Îndreptare eroare materială. Art.278 NCPP. Decizia nr. 510/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 510/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 510/2015
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.510
Ședința publică din data de 2 aprilie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: I.-T. C. B.
JUDECĂTOR: M. D. G.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. M..
Pe rol, soluționarea apelului formulat de condamnatul C. C. împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 17.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit apelantul-petent-condamnat C. C., pentru care s-a prezentat apărător ales, avocat D. M., în baza delegației nr._/2.04.2015 atașată la dosar și apărător din oficiu, avocat C. C., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. N., în baza delegației nr._/27.03.2015 atașată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că s-a depus la dosar cerere din partea apelantului-petent-condamnat C. C. prin care arată că dorește ca judecata să se facă în lipsa sa în baza dispozițiilor art.364 alin.4 Cpp.
În temeiul dispozițiilor art. 91 alin. 4 Cod procedură penală, Curtea constată încetate efectele delegației apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, prin prezentarea apărătorului ales al acestuia, urmând a se pronunța prin decizie asupra onorariului parțial cuvenit.
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția inadmisibilității acestei căi de atac, precizând că petentul a apelat o încheiere prin care a fost respinsă o cerere de îndreptare eroare materială, ce poate fi atacată doar o dată cu fondul. Astfel, arată că nu s-a schimbat în niciun mod sentința, considerând că această cale de atac este inadmisibilă.
Apărătorul ales al apelantului-petent-condamnat C. C. apreciază că petentul are deschisă această cale de atac și, pe cale de consecință solicită respingerea excepției invocată de reprezentantul Ministerului Public.
Curtea acordă cuvântul în dezbatere asupra apelului.
Apărătorul ales al apelantului-petent-condamnat C. C. arată că a formulat apel împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de îndreptare eroare materială, argumentele fiind cele pe care le-a învederat prin cererea introductivă.
Consideră că instanța de fond în mod greșit a dispus respingerea ca neîntemeiată a acestei cereri, motiv pentru care solicită admiterea apelului, desființarea în integralitate a sentinței pronunțată de către instanța de fond cu consecința admiterii acestei cereri.
Precizează că argumentele sale vizează faptul că în urma unei sesizări formulată de către comisia din penitenciar s-a dispus reținerea, ca și incident în cauză, a dispozițiilor noilor prevederi penale, în sensul existenței unei legi penale mai favorabile.
Precizează că în cauză au fost pronunțate patru pedepse pentru patru infracțiuni, pentru cea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003 pronunțându-se o pedeapsă de 7 ani. În atare situație, arată că instanța, conform dispozițiilor legale, a dispus coborârea acestei pedepse până la minimul prevăzut în noua prevedere legală, până la cuantumul de 5 ani, însă, ulterior, instanța a reținut că nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile asupra rezultantei, rezultantă care evident nu putea decât să apară ori în conformitate cu dispozițiile art.34 VCp ori cu dispozițiile art.39 NCp.
Arată că, la niciuna dintre aceste reglementări instanța nu a înțeles să facă trimitere, în sensul că pentru a fi în prezența dispozițiilor art.39 NCp la momentul la care s-a soluționat această cerere nu era incident, nu era lege penală mai favorabilă, pe cale de consecință, dispozițiile art.34 VCp erau singurele incidente, iar singura rezultantă care putea fi reținută în cauză era aceea de 5 ani cu consecința menținerii sporului de 6 luni aplicat de către instanță.
În atare situație, consideră că menținerea pedepsei rezultante ca fiind într-un cuantum de 7 ani și 6 luni în mod eronat a fost reținută de către instanță.
Solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și, pe fond, admiterea cererii, îndreptarea erorii materiale, anularea mandatului existent, emiterea unui nou mandat care să cuprindă pedeapsa rezultantă, respectiv aceea de 5 ani și 6 luni, în temeiul art.278 NCpp.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că petentul solicită o rejudecare a cauzei, o repronunțare pe fondul acesteia, nefiind vorba în niciun caz de o îndreptare de eroare materială.
În situația în care, se va respinge excepția inadmisibilității căii de atac, consideră că singura soluție posibilă ar fi de respingere a apelului ca fiind nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 17.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._, în temeiul art. 278 C.p.p., a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea de îndreptare eroare materială strecurată în dispozitivul sentinței penale nr. 481/28.02.2014 a Tribunalului București, Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr._, formulată de către petentul – condamnat C. C., cu obligarea acestuia la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de la tribunal reținut că, prin cererea înregistrată în data de 16 septembrie 2014, petentul – condamnat C. C. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința penală nr. 481/28.02.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosar nr._, cu motivarea că instanța a admis cererea de aplicare a legii penale mai favorabile, a dispus reducerea pedepsei situată ca și cuantum în noua prevedere legislativă peste cea prevăzută de art. 367 alin. 1 C.p.p., de la 7 ani la 5 ani însă, în mod eronat, a reținut că pedeapsa rezultantă în urma reducerii ar fi de 7 ani și 6 luni și nu de 5 ani și 6 luni, în condițiile în care sporul acordat a fost de 6 luni.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată cererea de îndreptare eroare materială formulată de către condamnat și a respins-o ca atare, cu următoarea motivare:
Prin sentința penală nr. 187/16.03.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare și alte 3 pedepse de câte 4 ani închisoare, instanța dând spre executare acestuia pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, petentul având de executat pedeapsa rezultantă de 7 ani si 6 luni închisoare.
O dată cu . noului Cod penal, în raport cu prevederile art. 6, prin sentința penală nr. 481 din 28.02.2014 a Tribunalului București - secția I Penală (sentință a cărei îndreptare se solicită), instanța a redus pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată petentului la 5 ani închisoare având în vedere noul maxim al infracțiunii pentru care a fost condamnat, a menținut cuantumul celorlalte trei condamnări de câte 4 ani închisoare întrucât acest cuantum nu depășea maximum prevăzut de lege în noua reglementare (art. 6 din N Cod penal prevede că pedepsele se reduc la noul maxim special prevăzut de lege în ipoteza în care depășesc acest maxim), menținând de asemenea, cuantumul pedepsei în a cărei executare de afla petentul de 7 ani și 6 luni închisoare, întrucât dacă s-ar fi calculat pe noua reglementare pedeapsa rezultantă în acord cu prevederile art. 39 alin. 1 lit. b N Cod penal, petentul ar fi trebuit să execute pedeapsa de 9 ani închisoare (5 ani închisoare + 1/3 din suma celor trei pedepse de câte 4 ani închisoare) astfel că, este evident că din acest punct de vedere prevederile noului Cod penal în ceea ce privește calculul pedepsei în caz de concurs de infracțiuni îi sunt defavorabile, instanței fiindu-i interzis să combine prevederi din noul cod cu prevederi din vechiul cod.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat apel condamnatul C. C., fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac, iar la data de 27 martie 2015, s-a depus la dosar (filele 11, 12 dosar C.A.B.) o cerere din partea apelantului-petent-condamnat C. C., prin care arată că dorește ca judecata să se facă în lipsa sa în baza dispozițiilor art.364 alin.4 Cpp.
Cu ocazia dezbaterilor orale, apelantul condamnat prin apărător ales a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și, pe fond, admiterea cererii, îndreptarea erorii materiale, anularea mandatului existent, emiterea unui nou mandat care să cuprindă pedeapsa rezultantă, respectiv aceea de 5 ani și 6 luni, în temeiul art.278 NCpp.
Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, dar și în conformitate cu art.417 și următoarele din Noul Cod de procedură penală, Curtea constată că apelul cu care a fost sesizată este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Curtea constată că inculpatul este nemulțumit, de fapt, de soluția pronunțată prin sentința penală nr.481/2014, numai că aceasta a rămas definitivă prin decizia penală nr.167/2014 a Curții de Apel București.
Neexistând vreo eroare materială, ci o nemulțumire legată de modul de soluționare a fondului cauzei, Curtea urmează a respinge apelul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de condamnatul C. C. împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 17.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata a 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul parțial al avocatului din oficiu, în cuantum de 50 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I.-T. C. B. M. D. G.
GREFIER,
D. T.
red.M.D.G.
dact.L.G.
ex.4
red.M.S.-T.B.-S.I.P.
| ← Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... | Tulburarea de posesie. Art. 220 C.p.. Decizia nr. 515/2015.... → |
|---|








