Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 770/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 770/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 770/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 770/A
Ședința publică din data de 13.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C.-N. L.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: S. V.-V.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află pronunțarea cu privire la apelurile declarate inculpatul I. L. V. și părțile civile C. M., C. L., C. T., C. I. M., C. A., S. I., S. I., B. F., B. E., S. A. și S. Județean de Urgență A. împotriva sentinței penale nr. 29/05.03.2014, pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede, în dosarul nr. _ .
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 16.05.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat, inițial, pronunțarea pentru data de 30.05.2014 și, apoi, pentru astăzi 13.06.2014 când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 29/5 martie 2014 a Judecătoriei Roșiori de Vede, în baza art. 178 alin. 1,2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 5 NCP și art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul I. L. V., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 litera a teza a II-a și litera b Cod penal, în condițiile art. 71 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a fost suspendată și pedeapsa accesorie.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile C. M., C. L., C. T., C. A., C. I. M., S. I., S. I., S. A., B. F. și B. E..
A obligat inculpatul, în contradictoriu cu asiguratorul . Sibiu la plata către părțile civile, a următoarelor sume de bani:
Către partea civilă C. M., a sumei de 70 000 lei, daune morale și a sumei de 7000 lei, daune materiale; către partea civilă C. L., a sumei de 70 000 lei, daune morale și a sumei de 7.000 lei, daune materiale; către partea civilă C. I. M., a sumei de 30.000 lei, daune morale; către partea civilă C. A., a sumei de 20.000 lei, daune morale; către partea civilă C. T. a sumei de 20.000 lei, daune morale; către partea civilă S. A., la plata sumei de 70.000 lei, daune morale precum și a sumei de 7000 lei, daune materiale; către partea civilă S. I. a sumei de 70 000 lei, daune material și a sumei de 7.000 lei, daune morale; către partea civilă S. I., a sumei de 30.000 lei, daune morale; către partea civilă B. F., a sumei de 20.000 lei, daune morale; către partea civilă B. E. a sumei de 20.000 lei, daune morale.
A admis în parte acțiunea civilă formulată de S. de ambulanță Teleoraman și a obligat pe inculpat, în contradictoriu cu asigurator, la plata către partea civilă a sumei de 1101,5 lei, reprezentând cheltuieli cu asistența medicală acordată numiților C. D. și S. I. A. .
A respins acțiunea civilă formulată de S. Județean A..
A obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare statului și la plata sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată către părțile civile.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori De vede, nr. 880/P/25.01.2013, a fost trimis în judecată inculpatul I. L. V., pentru infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 1,2 și 5 Cod penal și ca urmare a probelor administrate în cursul urmăririi penale și având în vedere și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului instanța a reținut că, la data de 7 aprilie 2013, în jurul orei 0,30, inculpatul I. L. V. conducea autoturismul marca Opel Astra, cu număr de înmatriculare_, pe DE 70, din direcția Roșiori de Vede-Peretu. În autoturism, alături de inculpat, pe scaunul din dreapta față se afla numitul N. M. I., iar pe bancheta din spate se aflau numiții C. D. și S. A., toți domiciliați în .> În timp ce se deplasa pe DE 70, din cauza neatenției și a lipsei de experiență, inculpatul I. L. a rulat foarte aproape de marginea din dreapta a carosabilului, a pătruns pe acostament cu roțile din dreapta, apoi, a pierdut controlul asupra direcției de mers, autoturismul răsturnându-se. În urma impactului numiții C. D. și S. A. au decedat iar inculpatul și pasagerul aflat pe scaunul din dreapta față, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Întrucât victima N. M. I. a declarat că nu înțelege să formuleze plângere penală împotriva inculpatului, pentru vătămările suferite, ca urmare a accidentului rutier, în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpat, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 C.p.
Pentru a se stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier, în cauză, a fost efectuată o expertiză tehnică auto, de expertul tehnic judiciar R. M.. Din expertiza efectuată a rezultat că, autoturismul condus de inculpat circula în direcția Roșiori de Vede-A., iar la un moment dat a derapat, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în șanț. În momentul producerii accidentului, autoturismul Opel Astra condus de inculpat, circula cu o viteză de 80-90 km/oră, în condițiile unui carosabil umed, condiții în care inculpatul avea obligația, potrivit art. 48 din OUG 195/2002, să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze la condițiile de drum, astfel încât să efectueze orice manevră în condiții de siguranță.
S-a constatat că, starea de pericol a fost generată de conducătorul auto, care, datorită propriei sale acțiuni a pierdut controlul volanului și a părăsit carosabilul. Accidentul putea fi evitat dacă conducătorul auto manifesta o atenție sporită și menținea traiectoria dorită. Zona cu denivelare este situată în amonte de locul accidentului și nu a influențat cu nimic producerea acestuia.
Inculpatul și părțile civile nu au avut obiecții față de raportul de expertiză.
Cu ocazia audierii inculpatului în faza de urmărire penală, acesta a declarat că, accidentul a avut loc datorită faptului că roțile autoturismului au scăpat pe acostament iar între acesta și carosabil este o diferență de circa 15-20 cm, a recunoscut și regretat fapta comisă.
În cursul cercetării judecătorești, a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală, recunoscând situația de fapt așa cum este descrisă în actul de sesizare.
