Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Încheierea nr. 79/2015. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii penale / 2015

Încheierea nr. 79/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 994/117/2015/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

Cod operator de date cu caracter personal: 8428

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 79/2015

Ședința camerei de consiliu din 06 iulie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: D. A. M.

GREFIER: N. C.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat prin procuror V. T..

S-a luat spre examinare contestația formulată de inculpatul G. B. A. împotriva încheierii penale f.n. din data de 12 iunie 2015, dată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului C. în dosar nr._, având ca obiect măsuri și excepții în procedura camerei preliminare.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29 iunie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta încheiere.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Prin încheierea penală din 12.06.2015 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._ 15, au fost respinse cererile și excepțiile formulate de inculpatul G. B. A. prin apărătorul ales.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 952/P/2010 emis la data de 26.02.2015 de către P. de pe lângă Tribunalul C. privind pe inculpații G. B. andrei și R. T., precum și a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecării în cauza privind pe inculpații G. B. A. și R. T., trimiși în judecată prin rechizitoriul anterior amintit pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

1. G. B. A. - evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c și alin. 3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Codul penal și a art. 5 alin. 1 Codul penal;

- delapidare,prev. și ped. de art. 295 Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Codul penal, a art. 308 Codul penal și a art. 5 Codul penal;

2. R. T. - delapidare,prev. și ped. de art. 295 Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Codul penal, a art. 308 Codul penal și a art. 5 Codul penal.

Pentru a pronunța această soluție judecătorul de cameră preliminară a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. emis la data de 26.02.2015 în dosar nr. 952/P/2010 și înregistrat la Tribunalul C. la data de 03.03.2015 sub număr unic de dosar_ 15, au fost trimiși în judecată inculpații GRUITĂ B. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c și alin. 3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. penal actual și art. 5 alin. 1 C. penal actual și de delapidare, prev. și ped. de art. 295 C. penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. penal, art. 308 C. penal și art. 5 C. penal și R. T., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev. și ped. de art. 295 C. penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. penal, art. 308 C. penal și art. 5 C. penal.

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut, în esență, în actul de sesizare al instanței faptul că inculpatul G. B. A. care, în perioada 2009-2010, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de asociat și administrator al .. C.-N. și . C.-N., ar fi înregistrat în contabilitatea celor două societăți documente justificative fictive (contracte, facturi, chitanțe) privind efectuarea unor cheltuieli (achiziții mărfuri și servicii) care nu au la bază operațiuni reale, aferente unor operațiuni pretins derulate cu . SRL București, cu consecința diminuării profitului impozabil și a majorării TVA deductibile, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către stat aferente relațiilor comerciale, de natura livrărilor, derulate cu . Păniceni, jud. C., . SRL C.-N., . C.-N., . C.-N., . C.-N., . C.-N., .-N., . LMT SRL A. și . C.-N., cauzând un prejudiciu total în cuantum de 3.443.095 lei, din care suma de 689.759 lei, (TVA în sumă de 372.269 lei și impozit pe profit în sumă de 313.759 lei), în raport cu . C.-N. și suma de 2.757.306 lei, (TVA în sumă de 1.496.823 lei și impozit pe profit în sumă de 1.260.483 lei), în raport cu . C.-N..

Cu privire la același inculpat s-a reținut că în perioada 2009-2010, în calitate de asociat și administrator al . C.-N., prin acțiuni conjugate cu cele ale inculpatului R. T., în mod repetat și în baza unei înțelegeri prealabile, ar fi inițiat și materializat operațiuni de debitare a conturilor firmei menționate, deschise la BRD și Banca Comercială INTESA SANPAOLO ROMÂNIA SA, prin operațiuni de retragere numerar la ghișeu și de retragere de bani folosind ATM-uri bancare și card-ul cu terminația 2424, însușindu-și prin aceste manopere suma totală de 7.587.235 lei, provenită din încasările de la clienții firmei.

În ceea ce-l privește pe inculpatul R. T., s-a reținut că în perioada 2009-2010, în calitate de asociat și administrator al . C.-N., prin acțiuni conjugate cu ale inculpatului G. B. A., în mod repetat și în baza unei înțelegeri prealabile, ar fi inițiat și materializat operațiuni de debitare a conturilor firmei menționate, deschise la BRD și Banca Comercială INTESA SANPAOLO ROMÂNIA SA, prin operațiuni de retragere numerar la ghișeu și de retragere de bani folosind ATM - uri bancare și card-ul cu terminația 2424, însușindu-și prin aceste manopere suma totală de 7.587.235 lei, provenită din încasările de la clienții firmei.

Situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței are la bază următoarele mijloace de probă, structurate într-un număr de 4 volume, după cum urmează:

Vol. I: procesul-verbal nr.3687/CJ/20.10.2010 încheiat de Garda Financiară - Secția C. (f.49-62); istoricul firmei B. SRL și actele anexă (f.66-131); contract de prestări servicii nr.402/10.08.2009 și actul adițional încheiat de . cu . SRL București, precum și facturile fiscale emise (f. 132-150); fișa contului . (f.151-152); istoricul . SRL(f. 153-283); informații fiscale emise de ANAF (f.286-298); contractul de prestări servicii nr.302/7.01.2009 încheiat de . ., precum și facturile fiscale emise (f.299-318); anexe la procesul-verbal de control, respectiv situații achiziții și livrări întocmite de Garda Financiară - Secția C. (f.319-320); documente emise de . în baza contractului încheiat cu . C.-N. (f.321-649)

Vol. II: procesul-verbal nr.3686/CJ/20.10.2010 încheiat de Garda Financiară - Secția C. (f. 14-33); istoricul firmei S. C. SRL și actele anexă (f.42-114); contract de prestări servicii nr.30/30.07.2009 și actul adițional încheiat de . cu . SRL București, precum și facturile fiscale, chitanțele emise, registre de casă (f. 115-136); fișa contului . (f. 137-143); documente privind . . SRL(f. l45-160); contractul de prestări servicii nr.21/5.01.2009 încheiat de . cu ., precum și facturile fiscale emise (f. 161-l73); anexe la procesul-verbal de control, respectiv situații achiziții și livrări întocmite de Garda Financiară - Secția C., precum și note explicative (f.34-40); documente emise de . în baza contractului încheiat cu . C.-N. (f. 174-457); contractul de prestări servicii nr. 24/6.01.2009 încheiat de . cu . SRL, precum și facturile fiscale emise (f. 459-478); contractul de prestări servicii încheiat de . cu ., precum și facturile fiscale emise (f.479-485); contractul de colaborare nr.252/24.08.2009 încheiat de . cu ., precum și facturile fiscale emise (f.486-490); contractul de prestări servicii nr.235/01.09.2009 încheiat de . cu ., precum și facturile fiscale emise (f.491-502); contractul de prestări servicii nr.23/01.02.2010 încheiat de . cu ., precum și facturile fiscale emise (f.503-507); contractul de prestări servicii nr. 1092/21.12.2009 încheiat de . cu . SRL, precum și facturile fiscale emise (f.508-514); contractul de prestări servicii nr.250/06.05.2010 încheiat de . cu ., precum și facturile fiscale emise (f.515-524)

