Tâlhărie (art.211 C.p.). Decizia nr. 458/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 458/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 505/2/2015

DOSAR NR._ (362/2015)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 458/A

Ședința publică din 24.03.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – L. C. - N.

JUDECĂTOR – D. L.

GREFIER – S. N.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror E. D..

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare declarată de petentul S. Nicușor A. împotriva deciziei penale nr. 2515/15.12.2011 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr._/236/2010.

Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 17.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, instanța a stabilit termen de pronunțare a soluției la data de 24.03.2015, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală.

CURTEA,

La data de 28.01.2015, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat S. Nicușor A., împotriva deciziei penale nr. 1893/R/4.10.2012 a Curții de Apel București, solicitând anularea acestei decizii și rejudecarea cauzei, deoarece recursul în urma căruia s-a pronunțat această decizie, s-a soluționat în lipsa sa și fără ca el să știe de proces, fiind plecat în Italia, la muncă.

Astfel, a arătat în esență, că, a fost achitat de către Judecătoria G., pentru infracțiunea de tâlhărie pentru care fusese trimis în judecată, prin sentința penală nr. 1497/19.09.2011, după pronunțarea acestei sentințe, parchetul a declarat recurs, care a fost admis și prin decizia penală nr. 2515/15.12.2011, Curtea de Apel București, l-a condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare. Nu a cunoscut despre procesul de la Curtea de Apel București și a fost judecat în lipsă, deoarece a fost angajat cu contract de muncă în Italia. A mai arătat și faptul că,nu este vinovat de comiterea faptei pentru care a fost condamnat, ceilalți inculpați din cauză au dat declarații în senul că el nu participat la comiterea faptei.

A arătat că sunt incidente cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 426 literele a, c și e Cod procedură penală.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul_/236/2010* al Curții de Apel București, dosarul_/236/2010* al Tribunalului G. și dosarul_/236/2010* al Judecătoriei G..

Curtea, față de dispozițiile art. 431 C.p.p., a procedat la examinarea admisibilității în principiu a contestației, fără citarea condamnatului, așa cum prevăd dispozițiile mai sus menționate. Potrivit acestui text de lege, la examinarea admisibilității în principiu se verifică aspecte punctuale, precum, dacă contestația în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivele pe care se întemeiază contestația sunt dintre cele prevăzute de lege și că în sprijinul contestației se depun sau se invocă dovezi care sunt la dosar.

Prealabil examinării admisibilității în principiu, Curtea va expune pe scurt parcursul procesului și soluțiile adoptate în fiecare etapă procesuală.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria G. nr. 5055/P/2009 au fost trimiși în judecată inculpații C. M. T., S. S. C. și S. Nicușor A., pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. 1 Cod penal și tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1 și alin. 2 litera b și alin. 2 ^1 litera a și c Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal.

S-a reținut în actul de sesizare, în esență, că, inculpații, în data de 17.12.2009 au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate B. M., în vârstă de 82 de ani și prin folosirea violenței, lovindu-l cu pumnii și picioarele pe corp și prin imobilizarea acestuia, legându-l de brațe și picioare cu un cablu telefonic iar la gură cu un fular, l-au deposedat de suma totală de 1520 lei, după care, l-au lăsat legat în locuință, partea vătămată necesitând pentru vindecare 12 zile de îngrijiri medicale.

Prin sentința penală nr. 1497/19.09.2011, Judecătoria G. i-a condamnat pe inculpații C. M. și S. S. C., la pedepse cu închisoarea și l-a achitat pe inculpatul S. Nicușor A.. Prin decizia penală 2515/R/15.12.2011, Curtea de Apel București a casat sentința mai sus menționată și a trimis cauza spre rejudecare.

După rejudecare, prin sentința penală nr. 1287/27 iunie 2012, Judecătoria G. l-a condamnat pe inculpatul C. M. T., la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pe inculpatul S. S. C., la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare în temeiul art. 11 pct. 2 litera a) C.p.p. rap. la art. 10 alin. 1 litera c) C.p.p. de la 1969, l-a achitat pe inculpatul S. Nicușor A., întrucât fapta nu a fost comisă de acesta .Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria G. și inculpații Comoșaru M. și S. S..

Prin decizia penală nr. 1893/4.10.2012, Curtea de Apel București –secția a II-a penală, a fost admis recursul declarat de parchet, a fost casată în parte sentința recurată, în sensul că, a fost condamnat inculpatul S. Nicușor A. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru toate cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată.

În ceea ce privește procedura de citare a condamnatului la soluționarea recursului:

La rejudecarea cauzei, după casarea cu trimitere la Judecătoria G.,procedura de citare cu inculpatul S. Nicușor A. a fost îndeplinită la adresa din G., . 502, scara B, .,adresă la care citația a fost primită de numita S. S., rudă cu inculpatul iar la anumite termene, procedura de citare la această adresă a fost îndeplinită prin afișare.

Inculpatul însă, nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele acordate la prima instanță, în rejudecare.

În recurs, în fața Curții de Apel București, inculpatul S. Nicușor A. a fost citat la ambele adrese, ambele din G., anume . 502, scara B, ap. 28 și .>nr. 30 D.

La prima adresă, ruda sa, S. S. a refuzat primirea citației, motiv pentru care s-a procedat la afișarea acesteia. La prima adresă procedura de citare nu s-a îndeplinit deoarece destinatul s-a mutat de la adresă iar noul proprietar nu permite afișarea.

Ca urmare a mandatelor de aducere emise de instanța de recurs în cursul judecării acestei căi de atac, au fost efectuate verificări de către organele de poliție, verificări din care a rezultat faptul că, la adresa din G., . 502, inculpatul nu poate fi găsit și nu îl cunoaște nimeni ca locuind acolo.

Ca urmare a verificărilor efectuate la adresa din ., județul G., a rezultat faptul că, inculpatul este plecat la muncă în Spania de circa 8 luni și nu se cunoaște adresa lui. Mai mult, la această adresă a fost găsit numitul Ceorchizan D., noul proprietar, care, a relatat despre faptul că, inculpatul a plecat împreună cu părinții săi în ..

La adresa din ., inculpatul nu a fost citat și nici nu s-au dispus verificări pentru această adresă.

Referitor la cazurile de contestație în anulare invocate:

Condamnatul a invocat, în susținerea contestației sale, cazurile prevăzute de art. 426 literele a, c și e Cod procedură penală.

Aceste cazuri sunt următoarele:

a) Când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți și când, deși legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

b) când hotărârea a fost pronunțată de un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii.

Deși sunt invocate mai multe cazuri de contestație în anulare, în realitate motivarea acesteia se grefează pe litera a), condamnatul susținând doar că procesul s-a judecat în recurs în lipsa sa.

Așa cum s-a arătat mai sus, la examinarea admisibilității în principiu, cu prioritate se verifică dacă contestația este formulată în termen legal. În ceea ce privește termenul de formulare, dispozițiile art. 428 C.p.p. prevăd că, “contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 C.p.p. poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoștință de hotărârea a cărei anulare se cere. Potrivit alin. 2), contestația în anulare pentru cazul prevăzut la art. 426 litera b ) poate fi introdusă oricând.

Față de cazul de contestație invocat, termenul pentru introducerea contestației era de 10 zile de la data la care condamnatul a luat cunoștință de hotărârea a cărei anulare se cere.

Condamnatul a fost introdus în arest la 29.12.2014, așa cum rezultă din procesul verbal de încarcerare întocmit de IGPR-Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, aceasta fiind și data la care i-a fost înmânat mandatul de executare a pedepsei. Contestația în anulare a fost formulată la data de 26.01.2015, astfel cum rezultă de pe plicul cu care a fost expediată din penitenciar, peste termenul de 10 zile prevăzut de lege.

Cum formularea contestației în termen este o condiție de admisibilitate a acesteia, Curtea, față de dispozițiile art. 431 C.p.p., va respinge contestația ca inadmisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. 2 C.p.p., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul S. Nicușor A. împotriva deciziei penale 1893/R/4.10.2012 a Curții de Apel București –secția a II-a penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 martie 2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

L. C.-N. D. L.

GREFIER,

S. N.

Red.jud.L.C.N. - data 17.04.2015 - 2ex

C.A.B. – S2:- jud. D.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie (art.211 C.p.). Decizia nr. 458/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI