Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 543/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 543/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 543/2015
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.543/A
Ședința publică din data de 10.04.2015
Curtea compusă din:
Președinte: C. M. M.
Judecător: A. T.
Grefier: O. C. B.
MINISTERUL PUBLIC - P. de pe Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror M. N..
Pe rol, soluționarea apelului declarat de către condamnatul S. F. împotriva sentinței penale nr.4/F/21.01.2015, pronunțată de Judecătoria L. Gară, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-condamnat revizuent S. F., personal, în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Parciulea A., cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al apelantului-condamnat-revizuent S. F., având cuvântul, arată că apelul vizează sentința penală din data de 21 ianuarie 2015, prin care inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, potrivit art.71 Cod penal din anul 1969 și interzicerea unor drepturi prevăzute de art.64 alin.4 lit.a teza a II-a Cod penal din anul 1969. Consideră că sentința penală apelată este nelegală și netemeinică, întrucât, inițial inculpatul pentru fapta prev. de art.86 alin.1 OUG nr.195/2002 a fost achitat de către judecătoria L. Gară. Cererea de revizuire este formulată în temeiul art. 453 lit. e Cod de procedură penală, întrucât două hotărâri nu se pot concilia. Inculpatul, prin prima hotărâre a fost achitat întrucât nu a săvârșit fapta care este reținută în sarcina sa, iar a doua instanță, în apel, i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Apărarea apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție corectă, de achitare a inculpatului, în sensul că acesta nu a condus autoturismul Dacia Break, în anul 2010, ci acesta s-a aflat în mașină, dar dormea și nu știe motivele pentru care partea vătămată a decedat sau problemele de sănătate ale acesteia.
În prezent, la dosar nu există probe temeinice că inculpatul ar fi săvârșit fapta, astfel că inculpatul poate fi achitat. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că instanța care a respins revizuirea, nu a avut în vedere declarațiile martorilor din care rezultă că inculpatul nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, ci a luat în considerare testul poligraf, care avea un caracter orientativ.
În concluzie, apărarea consideră că la acest moment procesual, cererea de revizuire formulată de către inculpat, este admisibilă în principiu.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, apreciind că în mod corect s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă a cererii de revizuire, raportat la dispozițiile art.459 alin.3 lit.e Cod de procedură penală. Criticile invocate și în fața instanței de apel au vizat aspecte referitoare la situația de fapt, care au fost dezbătute cu prilejul judecării în primă instanță în calea de atac a apelului.
Apelantul-condamnat-revizuent S. F., personal, în ultimul cuvânt, susține că regretă ceea ce s-a întâmplat, nu a condus el, iar accidentul s-a produs pe drum de țară, neasfaltat. Mai susține că lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sp. nr. 4/21.01.2015 Judecătoria Călărași a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a dp. nr. 692//2014 a Curții de Apel București formulată de revizuentul S. F. și a obligat revizuentul la pata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că la data de 18.08.2014, s-a înregistrat pe rolul CURȚII DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA a II-a PENALĂ sub nr._, cererea de revizuire formulată de revizuentul S. F. a Deciziei penale nr. 692/28.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr._, motivat de faptul că au fost descoperite fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțată în cauză.
În cuprinsul cererii s-a invocat descoperirea a doi noi martori, respectiv numiții C. R. S. și S. F., impunându-se audierea acestora deoarece au fost de față imediat după producerea incidentului, putând clarifica situația de fapt, iar prezența la fața locului a acestora nu a fost cunoscută la momentul soluționării cauzei.
Prin Decizia penală nr.1372/A/11.11.2014 Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei L. Gară.
Cererea a fost preluată prin transfer electronic și înregistrată pe rolul Judecătoriei L. Gară la data de 29.12.2014 sub același număr_ .
A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei L. Gară în care s-a pronunțat sentința penală nr. 190/03.12.2013, definitivă prin decizia penală nr.692/A din 28.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală.