Vol. III: contract de prestări servicii nr.50/01.04.2010 încheiat de . cu ., facturile fiscale emise, precum și documentele aferente contractului încheiat (f.4-798);

Vol. IV: adresa nr. 5073/2012 emisă de ITM C., precum și actele anexă (f.22-26) adresa nr._/2014 emisă de ITM C., precum și actele anexă (f.27-114); extrase după contul bancar al . deschis la INTESA SANPAOLO Bank SA (f. 116-127,129-131) extrase după contul bancar al . deschis la BRD - Sucursala C. (f. 133-211, 217-275); registru de casă al . aferent lunii aprilie 2010, lunii noiembrie 2009 (f.l28,211-216); declarația informativă 394 privind . SRL București (f.277-280); declarații martori (f.332-334, 337-338, 341-345, 351-354); declarațiile învinuiților/inculpaților (f. 357-360, 366, 374-375, 379-388, 394, 397,400-405); adresa emisă de ANCPI, precum și actele anexă (f.411-507) adresa nr._/2012 emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul Municipiului C.-N. (f. 508); adresa nr._/30.10.2014 emisă de ANAF-DRGFP C.-N. de constituire de parte civilă (f.597) adresa nr.1602/2015 emisă de OCPI C. (f.601-615).

În cadrul procedurii camerei preliminare, inculpatul G. B. A. a ridicat o . excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței și a efectuării actelor de către organul de urmărire penală, iar P. de pe lângă Tribunalul C. căruia i-a fost comunicată o copie de pe memoriul depus de către inculpatul mai sus amintit, a răspuns în termenul prevăzut de art. 344 alin. 4 Codul de procedură penală.

Astfel inculpatul G. B. A. a invocat excepția nulității tuturor actelor de urmărire penală și de administrare a probelor, inclusiv a dispozițiilor de trimitere în judecată din rechizitoriu, din dosarul nr. 952/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., precum și excepția neregularității actului de sesizare a instanței, respectiv rechizitoriul nr. 952/P/2010, emis la data de 26.02.2015 de P. de pe lângă Tribunalul C., iar drept consecință, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul C. să dispună anularea tuturor actelor de urmărire penală din dosarul mai sus menționat ca fiind lovite de nulitate și să constate neregularitatea actului de sesizare a instanței, iar în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) și c) - C.proc.pen. să dispună restituirea cauzei la parchet pentru remedierea neregularităților, dacă acestea nu sunt remediate în termenul prevăzut la art. 345 alin. (2) C.proc.pen.

În motivarea excepțiilor invocate inculpatul a arătat că potrivit art. 221 din Codul de procedură penală din 1968 organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț ori se sesizează din oficiu când află pe orice cale că s-a săvârșit o infracțiune. În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens. Potrivit art. 90 din Codul de procedură penală 1968 procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată constituie mijloace de probă, iar potrivit art. 91 din Codul de procedură penală 1968 - procesul-verbal trebuie să conțină elementele enumerate de la lit. a - lit. f.

Raportat la faptul că procesul-verbal sus menționat nu ar respecta conținutul și forma impuse de lege, inculpatul a arătat că s-ar impune constatarea nulității relative a acestuia potrivit art. 282 alin. 1 și alin. 4 lit. a Codul de procedură penală raportat la art. 2 Codul de procedură penală, motivat de împrejurarea că inculpatul G. B. A. ar justifica un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate, față de acesta demarându-se o procedură penală pentru o faptă că nu corespunde cu cea cu privire la care organele judiciare s-au sesizat inițial.

Astfel, dacă prin procesele-verbale încheiate în data de 12.10.2010, organele de poliție s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, ulterior prin Rezoluția din data de 10.07.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal 1969, iar prin Rezoluția din data de 17.07.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal 1969.

Potrivit art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală 1968 organul de urmărire penală sesizat în vreun din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10.

În lumina dispozițiilor legale mai sus invocate, organul de urmărire penală care s-a sesizat sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, conform proceselor-verbale din data de 12.10.2010, nu avea cum să dispună începerea urmăririi penale decât cu privire la fapta/faptele față de care s-a sesizat inițial.

Or, din cuprinsul celor două rezoluții de începere a urmăririi penale rezultă că organul de urmărire penală a dispus începerea urmăririi penale cu privire la alte fapte, și anume cea de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal 1969, respectiv evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal 1969.

În continuare, se arată că potrivit art. 228 alin. 3¹ din Codul de procedură penală 1968 rezoluția de începere a urmăririi penale, emisă de organul de cercetare penală, se supune confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activității de cercetare penală, în termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind obligate totodată să prezinte și dosarul cauzei.

Lecturând conținutul Rezoluției din data de 10.07.2012 inculpatul arată că aceasta a fost confirmată doar formal de către procurorul care supraveghea urmărire penală, prin aplicarea unei parafe în colțul stânga sus a rezoluției menționate, fără o minimă expunere a motivelor pentru care s-a dispus confirmarea începerii urmăririi penale, similar procedându-se și în cazul Rezoluției din data de 17.07.2012.

Potrivit art. 280 alin. (1) - C.proc.pen., încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condițiile prevăzute expres în prezentul cod. De asemenea, potrivit art. 280 alin. (2) - C.proc.pen., actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea și actul declarat nul.

Așa fiind, în baza dispozițiilor legale mai sus amintite și a principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis potrivit căruia anularea (desființarea) actului juridic inițial (primar) atrage și anularea actului juridic subsecvent (următor), ceea ce înseamnă că se impune anularea rezoluției din data de 10.07.2012, respectiv a rezoluției din data de 17.07.2012, precum și a tuturor actelor de urmărire penală subsecvente, fiind în legătură directă cu aceste rezoluții, inclusiv a actului de sesizare a instanței de judecată, respectiv a Rechizitoriului emis în data de 26.02.2015 de către P. de pe lângă Tribunalul C..

Nulitatea relativă este reglementată de art. 282 - C.proc.pen., potrivit căruia încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate.

Vătămarea inculpatului G. B. A. în ceea ce privește nulitatea actelor de urmărire penală menționate anterior constă în aceea că aceste acte au stat la baza dispoziției de punere în mișcare a acțiunii penale și de trimitere în judecată.

Interesul propriu al inculpatului G. B. A. în invocarea nulității actelor de urmărire penală menționate rezultă din însăși vătămarea produsă acestuia, în baza actelor de urmărire penală a căror nulitate se solicită a se constata fiind dispuse măsuri procesual penale împotriva sa.

Sub aspectul termenului până la care poate fi invocată nulitatea relativă, inculpatul a arătat că și această condiție este îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) - C.proc.pen., astfel, că încălcarea intervenind în cursul urmăririi penale, aceasta poate fi invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară.

În ceea ce privește excepția neregularității actului de sesizare a instanței de judecată, referindu-se la modalitatea de descriere a faptei în rechizitoriu, inculpatul a arătat că aceasta trebuie să facă referire pe scurt la datele privitoare la faptă, cât și la împrejurările în care a fost comisă (unde și când a fost săvârșită, prin ce mijloace și pentru care motive, etc.). Fiecare faptă expusă și fiecare afirmație făcută trebuie sprijinite pe o referire la probele existente, cu indicarea paginii din dosar. Rechizitoriul trebuie să cuprindă explicațiile date de către inculpat cu privire la învinuirea ce i se aduce, atât atunci când acesta și-a recunoscut vina, cât și atunci când nu și-a recunoscut-o, în acest ultim caz arătându-se obiecțiile și probele pe care le-a prezentat în apărare.

Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta (faptele) și persoana (persoanele) pentru care s-a efectuat urmărirea penală, în sensul că nu se poate dispune trimiterea în judecată pentru o faptă pentru care inculpatul nu a fost învinuit în mod legal și ascultat în vederea exercitării dreptului său la apărare, după cum nu poate fi trimisă în judecată o persoană care nu a avut calitatea de inculpat în cursul urmăririi penale. Urmărirea penală instituie anumite garanții ale dreptului la apărare și nu poate fi justificată trimiterea direct în judecată a unei persoane față de care nu au operat aceste garanții.

Astfel, trebuie să existe concordanță deplină între procesul-verbal de sesizare din oficiu, rezoluția de începere a urmăririi penale, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și dispoziția de trimitere în judecată din rechizitoriu, atât sub aspectul faptei reținute în sarcina inculpatului cu încadrarea juridică ce este corespunzătoare, cât și a identității acestuia. De principiu, rechizitoriul care a depășit aceste limite nu este legal întocmit și nu ar trebui să producă efectul de trimitere în judecată pentru faptele și persoanele față de care nu s-a efectuat urmărirea penală.

Prin urmare, nu se poate proceda la pronunțarea unei soluții finale, cu respectarea legii, în condițiile în care sesizare inițială a organelor cercetare penală s-a făcut sub aspectul unei fapte, iar dispoziția de începere a urmăririi penale vizează o altă faptă. Această împrejurare duce la nelegala sesizare a instanței, întrucât, așa cum nu îi este permis judecătorului să pronunțe o soluție de condamnare sau de achitare pentru o altă infracțiune decât cea pentru care a fost sesizat prin rechizitoriu, la fel nu îi poate fi recunoscută instanței posibilitatea de a pronunța o asemenea soluție pentru o infracțiune pentru care nu a fost legal sesizată, întrucât urmărirea penală a lipsit în raport cu acea infracțiune. În susținerea unei asemenea teze, s-a făcut trimitere la considerentele jurisprudențiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului, care în numeroase cauze (Kamasinski c. Austria, Mattocia c. Italia, Zaices c. Letonia) a statuat că prin reglementarea art. 6 paragraful 3 din Convenție s-a urmărit ca o atenție specială să fie acordată imperativului încunoștințării inculpatului în privința acuzației: actul de acuzare joacă un rol determinant în legalitatea urmăririi penale, întrucât persoana trimisă în judecată este în mod oficial notificată cu privire la baza juridică și factuală a acuzației ce i se aduce.

Articolul 6 paragraful 3 îi garantează acuzatului nu numai dreptul de a fi informat asupra naturii acuzației, adică asupra faptelor materiale pe care acestea se fundamentează, ci și asupra încadrării juridice a infracțiunii în raport de faptele ilicite, într-un mod detaliat, întrucât în procesul penal o informare completă, detaliată cu privire la natura învinuirii reprezintă o premisă obligatorie în asigurarea imperativului unui proces echitabil.

În ceea ce privește modalitatea de descriere a faptei în rechizitoriu, s-a arătat că aceasta trebuie să facă referire pe scurt la datele privitoare la faptă, cât și la împrejurările în care a fost comisă (unde și când a fost săvârșită, prin ce mijloace, și pentru care motive, etc). Fiecare faptă expusă și fiecare afirmație făcută trebuie sprijinite pe o referire la probele existente, cu indicarea paginii din dosar. Rechizitoriul trebuie să cuprindă explicațiile date de către inculpat cu privire la învinuirea ce i se aduce, atât atunci când acesta și-a recunoscut vina, cât și atunci când nu și-a recunoscut-o, în acest ultim caz arătându-se obiecțiile și probele pe care le-a prezentat în apărare.4

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Elementul material al laturii obiective constă în evidențierea. în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operațiuni fictive.

În art. 2 lit. f) din aceeași lege este dată și definiția operațiunii fictive, ca fiind disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există.

Operațiunea fictivă poate să constea, printre altele, și în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale.

A evidenția operațiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operațiuni care nu au existat în documentele legale, cum ar fi, spre exemplu, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, înregistrarea operațiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operațiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operațiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operațiuni fictive pentru care nu există document justificativ.

Documentul justificativ reprezintă înscrisul în care se consemnează orice operațiune patrimonială în momentul efectuării ei și care stă la baza înregistrărilor în contabilitate.

Este esențial ca fapta să fie prezentată cu toate elementele ce au relevanță penală, sub aspectul conținutului unei infracțiuni, nu numai pentru a înlătura orice dubiu cu privire la obiectul judecății, ci și pentru a asigura la modul efectiv exercitarea dreptului la apărare.

Așa fiind, exceptând o expunere generică a imaginii de ansamblu a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului G. B. A., ignorând faptul că răspunderea penală este individuală, și nu colectivă, acest inculpat apreciază că în rechizitoriu nu s-a precizat în concret și detaliat, cu trimitere pertinentă la probele care o susțin, în ce constă activitatea infracțională care i se reproșează.

Așa fiind, G. B. A. a constatat că de fapt rechizitoriul ar prelua ad literam conținutul proceselor-verbale de control întocmite de către Garda Financiară, control ce a avut ca obiectiv verificarea tranzacțiilor comerciale derulate în perioada 01.01._10, de către ., respectiv de către ., fără să se evidențieze în ce ar fi constat conduita culpabilă a inculpatului G. B. A..

În accepțiunea inculpatului, simpla înșiruire a actelor contabile evidențiate în cuprinsul proceselor-verbale de control nu ar echivala cu descrierea faptei prevăzută de art. 328 Codul de procedură penală.

În aceeași ordine de idei, G. B. A. apreciază că s-ar impune și clarificarea numărului de acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, câtă vreme trimiterea în judecată s-a făcut prin reținerea dispozițiilor art. 35 alin. 1 Codul penal (infracțiunea continuată).

Articolul 6 paragraful 3 lit. e din CEDO recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat, în mod detaliat, nu numai cu privire la cauza acuzării, adică cu privire la faptele materiale de care este acuzat și pe care este fondată acuzația, dar și cu privire la natura acuzării, adică încadrarea juridică a faptelor.

Potrivit art. 328 alin. 1 Codul de procedură penală rechizitoriul cuprinde probele și mijloacele de probă. Aceasta însemnă că și în actuala reglementare, rechizitoriul trebuie să cuprindă nu numai o enumerare a mijloacelor de probă, ci și o analiză a acestora, din care să rezulte constatarea existenței infracțiunii, identificarea persoanei care a săvârșit-o și cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

În doctrină, s-a arătat că procurorul trebuie să analizeze detaliat mijloacele de probă administrate pentru reținerea situației de fapt pe care este întemeiată acuzarea, și anume cauza acuzării, să prezinte motivele pentru care sunt reținute unele mijloace de probă sau pentru care sunt înlăturate altele. În cadrul acestei analize, este necesar ca procurorul să analizeze și apărărilor formulate de către inculpat, combătându-le sau reținându-le.

În speță, în cuprinsul rechizitoriului se enumera probele și mijloacele de probă administrate în cauză - respectiv la capitolul II, sunt efectiv menționate cu liniuță - fără însă ca actul de sesizare să cuprindă o interpretare judicioasă a acestora.

Pe de altă parte, inculpatul remarcă faptul că sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Codul penal, față de coinculpatul R. T. s-a dispus soluția clasării în temeiul art. 16 lit. c Codul de procedură penală, apreciindu-se că probele administrate în cauză nu ar confirma implicarea obiectivă și subiectivă a acestui inculpat.

Această dispoziție de clasare este apreciată ca fiind în totală contradicție cu considerentele rechizitoriului, considerente care în egală măsură îi vizează pe ambii inculpați, atât pe inculpatul G. B. A., cât și pe inculpatul R. T., ambii având dubla calitate de asociat și administrator în cele două societăți comerciale. Prin urmare, pentru identitate de rațiune soluția corectă pe care procurorul trebuia să o dispună era cea prevăzută de art. 16 lit. c Codul de procedură penală față de ambii inculpați (filele 18-22).

Prin referatul depus la dosar (filele 27-28 dosarul penal nr._ 15), P. de pe lângă Tribunalul C. a răspuns în termenul legal excepțiilor invocate și a solicitat respingerea excepțiilor formulate, cu consecința constatării legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. În legătură cu prima excepție formulată, P. a arătat că din conținutul proceselor verbale de sesizare din oficiu datate 12.10.2010 rezultă în esență faptul că ofițerul de caz s-a sesizat despre faptul că reprezentanții legali ai . C.-N. și . C.-N., în perioada 2008-2010, au omis contabilizarea tuturor veniturilor realizate cu consecința sustragerii de la plata TVA, și au procedat la înregistrarea unor documente fictive, conchizându-se în sensul demarării unor investigații sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală în modalitatea prev. și ped. de art. 9 alin. l lit. b din Legea 241/2005.

Dincolo de faptul că aceste procese-verbale de sesizare din oficiu îndeplinesc, în esență, prin formă și conținut, minimele cerințe prevăzute de art. 91 din Codul de procedură penală 1968 și se referă la două infracțiuni de evaziune fiscală (atât la cea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b, cât și la cea prevăzută de art. 9 alin. l lit. c din Legea 241/2005), aceste înscrisuri nu sunt singurele acte de sesizare care ar fi fundamentat demararea investigațiilor penale și începerea urmăririi penale în acest dosar, deoarece au fost efectuate sesizări penale, formulate în baza prevederilor art. 225 Codul de procedură penală 1968 și art. 7 lit. f din OUG 91/2003, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală Garda Financiară - Secția C., despre care apărarea nu a făcut vorbire în acest dosar, documente care prin informațiile furnizate și prin actele de control atașate ar fi fundamentat dispozițiile de începere a urmăririi penale în cauză sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. l lit. c din Legea 241/2005.

S-a conchis astfel că rezoluțiile de începere a urmăririi penale față de inculpații G. B. A. și R. T., în calitate de reprezentanți legali ai celor doi agenți economici nominalizați mai sus, sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea prev. și ped. de art. 9 alin. l lit. c din Legea 241/2005, s-ar baza pe două modalități legale de sesizare penală (internă și externă) și s-ar întemeia pe prevederile legislației procesual-penale în vigoare la data întocmirii lor.

Criticile apărării sunt apreciate a fi nefondate și în ceea ce privește susținerea nemotivării de către procurorul de caz a rezoluțiilor de confirmare a rezoluțiilor prin care s-a dispus începerea urmăririi penale în cauzele conexate. Din simpla examinare a considerentelor celor două rezoluții se poate desprinde concluzia că procurorul de caz a examinat eventuala incidență a cazurilor prevăzute de art. 10 din Codul de procedură penală 1968 pe fondul dispunerii confirmării în temeiul art. 228 alin. 3¹ Codul de procedură penală 1968, conduită urmată de altfel și de ofițerul de caz, conform prevederilor art. 228 alin. l Codul de procedură penală 1968, ceea ce ar semnifica în esență motivarea măsurii procesuale dispuse.

