Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 130/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 130/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2016 în dosarul nr. 130/2016
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR.130/CO
Ședința publică de la 11.03.2016
P. - A. S. N.
GREFIER - D. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror E. D..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul I. M. împotriva încheierii de ședință din 02.03.2016 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintăcontestatorul inculpat I. M. personal în stare de arest și asistat de avocat desemnat din oficiu C. L. cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătoruldesemnat din oficiu pentrucontestatorul inculpat I. M., având cuvântul, arată că dorește a i se încuviința administrarea probei cu înscrisuri respectiv a unui memoriu privind situația de fapt.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, nu se opune administrării probei cu înscrisuri constând într-un memoriu privind situația de fapt.
Curtea, încuviințează depunerea de înscrisuri și constata proba administrată prin atașarea acestora la dosar.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentrucontestatorul inculpat I. M. având cuvântul, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată de inculpat, casarea hotărârii instanție de fond și rejudecând a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar sau arestul la domiciliu.
În opinia contestatorului condamnat temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestului preventiv s-au schimbat de 7 luni de zile de când acesta este arestat.
Referitor la pericolul social consideră că acesta s-a diminuat semnificativ și de asemenea contestatorul va respecta toate obligațiile pe care instanța i le va impune și nu va impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, apreciază prezenta contestație ca fiind nefondată și solicită a fi respinsă ca atare.
Consideră că în mod corect instanța de fond a constatat ca subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Arata că sunt îndeplinite cerințele prev.art.223 al.2 C.pr.pen., existând probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunea de tentativă la omor și lovire sau alte violențe reținută în sarcina sa.
Precizează că nu au apărut împrejurări care să modifice situația de fapta astfel cum a fost reținută de instanță.
De asemenea apreciază că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică prin raportare la gravitatea infracțiunii de tentativă la omor, modul și împrejurările de comitere respectiv inculpatul aplicând lovituri repetate care au necesitat pentru vindecare între 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Concluzionând apreciază că măsura arestului preventiv este eficientă și se impune a fi menținută
Contestatorul inculpat având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, arata că partea vătămată a necesitat pentru vindecare numai 1 zi sau 2, de asemenea precizează că nu a făcut nimic.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 2.03.2016, Tribunalul Ialomița, în baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 2 - 4 Cod procedură penală și raportat la art. 203 alin. 6 Cod procedură penală, a constatat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul I. M..
În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 375/P/2015 din data de 06.11.2015 întocmit de P. de pe lângă Tribunalul Ialomița, inculpatul I. M., a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- tentativă la omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal;
- lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p. și art.41 alin.1 C.p.
S-a reținut că inculpatul I. M., în ziua de 06.10.2015, l-a lovit în mod repetat, pe numitul N. M., cu precădere în zona capului, producându-i TCC minor grad II cu hematom subdural fronto-temporal drept, traumatism cranio-facial, fractură dublă cu deplasare de corp, leziuni traumatice ce au necesitat 50 - 55 zile îngrijiri medicale.
Tot același inculpat I. M., în data de 27.09.2015, l-a lovit/împins pe numitul N. M., producându-i leziuni traumatice ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Ca atare instanța a apreciat că temeiul inițial care a determinat cu necesitate arestarea preventivă a inculpatului subzistă cu atât mai mult în prezent, având în vedere natura și gravitatea faptelor, împrejurările concrete de săvârșire, impactul în rândul comunității față de fapte de acest gen, la fel și criteriile ce țin de persoana inculpatului asupra căruia planează suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit o infracțiune.
Totodată au fost apreciate ca împlinite și dispozițiile art. 202 Cod procedură penală referitoare la scopul și condițiile generale de aplicare a măsurii arestării preventive.
În consecință, s-a constatat că măsura arestării preventive se privește în această fază a procesului penal justificată, oportună, proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, așa încât urmează a fi menținută.
S-a arătat că, condiția cumulativă, aceea a pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate rezultă din natura faptelor presupus a fi săvârșite de inculpat, valorile sociale lezate de o deosebită importanță, gravitatea și urmările faptelor, atitudinea inculpatului, aspecte din care rezultă o potențială stare de pericol, un sentiment de insecuritate indus în rândul colectivității, credința că punerea în libertate a acestuia ar potența starea de neîncredere a opiniei publice cu privire la modul în care organele statului aplică legea și protejează ordinea socială.
S-a precizat că această concluzie este în concordanță și cu jurisprudența CEDO care a stabilit că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.
Instanța a considerat că la acest moment lăsarea în libertate a inculpatului ar avea un puternic impact emoțional negativ la nivelul întregii comunități, prin sentimentul de insecuritate pe care l-ar produce în rândul societății civile, determinat în primul rând de împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, precum si de rezonanta sociala indiscutabilă a unor astfel de infracțiuni.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal,inculpatul I. M., care a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată, casarea hotărârii instanție de fond și rejudecând a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar sau arestul la domiciliu, apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestului preventiv s-au schimbat de 7 luni de zile de când este arestat.