La data de 4 decembrie 2013, părțile civile și-au precizat în scris, prin cereri depuse la dosarul cauzei, pretențiile civile, astfel:C. M. și C. L., părinții decedatului C. R. au solicitat câte 700.000 euro; C. I. M., sora decedatului a solicitat 50.000 euro, daune morale; bunicii paterni C. T. și C. A. au solicitat daune morale de câte 200.000 euro iar daune materiale au fost solicitate de aceste părți civile 20.000 Euro.
De pe urma defunctului S. A., s-au constituit părți civile tatăl, S. I., care a solicitat despăgubiri morale de 700.000 Euro, mama S. A., care a solicitat daune morale de 700.000 Euro; S. I., soră, care a solicitat daune morale de 500.000 Euro; bunicii materni B. F. și F. E. au solicitat daune morale de câte 200.000 Euro. Familia decedatului a solicitat despăgubiri material de 20.000 Euro.
Au fost justificate despăgubirile morale prin legăturile strânse ale părților civile cu defuncții, prin vârsta acestora, de 15 și 22 de ani, s-a solicitat să se țină seama de caracterul violent al morții defuncților și de trauma psihică a tuturor părților civile . Daunele materiale au fost apreciate ca reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea, după toate obiceiurile precum și mesele comemorative.
La data de 25 februarie 2014, . a depus la dosarul cauzei oferta de despăgubire și anume, pentru părinții decedați, au fost oferite sume de câte 60.000 lei, reprezentând daune morale, pentru frații decedaților, câte 20.000 lei, daune morale, iar pentru bunicii paterni, câte 10 000 lei, daune morale.
Față de probele administrate în cursul urmăririi penale, având în vedere și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, instanța a apreciat că s-a făcut dovada săvârșârii faptei de către inculpat, în drept această faptă întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 1,2 și 5 Cod penal.
La alegerea și individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise, determinat de circumstanțele reale ale acesteia, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care a recunoscut fapta comisă, nu are antecedente penale, este cunoscut ca fiind o persoană liniștită, care nu a creat niciodată probleme, se află în continuarea studiilor la Facultatea de farmacie și Medicină C. iar această situație reprezintă și pentru inculpat un accident tragic.
S-a apreciat astfel că, scopul preventiv și educativ poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată către minimul special, redus cu 1/3, potrivit art. 396 alin. 10 C.p.p., aplicând inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu aplicarea art.81,82 și 83 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei:
Potrivit art. 19 Cod procedură penală, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii, pentru prejudiciul produs.
Conform art. 1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare. Pe de altă parte, conform art. 1392 Cod civil, cel care a făcut cheltuieli pentru înmormântarea victimei, are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru faptă.
În cuaza de față, pînă la începerea cercetării judecătorești, s-au constituit părți civile părinții celor două victime, frații acestora și bunicii lor, persoane care s-au considerat vătămate moral și material, prin pierderea copiilor, respectiv a fraților și nepoților, situație rezultată din fapta penală comisă de inculpat. Aceste persoane au solicitat și administrat în cauză proba cu acte și martori, pentru a dovedi cheltuielile materiale efectuate și trauma morală suferită ca urmare a pierderii persoanelor apropiate.
La stabilirea despăgubirilor materiale instanța a avut în vedere declarațiile martorilor participanți în mod direct la înmormîntarea celor doi defuncți, la pomeniri efectuate după obicei și la parastasele ulterioare, acești martori fiind apropiați ai familiilor celor decedați, prieteni ai acestora dar și alte persoane care au cunoscut foarte bine situația de fapt și care au dat declarații detaliate cu privire la cheltuielile efectuate, cu înmormântarea, cu pomenirile, cu parastasele de la înmormântare, cu obiceiurile, cu construirea cavoului.
Martorii au arătat că înmormântarea s-a făcut în comun pentru cei decedați, deoarece erau verișori primari, s-a construit un singur cavou cu monument funerar iar la înmormântare au participat foarte multe persoane, martorii arătând că erau atât de multe persoane încât nu mai era loc în cimitir. Martorii au apreciat contravaloarea cavolului ca fiind de 15.000 lei.Pomenirea de înmormântare s-a realizat de asemenea, în comun pentru cele două familii la un restaurant din localitatea de domiciliu și au participat circa 150 persoane, meniul a fost în jur de 80 lei, fiind meniu complet, inclusiv cu aperitiv.
Cu facturile și bonurile fiscale, declarațiile martorilor audiați, s-a dovedit că au fost realizate parastase ulterioare până în prezent, parastasele pînă la un an s-au făcut la domiciliu iar cel de 1 an, la restaurant.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunii civile exercitate de părțile civile. Astfel, instanța a obligat pe inculpat la câte 7.000 lei, pentru fiecare dintre părinți, cu titlu de daune materiale.
Cu privire la prejudiciul moral, doctrina și jurisprudența admit că, autorul din culpă al unui accident de circulație, care a avut ca urmare moartea unei persoane, este dator să despăgubească familia victimei, prin plata unor daune morale, în raport cu traumele psihice suferite în urma infracțiunii comise.
Atât daunele materiale cât și daunele morale trebuie să asigure o reparare integrală a prejudiciului cauzat.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că pe lângă daunele materiale, părțile civile au suferit prejudicii morale, traume psihice, sechele posttraumatice care afectează negativ viața familiilor celor decedați, comparativ cu situația anterioară vătămării produse prin fapta inculpatului.
