Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 1327/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1327/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 1327/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 1327/A
Ședința din camera de consiliu din data de 29.10.2014
Completul constituit din
Președinte: R. A. B.
Judecător: C. C.
Grefier: C. G.
Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror N. A.-M..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul-apelant-condamnat P. C. C. împotriva deciziei penale nr. 857/03.07.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală în dosarul nr._/3/2013.
La apelul nominal făcut din camera de consiliu a lipsit apărătorul ales al contestatorului-apelant-condamnat, av. C. G. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014.
Procedura a fost legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, se constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, având în vedere că niciunul dintre motivele invocate de petent nu reprezintă cazuri de contestație în anulare potrivit art. 426 C.p.p.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția I Penală la data de 03.09.2014, condamnatul P. C. C. critică temeinicia și legalitatea hotărârii de condamnare și nu invocă în drept vreunul dintre cazurile de contestație expres și limitativ prevăzute de art.426 Cod procedură penală.
Curtea, examinând potrivit art. 431 Cod procedură penală contestația formulată, constată că este inadmisibilă.
Cazurile de contestație în anulare sunt limitativ arătate în art. 426 Cod procedură penală:
„Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă”.
Contestatorul-condamnat P. C. C. a arătat că prin decizia penală nr. 857/03.07.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală în dosarul nr._/3/2013 i-a fost respins apelul formulat și a fost admis apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 3717 din 17.01.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2013, fiind condamnat, în baza art. 194 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 Vechiul Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată, cu menținerea dispozițiilor privitoare la condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 174-175 alin. 1 lit. a,i Vechiul Cod penal la pedeapsa de 8 ani închisoare, criticând ambiguitatea considerentelor deciziei penale în ceea ce privește identitatea subiectului pasiv în cazul infracțiunii de șantaj.
Potrivit art.427 alin.1 Cod procedură penală, în cererea de contestație în anulare, contestatorul trebuie să arate cazurile de contestație pe care le invocă, precum și motivele aduse în sprijinul acestora.
În raport de conținutul criticilor arătate de contestatorul-condamnat, ce vizează ambiguitatea considerentelor deciziei penale nr. 857/03.07.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală în dosarul nr._/3/2013, Curtea constată că susținerile petentului nu se încadrează în nici unul dintre cazurile legale în care poate fi promovată o contestație în anulare, menționate anterior.
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul art.431 Cod procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul P. C. C. împotriva împotriva deciziei penale nr. 857/03.07.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, soluție în raport de care în temeiul art. 275 alin 2 Cod procedură penală va fi obligat contestatorul - condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.431 Cod procedură penală respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul P. C. C..
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe contestatorul - condamnat la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 .10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. A.-B. C. C.
GREFIER,
C. G.
Red./Th.red.R.A.B.-ex.4/15.12.2014
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr.... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1406/2014.... → |
|---|








