Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 452/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 452/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-08-2015 în dosarul nr. 2773/87/2014/a17
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(3018/2015)
Decizia penală nr. 452/CO
Ședința publică din data de 27 august 2015
Curtea constituită din:
Președinte: I. T.
Grefier: Victorița S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentant de procuror E.-Eliana B.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul Bîțică A. F., împotriva încheierii din data de 13 august 2015, pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția penală, în dosarul nr._ 4.
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21 august 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 27 august 2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra contestației penale de față:
Prin încheierea de ședință din 13.08.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția penală, printre altele, în baza art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Bîțică A. F., dispusă prin încheierea din 12 septembrie 2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman, definitivă prin încheierea nr. 696 din 18 septembrie 2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, Secția a II a Penală.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii preventive dispuse față de inculpatului Bîțică A. F..
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Instanța a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică cu nr. 744/P/2012 din 10.09.2014 s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Bîțică A. F., astfel:
- pentru săvârșirea infracțiunilor de: nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. și ped. de art. 346 al. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal; tentativă la vătămare corporală, prev. și ped. de art. 32 al. 1 coroborat cu art. 194 al. 2, 3 rap. la art. 194 al.1 lit. a, b, c Cod penal, cu aplic. art. 41 al.1 și art. 77 lit. c Cod penal; nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. de art. 346 al. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1 Cod penal; complicitate la tentativă la vătămare corporală prev. și ped. de art. 48 al. 1 combinat cu art. 32 al. 1 coroborat cu art. 194 al. 2, 3 rap. la art. 194 al. 1 lit. a, b, c Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1 și art. 77 lit. c Cod penal; distrugere, prev. și ped. de art. 253 al. 4 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1 Cod penal; distrugere, prev. și ped. de art. 253 al. 4 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1 Cod penal; distrugere, prev. și ped. de art. 253 al. 4 Cod penal cu aplic. art. 41 al.1 Cod penal, toate cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal și art. 85 al. 1 Cod penal din 1969, coroborat cu art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Cod penal și
Prin același rechizitoriu s-a formulat și propunerea de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar, instituită prin ordonanță de procuror, la data de 16 iulie 2014, cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, față de inculpatul Bîțică A. F., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 11.09.2014 sub nr._ 4.
Prin încheierea din 12 septembrie 2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman, definitivă prin încheierea nr. 696 din 18 septembrie 2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București - Secția a II a Penală a fost admisă cererea formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar instituită prin ordonanța din 16 iulie 2014 cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile de la data punerii în executare a mandatului, față de inculpatul Bîțică A. F.. S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Bîțică A. F..
Prin încheierea din data de 23.10.2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin încheierea nr. 868/CO/CP din 26.11.2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București - Secția II Penală, au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile și cererile formulate de inculpații Bîțică A. F. și M. F. D., prin apărători și în baza art. 346 Cod procedură penală s-a constat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J, Secția de urmărire penală și criminalistică cu nr. 744/P/2012 din 10.09.2014 privind pe inculpați, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe aceștia.
Analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Bîțică A. F. s-a constatat că această măsură a fost dispusă față de acesta cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. 223 al. 2 Cod procedură penală, iar temeiurile care au determinat arestarea inițială a acestuia se mențin și impun în continuare privarea sa de libertate pentru protejarea ordinii publice, măsura fiind deopotrivă necesară și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, avându-se în vedere prevederile art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală.
În acest context, s-a reținut că în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 223 Cod de procedură penală, referitoare la existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune, aceasta este în continuare îndeplinită, întrucât au existat probe din care a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul Bîțică A. F. ar fi comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, fără să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază acesta, conform art. 4 Cod de procedură penală.
În acest sens, s-a apreciat că prezintă relevanță următoarele mijloace de probă: declarații persoane vătămate, declarații martori, procese verbale de percheziție, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, rapoarte de constatare tehnico-științifică, înscrisuri.
În fapt s-a reținut că inculpatul Bîțică A. F. a confecționat și, la data de 30.12.2010, a expediat un colet poștal conținând un dispozitiv exploziv persoanei vătămate C. C. din ., determinând declanșarea unei deflagrații în momentul deschiderii acestuia; la cererea inculpatului M. F. D. a confecționat un dispozitiv exploziv disimulat într-o carte, pe care acesta din urmă i-a transmis-o prin poștă, sub formă de colet, numitei B. M., în municipiul Petroșani, coletul fiind deschis la data de 29.12.2011 de partea civilă Kaszal M., care a suferit vătămări vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale.
