Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 580/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 580/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2015
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.580/C
Ședința publică din data de 02.12.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. A. A.
GREFIER: B. L.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală a fost reprezentat de procuror C. C..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect contestațiile formulate de inculpații S. I. G., N. V. C., P. C. A. și C. C. împotriva încheierii de ședință din data de 19.11.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul-inculpat S. I. G. personal, aflat sub control judiciar și asistat de apărător ales, avocat Sanchetu D., cu împuternicire avocațială ., nr. SD 2114/2015, atașată la dosar (fila 49), contestatorul-inculpat N. V. C. personal, aflat sub control judiciar și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat C. M., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, emisă de Baroul București la data de 02.12.2015, atașată la dosar (fila 51), contestatorul-inculpat C. C. personal, aflat sub control judiciar și asistat de apărător ales, avocat N. M. Citu, cu împuternicire avocațială ., nr._, emisă de Baroul București la data de 02.12.2015, atașată la dosar (fila 48), precum și contestatorul-inculpat P. C. A. personal, aflat sub control judiciar, avocat Ț. G., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, emisă de Baroul București la data de 26.11.2015, atașată la dosar (fila 36).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței împrejurarea că apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul N. V. C., avocat Parciulea A., a fost contactat telefonic de patru ori, însă fără nici un rezultat, motiv pentru care, în baza art. 90 Cod procedură penală, s-a emis adresă pentru desemnarea unui alt apărător din oficiu.
Curtea procedează la verificarea identității contestatorului-inculpat S. I. G., care prezintă CI, ., nr._, emisă de SPCEP Focșani, la data de 13.08.2007, CNP_, respectiv a contestatorului-inculpat P. C. A., care prezintă CI, ., nr._, eliberată de SPCLEP Oradea la data de 03.03.2010, CNP_.
Fiind întrebați, contestatorii-inculpați N. V. C. și P. C. A. arată că sunt de acord cu asistența juridică din oficiu.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea contestațiilor.
Apărătorul din oficiu al contestatorului-inculpat P. C. A., având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației astfel formulate, în sensul revocării măsurii controlului judiciar, având în vedere că inculpatul s-a prezentat și se va prezenta la fiecare termen de judecată la care va fi chemat. Mai mult, susține că are o ofertă de muncă în Italia, pentru a munci, întrucât are trei copii în întreținere.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat S. I. G., având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației astfel formulate și revocarea măsurii controlului judiciar dispuse față de inculpat. În acest sens, susține că inculpatul se află sub puterea măsurilor preventive de aproape 2 ani, timp în care inculpatul a înțeles să nu formuleze nicio contestație. Or, constată că la acest moment procesual încheierile judecătorului fondului sunt identice și pot fi perpetuate fără nici un fel de problemă, până la finalizarea în fond a procesului penal și fără a aduce în discuție nici un aspect legat de temeinicia ori necesitatea acestei măsuri .
De asemenea, consideră că perioada de 2 ani nu poate fi imputată inculpaților și nici magistraților judecători, având în vedere că în această perioadă s-au făcut acte de urmărire penală, pentru a se identifica părțile presupus civile.
Mai mult, susține că prin trecerea perioadei de timp pericolul social avut în vedere la instituirea măsurii preventive nu mai are aceeași rezonanță.
În plus, arată că inculpatul a încercat să-și caute un loc de muncă, însă oarecum în zadar, întrucât fiind supus măsurii controlului judiciar, inculpatul trebuie să semneze suficient de des, pentru ca nici un angajator să nu dorească să-l țină ca și angajat.
Referitor la pericolul generic al faptei, deși ar putea constitui o condiție de prelungire a unei măsuri preventive, consideră că acesta ar trebui avută în vedere doar pentru o anumită perioadă de timp. Astfel, consideră că, la un interval de 2 ani și raportat la stadiul procesual al cauzei, nu se cunoaște care este scopul măsurii preventive. Or, susține că nu există martori de influențat, acuzarea a administrat tot probatoriul, iar instanța de fond a fost sesizată de acum 2 ani, situație în care, consideră că se menține o măsură preventivă fără nici un fel de temeinicie ori legalitate.
De asemenea, apreciază că instanța de fond nu a analizat condițiile necesare pentru menținerea unei măsuri preventive, fie ea și controlul judiciar.
Apărătorul din oficiu al contestatorului-inculpat N. V. C., având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației astfel formulate și revocarea măsurii controlului judiciar. Totodată, susține că prezența inculpatului la instanțele de judecată, timp de cel puțin 2 ori pe lună, a fost suficientă, iar acesta a conștientizat situația în care se află.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat C. C., având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației astfel formulate, cu consecința revocării măsurii controlului judiciar, având în vedere că durata măsurilor preventive instituite în cauză au atins o durată de 2 ani și 9 luni, prima măsură preventivă dispusă față de inculpat a fost luată la data de 01.04.2013.
În acest sens, referitor la argumentele reținute de judecătorul fondului, în sensul menținerii măsurii controlului judiciar, consideră că niciunul dintre motivele invocate nu pot fi menținute ca fiind temeinice și legale. Astfel, cu privire la motivul necesității menținerii controlului judiciar, pentru a asigura contactul permanent, care trebuie să existe între organele judiciare și inculpat, consideră că nu este fundamentat. Mai mult, analizând conduita inculpatului C., observă că, din momentul în care s-au demarat procedurile de aducere a inculpaților la organele de urmărire penală, inculpatul C. nu se afla în țară și, în momentul în care a aflat despre această situație, acesta s-a prezentat de îndată la organul de urmărire penală, imediat după ce a reușit să-și achiziționeze primul bilet. Or, menținerea acestui contact permanent între organele judiciare și inculpat consideră că nu se justifică, având în vedere că există acte la dosarul de urmărire penală, care atestă exact contrariul.
Cu privire la al doilea motiv susținut de judecătorul fondului, în sensul că măsura controlului judiciar este binevenită, consideră că acesta nu poate fi primit, în condițiile în care această măsură nu este binevenită nici pentru inculpat, nici pentru ordinea de drept și nici pentru valorile, pe care înțelege să le susțină atunci când se dispune ori se menține o măsură preventivă.
De asemenea, consideră că una dintre valorile sociale, respectiv familia, a fost grav încălcată, având în vedere că inculpatul, după 16 ani de căsnicie, și-a pierdut familia. Prin urmare, apreciază că asemenea termeni nu ar putea fi primiți, în condițiile în care o măsură preventivă nu poate fi niciodată binevenită, ci eventual oportună, proporțională ori necesară.
Referitor la cel de-al treilea motiv, în sensul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au modificat, consideră că acesta este combătut cel puțin de factorul timp. Or, arată că timpul de 2 ani și 9 luni este o perioadă îndelungată, în condițiile în care nu s-a reținut nici cea mai mică abatere a inculpaților în fața instanțelor judecată.
De asemenea, prin raportare la natura și contribuția fiecărui inculpat, la săvârșirea faptelor, apreciază că sunt aspecte care trebuie avute în vedere nu în defavoarea inculpatului, ci în favoarea acestuia. Or, referitor la inculpatul C., în cuprinsul rechizitoriului, singura descriere a faptelor cu privire la acesta, constă în faptul că și pe teritoriul SUA a acționat o grupare, care ar fi fost coordonată de inculpatul C., fost C. C.. Însă, constată că nici până la acest moment procesual nu s-a identificat vreo persoană, care ar fi putut face parte din acea grupare.
Totodată, arată că inculpatul a înțeles care sunt riscurile unei simple suspiciuni de atingere a legii penale.
Concluzionând, solicită revocarea măsurii controlului judiciar dispuse față de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestațiilor astfel formulate ca nefondate, apreciind că încheierea instanței de fond este legală și temeinică, în condițiile în care judecătorul fondului, în mod corect, a apreciat că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat și nici nu au încetat, astfel că nu a apărut nici un element de noutate, care să modifice starea de fapt și temeiul care a fost avut în vedere la dispunerea măsurii controlului judiciar față de cei patru inculpați.
De asemenea, consideră că, în mod corect, s-a apreciat că în continuare măsura controlului judiciar este necesară pentru desfășurarea cercetării judecătorești, întrucât prezența inculpaților în fața instanței de judecată poate s-a datorat și obligațiilor instituite în sarcina lor, măsura fiind în continuare proporțională cu gravitatea faptelor, având în vedere pluralitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților, perioada îndelungată, prejudiciul mare reținut, precum și faptul că aceste infracțiuni comise prin mijloace de comunicare electronică sunt prevăzute în mod expres de legiuitor în dispozițiile art.223 alin. 2 teza I Cod procedură penală, ca fiind infracțiuni grave.
În ceea ce privește faptul că încheierea instanței de fond nu este motivată, în sensul că s-au preluat succint aceleași motivări de la ultima verificare până în prezent, susține că, deși acest lucru este combătut de modul în care a fost redactată încheierea, potrivit deciziei V. contra României din data de 10.06.2014, instanțele române nu pot fi condamnate pentru o motivare succintă și lapidară, în cazul verificării unor măsuri preventive, având în vedere că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, dar și față de perioada scurtă de timp între cele două verificări.
De asemenea, consideră că nu se poate susține depășirea duratei rezonabile a măsurii preventive, având în vedere dispozițiile art.5 par.3 CEDO, întrucât se reține o cauză complexă, cu un număr mare de inculpați, aceștia fiind cercetați pentru infracțiuni grave și expres prevăzute de lege, gravitatea acestora rezultând atât din modalitatea de comitere a acestora, cât și din limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru săvârșirea acestor fapte, iar organele de urmărire penală nu pot fi acuzate de pasivitate în administrarea probatoriului.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat S. I. G., având cuvântul în replică, susține că limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni nu sunt atât de mari, fiind mai reduse decât la infracțiunea de evaziune fiscală. Totodată, susține că prezența inculpaților la termenele de judecată nu se datorează măsurii preventive luate, în condițiile în care noua procedură penală prevede în mod clar depunerea unei cereri de soluționare a cauzei în lipsă, inclusiv când sunt supuși măsurii controlului judiciar.
De asemenea, referitor la susținerea potrivit căreia nu există nicio schimbare a situației de fapt, iar măsura preventivă este susținută în continuare, apreciază că neschimbarea stării de fapt ar duce la o sancțiune, pentru că inculpatul nu ar avea posibilitatea să înlăture acea măsură preventivă dacă nu s-ar schimba situația de fapt. Or, consideră că scopul măsurilor preventive este de a asigura buna desfășurare a procesului penal, care până la acest moment s-a desfășurat în condiții optime, inclusiv complexitatea cauzei. Cu privire la acest ultim aspect, apreciază că nu este suficientă raportarea la numărul mare de inculpați.
Arată că în perioada de 2 ani de zile nu s-a întâmplat nimic, în condițiile în care cauza se află în faza de cercetare judecătorească, când instanța face demersuri pentru a identifica adresele părților civile, cu privire la Ministerul Public nu a putut să le cuprindă în actul de sesizare.
Referitor la prejudiciul reținut în cauză, solicită să se constate diminuarea constantă a acestuia, față de cele reținute în actul de sesizare. Astfel, arată că prejudiciul a fost calculat după criterii necunoscute.
Contestatorul-inculpat S. I. G., având cuvântul, arată că lasă soluția cu privire la contestația formulată la aprecierea instanței de judecată.
Contestatorul-inculpat N. V. C., având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Contestatorul-inculpat P. C., având cuvântul, solicită revocarea măsurii controlului judiciar, întrucât la data de 20 noiembrie 2015 a decedat nașul său, cetățean moldovean și nu a putut să meargă la înmormântare. Mai mult, arată că soția sa are probleme medicale, iar medicul său curant se află la 70 km de vamă în Ungaria și nu poate fi alături de ea. Susține că are posibilitatea de a lucra în Italia.
Contestatorul-inculpat C. C., având cuvântul, arată că lasă soluția cu privire la contestația formulată la aprecierea instanței de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra contestațiilor de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 19.11.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ 15, în baza art.208 al.5 C.Pr.P.. rap. la art.211 și urm.C.Pr.P.., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar și a fost menținută această măsură instituită în sarcina inculpaților: G. L., N. V. C., G. C., T. M., B. T., S. I. G., P. I. V., E. Haisler M. M., C. C., P. C. A., C. (fost C.) C. și T. I. A..
Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului, verificând legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată fată de inculpații G. L., N. V. C., G. C., T. M., B. T., S. I. G., P. I. V., E. Haisler M. M., Cocias C. M., P. C. A., C. (fost C.) C. și T. I. A., conform dispozițiilor art. 362 alin. 2 din C.p.p. rap la art. 208 alin.4 C.p.p. – a constatat că măsura preventivă a controlului judiciar a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și se mențin temeiurile care au determinat luarea acesteia.
S-a constatat că, în cauză, se impune menținerea, în cursul judecății, a măsurii preventive a controlului judiciar luate față de inculpații G. L., N. V. C., G. C., T. M., B. T., S. I. G., P. I. V., E. Haisler M. M., Cocias C. M., P. C. A., C. (fost C.) C. și T. I. A., în considerarea următoarelor aspecte:
Cu titlu prealabil, Tribunalul a subliniat că o înțelegere corectă a principiului prezumției de nevinovăție este în sensul că acesta garantează protecția împotriva arbitrarului de care ar putea da dovadă organele judiciare în cursul procesului penal, întrucât ar fi lipsit de temei și uneori total opus realității ca o normă juridică să confere onestitate ireproșabilă cuiva. Persoana care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală este susceptibilă de a fi supusă urmăririi penale sau judecății, dacă împotriva ei există probe sau indicii temeinice că a săvârșit o infracțiune.
S-a arătat că, prin mentinerea acestor măsuri, Tribunalul urmărește asigurarea îndeplinirii de către părți și alte persoane a obligațiilor derivând din legea de procedură penală.
Avantajele și inconvenientele acestor măsuri de prevenție au fost cântărite prin raportare concretă la gravitatea faptei și periculozitatea infractorilor. Mentinerea măsurilor de prevenție față de inculpati este de natură a răspunde și unui alt imperativ general și anume ca toți membrii societății să poată beneficia de drepturile și libertățile lor prin înlăturarea pericolului ca până la pronunțarea unei condamnări definitive, cei ce au comis infracțiuni să mai poată comite astfel de fapte.
Tribunalul a reținut că, în faza de urmărire penală, s-au administrat probe care să ateste existența faptelor reținute în rechizitoriu, fiind relevante următoarele mijloace de probă și procedee probatorii: declarații martori, declarații învinuiți/inculpați, procese verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, procese verbale de supraveghere operativă și redare discuții telefonice/ambientale, procese verbale de investigații/identificare suspecți și analiză probe, documente comisie rogatorie caz Portugalia, documente comisie rogatorie caz Spania – Sabadell, documente comisie rogatorie caz Spania – Badalona, documente comisie rogatorie caz Germania – Hamburg Braunshweig, Dortmund, răspunsuri Europol și unități bancare, documente comisie rogatorie caz Germania – Dortmund, documente comisie rogatorie cazuri Germania – Bielefeld, Borken, Braunshweig, procese verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, procese verbale de transcriere comunicări electronice, rapoarte de constatare ale Institutului pentru Tehnologii Avansate, procese-verbale percheziție domiciliară, procese-verbale percheziții informatice.
S-a constatat că este îndeplinită condiția generală (de fond), privind existenta unor probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpati au săvârșit infractiuni (articolul 202 alineatul 1 din Codul de procedură penală).
În afara condiției generale menționate mai sus, la alegerea măsurii de prevenție ce a fost luată în cauză și, în speță, a fost mentinută, trebuie să se țină seama de unele criterii complementare, și anume: de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale și alte situații privind persoana față de care se iau aceste măsuri (articolul 202, alineatul 1 teza finală și alin. 3 din Codul de procedură penală).
Scopul special al măsurii de prevenție este fixat în raport cu o anumită persoană și cu împrejurările concrete ale unei cauze penale.
În speța de față, s-a arătat că scopul special al unei măsuri de prevenție constă în primul rând în crearea condițiilor unui contact permanent și sigur al organelor judiciare cu inculpatii. Prin obligațiile stricte impuse în sarcina inculpatilor prin luarea și menținerea acestei măsuri, Tribunalul a luat în considerare și necesitatea asigurării unei bune desfășurări a administrării probatoriului, având în vedere faptul că o parte dintre inculpati chiar dacă s-au prevalat de dispozitiile procedurii simplificate urmează a face dovada circumstantelor lor personale, la aprecierea mentinerii acestei măsuri fiind avute în vedere și circumstanțele personale ale inculpatilor.
Desigur că acest scop special se subsumează scopului general al măsurilor de prevenție.
Gradul de pericol social al infracțiunii, ca un criteriu complementar, este diferit de cel stabilit în legea penală. Pericolul social rezultă din circumstanțele cauzei penale și poate fi diferit în cazul săvârșirii în situații deosebite, ale aceleiași infracțiuni. În speța de față, pericolul social este privit de judecător prin prisma circumstanțelor concrete ale cauzei.
S-a constatat că, în speța de față, măsura preventivă a controlului judiciar, cu precizarea clară a motivelor de mentinere a acestei măsurii, nu aduce atingere, la momentul procesual analizat, în mod nejustificat drepturilor inculpaților, întrucât nu se poate considera că necesitatea de a impune acestă măsură se va diminua inevitabil prin trecerea timpului. Tribunalul a apreciat că, fiind păstrat un just echilibru între cerințele de interes general și drepturile reclamantului, în prezenta cauză nu are loc încălcarea art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție.
Este adevărat că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri într-o cauză penală, persoana judecată se bucură de prezumția de nevinovăție, însă legiuitorul a stabilit că, în cazul în care se regăsesc anumite condiții expres prevăzute, să se poată lua și mentine una din măsurile preventive, indiferent dacă acuzatul recunoaște sau nu săvârșirea faptelor pentru care este judecat, dacă are sau nu antecedente penale, normele de procedură interne fiind în deplin consens cu exigențele europene în materie.
Tribunalul a apreciat că măsura preventivă a controlului judiciar este în continuare proporțională cu gravitatea faptelor imputate și este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, acesta fiind motivul pentru care anterior în cauză măsura controlului judiciar a fost luată. Totodată, Tribunalul a reținut că față de gravitatea însemnată a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și față de contribuția concretă a fiecărui inculpat, menținerea măsurii controlului judiciar în continuare este binevenită și de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal, împiedicând inculpații să stingherească în vreun fel aflarea adevărului în cauză.
Tribunalul, retinând că în cauză există suficiente indicii temeinice, a apreciat că în continuare se justifică limitarea libertății de mișcare a inculpaților și exercitarea unui control judiciar adecvat, care să păstreze un echilibrul firesc între interesele particulare ale inculpatului și interesele generale ale societății, între care și acela de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil.
Temeiurile care au condus la luarea măsurii controlului judiciar față de inculpați, cu obligațiile aferente, nu s-au schimbat și, pe cale de consecință, impun în continuare menținerea acestora.
Judecătorul de cameră preliminară, la luarea acestei hotărârii, a avut în vedere că scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiunii.
Or, față de inculpați s-a stabilit, printre obligațiile prevăzute în controlul judiciar, obligația de a nu părăsi teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, să nu comunice direct sau indirect cu ceilalți inculpați, cu părțile vătămate, părțile civile sau martorii din prezenta cauză, ori cu membrii familiilor acestora, prin dispunerea acestor obligații urmărindu-se ca procesul penal și să se desfășoare în bune condiții.
