Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Încheierea nr. 85/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 85/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 12-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 85/2015
Ședința camerei de consiliu din data de 12 februarie 2015
Completul constituit din:
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: L. H.
GREFIER: C. C.
MINISTERUL PUBLIC – P. M. de pe lângă Curtea Militară de
Apel București – a fost reprezentat de procuror militar colonel magistrat O. M. F..
Pe rol fiind soluționarea contestațiilor formulate de inculpații A. F. M. și Suveroșan R. împotriva încheierii penale nr. 2 din data de 4 februarie 2015, pronunțată de Judecătorul de camera preliminara de la Tribunalul S., cauza având ca obiect verificarea măsurii preventive (art. 205 NCPP).
La apelul nominal se prezintă inculpatul A. F. M. aflat în stare de arest și asistat de apărător ales d-na B. M. din cadrul Baroului S., inculpatul Suveroșan R. aflat în stare de arest și asistat de apărător ales d-na Z. R. M., din cadrul Baroului S., potrivit delegațiilor de reprezentare anexate la dosarul cauzei.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, inculpații arată că își mențin declarațiile date în fața primei instanțe și nu au nimic de declarat și în fața acestei instanțe.
Reprezentanții părților prezente arată că nu au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților prezente asupra contestațiilor.
Reprezentanta inculpatului Suveroșan R. depune la acest termenmotivele contestației, solicitând în baza art. 425 ind.1 alin. 7 pct.2 lit.a C.p.p. raportat la art. 242 alin. 2 C.p.p. admiterea acesteia, desființarea încheierii atacate și rejudecând, admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
În speță, apreciază că în acest moment procesual, situația este total diferită pentru următoarele considerente: inculpatul Suverosan R. a solicitat să fie reaudiat de procuror pentru a da declarații complete în cauză. Astfel, fiind reaudiat de procuror, clientul său a adus la cunoștință organelor de urmărire penală identitatea și aportul coinculpatului L. V., aceasta fiind a treia persoană care a participat la comiterea faptelor.
Cu ocazia aceleiași reaudieri, inculpatul a dat declarații și cu privire la aportul coinculpatului A. F. M., stabilindu-se astfel activitatea infracțională a fiecăruia în parte. Mai mult, pentru inculpat s-a dispus și schimbarea încadrării juridice, din coautor la cele două infracțiuni, în complice.
Astfel, relevă că toate aceste împrejurări conduc la concluzia că, la acest moment, nu mai există necesitatea măsurii arestării preventive a inculpatului, fiind astfel suficientă măsura arestului la domiciliu.
Pentru buna desfășurare a procesului penal nu ar mai putea fi afectată prin lipsa privării de libertate atâta timp cât acesta a cooperat din proprie inițiativă, sens în care nu mai există riscul ca el să influențeze în vreun fel sau vreun participant, martor sau persoanele vătămate.
Nu este suficient pentru a dispune prelungirea arestării preventive, să se arate că măsura a fost legală la momentul luării ei și că temeiurile care au justificat luarea măsurii nu s-au schimbat, având în vedere caracterul excepțional al arestării și caracterul absolut necesar al acesteia, necesitatea trebuind a fi examinată periodic.
Potrivit jurisprudenței CEDO, motivele care trebuie analizate de judecător în vederea stabilirii cu certitudine dacă arestarea mai este sau nu necesară, sunt gravitatea faptei, pericolul ca acuzatul să se sustragă de la procesul penal, pericolul de influențare a procesului, pericolul de repetare a faptelor.
Instanța europeană a statuat că împrejurarea ca o infracțiune a atras ori i s-a făcut publicitate nu poate fi luată în considerare pentru a determina existența ordinii publice, de asemenea, nu pot constitui motive de prelungire nici negarea vinovăției de către inculpat și nici nevoia de a asigura executarea pedepsei.
Inculpatul nu este o persoană agresivă, are un domiciliu stabil, este integrat în societate, are studii superioare, a cooperat cu organele judiciare, are familie care este alături de el și îi oferă sprijin atât moral cât și material. Noțiunea de gravitate a faptei se referă atât la gravitatea abstractă, cât și la cea concretă.
Reprezentanta inculpatului A. F. M. solicită admiterea contestației, modificarea încheierii atacate în sensul înlocuirii măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
În susținere, învederează faptul că singura intenție a inculpatului, a fost aceea să producă o pagubă materială și mai mult, pe fongul cauzei, existând posibilitatea achitării acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 425 ind.1 alin. 7 lit.b Cod procedură penală, solicită respingerea contestațiilor formulate de către inculpații Suveroșan R. și A. F., cu consecința menținerii încheierii penale nr. 2 din data de 4.02.2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului S. ca fiind temeinică și legală, în raport de natura, motivul și gravitatea faptei.
În esență, aspectele invocate de apărătorii contestatorilor nu justifică excluderea unor probe, în continuare subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri și anume cele prevăzute de art. 223 al.2 C.p.p.,
Consideră că încheierea atacată răspunde tuturor exigențelor de legalitate și temeinicie, are fundamentul în fapt și juridic pe excepțiile invocate, motiv pentru care reformarea acestei hotărâri nu este justificată.