Referitor la pericolul social, a considerat că acesta s-a diminuat semnificativ și, de asemenea, el va respecta toate obligațiile pe care instanța i le va impune și nu va impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal.
Examinând actele dosarului și încheierea contestată prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 și art.206 C.pr.pen., Curtea apreciază nefondată contestația formulată de inculpatul I. M., pentru următoarele considerente:
Prima instanță a evaluat particularitățile cauzei și a concluzionat întemeiat că măsura arestării preventive își păstrează caracterul legal față de inculpat, corespunzând, totodată, tuturor exigențelor de proporționalitate și necesitate prevăzute de art.202 C.pr.pen.
Reevaluând legalitatea și temeinicia măsurii preventive, în cel de-al doilea grad de jurisdicție, Curtea constată că se mențin toate temeiurile care au legitimat privarea inițială de libertate a contestatorului, existând un ansamblu concordant de probe, din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a comis infracțiunile de tentativă la omor,prev. de art.32 rap.la art.188 Cod penal și lovire sau alte violențe, prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal, totul cu aplic.art.38 alin.1 Cod penal și art.41 alin.1 Cod penal, iar izolarea sa temporară de societate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Ansamblul acestor probe conduce la concluzia că, sub aspectul particularităților faptice ale acuzațiilor aduse inculpatului, nu au intervenit modificări în intervalul scurs de la data arestării inițiale, astfel încât este îndeplinită condiția generală a oricărei măsuri preventive, prevăzută de art. 202 alin. 1 C.pr.pen.
Existenta unor „presupuneri rezonabile” reclamă, în accepțiunea CEDO, existenta unor fapte sau informații apte sa convingă un observator obiectiv ca este posibil ca persoana in cauza sa fi săvârșit infracțiunea.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă.
Faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja v. Malta).
Tribunalul a prezentat detaliat argumentele sale sub aspectul menținerii stării de arest preventiv, argumente care, de altfel, dată fiind temeinicia acestora, sunt însușite în totalitate de către judecătorul de la Curte.
Este adevărat că jurisprudența CEDO a reiterat în mod invariabil principiul conform căruia trecerea timpului, în situația dispunerii unei măsuri restrictive de libertate diluează starea de pericolul pentru ordinea publică, însă în prezenta speță, cel puțin la acest moment procesual, încă nu este aplicabil acest principiu, întrucât trecerea unei durate rezonabile de arest preventiv, date fiind circumstanțele cauzei, nu a fost de natură să înlăture efectul negativ în rândul comunității pe care presupusele fapte săvârșite de inculpat l-a creat.
Este evident că subzistă cazul prevăzut de art. 223 alin. 2 C.pr.pen., deoarece pe baza gravității ridicate a faptelor de care inculpatul este acuzat, dar și a datelor ce caracterizează persoana sa se poate concluziona că lăsarea în libertate ar prezenta în continuare o stare de pericol pentru ordinea publică a cărei înlăturare reclamă menținerea arestării.
Datele pozitive ce caracterizează persoana inculpatului trebuie evaluate nu în mod izolat, ci prin raportare la toate particularitățile obiective ale cauzei. Raportat la aceste din urmă împrejurări, dar și la istoricul comportamental al inculpatului (recidivist, fără ocupație), aceste date nu au aptitudinea de a garanta adecvat că, lăsat în libertate, chiar în arest la domiciliu/control judiciar, acesta își va conforma conduita tuturor exigentelor sociale și procesuale menite a prezerva ordinea publică și a asigura buna desfășurare a procesului.
De altfel, aceste date favorabile au fost evaluate încă de la dispunerea inițială a măsurii preventive, iar în intervalul de timp scurs de la acel moment, nu au intervenit împrejurări de natură a conferi acestora o semnificație pozitivă suplimentară. În acest interval, a fost finalizată urmărirea penală, menținându-se acuzațiile inițiale, și s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, cauza aflându-se în prezent în faza de judecată.
De asemenea, cu raportare la jurisprudența CEDO, Curtea a statuat în mod constant în sensul că din cauza gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. Acest motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice. În plus, privarea de libertate va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată, continuarea privării de libertate neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea (CEDO, cauza Letellier vs. Franța din 26.06.1991).
Pentru toate aceste considerente, Curtea concluzionează că măsura arestării se menține proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse și necesară pentru atingerea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.pr.pen., încheierea primei instanțe fiind legală si temeinică sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.425 ind.1 alin.7pct.1 lit b c.p.p combinat cu art, 206 c.p.p. va respinge contestația ca nefondata și-l va obliga pe inculpatul I. M. la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat ce va fi avansată din fondurile M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.425 ind.1 alin.7pct.1 lit b C.p.p combinat cu art. 206 C.p.p. respinge contestația ca nefondată.
Obligă contestatorul inculpat I. M. la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat ce va fi avansată din fondurile M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publica azi 11.03.2016.
Președinte,
A. S. N. Grefier,
D. P.
Red.A.S.N
Tehnored.V.D./5 ex./21.03.2016
T.Ialomița – jud.T.O.
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 486/2016.... | Revocare control judiciar. Art.213 alin. 6 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
