatul putând să obțină un nou permis de conducere după trecerea unei perioade de 1 an de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri. Dacă s-ar dispune amânarea aplicării pedepsei, instanța are posibilitatea și nu obligația de a aplica și dispozițiile art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, ceea ce ar însemna ca inculpatul să nu conducă vehicule pe perioada termenului de supraveghere de 2 ani stabilit de lege. În acest context, raportat la aceste aspecte (existența dreptului de conducere a autovehiculului pe drumurilor publice fiind un aspect de interes pentru orice cetățean, chiar și în prezența unor obligații ce pot fi dispuse în cazul amânării aplicării pedepsei, dintre cele prevăzute în art. 85 din Codul penal, care să-i limiteze oarecum libertatea de mișcare), în cazul concret dedus judecății, instanța, raportat la modul de săvârșire și natura infracțiunilor săvârșite, apreciază că nu s-ar impune aplicarea prevederilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal. În acest context, în concret, raportat la aspectele învederate anterior, ținând cont și de faptul că permisul de conducere îi poate fi de un real folos inculpatului în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și în interes familial, instanța reține că legea penală mai favorabilă este Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014.
Cu privire la latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) și (2) din Codul penal, instanța a constatat că elementul material constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat în circulație și cu numere de înmatriculare false.
Sub aspectul elementului material al laturii obiective, raportat și la considerentele Deciziei nr. 18/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 85 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța reține că fapta inculpatului D. C. reprezintă o singură acțiune, din cauza împrejurărilor în care s-a produs fapta, ea realizează conținutul a două infracțiuni, în cauză fiind incident concursul formal de infracțiuni prevăzut în art. 38 alin. (2) din Codul penal. În acest sens, dispozițiile art. 334 alin. (2) din Codul penal vizează acele situații în care s-a intervenit în vreun fel asupra numărului de înmatriculare al unui autoturism înmatriculat în realitate, fie prin confecționarea unui număr sau imitarea unui număr autentic, fie prin modificarea aspectului sau mențiunilor unui asemenea număr, creându-se astfel o aparență necorespunzătoare adevărului, precum și situația în care autoturismul este sau nu înmatriculat, dar poartă plăcuța de înmatriculare a altui vehicul.
Cu privire la urmarea imediată, instanța a reținut că fapta inculpatului a avut ca urmare crearea unei stări de pericol cu privire la circulația pe drumurile publice. Fiind vorba de o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate se prezumă ex re, prin realizarea însăși a acțiunii incriminate (conducerea sub influența băuturilor alcoolice).
Referitor la latura subiectivă, instanța a constatat că fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă, conform art. 16 alin. (3) lit. b) din Codul penal. În declarațiile date, inculpatul recunoaște săvârșirea faptei prevăzute de legea penală. Astfel, recunoaște că a condus pe drumurile publice, nu combate sub nicio formă faptul că numărul de înmatriculare este fals după cum au stabilit organele de poliție și că autovehiculul nu era în fapt înmatriculat, însă inculpatul nu recunoaște că ar fi săvârșit fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, afirmând că la momentul săvârșirii faptei nu cunoștea aceste din urmă elemente, în fapt achiziționând vehiculul de la un cetățean pe care nu-l mai cunoaște și nu mai are posibilitatea să-l identifice, care sub nicio formă nu i-a comunicat că autovehiculul era neînmatriculat în circulație și avea număr fals de înmatriculare, în acest sens inculpatul aducând doi martori.
Cu toate acestea, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunile cu forma de vinovăție cerută de lege întrucât, deși nu a urmărit producerea stării de pericol pentru cei implicați în circulația pe drumurile publice, la momentul realizării acțiunii sancționate de art. 334 alin. (1) și (2) din Codul penal a prevăzut și a acceptat posibilitatea creării acestei stări de pericol. Astfel, prin probatoriul administrat de instanță la propunerea sa, inculpatul nu a reușit să facă dovada faptului că cetățeanul care i-a vândut mașina i-ar fi comunicat că totul este în regulă și că poate să circule cu acel vehicul în aceste condiții, martorii nefiind prezenți la momentul perfectării contractului (nici măcar soția inculpatului, care nu a asistat la discuții). Pe de altă parte, din faptul că martorii nu ar fi cunoscut că autovehiculul este neînmatriculat și are numere false de înmatriculare, nu rezultă în mod implicit concluzia că nici inculpatul nu cunoștea acest aspect, putând să ascundă (chiar și soției sale) aceste aspecte. De asemenea, raportat la faptul că instanța nu a putut verifica aceste elemente comunicate de inculpat (identitatea, vreun număr de telefon, persoane prin intermediul cărora să fi luat legătura cu vânzătorul vehiculului și care să mai poată comunica date privind vânzătorul, un înscris sub semnătură privată din care să rezulte vânzarea vehiculului etc.), instanța reține ca fiind neverosimilă apărarea inculpatului, fiind făcută în scopul de a fi exonerat de răspundere penală.