Prin uciderea celor două persoane, cu vârste de 15 și 22 ani, este incontestabil că famillile victimelor au suferit daune morale care trebuie reparate de inculpat, având în vedere că victimele au avut relații apropiate cu părinții, frații și bunicii. Victimele erau foarte tinere și erau verișori primari. Este cert că prin moartea unui copil, părinții și bunicii au suferit incontestabil, ca urmare a decesului la o vârstă atât de fragedă, când aveau viitorul în față.
Cuantumul daunelor morale trebuie să reflecte prejudiciul cauzat. Determinarea prejudiciului moral, înseamnă evaluarea multilaterală a tuturor consecințelor negative produse și a tuturor implicațiilor, pe toate planurile. Instanța stabilește întinderea daunelor în raport cu gravitatea vătămărilor produse și cu intensitatea suferințelor cauzate.
Instanța a apreciat că, în împrejurările concrete ale producerii evenimentelor, durerea sufletească a familiilor celor decedați nu poate fi acoperită în echivalent bănesc, însă este justificată acordarea unor compensații morale acestor familii, întrucât existența lor este alterată de fapta ilicită a inculpatului. Aceste compensații sunt destinate să creeze condiții de viață care să aline într-o oarecare măsură suferințele părților civile.
Pe de altă parte, obținerea daunelor morale nu trebuie să conducă la o îmbogățire fără just temei, motiv pentru care, instanța a apreciat că daunele în cauză, nu pot fi acordate la nivelul celor solicitate de părțile civile.
Instanța a apreciat că în cauză este angajată și responsabilitatea persoanei chemate să răspundă în procesul penal, pentru faptele provocate prin fapta inculpatului și anume asiguratorul de răspundere civilă, conform Legii 136/1995.
Ca urmare, instanța l-a obligat pe inculpat, în contradictoriu cu asiguratorul la plata sumelor de bani menționate în dispozitiv ca reprezentând daune morale.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate de unitățile spitalicești, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 313 alin. 1 din Legea nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății.
Persoanele care prin fapta lor aduc daune sănătății altor persoane au obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată.
Ca urmare, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. de Ambulanță Județean Teleorman și l-a obligat pe inculpat, la plata către această parte civilă a sumei de 1.101,5 lei, reprezentând serviciile medicale prestate pacienților C. D. și S. I..
Nu au fost acordate sumele de bani cheltuite pentru asistența medicală a inculpatului, deoarece acesta este persoana care a comis infracțiunea și prin fapta sa a cauzat daune sănătății altor persoane. De aemenea, nu s-au acordat sumele cerute pentru asistența acordată numitului N. M. I., deoarece acesta nu a formulat plângere penală împotriva inculpatului, iar în ceea ce o privește pe această persoană, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 Cod penal.
Cu aceeași motivare a fost respinsă și acțiunea civilă formulată de S. Județena de Urgență A., întrucât cheltuielile efectuate cu spitalizarea inculpatului nu pot fi acordate în prezenta cauză, pentru o persoană care are calitatea de inculpat și nu de parte vătămată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel, părțile civile C. M., C. L., C. I. M., C. T. și C. A., S. I., S. A., S. I., B. F. și B. E., partea civilă S. Județean de Urgență A. și inculpatul I. L. V..
Părțile civile C. M., C. L., C. I. M., C. T. și C. A., S. I., S. A., S. I., B. F. și B. E., au criticat sentința pronunțată, atât în ceea ce privește latura penală cât și în ceea ce privește latura civilă.
În ceea ce privește latura penală, părțile civile au arătat că, instanța de fond nu a aplicat inculpatului o pedeapsă care să corespundă gradului de pericol social al faptei comise, care este unul deosebit de grav, prin raportare la modalitatea concretă de comitere a faptei, având în vedere rezultatul deosebit de grav produs și anume pierderea a două vieți omenești. Pedeapsa aplicată este mult prea ușoară în raport în raport de gravitatea faptei comise și de atitudinea inculpatului de indiferență, față de gravitatea faptei și rezultatul produs.
După producerea accidentului, inculpatul nu a luat legătura cu familiile victimelor, deși este din aceeași comună cu părțile civile, nu a ajutat în niciun fel aceste familii, ceea ce denotă că nici până în prezent nu a realizat gravitatea faptei pe care a comis-o și că nu a regretat-o.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, trebuia să se aibă în vedere rezultatul produs, acest rezultat fiind moartea a două persoane. Scopul pedepsei este prevenirea comiterii de noi infracțiuni iar pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare. În principal, pedeapsa are un caracter punitiv iar mai apoi are și unul educativ. Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Reacția societății trebuie să fie una promptă și pe măsura faptelor săvârșite, reacție de natură a aduce și o anumită alinare pentru familiile decedaților, care nu au avut nicio vină în producerea teribilului accident.
Această faptă, în circumstanțele concrete în care a fost comisă generează un puternic sentiment de insecuritate în rândul participanților la traficul rutier, care respectă regulile de circulație.
Ca urmare, față de incupat, se impunea aplicarea unei pedepse mai mari, cu executarea acesteia în penitenciar.
Părțile civile au criticat soluția pronunțată și în ceea ce privește daunele morale acordate.