În ceea ce privește a doua excepție prin care apărarea a criticat regularitatea rechizitoriului întocmit de procuror la data de 26.02.2015 în dosarul nr. 950/P/2010 și a susținut că sesizarea instanței s-ar fi făcut în mod nelegal, întrucât nu ar exista o concordanță între fapta care a făcut obiectul sesizării penale inițiale și cea vizată de dispoziția de începere a urmăririi penale și că prin urmare pentru infracțiunea dedusă judecății ar lipsi urmărirea penală, reprezentantul Ministerului Public a arătat că s-ar impune respingerea acestei excepții pentru aspectele arătate și în legătură cu prima excepție, dar și pentru că inculpatul a fost notificat oficial cu privire la natura și conținutul infracțiunilor reținute în sarcina sa, precum și cu privire la încadrarea lor juridică.

Cu privire la critica formulată de apărarea inculpatului G. B. A. prin care s-a susținut că activitatea infracțională care se reține în sarcina fiecărui inculpat nu ar fi precizată, detaliată și că nu s-ar face o trimitere pertinentă la probele care o susțin, precum și faptul că nu se indică numărul de acte materiale care pledează pentru reținerea în cauză a formei continuate a infracțiunii de evaziune fiscală, procurorul a arătat că din simpla examinare a actului de sesizare criticat s-ar putea deduce în mod clar, pe de o parte, faptul că procurorul de caz a analizat punctual operațiunile comerciale fictive „derulate” de cele două firme administrate de inculpații G. B. A. și R. T. în perioada de referință infracțională (la pct. I lit. a), relația comercială derulată de . C.-N. cu . SRL București, iar la pct. II lit. a), relația . C.-N. cu . SRL București ), fiind reliefate în acest cadru numărul contractelor încheiate aparent, precum și numărul facturilor fiscale emise în derularea aparentă a contractelor comerciale, iar pe de altă parte, și faptul că procurorul de caz a făcut trimitere la probele avute în vedere, pe care le-a și analizat, în acest cadru luându-se și decizia de clasare a cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul R. T..

Răspunzând acestor excepții, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond le-a respins ca fiind nefondate din următoarele considerente:

Raportat la diferențele înregistrate între infracțiunile pentru care s-au sesizat din oficiu organele de urmărire penală, magistratul a reținut că prin procesul-verbal încheiat la data de 12.10.2010, organele de poliție judiciară din cadrul IPJ C. - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu, în temeiul art. 221 alin. 1 C.P.P. (1968) cu privire la săvârșirea de către numitul G. B. A. în calitate de administrator și asociat al . a infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 - constituindu-se dosarul penal nr. 952/P/2010, reținându-se sub aspectul stării de fapt că această societate, în perioada anilor 2008-2010 s-ar fi sustras de la plata TVA-ului prin neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor realizate din activitățile desfășurate, precum și prin înregistrarea unor documente fictive (vol. I fila 32).

Prin procesul-verbal încheiat la data de 12.10.2010, organele de poliție judiciară din cadrul IPJ C. Serviciul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu, în temeiul art. 221 alin. 1 C.P.P. (1968) cu privire la săvârșirea de către numitul G. B. A. în calitate de administrator și asociat al . a infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 - constituindu-se dosarul penal 954/P/2010- reținându-se sub aspectul stării de fapt că această societate, în perioada anilor 2008-2010 s-ar fi sustras de la plata TVA-ului prin neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor realizate din activitățile desfășurate, precum și prin înregistrarea unor documente fictive (vol. I fila 33).

Prin Rezoluția din data 10.07.2012, confirmată prin Rezoluția din data de 10.07.2012, Serviciul de Investigare a Fraudelor (în dosarul 952/P/2010), a dispus începerea urmăririi penale față de numitul G. B. A., sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 CP. (1968), constând în aceea că în perioada 2009-2010 a înregistrat în contabilitățile societăților . și . SRL, documente fictive care nu aveau la bază operațiuni reale, diminuându-și astfel impozitul pe profit și totodată deducând un TVA ilicit, prejudiciul cauzat bugetului general consolidat fiind de 685.759 lei.

Prin Rezoluția din data 17.07.2012, confirmată prin Rezoluția din data de 17.07.2012, Serviciul de Investigare a Fraudelor (în dosarul 952/P/2010), a dispus începerea urmăririi penale față de numitul G. B. A., sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P. (1968), constând în aceea că în perioada 2009-2010 a înregistrat în contabilitățile societăților . și . SRL, documente fictive care nu aveau la bază operațiuni reale, diminuându-și astfel impozitul pe profit și totodată deducând un TVA ilicit, prejudiciul cauzat bugetului general consolidat fiind de 2.757.306 lei.

Prin Ordonanța din data de 09.10.2012 s-a dispus conexarea dosarului 954/P/2010 la dosarul 952/P/2010.

Prin Ordonanța din data de 08.01.2013, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c și alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P. (1968) și evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P. (1968), în infracțiunea de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P. (1968).

Prin aceeași Ordonanță s-a dispus și extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev. și ped. de art. 215¹alin. 1, alin. 2 C.P. (1968), cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.P., cu aplicarea art. 33 lit. a C.P. (1968).

Prin Ordonanța din data 03.04.2014 s-a dispus:

1. Schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. și ped. de art. 215¹ alin. 1, alin. 2 CP. (1968) cu aplicarea art. 41 alin. 2 CP. (1968) în infracțiunea prev. și ped. de art. 295 C.P. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.P. cu aplic. art. 5 C.P.

2. Schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P. (1968) în infracțiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.P. cu aplicarea art. 5 C.P.

3. Extinderea urmăririi penale cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 C.P. în condițiile prev. de art. 33 lit. a C.P. (1968) în condițiile prev. de art. 5 C.P.

4. Punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, delapidare și înșelăciune prev. de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.P., art. 295 C.P. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.P. și două infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 C.P., totul în condițiile art. 33 lit. a C.P. (1968) și art. 5 C.P.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că din descrierea pe scurt a stării de fapt pentru care organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu este amintită și infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, doar că la încadrarea în drept nu este amintită și această infracțiune dintr-o eroare sau pur și simplu sub presiunea evenimentelor și sub încărcătura lucrărilor ce le aveau în cercetare penală.

Potrivit art. 221 C.P.P. (1968) organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț ori se sesizează din oficiu când află pe orice cale că s-a săvârșit o infracțiune. În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens.

Potrivit art. 90 C.P.P. (1968) procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată constituie mijloace de probă, iar potrivit art. 91 C.P.P. (1968) procesul-verbal trebuie să conțină data si locul unde este încheiat, ora la care a început și ora la care s-a terminat încheierea procesului-verbal; numele, prenumele si calitatea celui care îl încheie, numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor asistenți, când există; descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate; numele, prenumele, ocupația și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora; mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.

