Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 208/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 208/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 208/CO
Ședința publică din data de 15.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. C.
GREFIER: V.-V. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B. E. Eliana.
Pe rol se află cauza penală având ca obiect soluționarea contestației formulate de condamnatul N. M. B. împotriva sentinței penale nr. 914/17.09.2014, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-condamnat N. M. B., personal, aflat în stare de detenție și asistat de avocat din oficiu S. T., în baza delegației nr._/2015, pe care o depune la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat solicită să se facă aplicarea dispozițiilor art. 597 alin. 1 și 6 Noul Cod de procedură penală și să se facă aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul redozării pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației, solicitând să se aibă în vedere motivarea instanței de fond prin care s-a respins contestația ca inadmisibilă, reținându-se autoritate de lucru judecat.
Contestatorul-condamnat N. M. B., având ultimul cuvânt, învederează faptul că lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA,
Asupra contestației penale de față:
Prin sentința penală nr.914 din 17.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția penală, în baza art.599 alin.5 C. pr. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul N. M. B. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.380/F din 06.09.2013 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare, ca urmare a recunoașterii sentinței din 26.01.2011, pronunțată de Tribunalul Regal din Manchester, modificată prin sentința penală pronunțată de Curtea Regală de Apel Londra.
A fost obligat contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a reținut că prin sentința penală nr.453 din 16.04.2014 pronunțată de Tribunalul G., în baza art.23 din Legea 255/2013 rap la art.595 Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului G., privind aplicarea legii penale mai favorabile condamnatului N. M. B., deținut în P. G., aflat în executarea pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.380F din 06.09.2013 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare, ca urmare a recunoașterii sentinței din 26.01.2011, pronunțată de Tribunalul Regal din Manchester, modificată prin sentința penală pronunțată de Curtea Regală de Apel Londra.
Prin sentința penală nr.497 din 22.04.2014 pronunțată de Tribunalul G., în baza art. 595 Noul C. pr. pen. a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul N. M. B., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 380 din 06.09.2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin nerecurare la 04.10.2013.
S- a constatat că există identitate de persoană, obiect, cauză și temeiuri legale între prezenta cerere și cele soluționate prin sentința penală nr. 453 din 16.04.2014 și sentința penală nr. 497 din 22.04.2014 pronunțate de Tribunalul G., fiind incidente dispozițiile art.599 alin.5 Cod procedură penală .
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație persoana condamnată N. M. B. .
Analizând actele și lucrările dosarului ce i-a fost prezentat, Curtea constată că, în speță, contestația cu care a fost sesizată este nefondată, în mod just prima instanță reținând incidența dispozițiilor art. 599 alin. 5 Cod proc. pen., ce prevăd că în caz de identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări, cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile.
Curtea subliniază că este lipsită de relevanță modalitatea în care au fost calificate cererile succesive formulate de către contestator, și anume cerere de intervenire a unei legi penale noi, respectiv contestație la executare, atât timp cât acestea au pus în discuție același motive, fiind invocate de aceeași persoană.
Așadar, în temeiul art.4251 alin. 7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondată contestația, iar în baza art.275 al.2 Cod procedură penală, va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată N. M. B. împotriva sentinței penale nr. 914/17.09.2014, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ .
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2015.
PREȘEDINTE,
L. C. C.
GREFIER,
V. V. S.
Red. C.C.L.
Dact. A.L. 2 ex.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 543/2015.... | Luarea de mită. Art.289 NCP. Decizia nr. 610/2015. Curtea de... → |
|---|