Au arătat că este neîntemeiată soluția instanței de fond în sensul obligării inculpatului, în contradictoriu cu asiguratorul la plata daunelor morale în cuantumul stabilit.
Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 22/2012 pentru modificarea și completarea normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, prevede ca limite de despăgubire:
-pentru pagubele materiale, produse în unul și același accident, indifferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire, se stabilește, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la nivel de 1.000.000 Euro;
-pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la un nivel de 5.000.000 Euro.
Instanța de fond a ignorat faptul că părțile civile au suferit cel mai grav prejudiciu moral pe care în poate încerca o persoană, anume decesul fiului/fratelui/nepotului, într-un mod ce contravine întru totul ordinii firii.
La acordarea despăgubirilor morale trebuie să se aibă în vedere persoana și personalitatea defuncților și anume doi tineri aflați la o vârstă foarte fragedă, 15 și 22 ani, verișori primari, cărora li s-a frânt viața exact când trebuia să înceapă.
Posibilitățile părinților acestora de a-și reveni, de a-și continua existența într-o viață normală sunt absolut nule. Părinții celor doi decedați au suferit un șoc emoțional puternic, s-au instalat sechele emoționale ireversibile care și-au pus amprenta asupra existenței lor, dat fiind faptul că, în cazul oricărui părinte, orice acțiune care angajează viitorul este întreprinsă numai în beneficiul și în considerarea copiilor.
Chiar și după trecerea timpului, este cu neputință ca aceștia să-și revină, să accepte adevărul, duc o luptă continuă cu gândul că viața lor a luat o turnură dramatică, iar din punct de vedere social ei interacționează defectuos, dobândind o agresivitate necontrolată, simțindu-se la rândul lor agresați de viață. Evenimentul tragic îi obsedează și le influențează în mod negativ întreaga evoluție și existență.
Acest accident rutier a stârnit un profund sentiment de nedreptate, legat de faptul că, le-au fost răpiți copiii atât de devreme, din cauza neatenției, teribilismului unei persoane care nu respectă regulile de circulație.
Și pentru frații defuncților este greu, întrucât au avut o relație foarte strânsă, copilărind împreună și acordându-și sprijin și ajutor .
Caracterul violent al morții celor doi tineri accentuează trauma psihică a familiilor.
Așa cum arată recomandările Consiliului Europei, principiul reparării daunelor morale trebuie recunoscut victimelor, despăgubirea având rolul de compensare a acestora.
Înalta Curte de Casație și justiție, în jurisprudența sa, a statuat că, la stabilirea cuantumului daunelor morale se va urmări a se da satisfacție întemeiată și suficientă părților civile, asigurându-se posibilitatea acestora de a surmonta perioada ulterioară decesului, atât sub aspectul suferinței psihice cât și a lipsurilor materiale. Compensația trebuie să fie într-un cuantum care suplinească faptul că, nu este cu putință o reparare integrală a prejudiciului, în sensul repunerii în situația anterioară.
Instanța de fond trebuia să aprecieze prejudiciul moral în raport de gravitatea sa incomensurabilă și importanța lui, la nivelul la care sunt percepute de părțile civile.
Pe lângă gravitatea prejudiciului moral, la stabilirea reparațiilor trebuie să se dea eficiență criteriului echității iar indemnizația acordată trebuie să fie una substanțială și susceptibilă de a compensa prejudiciul moral suferit.
Față de cele arătate, părțile civile au menționat că despăgubirile acordate de prima instanță nu reprezintă, nici pe departe, o despăgubire rezonabilă pentru părțile civile.
La stabilirea acestora, instanța nu a luat în calcul nici practica judiciară, în practică, despăgubirile acordate de instanțele din România fiind mult mai mari.
Părțile civile au criticat sentința și în ceea ce privește întinderea prejudiciului material.
Părțile civile au solicitat daune materiale de 20 000 Euro, reprezentând echivalentul cheltuielilor efectuate cu ocazia înmormântării și anume, sicriu, cruce de lemn, contravaloarea serviciilor medico-legale, îmbrăcăminte, încălțăminte, transporturi, aranjamente florale-coroane, jerbe, flori, construcție cavou, cruce de marmură, achiziție cruce de fier pentru locul accidentului, alimente, băuturi, dulciuri, farfurii, căni, tacâmuri, prosoape, doliu, coșuri cu pachete alimentare, lumânări, plata preoților și a celorlalte persoane-gropari, clopotar, persoanele care au tămâiat, mesele comemorative(organizarea parastaselor, a pomenirilor ulterioare, pomana de 3 zile, de 9 zile, de 3 săptămâni, 6 săptămâni, 3 luni, 6 luni), toate conform obiceiului plus alte cheltuieli neprevăzute.
Instanța nu a cuantificat în mod corect prejudiciul material și a acordat câte 7000 lei fiecărui părinte, neținând cont de prejudiciul material, prezent și viitor, dovedit cu actele depuse la dosar dar și martori.
Numai edificarea monumentului funerar pentru cei doi verișori s-a ridicat la suma de 15.000 lei, astfel încât, restul daunelor acordate nu sunt de natură a acoperi cheltuielile efectuate de cele două familii.
Instanța de fond trebuia să țină seama și de faptul că, nu se poate pretinde părților civile ca în astfel de momente să își preconstituie probe, mai ales că nu au mai avut astfel de situații. Sumele utilizate au fost împrumutate de la diferite persoane, pentru că familia nu avea bani pregătiți pentru astfel de momente.
A fost criticată sentința și în ceea ce privește onorariul de avocat, instanța diminuând nejustificat acest onorariu, dovedit cu chitanța depusă la dosar, pe considerentul că, acțiunea civilă a fost admisă doar în parte.
Nu există o interdependență între procentul în care au fost admise pretențiile părților civile și cuantumul în care se acordă onorariul de avocat, fără a se putea considera că modul în care s-a făcut apărarea a condus în mod direct la stabilirea întinderii daunelor acordate.
Față de cele mai sus arătate, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, reevaluarea cuantumului daunelor materiale și morale iar pe latura penală, condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai aspră, cu executarea în penitenciar.
Inculpatul I. L. V. a criticat sentința pronunțată în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
Astfel a arătat că, daunele civile acordate nu corespund probelor administrate, în special în ceea ce privește cheltuielile efectuate cu înmormântarea, pomenirile ulterioare și construirea cavoului. Este de necontestat că părțile civile au efectuat cheltuieli, însă despăgubirile acordate trebuie să corespundă cheltuielilor reale, prin raportare la prevederile art. 1357 și 1392 cod civil .
A arătat că, încă de la începutul procesului, părțile civile au urmărit obținerea unor sume imense, solicitând sume neserioase, nereale și nesusținute de probe.
Din declarațiile martorilor a rezultat faptul că cele două familii au efectuat o singură pomenire, au construit un singur cavou. Deși din declarațiile martorilor a rezultat faptul că părțile civile au cheltuit pentru cavou suma de 15 000 lei, părțile civile au depus la dosar facturi fiscale pentru două cavouri, fiecare costând 3.020 lei.
Instanța de fond nu a argumentat și nu a arătat calculul matematic prin care a ajuns la acele sume, motivarea fiind lapidară și neconcludentă.
Daunele materiale pot fi acordate numai în măsura în care au fost dovedite ,ori, părțile civile au depus la dosar înscrisuri ce nu reflectă cuantumul sumelor acordate de instanță.
Cât privește daunele morale, acestea se acordă în funcție de consecințele negative suferite de părțile civile, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care le-au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, socială, profesională. În cauză, nu au fost produse suficiente probe care să reflecte legăturile de afecțiune dintre cei decedați și rudele lor. Ca urmare, daunele morale au fost acordate, într-un cuantum exagerat, solicitând diminuarea acestora.
S. Județean de Urgență A. a criticat sentința pentru aceea că, s-a constituit parte civilă cu suma de 928,67 lei, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părții vătămate I. L. V., internat în spital, în perioada 7.04.2013-9.04. 2013, în urma unui accident rutier. La dosarul cauzei au fost depuse foaia de observație clinică, decontul de cheltuieli însă instanța de fond, în mod greșit a respins cererea de acordare a despăgubirilor .
În drept au fost invocate dispozițiile art. 408 și următoarele C.p.p., art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.
Apelanții au depus la dosarul cauzei, în susținerea motivelor de apel, înscrisuri, planșe foto și practică judiciară.
Intimatul asigurator C. A. SA a formulat note de concluzii, prin care a solicitat admiterea apelului declarat de inculpat, în sensul desființării sentinței pronunțate și diminuării daunelor materiale și morale acordate părților civile.
Despăgubirile acordate ca daune morale nu trebuie să aibă un caracter represiv ci reparator, ele nu trebuie să constituie amenzi excesive pentru inculpat . Instanța de fond nu a avut în vedere nici jurisprudența Curții de apel în asemenea situații.
Sumele acoperitoare pentru daunele morale se acordă în legătură directă cu prejudiciul produs și în conformitate cu propria jurisprudență în materie.
Pentru evitarea incoerenței în stabilirea daunelor morale s-a încheiat un protocol de colaborare între Consiliul Superior al Magistraturii și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, ghid atașat la dosarul cauzei.
Intimatul asigurator făcut referire și la sfera rudelor constituite părți civile, arătând că cererile susorilor și bunicilor decedaților trebuiau analizate cu mare atenție, întrucât persoanele cele mai apropiate sufletește de victime sunt părinții.
În Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, s-a menționat expres că, în caz de deces, reparația pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților, soțului și copiilor victimei, pentru că doar în aceste cazuri reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului.
Dovada existenței prejudiciului moral trebuie făcută de partea civilă care în solicită, astfel că, ea nu poate pretinde despăgubiri pentru simplul fapt al decesului fratelui, respectiv nepotului, ci trebuie să dovedească legătura afectivă existentă între ea și victimă. Pentru a descuraja acțiunile abuzive de daune, jurisprudența română a încercat să limiteze cercul persoanelor care ar putea beneficia de compensarea prejudiciului moral prin ricoșeu.
Un alt aspect deosebit de important care trebuie avut în vedere este acela că, victimele C. D. și S. A. nu purtau centura de siguranță, în momentul accidentului, conform art. 36 alin.1 din OUG 195/2002. Prin nepurtarea centurii de siguranță, victimele și-au asumat toate riscurile .Centurile de siguranță împreună cu tetierele sunt menite ca, în cazul unei coliziuni frontale, laterale sau din spate sau a unei răsturnări, să asigure o poziție fixă între scaune, a conducătorului auto și a ocupanților, astfel că leziunile produse la nivelul capului și a coloanei vertebrale, să fie evitate.
Ca urmare, la stabilirea despăgubirilor trebuie să se țină seama și de proporția de culpă a victimelor, în conformitate cu art. 28 din Ordinul CSA 14/2011 .
Ca urmare, a solicitat admiterea apelului inculpatului, diminuarea daunelor morale, la sumele de 60.000 lei pentru fiecare părinte, 20.000 lei, pentru fiecare soră și 10.000 lei pentru fiecare bunică sau bunic.
În ceea ce privește apelurile declarate de părțile civile, a solicitat respingerea acestora. Cuantumul daunelor morale nu trebuie raportat la capacitatea de plată a societății de asigurare sau la plafonul maxim de despăgubiri stabilit prin Ordinul CSA 14/2011 al CSA.
A pune problema astfel, ar însemna, pe lângă lipsa oricărei proporționalități între dauna provocată și repararea acesteia și o îmbogățire fără justă cauză a persoanei vătămate .
A indicat o . decizii pronunțate de Curțile de Apel București, Pitești și C., cu titlu exemplificativ, în această materie.
Examinând apelurile declarate în cauză, sub aspectul motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, în limitele devoluțiunii stabilite de art. 417 C.p.p., Curtea apreciază că sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește apelurile părților civile, acestea au criticat sentința pe latura penală și civilă a cauzei.
În ceea ce privește criticile formulate pe latura penală a cauzei, acestea sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 72 din Codul penal de la 1968, la stabilirea și aplicarea pedepselor, se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului, de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Potrivit art. 74 Codul penal nou, stabilirea duratei ori cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori alte consecințe; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului ; f) conduita după comiterea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație . vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Curtea apreciază că pedeapsa a fost corect individualizată de către instanța de fond, că acesta corespunde scopului pedepsei, instituit de art 52 Cod penal de la 1968 și este în măsură să își îndeplinească funcțiile de represiune, de reeducare și prevenție.
În cazul infracțiunilor săvârșite din culpa, legiuitorul român a instituit un regim sancționator mai blând corespunzător formei de vinovăție, întrucât în cazul culpei făptuitorul nu-si reprezintă rezultatul socialmente periculos al faptei sale, deși trebuia si putea sa-l prevadă sau cu toate ca prevede acest rezultat, nu îl accepta, socotind fără temei ca nu se va produce.
În aceste condiții, urmarea produsa prin comiterea infracțiunii din culpă, este imputabila făptuitorului numai ca urmare a lipsei de prevedere sau a ușurinței de abordare a unei situații, diferențiindu-se esențial de cazul în care făptuitorul acționează cu intenție, reprezentându-și consecințele păgubitoare și acționând tocmai în realizarea acestora, sau cu acceptarea eventualității producerii lor.
Pentru ca pedeapsa să poată îndeplini funcțiile de constrângere și reeducare a condamnatului și să realizeze scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, trebuie să corespundă gravității infracțiunii și nevoilor de îndreptare a infractorului. Atunci când legiuitorul stabilește pedeapsa pentru o anumită infracțiune, este necesar să se țină cont, de pericolul social abstract al acelei infracțiuni, iar instanța, atunci când aplică pedeapsa trebuie să aibă în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite și periculozitatea făptuitorului. Dacă nu se realizează o concordanță între pedeapsa prevăzută de lege pentru o infracțiune și pericolul social abstract al infracțiunii respective, acea pedeapsă nu poate duce la realizarea prevenției generale.
In realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire in cadrul individualizării judiciare, un rol important îl au stările, situațiile sau împrejurările anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii infracțiunii și care reliefează un grad mai ridicat ori mai scăzut de pericol social al faptei ori de periculozitate a infractorului.
Pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. 1,2 și 5 Cod penal de la 1968, limitele de pedeapsă sunt închisoarea de la 2 ani la 10 ani și 6 luni.
Ca urmare a reducerii cu o treime, conform art. 396 alin. 10 C.p.p., aceste limite devin închisoarea de la 1 an și 4 luni, la 7 ani.
Instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani, orientată astfel înspre minimul special.
Curtea apreciază că pedeapsa a fost corect individualizată în ceea ce privește cuantumul, față de împrejurările concrete ale comiterii faptei.
Inculpatul și victimele împreună și cu numitul N. M. I. erau prieteni și se aflau împreună la un bar din Municipiul Roșiori pentru a se distra.
În momentul deplasării înspre . 70, inculpatul a fost deranjat din față de farurile unui autoturism și datorită lipsei de experiență a rulat foarte aproape de marginea din dreapta a drumului, pierzând controlul volanului și răsturnându-se.
Victimele, așa cum a rezultat din probe, nu purtau centură de siguranță.
Astfel, accidentul comis a fost un eveniment tragic pentru toți cei implicați, neurmărit și neprevăzut de inculpat, care, prin lipsa sa de experiență în conducere s-a expus chiar și pe sine însuși riscului de accident .
Inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului, a recunoscut fapta comisă, nu are antecedente penale și este student, fiind persoană bine integrată social.
Ca urmare, împrejurările concrete ale comiterii faptei și cele legate de persoana inculpatului, conduc la concluzia că nu se impune aplicarea în cauză a unei pedepse mai apare.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, prin dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța de judecată apreciază că reeducarea infractorului poate avea loc și fără executarea pedepsei, prin stimularea eforturilor de autoeducare ale acestuia, dovedită prin buna conduită în termenul de încercare.
Prin dispunerea acestei măsuri se evită neajunsurile legate de privarea de libertate, între care izolarea de familie și societate, contagiunea cu mediul penitenciar, în cazul inculpatului, acesta ar fi nevoit să-și întrerupă studiile, care au un rol deosebit de important în viața fiecărui cetățean.
Curtea are în vedere și jurisprudența națională în domeniul infracțiunilor de ucidere din culpă, practica fiind în general orientată către aplicarea unor pedepse neprivative de libertate.
Critica referitoare la cuantumul daunelor morale, este neîntemeiată.
Prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familiară, profesională și socială.
Prin Ordinul nr. 5/2010 al președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule se prevede expres că în cazul vătămării corporale sau al decesului unei persoane se acordă și daune morale „în conformitate cu legislația și jurisprudența din România” (art.49), fără a se indica, așadar, nici un criteriu de stabilire a acestora, cu excepția plafonului de despăgubire maximă a prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale produse în unul și același accident și indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.
Instanța de apel reține că și în privința daunelor morale, definite ca obiect al obligației de dezdăunare pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea, nesocotirea sau atingerea unor drepturi nepatrimoniale instanța de judecată trebuie să recurgă, în vederea identificării și evaluării acestei categorii de daune, la criterii obiective, singurele în măsură să ofere caracterul justificat al daunelor și natura controlată a acestora.
Astfel de criterii obiective trebuie să răspundă principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, fie acesta de natură nepatrimonială, morală.
Întinderea unui astfel de prejudiciu, cu reflectarea sa în câmpul daunelor morale, nu se comportă identic nici măcar în cauzele ce comportă consecințe identice, decesul victimei accidentului.
Părților civile le-a fost cauzat un prejudiciu moral sever reprezentat de lipsirea acestora pentru totdeauna de afecțiunea și sprijinul moral de care ar fi beneficiat din partea fiilor/fraților/nepoților lor.
Este adevărat că dreptul la viață aparține exclusiv titularului său. Însă, de acest drept se bucură, datorită raporturilor strânse de rudenie, afecțiune și sprijin reciproc, și persoanele aflate în legătură directă cu aceste raporturi, așa cum sunt părinții față de copiii lor.
Prin urmare stingerea dreptului la viață a oricăruia dintre acești subiecți afectează negativ, iremediabil și incomensurabil dreptul la familie și Ia un mod de viață armonizat unui cadru de familie obișnuit, al persoanelor supraviețuitoare, fie acestea părinți sau copii.
În aceste împrejurări atingerea dreptului la viață a victimei generează stingerea unor drepturi inseparabil legate de persoana supraviețuitoare, cum sunt dreptul de a avea și a păstra o familie; dreptul de a acorda și a primi sprijin material și/sau moral la/de la membrii familiei; dreptul de a desfășura împreună cu membrii familiei, părinți și copii, activități domestice fie acestea organizatorice, de socializare sau de agrement familial.
Dimensiunea prejudiciului moral și a pretium dolores se raportează, totodată, la anterioritatea raporturilor dintre subiecții raportului de familie.
Astfel, în lipsa unor probe contrarii, instanța de apel reține că între părțile civile și victime au existat, fără echivoc, raporturi strânse de afecțiune, de respect al relațiilor de familie, precum și de participare activă, reciprocă la modul lor de viață, în familie .
Prin urmare, fără îndoială părțile civile au suferit prejudicii psihice incontestabile, însă imposibil de compensat pecuniar, date fiind valorile distruse, viețile a doi tineri.
Aceste daune au însă rolul de a ameliora, într-o anumită măsură suferințele părților civile, pentru ca acestea să poată trece mai ușor peste trauma îndurată.
Tocmai de aceea, chiar și aceste dezdăunări trebuie să fie limitate, întrucât în caz contrar ar conduce la o îmbogățire fără just temei a părților solicitante.
Susținerea intimatului asigurator că nu se cuvin și bunicilor și fraților aceste despăgubiri, în acest sens fiind Rezoluția Comitetului de Miniștri a CE nr. 75/1965, este apreciată ca fiind neîntemeiată, întrucât rezoluția trebuie interpretată în sensul că, în cazul acestor persoane se prezumă legătura de afecțiune, ceea ce nu exclude ca și alte persoane să fie în raporturi afective puternice cu victimele și să pretindă asemenea despăgubiri, în măsura în care se dovedesc astfel de legături.
În ceea ce privește apelul inculpatului, acesta este apreciat, de asemenea, ca fiind neîntemeiat.
Curtea apreciază că la stabilirea daunelor materiale, instanța de fond a ținut seama de probele administrate în cauză, cu înscrisuri și martori.
Apreciază totodată, că, aceste sume nu pot fi cuantificate cu exactitate, instanța urmând să aibă o anumită marjă de apreciere.
Astfel, din declarația martorilor Z. M., M. S., B. I., L. I., a rezultat faptul că, parastasul de înmormântare s-a organizat la restaurant, au participat în jur de 100 persoane, cheltuindu-se în jur de 6000-7000 lei. Parastasul de un an s-a organizat de asemenea, la restaurant, au participat de asemenea, 100 persoane și în total, aceste parastase au costat 30 000 lei. Tot din declarațiile acestor martori, a rezultat că s-au cheltuit pentru cavou,_ lei.