În data de 9.11.2008 a distrus prin incendiere autoturismul Dacia 1310 al părții civile C. P. Miorel.
În data de 30.11.2008 a distrus prin incendiere autoturismul Daewoo Espero al părții civile B. (fostă Bîțică) D., flăcările distrugând parțial și gardul imobilului persoanei vătămate M. Z..
În 3.02.2010 a distrus prin incendiere autoturismul Opel Vectra al persoanei vătămate L. I..
Referitor la poziția procesuală a inculpatului Bîțică A. F., s-a constatat că au existat probe suficiente din care să rezulte menținerea măsurii preventive, și că la momentul procesual actual, nu se verifică existența unor probe certe de vinovăție, ci doar a unor probe pe care se poate întemeia în mod obiectiv suspiciunea rezonabilă a comiterii infracțiunilor de către acesta.
În acest sens, și în jurisprudența curții europene de contencios al drepturilor omului, s-a statuat în mod constant că datele și informațiile care suscită bănuielile pe care se întemeiază măsura arestării preventive nu trebuie să prezinte același nivel de certitudine cu cele care permit trimiterea în judecată și, cu atât mai puțin, condamnarea unei persoane (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele Brogan și Murray contra Marii Britanii) or, în cazul de față, astfel de date și informații rezultă din mijloacele de probă la care s-a făcut referire anterior.
Așadar, prin raportare și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat îndeplinită condiția sine qua non a legalității măsurilor preventive, respectiv persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoanele față de care sunt luate aceste măsuri ar fi comis faptele reținute în sarcina lor (a se vedea în acest sens cauza Vrencev c. Serbiei, 23.09.2008).
De asemenea, referitor la inculpatul Bîțică A. F., s-a mai constatat că se mențin îndeplinite și cerințele prev. de art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, întrucât inculpatul a fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și a mediului din care acesta provine și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se apreciază că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În evaluarea acestei cerințe legale privitoare la starea de pericol pentru ordinea publică pe care l-ar putea prezenta punerea în libertate a inculpatului, tribunalul a pornit de la premisa că deși această noțiune nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă totuși că trebuie să se facă abstracție totală de gravitatea faptelor, raportându-ne strict doar la circumstanțele personale ale inculpatului. Astfel, așa cum practica judiciară în materie a statuat în mod constant, adeseori existența pericolului pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului rezultă, între altele și, din pericolul social al infracțiunii de care este acuzat, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
De altfel, însăși Curtea de la Strasbourg, pronunțându-se în sensul că protejarea ordinii publice poate constitui un motiv pentru a dispune luarea/menținerea măsurii arestării preventive, a admis că, în măsura în care și dreptul național o recunoaște (în țara noastră acest criteriu fiind prevăzut de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală), prin gravitatea lor deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita „o tulburare a societății” de natură să justifice o detenție preventivă (a se vedea cauza Vestellier contra Franței, hotărârea din 26 iunie 1991).
Din această perspectivă, tribunalul a apreciat că riscul de periclitare a ordinii publice prin punerea inculpatului Bîțică A. F. în stare de libertate a rezultat din gravitatea presupuselor fapte pentru care este cercetat și care se prezintă la un nivel ridicat raportat la modul presupus de operare, la mijloacele utilizate pentru atingerea scopului infracțional, la urmările cauzate valorilor sociale lezate și la rezonanța puternic negativă a unor astfel de fapte în rândul membrilor societății civile, a comunității din care face parte.
S-a avut în vedere și faptul că măsura arestării preventive a inculpatului Bîțică A. F. s-a dispus ca urmare a constatării încălcării cu rea-credință, în condițiile art. 215 alin. 7 Cod procedură penală, a obligațiilor care îi reveneau, conform dispozițiilor organului de urmărire penală, care prin ordonanța din 16 iulie 2014 instituise față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar.
În acest context, tribunalul a apreciat că se impune o reacție fermă din partea organelor judiciare față de cei bănuiți a fi autorii unor fapte cu un impact social negativ foarte puternic, intensificarea eforturilor de reprimare a acestui tip de infracționalitate fiind necesară atât pentru prezervarea ordinii publice, cât și pentru întărirea sentimentului de securitate și a celui de încredere în organele abilitate cu cercetarea și combaterea acestor fapte și pentru descurajarea persoanelor tentate să comită fapte similare.
De asemenea, s-a mai apreciat că nici circumstanțele personale invocate în apărare, apartenența acestuia unui mediu social organizat, existența unui copil minor în întreținere ș.a., nu sunt suficiente pentru a determina reconsiderarea necesității privării acestuia de libertate, ci în raport cu semnificația profund antisocială a presupusei conduite reprobabile, premeditată și pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, măsura arestării preventive apare ca fiind, încă, singura măsură care poate asigura un just echilibru între protejarea interesului public și respectarea drepturilor individuale ale acuzatului.
