Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 705/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 705/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 1096/307/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DECIZIE PENALA NR.705/A/2015
Ședința publică din data de 19 mai 2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: V. V. A., judecător
JUDECĂTOR :L. H.
GREFIER :C. C.
Ministerul Public -P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj
reprezentat prin PROCUROR – S. D.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul C. I. M., împotriva sentinței penale nr.53/13.02.2015, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Sighetu Marmației, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 al.2 din Codul penal din anul 1969, cu aplicarea art.5 din noul Cod penal.
La apelul nominal se prezintă apărătorul inculpatului, av. P. C. L. din cadrul Baroului Maramureș, partea vătămată S. I. D. personal, lipsă fiind inculpatul C. I. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că în data de 11 mai 2015 s-a înregistrat la dosarul cauzei prin serviciul registratură, motivele de apel formulate de inculpat.
Părțile prezente arată că nu au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în baza art. 420 C.pr.pen., Curtea acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea apelului.
Apărătorul inculpatului C. I. M., av. P. C. L., solicită în temeiul art. 421 alin. 2 lit.a C.p.p. admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și reanalizând întreg probatoriul, să se dispună în principal achitarea inculpatului și respingerea daunelor morale.
În subsidiar, aplicarea unei amenzi penale și reducerea cuantumului daunelor morale solicitate de partea civilă, reținându-se culpa respectiv starea de provocare a acesteia din urmă.
Așa cum rezultă din probele administrate, partea vătămată nu a făcut dovada că a fost lovită de către inculpat, simpla afirmație că a fost lovită cu pumnul nu poate forma convingerea indubitabilă a instanței de judecată asupra vinovăției inculpatului.
Din declarațiile martorilor audiați, toți au declarat că nu a lovit partea vătămată, ci dimpotrivă, aceasta i-a adus injurii, jigniri, insulte, iscându-se o ceartă care a fost aplanată de martorul C. N.. Nici unul din persoanele prezente nu a confirmat că partea vătămată prezenta urme de violență și, în sfârșit, chiar dacă am reține acest fapt, solicită a se reține scuza provocării determinată de acțiunea culpabilă a părții vătămate.
Cauza acestui incident constă în aceea că partea vătămată a tăiat arbori verzi din pădurea proprietatea inculpatului, cerându-i să plătească paguba, însă partea vătămată a reacționat negativ, moment în care s-a ajuns la încăierare.
Partea vătămată S. I. D. solicită respingerea apelului formulat de inculpat, menținerea sentinței penale nr. 53/2015, dimpotrivă, solicită mărirea pedepsei aplicate inculpatului deoarece este o persoană violentă, are multe dosare penale și este singurul care a avut curajul să-l înfrunte.
Reprezentantul Parchetului pune aceleași concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat, cu consecința menținerii sentinței penale nr. 53 din 13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației ca fiind legală, temeinică și laborios motivată.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 53 din 13.02.2015 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pronunțată în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul: C. I. M., fiul lui M. și I., născut la data de 26.04.1976 în Sighetu Marmației, cetățean român, studii- 8 clase, agricultor, căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, posesor al C.I. ., nr._, CNP-_, domiciliat în ., jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180, al.2 din vechiul cod penal cu aplicarea art.5 din noul cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 din vechiul cod penal, s-a interzis drepturile prev. de art.64, lit.”a” teza a II-a din vechiul cod penal.
În temeiul art.81 și 82 din vechiul cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, cu consecința prev. de art.83 din vechiul cod penal.
În temeiul art. 71, al.5 din vechiul cod penal, s-a suspendat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64, lit.”a” teza a II-a din vechiul cod penal.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile S. I. D., CNP-_, cu domiciliul în ., jud. Maramureș, suma de 5.000,00 lei daune morale.
A fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 350,00 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, înregistrat la instanță sub dosarul nr._ /08.04.2014 a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul C. I. M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180, al.2 din codul penal din anul 1969, cu aplicarea art.5 din noul cod penal.