Proba cu înscrisuri nu contrazice, ci dimpotrivă confirmă pretențiile părților civile, privind cheltuielile efectuate.
Astfel, părțile civile C. M. și C. L. au depus la dosarul cauzei, facturi, chitanțe și bonuri fiscale din care rezultă cheltuirea unor sume mari de bani, cu titlu exemplificativ fiind următoarele: chitanță pentru costul autopsiei, eliberată de S. Județena A.-886 lei; factură de alimente din 15.04.2013 -1.356 lei, factură de alimente parastas -238 lei, din data de 8.04.2013, factură alimente din 7.04.2013-1645 lei, factură monument funerar-3.020 lei, factură plăci cavou și stâlpi cavou-1.000 lei, chitanță privind plata crucii-1.200 lei, chitanță monument funerar-385 lei, plus o multitudine de bonuri fiscale privind achiziționarea de haine înmormântare-330 lei, prosoape -400 lei, chitanță de 200 lei, pentru servicii preot și alte sume importante de bani pentru alimente.
Părțile civile S. I. și Iulina au depus, de asemenea, facturi, chitanțe și bonuri fiscale, prin care au făcut dovada cheltuielilor efectuate: chitanță de 886 lei, privind costul autopsiei, chitanță privind plata preotului -200 lei, factură fiscală din 10 aprilie 2013, privind achiziția a 8 plăci de cavou și a unui număr de 4 stâlpi cavou-1.00 lei, factură privind costul monumentului funerar -3.20 lei, factură privind achiziția sicriului-650 lei, bonuri fiscale privind achiziția articolelor de îmbrăcăminte pentru înmormântare, chitanța privind c/v cruce-1200 lei, factură fiscală privind achiziția unei mese și a două taburete, care se dau conform obiceiului-202 lei, multiple bonuri fiscale privind achiziția de alimente.
Ca urmare, despăgubirile materiale acordate de instanța de fond părților civile au suport probator și nu este nicicum întemeiată critica inculpatului, potrivit căreia acestea nu sunt dovedite.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, acestea au fost deja examinate de instanța de apel, cu ocazia soluționării apelurilor părților civile, constatându-se că au fost acordate într-un cuantum corespunzător.
Ca urmare, este inutil a fi reluate considerentele pentru care aceste daune au fost acordate și cuantumul în care au fost acordate.
În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă S. Clinic de Urgență A., acesta este neîntemeiat.
Această unitate spitalicească s-a constituit parte civilă cu suma de 928,67 lei, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea inculpatului I. L. V..
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, acțiunea împotriva inculpatului în acest cadru procesual, nu poate fi primită, deoarece potrivit art. 313 alin. 1 din Legea 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune altor persoane au obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale. În cee-l privește pe inculpat, acesta a adus daune vieții celor două victime, în privința cheltuielilor efectuate cu acestea, acțiunea spitalului fiind admisă însă, în ceea ce privește daunele pe care și le-a cauzat sieși, texul de lege nu este aplicabil. Ca urmare, unitatea spitalicească nu poate recupera de la inculpat în acest cadru procesual aceste cheltuieli, în mod corect acțiunea civilă fiind admisă numai în parte de către instanța de fond.
În fine, Curtea, având în vedere că de la data comiterii infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei, s-au succedat mai multe legi în timp, are obligația, conform art. 5 NCP de a identifica legea penală mai favorabilă.
Potrivit codului penal de la 1968, respectiv art. 178 alin. 1,2 și 5, limitele de pedeapsă erau închisoarea de la 2 la 7 ani, cu posibilitatea aplicării unui spor de până la 3 ani.
Infracțiunea de ucidere din culpă își are corespondent în ctualul cod penal, în dispozițiile art. 192, cea comisă de inculpat, în dispozițiile art. 192 alin. 1,2 și 3 NCP iar limitele de pedeapsă devin închisoarea de la 3 ani la 10 ani și 6 luni.
În afara faptului că limitele de pedeapsă sunt mai mici conform legii vechi, instanța apreciază că legea veche este mai favorabilă și în ceea ce privește posibilitatea de a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, care, în actualul cod penal nu se mai regăsește decât în condiții mult mai oneroase.
Prin urmare, legea identificată ca fiind mai favorabilă inculpatului este Codul penal de la 1968.
Având în vedere toate considerentele expuse, conform art. 421 alin. 1 pct. 1 litera b C.p.p., va respinge ca nefondate toate apelurile declarate în cauză și potrivit art. 275 alin. 2 C.p.p., va obliga toți apelanții la cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.p.p, respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanții I. L. V., C. M. An, C. L., C. T., C. I. M., C. A., S. I., S. I., B. F., B. Elisabet A, S. A. și de S. Județean de Urgență A., împotriva sentinței penale nr. 29/05.03.2014, pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede
În baza art. 275 alin. 2, 4) C.p.p., obligă apelanții la plata a câte 300 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.06.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
L. N. CriștiuIsabelle T.
GREFIER,
S. V. V.
Red./dact. L.C.N. 2 ex.
Jud. Roșiorii de Vede – jud.: I. D.V.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 225/2014. Curtea de... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