Instanța de fond a mai avut în vedere și faptul că inculpatul are înmatriculate, potrivit fișei de evidență auto pe numele său și alte vehicule, și ca urmare cunoștea procedura de înmatriculare în România a vehiculelor; mai mult decât atât, este greu de crezut că o persoană acuzată în trecut, de săvârșirea unei infracțiuni de tăinuire nu ar fi fost suficient de diligent, în cursul anului 2012, atunci când achiziționa un vehicul să facă toate verificările necesare, cu atât mai mult cu cât îl achiziționa fără acte și cu numere de înmatriculare străine. Pe de altă parte, instanța reține că toate documentele (certificatul temporar de înmatriculare și asigurarea RCA) pe care inculpatul le folosea cât timp conducea autovehiculul sunt emise chiar pe numele său, nu pe numele altei persoane și în orice caz emise înainte de data la care declară că a cumpărat autovehiculul de la o persoană necunoscută, documentele purtând și semnătura sa. Din toate aceste circumstanțe, precum și raportat la faptul că potrivit art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 inculpatul avea obligația să se asigure dacă autovehiculul este înmatriculat sau nu în circulație înainte de a-l folosi, instanța a reținut că inculpatul cunoștea faptul că acesta nu era înmatriculat în circulație și avea număr fals de înmatriculare.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art.74 alin. (1) si alin. (2) din Codul penal, respectiv gradul de pericol social al faptei, conduita după săvârșirea infracțiunii, nivelul de educație și situația socială a inculpatului.
Referitor la limitele de pedeapsă stabilite de legea penală pentru infracțiunea săvârșită, instanța reține că art. 334 alin. (1) din Codul penal prevede pentru fapta reținută în sarcina inculpatului pedeapsa închisorii de 1 la 3 ani alternativ cu amenda, iar art. 334 alin. (1) din Codul penal prevede pentru fapta reținută în sarcina inculpatului pedeapsa închisorii de 1 la 5 ani alternativ cu amenda.
În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei săvârșite (împrejurările comiterii faptei, locul și timpul în care aceasta a fost săvârșită), instanța reține că fapta a fost săvârșită în timpul nopții când șansele de identificare a faptei săvârșite sunt scăzute. De asemenea, instanța a mai reținut că inculpatul a mai condus autovehiculul și cu alt prilej (fiind chiar sancționat contravențional) după cum declară.
Raportat la circumstanțele personale ale inculpatului D. C., instanța a reținut că acesta este cunoscut cu antecedente penale, astfel cum a reieșit din fișa de cazier existentă la dosarul cauzei, fără însă a se putea reține starea de recidivă, are aplicate numeroase sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor rutiere, are studii medii, deține o firmă de patiserie, este căsătorit.
Referitor la conduita după săvârșirea infracțiunii, instanța a reținut că atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de judecată, inculpatul D. C. nu a recunoscut fapta săvârșită.
Prin raportare la criteriile analizate, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu amenda pentru prima infracțiune săvârșită (aceasta, raportat și la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru pedeapsa cu închisoarea, având un grad de pericol mai redus față de cealaltă infracțiune) și cu închisoarea pentru infracțiunea prevăzută în art. 334 alin. (2) din Codul penal, în cuantumul ce se va arăta ulterior.
Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiuni și a fost săvârșită de inculpat, instanța, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a aplicat inculpatului D. C. pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută în art. 334 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal pedeapsa amenzii penale constând în 180 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile – amendă fiind de 20 de lei pe zi, inculpatul urmând a plăti statului o amendă penală în cuantum total de 3.600 lei, apreciind că pedeapsa astfel cum va fi aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei.
De asemenea, în baza aceluiași text de lege, va stabili în sarcina inculpatului D. C. pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută în art. 334 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal pedeapsa de 1 an închisoare, apreciind că pedeapsa astfel cum va fi aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei.
Referitor la cuantumul în lei corespunzător unei zile - amendă, instanța a reținut că potrivit art. 61 alin. (2) din Codul penal, acesta este cuprins între 10 lei și 500 lei, iar potrivit alin. (3) teza a II-a a art. 61 din Codul penal, acest cuantum se stabilește ținând cont de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale acestuia față de persoanele aflate în întreținerea sa. Sub acest ultim aspect, instanța a reținut că inculpatul are vârsta de 46 de ani, este căsătorit, are studii medii, este administrator la o societate de patiserie și nu are persoane în întreținere. Ținând cont de toate aceste aspecte, instanța a reținut că suma corespunzătoare unei zile-amendă în cazul inculpatului poate fi stabilită puțin peste minimul de 10 lei, respectiv la suma de 20 de lei pe zi.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în raport de criteriile anterior menționate, instanța a apreciat, în special față de circumstanțele personale ale inculpatului, astfel cum acestea au fost arătate anterior, că scopul pedepsei va putea fi atins chiar fără privarea de libertate a acestuia.
Astfel, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) și alin. (2) Cod penal, respectiv, pedeapsa stabilită este închisoarea de cel mult 2 ani, infractorul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii, inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită nu este mai mare de 7 ani, instanța a amânat aplicarea pedepsei de 1 an închisoare și 180 de zile – amendă (3.600 lei) pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în condițiile art. 84 Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul D. C., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 29.09.2015 sub nr._ .
Apelantul inculpat a solicitat achitarea sa, în temeiul art.396 alin.5 coroborat cu art.16 lit. b teza a II-a C. pr. pen., iar în subsidiar aplicarea amenzii penale, care - în opinia sa - poate asigura scopul educativ-preventiv și sancționator al pedepsei aplicată.
Astfel, apelantul inculpat a arătat că instanța de fond a analizat cauza în mod global, fără a aduce argumente pentru condamnarea acestuia; s-a mai menționat că în nici un moment inculpatul nu a negat săvârșirea faptei, ci a arătat că a achiziționat 2 autoturisme de la o persoană cunoscută în târg și nu a știut că acel număr de înmatriculare este fals, faptele fiind astfel săvârșite cu intenție indirectă. Pe cale de consecință, în opinia inculpatului nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă, că a săvârșit fapta de care este acuzat.
O altă critică formulată a vizat și greșita individualizare a pedepsei aplicată în raport de fapta comisă, față de nereținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de legea penală, care să atragă reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. S-a mai arătat că inculpatul a fost oprit pentru un simplu de control și nu ca urmare a implicării în vreun accident sau alt incident, nu s-a sustras verificărilor efectuate, ci, dimpotrivă a avut o atitudine sinceră, de cooperare cu organele judiciare.
Apelantul inculpat nu s-a prezentat în fața instanței de apel, deși s-a acordat termen de judecată în acest sens, dar a fost reprezentat de apărător ales. De asemenea, s-a asigurat prezența unui interpret de limbă maghiară.
Sub aspectul probatoriului nu s-au formulat cereri în fața instanței de apel.
Examinând sentința penală atacată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. 2 C.proc.pen., Curtea va respinge ca nefundat apelul formulat de către inculpatul D. C. pentru următoarele considerente:
Efectuând o analiză proprie asupra cauzei, Curtea constată că probele administrate dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul D. C., la data de 26.04.2013 în jurul orei 05:00, a condus autovehiculul marca Citroen Berlingo, cu număr de înmatriculare_, . VF7MFWJZ65564749, în București pe ., sectorul 1, autovehiculul fiind neînmatriculat în circulație și având număr fals de înmatriculare, aspecte cunoscute de către inculpat, faptă ce întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat” prevăzute în art. 334 alin. (1) din Codul penal, cât și elementele constitutive ale infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat” prevăzute în art. 334 alin. (2) din Codul penal, fiecare cu aplicarea art. 5 din Codul penal, săvârșite în concurs formal de infracțiuni prevăzut în art. 38 alin. (2) din Codul penal.
Apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi cunoscut că autovehiculul nu este înmatriculat, respectiv că are număr fals de înmatriculare este nefondată, fiind contrazisă de materialul probator administrat în cauză. Curtea are în vedere faptul că certificatul temporar de înmatriculare și asigurarea RCA pe care inculpatul le folosea la momentul conducerii autovehiculului sunt emise pe numele său, iar nu pe numele unei altei persoane și, foarte important, că aceste documente au fost emise înainte de data la care declară că a cumpărat autovehiculul de la o persoană necunoscută, documentele purtând și semnătura sa.
