Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 1531/2015. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 1531/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 08-12-2015

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1531/A/2015

Ședința publică din 8 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. V. A., judecător

JUDECĂTOR: L. H.

GREFIER: L. C.

P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj – reprezentat prin

PROCUROR – S. D.

S-au luat spre examinare apelurile declarate de către inculpați – părți vătămate T. S. M., V. G. și T. D., împotriva sentinței penale nr.355/07.10.2015, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 560/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 al.1 cod penal 1969 și art.5 cod penal, inculpatul T. D. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 al.2 cod penal 1969 și art.5 cod penal și inculpatul T. S. M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 al.2 cod penal 1969 și art.5 cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul – parte vătămată V. G. personal, asistat de apărător ales, av.P. H. S., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpatului – parte vătămată V. G. depune la dosar memoriul cuprinzând motivele de apel.

Reprezentantul Parchetului invocă excepția tardivității apelurilor formulate de inculpați – părți vătămate T. S. și T. D. în condițiile în care comunicarea a avut loc în data de 14.10.2015 iar apelul a fost declarat în data de 30.10.2015.

Apărătorul inculpatului – parte vătămată V. G. solicită respingerea apelurilor inculpaților – părți vătămate T. S. și T. D. deoarece a fost declarat peste termenul prevăzut de lege.

Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelurilor.

Apărătorul inculpatului – parte vătămată V. G. solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat prin motivele depuse la dosar.

Reprezentantul Parchetului în ceea ce privește apelul inculpatului – parte vătămată V. G., susține că o soluție de achitare nu poate fi retinuta în condițiile în care declarațiile celor doi inculpați – părți vătămate T. S. și T. D. se coroborează cu declarația martorului R. G. care susține că și inculpatul – parte vătămată V. Ghaeorghe ar fi lovit pe unul dintre cei doi inculpați însă este de acord cu cea de-a doua solicitare în sensul majorării pedepselor aplicate celorlalți doi inculpați. Cu privire la apelurile inculpaților – părți vătămate T. S. și T. D., solicită respingerea lor ca tardiv formulate.

Inculpatul V. G., având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului conform solicitărilor expuse în memoriul de apel depus la dosar.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 355 din 07.10.2015 a Judecătoriei T., pronunțată în dosarul nr._, în baza art.396 al.2 cod procedură penală, art.5 cod penal a fost condamnat inculpatul V. G., fiul lui P. și A., născut la data de 21.04.1961, în Inuri, jud. A., CNP_, stagiu militar satisfăcut, studii 12 clase plus școală militară, fără antecedente penale, domiciliat în com. Tureni, . A, . la pedeapsa de:

- 1.500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 al.1 cod penal 1969.

În baza art.396 al.2 cod procedură penală, art.5 cod penal a fost condamnat inculpatul T. D., fiul lui V. și V., născut la data de 15.09.1954 în Micești, jud. Cluj, CNP_, studii 12 clase, stagiu militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în com. Tureni, . A, . la pedeapsa de:

- 3.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 al.2 cod penal 1969, art.5 cod penal.

În baza art.396 al.2 cod procedură penală, art.5 cod penal a condamnat pe inculpatul T. S. M., fiul lui D. și R., născut la data e 18.06.1989 în T., jud. Cluj, CNP_, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în com. Tureni, . A, . la pedeapsa de:

- 3.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 al.2 cod penal 1969, art.5 cod penal.

Se fac cunoscute inculpaților prevederile art.63/1 cod penal 1969, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în cazul în care aceștia se sustrag cu rea credință de la executarea amenzii.

În baza art. 19,25, 397 cod procedură penală, raportat la art.1357 cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către persoana vătămată V. G. și au fost obligați inculpații T. D. și T. S. M. în solidar să plătească suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale.

Au fost respinse acțiunile civile formulate de către persoana vătămată T. D. și inculpatul T. S. M..

S-a luat act că S. T. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art.276 al.1 cod procedură penală au fost obligați inculpații T. D. și T. S. M. în solidar să plătească părții civile V. G. suma de 1600 cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

Au fost respinse cererile formulate de către persoana vătămată T. D. și inculpatul T. S. M. de obligare a inculpatului V. G. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, în cuantum total de 1.300 lei.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (total 300 lei).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 560/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpatul V. G. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 al.1 cod penal 1969 și art.5 cod penal, inculpatul T. D. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 al.2 cod penal 1969 și art.5 cod penal și inculpatul T. S. M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 al.2 cod penal 1969 și art.5 cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut, că în data de 19.04.2012, pe fondul unui conflict spontan inculpatul V. Gehorghe i-a aplicat persoanei vătămate T. D. mai multe lovituri în zona capului, iar la rândul său acesta din urmă împreună cu inculpatul T. S. M. i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele numitului V. G. cauzându-i leziuni care au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Cauza a fost înregistrată în data de 03.02.2015 sub dosar nr._ .

