Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Decizia nr. 1439/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1439/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 19-11-2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 8428
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1439/A/2015
Ședința publică de la 19 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. G.
JUDECĂTOR - M. R.
GREFIER - A. B. H.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror - V. T.
Pe rol este judecarea apelului formulat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI împotriva sentinței penale nr.285 din 24.06.2015 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pronunțată în dosarul nr._, în care inculpatul C. A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației dat în dosarul de urmărire penală nr.409/P/2014, pentru săvârșirea a două infracțiuni de contrabandă fiecare prevăzută de art. 270 al.3 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României modificată și completată prin OUG nr.54/2010, fiecare cu aplic. art.41 al. 1 Cod penal, totul cu aplic. art.38 al.1 Cod penal.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 12 noiembrie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2015, s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 19 noiembrie 2015.
CURTEA
Prin sentința penală nr.285 din 24.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. A., fiul lui A. și M., născut la data de 08.02.1972 în Câmpulung la Tisa, jud. Maramureș, cetățean român, căsătorit, studii 10 clase și școala profesională, CNP_, cu domiciliul în Câmpulung la Tisa nr. 191, jud. Maramureș sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., cu sediul în Cluj-N., Piața A. I. nr. 19, jud. Cluj.
În baza art. 112 lit.”a” și „b” din noul cod penal, s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a cantității de 6500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană marca Viceroy și a cantității de 3000 de pachete cu țigări marca Viceroy și Jing Ling, depuse la camera de corpuri delicte a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, conform dovezilor . nr._/28.02.2014 și . nr._/08.04.2014.
A fost respinsă solicitarea de a dispune confiscarea specială în privința autoturismului marca Mercedes Benz, cu număr de înmatriculare M-1819-OF, depuse la camera de corpuri delicte a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, conform dovezii . nr._/08.04.2014 și a sumei de 500 de lei, consemnată la CEC Bank SA, conform recipisei nr._/1.
În baza art. 273 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar suma de 100 de lei care reprezintă onorariu parțial avocat din oficiu pe seama av. V. L. avansată din fondurile Ministerului Justiției, a rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că din ordonanța de cercetare la fața locului, din procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 28.02.2014 și din planșele fotografice atașate în dosarul de urmărire penale la filele 6-9, reiese că, în data de 28.02.2014, o patrulă a poliției de frontieră a observat mai multe persoane care se deplasau dinspre malul râului Tisa spre imobilul proprietatea inculpatului, situat în Câmpulung la Tisa, jud. Maramureș, pe direcția stâlpului de frontieră 277, transportând colete voluminoase.
Procedându-se la cercetarea la fața locului într-una dintre anexele imobilului s-au găsit 8 colete voluminoase învelite în folie de culoare neagră, în urma inventarierii rezultând cantitatea de 6.500 de pachete de țigări, marca Viceroy.( f. 4-5 d.u.p)
Inculpatul a declarat că nu are cunoștință despre modalitatea în care țigările au fost depozitate în anexa imobilului său, declarația pe care a menținut-o și în fața instanței.
Instanța a reținut că din probatoriul administrat în cauză nu reiese că inculpatul a săvârșit fapta din data de 28.02.2015 reținută în actul de sesizare a instanței.
Potrivit art. 270 alin. (3) „sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.”
În ceea ce privește latura subiectivă, instanța reține că infracțiunea de contrabandă reținută în sarcina inculpatului poate fi comisă cu vinovăția sub forma intenției directe, calificată prin îndeplinirea condiției ca făptuitorul să cunoască faptul că bunurile provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
În speță, din nicio probă administrată în cauză nu reiese că există o legătură între persoanele rămase neidentificate și inculpat, în sensul în care acestea, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul, ar fi depozitat coletele în anexa imobilului său.
Astfel, potrivit procesului-verbal încheiat la data de 28.02.2014, organele de poliție deplasându-se la fața locului au descoperit mai multe urme care indicau locul unde au fost depozitate coletele, “nedescoperind alte indicii”.
Mai mult, nici unul dintre cei trei martori audiați în cauză nu au putut confirma implicarea inculpatului în activitatea de contrabandă.
Martorul R. A. a precizat că a văzut trei persoane care intrau pe poarta imobilului aparținând inculpatului, neputând distinge fețele acestora, precizând totodată că nu l-a văzut pe inculpat discutând cu acele persoane.( f. 52)
Iar martorii C. Cris A. și martorul C. N. au menționat că nu au văzut alte persoane sau pe inculpat în timpul plimbării în apropierea imobilului aparținând inculpatului, aflând despre activitatea de contrabandă în momentul în care au fost legitimați de organele de poliție.(f. 53, f. 65 d.u.p)
De asemenea în ceea ce privește fapta reținută în sarcina inculpatului din data de 7/8 aprilie 2014, instanța reține că, deși afirmația inculpatului conform căreia a găsit coletele pe marginea drumului, luându-le cu intenția de a le preda organelor de poliție nu este plauzibilă, în lipsa oricăror probe care să demonstreze faptul că acesta a cunoscut că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, simpla deținere a acestora nu poate justifica reținerea infracțiunii de contrabandă în sarcina inculpatului.
Având în vedere probele administrate în cauza instanța a constatat ca prezumția de nevinovăție instituită de art.4 precum si de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu a fost răsturnată, iar dubiul profită inculpatului, instanța constată ca nu s-a dovedit că inculpatul a fost cel care a agresat partea vătămată.
Potrivit art. 103 Cod. Proc. penală “ condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.”
Instanța a reținut că, prezumția de nevinovăție constituie elementul central al raționamentului judecătorului, care va trebui să dispună întotdeauna o soluție de achitare în cazul în care din probele administrate nu rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, vinovăția inculpatului ( in dubio pro reo)
În acest sens art. 4 alin. 2 NCPC prevede, cu titlu de principiu, că după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpreteză în favoarea suspectului sau inculpatului.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă ( fapta supusă judecății). Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă ( fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită cu ajutorul probelor, în scopul cunoașterii. Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ceea ce privește vinovăția, atunci îndoiala este “echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție”, și deci inculpatul trebuie achitat ( Decizia penală nr. 3465/2007 I.C.C.J.)
Nefiind dovedită mai presus de orice dubiu săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010 instanța, în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. a dispus achitarea acestuia.
În baza art. 112 lit.”a” și „b” din noul cod penal, a dispus confiscarea specială în favoarea statului a cantității de 6500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană marca Viceroy și a cantității de 3000 de pachete cu țigări marca Viceroy și Jing Ling, depuse la camera de corpuri delicte a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, conform dovezilor . nr._/28.02.2014 și . nr._/08.04.2014.
Dispunând achitarea inculpatului, a respins solicitarea de a dispune confiscarea specială în privința autoturismului marca Mercedes Benz, cu număr de înmatriculare M-1819-OF, depuse la camera de corpuri delicte a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, conform dovezii . nr._/08.04.2014 și a sumei de 500 de lei, consemnată la CEC Bank SA, conform recipisei nr._/1.
În baza art. 273 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar suma de 100 de lei care reprezintă onorariu parțial avocat din oficiu pe seama av. V. L. avansată din fondurile Ministerului Justiției, a rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni deduse judecății.
În motivarea apelului său, P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației a învederat faptul că în dosarul cauzei au fost administrate mai multe probe, care coroborate conduc la stabilirea fără echivoc a vinovăției inculpatului. Mai mult, acesta în faza de urmărire penală s-a prevalat de dreptul la tăcere, iar declarația sa dată în cursul cercetării judecătorești a fost singura probă ce a stat la baza soluției de achitare dispusă în cauză. Este evident că inculpatul s-a aflat în posesia unor produse de contrabandă, cunoscând proveniența acestora, fapt ce rezultă chiar și din depoziția acestuia, inculpatul învederând faptul că după găsirea baxurilor de țigări pe stradă a intenționat să le depună la IPJ Maramureș, dovedind astfel că, avea cunoștință atât de conținutul coletelor cât și de caracterul ilicit al deținerii acestora.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în vigoare, curtea reține următoarele:
Mai întâi vom face referire la probele administrate în cauză și la considerentele avute în vedere de către curte când a respins cererea de reaudiere a unor martori față de soluția de achitare pronunțată în cauză.
Pentru început este de observat că inculpatului i s-au adus la cunoștință atât drepturile procesuale cât și faptul că, în calea de atac promovată de P. i se poate înrăutăți situația. În acest context, inculpatul a apreciat ( fiind audiat de curte) că nu are de făcut completări la declarațiile sale inițiale și este de acord cu apărătorul din oficiu, mai mult, în cauză nu s-au propus probe în apărare.
Apoi, martorii R. și C. au fost audiați nemijlocit de către instanța de fond ( f.52-53) în ședință publică (declarația martorului C. N. fiind citită în ședința publică din data de 10.06.2015 conform art.383 alin.4 C.p.p. atât acuzarea cât și apărarea fiind de acord că în cauză sunt îndeplinite cerințele textului de lege menționat), în prezența inculpatului și a apărătorului ales al acestuia și, totodată, cu respectarea principiului contradictorialității, inculpatul având posibilitatea de a pune întrebări martorilor.
Pe de altă parte, instanța de fond, în considerentele hotărârii atacate, a dat o importanță covârșitoare declarației inculpatului din cursul cercetării judecătorești, neefectuând o analiză concretă și detaliată a celorlalte probe administrate în cauză, cu toate că, prin încheierea din data de 19.11.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriu, a dispus începerea judecății, stabilind faptul că au fost respectate prevederile art.114 -123 C.p.p. cu privire la administrarea probelor.
Potrivit jurisprudenței CEDO (cauza Reiner contra României și Tărău contra României) se constată o încălcare a dispozițiilor art.6 CEDO în condițiile în care inculpatul nu a putut sa îi interogheze în contradictoriu, în fața instanțelor însărcinate cu soluționarea dosarului sau, pe majoritatea martorilor acuzării și că nu a putut să obțină audierea niciunui martor al apărării propus, și aceasta fără ca instanțele sa fi furnizat motive coerente in acest sens. În aceste condiții, având în vedere ca orice sistem de apărare adoptat de inculpat a fost compromis, CEDO a considerat că nu trebuie să speculeze cu privire la caracterul fundamental sau nu al audierilor solicitate de inculpat, în măsura în care ea considera că, în orice caz, ele ar fi putut contribui, în circumstanțele cauzei, la echilibrul și egalitatea ce trebuie sa primeze pe tot parcursul procesului între acuzare și apărare. Economia generala a procesului impunea astfel să i se acorde inculpatului dreptul de a interoga sau de a asigura interogarea unui martor propus de ea. În final, inculpatul nu a avut o ocazie potrivita si suficienta pentru a-si valorifica in mod util drepturile sale de apărare.
Ori, în cauza de față, inculpatului i-au fost respectate drepturile fundamentale și în special dreptul la apărare, acesta având posibilitatea concretă de a propune probe în apărarea sa și, de asemenea, de a interoga martorii acuzării, fiind astfel garantat principiul egalității armelor, existând un echilibru cert între acuzare și apărare.
Mai mult, normele de procedură penală art.420 alin.9 C.p.p., prevăd posibilitatea ca, în vederea soluționării apelului, instanța, motivat, poate da o nouă apreciere a probelor.
Conchizând, față de toate aspectele învederate mai sus, curtea apreciază că, în cauzele în care probațiunea s-a administrat nemijlocit în prezența inculpatului, a apărătorului acestuia, cu respectarea principiilor care guvernează procesul penal, nemijlocirea, contradictorialitatea și oralitatea precum și cu respectarea și garantarea dreptului inculpatului la un proces echitabil și a principiului egalității armelor, în calea de atac promovată se poate, motivat și în sensul art.103 C.p.p. da o nouă apreciere a probelor.
Așa fiind, apreciind că declarațiile inculpatului (care în fața instanței de judecată deși neagă comiterea faptei, recunoaște că la data de 28.02.2014 se afla la domiciliu său și dormea în timp ce persoane necunoscute au intrat în anexa locuinței sale și au depus coletele de țigări, iar, în noaptea de 7/8 aprilie 2014 a găsit 6 colete de țigări pe marginea drumului pe care le-a luat cu intenția de a le depune la IPJ Maramureș) se coroborează în parte cu declarațiile martorilor R. și C., depoziția martorului C. dată în cursul urmăririi penale și citită în ședința publică din data de 10 iunie 2015, procesul verbal de cercetare la fața locului (f.4 dosar u.p.), procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante apoi procesul verbal de cercetare la fața locului pentru cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului (f.23-25) în care este consemnată și declarația inculpatului dată cu acea ocazie, curtea constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatului cu privire la ambele fapte imputate.
Astfel, se constată că la data de 28 februarie 2014 o patrulă formată din agenți din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău au observat mai multe persoane ce se deplasau dinspre frontieră spre interior, pe direcția locuinței inculpatului, transportând colete voluminoase pe care le-au lăsat în grădina aferentă locuinței și s-au întors. Polițiștii de frontieră au intervenit, însă grupul s-a disipat și persoanele au reușit să traverseze râul Tisa revenind în Ucraina.
Polițiștii de frontieră s-au deplasat la poarta de acces din spatele imobilului aparținând inculpatului, pe unde intraseră persoanele respective, constatând că poarta de acces este prevăzută cu zăvor care se deschide doar din interior, iar în curte se aflau cinci câini, rasa ciobănesc german, liberi. Într-o anexă din apropierea porții, polițiștii au observat 8 colete ambalate în folie de culoare neagră.
Inculpatul a ieșit din casă declarând verbal că abia s-a trezit din somn și nu avea cunoștință de existența coletelor. În urma inventarierii s-a constatat că acestea conțin 6.500 pachete de țigări marca „Viceroy” de proveniență ucraineană.
În noaptea de 7/8 aprilie 2014, în jurul orelor 045 o patrulă formată din agenți de poliție din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au observat cu ajutorul aparatului de detecție pe timp de noapte, mai multe persoane care au trecut frontiera din Ucraina în România pe direcția SF 290 la . Marmației, zonă în care DN 19 este în apropierea frontierei. Persoanele respective transportau colete pe care le-au încărcat într-un autoturism ce staționa pe marginea drumului național, după care au revenit în Ucraina.
Autoturismul s-a pus în mișcare spre Sighetu Marmației fiind interceptat de către polițiștii de frontieră la pasajul de cale ferată de pe . volanul acestuia se afla inculpatul C. A., iar în habitaclul și în portbagajul autoturismului au fost descoperite 6 colete conținând 3.000 pachete de țigări marca „Viceroy” și „Jin Ling” de proveniență ucraineană.
Susținerile inculpatului referitoare la faptul că acesta nu a știut ce se întâmplă în anexele casei sale și că s-a trezit din somn abia când au venit organele de poliție, iar în cazul cele de-a doua faptă, că a găsit coletele pe marginea drumului, s-au dovedit a fi nesincere, fiind infirmate de probele mai sus arătate.
Implicare inculpatului în depozitarea în anexa casei sale a coletelor de țigări de contrabandă este dovedită de faptul că poarta de acces a locuinței era prevăzută cu zăvor care se deschidea doar din interior, iar în curtea inculpatului se aflau cinci câini, rasa ciobănesc german, liberi, iar martorul R. A. care este vecin cu inculpatul iar grădina sa este situată pe malul râului Tisa, a observat trei persoane care se deplasau dinspre malul râului Tisa înspre locuința inculpatului, transportând bagaje voluminoase.
În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, după cum a arătat și instanța de fond este puțin plauzibil ca inculpatul să fi găsit baxurile de țigări pe marginea drumului cum declară acesta.
Pe de altă parte, văzând chiar depoziția acestuia, dar și împrejurările concrete de comitere a faptei, descrise în procesele-verbale de constatare a infracțiunii flagrante și cel de cercetare la fața locului, este dincolo de orice dubiu faptul că inculpatul cunoștea conținutul pachetelor și știa că este vorba de marfă de contrabandă.
În drept, fapta inculpatului care la data de 28 februarie 2014 a deținut la domiciliu său, cantitatea de 6500 pachete de țigări introduse ilegal în țară din Ucraina, constituie infracțiunea de contrabandă prevăzută de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art.41 alin.1 C.p.
Fapta aceluiași inculpat care la data de 8 aprilie 2014 a transportat cu un autoturism 3000 de pachete de țigări de aceiași proveniență întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă prevăzută de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art.41 alin.1 C.p.
La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului, curtea va ține seama de criteriile prevăzute de art.74 C.p., de împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor, de gradul ridicat al pericolului social, de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, de natura și gravitatea rezultatului produs, de natura și frecvența infracțiunilor comise de inculpat, raportat la fișa de antecedente penale ale acestuia, la conduita inculpatului, care în cursul urmăririi penale s-a prevalat de dreptul la tăcere ca, apoi, în fața instanței de fond să nege comiterea faptelor.
Conchizând, apreciem că, câte o pedeapsă apropiată de minimul special prevăzut de textul incriminator, va fi în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului.
Față de cele de mai sus, în baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. va admite apelul declarat și va desființa hotărârea atacată cu privire la latura penală și civilă a cauzei.
Pronunțând o nouă hotărârea în aceste limite în baza art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. va condamna pe inculpatul C. A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.
În baza art.65 C.p. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a șid C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.66 C.p. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a și d C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. va condamna pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.
În baza art.65 C.p. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a șid C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.66 C.p. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a și d C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.38 C.p. va constata concursul de infracțiuni iar în baza art.39 lit.b C.p. va contopi pedepsele stabilite, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 1 an, pedeapsa finală fiind de 4 ani închisoare.