Inculpatul Suveroșan R. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Inculpatul A. F. M. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, achiesează concluziilor puse de reprezentanta sa, învederând totodată că nu a avut nicio intenție de a face ceva rău, a solicitat efectuarea unei expertize însă această probă a fost respinsă, are familie, anterior evenimentului a avut un loc de muncă, nu posedă antecedente penale. Mai declară că mama sa a decedat, din acel moment și tatăl său s-a îmbolnăvit, iar datorită faptului că soția sa nu are nici un venit, s-a mutat împreună cu copilul minor la țară, unde domiciliază tatăl său, accentuând că situația sa familială s-a îngreunat.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Prin sentința penală nr. 2 din 04.02.2015 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul S., pronunțată în dosarul nr._, în baza art.348 raportat la art.207 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de inculpații SUVEROȘAN R. și A. F.-M., precum și legalitatea și temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul L. V..
În baza art.207 alin.4 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților: SUVEROȘAN R. (născut la data de 07.04.1987 în localitatea Șimleu Silvaniei, jud.S., CNP_, fiul lui B. și M.-M., cetățean român, necăsătorit, stagiul militar îndeplinit, studii superioare, subofițer M.A.I. în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului S., domiciliat în municipiul Z., ..38, ., fără antecedente penale) și A. F.-M., născut la data de 29.07.1984 în municipiul Z., jud.S., CNP_, fiul lui D. și E.-M., cetățean român, căsătorit, stagiul militar îndeplinit, studii superioare, fără ocupație și loc de muncă, domiciliat în comuna Mirșid, ., jud.S., locuind fără forme legale în municipiul Z., .), ., jud.S., fără antecedente penale).
În baza art.207 alin.4 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestului la domiciliu luată față de inculpatul L. V., născut la data de 20.10.1991 în municipiul Z., jud. S., CNP_, fiul lui V. și F., cetățean român, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, studii generale, fără ocupație și loc de muncă, domiciliat în ., ., fără antecedente penale.
A fost respinsă ca neîntemeiate cererile formulate de inculpații SUVEROȘAN R. și A. F.-M. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, precum și cererea inculpatului L. V. privind revocarea sau înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu.
În baza art. 221 alin.6 Cod procedură penală, s-a admis cererea formulată de inculpatul L. V., privind permisiunea părăsirii locuinței, în data de 12.02.2015, între orele 09:00-12:00, pentru a se prezenta la Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Jibou, în vederea vizării carnetului de evidență nr.732/15.09.2011.
Itinerariul și condițiile deplasării vor fi stabilite de organul de poliție ce are în supraveghere pe inculpat pe durata arestului la domiciliu.
S-a dispus restituirea temporară, pe durata deplasării, a actului de identitate al inculpatului.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
S-a constatat că inculpații au fost asistați de apărători aleși.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 415/P/2014 întocmit la data de 11.11.2014 de P. M. de pe lângă Tribunalul M. Cluj, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații SUVEROȘAN R. – pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la tentativă la omor calificat și complicitate la distrugere, prev. și ped. de art.48 C.pen. rap.la art.32 alin.1 C.pen. rap. la art.188 alin.1 C.pen., art.189 alin.1 lit.a,f și h C.pen, și art.48 C.pen. rap. la art.253 alin.4 C.pen., cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen. și A. F.-M.-– pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat și distrugere, prev. și ped. de art.32 alin.1 C.pen. rap. la art.188 alin.1 C.pen., art.189 alin.1 lit.a,f și h C.pen. și art.253 alin.4 C.pen., totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.. Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului L. V., pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat și distrugere, prev. și ped. de art.32 alin.1 C.pen. rap. la art.188 alin.1 C.pen., art.189 alin.1 lit.a,f și h C.pen. și art.253 alin.4 C.pen., totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.
În esență, în actul de sesizare s-a reținut că după prealabile înțelegeri, în data de 20.09.2014, în timp ce inculpatul A. F.-M. participa la propria nuntă, inculpații Suveroșan R. și L. V. s-au deplasat la domiciliul inculpatului A. F.-M., de unde au luat două plase în care se găseau trei recipiente din sticlă și un recipient din plastic, care erau parțial umplute cu carburant cumpărat în data de 18.09.2014 de Suveroșan R.. Aceste recipiente erau prevăzute cu fitil improvizat din bucăți dintr-un material textil, care a fost ridicat cu ocazia cercetării la fața locului. Ulterior, materialul din care fitilele au fost confecționate a fost descoperit la locuința inculpatului A. F.-M., cu ocazia efectuării percheziției domiciliare. Tot în data de 20.09.2014, în jurul orei 23:00, inculpatul Suveroșan R. a cumpărat o brichetă, care, ulterior, a fost găsită la fața locului. În cursul nopții, în jurul orei 02:00, inculpații A. F.-M., Suveroșan R. și L. V. s-au deplasat, cu autoturismul condus de inculpatul Suveroșan R. și având numerele de înmatriculare acoperite, pe . municipiul Z., urmând un traseu stabilit anterior, pentru a evita camerele de supraveghere din oraș, unde inculpații A. F. M. și L. V. au aruncat mai multe sticle incendiare în apartamentul situat la parterul blocului F15, proprietatea numitului L. C. E. și în care locuiau numiții R. L. F. și M. C. A.. La momentul atacului, cei doi inculpați au purtat cagule și mănuși,cumpărate anterior.
După sesizare, pe rolul Tribunalului S. s-a înregistrat dos. nr._ 14.
Prin încheierea penală nr.45/P/14.11.2014, judecătorul de cameră preliminară a menținut măsurile preventive dispuse față de cei trei inculpați.
Contestațiile formulate de inculpații A. F. M. și SUVEROȘAN R. au fost respinse prin Încheierea penală nr.754/03.12.2014 a Curții de Apel Cluj.
Prin încheierea penală nr.53/P/10.12.2014, judecătorul de cameră preliminară a menținut măsurile preventive dispuse față de cei trei inculpați.
Contestațiile formulate de A. F. M. și Suveroșan R. au fost respinse prin Încheierea penală nr.788/17.12.2014 a Curții de Apel Cluj.
Prin încheierea penală nr.3/P/07.01.2015, judecătorul de cameră preliminară a menținut măsurile preventive dispuse față de cei trei inculpați.
Contestațiile formulate împotriva acestei încheieri penale au fost respinse prin Încheierea penală nr. 37/22.01.2015 a Curții de Apel Cluj.
Prin încheierea penală nr. /28.01.2015 s-a respins cererea formulată de inculpatul SUVEROȘAN R. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Potrivit art.348alin.2 Cod procedură penală, „în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art.207”, conform art.207alin.4 Cod procedură penală, „când instanța constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.”, iar conform art.207alin.6 Cod procedură penală, „În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu. Dispozițiile alin. (2) - (5) se aplică în mod corespunzător.”
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară a constatat că măsurile preventive în prezenta cauză au fost dispuse cu respectarea dispozițiilor art.223 al. 2 Cod procedură penală, fiind îndeplinite condițiile legale atât pentru luarea măsurii arestării preventive față de inculpații SUVEROȘAN R. și A. F.-M., cât și pentru luarea măsurii arestului la domiciliu luată față de inculpatul L. V.. De asemenea, temeiurile care au determinat luarea măsurilor preventive față de cei trei inculpați subzistă.
Din probele dosarului rezultă suspiciunea rezonabilă că, după prealabile înțelegeri, în data de 20.09.2014, în timp ce inculpatul A. F.-M. participa la propria nuntă, inculpații Suveroșan R. și L. V. s-au deplasat la domiciliul inculpatului A. F.-M., de unde au luat două plase în care se găseau trei recipiente din sticlă și un recipient din plastic, care erau parțial umplute cu carburant cumpărat în data de 18.09.2014 de Suveroșan R.. Aceste recipiente erau prevăzute cu fitil improvizat din bucăți dintr-un material textil, care a fost ridicat cu ocazia cercetării la fața locului. Ulterior, materialul din care fitilele au fost confecționate a fost descoperit la locuința inculpatului A. F.-M., cu ocazia efectuării percheziției domiciliare. Tot în data de 20.09.2014, în jurul orei 23:00, inculpatul Suveroșan R. a cumpărat o brichetă, care, ulterior, a fost găsită la fața locului. În cursul nopții, în jurul orei 02:00, inculpații A. F.-M., Suveroșan R. și L. V. s-au deplasat, cu autoturismul condus de inculpatul Suveroșan R. și având numerele de înmatriculare acoperite, pe . municipiul Z., urmând un traseu stabilit anterior, pentru a evita camerele de supraveghere din oraș, unde inculpații A. F. M. și L. V. au aruncat mai multe sticle incendiare în apartamentul situat la parterul blocului F15, proprietatea numitului L. C. E. și în care locuiau numiții R. L. F. și M. C. A.. La momentul atacului, cei doi inculpați au purtat cagule și mănuși,cumpărate anterior.
Indiciile temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul Suveroșan R. a săvârșit faptele de care este acuzat, se regăsesc în documentele privind supravegherea operativă a inculpatului A. F.-M., în procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 21.09.2014 și planșele fotografice realizate cu această ocazie, în procesul-verbal de efectuare a percheziției autoturismului inculpatului marca VW Vento cu numărul de înmatriculare_ (autoturismul inculpatului Suveroșan R.), ocazie cu care în autoturism au fost identificate, printre alte bunuri, două ambalaje din plastic cu inscripția „mănuși protecție portocalii”, amplasate în locuri diferite în autoturism, în declarația martorei V. G. P., vânzătoare la S.C.Primarom Exim S.R.L. și care l-a identificat pe inculpatul Suveroșan R. ca fiind cumpărătorul unei brichete identice cu cea găsită cu ocazia cercetării la fața locului în apropierea apartamentului incendiat, precum și în declarația de inculpat dată în fața judecătorului de drepturi și libertăți. La acestea, se adaugă declarațiile date de către acest inculpat ulterior momentului dispunerii față de el a măsurii arestării preventive,declarații în care a recunoscut parțial cele reținute în sarcina sa, declarațiile celorlalți inculpați cercetați în acest moment în dosar, A. F.-M. și L. V., procesele-verbale de confruntare din data de 29.09.2014, procesul-verbal de reconstituire din data de 08.10.2014, memoriul depus la dosarul de urmărire penală în data de 07.11.2014.