În conținutul actului de sesizare a instanței, se reține că în data de 31.05.2013, inculpatul se afla în incinta Postului de Poliție din . persoana vătămată S. I. D., iar pe fondul unor discuții contradictoriii, l-a lovit pe acesta din urmă cu pumnul în față, cauzându-i leziuni vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Starea de fapt este dovedită în cursul urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de efectuare a actelor premergătoare; plângerea penală; declarațiile persoanei vătămate; certificatul medico-legal; declarațiile martorilor C. N. D., S. G.; declarațiile inculpatului; cazier judiciar.
Persoana vătămată S. I. D. s-a constituit parte civilă, cu suma de 20.000,00 lei reprezentând daune morale.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunii.
Prin rezoluția din data de 14.04.2014, judecătorul de cameră preliminară a dispus comunicarea rechizitoriului către inculpat cu posibilitatea de a formula în scris cereri și excepții cu privire la obiectul procedurii în camera preliminară, conform dispozițiilor art.342 și 344 din nou cod de procedură penală.
Inculpatul a fost înștiințat la data de 24.04.2014 și nu a depus note scrise în sensul celor prezentate mai sus, astfel că judecătorul de cameră preliminară prin încheierea din ședința camerei de consiliu din data de 06.06.2014 a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriu, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Din probele de la dosar a rezultat următoarele:
În cadrul cercetării judecătorești au fost audiați, inculpatul, persoana vătămată și martorii S. G., C. N., G. T., P. T. și P. V..
În declarația sa inculpatul a confirmat că a avut o altercație cu persoana vătămată, dar a negat că l-a lovit cu pumnul în față.
Apreciind declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale și în cadrul cercetării judecătorești, instanța consideră că inculpatul i-a aplicat lovituri părții civile, după ce între cei doi au avut loc discuții contradictorii în incinta Postului de Poliție al comunei Săpânța. Martorii au declarat că persana vătămată și inculpatul se aflau foarte aproape unul de altul și discuțiile dintre ei au degenerat.
Deși martorii declară că nu au văzut momentul loviturii, se poate prezuma că lovitura a fost aplicată cu repeziciune și astfel că nu a fost percepută instantaneu, dar martorul P. V., agentul de poliție, a declarat că a revenit din celălalt birou, în încăperea în care se aflau părțile și ceilalți martori și a observat că inculpatul era ținut de fratele său (pentru a nu mai aplica alte lovituri) în contextul în care persoana vătămată avea mâna în zona în care a fost lovit. Din coroborarea cu certificatul medico-legal rezultă că leziunile s-au produs prin lovire (pumn) în zona oculară, ceea ce confirmă depoziția martorului P. V.. Acestea se coroborează cu declarațiile pății vătămate, care a arătat că inculpatul s-a ridicat de pe scaun și l-a lovit cu pumnul în față.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, s-a constatat că s-a realizat acțiunea specifică de lovire cu pumnul în scopul producerii de leziuni corporale și suferințe victimei. Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă.
În consecință din probele administrate rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
De la data săvârșirii infracțiunii și până la judecarea cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, astfel că instanța a pus în discuție dispozițiile art.5 din noul cod penal privind aplicarea legii mai favorabile.
Pentru aplicarea legii penale mai favorabile instanța a avut în vedere principiul aprecierii globale, referitor nu numai la textele de încriminare din codul vechi și cele din noul cod ci și modalitățile de individualizare judiciară a pedepsei și de executare a pedepsei.
În concluzie instanța a constatat că vinovăția este dovedită cu probele administrate, iar ca lege mai favorabilă se consideră codul penal din anul 1969. Deci în temeiul art.396, al.2 din noul cod de procedură penală, instanța a dispus condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180, al.2 din vechiul cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare, având în vedere dispozițiile art.72 din vechiul cod penal și reținând faptele similare pentru care acesta a mai fost condamnat așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, pedeapsa închisorii este adecvată pentru atingerea scopului acesteia și pentru asigurarea reeducării persoanei condamnate.
Potrivit dispozițiilor art. 12, al.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64, lit.”a” teza a II-a din codul penal din anul 1969, s-a aplicat în temeiul art.71 din codul penal din anul 1969.
Instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare, astfel că în temeiul art.81 și 82 din codul penal din anul 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de textul art.83 din codul penal din anul 1969, cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul săvârșirii de infracțiuni în termenul de încercare.
În temeiul art. 71, al.5 din codul penal din anul 1969, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64, lit.”a” teza a II-a, a fost suspendată.
În soluționarea laturii civile a cauzei, instanța a dispus în temeiul art.397, al.1 coroborat cu art.25, al.1 din noul cod de procedură penală, obligarea inculpatului la plata de daune morale în sumă de 5.000,00 lei.
Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la acordarea și stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie să se aibă în vedere intensitatea loviturilor aplicate victimei, suferințele pe care aceasta le-a acuzat și timpul real pentru vindecare.
Raportat la aceste considerente, instanța a apreciat că lovitura aplicată persoanei vătămate a fost de mare intensitate și zona de impact fiind de o sensibilitate deosebită pentru organele vitale, astfel că suma de 5000,00 lei este suficientă pentru compensarea suferințelor victimei.
Nu au fost solicitate cheltuieli judiciare de către partea civilă.
Pe cale de consecință, în temeiul art.274, al.1 din noul cod de procedură penală, inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 350,00 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C. M.IAON M., criticând sentinta atacată ca fiind nelegala si netemeinică si a solicitatat desfiintarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună, în principal, achitarea în temeiul art. 396 pct. 5, rap. la art. 16 al. 1 lit. c C.proc..pen. si respingerea actiunii civile, iar în subsidiar, aplicarea unei amenzi penale, cu reținerea în sarcina prevederilor art. 73 lit. b V.C.pen. si reducerea proporțional a despăgubirilor civile, reținând și culpa părții civile în acordarea acestor daune.
În motivarea apelului inculpatul a arătat, în esentă, că partea vătămată S. I.-D. nu a probat faptul că a fost lovită de către apelant si simpla afirmație că a fost lovită cu pumnul, neconfirmată de o probă testimonială la dosarul cauzei, nu poate forma convingerea indubitabilă a instanței de judecată asupra vinovăției sale, context în care nu se justifica nici acordarea daunelor morale.
Cu privire la petitul subsidiar, inculpatul a arătat că, dacă totuși se va reține vinovatia sa, solicită a se constata incidenta scuzei provocării determinată de acțiunea culpoasă a părții vătămate anterior săvârșirii infracțiunii prin aceea că acesta l-a determinat să săvârșeasca fapta, provocându-i o stare de tulburare emoțională puternică pentru că deși a comis o infracțiune silvică tăind din pădurea proprietatea sa arbori verzi nemarcați, la solicitarea sa în sensul de a-i plăti paguba, i-a adus injurii si insulte, astfel că a ripostat încăierându-se cu acesta.
Analizând sentinta penala atacata, în raport cu actele si lucrarile dosarului, precum si din oficiu, potrivit art. 417 al. 2 N.C.proc.pen., sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constată, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, că instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului, constatând corect că vinovăția acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violente prev. si ped. de art, 180 al. 2 V.C.pen.
Cu privire la vinovătia inculpatului, fată de ansamblul materialului probator administrat în cursul procesului Curtea concluzionează că prezumția de nevinovăție garantată de dispozițiile art. 4 Cod procedură penală și art.99 al. 2 Cod procedură penală de care se bucură apelantul a fost răsturnată, vinovăția acestuia rezultând dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Contrar celor sustinute de inculpat, depozitiile martorilor audiati în cauză, coroborate cu concluziile certificatului medico-legal fac dovada indubitabila a comiterii actiunii de lovire a victimei de către apelant.
În acest sens, ceea ce se desprinde constant din depozitiile martorilor audiati este împrejurarea că în data de 31.05.2013, inculpatul se afla în incinta Postului de Poliție din . persoana vătămată S. I. D. si că între părti a avut loc o altercatie verbala, ambii adresându-si cuvinte insultătoare si injurioase.