Analizând cererea de revizuire, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 190/03.12.2013, pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. pr. pen. achitarea inculpatului S. F. sub aspectul infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.37 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria L. Gară, iar prin decizia penală nr.692/A din 28.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria L. Gară împotriva sentinței penale nr. 190/03.12.2013, pronunțată de Judecătoria L. Gară.
A fost desființată sentința atacată și rejudecând, conform art. 5 alin.1 din Codul penal, în temeiul art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b din C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul S. F. la pedeapsa de 3 ani închisoare, iar conform art. 71 din C. pen. 1969 i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, lit. b din C. pen. 1969.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire condamnatul S. F., înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a penală la data de 14.08.2014.
Instanța, potrivit dispozițiilor art. 459 alin. 3 NCPP, procedând la verificarea admisibilității în principiu, a reținut următoarele:
- referitor la condiția de la lit. a) - Cererea a fost formulată în termen chiar de condamnat (art. 455 lit. „a” NCPP) în favoarea sa, caz în care nu există un termen limită (art. 457 alin. 1 NCPP);
- referitor la condiția de la lit. b) - cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art.456 alin. 2 și 3 NCPP (avându-se în vedere și mențiunea de mai sus referitoare la acest aspect);
- referitor la condiția de la lit. c) - au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, în speță fiind invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 al. 1 lit. a) NCPP;
- referitor la condiția de la lit. d) – nu a mai fost formulată anterior și implicit nici judecată definitiv o cerere de revizuire în care să fi fost prezentate faptele și mijloacele de probă;
- referitor la condiția de la lit. e), respectiv faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, instanța a apreciat că aceasta nu este îndeplinită raportat la considerentele deciziei pronunțate în apel, instanța de apel stabilind cu certitudine situația de fapt în baza probelor administrate.
Astfel, în motivarea deciziei penale, C. a reținut următoarele: Faptul că în fața instanței de fond martorul B. a arătat că nu își mai menține declarațiile de la urmărirea penală, întrucât „era beat”! nu îndreptățește, în opinia Curții, concluzia instanței de fond cu privire la „dubiul” care ar opera în favoarea inculpatului.
Într-o manieră la fel de criticabilă, instanța de fond a înlăturat ca nerelevante depozițiile martorilor S. P. și S. L. B., deși din ele rezultă aspecte ce se coroborează cu constatările poliției și planșele foto, în sensul că persoana decedată se afla în partea din dreapta față a mașinii, iar nu la volan.
Sub un alt aspect, prima instanță a observat corect că „începând cu anul 2011, în materialul probator apar elemente care nu au fost consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului, ori în declarațiile luate aproape de momentul accidentului”. Perfect adevărat, numai că dovezile administrate după incident îl incriminează în mod clar pe inculpat, în timp ce „elementele noi”, de genul retractării neverosimile a unor declarații constante (de exemplu martorul B. M.) tind să acrediteze ideea că „decedatul este de vină, el se afla la volan”.
În mod nejustificat, și cu o motivare cu totul neconvingătoare, instanța de fond dă preferință acestor din urmă „dovezi”, pe care își întemeiază ideea de „dubiu”.
În același context, prin sentință este înlăturată și declarația inculpatului din 07.01.2011, care nu este reținută „nu din pricina insuficientei garanțiilor legale cu care a fost luată”, ci pentru că ar părea că el ar fi fost „sugestionat”. Nici măcar inculpatul nu a susținut așa ceva, el declarând că: „mi-am dat seama și după ce mi-a fost prezentată planșa fotografică că vărul mei I. Ș. nu avea cum să conducă mașina, fiind prins în partea dreaptă și de către ușa față dreapta”.
Prin urmare, Curtea a concluzionat că: s-a administrat un material probator cert, relevant și concordant, interpretat greșit de instanța de fond, care atestă că nu există niciun dubiu în privința conducerii autoturismului de către inculpat și că prezumția de nevinovăție a fost infirmată.
Revizuientul a apreciat în cererea de revizuire că singura probă care în opinia Curții de Apel București a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție a sa, a fost testul poligraf, ale cărui concluzii au fost însă unele orientative și nu au avut caracter de certitudine.
Instanța a arătat însă că revizuentul este în eroare în legătură cu acest aspect, deoarece, așa cum rezultă din considerentele deciziei pronunțate în apel, Curtea a reținut concluziile raportul de constatare criminalistică în mod cu totul în subsidiar.
Față de acestea, pentru considerentele mai sus-reținute, nu se poate reține că depozițiile celor doi martori care ar fi fost prezenți la fața locului imediat după producerea incidentului mai pot „clarifica situația de fapt” și ar dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.
Pentru toate cele expuse, instanța a constatat neîndeplinirea condiției prevăzute la alin. 3 lit. lit. e) al art. 459 NCPP, respingând cererea de revizuire ca inadmisibilă și obligând revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, calea de atac nefiind motivată în scris, motivele fiind expuse oral conform celor reținute în partea introductivă a prezentei.
Verificând hotărârea pronunțată de Judecătoria L. Gară, Curtea constată că apelul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
După cum în mod corect a reținut instanța de fond, posibila existență a doi martori care au perceput aspecte ulterioare comiterii faptei ca și informațiile pe care aceștia ar putea să le dețină nu sunt de natură a conduce la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare, raportat la restul materialului probator administrat în cauză, după cum pe larg s-a analizat în hotărârea apelată.
Mai mult, în opinia Curții, simpla invocare a existenței unor alți martori și deci posibilitatea administrării acestui mijloc de probă nu se încadrează în motivele de revizuire prev. de art. 453 Cpp. Astfel, potrivit acestui text legal, revizuirea poate fi cerută (printre altele) atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate in cauza.
Prin urmare, textul de lege nu face referire la descoperirea unor noi mijloace de probă, în această cale de atac nerealizându-se o prelungire a probatoriului deja administrat, ci este necesară descoperirea de fapte și împrejurări, respectiv informații, date etc. care nu au fost cunoscute de instanța de fond și, mai mult, sunt de natură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii pronunțate inițial. Or, în speță, atâta timp cât martorii la care se face referire nu cunosc astfel de fapte noi (spre exemplu, să fi văzut efectiv persoana aflată la volan la momentul realizării acțiunii de conducere), nu se poate considera că motivul invocat în susținerea cererii de revizuire se încadrează în cele prevăzute de lege, situație în care nu este îndeplinită nici cerința prev. de art. 459 al. 1 lit. c Cpp.
Cu referire la susținerile de la prezentul termen de judecată vizând existența a două hotărâri care nu se pot concilia – respectiv cea a instanței de fond prin care s-a dispus achitarea inculpatului și decizia Curții de Apel privind condamnarea acestuia, în mod evident susținerile sunt neîntemeiate în condițiile în care Curtea de Apel, sesizată cu apelul împotriva sentinței de achitare, a procedat la desființarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri. Prin urmare, sentința nu mai există ca atare, fiind desființată, unica soluție pronunțată cu privire la inculpat fiind cea de condamnare.
În raport de toate cele expuse, Curtea constată că în mod corect s-a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică. Pe cale de consecință, urmează a se respinge apelul formulat împotriva sp. nr. 4/2015 a Jud. Călărași ca neîntemeiat iar în baza art. 275 al. 2 Cpp apelantul va fi obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul formulat de condamnatul S. F. împotriva sentinței penale nr. 4/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._ .
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă apelantul – condamnat la 500 lei cheltuieli judiciare stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2015
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. M. MOISĂANAMARIA T.
GREFIER,
O. C. B.
Red./Dact. MCM
22.04.15 2 ex.
Jud. fond: M. D. J. – Jud. L. Gară
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 208/2015.... → |
|---|