Indiciile temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul A. F.-M. a săvârșit faptele de care este acuzat, se regăsesc în notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de acesta și nota privind supravegherea operativă a aceluiași inculpat, efectuate în baza ordonanței procurorului din data de 19.09.2014 din dosar nr.2226/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z., prin care s-au autorizat aceste măsuri de supraveghere tehnică pe o durată de 48 de ore, de la 19.09.2014 ora 17:00 la 21.09.2014 ora 17:00, în declarațiile date de inculpat în fața judecătorului de drepturi și libertăți și a procurorului (ulterior arestării preventive),în imaginile filmate de camerele de supraveghere de la magazinul aparținând S.C. GYM INVEST SRL Z., precum și din bonul fiscal nr.0529 rezultă că în data de 17.09.2014 inc. A. F. M. a cumpărat două perechi de mănuși care ulterior au fost folosite cu ocazia incendierii. ( fila 215-216 vol. II), în procesul verbal de cercetare la fața locului, procesele verbale de percheziție domiciliară și a autoturismului marca VW Vento cu numărul de înmatriculare_ ,în procesul verbal de reconstituire, în declarațiile coinculpaților, în declarațiile părților civile L. C. E. și R. L. F., acesta din urmă având cunoștință despre neînțelegerile dintre inculpat și proprietarul apartamentului, în declarațiile martorilor G. C., G. A. D., M. I. C., în memoriul depus la dosarul de urmărire penală în data de 11.11.2014.
Indiciile temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul L. V. a săvârșit faptele de care este acuzat, se regăsesc în declarația dată de acesta în fața judecătorului de drepturi și libertăți, coroborată cu declarațiile martorilor M. I. D. (fosta prietenă a inculpatului, căreia acesta i s-a destăinuit că a făcut ceva rău în noaptea de 20/21.09.2014, respectiv – că „s-a dat foc la o locuință” și că este singurul dintre participanți care nu a fost arestat, că faptele au fost pregătite din vara acestui an), P. I. și M. I. C., ultimii doi fiind vecini cu persoanele vătămate R. L.-F. și M. C.-A. și care au sesizat prezența a două persoane la momentul aruncării sticlelor incendiare, fără însă a le putea descrie semnalmentele, din notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de acesta în data de 20.09.2014 la orele 16:23 și, respectiv 22:22 cu inculpatul A. F.-M., convorbiri din care rezultă cu certitudine pregătirea săvârșirii unei infracțiuni, din nota privind supravegherea operativă a inculpatului A. F.-M., dar și din declarația inculpatului Suveroșan R. dată în fața procurorului, ulterior dispunerii măsurii arestării preventive față de el.
Luarea față de inculpații Suveroșan R., A. F.-M. și L. V. a măsurilor preventive a fost considerată necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică pe care o prezintă lăsarea acestora în libertate, date fiind și gravitatea faptelor - existența pericolului public rezultând din însuși pericolul social deosebit de ridicat al infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații, modul și circumstanțele de comitere a presupuselor fapte, urmările efectiv produse – dar și urmările care s-ar fi putut produce. Totodată, luarea față de inculpați a măsurilor preventive a fost considerată proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse.
În cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.223 alin.2 C.p.p. întrucât există suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, pedeapsa prevăzută de lege pentru presupusele fapte reținute în sarcina acestora este închisoarea mai mare de 5 ani (de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni pentru tentativa la omor calificat și de la 2 ani la 7 ani pentru distrugere prin incendiere), iar raportat la gravitatea faptelor, la modul și circumstanțele comiterii acestora, a anturajului și a mediului din care inculpații provin, a conduitei acestora, privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive a inculpaților Suveroșan R. și A. F.-M. este, în continuare, necesară pentru atingerea scopului asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpaților de la judecată și al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Totodată, măsura arestării preventive a celor doi inculpați este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse, în sensul că inculpatul A. F.-M. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat (faptă care se caracterizează în concret printr-o periculozitate semnificativă, aducând atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv viața victimei) și distrugere prin incendiere (faptă contra patrimoniului persoanei, de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri), iar inculpatul Suveroșan R. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă la omor calificat și la distrugere, potrivit art. 49 C.p. complicele la infracțiuni săvârșite cu intenție sancționându-se cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
Se poate afirma în continuare necesitatea privării de libertate a inculpaților pentru înlăturarea unei stări de pericol care poate fi dedus din ansamblul circumstanțelor concrete ce caracterizează faptele presupus a fi comise, calitatea făptuitorilor, împrejurările concrete în care aceștia au acționat, înțelegerile dintre aceștia pentru atingerea scopurilor proprii și nu în ultimul rând, valorile sociale lezate, toate acestea caracterizând faptele descrise în propunere ca infracțiuni de o gravitate sporită.
Astfel, nu poate fi omis faptul că atât Suveroșan R., cât și A. F.-M. sunt/au fost cadre militare, calitate ce sporește gradul de pericol social prezentat de inculpați în raport de acuzele aduse. Nu poate fi ignorat nici faptul că, astfel după cum rezultă din cazierele existente la dosarul de urmărire penală, inculpații A. și Suveroșan nu se află la prima încălcare a legii penale, aceștia au perseverat în comiterea de fapte antisociale. De asemeni, astfel după cum rezultă din dosar, acțiunea de incendiere a apartamentului lui L. C. E. se pare că a avut drept justificare dorința de răzbunare a inculpatului A. F. M. pe partea civilă, inculpații A. și Suveroșan se pare că s-au înțeles de mai mult timp (din vara acestui an) asupra modului de acțiune în eventualitatea descoperirii faptelor și a lor.
În același timp, pentru motivele expuse, măsura arestului la domiciliu luată față de inculpatul L. V. este, în continuare necesară pentru atingerea scopului prevăzut de art. 202 al. 1 C.p.p. și proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului: tentativă la omor calificat și distrugere prin incendiere.
Există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea de măsuri preventive. Prin prisma cauzelor Dinler contra Turciei din 31 mai 2005, Dumont-Maliverg contra Franței din 31 mai 2005, CEDO recunoaște că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anume timp, iar existența unei bănuieli puternice de participare la săvârșirea unor infracțiuni grave, legitimează și singură o detenție provizorie (cauza Naus c.Poloniei din 16 sept.2008).
Infracțiunile presupus a fi comise de inculpați, prin natura lor, prin modul concret de desfășurare a activității infracționale, prin atingerea adusă valorilor sociale morale și patrimoniale, denotă o astfel de periculozitate cu impact asupra ordinii publice. Astfel de fapte sunt de natură a crea în rândul opiniei publice un sentiment de teamă și insecuritate, dar și de dezaprobare, așteptarea comunității fiind de reacție promptă a autorităților pentru contracararea unor astfel de fapte grave, prin luarea de măsuri imediate față de autori și restabilirea unui climat de siguranță socială. Lăsarea în libertate a inculpaților în acest moment ar crea un sentiment de insecuritate, dar și de neîncredere în autoritățile publice și capacitatea acestora de a asigura menținerea ordinii de drept și a securității cetățenilor.
Faptul că, în opinia apărătorilor acestora, inculpații au avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale, dar din probatoriul administrat nu rezultă întrunirea elementelor constitutive ale unora din infracțiunile de care sunt acuzați, nu sunt apreciate ca elemente în măsură să înlăture temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive, cu atât mai mult cu cât și la acel moment s-a avut în vedere prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații. Cel puțin la acest moment procesual, interesul public real, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, trebuie să prevaleze, fără a afecta prezumția de nevinovăție, față de regula generală a cercetării în stare de libertate a unui acuzat .
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură a infracțiunii, însă aceasta nu înseamnă însă că, în aprecierea pericolului pentru ordinea publică, poate fi făcută abstracție de gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților.
Durata măsurii arestării preventive nu este un temei al înlocuirii acesteia cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.241 Cod procedură penală, referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Jurisprudența CEDO a statuat că aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea W.v.Elveția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
Persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție (hot. Contrada v. Italia din 24.08.1988 și hot. I.A.v.Franța din 23.09.1998).
Durata măsurilor preventive dispuse față de inculpați, de circa 4 luni, este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. Potrivit jurisprudenței CEDO, se poate discuta de o încălcare a art.6 paragraf 1 în cazul în care ar fi existat perioade de inactivitate a autorităților, iar durata globală a procedurii ar fi nerezonabilă (a se vedea cauzele Petroulia contra Greciei 2008, C. contra României 2008, P. contra Bulgariei 2008).
În cauză, autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor, neputându-li-se imputa lipsa de activitate, având în vedere faptul că dosarul conține un mare volum de acte materiale, rezultând o amplă activitate a urmăririi penale și o mare complexitate a cauzei, raportat la modalitatea presupuselor fapte reținute în sarcina inculpaților. Apoi, în procedura de cameră preliminară s-au acordat termene minime în vederea formulării de cereri și excepții vizând competența, legalitatea sesizării instanței, administrarea probelor și efectuarea actelor de urmărire penală în dosarul nr. 415/P/2014 întocmit de P. M. de pe lângă Tribunalul M. Cluj, punerea acestora în discuție având loc de îndată ce s-a răspuns comunicărilor impuse de legislația procesual penală.
Referitor la comportamentul părților, nici inculpaților nu li se poate imputa poziția de nerecunoaștere a infracțiunilor, nici exercitarea dreptului la tăcere, nici modul în care își exercită dreptul la apărare, ca motiv al prelungirii duratei procedurilor.
Așadar, raportat atât la complexitatea cauzei și la vastitatea probatoriului administrat în cauză, dar și raportat la atitudinea inculpaților, la atitudinea organelor judiciare în administrarea cauzei și la ecoul social al faptelor, perioada de arest preventiv, respectiv - de arest la domiciliu a inculpaților, de aproximativ 4 luni, este una rezonabilă, nu a fost în măsură să ducă la estomparea pericolului pentru ordinea publică și nici la diminuarea reacției publice față de faptele de o gravitate crescută.
Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că după aproximativ 4 luni de la luarea măsurilor preventive în cauză, durata acestor măsuri nu se poate transforma într-o pedeapsă, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect.
În ceea ce privește luarea în considerare a împrejurărilor ce constituie circumstanțe personale ale inculpaților, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în acord cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, că aceste circumstanțe personale ale inculpaților, respectiv vârsta acestora, comportamentul anterior, nu diminuează pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea lor în libertate. După cum s-a mai arătat, sub aspectul măsurilor preventive, circumstanțele personale nu pot fi evaluate decât în contextul gravității concrete a faptelor și scopul urmărit prin luarea măsurilor preventive. Or, în speță, nici existența locuinței, nici lipsa antecedentelor penale și nici situația personală și socială a inculpaților, legăturile acestora cu comunitatea nu contrabalansează cu nimic gravitatea concretă a faptelor, aceste aspecte putând prezenta relevanță mai mare cu prilejul unei eventuale individualizări a pedepselor, în ipoteza în care inculpații ar fi găsiți vinovați de săvârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați.
Nici faptul că urmărirea penală a fost finalizată, iar instanța a fost sesizată cu rechizitoriu nu modifică situația reținută în motivarea încheierilor de luare, respectiv - de menținere a măsurilor preventive față de inculpați, neputându-se omite gravitatea faptelor de comiterea cărora sunt suspectați inculpații, fapte de natură a afecta echilibrul din comunitatea în care se pare că au avut loc.
Inculpații A. și Suveroșan, contrar susținerilor apărătorilor, nu au cooperat cu organele judiciare de la începutul urmăririi penale, ci ulterior, aparent cel puțin ca urmare a măsurilor preventive dispuse în cauză, atitudine care, în raport și de presupusa înțelegere prealabilă asupra modului de acțiune în eventualitatea descoperirii faptelor și a lor, trebuie avută în vedere prin prisma luării în considerare a riscului ca, odată puși în libertate, aceștia să comită fapte similare ori chiar să încerce influențarea, directă sau indirectă, a părților civile, a persoanelor vătămate și a martorilor care au dat declarații în cauză ori să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin alte mijloace.
Solicitarea inculpaților de înlocuire măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, pe motiv că inculpații nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, că inculpatul A. F. a recunoscut comiterea faptei, este neîntemeiată, întrucât circumstanțele favorabile invocate de inculpați nu pot constitui prin ele însele temei al reconsiderării privării lor de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravității sporite a faptelor de care sunt acuzați și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal.
Astfel după cum s-a mai arătat, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze la modul general astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului chemate să vegheze la aplicarea și respectarea legilor.
În situația dată, interesul general de securitate publică primează interesului privat al inculpaților și al familiilor acestora de a fi în stare de libertate, atingerea adusă libertății inculpaților, dispusă în condițiile legii, fiind proporțională cu gravitatea faptelor reținute în sarcina lor și cu pericolul reprezentat de persoana acestora pentru siguranța publică și ordinea de drept. Indiferent de apărările formulate de inculpați, nu poate fi considerată ca justificată și lipsită de pericol social acțiunea de incendiere a apartamentului lui L. C. E., care se pare că a avut drept justificare dorința de răzbunare a inculpatului A. F. M., acțiune care ar fi putut fi urmată de extinderea incendiului provocat și de suprimarea vieții mai multor persoane din .>
Pentru a se putea dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu este necesar ca, față de momentul luării acestei măsuri privative de libertate, să fi intervenit împrejurări de natură a modifica în sens favorabil inculpaților temeiurile care inițial au impus luarea măsurii arestării preventive.
Judecătorul de cameră preliminară a reținut că de la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpați și până în prezent, în cauză nu au fost efectuate acte din care să rezulte că situația acestora, astfel cum a fost analizată de către judecătorul care a dispus arestarea și ulterior - menținerea acestei măsuri, care să conducă la schimbarea temeiurilor care au dus la luarea măsurii arestării preventive.
Întrucât nu au încetat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul L. V. și nici nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii, nu se impune la acest moment înlocuirea sau revocarea acesteia, lăsarea în libertate a inculpatului putând încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare și ar crea în rândul membrilor comunității un sentiment de insecuritate.
În ceea ce privește faptul că inculpații Suveroșan și A. sunt cercetați în stare de arest preventiv, în timp ce inculpatul L. este cercetat în stare de arest la domiciliu, astfel după cum s-a mai arătat, această împrejurare are la bază situații diferite ale inculpaților, întrucât contribuția inculpatului L. V. la pregătirea și comiterea infracțiunilor reținute în prezenta cauză a fost relativ mai mic decât cel a inculpaților A. și Suveroșan, iar pe de altă parte, situația juridică a inculpatului L. V. este diferită de cea a inculpaților A. și Suveroșan și sub aspectul lipsei oricărei confruntări cu legea penală până în prezent.
Având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.223 alin.2 și art.207 C.p.p., că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților Suveroșan și A. cu măsura arestului la domiciliu și nu se impune nici înlocuirea sau revocarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul L. V., iar durata rezonabilă a acestor măsuri nu a fost depășită, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, judecătorul de cameră preliminară a constatat că se mențin temeiurile de drept prevăzute de art.223 alin.2 Cod procedură penală și apreciază că subzistența acestor temeiuri impune menținerea măsurilor preventive luate față de cei trei inculpați, pentru realizarea scopului avut în vedere la dispunerea acestor măsuri, scop constând în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, astfel încât va dispune în consecință .
Văzând dispozițiile art.221 alin.6 Cod procedură penală și ale art.202 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii formulate de inculpatul L. V. privind permisiunea părăsirii domiciliului în data de 12.02.2015.
Astfel, potrivit art.221 alin.1 Cod procedură penală, „măsura arestului la domiciliu constă în obligația impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuiește, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta.”
Potrivit alin.6 al aceluiași articol, „la cererea scrisă și motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori la alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precum și în alte situații temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.”
Analizând dispozițiile legale invocate și probele administrate, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că, în cauză, este necesară părăsirea locuinței de către inculpat în data de 12.02.2015, pentru a se prezenta la Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Jibou, în vederea vizării carnetului de evidență nr.732/15.09.2011. Raportat la condițiile în care a fost solicitată acordarea permisiunii de părăsire a locuinței, nu se împiedică atingerea scopului avut în vedere la luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, respectiv înlăturarea pericolului social reprezentat de lăsarea inculpatului în libertate și împiedicarea săvârșirii de către acesta de noi infracțiuni.
Inculpatul a făcut dovada că deține carnetul de evidență nr. 732/15.09.2011 emis de Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Jibou, fiind necesară prezentarea sa la locul indicat, pentru vizarea acestui carnet de evidență, deci, pentru realizarea unui interes legitim al acestuia, și anume, beneficierea de drepturile sale de asigurat în sistemul public.
În condițiile date, prin stabilirea unui itinerariu precis și a unor reguli de deplasare precise, inculpatul poate fi urmărit și supravegheat îndeaproape de organul de poliție desemnat, astfel că scopul pentru care a fost luată măsura preventivă a arestului la domiciliu poate fi atins și în condițiile în care inculpatul părăsește locuința pentru a se prezenta la Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Jibou.
Față de aceste considerente, în baza art.221 alin.6 Cod procedură penală, raportat la art.202 Cod procedură penală, s-a admis cererea formulată de inculpatul L. V. și s-a permis ca acesta să părăsească imobilul din ., . în data de 12.02.2015, între orele 09:00-12:00, pentru a se prezenta la Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Jibou, în vederea vizării carnetului de evidență nr.732/15.09.2011.
Itinerarul și condițiile deplasării vor fi stabilite de organul de poliție ce are în supraveghere pe inculpat pe durata arestului la domiciliu.
De asemenea, față de împrejurarea că inculpatul are nevoie în vederea vizării carnetului de evidență de actul de identitate, iar acesta este reținut de către organele de poliție, a dispus restituirea temporară a acestuia, pe durata deplasării.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație inculpații A. F.-M. și SUVEROȘAN R., ambii criticând încheierea atacată ca fiind nelegală si netemeinică si au solicitat desfiintarea acesteia si pronuntarea unei solutii prin care să se dispună luarea uneia dintre măsurile alternative prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b sau d C.proc.pen., respectiv măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar.
În motivarea contestatiilor s-a arătat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive nu mai impun în continuare privarea lor de libertate, că măsura nu mai este necesară deoarece buna desfășurare a procesului penal nu ar fi împiedicată sau afectată prin judecarea lor în stare de libertate si că măsuri alternative la detentia provizorie ar putea oferi garanții suficiente si că lăsarea în libertate nu ar tulbura ordinea publică și mai mult nu ar crea un sentiment de nesiguranță pentru societate.
Procedând la solutionarea contestatiilor prin prisma motivelor invocate si pe baza actelor si lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Potrivit art.348 C.p.pen. în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive procedând potrivit dispozițiilor art. 207.
Pe de altă parte, conform art. 207 al.6 C.p.pen. în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu,verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu.
În același sens, art. 207 al. 4 C.p.pen. stabilește că o măsura preventivă poate fi menținută când se constată, fie că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin, fie că există temeiuri noi care justifică o atare măsură preventivă.
În acest context, la acest moment procesual, procedând la analiza măsurii preventive luată față de inculpati sub aspectul legalității și temeiniciei sale, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale în vigoare, judecătorul de cameră preliminară constată că aceasta este legală si temeinică, deoarece temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii preventive se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Potrivit art. 223 C.pe.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune contra vietii și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Sunt îndeplinite cerintele textului legal enuntat atunci când în cauza exista probe ca elemente de fapt, care servesc la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea faptuitorului, la cunoasterea împrejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei sau indicii temeinice ca s-a comis o fapta prevazuta de legea penala, adica din datele existente în cauza rezulta presupunerea ca persoana fata de care se efctueaza urmarirea penala a savârsit fapta.
Aceste dispozitii ale legii interne sunt în concordanta cu art.5/1 lit. c CEDO care conditioneaza legalitatea privarii de libertate a unei personae de existenta unor motive verosimile de a banui ca persoana care urmeaza a fi lipsita de libertate a savârsit o infractiune.
În acceptiunea Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin motive verosimile se înteleg date, informatii de natura a convinge un observator obiectiv ca este posibil ca persoana respectiva sa fi savârsit infractiunea respectiva. Aceste date nu trebuie sa aiba aceeasi forta cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzare, nefiind necesar ca persoana sa fie într-un final acuzata sau trimisa în judecata.
În speță, din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatii au săvârșit fapte penale. Desigur, își păstrează în continuare valabilitatea și motivările încheierilor anterioare prin care s-a dispus în sensul luării si prelungirii măsurii arestului preventiv, toate acestea argumentând subzistența indiciilor temeinice că inculpatii ar putea fi autorul faptelor sesizate. Sub același aspect al subzistenței indiciilor temeinice de vinovăție, vom menționa faptul că marea majoritate a probelor administrate sunt în sine apte a combate în întregime și în mod convingător apărările inculpatilor astfel cum au fost formulate pană în acest moment procesual.
Din coroborarea acestor probe rezultă presupunerea rezonabilă cu privire la comiterea de către inculpati a faptelor reținute în sarcina lor, constând în aceea că, în urma unor intelegeri si pregatiri prealabile, în cursul nopții, în jurul orei 02:00, inculpații A. F.-M., Suveroșan R. și L. V. s-au deplasat, cu autoturismul condus de inculpatul Suveroșan R. și având numerele de înmatriculare acoperite, pe . municipiul Z., urmând un traseu stabilit anterior, pentru a evita camerele de supraveghere din oraș, unde inculpații A. F. M. și L. V. au aruncat mai multe sticle incendiare în apartamentul situat la parterul blocului F15, proprietatea numitului L. C. E. și în care locuiau numiții R. L. F. și M. C. A.. La momentul atacului, cei doi inculpați au purtat cagule și mănuși,cumpărate anterior.
Totodată, cerința referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile de a căror comitere sunt cercetati contestatorii, este îndeplinită.
Referitor la probele certe din care rezultă pericolul social concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența CEDO, măsura arestării preventive este o măsură excepțională, astfel că luarea, ca și menținerea ei trebuie dispuse doar în cazuri temeinic justificate. Prezervarea ordinii publice este apreciată însă ca un element pertinent și suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea persoanei respective ar tulbura în mod real ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.
Sub acest aspect, se constată că, în speță, existența pericolului public rezultă din însuși pericolul social al infracțiunilor pentru care sunt cercetati inculpatii, avându-se în vedere reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca fiind autori. Prin urmare la stabilirea pericolului public se pot avea în vedere și date privitoare la fapte, date care în speță, sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în lipsa luării măsurii arestării preventive.
Din probele administrate în cauză, rezultă că lăsarea în libertate a inculpatilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică determinat de: natura faptelor – tentativa de omor si distrugere; sfera relațiilor sociale lezate – dreptul la viata si integritatea bunurilor apartinând altor persoane; circumstanțele concrete în care au fost săvârșite faptele – în mod coordonat, în urma unei pregatiri prealabile, prin folosirea unor mijloace apte a provoca consecinte extreme (explozie, incendiere), precum si scopul invocat, respectiv răzbunarea.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatilor, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia.
În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatilor de a fi cercetati în stare de libertate, prin buna administrare a probelor în faza de judecată.
Prin prisma acestor împrejurări, se apreciază că lăsarea inculpatilor în libertate sau dispunerea unei alte măsuri preventive în acest moment procesual nu este oportună, tulburând grav liniștea publică, rezonanța faptei neestompându-se și aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal.
În același timp, lăsarea în libertate a inculpatilor ar crea o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptelor că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave (în sensul Recomandării R8011 pct. 4 al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei) sunt cercetate în stare de libertate.
Împrejurările în care au fost comise faptele presupun fără putință de tăgadă o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, faptele purtând o evidentă atitudine de sfidare a autorității publice, menită să vegheze la ordinea și liniștea publică, autoritate pentru care opinia publică manifestă respect și considerație.
Asa fiind, mentinerea măsurii arestării se apreciază ca judicioasă, proportională și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri se dovedesc a fi insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, neimpunându-se luarea unei alte masuri preventive sau neprivative de libertate.
Pe de altă parte, circumstanțele personale ale inculpatilor vor fi avute în vedere cu ocazia soluționării în fond a cauzei. Sub acest aspect, situatia familiala și conduita în societate a inculpatilor nu sunt de natură a determina Curtea să se orienteze, la acest moment procesual, spre luarea unei alte măsuri preventive, mai puțin restrictive.
Având în vedere complexitatea cauzei, probatoriul administrat, faptul că cercetarea judecătorească nu a fost demarata, se constată că perioada de aproximativ cinci luni de când inculpatii sunt arestati preventiv (masura a fost luata în data de 22.09.2014) se circumscrie unui termen rezonabil în raport de natura infracțiunilor astfel cum această noțiune este nuanțată de către practica CEDO.
Aprecierea „limitelor rezonabile” ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate, or, în speță, faptele inculpatilor, prin natura lor si durata în timp a comiterii, aduc atingere bunei desfășurări a ordinii sociale și siguranței raporturilor juridice si reclamă menținerea stării de arest preventiv a acestora.
Toate aceste aspecte coroborate conduc la concluzia că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatilor pentru a se asigura protecția celorlalți cetățeni în contextul în care infracțiunile pentru care acestia sunt cercetati sunt apreciate ca având un grad sporit de pericol public motive pentru care în temeiul art. 425/1 al. 7 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se vor respinge contestațiile formulate, iar încheierea atacată se va mentine în totalitate ca fiind legală si temeinică.
Potrivit art. 275 al. 2 C.proc.pen. inculpatul va fi obligat să plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații A. F.-M. și SUVEROȘAN R. împotriva încheierii penale nr. 2 din 04.02.2015 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul S..
Obligă contestatorii să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea contestației.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu, azi, 12 februarie 2015.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER,
L. H. C. C.
Dact.L.H./Dact.S.M
4 ex./04.05.2015
Jud.fond. Ț. D. Brăduța
| ← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... | Comisie rogatorie internaţională. Încheierea nr. 84/2015.... → |
|---|
