Revocare măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 25/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 25/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 25/2016

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

Curtea de Apel București

Secția I-a penală

Decizia penală nr.25/C

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2016

Curtea constituită din:

Președinte: D. P.

Grefier: R.-E. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror A.-M. N..

Pe rol, se află judecarea contestației formulată de P. de pe lângă Tribunalul Călărași împotriva Încheierii de ședință din data de 14.I.2016 a Tribunalului Călărași – Secția penală, din Dosarul nr._ 15.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații-inculpați:

- N. Tudorița, personal, legitimat cu C.I. ., nr._, eliberată de SPCLEP Oltenița, la data de 27.V.2008, aflat sub măsura controlului judiciar, și asistat juridic de apărătorul ales C. A., în baza împuternicirii avocațiale ., nr._/20.I.2016, emisă de Baroul București și aflată la fila 34 din dosar,

- D. G., personal, legitimat cu C.I. ., nr._, eliberată de SPCLEP Oltenița, la data de 1.X.2014, și D. M., personal, legitimat cu C.I. ., nr._, eliberată de SPCLEP Oltenița, la data de 27.III.2008, ambii aflați sub măsura controlului judiciar și asistați juridic de apărătorul ales D. L.-M., în baza împuternicirii avocațiale ., nr._/20.I.2016, emisă de Baroul București și aflată la fila 35 din dosar,

- D. F., personal, legitimat cu C.I. ., nr._, eliberată de SPCLEP Oltenița, la data de 6.VI.2013, aflat sub măsura controlului judiciar, și asistat juridic de apărătorul ales M. V., în baza împuternicirii avocațiale ., nr._, emisă de Baroul București și aflată la fila 36 din dosar,

- N. M.-G., personal, legitimat cu C.I. ., nr._, eliberată de SPCLEP Oltenița, la data de 30.I.2015, aflat sub măsura controlului judiciar, și asistat juridic de apărătorul ales M. V., cu delegație de substituire a apărătorului ales P. L.-N., și

- P. S.-A., personal, legitimat cu C.I. ., nr._, eliberată de SPCLEP Oltenița, la data de 28.V.2008, aflat sub măsura controlului judiciar, și asistat juridic de apărătorul ales C. A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/20.I.2016, emisă de Baroul București și aflată la fila 34 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de propus, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public susține că, după începerea judecății, nu s-a efectuat nici un act de cercetare judecătorească, astfel încât situația de fapt reținută prin actul de sesizare a rămas neschimbată, existând, în continuare, indicii din care rezultă că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, că nu au apărut elemente noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii controlului judiciar, iar prezența inculpaților în fața instanței de judecată, precum și împrejurarea că aceștia au respectat obligațiile care le-au fost impuse reprezintă un comportament firesc, cu atât mai mult cu cât, în situația în care nu și-ar fi respectat obligațiile, ar fi fost posibilă înlocuirea acestei măsuri de prevenție cu o altă măsură preventivă mai restrictivă. De asemenea, consideră că măsura controlului judiciar este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru ca inculpații să nu mai exercite funcția în care au fost comise infracțiunile și pentru ca aceștia să nu ia legătura cu martorii. Pentru aceste motive, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii de ședință, doar în ceea ce privește măsura controlului judiciar, care să fie menținută față de toți inculpații.

Intimații-inculpați N. Tudorița și P. S.-A., prin apărătorul ales, solicită să se aibă în vedere egalitatea de tratament juridic, întrucât ceilalți coinculpați nu se află sub puterea vreunei măsuri de prevenție, că s-au prezentat la toate termenele de judecată și că nu au avut interdicția de a lua legătura unii cu alții.

Intimații-inculpați D. G. și D. M., prin apărătorul ales, arată că, în mod corect, judecătorul de fond a revocat măsura controlului judiciar, deoarece, conform C.E.D.O., după trecerea unei perioade de timp, nu se mai poate ca doar gravitatea faptei penale să constituie temei al menținerii unei măsuri preventive.

Intimații-inculpați D. F. și N. M.-G., prin apărătorul ales, susțin că măsura controlului judiciar a fost luată la mult timp după comiterea faptelor penale, că nu au avut interdicția de a lua legătura unii cu ceilalți, ci doar de a nu lua legătura cu martorii, care au fost, deja, audiați, astfel că nu mai pot fi influențați, și că s-au prezentat la fiecare termen de judecată.

Intimatul-inculpat N. Tudorița, personal, arată că lasă soluția la aprecierea Curții.

Intimatul-inculpat D. G., personal, arată că lasă soluția la aprecierea Curții.

Intimatul-inculpat D. M., personal, arată că lasă soluția la aprecierea Curții.

Intimatul-inculpat D. F., personal, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său ales.

Intimatul-inculpat N. M.-G., personal, arată că a respectat condițiile care i-au fost impuse și că lasă soluția la aprecierea Curții.

Intimatul-inculpat P. S.-A., personal, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său ales.

CURTEA

Deliberând asupra contestației, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 14.I.2016, din Dosarul nr._ 15, Tribunalul Călărași – Secția penală, în temeiul art.362, Cod de procedură penală, raportat la art.208, Cod de procedură penală și la art.242, alin.1, Cod de procedură penală, a revocat măsura preventivă a controlului judiciar privind pe inculpații N. Tudorița, D. F., N. M.-G., D. M., D. G. și P. S.-A., constatând că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

În motivare, instanța de fond a arătat, în esență, că, la urmărirea penală, au fost administrate toate probele, cauza se află în faza cercetării judecătorești și nu există nici o dovadă că inculpații ar încerca să-i influențeze pe martori, zădărnicind, astfel, aflarea adevărului, inculpații s-au prezentat la fiecare termen de judecată. De asemenea, a apreciat că, într-o societate democratică, măsura preventivă nu mai este proporțională cu scopul urmărit, deoarece inculpații s-au prezentat de fiecare dată când au fost chemați, și nu mai este necesară. Reținând că măsura controlului judiciar a fost dispusă încă din luna martie a anului 2015, a arătat că termenul rezonabil a fost depășit, în raport cu gravitatea faptelor penale, complexitatea cauzei, probatoriul de efectuat și comportamentul procesual al inculpaților.

În termen legal, Ministerul Public a formulat contestație, pentru netemeinicie.

În motivarea în scris și orală a contestației, s-a susținut că, după începerea judecății, nu s-a efectuat nici un act de cercetare judecătorească, astfel încât situația de fapt reținută prin actul de sesizare a rămas neschimbată, existând, în continuare, indicii din care rezultă că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, că nu au apărut elemente noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii controlului judiciar, iar prezența inculpaților în fața instanței de judecată, precum și împrejurarea că aceștia au respectat obligațiile care le-au fost impuse reprezintă un comportament firesc, cu atât mai mult cu cât, în situația în care nu și-ar fi respectat obligațiile, ar fi fost posibilă înlocuirea acestei măsuri de prevenție cu o altă măsură preventivă mai restrictivă. De asemenea, s-a mai arătat că măsura controlului judiciar este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru ca inculpații să nu mai exercite funcția în care au fost comise infracțiunile și pentru ca aceștia să nu ia legătura cu martorii.

A solicitat admiterea contestației, desființarea, în parte, a încheierii de ședință, doar în ceea ce privește măsura controlului judiciar, și, rejudecând în fond, menținerea măsurii preventive a controlului judiciar față de toți inculpații.

Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și încheierea de ședință contestată, atât din punct de vedere al motivelor de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, Curtea apreciază că este fondată contestația.

Astfel reține că, prin Ordonanța din data de 11.III.2015, din Dosarul nr.236/P/2014, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpații N. Tudorița, D. G., D. M., D. F., N. M.-G. și P. S.-A.,

iar, prin Rechizitoriul din data de 5.V.2015, din același dosar penal, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, sub puterea mpăsurii preventive a controlului judiciar, a inculpaților:

- N. Tudorița, pentru săvârșirea unei infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7, alin.1 și alin.3 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; a 21 de infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art.248 din vechiul Cod penal, cu referire la art.13/2 din Legea nr.78/2000, din care 16 infracțiuni cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.75, lit.a din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal; unei infracțiuni continuate de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art.288, alin.1 și alin.2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 35 acte materiale; unei infracțiuni continuate de fals intelectual, prev. de art.289 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 28 acte materiale; unei infracțiuni continuate de uz de fals, prev. de art.291, teza I din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 63 acte materiale; unei infracțiuni continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 15 acte materiale; a 3 infracțiuni de conflict de interese, prev. de art.253/1 din vechiul Cod penal, din care 2 infracțiuni cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, ambele având în componență câte 2 acte materiale, toate cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; unei infracțiuni continuate de spălare a banilor, prev. de art.29, lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 8 acte materiale; unei infracțiuni continuate de spălare a banilor, prev. de art.29, lit.c din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 9 acte materiale; a 5 infracțiuni de fals în declarații, prev. de art.28 din Legea nr.176/2010, cu referire la art.292 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; toate infracțiunile cu aplicarea art.33, lit.a din vechiul Cod penal;

- D. F., pentru săvârșirea unei infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7, alin.1 și alin.3 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; a 21 de infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art.248 din vechiul Cod penal, cu referire la art.13/2 din Legea nr.78/2000, din care 16 infracțiuni cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.75, lit.a din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal; unei infracțiuni continuate de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art.288, alin.1 și alin.2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 8 acte materiale; unei infracțiuni continuate de uz de fals, prev. de art.291, teza I din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 15 acte materiale; unei infracțiuni continuate de spălare a banilor, prev. de art.29, lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 3 acte materiale; unei infracțiuni continuate de spălare a banilor, prev. de art.29, lit.c din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 4 acte materiale; unei infracțiuni de fals în declarații, prev. de art.28 din Legea nr.176/2010, cu referire la art.292 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; toate infracțiunile cu aplicarea art.33, lit.a din vechiul Cod penal;

- N. M.-G., pentru săvârșirea unei infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7, alin.1 și alin.3 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; a 21 de infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art.248 din vechiul Cod penal, cu referire la art.13/2 din Legea nr.78/2000, din care 16 infracțiuni cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.75, lit.a din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal; unei infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art.288, alin.1 și alin.2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; a 3 infracțiuni de fals intelectual, prev. de art.289 din vechiul Cod penal, din care una cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 4 acte materiale, toate cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; unei infracțiuni de uz de fals, prev. de art.291, teza I din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; unei infracțiuni continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 14 acte materiale; a 2 infracțiuni continuate de conflict de interese, prev. de art.253/1 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, fiecare având în componență câte 2 acte materiale, ambele cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; unei infracțiuni continuate de spălare a banilor, prev. de art.29, lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență 2 acte materiale; unei infracțiuni continuate de spălare a banilor, prev. de art.29, lit.c din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 3 acte materiale; unei infracțiuni de fals în declarații, prev. de art.28 din Legea nr.176/2010, cu referire la art.292 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; toate infracțiunile cu aplicarea art.33, lit.a din vechiul Cod penal;

- D. M., pentru săvârșirea unei infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7, alin.1 și alin.3 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; a 21 de infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art.248 din vechiul Cod penal, cu referire la art.13/2 din Legea nr.78/2000, din care 16 infracțiuni cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.75, lit.a din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal; a 2 infracțiuni de conflict de interese, prev. de art.253/1 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; unei infracțiuni de spălare a banilor, prev. de art.29, lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; unei infracțiuni continuate de spălare a banilor, prev. de art.29, lit.c din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 2 acte materiale; a 3 infracțiuni de fals în declarații, prev. de art.28 din Legea nr.176/2010, cu referire la art.292 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; toate infracțiunile cu aplicarea art.33, lit.a din vechiul Cod penal;

- D. G., pentru săvârșirea unei infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7, alin.1 și alin.3 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; a 10 infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art.248 din vechiul Cod penal, cu referire la art.13/2 din Legea nr.78/2000, din care 3 infracțiuni cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.75, lit.a din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal; a două infracțiuni de conflict de interese, prev. de art.253/1 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; unei infracțiuni continuate de spălare a banilor, prev. de art.29, lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 3 acte materiale; unei infracțiuni continuate de spălare a banilor, prev. de art.29, lit.c din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 3 acte material; toate infracțiunile cu aplicarea art.33, lit.a din vechiul Cod penal;

- P. S.-A., pentru săvârșirea unei infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7, alin.1 și alin.3 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; a 16 infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art.26 din vechiul Cod penal, raportat la art.248 din vechiul Cod penal, cu referire la art.13/2 din Legea nr.78/2000, din care 11 infracțiuni cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; unei infracțiuni continuate de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art.288, alin.1 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 25 acte materiale; unei infracțiuni de uz de fals, prev. de art.291, teza I din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 25 acte materiale; unei infracțiuni continuate de spălare a banilor, prev. de art.29, lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 5 acte materiale; unei infracțiuni continuate de spălare a banilor, prev. de art.29, lit.c din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal și art.13 din vechiul Cod penal, având în componență un număr de 8 acte materiale; unei infracțiuni de fals în declarații, prev. de art.28 din Legea nr.176/2010, cu referire la art.292 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.13 din vechiul Cod penal; toate infracțiunile cu aplicarea art.33, lit.a din vechiul Cod penal,

reținându-se, în general, în sarcina acestora că au constituit un grup infracțional organizat, în vederea retrocedării, în mod ilegal, de terenuri din ., astfel că, în perioada anilor 2005-2010, inculpatul D. G., în calitate de primar al comunei Nana și de președinte al Comisiei de fond funciar Nana, inculpatul N. Tudorița, în calitate de secretar al Primăriei Nana și de membru-secretar al Comisiei de fond funciar Nana, inculpații D. F., N. M.-G. și D. M., în calitate de membri ai Comisiei de fond funciar Nana, ajutați de inculpatul P. S.-A., în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial, și-au îndeplinit în mod defectuos ori nu și-au îndeplinit atribuțiunile prevăzute de Legea nr.18/1991 și de H.G. nr.890/2005, cu rezultatul emiterii de titluri de proprietate nelegale și, în consecință, prejudicierii domeniului privat al statului.

Mai reține că, prin încheierea de ședință anterioară, din data de 23.XI.2015, instanța de fond a dispus revocarea măsurii controlului judiciar cu privire la inculpați, soluție care a fost modificată de către instanța ierarhic superioară, în sensul menținerii măsurii de prevenție. Fără să fi intervenit vreun element de noutate, instanța de fond insistă în revocarea măsurii controlului judiciar, prezentând aceleași argumente, invalidate, de altfel, la controlul ierarhic superior anterior.

Curtea apreciază că, din modul în care au fost comise faptele penale reținute în sarcina inculpaților, într-un grup constituit și pe o perioadă de aproximativ 5 ani, precum și din calitatea acestora în rândul comunității locale, respectiv primar, secretar la primărie sau membri ai comisiei de fond funciar, există riscul ca inculpații să influențeze probatoriul, în condițiile în care nici măcar nu au fost audiați, pentru ca instanța de fond să-și poată forma o opinie întemeiată cu privire la atitudinea acestora față de acuzațiile care li se aduc. Prin urmare, nu trebuie să existe probe că vreunul dintre inculpați a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, după cum a pretins fondul, ci este suficient să fie conturată, în baza unor elemente relevante, temerea că inculpații vor putea altera probatoriul, după cum, de altfel, se arată în conținutul art.202, alin.1, Cod de procedură penală, care face referire la suspiciune rezonabilă.

De asemenea, Curtea apreciază ca fiind firesc, și nu de evidențiat, comportamentul procesual al inculpaților, de a respecta obligațiile care le-au fost impuse pe durata măsurii controlului judiciar, cu atât mai mult cu cât li s-a pus în vedere că nerespectarea acestora poate conduce la înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

Totodată, Curtea apreciază că perioada de aproximativ 10 luni de control judiciar, timp în care au fost culese probele cu privire la o activitate infracțională vastă și a fost parcursă procedura scrisă a Camerei preliminare, nu poate să constituie o depășire a termenului rezonabil.

În consecință, Curtea, în temeiul art.425/1, alin.7, punctul 2, litera a, Cod de procedură penală, va admite contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul Călărași împotriva Încheierii de ședință din data de 14.I.2016 a Tribunalului Călărași – Secția penală, din Dosarul nr. _ 15, pe care o va desființa, în parte, și, rejudecând în fond, va înlătura dispoziția de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpații N. Tudorița, D. G., D. M., D. F., N. M.-G. și P. S.-A., iar, în temeiul art.208, alin.5, Cod de procedură penală, va menține măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpații N. Tudorița, D. G., D. M., D. F., N. M.-G. și P. S.-A., va menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință, iar, în temeiul art.275, alin.3, Cod de procedură penală, va constata că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art.425/1, alin.7, punctul 2, litera a, Cod de procedură penală, admite contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul Călărași împotriva Încheierii de ședință din data de 14.I.2016 a Tribunalului Călărași – Secția penală, din Dosarul nr. _ 15.

Desființează, în parte, încheierea de ședință, și, rejudecând în fond:

Înlătură dispoziția de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpații N. Tudorița, D. G., D. M., D. F., N. M.-G. și P. S.-A..

În temeiul art.208, alin.5, Cod de procedură penală, menține măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpații N. Tudorița, D. G., D. M., D. F., N. M.-G. și P. S.-A..

Menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință.

În temeiul art.275, alin.3, Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20.I.2016.

Președinte,

D. P. Grefier,

R.-E. V.

Red. și dact.: jud. D.P.

Tribunalul Călărași – Secția penală: G. C.-M..

2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revocare măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 25/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI