Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 1403/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1403/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 1403/2014

Dosar Nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-a PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1403/A

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: V. B.

JUDECĂTOR: D. P.

GREFIER: A. L. P.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. M..

Pe rol, se află judecarea apelului declarat de apelantul-inculpat I. I. împotriva Sentinței penale nr.321/3.X.2014 a Judecătoriei B., județul I., din Dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-inculpat I. I., personal și asistat de apărător ales A. N., în baza delegației avocațială aflată la fila 4 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La solicitarea Curții, apelantul-inculpat I. I. precizează că nu are nimic de adăugat și își menține declarațiile anterioare.

Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat, sau probe de propus, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului:

Apărătorul ales pentru apelantul-inculpat I. I. solicită admiterea apelului, desființarea Sentinței penale a Judecătoriei B., iar rejudecând pe fond solicită reindividualizarea pedepsei, doar în ce privește măsurile de supraveghere dispuse, respectiv interzicerea de a conduce vehicule pe perioada supravegherii, având în vedere că inculpatul are o situație familială deosebită, respectiv, socrul său este bolnav, și are nevoie de îngrijiri speciale de două-trei ori pe săptămână și întrucât aceștia nu locuiesc împreună, inculpatul este nevoit să se deplaseze cu mașina pentru a-i aduce cele necesare. De asemenea, inculpatul dorește să se angajeze întrucât acesta are profesia de șofer profesionist.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că susținerea inculpatului prin apărător ales reprezintă o critica adusă hotărârii instanței de fond, privind înlăturarea unei interdicții ce a fost aplicată prin hotărâre și potrivit dispozițiilor art. 488 alin. 2 din Cod de Procedură penală, împotriva sentinței prin care acordul de recunoaștere a fost admis se poate declara apelul doar cu privire la felul, cuantumul sau forma de executare a pedepsei, astfel încât, apelul din prezenta cauză nu se încadrează în limitele prevăzute de lege, motiv pentru care solicită respingerea apelului ca inadmisibil.

În cazul în care instanța va aprecia că apelul este admisibil, reprezentanta Parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că susținerea inculpatului nu reprezintă un motiv de apel ci o critică a unei interdicții ce a fost stabilită prin hotărârea instanței de fond.

Apelantul-inculpat I. I. solicită admiterea apelului, precizând că a greșit și că are o situație familială grea.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.321/03.10.2014 pronunțată dosarul nr._, Judecătoria B., în temeiul art..485 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală, a admis acordul de recunoaștere a vinovăției inițiat de P. de pe lângă Judecătoria B. și, în baza art.336 alin.1 din noul Cod penal, a stabilit pentru inculpatul I. I., (fiul lui G. și E., născut la data de 02.03.1955 in București, sector 1, domiciliat in București, ., ., ., C.N.P._), o pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

În temeiul art. 83 din noul Cod penal, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de 2 ani, stabilit, conform art.84 din noul Cod penal.

A fost încredințată supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

Pe durata termenului de supraveghere s-a dispus că inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum si întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații și documente de natura a permite controlul mijloacele sale de existență; - să nu conducă niciun vehicul.

In temeiul art.88 din noul Cod penal i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea amânării aplicării pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria B. și constatând că sunt întrunite condițiile prev.de art.480-482 Cod pr.penală, a reținut, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, următoarea situație de fapt:

În data de 26.07.2013, în jurul orelor 21:00, inculpatul I. I. a condus autoturismul marca Volkswagen B., cu numărul de înmatriculare_ pe . Voluntari, jud.I., având o alcoolemie de 1,80 g ‰ alcool pur în sânge, valoare indicată la prima probă de sânge recoltată și 1,60 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă de sânge recoltată.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv: proces verbal de constatare, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie, raport de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, declarație martor S. C., declarații de recunoaștere a faptei de către inculpat, proces verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul I. I., sub aspectul măsurilor de supraveghere dispuse, respectiv interzicerea de a conduce vehicule pe perioada supravegherii, cu motivarea că socrul său este bolnav și are nevoie de îngrijiri speciale iar inculpatul este nevoit să se deplaseze cu mașina, întrucât nu locuiesc împreună. De asemenea, inculpatul este șofer profesionist și dorește să se angajeze.

Verificând sentința apelată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat.

Potrivit art.488 alin.2 Cod pr.penală, apelul se poate declara numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei, ori la forma de executare a acesteia.

În cauză, apelul nu este inadmisibil deoarece privește forma de executare a pedepsei, respectiv una dintre măsurile de supraveghere.

Interdicția de a conduce pe perioada supravegherii este esențială pentru realizarea controlului asupra conduitei inculpatului, având în vedere cantitatea mare de alcool în sânge cu care a fost depistat și, deși fără antecedente penale în evidența operativă, inculpatul a mai fost condamnat pentru același gen de faptă în anul 1991.

Motivarea privind profesia inculpatului de șofer nu este reală, acesta declarând la urmărirea penală profesia de electrician auto, în prezent pensionar.

Așa fiind, se va respinge, ca nefondat, apelul declarat, cu obligarea apelantului inculpat la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.421, punctul 1, litera b Cod de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat I. I. împotriva sentinței penale nr.321/3.X.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .

În temeiul art.275, alin.2 Cod de procedură penală, obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 noiembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

V. B. D. P.

GREFIER,

A. L. P.

Red.V.B./Th.red.C.V.M.-ex.4/03.12.2014

Jud.B. – jud. E. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 1403/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI