Tulburarea de posesie. Art. 220 C.p.. Decizia nr. 515/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 515/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 515/2015
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 515
Ședința publică din data de 03 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: G. R.
GREFIER: I. C. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror N. A.-M..
Pe rol se află pronunțarea în cauza penală având ca obiect apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria G. împotriva sentinței penale nr.3444/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 11.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 18.03.2015, 25.03.2015, 27.03.2015, 30.03.2015, 01.04.2015 și 03.04.2015, astăzi, când, în aceeași compunere,
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.3444/19.12.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria G. a hotărât, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penală rap.la art.10 alin.1 lit.d Cod pr.penală, achitarea inculpaților I. P. (fiul lui M. și I., născut la data de 16.09.1984 în orașul G., jud. G., CNP_, domiciliat în ., ., jud. I., cetățean român, studii gimnaziale, muncitor în construcții, stagiul militar nesatisfăcut) și T. D. V. (fiul lui natural și I., născut la data de 18.03.1974 în Mun. București, NP_, domiciliat în comuna M. B., .. G., cetățean român, studii gimnaziale, muncitor în construcții, fără loc de muncă, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, doi copii minori, necunoscut cu antecedente penale) sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburare de posesie prevăzută de art.220 alin.1,2 și 3 Cod penal și distrugere prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din 15.01.2013 emis în dosarul nr.500/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților I. P. și T. D. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie prevăzută de art.220 alin.1,2,3 Cod penal și distrugere prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal.
În fapt, instanța de judecată investită cu rechizitoriu a reținut că între I. M. (autorul inculpaților), respectiv I. M., I. M. și R. M. și D. Ș. (fostul soț al părții vătămate D. M.), respectiv D. D. (fiul părții vătămate D. M.) ambii decedați la data sesizării instanței, au intervenit două convenții concretizate în înscrisurile sub semnătură privată intitulate „Chitanță” încheiate la 13.08.1994, respectiv 03.08.1997. În chitanța din anul 1994 nu s-a menționat suprafața de teren ce a făcut obiectul convenției, ci doar „amplasamentul” acesteia – „în spatele casei” autorului inculpaților – și faptul primirii unor sume de bani (100.000 lei arvună + 60.000 lei), iar în chitanța din anul 1997 s-a precizat că se vinde terenul de 700 mp cu prețul de 1 milion lei.
La 19.03.2000 a fost încheiat un înscris sub semnătură privată, nenumit, în care se specifica înțelegerea ca D. M. să restituie ceea ce a cumpărat D. D., urmând ca I. M. D. să dea (să restituie) suma de 1 milion lei.
În declarația dată în fața instanței, inculpatul I. P. a arătat că fratele său I. M. D. i-a restituit părții vătămate D. M. banii obținuți din vânzarea terenului de către tatăl inculpaților, înțelegerea dintre I. M. D. și D. M. fiind în sensul ca partea vătămată D. M. să-și mute gardul pe vechiul amplasament. Întrucât D. M. a construit acolo anexe gospodărești (cocină, magazie de lemne, WC) inculpatul, dorind să-și construiască o casă, i-a solicitat părții vătămate să-și ridice construcțiile respective. A mai declarat inculpatul că a desființat construcțiile provizorii cu acordul fiicei părții vătămate care se afla de față, însă peste 2 zile partea vătămată s-a dus la poliție unde s-a plâns că inculpatul i-a distrus construcțiile.
Inculpatul T. D. V. a declarat că după moartea tatălui său i-a restituit părții vătămate banii primiți de tatăl său la vânzarea terenului, urmând ca partea vătămată să-i dea terenul înapoi. A mai declarat inculpatul că partea vătămată i-a restituit terenul, mai puțin 100 mp, că inculpatul a dezafectat cocina și magazia pe care partea vătămată le avea construite, restituindu-i materialele părții vătămate și că a desființat construcțiile respective și a mutat gardul după ce a prezentat la poliție actul prin care părții vătămate i-au fost restituiți banii din vânzarea terenului.
În declarațiile date în faza urmăririi penale, după ce au redat aspectele referitoare la convențiile privind vânzarea terenului și restituirea reciprocă a banilor din vânzare și a terenului, a declarat că partea vătămată nu a luat ”nici o inițiativă” în demolarea construcțiilor de pe teren, respectiv că a refuzat să demoleze construcțiile de pe teren sub pretextul că terenul îi aparține și că a dat mai mulți bani pe teren tatălui inculpaților, fără a preciza însă ce sumă de bani.
