Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Încheierea nr. 92/2015. Curtea de Apel CLUJ

Încheierea nr. 92/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 1478/84/2015/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.92/2015

Ședința publică din 15 iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. S., judecător

GREFIER: L. C.

Ministerul Public reprezentat prin V. T. – procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare contestația formulată de inculpatul B. T. I., împotriva încheierii penale nr.137/01.07.2015, pronunțată în dosar nr._ 15 al Tribunalului S., prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată față de inculpat, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul S. din 26.06.2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și în concurs real, prev. de art.: 9 al.1 lit.c din Legea 241/2005 cu aplic.art.35 al.1 C.P și art. 5 C.P. și art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 35 alin 1 C.P.și art 5 C.P., totul cu aplicarea art 38 alin 1 C.P.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul B. T. I. personal, asistat de apărător ales, av.M. P., din cadrul Baroului S., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține contestația formulată precum și declarațiile date și nu are alte completări de făcut la acestea.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a contestației.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea contestației, desființarea încheierii penale contestate și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii controlului judiciar apreciind că această măsură este nejustificată, nefiind proporțională cu gravitatea faptei și nici necesară în vederea realizării scopului măsurilor preventive. Arată că inculpatul s-a prezentat de fiecare dată la solicitarea organelor judiciare și nu a existat nici un element care să determine suspiciunea că acesta ar intenționa să se sustragă. Mai mult, din probele dosarului nu rezultă că inculpatul ar intenționa să săvârșească alte infracțiuni. Solicită a se avea în vedere că inculpatul are o familie bine închegată pe care îi întreține iar măsura controlului judiciar îi restrânge libertatea de mișcare și nu îi permite desfășurarea unei activități în realizarea acestui scop. Referitor la gradul de pericol al infracțiunii arată că cercetările au început în cauză încă din anul 2012 iar urmărirea penală s-a declanșat în august 2014 iar până în august 2015 nu a fost propusă și luată nici o măsură preventivă față de inculpat. Consideră că disp.art.202 alin.1 C.pr.pen., nu sunt aplicabile în cazul inculpatului, menținerea măsurii preventive nefiind necesară raportat la persoana acestuia.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației și menținerea încheierii atacate raportat la motivarea instanței de fond. Apreciază că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat întrucât aspectele legate de situația personală au fost evaluate corespunzător de instanță. Având în vedere că nu s-a făcut dovada schimbării condițiilor iar măsura luată este proporțională cu gravitatea faptei, solicită respingerea contestației. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul B. T. I., având ultimul cuvânt, solicită revocarea măsurii controlului judiciar deoarece are lucrări în alte orașe și din cauza interdicției, nu se poate deplasa pentru ași asigura existența.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ :

Asupra contestației de față,

Analizând actele și lucrările dosarului penal nr._ 15, înregistrat la această instanță în data de 8 iulie 2015, Curtea constată că prin încheierea penală nr. 137 din 1 iulie 2015 pronunțată în dosarul nr._/2015/a1 a Tribunalului S., în baza art. 348 alin.2 și art. 207 alin.4 C.proc.pen. raportat la art.202 alin.1, 3 și 4 lit.b), art.211 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată față de inculpatul B. T. I. născut la data de 22.10.1972 în localitatea Cehu Silvaniei, jud.S., CNP_, fiul lui M. și I., cetățean român, căsătorit, stagiul militar îndeplinit, studii medii, administrator S.C.B. Construct S.R.L., domiciliat în localitatea Verveghiu, nr.129, ., fără antecedente penale, prin încheierea penală nr.69/2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 04.06.2015 în dosarul nr._ al Tribunalului S..

S-a menținut măsura preventive a controlului judiciar luată față de inculpatul B. T. I..

Pe durata controlului judiciar inculpatul se va afla în supravegherea Biroului de S. Judiciare din cadrul I.P.J.S..

În baza art.215 alin.1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului S. ori de câte ori va fi chemat;

b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalul S. cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, respectiv la B. de S. Judiciare din cadrul I.P.J.S., conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat.

În baza art.215 alin.2 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul a fost obligat să respecte și următoarele obligații:

a) să nu depășească limita teritorială a județului S., decât cu încuviințarea prealabilă a judectorului de cameră preliminar.

b) să nu comunice cu inculpații B. G. și B. A.;

c) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

În baza art.215 alin.3 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul de cameră preliminară se funcționează în cadrul Tribunalului S. a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul S. din 26.06.2015 au fost trimiși în judecată inculpații: B. T.- I., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și în concurs real, prev. de art.: 9 al.1 lit.c din Legea 241/2005 cu aplic.art.35 al.1 C.P și art. 5 C.P. și art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 35 alin 1 C.P.și art 5 C.P., totul cu aplicarea art 38 alin 1 C.P.; B. G., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art.48 C.P. rap. la art. 9 alin.1 lit.c din Legea 241/2005, cu aplic. art. 35 alin.1 C.P. și art. 5 alin.1 C.P. și B. A., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art.48 C.P. raportat la art.9 alin.1 lit. c din Legea 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.P. și art. 5 alin.1 C.P.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului S. la data de 29.06.2015 sub nr._ 15.

S-a reținut în esență, în actul de sesizare al instanței, in ptivința activității infracționale a inculpatului B. T. Iatvan, că acesta, în calitate de administrator al . Verveghiu, în perioada aprilie 2012 - decembrie 2013 a înregistrat în contabilitatea societății comerciale pe care o administra un număr de 80 de facturi fiscale care nu au avut la bază operațiuni economice reale, în scopul diminuării sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de impozit pe profit și taxă pe valoare adăugată, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 257.278 lei, ( din care TVA în cuantum de 154.375 lei și impozit pe profit în cuantum de 102.903 lei )

Prin ordonanța din data de 27.05.2015 organele de poliție au dispus reținerea inculpatului B. T.-I. pentru o perioadă de 24 de ore începând cu 27.05.2015, ora 12,30 până la 28.05.2015, ora 12,30 (vol. I, f. 81-84).

Prin referatul din data de 28.05.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul S. s-a propus față de cei doi inculpați luarea măsurii arestării preventive, iar Tribunalul S. prin Încheierea penală nr. 108/28.05.2015 din dosarul_, a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu față de inculpatul B. T. I. pe o durată de 30 de zile de la data de 28.05.2015 până în data de 26.06.2015, inclusiv, iar față de inculpatul B. G. a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 30 de zile de la data de 28.05.2015 până în data de 26.06.2015, inclusiv. (vol. I, f. 25).

Verificând potrivit art. 348 alin.2 Cod procedură penală legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar, luată față de inculpat, judecătorul de cameră preliminară a reținut că aceste temeiuri subzistă în continuarea și impun menținerea măsurii.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație inculpatul B. T. I., care a solicitat revocarea acestei măsuri, raportat la faptul că este nevinovat și la faptul că obligațiile ce i-au fost impuse, printre care interdicția de a depăși limitele teritoriale ale județului, îi limitează posibilitatea de a-și câștiga existența.

Contestația formulată în cauză este nefondată.

Analizând actele și lucrările dosarului, împrejurările actuale ale cauzei, judecătorul de cameră preliminară a apreciat în mod corect că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a controlului judiciar se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual, în continuare impunându-se un control asupra activității inculpatului, în scopul bunei desfășurări a procesului penal și prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni,pentru următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce privește temeiurile de drept, temeiuri care se referă la îndeplinirea condițiilor generale și a celor speciale privind luarea măsurii controlului judiciar, prevăzute de art.202 și art.211 cu raportare la art.202 alin.1 C.proc.pen. acestea se mențin în cauză, măsura controlului judiciar fiind necesară în continuare pentru buna desfășurare a procesului penal constând atât în aflarea adevărului în cauză cât și în judecarea cauzei cu celeritate, motiv pentru care se impune în continuare supravegherea activității inculpatului, un control al deplasărilor acestuia, prin interzicerea depășirii limitelor teritoriale ale județului fără încuviințare prealabilă.

Faptele de care este acuzat inculpatul B. T.- I. constând în înregistrarea în contabilitatea societății comerciale pe care o administra un număr de 80 de facturi fiscale care nu au avut la bază operațiuni economice reale, în scopul diminuării sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de impozit pe profit și taxă pe valoare adăugată, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 257.278 lei, ( din care TVA în cuantum de 154.375 lei și impozit pe profit în cuantum de 102.903 lei ) și cu privire la care se menține în continuare suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea lor, suspiciune susținută prin probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv înscrisurile provenind de la organele fiscale, raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză de către inspectorii antifraudă detașați la P. de pe lângă Tribunalul S. (vol.I f.79-121), declarațiile martorilor audiați, M. Anișoara (vol.I f.166-167) și Kacso Akos (vol.I f.189-191), adresele provenind de la administratorii societăților comerciale înscrise în facturile fiscale, care au anexate inclusiv modele de facturi și chitanțe folosite și care sunt total diferite ca aspect de cele înregistrate în contabilitate de către inculpat (vol.II f.68-69, 75-81, 302-305, 350-351, 366 ), informațiile furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului cu privire la obiectul de activitate al acestor societăți comerciale (vol.I f.197-199, vol.II f.43-46, 101-117, 155-162, 206-212, 309-314, 332-340, 367-372), listele cu angajații acestor societăți, comunicate de către Inspectoratele Teritoriale a Muncii, în care nu se regăsesc numele persoanelor înscrise ca delegat (vol.I f.174-177, 209-215, vol.II f.51, 118-124, 164-167, 203-204, 315, 353-356, 373-375, vol.I f.73-80) și listele cu bunuri aflate în proprietatea societăților respective, care nu cuprind utilaje cu care ar fi putut fi prestate serviciile înscrise în facturile fiscale înregistrate în contabilitate (vol.I f.173, 200-201, vol.II f.52, 125-133, 169, 213, 306, 352, 375), rapoartele de constatare criminalistică, care atestă fie scrierea, fie semnarea unor facturi de către inculpat (vol.I f.146-154), sunt fapte grave raportat în special la prejudiciul cazat statului într-un cuantum ridicat și la modalitatea de săvârșire a faptelor, respectiv prin procurarea unui număr mare de facturi privind operațiuni comerciale fictive de la complicii din prezenta cauză, persoane care conform materialului probatoriu ce a stat la baza trimiterii lor în judecată sunt specializați în astfel de fapte, obținând la rândul lor avantaje materiale din comiterea faptelor de care sunt acuzați.

Relevantă în formarea convingerii judecătorului de cameră preliminară cu privire la necesitatea menținerii măsurii preventive este și atitudinea procesuală a inculpaților care nu recunosc săvârșirea faptelor de care sunt acuzați, inculpatul B. T.- I. încercând să susțină în declarațiile date faptul că societatea pe care o administra în fapt a desfășurat activitate în domeniul construcțiilor și a beneficiat de bunurile și serviciile cuprinse în facturile puse la dispoziție de către ceilalți doi inculpați iar aceștia din urmă au refuzat să dea declarații în cauză, după începerea urmăririi penale. În acest context, este important pentru buna desfășurare a procesului penal ca inculpații să nu ia legătura și să le fie limitate posibilitățile de a-și influența unii altora eventualele declarații pe care ar opta să la dea în faza de judecată.

Circumstanțele personale favorabile inculpatului B. T.- I. legate de buna sa integrare în societate și lipsa antecedentelor penale nu pot contrabalansa gravitatea faptelor săvârșite pentru a forma convingerea judecătorului de cameră preliminară cu privire la faptul că nu ar mai fi necesară supravegherea inculpatului.

Aspectele legate de interdicția legată de a părăsi județul de domiciliu nu sunt convingătoare pentru a se dispune revocarea acestei măsuri, câtă vreme legea permite inculpatului să solicite modificarea obligațiilor instituite.

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei încheieri, cererea inculpatului urmează a fi respinsă împotriva încheierii penale nr. 137 din 1 iulie 2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului S., pronunțată în dosar nr._ .

Va obliga inculpatul B. T. I. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge contestația formulată de inculpatul B. T. I., fiul lui M. și I., născut la 22 octombrie 1972 în localitatea Cehu-Silvaniei, județul S., CNP_ împotriva încheierii penale nr. 137 din 1 iulie 2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului S., pronunțată în dosar nr._ .

Obligă inculpatul B. T. I. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciar.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu, azi, 15 iulie 2015.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER

S. SISERMANLENUȚA C.

Red. S.S./M.N.

4 ex./16.07.2015

Jud.fond.-Daba M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Încheierea nr. 92/2015. Curtea de Apel CLUJ