Prin încheierea din 25.03.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații V. G., T. D. și T. S. M., martorii V. E. și R. G..

Din actele și lucrările de la dosar instanța a reținut următoarele:

La data de 19.04.2012, în jurul orelor 20.00 inculpații T. D. și T. S. M. efectuau lucrări de curățire a unui spațiu din spatele blocului unde locuiau, situat în . A, jud. Cluj, cu ajutorul unui utilaj de încărcare cu cupă și a unui tractor cu remorcă. Aceștia erau ajutați de către martorul R. G..

Inculpatul-persoana vătămată V. G. a ieșit din imobilul anterior amintit, împreună cu soția sa V. E. pentru a da de mâncare unor pui pe care îi dețin la o anexă gospodărească din jurul locuinței.

Motivând că pe locul unde inculpații T. D. și T. S. M. efectuat lucrări, avea o cantitate de balastru, inculpatul V. G. a început să le ceară socoteală de ce i-au folosit balastrul și a purtat discuții contradictorii și s-au adresat cuvinte injurioase de o parte și alta.

Inițial inculpatul V. G. a purtat o discuție cu inculpatul T. D., arătându-i că avea o cantitate de balastru, cel din urmă replicându-i că i-o va înapoia, discuție care a degenerat în injurii. Având în vedere starea tensionată care exista între tatăl său și vecinul V. G., inculpatul T. S. M. s-a apropiat de acesta din urmă și l-a întrebat de ce vorbește urât, moment în care i s-a răspuns urât și între ultimii doi a avut loc o îmbrânceală, tricoul purtat de către inculpatul T. S. M. rupându-se ca urmare a tragerii de către inculpatul V. G..

În momentul în care tricoul s-a rupt, inculpatul V. G. a căzut pe jos. În acest moment s-a apropiat inculpatul T. D. care după ce a aruncat cu nisip către vecinul său, a fost lovit de către acesta cu mâna în zona feței.

În acest context a intervenit și inculpatul T. S. M., care împreună cu tatăl său i-au aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate V. G., atât cu mâinile, cât și cu picioarele, la corp și în zona capului, precum și cu un băț cu cornier metalic.

Conflictul a fost aplanat ca urmare a intervenției soției persoanei vătămate V. G. care le-a cerut vecinilor săi să înceteze actele de agresiune exercitate asupra soțului, aceasta fiind cea care a chemat salvarea și organele de poliție.

La fața locului s-a deplasat un echipaj Smurd, din fișa de urgență prespitalicească întocmită de către echipajul de prim ajutor rezultă că persoana vătămată T. D. prezenta plagă contuză franto parietală hematon afirmativ prin agresiune, fără pierdere de cunoștință.

Persoana vătămată V. G. s-a prezentat la Institutul de Medicină legală din Cluj-N. unde i s-a eliberat certificatul medico-legal nr.2740/I/a/459 din 23.04.2012 din care rezultă că a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile, îngrijiri medicale, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur.

Starea de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: plângerile persoanelor vătămate (filele 10-13 d.u.p.), certificat medico-legal nr.2740/I/a/459 din 23.04.2012 (fila 15 d.u.p.), declarațiile inculpaților date în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, declarațiile martorilor V. E. și R. G.-A., fișă intervenție eveniment (fila 48 d.u.p.), fișă de urgență prespitalicească, actele medicale V. G..

Deși nici unul dintre inculpați nu recunoaște actele de agresiune exercitate, în fața instanței de judecată au arătat că a existat posibilitatea ca să fi lovit persoana vătămată, încercând astfel să își construiască apărarea.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpații T. D. și T. S. M. se fac vinovați de săvârșirea infracțiuni de lovire și alte violențe, prev. de art.180 al.1 cod penal 1969, iar inculpatul V. G. de săvârșirea infracțiuni de lovire și alte violențe, prev. de art.180 al.2 cod penal 1969, faptele fiind săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege și nu există nici o cauză justificativă sau de neimputabilitate care să înlăture caracterul penal al acestora.

Actul de agresiune exercitat asupra persoanei vătămate V. G. este confirmat de declarația sa, în care relatează că a fost lovit de către ambii vecini cu mâinile și picioarele în zona feței. În același sens este și declarația martorei V. E. care arată că i-a văzut pe inculpații T. D. și T. S. M. deasupra soțul său, cu picioarele, cel din urmă aplicându-i și o lovitură cu un băț cu cornier metalic în cap. Aceasta totodată a relatat că a observat că la nivelul feței soțului urme de violență, ochiul stâng fiind roșu, vinețiu, iar din zona capului se prelingea sânge pe față.

Certificatul medico-legal nr.2740/I/a/459 din 23.04.2012 eliberat de Institutul de Medicină legală din Cluj-N. concluzionează că persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile, îngrijiri medicale, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, confirmând astfel actele de agresiune exercitate asupra acesteia.

De asemenea și fișa de intervenție de la eveniment atestă faptul că între inculpații V. G., T. D. și T. S. M. a avut loc o altercație, primii doi suferind leziuni la nivelul capului, iar V. G. fiind transport cu ambulanța la spital pentru îngrijiri medicale.

Raportat la probatoriul administrat și mai sus amintit instanța va înlătura sub acest aspect declarația martorului R. G., aceasta fiind nesinceră și dată mai degrabă în apărarea rudelor sale.

Lovirea persoanei vătămate T. D. de către inculpatul V. G. reiese din declarațiile acestora, ale inculpatului T. S. M., declarația martorilor V. E. și R. G..

Astfel toate persoanele de mai sus arată că persoana vătămată a fost lovită în cap de către inculpatul V. G., cu mențiunea că acesta din urmă relatează că se poate să fi lovit persoana vătămată în încercarea de a se apăra.

Fișa de intervenție de la eveniment atestă faptul că între inculpații V. G., T. D. și T. S. M. a avut loc o altercație, primii doi suferind leziuni la nivelul capului, iar V. G. fiind transport cu ambulanța la spital pentru îngrijiri medicale.

Fișa de urgență prespitalicească întocmită de către echipajul de prim ajutor, chemat la fața locului menționează că persoana vătămată T. D. prezenta plagă contuză franto parietală hematon afirmativ prin agresiune, fără pierdere de cunoștință.

Legea penala mai favorabilă

Raportat la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată limitele de pedeapsă prevăzute de codul penal din 1969 sunt mai mici, motiv pentru care se va aprecia că acesta îl reprezintă legea penală mai favorabilă.

În drept

Fapta inculpatului V. G. care în data de 19.04.2012, în jurul orelor 20.00, pe fondul unui conflict spontan i-a aplicat persoanei vătămate T. D. mai multe lovituri în zona capului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 al.1 cod penal 1969.

Faptele inculpaților T. D. și T. S. M. care pe fondul unui conflict spontan i-au aplicat persoanei vătămate V. G. mai multe lovituri cu pumnii și picioarele și cu băț cu cornier metalic, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 al.2 cod penal 1969.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată fiecărui inculpat, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 cod penal 1969, respectiv: dispozițiile generale ale codului penal, limitele speciale ale sancțiunii menționate în actul de incriminare, persoana inculpaților care nu posedă antecedente penale, poziție lor în timpul procesului, împrejurările concrete ale săvârșiri faptei, consecințele acesteia.

Astfel s-a avut în vedere faptul că nici un inculpat nu a recunoscut fapta, actele agresiune s-au exercitat pe fondul unei neînțelegeri cu privire la o cantitate de balastru a persoanei vătămate V. G., numărul de îngrijiri medicale de 11-12 zile, gradul mediu de pericol social la infracțiunilor reținute, faptul că inculpații nu au antecedente penale

Raportat la aceste elemente instanța a apreciat ca o pedeapsă de 1.500 lei amendă penală aplicată inculpatului V. G., respectiv câte o pedeapsă de 3.000 lei amendă penală aplicată inculpaților T. D. și T. S. M. sunt necesare și suficientă pentru atingerea scopurilor educativ și de exemplaritate ale sancțiunii, dându-le posibilitatea îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea lor pozitivă.

S-au făcut cunoscute inculpaților prevederile art.63/1 cod penal 1969, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în cazul în care aceștia se sustrag cu rea credință de la executarea amenzii.