Astfel fiind, inculpatul I. P. cu ajutorul inculpatului T. D. V. și numitului T. A. a demolat anexele cu intenția de a recupera terenul.
Instanța a solicitat Primăriei comunei M. B., jud. G. să prezinte suprafața de teren cu care figura fam. D. Ș. anterior lunii august 1994, în perioada august 1994 – 1999 și în perioada 1999 – 31.05.2009.
Prin adresa nr. 2062/6.09.2013 Primăria .. G. a comunicat instanței că fam. D. Ș. figura în evidențe astfel: în perioada 1992 – 1998 cu 700 mp ;
- în perioada 1999- 2002 cu 1400 mp;
- în perioada 2003 – 2009 cu 900 mp ;
astfel, a rezultat că după ce în perioada 1999 – 2002 fam. D. Ș. a figurat cu 1400 mp (cu 700 mp în plus față de suprafața deținută până în 1998; mărirea suprafeței la 1400 mp fiind posibil a fi explicată prin încheierea convenției de la 3.08.1997 cu privire la suprafața de 700 mp), ulterior „ înțelegerii” de restituire a terenului și prețului din 19.03.2000, fam. D. a continuat să figureze în 2000 – 2002 cu 1400 mp, iar în 2003 – 2009 cu 900 mp, în 2009 - anul săvârșirii faptelor, fam. D. figurând cu 200 mp în plus față de cei 700 mp cu care figura inițial în evidențe în perioada anterioară convenției de la 3.08.1997 .
S-a reținut însă că potrivit relațiilor comunicate de Primăria comunei M. B., familia D. apărea în evidențe cu 1400 mp începând cu anul 1999 .
Astfel s-a apreciat a fi plauzibilă declarația inculpatului T. D. V. care a afirmat că partea vătămată i-a restituit terenul, mai puțin 100 mp (conform evidențelor la care s-a făcut referire partea vătămată deținea cu 200 mp în plus) .
Înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță” încheiat la 13.08.1994 nu a fost luat în considerare cât timp din conținutul său nu rezultă - așa cum s-a arătat - suprafața (câtimea suprafeței) de teren dobândite de soțul părții vătămate D. Ș..
Legea penală - art. 220 C pen incriminează ca infracțiune de tulburare de posesie (cu agravantele prevăzute la art.220 alin 2 și 3 C pen), ocuparea, tulburarea legitimei folosiri a unui imobil de către o persoană .
Or, în speță nu a rezultat că partea vătămată ar fi posedat legitim, după cum nu rezultă îndreptățirea părții vătămate la a mai poseda terenul după încheierea la 19.03.2000 a „înțelegerii” privind restituirea terenului de 700 mp și „prețului vânzării” intervenită între D. D. și I. M., I. M. și R. M. .
Astfel, instanța de fond a reținut că partea vătămată nu mai era îndreptățită la a poseda terenul ce îi aparținuse autorului inculpaților (titlul cu care terenul aparținuse autorului inculpaților nu prezintă relevanță, cât timp fiul părții vătămate acceptase să-l dobândească prin înscrisul sub semnătură privată de la 03.08.1997) .
Cât privește susținerile din rechizitoriu privind posibilitatea făptuitorilor de a-și valorifica dreptul pe cale acțiunii în revendicare, acestea nu au fost reținute întrucât - în speță – inculpații nu aveau titlu de proprietate. Or, acțiunea în revendicare constituie mijlocul procedural prin care proprietarul neposesor solicită posesorului neproprietar lăsarea bunului în proprietate.
Cu referire la terenul pretins a fi dobândit prin înscrisul sub semnătură privată din 13.08.1994 și despre care s-a susținut că s-ar fi aflat în posesia părții vătămate, instanța a apreciat că terenul respectiv nici nu a ieșit din patrimoniul autorului inculpaților în anul 1994 întrucât în lipsa individualizării terenului prin suprafață înscrisul sub semnătură privată încheiat la 13.08.1994 de autorul inculpaților cu soțul părții vătămate nu poate fi considerat valabil nici ca promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare. Pe de altă parte în cuprinsul înscrisului respectiv se face vorbire despre faptul că „suma respectivă” (fără a se preciza cuantumul ) se achită când se încheiere actul la Primăria M. B., pentru ca în subsolul înscrisului să se menționeze „Am primit o sumă de bani o arvună de 100.000 lei „ „ + 60 mii lei „ fără a se menționa bunul pentru care s-a primit suma sau contextul în care a fost primită Astfel, s-a apreciat că pentru suprafața respectivă partea vătămată ar fi putut avea cel mult calitatea de detentor precar nu de posesor.