Magistratul a constatat că din dispozițiile legale mai sus citate nu rezultă că pentru faptele pentru care se sesizează din oficiu organele de cercetare penală sau de urmărire penală, după caz, trebuie să menționeze în actul de sesizare și încadrarea juridică a faptelor pentru care se sesizează.

Din procesele verbale de sesizare din oficiu din prezenta cauză reiese că sesizarea a fost făcută pentru două infracțiuni, și anume cele prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 și respectiv de art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, din care numai pentru prima infracțiune s-a indicat încadrarea juridică.

De altfel, în practica judiciară a instanțelor judecătorești s-a consacrat un curent de opinie, quasi-unanim, conform căruia organele judiciare nu sunt ținute la momentul începerii urmăririi penale de încadrarea juridică dată faptei sau faptelor prin actul de sesizare.

Cu privire la faptul că rezoluția de începere a urmăririi penale dată de către organele de cercetare penală nu ar fi fost confirmată motivat de către procurorul care supraveghea urmărirea penală, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că din simpla examinare a considerentelor celor două rezoluții se desprinde concluzia că procurorul de caz a examinat eventuala incidență a cazurilor prevăzute de art. 10 din Codul de procedură penală 1968 pe fondul dispunerii confirmării în temeiul art. 228 alin. 3¹ Codul de procedură penală 1968, ceea ce ar semnifica în esență motivarea măsurii procesuale dispuse.

De altfel, chiar și în materia motivării hotărârilor judecătorești, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu interzice instanței superioare să preia motivarea hotărârii instanței inferioare, câtă vreme în căile de atac se invocă aceleași aspecte cu privire la care instanța de fond a răspuns deja, sens în care a fost amintită cauza B. împotriva României. Cu atât mai mult, în situația unor acte de urmărire penală, în condițiile în care această fază nu este contradictorie, așadar nu existau noi argumente împotriva celor din rezoluția de începere a urmăririi penale, nu era imperativ necesar să se adauge alte argumente. Procurorul ar fi trebuit practic doar să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 228 al. 1 din Codul de procedură penală 1968, adică existența vreunuia dintre cazurile care ar putea împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale.

Magistratul de la tribunal a apreciat ca fiind total nefondată și excepția conform căreia sesizarea instanței s-ar fi făcut în mod nelegal, întrucât nu ar exista o concordanță între fapta care a făcut obiectul sesizării penale inițiale și cea vizată de dispoziția de începere a urmăririi penale și că prin urmare pentru infracțiunea dedusă judecății ar lipsi urmărirea penală. El a motivat că această apărat ar avea la bază un silogism fals, care ar porni de la o premisă nereală. Astfel, sesizarea din oficiu s-a realizat pentru două infracțiuni, iar nu pentru una – așa cum s-a motivat pentru înlăturarea primei excepții invocate, iar urmărirea penală a fost începută numai pentru una din cele două infracțiuni. De altfel, înainte de începerea urmăririi penale inculpatul nici nu este subiect procesual, nu are drepturi sau obligații procesuale, așa că nici nu ar avea ce drept să-i fie încălcat. Abia după începerea urmăririi penale, acestuia i se aduce la cunoștință de îndată învinuirea și acesta are dreptul să fie ascultat în legătură cu acuzația concretă formulată și să formuleze ce apărări dorește în raport de aceasta.

S-a apreciat a fi total lipsită de logică afirmația inculpatului G. B. A. că pentru infracțiunea dedusă judecății lipsește urmărirea penală, când pentru această infracțiune a fost începută urmărirea penală și în raport de această acuzație inculpatul a avut posibilitatea să își formuleze apărarea.

Și excepția privind modul de redactare a actului de sesizare a fost respinsă de judecătorul de cameră preliminară, acesta observând că procurorul de caz a analizat punctual operațiunile comerciale pretins fictive ale celor două firme administrate de inculpatul G. B. A., fiind reliefate numărul contractelor încheiate aparent, precum și numărul facturilor fiscale emise în derularea aparentă a contractelor comerciale, iar pe de altă parte, procurorul de caz a făcut trimitere la probele avute în vedere, pe care le-a și analizat, în acest cadru luându-se și decizia de clasare a cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul R. T..

S-a apreciat că numărul actelor materiale ce intră în conținutul elementului material al infracțiunii de evaziune fiscală este perfect determinabil din trimiterile la facturile aferente fiecărui contract, chiar dacă nu este indicat în concret.

Lecturând actul de sesizare a instanței judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul din cauză cuprinde toate elementele indicate în art. 238 Codul de procedură penală, fapta fiind concret și clar descrisă.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul G. B. A. care a solicitat admiterea contestației și implicit a excepției nulității tuturor actelor de urmărire penală și de administrare a probelor, a excepției neregularității actului de sesizare a instanței, desființarea încheierii penale atacate și restituirea cauzei la parchet.

În motivarea contestației inculpatul prin memoriul depus la dosar și concluziile orale ale apărătorului ales cu privire la excepția nulității tuturor actelor de urmărire penală și a probelor administrate a arătat în esență că:

procesul-verbal de sesizare din oficiu nu ar respecta conținutul și forma impuse de lege, respectiv că organul de urmărire penală care s-a sesizat sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 (conform proceselor verbale din data de 12.10.2010) nu avea cum să dispună începerea urmăririi penale decât cu privire la fapta /faptele pentru care s-a sesizat inițial;
rezoluțiile din datele de 10.07.2012 și de 17.07.2012 (filele 28, 29 vol. I dosarul de urmărire penală) au fost confirmate doar formal de către procurorul responsabil de caz, prin aplicarea unei parafe în colțul stânga sus a rezoluțiilor menționate, fără o minimă expunere a motivelor pentru care s-a dispus confirmarea începerii urmăririi penale;

Cu privire la excepția neregularității actului de sesizare a instanței inculpatul – prin apărător ales - a arătat în esență că:

nu există concordanță deplină între procesul-verbal de sesizare din oficiu, rezoluția de începere a urmăririi penale, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și dispoziția de trimitere în judecată din rechizitoriu, atât sub aspectul faptei reținute în sarcina inculpatului cu încadrarea juridică corespunzătoare, cât și a identității acestuia;
modalitatea de descriere a faptei în rechizitoriu nu ar respecta prevederile art. 328 Codul de procedură penală, respectiv nu se face referire pe scurt la datele privitoare la faptă, la împrejurările în care a fost comisă, la probele existente cu indicarea paginii din dosar, la explicațiile date de inculpat sau la obiecțiile și probele prezentate în apărare;
nu s-a clarificat numărul de acte materiale care ar intra în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, atât timp cât trimiterea în judecată s-a făcut prin reținerea dispozițiilor art. 35 alin. 1 Codul penal;
rechizitoriul nu ar cuprinde o analiză a mijloacelor de probă din care să rezulte existența infracțiunii, identificarea persoanei care a săvârșit-o și cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei;
procurorul a dispus soluția clasării în temeiul art. 16 lit. c din Codul de procedură penală, apreciind că probele administrate în cauză nu ar confirma implicarea obiectivă și subiectivă a inculpatului R. T. în comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, ceea ce ar contraveni considerentelor rechizitoriului care îi vizează în mod egal pe ambii inculpați, iar pentru egalitate de tratament s-ar fi impus aplicarea aceleiași soluții și pentru inculpatul G. B. A..

