Distrugerea (art. 217 C.p.). Decizia nr. 697/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 416/33/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.697/A/2015
Ședința publică din 15 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I., judecător
JUDECĂTOR: E. B.
GREFIER: D. S.
P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: V. G.
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul Ș. I. D. și părțile resp.civilmente Ș. I. și Ș. D. împotriva încheierii penale din 03 martie 2015 a Judecătoriei V. de Sus.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea apelului declarat de inculpat și desființarea în întregime a încheierii atacate, apreciind că în mod nelegal s-a admis o cerere a IPJ Maramureș, Poliția V. de Sus și s-a dispus confiscarea specială a autoturismului marca Nissan. Instanța fondului, după soluționarea cauzei, s-a pronunțat în soluționarea acțiunii penale contrar dispozițiilor art.278, 279 C.pr.pen. care reglementează cazurile de îndreptare a erorii materiale.
CURTEA:
Prin încheierea din 3 martie 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei V. de Sus, în temeiul art.278, art.279 C. pr. pen., s-a admis cererea formulată de IPJ Maramureș-Poliția Orașului V. de Sus și, în consecință, s-a dispus, în temeiul art. 112 al. 1 lit. „b” C. pr. pen., confiscarea specială a autovehiculului marca „Nissan Patrol” culoare negru, . JN1KDSY61U0310530, neînmatriculat în circulație, indisponibilizat la Poliția Orașului V. de Sus.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de 02.03.2015 în dosarul nr._, IPJ Maramureș-Poliția Orașului V. de Sus a solicitat înlăturarea omisiunii din dispozitivul Sentinței penale nr. 120/30.04.2014 pronunțată în dos. cu nr. de mai sus privind confiscarea sau restituirea autovehiculului marca „Nissan Patrol” culoare negru, . JN1KDSY61U0310530, neînmatriculat în circulație, care în anul 2011 a fost indisponibilizat la Poliția Orașului B., iar ulterior la Poliția Orașului V. de Sus.
În motivare, s-a arătat că în rechizitoriu, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V. de Sus a făcut mențiunea cu privire la faptul că instanța trebuie să se pronunțe cu privire la confiscarea specială a autovehiculului, dar referirea făcându-se doar în expozitivul actului de sesizare a instanței.
În drept s-au invocat disp. art. 278, 279 C. pr. pen.
Analizând actele dosarului, instanța a apreciat cererea întemeiată.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că autovehiculul marca „Nissan Patrol” culoare negru, . JN1KDSY61U0310530, de la data introducerii în țară de către numitul H. V., a fost în posesia mai multor persoane ,ultima dată fiind în posesia inculpatului minor Ș. I. D., CNP_, domiciliat în B., ., jud. Maramureș, care l-a folosit la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, respectiv a infracțiunilor de distrugere, prev. și ped. de art. 253 al. 1 NCP, lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 193 al. 2 NCP, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. și ped. de art. 334 al. 1 NCP și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. și ped. de art. 335 al. 1 NCP cu aplicarea art. 38 al. 1 și 2 și art. 113 al. 3 și urm. NCP.
De asemenea, din lucrările dosarului reiese că autovehiculul descris mai sus a fost folosit în comiterea de infracțiuni de către mai multe persoane, așa cum rezultă din referatul de terminare a urmăririi penale din data de 31.08.2011 ( f. 120 d.u.p.).
După introducerea în țară autovehiculul a fost înstrăinat succesiv mai multor persoane, însă niciuna nu a întocmit formalitățile privind înmatricularea lui.
Ultima persoană pe numele căreia a fost cumpărat autovehiculul ce face obiectul cauzei de față, martora T. N. a arătat că „ fostul ei soț i-a cerut buletinul într-o zi și a încheiat în numele ei un contract privind acel autovehicul„ și că „nu a formulat nicio cerere privind restituirea lui” (f.98 dos.), poziție pe care a avut-o și în declarația dată în faza de urmărire penală, aspecte ce relevă că aceasta nu revendică autovehiculul reținut în vederea confiscării.
S-a reținut că nici posesorii anteriori nu au solicitat restituirea lui, invocând și dovedit un drept de proprietate asupra auto marca „Nissan Patrol” culoare negru, . JN1KDSY61U0310530, înmatriculat provizoriu pe numiții H. V. și G. G. până la data de 26.06.2009, așa cum reiese din adresa nr._/11.05.2011 emisă de M.A.I.-SPCRPCÎ a Vehiculelor Maramureș(f.86 d.u.p.) ,dar neînmatriculat la data comiterii faptei de către inculpat ,respectiv în noaptea de 31.03/01.04.2011.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.278 ,art.279 C. pr. pen., instanța a admis cererea și s-a dispus, în temeiul art. 112 al. 1 lit. „b” C. pr. pen., confiscarea specială a autovehiculului marca „Nissan Patrol” culoare negru, . JN1KDSY61U0310530, neînmatriculat în circulație, care în anul 2011 a fost indisponibilizat la Poliția Orașului B., iar ulterior la Poliția Orașului V. de Sus.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul Ș. I. D. și părțile responsabile civilmente Ș. I. și Ș. D..
Calea de atac promovată nu a fost motivată nici în scris și nici oral în fața instanței de control judiciar, părțile neprezentându-se la judecarea cauzei. În aceste împrejurări, Curtea va lua în considerare toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății.
Analizând actele dosarului Curtea ajunge la următoarele constatări:
Prin sentința civilă nr. 120/30.04.2014 a Judecătoriei V. de Sus s-a statuat asupra cauzei penale fiindu-i aplicată inculpatului minor Ș. I. D. măsura educativă a stagiului de formare civică pe o durată de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire și alte violențe, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere. Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului promovat de către inculpat.
Ulterior, prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite, aceeași instanță a Judecătoriei V. de Sus, în aceeași cauză, a dispus, întemeiat pe dispozițiile art. 278 și 279 Cod procedură penală coroborat cu art. 112 alin.1 lit. b Cod penal confiscarea specială a autovehiculului marca Nissan Patrol având . șasiu JN1KDSY61U0310530, autovehicul indisponibilizat la Poliția Orașului V. de Sus.
S-a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra confiscării autovehiculului și ca atare, urmare a cererii formulate de IPJ Maramureș - Poliția orașului V. de Sus, s-a înlăturat omisiunea vădită.
Potrivit art. 279 Cod procedură penală, organul judiciar poate îndrepta el însuși când, urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpretului, avocați, potrivit art. 272 și 273 Cod procedură penală, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau ridicarea măsurilor asiguratorii.
Având în vedere textul de lege aplicabil, Curtea constată că instanța nu avea posibilitatea de a dispune confiscarea specială a autovehiculului pe calea unei încheieri de înlăturare a omisiunii vădite, cele dispuse neregăsindu-se în situațiile expres și limitativ prevăzute la art. 279 Cod procedură penală.
Așa fiind, în temeiul art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală va admite apelurile declarate de inculpatul Ș. I. D. și părțile responsabile civilmente Ș. I. și Ș. D. și va dispune desființarea în întregime a încheierii penale atacate.
Văzând și prevederile art. 275 alin.3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID E:
În baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen. admite apelurile declarate de inculpatul Ș. I. D. și părțile responsabile civilmente Ș. I. și Ș. D. împotriva încheierii penale din 03 martie 2015 a Judecătoriei V. de Sus, pe care o desființează în întregime.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 mai 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
C. ILIEȘELENA B.
GREFIER
D. S.
Red. E.B./M.N.
4 ex./26.05.2015 jud.fond.- V. F. F.
| ← Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Încheierea nr.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 706/2015.... → |
|---|