Nu a fost exclusă ipoteza, cu luarea în considerare a mențiunilor privind achitarea prețului la momentul încheierii actului la Primărie și a datelor furnizate de Primăria . cu care fam. D. apare cu 1400 mp din anul 1999 – deci ulterior încheierii înscrisului sub semnătură privată la 3.08.1997, ca acest din urmă înscris să se fi întocmit ca urmare a „renegocierii” convenției din 1994 însă de această dată cu precizarea suprafeței de teren – 700 mp.
De altfel în declarația dată la urmărirea penală inculpatul T. D. V. a vorbit despre vânzarea cumpărarea unei suprafețe de 750 mp arătând că pe 100 mp D. M. a construit cele 3 anexe, iar restul până la 700 mp avea grădină.
De asemenea inculpatul I. P. a declarat la urmărirea penală că vrea să recupereze 100 mp declarație care s-a coroborat cu declarația dată în instanță de T. D. V. potrivit cu care partea vătămată i-a restituit terenul, mai puțin 100 mp.
Cele mai sus arătate au constituit, în opinia instanței de fond, argumente ce au condus la concluzia existenței convenției pentru suprafața de 700 mp (din care 100 mp pe care se aflau anexele demolate ).
Față de situația de fapt reținută, judecătorul cauzei pe fond a apreciat că inculpații au avut reprezentarea că prin demolarea construcțiilor părții vătămate și restabilirea vechiului hotar (urmare a „înțelegerii” din 19.03.2000) aceștia ( inculpații) „își intră din nou în drepturile” asupra terenului avut în calitatea lor de fii ai defunctului I. M..
Prin urmare, nu a fost reținută intenția acestora (astfel cum aceasta este concepută de legea penală) ca element al infracțiunilor de tulburare de posesie și distrugere.
De altfel, reține judecătorul cauzei, în chiar cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că niciuna dintre părțile în conflict nu avea un drept actual, stabilit în mod neechivoc, fie pe cale judecătorească, fie pe cale administrativă astfel că dubiul profită inculpaților.
Mai mult chiar, în speță s-a presupus că eventualele neclarități sunt înlăturate prin încheierea acelei înțelegeri de la 19.03.2000 prin care partea vătămată a convenit cu I. M. D. cu privire la restituirea terenului contra restituirii prețului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, în fond, condamnarea inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății.
În motivarea scrisă a apelului (filele 5-6) parchetul arată că incidența dispozițiilor art.220 Cp este condiționată de necesitatea existenței unei posesii efective exercitate de către partea vătămată, ca stare de fapt, și faptul ocupării terenului aflat în posesia persoanei vătămate de către făptuitor.
În opinia acuzării, ceea ce este esențial în speță este împrejurarea că în momentul încheierii înțelegerii din anul 1994 familia I. a cedat familiei D. posesia asupra suprafeței de 100 m2, posesie exercitată în mod neîntrerupt de membrii familiei D. din anul 1994 până în anul 2009, data comiterii infracțiunilor.
De asemenea, se mai arată că despre efectuarea celei de-a doua tranzacții di anul 1997 s-a făcut mențiune în registrul agricol al comunei M. B., suprafața deținută de familia D. fiind majorată de la 700 m2 la 1.400 m2. Din cuprinsul documentelor întocmite la acel moment rezultă faptul că din terenul deținut de familia I. s-a înstrăinat familiei D. suprafața de 663 m2, aceasta înglobând și suprafața de teren de aproximativ 100 m2, care făcuse obiectul vânzării din anul 1994.