Verificând încheierea penală atacată în baza motivelor invocate de inculpat, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel C. reține următoarele:

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond în mod întemeiat a respins cererile și excepțiile formulate de inculpatul G. B. A., a constatat legalitatea sesizării instanței și a dispus începerea judecății cauzei cu privire la infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

Cu privire la prima excepție ridicată de inculpat, așa cum bine a reținut judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, din procesele-verbale aflate la filele 32 și 33 din vol. I dosarul de urmărire penală și întocmite la data de 12.10.2010 rezultă în mod clar faptele cu privire la care s-au sesizat din oficiu, urmând a efectua cercetări, respectiv „În temeiul art. 221 alin. 1 din Codul de procedură penală ne-am sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul G. B. A. … și R. T. …., administratori la . C.-N., jud. C./. C.-N., jud. C., societate care are ca obiect de activitate consultanță în tehnologia informației, în perioada 2008-2010 s-a sustras de la plata TVA-ului prin neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor realizate din activitățile derulate, precum și prin înregistrarea unor documente fictive”.

În concordanță cu practica judiciară și cu literatura de specialitate, apreciem că organele de urmărire penală nu sunt ținute de încadrarea juridică a faptelor cu privire la care au fost sesizate sau s-au sesizat din oficiu, ele având posibilitatea efectuării actelor premergătoare pe care le consideră necesare în vederea începerii urmăririi penale (potrivit dispozițiilor art. 224 Codul de procedură penală 1968). În continuare, dacă organele de cercetare penală sau procurorul constată din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate că sunt date cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și nu există niciun impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale dintre cele prevăzute de art. 10 Codul de procedură penală 1968 dispun începerea urmăririi penale.

Astfel, la data de 27.10.2010 au fost înregistrate la P. de pe lângă Tribunalul C. înscrisurile înaintate de ANAF, Garda Financiară – Secția C. prin care se solicită „începerea cercetărilor în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală constând în evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale….”, înscrisuri acvirate la dosarele penale nr. 952/P/2010 și nr. 954/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul C. (filele 39-48 vol. I dosarul de urmărire penală și filele 1-13 vol. II dosarul de urmărire penală) împreună cu toată documentația rezultată în urma controalelor de specialitate derulate la cele două societăți.

Având în vedere dispozițiile art. 7 lit. f din OUG nr. 91/2003 (modificate prin OUG nr. 46/2009 și ulterior abrogate prin OUG nr. 74/2013) potrivit cărora „În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, comisarii Garzii Financiare sunt în drept să constate acte și fapte care au avut ca efect evaziunea și frauda fiscală, să stabilească implicațiile fiscale ale acestora și sa dispună, în condițiile Codului de procedura fiscala, luarea masurilor asiguratorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea și să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală”, coroborate cu dispozițiile art. 214 alin. 1 lit. a, alin. 5 din Codul de procedură penală 1968 potrivit cărora „Sunt obligate să procedeze la luarea de declarații de la făptuitor și de la martorii care au fost de față la săvârșirea unei infracțiuni și să întocmească proces-verbal despre împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia: a) organele inspecțiilor de stat, alte organe de stat…pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror nerespectare o controlează potrivit legii (…). Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă” apreciem că rezoluțiile din datele de 10 și 17 iulie 2012 din dosarele penale nr. 952 și nr. 954/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul C. (filele 28 și 29 vol. I dosarul de urmărire penală) au fost în mod legal întocmite și au avut la bază toate informațiile cuprinse în cele două dosare penale, organul de cercetare penală apreciind că se impune începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 (dosarul penal nr. 952/P/2010) și de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005 (dosarul penal nr. 954/P/2010).

Așadar organele de cercetare penală au efectuat cercetări cu privire la anumite acte materiale pentru care s-au sesizat din oficiu sau au fost sesizate de organele abilitate din cadrul Gărzii Financiare, în urma cărora au dispus începerea urmăririi penale în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 (dosarul penal nr. 952/P/2010) și de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005 (dosarul penal nr. 954/P/2010), acuzațiile formulate fiind aduse la cunoștința învinuiților cărora li s-a acordat posibilitatea exercitării dreptului la apărare în toată plenitudinea lui, situație în care apreciem că nu i s-a încălcat vreun drept inculpatului G. B. A. și nici vreo dispoziție legală în modul în care au fost administrate probele și întocmite actele procesuale.

Pentru toate acestea vom respinge excepțiile invocate de inculpatul G. B. A. cu privire la nulitatea tuturor actelor de urmărire penală și a neregularității actului de sesizare a instanței raportat la neconcordanța dintre procesele-verbale de sesizare din oficiu, rezoluțiile de începere a urmăririi penale, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și dispoziția de trimitere în judecată din rechizitoriu (sub aspectul faptelor reținute în sarcina inculpatului și a încadrării lor juridice).

Cu privire la excepția nulității rezoluțiilor din datele de 10.07.2012 și de 17.07.2012 (filele 28, 29 vol. I dosarul de urmărire penală) care ar fi fost confirmate doar formal de către procurorul responsabil de caz, prin aplicarea unei parafe în colțul stânga sus a rezoluțiilor menționate, fără o minimă expunere a motivelor pentru care s-a dispus confirmarea începerii urmăririi penale considerăm că și această critică este nefondată în condițiile în care art. 228 alin. 6 Codul de procedură penală 1968 prevede în mod expres că motivarea rezoluției procurorului este facultativă în cazul în care este de acord cu propunerea organului de cercetare penală și își însușește argumentele cuprinse în aceasta.