În baza art.45 C.p. va contopi pedepsele accesorii și complementare aplicate, inculpatului interzicându-i-se, în baza art.65 C.p. exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a șid C.p. pe durata executării pedepsei principale și, de asemenea, exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a și d C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.43 alin.2 C.p. art 15 din Legea nr.187/2012 și art.83 C.p. anterior va revoca beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.77/2012 a Judecătoriei Sighetu Marmației și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul executând în final pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare.
Va deduce din pedeapsa rezultantă stabilită perioada reținerii și a arestului preventiv din data de 4.06.2010 și până la 1.07.2010.
Va obliga inculpatul la plata în favoarea părții civile ANAF- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a sumei de 117.770 lei, cu dobânzi și penalități aferente, despăgubiri civile, din care 37.596 lei la care accesoriile încep să curgă de la data de 8.04.2014 și respectiv 80.174 lei la care accesoriile încep să curgă de la data de 28.02.2014.
Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
În baza art.112 lit.b C.p. va dispune confiscarea specială a autoturismului marca Mercedes Benz, cu număr de înmatriculare M-1819-OF, depuse la camera de corpuri delicte a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, conform dovezii . nr._/08.04.2014, acest autoturism fiind folosit la comiterea faptei, Curtea constatând că, în cazul infracțiunii de contrabandă, legea nu face distincție cu privire la împrejurarea dacă bunul folosit la comiterea faptei a fost sau nu adaptat în acest scop.
Va dispune confiscarea specială în favoarea statului a sumei de 500 de lei, consemnată la CEC Bank SA, conform recipisei nr._/1, sumă ce se va folosi pentru acoperirea în parte a prejudiciului.
Va obliga inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare la fond.
Va stabili onorariu apărător din oficiu în sumă de 260 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. Bizo Vomir D..
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul parchetului rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI împotriva sentinței penale nr.285/24.06.2015 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pe care o desființează cu privire la latura penală și civilă a cauzei.
Pronunțând o nouă hotărârea în aceste limite în baza art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. condamnă pe inculpatul C. A. (fiul lui A. și M., născut la data de 08.02.1972 în Câmpulung la Tisa, jud. Maramureș, cetățean român, căsătorit, studii 10 clase și școala profesională, CNP_, cu domiciliul în Câmpulung la Tisa nr. 191, jud. Maramureș) la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.
În baza art.65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a șid C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a și d C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.
În baza art.65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a șid C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a și d C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.38 C.p. constată concursul de infracțiuni iar în baza art.39 lit.b C.p. contopește pedepsele stabilite, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 1 an, pedeapsa finală fiind de 4 ani închisoare.
În baza art.45 C.p. contopește pedepsele accesorii și complementare aplicate, inculpatului interzicându-i-se, în baza art.65 C.p. exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a șid C.p. pe durata executării pedepsei principale și, de asemenea, exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a și d C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.43 alin.2 C.p. art 15 din Legea nr.187/2012 și art.83 C.p. anterior revocă beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.77/2012 a Judecătoriei Sighetu Marmației și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul executând în final pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare.
Deduce din pedeapsa rezultantă stabilită perioada reținerii și a arestului preventiv din data de 4.06.2010 și până la 1.07.2010.
Obligă inculpatul la plata în favoarea părții civile ANAF- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a sumei de 117.770 lei, cu dobânzi și penalități aferente, despăgubiri civile, din care 37.596 lei la care accesoriile încep să curgă de la data de 8.04.2014 și respectiv 80.174 lei la care accesoriile încep să curgă de la data de 28.02.2014.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
În baza art.112 lit.b C.p. dispune confiscarea specială a autoturismului marca Mercedes Benz, cu număr de înmatriculare M-1819-OF, depuse la camera de corpuri delicte a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, conform dovezii . nr._/08.04.2014 .
Dispune confiscarea specială în favoarea statului a sumei de 500 de lei, consemnată la CEC Bank SA, conform recipisei nr._/1, sumă ce se va folosi pentru acoperirea în parte a prejudiciului.
Obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare la fond.
Stabilește onorariu apărător din oficiu în sumă de 260 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. Bizo Vomir D..
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul parchetului rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
V. G. M. R. A. B. H.
Red.MR/SMD
4 ex./23.111.2015
Jud.fond. C. M. S.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1437/2015. Curtea de... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|