Mai susține parchetul faptul că înțelegerea de restituire încheiată în anul 2000 are un caracter echivoc, în sensul că nu se poate stabili cu siguranță dacă voința părților a fost ca partea vătămată să restituie familiei I. doar suprafața de teren cumpărată în anul 1997 sau să restituie întreaga suprafață de teren, inclusiv cea cumpărată în anul 1994. Se susține acest caracter echivoc al înțelegerii părților nu are relevanță cu privire la calificarea juridică a faptelor, ceea ce are relevanță reprezintă faptul că partea vătămată D. M. a continuat să posede suprafața de teren în cauză. Inculpații, neavând posesia, nu puteau să-și facă singuri dreptate.
Al doilea motiv de apel vizează faptul că judecătoria nu motivează de ce a dispus achitarea pentru infracțiunea de distrugere și de ce probele administrate în cursul urmăririi penale sunt înlăturate.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.417 C.proc.pen., apelul fiind devolutiv, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța fondului, analizând înscrisurile sub semnătură privată ce au constituit punctul de plecare al acțiunii inculpaților (vânzarea-cumpărarea suprafeței de tern, urmată de restituirea acestuia) și-a format o concluzie greșită, considerând că partea vătămată D. M. nu mai avea posesia terenului din anul 2000.
Reglementarea art.220 Cp stabilește drept situație premisă existența unei posesii asupra imobilului, posesie ce reprezintă o stăpânire de fapt, cu un conținut mai larg decât în dreptul civil, incluzând chiar și o detenție precară.
În fapt, suprafața de teren ce face obiectul diferendului dintre partea vătămată și inculpați (circa 100 m2), a fost posedată în mod neîntrerupt de partea vătămată din anul 1994 (momentul cumpărării) până în anul 2009 când inculpații au încercat să reintre în posesie prin distrugerea anexelor construite pe acea suprafață de teren.
Așadar, este cert faptul că terenul în discuție se afla la data comiterii faptelor în stăpânirea exclusivă a părții vătămate, mai mult niciuna din părți nu are titlu de proprietate pe suprafața de 100 m2, întrucât toate actele de înstrăinare reprezintă înscrisuri sub semnătură privată în atare situație doar instanța civilă poate stabili cine deține calitatea de proprietar, iar inculpații nu puteau să acționeze pentru a-și face singuri dreptate.
Chiar dacă există o interpretare diferită a părților cu privire la suprafața restituită în anul 2000, aceasta nu prezintă relevanță atâta vreme cât posesia părții vătămate nu are un caracter abuziv, iar textul art.220 Cp ocrotește nu doar proprietatea ci și posesia legitimă. Mai mult, partea vătămată a continuat să posede suprafața litigioasă timp de 9 ani de la convenția de restituire, fără ca inculpații să îi solicite restituirea acesteia.
Apărarea inculpaților, în sensul că au procedat la desființarea gardului și demolarea anexelor construite pe suprafața de teren în litigiu având consimțământul părții vătămate (ori al fiicei acesteia) nu este susținută de vreun mijloc de probă, ba mai mult partea vătămată a negat că și-ar fi dat consimțământul în acest sens.
Astfel, Curtea constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de tulburare de posesie și distrugere, întrucât inculpații au ocupat abuziv suprafața de teren aflată în posesia legitimă a părții vătămate, au desființat gardul și au demolat anexele construite pe suprafața de teren în litigiu, continuând acțiunea de distrugere chiar și după formularea plângerii penale și după ce organele de poliție le-au învederat să înceteze această acțiune ilicită.
În ceea ce privește latura subiectivă, sub aspectul vinovăției cu care ambele infracțiuni au fost săvârșite aceasta îmbracă forma intenției indirecte, întrucât inculpații aveau percepția eronată a faptului că sunt proprietarii terenului, deși cunoșteau faptul că partea vătămată avea posesia fără întrerupere din anul 1994 până la data pătrunderii pe teren.
Referitor la încadrarea juridică urmează a fi reținută și agravanta săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună întrucât a participat și numitul T. A., chiar dacă în privința acestuia s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea.
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților Curtea va ține seama de criteriile prevăzute de art.74 Cp, reținând faptul că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au recunoscut fapta nuanțat, a trecut 6 ani de la momentul comiterii faptelor, astfel că va aplica pedeapsa alternativă a amenzii penale într-un cuantum orientat spre minim.
De asemenea, constatând întrunite condițiile cumulative ale amânării aplicării pedepsei, prevăzute de art.83 Cp, va dispune în acest sens.