În continuare, apreciem că este neîntemeiată critica formulată de inculpatul G. B. A. referitoare la neregularitatea actului de sesizare a instanței, întrucât în rechizitoriu nu s-ar fi descris în mod corespunzător faptele reținute în sarcina acestuia, respectiv nu s-ar fi consemnat împrejurările comiterii acestora (unde, când, prin ce mijloace, din ce motive etc.), mijloacele de probă care ar susține acuzarea – cu indicarea paginii de la dosar. Din simpla examinare a actului de sesizare a instanței rezultă că rechizitoriul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 328 Codul de procedură penală, respectiv cuprinde toate elementele obligatorii - datele privitoare la faptele reținute în sarcina inculpaților, încadrarea juridică a acestora, probele și mijloacele de probă, dispoziția de trimitere în judecată -, mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei.

Astfel, în rechizitoriu se precizează în concret în ce constă activitatea infracțională a fiecărui inculpat care rezultă din descrierea relațiilor comerciale dintre diferitele firme (. cu . SRL București – filele 630 verso-632 verso vol. IV dosarul de urmărire penală, cu . Păniceni – filele 632 verso-635 vol. IV dosarul de urmărire penală, dintre . C.-N. cu . SRL București – filele 635 verso-637 verso vol. IV dosarul de urmărire penală, cu . Păniceni – filele 637 verso-638 verso vol. IV dosarul de urmărire penală, cu . SRL C.-N. – filele 638 verso- 640 vol. IV dosarul de urmărire penală, cu . C.-N. – filele 640-640 verso vol. IV dosarul de urmărire penală, cu . C.-N. – filele 640 verso-641 verso vol. IV dosarul de urmărire penală, cu . C.-N. – filele 641 verso-642 vol. IV dosarul de urmărire penală, cu . C.-N. – filele 642-642 verso vol. IV dosarul de urmărire penală, cu . C.-N. – filele 642 verso-643 vol. IV dosarul de urmărire penală, cu . A. – fila 643 vol. IV dosarul de urmărire penală, cu . C.-N. – filele 643-644 vol. IV dosarul de urmărire penală), mijloacele de probă administrate în cauză fiind analizate atât cu ocazia prezentării activităților comerciale, cât și sintetizate la filele 644-646 verso vol. IV dosarul de urmărire penală.

Dacă modul în care procurorul a înțeles să descrie activitatea infracțională reținută în sarcina fiecărui inculpat nu corespunde standardului de calitate și de coerență invocat de inculpat – apreciem că acest aspect nu contravine dispozițiilor art. 328 Codul de procedură penală, organul de urmărire penală având posibilitatea să expună starea de fapt în maniera în care o apreciază ca fiind potrivită, clară și coerentă și din cuprinsul căreia să se înțeleagă pe deplin acuzațiile formulate, încadrarea juridică a faptei/faptelor, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare și celelalte mențiuni prevăzute de art. 286 alin. 2, de art. 330 și de art. 331 Codul de procedură penală.

Apreciem că procurorul a sesizat instanța de judecată cu fapte concrete, reținute distinct pentru fiecare inculpat în parte, fiecare act material fiind determinabil prin trimiterea la documentele justificative apreciate a fi fictive privind efectuarea unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, precum și la operațiunile de debitare a conturilor aparținând . C.-N..

Susținerea inculpatului G. B. A. referitoare la faptul că în rechizitoriu ar trebui să existe un capitol distinct/o secțiune de evaluare a probelor, apreciem în primul rând că acesta/aceasta excede dispozițiilor legale, dar nu putem să nu constatăm că nu corespunde adevărului. Astfel, în descrierea activităților comerciale derulate între firmele anterior menționate procurorul precizează documentația care a stat la baza acesteia (contracte de prestări servicii, acte adiționale) și analizează informațiile care rezultă din documentele contabile, coroborându-le cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză (declarații ale martorilor, suspecților/inculpaților, procese-verbale de control, situații achiziții și livrări, note explicative etc.)

D. pentru care actul de sesizare a instanței nu este afectat de neregularități care să determine lipsa de valabilitate a acestuia sau refacerea lui.

Referitor la pretinsa egalitate de tratament solicitată de inculpatul G. B. A. în ceea ce privește soluția adoptată de procuror față de acuzația formulată împotriva inculpatului R. T. pentru comiterea faptei de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, apreciem că aceasta excede fazei procesuale în care se află cauză – faza camerei preliminare, respectiv limitelor clar reglementate în cuprinsul art. 342 Codul de procedură penală (verificarea competenței, a legalității sesizării instanței și a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală).

Modul în care procurorul înțelege să soluționeze un dosar (prin clasarea cauzei, renunțarea la urmărirea penală sau prin întocmirea rechizitoriului și trimiterea în judecată a persoanelor acuzate) se fundamentează pe probatoriul administrat în cauză, în urma analizei căruia se apreciază asupra legalității și oportunității unei anumite soluții. Astfel, nu se poate invoca încălcarea unui drept sau a prevederilor legale prin faptul că soluțiile dispuse într-o cauză sunt diferite față de cele două persoane cercetate, în condițiile în care informațiile din dosar relevă stări de fapt distincte cu privire la acestea.

În plus, contestarea soluțiilor dispuse de procuror într-o cauză are la bază motive diferite și este supusă unor reglementări distincte în funcție de tipul soluției date (plângere la procurorul superior, plângere la judecătorul de cameră preliminară în temeiul dispozițiilor art. 340 și a art. 341 Codul de procedură penală, contestație la judecătorul de drepturi și libertăți, apărări formulate în cauza trimisă spre judecare, etc.), în niciun caz judecătorul de cameră preliminară neputându-se pronunța cu privire la temeinicia acestora.

Așadar, doar judecătorul fondului/instanța are posibilitatea, în urma analizării întregului probatoriu administrat la dosar, să pronunțe o soluție cu privire la acuzațiile formulate împotriva inculpatului G. B. A. – care poate avea sau nu aceeași finalitate cu cea adoptată de procuror față de inculpatul B. T..

Având în vedere că judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond în mod întemeiat a respins cererile și excepțiile invocate de inculpatul G. B. A., a constatat regularitatea actului de sesizare și a dispus începerea judecății, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art. 347 din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca nefondată contestația formulată de acest inculpat împotriva încheierii penale din 12.06.2015 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._ 15.

În baza art. 275 alin. 2 Codul de procedură penală obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul art. 347 Codul de procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul G. B. A. împotriva încheierii penale din 19.06.2015 a Tribunalului C., pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosar nr._ 15.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu azi, 06.07.2015.

Judecător de cameră preliminară Grefier

M. D. A. C. N.

Red./Tech. MDA

2 ex./08.07.2015

Jud. cam. prelim. fond C. L.

← Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Încheierea nr....		Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră... →

Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Încheierea nr. 79/2015. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Încheierea nr. 79/2015. Curtea de Apel CLUJ