Totodată, această măsură restrictivă trebuie examinată atât în baza dispozițiilor naționale cat și în raport de dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit acestui text, oricine se găsește în mod legal pe teritoriul unui Stat are dreptul să circule în mod liber și să-și aleagă în mod liber reședința sa. A.. 3 al acestui articol stabilește situațiile în care se pot aduce restrângerii dreptului la liberă circulație: „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora”.
Curtea a stabilit că libertatea de mișcare, așa cum este garantată de art. 2 Protocol 4, este reglementată pentru a asigura oricărei persoane libertatea de deplasare pe teritoriul unui stat și să părăsească acest teritoriu, ceea ce implică dreptul de a pleca în orice alt stat dorește și care îl primește (Peltonen vs. Finlanda, hotărârea Comisiei din 20.02.1995). Libertatea de mișcare interzice orice măsură de natură a aduce atingere acestui drept sau exercițiului său fără a îndeplini condițiile de a fi necesară într-o societate democratică, în vederea atingerii unuia dintre scopurile legitime enumerate limitativ in paragraful 3 (Baumann v. Franța).
Curtea a stabilit că obligația de a solicita permisiunea autorităților de a pleca este o ingerință adusă libertății de mișcare (I. vs. Ucraina), astfel judecătorul de cameră preliminară apreciază că obligațiile impuse în cadrul controlului judiciar intră în câmpul de aplicare al art. 2 Protocol 4, urmând a fi analizate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi justificată: să fie prevăzută de lege, să urmărească unul din scopurile legitime și să fie necesară într-o societate democratică - să fie proporțională cu scopul urmărit.
În mai multe cauze (Fedorov și Fedorova vs. Rusia, Antonenkov ș.a. vs. Ucraina, P. vs. România), Curtea a precizat că limitarea libertății de circulație pentru nevoile unei proceduri penale în curs nu pune în sine o problemă pe terenul art. 2 Protocol 4 dacă acesta este proporțională cu scopul legitim urmărit.
Curtea a stabilit că statele membre pot să aplice preventiv măsuri restrictive de libertate unui acuzat în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, mergând până la privarea de libertate, astfel încât instanța apreciază că măsura prev. de art. 215 alin. 1 C.p.p urmărește un scop legitim: menținerea ordinii publice și prevenirea infracțiunilor.
Măsura prin care se aduce atingere libertății de mișcare trebuie să fie necesară într-o societate democratică, astfel încât ingerința să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea scopului, cu alte cuvinte potrivit testului proporționalității măsura restrictivă trebuie să fie necesară și suficientă pentru realizarea funcției sale de protecție (Bartik vs. Rusia). D. durata măsurii restrictive nu poate fi luată singură în considerare pentru a verifica dacă a fost menținut echilibrul între interesul general de asigurarea a bunei desfășurări a instrucției penale și interesul personal al acuzatului de a se bucura de libertatea de mișcare. Acest echilibru este evaluat în raport de circumstanțele speciale ale fiecărei cauze. Restricția poate fi justificată într-un caz concret dacă există indicii cu privire la un interes general care să depășească interesul individual la exercitarea libertății de mișcare (Hajibeyli vs Azerbaijan). În măsura în care durata măsurii este unul dintre criteriile folosite la verificarea testului proporționalității, trebuie avut în vedere că este posibil ca măsura restrictivă să nu fie necesară pe toată durata procedurilor întrucât caracterul necesar al acesteia se diminuează o dată cu trecerea timpului (Luordo vs. Italia). Într-o altă cauză (Antonenkov ș.a. vs. Ucraina), Curtea a apreciat că proporționalitatea măsurii trebuie stabilit dacă persoanele acuzate au încercat în fapt să părăsească aria la care libertatea lor de mișcare era limitată și permisiunea le-a fost refuzată.