De asemenea, s-a mai constatat că menținerea măsurii preventive este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată, precum și pentru a impieta asupra posibilității de influențare a martorilor care urmează a fi audiați de instanță, măsura preventivă fiind, în continuare, proporțională cu gravitatea acuzației, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni care se caracterizează în concret, printr-o periculozitate semnificativă, astfel că sunt îndeplinite, în continuare, condițiile prevăzute de art. 202 alin. 3 C. proc. pen.
În consecință, având în vedere considerentele anterior expuse, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul Bîțică A. F. nu au încetat, și așa cum s-a menționat deja, ele se mențin în continuare, tribunalul a apreciat că nu se impune revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, nefiind întrunite exigențele art. 242 Cod de procedură penală, iar privarea de libertate a acestuia este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Constatând că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive nu au încetat și nici nu s-au modificat în vreun fel, ci dimpotrivă acestea se mențin și sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 223 Cod procedură penală, văzând și dispozițiile art. 202 Cod procedură penală, tribunalul a apreciat că se impune în continuare privarea provizorie de libertate a acestuia pentru buna desfășurare a procesului penal și înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, în baza art. 208 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, instanța a menținut arestarea preventivă a inculpatului Bîțică A. F..
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul BÎȚICĂ A. F. care a solicitat admiterea contestației și revocarea măsurii arestării preventive.
Inculpatul, prin apărător, a menționat că mandatul de arestare preventivă a fost emis în baza unei încheieri care nu era definitivă sau executorie și a invocat sens Decizia nr.265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr.372/20.05.2014, partea I și art.281 din Codul de procedură penală. A mai arătat că fapta a fost săvârșită în perioada 2008-2009, când pedeapsa era de la 3 luni la 1 an, iar cu . noului Cod penal, pedeapsa este de la 2 la 7 ani, deci nu se poate încadra în aplicarea noului Cod penal.
Inculpatul a mai invocat faptul că încheierea de înlocuire a măsurii controlului judiciar este lovită de nulitate absolută întrucât măsura a fost pusă în executare de o instanță necompetentă, mandatul de arestare fiind emis înainte ca încheierea să fie definitivă.
Inculpatul a depus la dosar înscrisuri în circumstanțiere.
Curtea, analizând legalitatea și temeinicia încheierii contestate de inculpat, apreciaza că este nefondată contestația, pentru considerentele care urmează:
Potrivit art. 208 alin. 4 Cpp, in cursul judecatii, instanta, din oficiu, prin incheiere, verifica periodic daca subzista temeiurile care au determinat mentinerea masurii arestarii preventive si a masurii arestului la domiciliu luate fata de inculpat.
În prezenta cauză, analizând actele dosarului, instanta constată că probele administrate până în prezent relevă o suspiciune rezonabila de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpatul BÎȚICĂ A. F. să fi săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată, in accepțiunea art. 202 alin. 1 din C.proc.pen.: declarații persoane vătămate, declarații martori, procese verbale de percheziție, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, rapoarte de constatare tehnico științifică, înscrisuri.
Inculpatul a contestat faptul că ar exista probe de natură a dovedi săvârșirea faptelor, însă instanța apreciază că la acest moment procesual există suficiente indicii cu privire la săvârșirea faptelor, fără a fi necesar ca exclusiv pe baza acestora să se ajungă la condamnare, urmând ca pe parcursul cercetării judecătorești să fie lămurite și circumstanțele de săvârșire a faptelor și apărările inculpatului. Această interpretare este în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului: în hotararile Brogan c. Marii Britanii si Murray c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca art. 5 paragraf. 1 lit. c nu presupune ca autoritatile sa dispuna de probe suficiente pentru a formula acuzatii inca din momentul arestarii. Rolul acestei masuri trebuie sa fie acela de a permite clarificarea, sau, dimpotriva, inlaturarea suspiciunilor. Faptele care suscita banuieli nu au acelasi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea si, cu atat mai putin, cu cele care permit condamnarea.
Cu privire la încadrarea juridică ce urmează a fi stabilită în raport de legea penală mai favorabilă, aceasta este o chestiune ce privește fondul soluționării cauzei și urmează a fi stabilită de instanța de fond după finalizarea cercetării judecătorești. Cu ocazia verificării măsurii arestării preventive, competența instanței este limitată la a verifica dacă există suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunea pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este de cel puțin 5 ani închisoare. Or, în prezenta cauză, inculpatul este trimis în judecată pentru următoarele infracțiuni(săvârșite în diferite forme de participație, în formă tentată sau consumată, cauze de atenuare care nu se iau în considerare la verificarea îndeplinirii codiției prev. de art. 223 alin. 2 Cpp, astfel cum nu sunt luate nici cauzele de agravare ce se regăsesc în încadrarea stabilită de procuror):
- nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. și ped. de art. 346 al. 1 Cod penal pentru care legea prevede o pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare;
- vătămare corporală, prev. și ped. de art. 32 al. 1 coroborat cu art. 194 al. 2, 3 rap. la art. 194 al.1 lit. a, b, c Cod penal pentru care legea prevede o pedeapsă de la 3 la 10 ani închisoare;
- distrugere, prev. și ped. de art. 253 al. 4 Cod pentru care legea prevede o pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare.
Totodată, instanta apreciază că măsura preventivă este proporțională cu gravitatea acuzației și privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, apreciat in raport de natura infracțiunilor, modul de comitere (prin folosirea unor dispozitive explozive, disimulate în obiecte aparent inofensive), gravitatea faptelor presupus săvârșite de inculpat (faptele au pus în pericol un număr mare de persoane și bunuri), prejudiciul produs (au fost distruse mai multe bunuri), circumstanțele personale (inculpatul este recidivist, iar măsura arestării preventivă a fost luată ca urmare a nesocotirii obligațiilor aferente controlului judiciar, fiind evident că o astfel de măsură neprivativă de libertate nu este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal), dar și de rezonanța socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de această natură și în această modalitate sunt cercetate în stare de libertate ceea ce atrage o afectare a echilibrului social firesc, o stare de indignare, de dezaprobare publică, putând lăsa impresia tolerării de către autorități a activităților infracționale.
Apreciem, de asemenea, că se impune menținerea privării de libertate pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea asigurării participării inculpatului la desfășurarea procesului penal, pentru a se evita sustragerea acestuia de la judecată (având în vedere că măsura a fost luată ca urmare a nerespectării obligațiilor aferente controlului judiciar, astfel încât o măsură neprivativă de libertate s-a dovedit insuficientă pentru atingerea scopurilor prev. de art. 202 alin. 1 Cpp) și pentru apărarea ordinii publice. În condițiile în care cercetarea judecatoreasca nu s-a finalizat, față de amploarea activității infracționale, de modalitatea premeditată și organizată în care a fost săvârșită infracțiunea, de potențialul criminogen dovedit de inculpat (care a persistat în activitatea ilicită), de prejudiciul produs, Curtea apreciază că o libertate supravegheată a inculpatului nu este suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Totodată, se constată că măsura arestării preventive a fost pusă în executare de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, competent să emită mandatul de arestare preventivă potrivit art. 553 alin. 4 Cpp. Competența în acest caz nu se stabilește în funcție de momentul acestei puneri în executare, ci de judecătorul care a luat măsura preventivă. De altfel, acest aspect a fost invocate de către inculpat în mod succesiv și verificat de instanțele de judecată.
Prin urmare, instanta constată că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prev.de art. 208 alin. 4 C.p.p., subzista temeiurile care au determinat arestarea preventiva: există cazul prev.de art. 223 alin. 2 teza finală C.p.p. (infractiunile se numara printre cele pentru care legea prevede pedeapsa inchisoarii de 5 ani sau mai mare, iar privarea de libertate este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica), iar măsura arestării preventive corespunde scopului reglementat de art.202 alin. 1 C.p.p., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară pentru buna finalizare a procesului penal și nefiind suficientă o măsură alternativă neprivativă de libertate în raport de stadiul procesual și de criteriile analizate anterior, ca și de faptul că inculpatul a beeficiat anterior de măsura controlului judiciar, înlocuită ca urmare a nerespectării obligațiilor impuse.
Așa fiind, Curtea va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul Bîțică A. F..
În baza art.275 alin.2 C. pr. pen. va fi obligat la 600 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul Bîțică A. F., împotriva încheierii din data de 13 august 2015, pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția penală, în dosarul nr._ 4.
În baza art.275 alin.2 C. pr. pen. obligă contestatorul la 600 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.08.2015.
PREȘEDINTE,
I. T.
GREFIER,
Victorița S.
Redact. IT/dact.L.A.
2 ex./25.09.2015
Jud fond T..I- T. Teleorman
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1032/2015. Curtea de... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1015/2015.... → |
|---|