Chiar daca martorii audiati au arătat că nu au surprins în vreun fel momentul în care inculpatul a lovit victima, împrejurarea descrisă de martorul P. V. (f.30 dos. fond), agentul de poliție care a declarat că a revenit din celălalt birou în încăperea în care se aflau părțile și ceilalți martori tocmai pentru că a auzit gălăgie, observând că inculpatul era ținut de fratele său, că persoana vătămată avea mâna în zona în care a fost agresată si a afirmat că a fost lovita de inculpat, este în măsură să probeze că inculpatul a aplicat acele lovituri.
Nu poate fi omisă nici declaratia martorului C. N., fratele inculpatului (f. 22 dos.fond) care a confirmat că părtile, după o discuție contradictorie și insulte reciproce, „s-au încăierat peste masă”, că a vazut că inculpatul l-a lovit peste față pe victimă si că el a intervenit pentru a-i separa.
Este de mentionat că însusi inculpatul recunoaste în declaratia data în fața instantei (f. 15) a avut o altercație cu partea vătămată și că este posibil să îl fi împins cu palma.
În final, nu pot fi omise concluziile certificatului medico-legal nr. 337 din 04.06.2013 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Maramureș (f. 10) din care rezultă că prezenta hematom în regiunea srâncenoasă stângă și unghi extern pleoapă inferioară ochi stâng, leziuni care au putut fi produse prin lovire cu sau de un corp dur, pot data din 31.03.2013 si au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Referitor la incidenta stării de provocare, Curtea reține că pentru existența provocării este necesară îndeplinirea a trei condiții: infracțiunea să fi fost comisă sub influența unei puternice tulburări sau emoții; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei; provocarea să se fi produs prin violență ori, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau, printr-o altă acțiune ilicită gravă.
Starea de tulburare caracteristică circumstanței atenuante a provocării, constă în reacția psihică produsă făptuitorului de actul provocator al persoanei vătămate și care determină comiterea infracțiunii. Existența sa se verifică în raport cu momentul săvârșirii acesteia, iar intensitatea ei se apreciază ținându-se seama de persoana făptuitorului și de circumstanțele în care s-au produs faptele. Provocarea presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acționeze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, iar pe de altă parte, provocarea trebuie să fie produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Nu în ultimul rând, pentru reținerea stării de provocare, în sensul art.73 lit.b C.pen. nu se poate face abstracție de unele criterii obiective, cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția „omului mediu” supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator.
În cauză s-a probat că, anterior lovirii victimei, între aceasta si inculpat s-a derulat un schimb de replici, martorii arătând că cei doi si-au adus injurii si reprosuri reciproce, însă niciunul dintre martori nu a indicat, în concret, care a fost continutul acestora si nici care au fost cuvintele folosite de fiecare dintre cei doi pentru a se putea stabili daca atitudinea părtii vătămate a avut rol provocator si pentru a evalua, în concret, impactul asupra fiecăreia dintre persoanele implicate.
Cert este că în raport de locul consumării incidentului, respectiv în incinta postului de politie si motivul pentru care cei doi se aflau acolo, afirmativ pentru a stinge un litigiu patrimonial, reactia inculpatului a fost una disproportionată si total nejustificată.
Cu privire la pedeapsa aplicată, Curtea constată, contrar criticilor formulate de inculpat, că aceasta a fost în mod corect individualizată, atât sub aspectul felului, precum si al duratei si al modalitatii de executare, printr-o evaluare corespunzatoare a tuturor criteriilor prevazute de art.71 V.C.pen. si tinându-se seama de scopul urmarit prin stabilirea acelei pedepse.
Este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii pe de altă parte.
Fapta săvârșită de către inculpat prezintă un grad de pericol concret relativ ridicat în special ținând cont de împrejurarea că acesta a comis infractiunea în incinta sediului politiei si a dat dovada de violenta ridicată din perspectiva consecintelor produse (actiunea sa fiind curmata doar de interventia fartelui saă, martorul C. N., care l-a imobilizat).
Instanța a avut totodată în vedere circumstanțele privitoare la conduita și persoana inculpatului care este în vârstă de 39 de ani, căsătorit, studii gimnaziale, nu posedă loc de muncă și a suferit numeroase condamanări, inclusiv pentru infractiunea de omor, vătămare corporală si ultraj (f. 17 dos.u.p.).
În acest sens, Curtea retine ca pedeapsa respectivă este proportională cu gravitatea faptei săvârsite de inculpat si, în acelasi timp, juste în raport cu datele personale favorabile acestuia, remarcând că, deși a înteles sa adopte o conduită procesuală partial sinceră, manifestata ca atare si în cursul judecatii, s-a apreciat că scopul sanctiunii poate fi atins si fără privarea de libertate.
Raportat la toate aceste împrejurări faptice obiective, Curtea constata ca aplicarea unei pedepse mai putin severe sub aspectul naturii sau cuantumului, ar conduce la stabilirea unei sanctiuni disproportionate în raport cu gravitatea faptei si pericolul social al persoanei inculpatului.
În ceea ce priveste pedeapsa accesorie, s-a retinut corect că în prezenta cauză, că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale a inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a V.C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei aplicate.
Referitor la solutionarea actiunii civile, Curtea retine ca suma acordata cu titlu de daune morale este justificată si corespunzătoare întinderii prejudiciului nepatrimonial invocat si probat.
Practica judiciară a stabilit că orice atingere prejudiciabilă adusă corpului uman, în afara situațiilor expres statuate, antrenează răspunderea autorului pentru daune corporale. Se poate afirma că suma prejudiciilor nepatrimoniale cauzate prin atingeri aduse integrității corporale sau sănătății persoanei dă expresie prejudiciului corporal.
Rezoluția nr. 75-7 a CE recomandă indemnizarea atingerilor corporale concretizate în neplăceri cum sunt durerile fizice, insomniile, sentimentele de inferioritate, privarea de posibilitatea de a desfășura anumite activități recreative.
Categoria prejudiciului concretizat în dureri fizice sau psihice include întreaga gamă de suferințe și dureri de natură fizică sau psihică ori deopotrivă de natură fizică și psihică, pe care le încearcă victima unui fapt ilicit și culpabil, pe lângă pagubele de natură patrimonială care îi pot fi cauzate pe această cale. Durerile fizice și psihice constituie cele mai frecvente, mai obișnuite și mai firești, dar în același timp și cele mai grave dintre urmările negative ale atingerilor corporale.
Ceea ce se indemnizează este durerea fizică, adică, experiența senzorială dezagreabilă și suferințele psihice consecutive unui traumatism, manifestate prin depresii, nevroze, stări de angoasă. Cauza acestor din urmă suferințe rămâne vătămarea corporală, chiar dacă există și factori favorizatori ai pagubei.
În general, indemnizarea suferințelor fizice și psihice este tratată sub apelativul pretium doloris.
În cauza s-a probat că victimei i-au fost cauzate suferinte fizice si estetice accentuate, urmare a actiunii agresive a inculpatului, consecintele acestei actiuni fiind în măsura de dea dimensiunea acestor suferinte, în acest sens fiind leziunile descrise în certificatul medico-legal mentionat mai sus si numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru refacere.
Pe de altă parte, criteriul echității exprimă cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate. În temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Altfel spus, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii, dar in același timp să nu constituie venituri nejustificate pentru victimele daunelor morale.
În aceste conditii, Curtea considera că suma de 5000 lei acordata cu titlu de daune morale răspunde criteriilor enuntate si este în măsură să acorde satisfactie părtii vătămate.
Pentru toate aceste motive, Curtea concluzionează că apelul inculpatului este nefondat, urmând a fi respins ca atare potrivit art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen., iar sentinta apelată se va mentine în totalitate ca fiind legală si temeinică.
În temeiul art. 275 al. 2 C.proc.pen. se va obliga apelantul să plătească în favoarea statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. M.I. M. împotriva sentinței penale nr. 53 din 13.02.2015 a Judecătoriei Sighetu Marmației.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. V. A. L. H.
GREFIER,
C. C.
Dact.L.H./Dact.S.M
4 ex./15.06.2015
Jud.fond. N. P. I.
| ← Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia nr. 762/2015.... | Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Încheierea nr.... → |
|---|