Astfel, inculpatul a declarat că a cumpărat vehiculul de la o persoană necunoscută la data de 10.12.2012 în Miercurea C. (fila 43 DUP), însă din înscrisurile aflate la dosar rezultă că asigurarea RCA era încheiată cu privire la autovehiculul menționat încă din data de 01.08.2012 pe numele inculpatului, fiind semnată de acesta (fila 61 DUP). Deși în fața instanței de fond a arătat că își menține declarațiile date la poliție, inculpatul a arătat că ar fi cumpărat autovehiculul în august 2012; oricum, chiar dacă ar fi plauzibilă cumpărarea autovehiculului în august 2012, astfel cum arată și martorul T. G., același martor a declarat că tranzacția ar fi avut în luna august, neputând preciza o dată anume, ci doar faptul că a purtat discuții cu inculpatul despre mașina cu numere străine, pe care o folosea deja, când se întâlnesc motocicliștii la Râșnov, începând cu aproximativ data de 20 ale lunii, deci oricum după data care apare pe asigurarea RCA – 01.08.2012.
Totodată, chiar martorul T. G., propus de inculpat, a relatat că l-a întrebat pe inculpat de ce nu înmatriculează mașina, dacă actele sunt în regulă, iar inculpatul i-ar fi spus că va face acest lucru, dar că a fost sfătuit de vânzător (persoană necunoscută, pe care nu o mai poate identifica acum inculpatul ! – sbl. ns., conform declarațiilor inculpatului) că poate să circule cu autovehiculul în cauză numai cu condiția să reîmprospăteze asigurarea. Inculpatul, însă, formulează apărări neverosimile și legate de faptul că nu ar fi știut că expiră asigurarea RCA (fila 20 dosar fond), în condițiile în care din documentul aflat la dosar (fila 61 DUP) rezultă în mod evident că asigurarea are perioadă de valabilitate de la 01.08.2012 la 31.01.2013.
Pe cale de consecință, având în vederea argumentele prezentate mai sus, precum și considerentele expuse de către instanța de fond, pe care Curtea și le însușește, se constată că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță. De asemenea, în mod corect instanța de fond a stabilit că legea penală mai favorabilă este Codul penal actual, față de modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei spre care s-a orientat, amânarea aplicării pedepsei nefiind reglementată în legea penală anterioară.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor stabilite de către instanța de fond, Curtea constată că prima instanță a dat dovadă de suficientă clemență atât în ceea ce privește cuantumul pedepselor stabilite, cât și raportat la faptul că a dispus amânarea aplicării pedepsei rezultante conform art. 83 C.pen. Astfel, inculpatul a avut o atitudine de negare a acuzațiilor, iar nu una de recunoaștere, cum s-a invocat în apărare, respectiv nu este la primul contact cu legea penală, din fișa de cazier judiciar (fila 38 dosar fond) rezultând că acesta suferit anterior trei condamnări definitive, două dintre ele în anul 1997 (dintre care una a fost pronunțată pentru infracțiunea de tăinuire), iar cea de-a treia fiind definitivă în anul 2003, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată; cu privire la toate aceste condamnări, însă, s-a împlinit termenul de încercare (executarea pedepselor fiind suspendată condiționat sau sub supraveghere).
În acest context, nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, astfel cum s-a solicitat în apărare, nefiind identificate împrejurări legate de faptele comise, de natură să diminueze gravitatea infracțiunilor sau periculozitatea inculpatului, conform art. 75 alin. 2 lit. b C.pen.
De altfel, instanța de fond, în cazul ambelor infracțiuni, s-a orientat spre limita minimă atunci când a stabilit pedepsele în cauză, ținând cont de faptul că inculpatul este o persoană integrată social, este căsătorit, are un domiciliu stabil și desfășoară activități comerciale din care obține în mod licit venituri.
Față de aceste considerente, Curtea - constatând că toate criticile formulate sunt nefondate și neidentificând alte motive de desființare a sentinței penale atacate - în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. va respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul D. C..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va fi obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei.
În temeiul dispozițiilor art.273 C. pr. pen., onorariul interpretului de limbă maghiară, aferent activității prestate pe durata unei ore, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul D. C. împotriva sentinței penale nr. 382/05.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei.
Onorariul interpretului de limbă maghiară, aferent activității prestate pe durata unei ore, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
A. P. M. B. F. V.
GREFIER,
T. S.
red. A.M.P./11.01.2016
dact. A.L. 2 ex.
Jud. Sect. 1 București – jud.: O. M.M.
| ← Mandat european de arestare. Hotărâre din 12-11-2015, Curtea... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 631/2015.... → |
|---|