În ceea ce privește latura civilă, instanța a reținut că acțiunea civilă formulată de către inculpatul T. S. M. este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, întrucât acesta nu suferit o vătămare prin faptele cu care a fost sesizată instanță, el fiind de fapt unul dintre agresori.

Și acțiunea civilă formulată de către persoana vătămată T. D. s-a respins, întrucât acesta nu a arătat prin nici o probă sau mijloc de probă daunele materiale invocate sau cele de natură morală. Urmările pe plan social și psihic practic nu au existat. Sumele de bani solicitate de către acest inculpat ca urmare a faptul că a trebui să plece de la locul muncă, prezentându-se de mai mult ori la judecătoria T., nu pot fi acordate întrucât acesta își invocă propria culpă.

Nici persoana vătămată V. G. nu a demonstrat existența daunelor materiale pe care le-a solicitat. În privința daunelor morale, acestea sunt justificate doar în parte, pe considerentul că leziunile produse s-au menținut o perioadă de timp destul de îndelungată, 11 – 12 zile, iar pentru un interval de timp persoana vătămată s-a văzut pus în imposibilitatea de a-și desfășura activitățile normale și de a se bucura de satisfacțiile ce i se pot oferi conform vârstei. Astfel, acordarea sumei de 2000 lei, cu titlul de daune morale se apreciază ca fiind ca o compensație echitabilă pentru suferințele, care i-au fost cauzate, prin actul de agresiune.

Deși persoana vătămată V. G. a fost internat S. T., acesta nu s-a constituit parte civilă.

În privința cererii inculpatului T. S. M. de obligare a inculpatului V. G. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, instanța a respins-o împotriva acestuia s-a pronunțat soluție de condamnare.

Referitor la cheltuieli de judecată solicitate de persoana vătămată T. D. reprezentând onorariu avocat, instanța a reținut, în concordanță cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli.

În cazul de fată însă persoana vătămată a anexat cererii de constituire de parte civilă depuse la dosar, în justificarea cheltuielilor solicitate, doar o copie a unei astfel de chitanțe. Prin urmare, instanța a respins cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat(total 300 lei).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul-parte vătămată V. G. și inculpații-părți vătămate T. S.-M. și T. D..

Prin apelul din 30 octombrie 2015 declarat de inculpații-părți vătămate T. S.-M. și T. D., au solicitat achitarea acestora, iar în subsidiar reducerea cuantumului amenzii aplicate și suspendarea condiționată a executării sanctiunilor aplicate.

Inculpatul –parte vătămată VALD G. a criticat sentinta apelata ca fiind nelegală si netemeinică si a solicitat desfiintarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună achitarea sa conform art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 al.1 lit.a C.proc.pen. (fapta nu exista ) sau eventual litera d (exista o cauza justificativa, respectiv legitima apărare), majorarea daunelor morale acordate, precum si aplicarea unor pedepse mai severe in ceea ce-i privește pe ceilalți doi inculpați.

În motivarea apelului susnumitul a arătat, în esentă că nu a comis infractiunea pentru care a fost trimis în judecată, că s-a retinut declaratia martorului R. G. desi aceasta a fost înlăturata ca fiind nesinceră, iar proba constând în fisa intervenite eveniment trebuie înlăturată deoarece este in copie xerox simpla, nu este certificata de către unitatea emitenta, nu poarta nicio data si nicio semnătura astfel că nu exista niciun fel de certitudine cu privire la proveniența acesteia si acuratețea conținutului ei.

A mai invocat faptul că este posibil ca sa-i fi provocat lui T. D. acea unică zgârietura la nivelul fetei, însă actiunea sa s-a circumscris actelor de apărare în vederea înlăturării actiunii agresive a celor doi inculpati, iar fata de inculpatul –parte vătămată T. S. M. nu a exercitat nici un act de agresiune.

Cu privire la solutionarea actiunii civile a criticat faptul că suma acordată cu titlu de daune morale este necorespunzătoare raportat la leziunile cauzate si numarul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, precum si din perspectiva faptului că este o persoană cunoscută în localitate, cu o buna reputatie, detinând anterior pensionării functia de sef de post.

Apelurile declarate de inculpații-părți vătămate T. S.-M. și T. D. sunt tardive, urmând a fi respinse ca atare potrivit art. 421 pct. 1 lit. a C.proc.pen.

Potrivit art. 410 al. 1 C.proc.pen. termenul de declarare a apelului pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la comunicarea copiei minutei.

Pe de altă parte, dispozițiile art. art. 411 al. 1 C.proc.pen., referindu-se la repunerea în termenul de apel, statuează că apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.

Rezultă, prin urmare, că dispozițiile legale mentionate au ca obiect un drept procedural, care trebuie exercitat, sub sancțiunea decăderii, într-un anumit termen.

Textul art. 269 al. 1,4 C.proc.pen. stabilește că la calcularea termenelor procedurale se porneste de la ora, ziua, luna sau anul mentionat in actul care a provocat curgerea termenului, afara de cazul cind legea dispune altfel, iar când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmeză.

Din procesul verbal de predare (f. 88,90 dos.fond) rezultă că susnumitlor inculpati minuta le-a fost comunicata la data de 14.10.2015, iar apelul a fost înregistrat la data de 30.10.2015. Prin urmare, rezultă că termenul de 10 zile pentru declararea căii de atac a fost cu mult depăsit, ultima zi fiind 26.10.2015 (prin prorogare, deoarece ultima zi, 25.10.2015, a fost zi nelucratoare).

Așa fiind, necosntatându-se existența vreunui motiv pentru repunerea în termenul de apel, văzând și dispozițiile art. 268 al. 1 C.proc.pen. potrivit cărora nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea unui drept procesual atrage decăderea din exercițiul dreptului, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. lit. a C.proc.pen. se va respinge ca tardiv apelul declarat de inculpații-părți vătămate T. S.-M. și T. D..

Cu privire la apelul inculpatului-parte vătămată V. G., analizând sentinta penala atacata, în raport cu actele si lucrarile dosarului, precum si din oficiu, potrivit art. 417 al. 2 N.C.proc.pen., sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constata următoarele:

În contextul unui probator complet administrat în cursul urmăririi penale si readministrat în cursul judecătii la instanta de fond, Curtea retine că s-a stabilit o corecta stare de fapt, precum si existența tuturor condițiilor pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului apelant pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, ajungând-se în final la concluzia corectă că inculpatul a comis infractiunea care face obiectul cauzei.

Fără a relua argumentația detaliată a stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentație pe care tribunalul și-o însușește în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica CEDO și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instantei inferioare (Helle impotriva Finlandei), Curtea retine că instanta de fond în mod corect a înlăturat apărările inculpatului și a concluzionat că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, comiterea infractiunii fiind probată indubitabil cu declaratiile martorilor, precum si actele medico-legale.

Instanța de fond a analizat fiecare din aceste categorii de probe, a arătat care sunt reținute în sprijinul soluției ce s-a dat în cauză și cele care au fost înlăturate, precum și motivele pentru care s-a procedat în acest fel.

Cu privire la apărările invocate de către inculpatul-parte vătămată V. G., se va sublinia următoarele:

Din perspectiva art. 5 Cod Procedură Penală instanța este datoare ca în vederea aflării adevărului judiciar să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, probe ce nu au o valoare dinainte stabilita (art.103 alin. 1 Cod Procedură Penală).

De asemenea inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție garantată de prevederile art. 4 Cod Procedură Penală, sarcina administrării probelor în procesul penal revenind organelor de urmărire penală și instanței de judecată. Totodată, inculpatului îi este recunoscut dreptul de a nu face nici o declarație în fata organelor judiciare exercitându-și dreptul la tăcere, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția (art. 83 alin.1, art. 99 al. 2 Cod procedură penală). Cu toate acestea, în cazul în care există probe de vinovăție inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

Pe de altă parte, declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, fată de ansamblul materialului probator administrat în cursul procesului Curtea concluzionează că prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul-parte vătămată V. G. a fost răsturnată, fapta și vinovăția acestuia rezultând dincolo de orice îndoială rezonabilă parțial din propriile declarații ale inculpatului, precum si din declarațiile martorilor si din probele stiintifice administrate în cauză.

Instanța de fond a reținut în mod corect că raportat la ansamblul probatoriului administrat nu poate fi reținută teza potrivit cărei susnumitul nu a exercitat acte de agresiune asupra inculpatului-parte vătămată T. D., pozitia susnumitului apelant fiind infirmată chiar de propria sa declaratie în care admite posibilitatea lovirii lui T. D., la acestea adăugându-se depozitiile coinculpatului T. S.- M., precum si a martorilor R. G. si V. E. care confirma execitarea actelor de violentă. Nu poate fi omise nici constatările din fisa de interventie la evenimet (f. 48 dos.u.p.) în care se consemnează că T. D. a suferit leziuni la nivelul capului ca urmare a altercatiei cu apelantul V. G..

Solicitarea privind înlăturarea unor probe (cu referire la declaratia martorului R. G. si a fisei SMURD) nu poate fi primită. Se observă că prima instanta a înlăturat partial (si nu în totalitate) declaratia martorului R. G., doar cu privire la afirmatia potrivit căreia inculpatii-părti vătămate T. nu ar fi exercitat acte de violentă asupra apelantului V. G. si, în acord cu concluziile primei instante, restul depozitiei martorului nu poate fi calificată ca nesinceră, coroborându-se cu celelalte probe astfel cum au fost enuntate mai sus. Referitor la fisa SMURD (f. 50 dos.u.p), desi depusă în copie xerox, nu poate fi înlăturată din ansamblul probator atâta timp prezenta echipajului medical la fata locului nu a fost contestată de nimeni (solicitarea fiind adresata chiar de sotia apelantului), iar continutul acesteia (cu privire la faptul examinării si a concluziilor exprimate) se coroborează si cu alte probe administrate, inclusiv cu declaratia apelantului care, în fata instantei, a confirmat că inculpatul-parte vătămată T. D. prezenta o zgârâitura la nivelul fetei. Se mai impune a fi precizat că susnumitul apelant nu a contestat această proba în fata instantei de fond, iar din această perspectivă, solicitarea sa în aceasta procedura apare ca fiind inadmisibilă.

Apararea existentei cazului de neimputabilitate prevăzut de art. 26 C.pen. nu poate fi primita.

Legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.

De esența legitimei apărări este existența unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acestuia și care creează necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile amenințate.

Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acțiune de apărare, acesta trebuie să fie material, direct, imediat și injust și să fie îndreptat împotriva unei persoane ori a unui interes obștesc și să le pună în pericol grav.

De asemenea, și fapta săvârșită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească următoarele condiții, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului și să fie proporțională cu gravitatea acestuia.

Probele dosarului reliefează fără echivoc că nu a existat un atac efectiv din partea victimei, care să îndeplinească cerințele înscrise în art.26 C.pen., astfel că nu se poate reține că fapta a fost săvârșită în stare de legitimă apărare. În cauză s-a probat că între apelant si inculpatii-părti vătămate T. a existat initial un conflict verbal constând în proriferarea reciprocă de cuvinte injurioase si obscene, apoi a urmat o îmbrânceală între apelant si T. S. M., context în care apelantul l-a prins acesta din urmă de tricou care, rupându-se, a facut ca apelantul să cadă si, în aceste împrejurări, T. D. a aruncat cu nisip asupra apelantului. În acest context, aprecierea de ordin subiectiv a inculpatului nu justifică aplicarea art.26 C.pen., actiunea lui T. D. fiind de minimă intensitate si neavând aptitudinea de a cauza apelatului vătămarea persoanei acestuia astfel că riposta s-a dovedit a fi disproprotionată în raport cu actiunea numitului T. D.. Lipsa gravității pericolului nu poate legitima o intervenție de natura celei exercitată de apelant astfel că nu sunt îndeplinite nici condițiile referitoare la atac și nici cele vizând apărarea.

Asa fiind, pe baza stării de fapt retinute s-a stabilit o încadrare juridică legală în raport de normele incidente la data comiterii, respectiv infractiunea de lovire sau alte violente prev. si ped. de art. 180 al. 1 V.C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen., legea penală veche fiind mai favorabilă din perspectiva modalitătii de individualizare a pedepsei.

Cu privire la sanctiunile penale aplicate, se impune a sublinia că pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa manieră încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii și să evite în viitor comiterea unor fapte antisociale.

În cauză, atât modalitatea de executare a pedepsei, cât si cuantumul acesteia corespunde cerinței restabilirii ordinii de drept încălcate și nevoii de reeducare a inculpatului, fiind corespunzator individualizată.

Se impune a sublinia că felul si durata pedepselor, precum si modalitatea de executare trebuie privite din perspectiva art. 3 din Legea nr. 254/2013., referitor la pedeapsă și scopul acesteia.

Potrivit textului legal indicat, scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni trebuie să se realizeze nu doar pentru cel căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea și reeducarea inculpatului (așa numita “prevenție specială”), ci și pentru ceilalți destinatari ai legii penale- care sub amenințarea cu pedeapsa prevăzută în norma penală își conformează conduita socială la exigențele acesteia (așa numita “prevenție generală”). Scopul imediat al pedepsei se realizează prin funcția de constrângere a pedepsei (care implică o privațiune de drepturi la adresa inculpatului), funcția de reeducare (care implică înlăturarea deprinderilor antisociale ale inculpatului), dar și prin funcția de exemplaritate a pedepsei, care are ca scop determinarea altor posibili subiecți de drept penal să evite săvârșirea de noi infracțiuni, datorită consecințelor la care se expun.

Or, pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definit de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Prin urmare este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii pe de altă parte.

Curtea observă că faptele care fac obiectul cauzei se caracterizeaza printr-un grad de pericol social nu foarte ridicat, în aprecierea căreia, pe de o parte, se are în vedere modul de comitere, respectiv actiunile reciproce de lovire a celor implicati în contextul în care între acestia s-a consumat anterior si un conflict verbal a cărui intensitate este dată de felul cuvintelor uzitate si redate în declaratiile persoanelor audiate.

Pe de altă parte, în contextul individualizării pedepsei nu pot fi omise circumstanțele personale ale inculpatilor, din care se remarcă vârsta acestora, pregătirea scolară si atitudinea de recunoastere, în esenta, a comiterii faptelor.

Se remarcă si faptul că, anterior comiterii faptelor, inculpatii T. au avut o conduită care se situează în limitele normalitătii, nefiind cunoscuti cu antecedente penale, în timp ce inculpatul V. G. a fost condamnat definitiv prin sentinta penala nr. 251/03.06.2010 a Tribunalului Cluj la pedeapsa de 2000 lei amenda penală pentru purtare abuzivă, aspect care constituie un element important în procesul de individualizare a pedepsei si care diferențiază o persoană ce nu a săvârșit infracțiuni în decursul existenței sale de cea care a comis astfel de fapte.

F. de la considerentele de fapt și de drept expuse mai sus Curtea consideră că scopul educativ și coercitiv al pedepselor poate fi atins prin executarea pedepsei în cuantumul si modalitatea stabilită de instanța de fond, sanctiunile fiind proporționale cu faptele săvârșite si, în acelasi timp, juste raportat la persoana inculpatilor, răspunzând exigențelor de represiune si prevenție.

Cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea constată că instanta de fond a stabilit corect că în cauză sunt întrunite condițiile instituite de art. 1357 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpatului (fapta ilicită, prejudiciul produs părții civile, legătura de cauzalitate dintre acesta și vinovăția inculpatului), fapta de lovire constituind, sub aspect civil, faptă ilicită care aduce atingere unor valori nepatrimoniale importante, cum sunt integritatea fizică si psihică, faptă care antrenează răspunderea civilă delictuală a făptuitorului. Aceste elemente au fost identificate și supuse atenției cu ocazia analizării infracțiunii sub aspectul elementelor sale constitutive.

În timp ce răspunderea penală se întemeiază pe principiul legalității încriminării și pedepsei, fiind necesar să existe o normă concretă de încriminare a faptei săvârșite care să prevadă totodată pedeapsa pentru această faptă, în cazul răspunderii civile aceasta ia naștere prin încălcarea unei reguli generale după care o persoană răspunde pentru orice faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, astfel că legea civilă nu procedează la o descriere concretă a fiecărei fapte în parte.

Principiul general care guvernează deopotrivă cele două răspunderi, este acela al vinovăției făptuitorului.

Cu privire la cererea de acordare de daune morale, instanța a apreciat corect că reprezintă un prejudiciu nepatrimonial, așa cum este prezentat în doctrina juridică, având acele consecințe ale acțiunii celui obligat la reparații și care nu pot fi evaluate în bani, cum este în speță durerea provocată de vătămările fizice sau psihice, indemnizarea suferințelor fizice și psihice este tratată sub apelativul pretium doloris. Atingerile generatoare de suferințe au ocupat un loc aparte în jurisprudență, care apreciază că orice consecințe păgubitoare (imposibilitatea fizică de a îndeplini acte ale vieții curente, de a desfășura activități domestice, teama de moarte, conștientizarea de către victimă a împrejurării că, datorită propriei neputințe, a devenit o povară pentru cei apropiați) reclamă despăgubiri.

În jurisprudența instanței supreme s-a admis că despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă și integrală repararea a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului, precum și de asemenea că este de principiu că victima unui fapt ilicit are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit, iar întinderea despăgubirilor este determinată de principiile reparației integrale a prejudiciului. Acest lucru presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei (principiul restitutio in integrum). În temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Altfel spus, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii dar in același timp să nu constituie venituri nejustificate pentru victimele daunelor morale.În consecință,nici sub acest aspect sentința nu va fi modificată.

S-a considerat că evaluarea daunelor morale nu poate fi făcută în aceleași condiții ca ale celor patrimoniale, ceea ce presupune stabilirea unor criterii subiective de evaluare.

Evaluarea cuantumului daunelor morale reprezintă o chestiune de apreciere și o chestiune de fapt, astfel că din aceste motive ea rămâne exclusiv atributul instanțelor de fond. În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. Un asemenea criteriu ar putea fi importanța socială a valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite. Prin urmare prejudiciul moral va fi cu atât mai mare cu cât valoarea lezată este mai importantă pentru partea vătămată. Un alt criteriu ar putea fi, gravitatea precum și intensitatea durerilor fizice și psihice provocate de agresor, durata și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral, consecințele negative suferite si intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, ținând seama în același timp de scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral, acela de compensare a suferinței persoanei prejudiciate și nu a pierderii efectiv cauzate, care nu se poate echivala în bani.

Asa fiind despagubirile pentru daune morale, sunt menite a acorda compensatii banesti partii vatamate-parte civila pentru suferinta pricinuita, stabilirea cuantumului acestora incluzând o doză de aproximare, ceea ce este de esența unui proces de apreciere, nefiind expresia unei realități materiale, susceptibilă de o constatare obiectivă.

Pe de altă parte, la cuantificarea acestor daune instanța trebuie să se raporteze și la practica judiciară în materie, fiind absolut necesară o echivalare a acestora, în vederea respectării principiului egalității în fața legii., după cum această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

În cauză s-a dovedit mai presus de orice dubiu că, în raport cu toate elementele de la dosar, partea civilă V. G. a suferit o traumă fizică si psihică determinată de faptele săvârșite de inculpatii T., cu consecințe asupra cursului vieții acestuia (indisponibilizarea socială si familială ca urmare a spitalizării, suportarea urmărilor actiunilor agresive, impactul social al evenimentului) astfel că acordarea de daune morale se justifică pentru a compensa prejudiciul cauzat acestuia.

Curtea consideră că sumele acordate de către instanta de fond cu titlu de despăgubiri pentru daune morale reprezintă o justă și echitabilă compensare, fiind corespunzătoare întinderii prejudiciului nepatrimonial invocat și proporționale culpei inculpatilor T. D. si T. S. M., fiind totodată adecvate si suficiente în raport cu trauma produsă părții vătămate V. G., consecințele psihice, valorile lezate, iar soluția este conformă atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței române cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene (P.Tercier, Op.cit.p.268).

Criteriul invocat de partea civilă V. G. în favoarea sa constând în prestigiul social dobândit ca urmare a activitătii profesionale este însă mult diminuat ca urmare a condamnării mentionate (care vizează o infractiune de serviciu) astfel că nu poate fi avut în vedere în cuantificarea daunelor morale acordate în cauză.

Asa fiind, raportat la toate motivele arătate, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat apelul inculpatului V. G..

În raport de această solutie, potruivit art. 276 al. ultim C.proc.pen. se va respinge si solicitarea apelantului V. G. la plata onorariului avocatial, intimatii nefiind în culpă procesuală raportat la calea de atac promovată de susnumitiul apelant.

Potrivit art. 275 al. 2 C.proc.pen. se va obliga fiecare apelant la plata a câte 250 lei cheltuieli judicare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul-parte vătămată V. G. împotriva sentinței penale nr. 355 din 07.10.2015 a Judecătoriei T. și ca tardiv apelul declarat de inculpații-părți vătămate T. S.-M. și T. D. împotriva aceleiași sentințe penale.

Respinge cererea inculpatului - parte vătămată V. G. de obligare a inculpaților - părți vătămate T. S.-M. și T. D. la plata cheltuielilor judiciare.

Obligă pe fiecare inculpat-parte vătămată să plătească câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

V. V. A. L. H.

GREFIER,

L. C.

Dact.L.H./Dact.S.M

4 ex./18.01.2016

Jud.fond. C. A.

← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP....		Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002.... →

Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 1531/2015. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 1531/2015. Curtea de Apel CLUJ