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul art.421pct.2 lit.a Cpp va admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr.3444/19.12.2013, pronunțată de Judecătoria G..
Va desființa sentința atacată și rejudecând, în fond:
În temeiul art.256 alin.1 C. pen. cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal va condamna pe inculpatul T. D.-V. la pedeapsa de 1.800 de lei amendă penală, respectiv 180 zile amendă corespunzătoare a 10 lei ziua amendă.
În temeiul art.253 alin.1 C. pen. cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal va condamna pe inculpatul T. D.-V. la pedeapsa de 1.200 de lei amendă penală, respectiv 120 zile amendă corespunzătoare a 10 lei ziua amendă.
În temeiul art.38 Cod penal rap. la art.39 alin.1 lit.c C. pen. va aplica pedeapsa cea mai grea de 1.800 lei, la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 1.200 lei; în final, pedeapsa rezultantă este în cuantum de 2.200 lei.
În temeiul art.83 C. pen. va dispune amânarea executării pedepsei.
Va fixa un termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.88 C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere.
În temeiul art.256 alin.1 C. pen. cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal va condamna pe inculpatul I. P. la pedeapsa de 1.800 de lei amendă penală, respectiv 180 zile amendă corespunzătoare a 10 lei ziua amendă.
În temeiul art.253 alin.1 C. pen. cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal va condamna pe inculpatul I. P. la pedeapsa de 1.200 de lei amendă penală, respectiv 120 zile amendă corespunzătoare a 10 lei ziua amendă.
În temeiul art.38 Cod penal rap. la art.39 alin.1 lit.c C. pen. va aplica pedeapsa cea mai grea de 1.800 lei, la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 1.200 lei; în final, pedeapsa rezultantă este în cuantum de 2.200 lei.
În temeiul art.83 C. pen. va dispune amânarea executării pedepsei.
Va fixa un termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.88 C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere.
În temeiul art.275 alin.2 Cpp va obliga pe inculpații I. P. și T. D.-V. la câte 500 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în apel avansate de stat, din care suma de 300 lei onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.2 lit.b Cod pr.penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr.3444/19.12.2013, pronunțată de Judecătoria G..
Desființează sentința atacată și rejudecând, în fond:
În temeiul art.256 alin.1 C. pen. cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal condamnă pe inculpatul T. D.-V. la pedeapsa de 1.800 de lei amendă penală, respectiv 180 zile amendă corespunzătoare a 10 lei ziua amendă.
În temeiul art.253 alin.1 C. pen. cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal condamnă pe inculpatul T. D.-V. la pedeapsa de 1.200 de lei amendă penală, respectiv 120 zile amendă corespunzătoare a 10 lei ziua amendă.
În temeiul art.38 Cod penal rap. la art.39 alin.1 lit.c C. pen. aplică pedeapsa cea mai grea de 1.800 lei, la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 1.200 lei; în final, pedeapsa rezultantă este în cuantum de 2.200 lei.
În temeiul art.83 C. pen. dispune amânarea executării pedepsei.
Fixează un termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.88 C. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere.
În temeiul art.256 alin.1 C. pen. cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal condamnă pe inculpatul I. P. la pedeapsa de 1.800 de lei amendă penală, respectiv 180 zile amendă corespunzătoare a 10 lei ziua amendă.
În temeiul art.253 alin.1 C. pen. cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal condamnă pe inculpatul I. P. la pedeapsa de 1.200 de lei amendă penală, respectiv 120 zile amendă corespunzătoare a 10 lei ziua amendă.
În temeiul art.38 Cod penal rap. la art.39 alin.1 lit.c C. pen. aplică pedeapsa cea mai grea de 1.800 lei, la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 1.200 lei; în final, pedeapsa rezultantă este în cuantum de 2.200 lei.
În temeiul art.83 C. pen. dispune amânarea executării pedepsei.
Fixează un termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.88 C. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere.
În temeiul art.275 alin.2 Cpp obligă pe inculpații I. P. și T. D.-V. la câte 500 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în apel avansate de stat, din care suma de 300 lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. D. G. R.
Grefier,
I. C. M.
Red.D.D.
Th.red.G.P.
5 ex.
Red. C. D. – Judecătoria G.
| ← Îndreptare eroare materială. Art.278 NCPP. Decizia nr.... | Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Art. 271 C.p..... → |
|---|