În ceea ce privește dreptul la muncă al inculpaților, Tribunalul a apreciat că acest drept nu este îngrădit prin măsura instituită cu privire la inculpați, măsura preventivă a controlului judiciar fiind una dintre măsurile preventive cele mai permisive din acest punct de vedere, libertatea de mișcare a inculpaților nefiind limitată numai la localitatea de domiciliu.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat contestație inculpații S. I. G., N. V. C., P. C. A. și C. C., solicitând revocarea măsurii controlului judiciar având în vedere depășirea unui termen rezonabil, precum și faptul că au respectat obligațiile impuse.
Examinând încheierea contestată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că sunt nefondate contestațiile formulate, pentru următoarele considerente:
În mod corect, judecătorul fondului a constatat că măsura controlului judiciar luată față de contestatorii-inculpați este legală și temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă și justifică menținerea acestei măsuri, în considerentele încheierii fiind arătate motivele care au determinat această soluție.
Menținerea măsurii preventive a controlului judiciar este necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin.1 Cpp, având în vedere gravitatea faptelor presupus a fi săvârșite de către contestatorii-inculpați.
Măsura preventivă este proporțională și necesară bunei desfășurări a procesului penal, în scopul împiedicării sustragerii inculpaților și al prevenirii săvârșirii unor alte infracțiuni.
De asemenea, durata măsurii controlului judiciar nu a depășit un termen rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și stadiul procesual.
Respectarea cu strictețe a obligațiilor impuse pe durata măsurii nu poate constitui un motiv de a nu îi mai supune pe inculpați, în continuare, unei supravegheri, ci denotă faptul că aceștia au avut o conduită corespunzătoare și nu se sustrag cu rea-credință de la obligațiile stabilite.
În situațiile în care este necesară părăsirea temporară a teritoriului României, inculpații pot solicita încuviințarea instanței în acest sens.
Restricțiile impuse prin măsura preventivă, prin prisma interdicțiilor legale stabilite, sunt normale, reprezentând măsuri necesare într-o societate democratică, în vederea prevenirii faptelor penale și pentru protejarea drepturilor și libertăților altora, astfel cum s-a statuat constant atât în practica CEDO cât și în cea a instanțelor naționale.
Pe de altă parte, se cuvine menționat că restrângerile stabilite nu reprezintă o încălcare a drepturilor constituționale vizând dreptul la un proces echitabil, dreptul la liberă circulație, prezumția de nevinovăție, deoarece acestea se circumscriu scopului măsurii preventive, astfel cum este acesta definit în cuprinsul art. 202 alin.1 Cpp.
În consecință, în baza art. 206 C.p.p. va respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații S. I. G., N. V. C., P. C. A. și C. C. împotriva încheierii din data de 19.11.2015 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._ 15.
În baza art. 275 alin. 2 și 4 C.p.p. va obliga contestatorii-inculpați S. I. G. și C. C. la plata sumei de câte 100 lei fiecare și contestatorii-inculpați N. V. C. și P. C. A. la plata sumei de câte 230 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru contestatorii-inculpați N. V. C. și P. C. A. în cuantum de câte 130 lei fiecare se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 206 C.p.p. respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații S. I. G., N. V. C., P. C. A. și C. C. împotriva încheierii din data de 19.11.2015 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._ 15.
În baza art. 275 alin. 2 și 4 C.p.p. obligă contestatorii-inculpați S. I. G. și C. C. la plata sumei de câte 100 lei fiecare și contestatorii-inculpați N. V. C. și P. C. A. la plata sumei de câte 230 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru contestatorii-inculpați N. V. C. și P. C. A. în cuantum de câte 130 lei fiecare se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2015.
PREȘEDINTE
R. A. A.
GREFIER
B. L.
red.R.A.A.
dact.L.G.
ex.2/24.12.2015
jud.G.T.Z.-T.B.-S.I.Penală
| ← Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 1697/2015. Curtea... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1640/2015. Curtea de... → |
|---|
