Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 170/2015. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 170/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 02-02-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 8428

DECIZIA PENALĂ nr. 170/2015

Ședința publică din 02 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. – C. M.

JUDECĂTOR: C. I.

GREFIER: N. N.

MINISTERUL PUBLIC - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial C. reprezentat prin procuror A. M.

Pe rol fiind pronunțarea – în rejudecare – a apelurile declarate de către inculpații F. M. și L. M., împotriva sentinței penale nr.1190/19.11.2014, pronunțate de către Judecătoria C. - N., în dosar nr._, inculpații fiind trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției emis la data de 28.02.2007, în dosarul penal nr. 209/P/2006 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului F. M. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. și ped. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 și a inculpatei L. M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență prevăzută de art. 26 din Codul penal 1969 raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 21 ianuarie 2015, încheiere care este parte integrantă din prezenta încheiere.

CURTEA,

Deliberând reține că prin sentința penală nr. 1190 /19.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. –N., în temeiul articolului 6¹ alin. 1 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul F. M., fiul lui C. și C., născut la data de 10.11.1964 în V., județul V., CNP_, cetățenie română, studii medii, cu antecedente penale, căsătorit, administrator la ., cu domiciliul în V., ., ., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat prin prezenta sentință penală a fost săvârșită în concurs cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 3042/2006 a Judecătoriei V..

În temeiul art. 85 alin. 1 din Codul penal 1969 a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 3042/2006 a Judecătoriei V..

În temeiul art. 36 alin. 1 din Codul penal 1969 raportat la art. 33 lit. a și la art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal 1969 a fost contopită pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 3042/2006 a Judecătoriei V. cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință penală, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal 1969 s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64 litera a teza a II-a din Codul penal 1969.

În temeiul art. 86¹ din Codul penal 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință penală pe durata termenului de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 86³ alin. 1 din Codul penal 1969, instanța de fond a stabilit ca pe durata termenului de încercare, condamnatul F. M. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul V., la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz;
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 86³ alin. 3 lit. d din Codul penal 1969, instanța de fond a stabilit ca pe durata termenului de încercare, condamnatul F. M. să nu intre în legătură cu inculpata L. M..

În temeiul articolului 359 alin. 1 din Codul de procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 86⁴ din Codul penal 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64 litera a teza a II-a din Codul penal 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

În temeiul art. 88 alin. 1 din Codul penal 1969 s-a dispus scăderea din pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare a perioadei reținerii și arestului preventiv cuprinsă între 14.02.2007 – 01.05.2007.

În temeiul articolului 26 din Codul penal 1969 raportat la art. 6¹ alin. 1 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpata L. M., fiica lui C. și C., născută la data de 10.10.1962 în Bârlad, județul V., CNP_, cetățenie română, studii medii, cu antecedente penale, necăsătorită, administrator la . Bârlad, cu domiciliul în Bârlad, ., ., ., la pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal 1969 s-a interzis inculpatei dreptul prevăzut la articolul 64 litera a teza a II-a din Codul penal 1969.

În temeiul art. 86¹ din Codul penal 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală pe durata termenului de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 86³ alin. 1 din Codul penal 1969, instanța de fond a stabilit ca pe durata termenului de încercare, condamnata L. M. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul V., la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz;
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 86³ alin. 3 lit. d din Codul penal 1969, instanța de fond a stabilit ca pe durata termenului de încercare, condamnata L. M. să nu intre în legătură cu inculpatul F. M..

În temeiul articolului 359 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor articolului 86⁴ din Codul penal 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. 1 din Codul penal 1969 s-a dispus scăderea din pedeapsa aplicată de 3 ani 6 luni închisoare a perioadei reținerii și arestului preventiv cuprinsă între 14.02.2007 – 01.05.2007.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției emis la data de 28.02.2007, în dosarul penal nr. 209/P/2006 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului F. M. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. și ped. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 și a inculpatei L. M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență prevăzută de art. 26 din Codul penal 1969 raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

Prin rezoluția procurorului din data de 12.02.2007 s-a dispus începerea urmăririi penale față de F. M. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 (fila 19).

Prin ordonanța procurorului din data de 14.02.2007 din dosarul penal nr. 209/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției s-a pus în mișcare acțiunea penală față de învinuitul F. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 (filele 21-22).

Prin ordonanța procurorului din data de 14.02.2007 s-a dispus reținerea învinuitului F. M. pe o durată de 24 ore, începând cu data de 14.02.2007, orele 15⁰⁰ (filele 23-24).

Prin propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției înregistrată la data de 15.02.2007 sub nr._ al Tribunalului București Secția I Penală s-a solicitat instanței să dispună luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul F. M..

Prin încheierea penală din data de 15.02.2007, pronunțată în dosarul penal nr._ al Tribunalului București Secția I Penală, a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatului F. M. în temeiul art. 143 și articolului 148 litera f din Codul de procedură penală, pe o perioadă de 29 de zile (15.02.2007 – 15.03.2007).

Prin rezoluția procurorului din data de 12.02.2007 s-a dispus începerea urmăririi penale față de L. M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, prevăzută de art. 26 din Codul penal 1969 raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 (fila 45).

Prin ordonanța procurorului din data de 14.02.2007 din dosarul penal nr. 209/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției s-a pus în mișcare acțiunea penală față de învinuita L. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 din Codul penal 1969 raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 (filele 47-48).

Prin ordonanța procurorului din data de 14.02.2007 s-a dispus reținerea învinuitei L. M. pe o durată de 24 ore, începând cu data de 14.02.2007, orele 14⁰⁰ (filele 49-50).

Prin încheierea penală din data de 15.02.2007, pronunțată în dosarul penal nr._ al Tribunalului București Secția I Penală, a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatei L. M. în temeiul art. 143 și articolului 148 litera f din Codul de procedură penală, pe o perioadă de 29 de zile (15.02.2007 – 15.03.2007).

Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor pe parcursul urmăririi penale, cei doi aducându-și învinuiri reciproce referitoare la derularea activităților infracționale reținute în sarcina lor.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor G. B. și M. C. (filele 1-18, 68-69), declarațiile inculpaților F. M. și L. M. (filele 26 – 33, 52-59), autorizații de interceptare a convorbirilor emise de Tribunalul București (filele 172-184), procesele verbale și notele de redare a convorbirilor înregistrate în baza autorizațiilor de interceptare a convorbirilor telefonice și ambientale dintre G. B., L. M. și F. M. (filele 72-171), suporții digitali pe care s-au înregistrat convorbirile audio video în baza autorizațiilor de interceptare: două casete mini DV SONY dv premium 51JC4204E 0322 și 51JC4204E 0127, două DVD Verbatim 6094 540 REA_ si 6094 540 REF_, două CD-R Verbatim 6208N1515_ 18 și 5342N0325 22; listing convorbiri telefonice de la operatorii de telefonie Orange România și Zapp (filele 230-295), înscrisuri privind urmărirea penală desfășurată de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași în dosarul nr.4/P/2006 (filele 185-229).

Prin rechizitoriul întocmit în data de 12.08.2013 în dosarul penal nr. 209/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F. M. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 și a inculpatei L. M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență prevăzută de art. 26 din Codul penal 1969 raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reținut pe scurt că în cursul lunii decembrie 2006, cu ajutorul numitei L. M., F. M. i-ar fi promis lui G. B. T. suma de 20.000 euro pentru ca acesta să intervină pe lângă tatăl său, G. C., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași pentru a-l determina să dispună o soluție de netrimitere în judecată în dosarul penal în care îl cerceta pe F. M. în calitate de învinuit pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de natură economică.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului V. sub nr._, iar în conformitate cu dispozițiile articolului 300¹ aliniatul 1 din Codul de procedură penală instanța a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de F. M. și L. M. la data de 03.03.2007, menținând-o.

Prin încheierea nr. 2069/18.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționarea cauzei a fost strămutată la Tribunalul C., unde în conformitate cu articolul 300² din Codul de procedură penală instanța a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de F. M. și L. M. și prin încheierea din 02.05.2007 a constatat că aceasta a încetat de drept, având în vedere că ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii preventive luate față de inculpați a avut loc la data de 03.03.2007, iar cele 60 de zile prevăzute de art. 160^b alin. 1 din Codul de procedură penală au expirat la data de 01.05.2007.

Prin sentința penală nr. 134/2008 a Tribunalului C. a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C.-N. în temeiul art. 42 din Codul de procedură penală raportat la art. 27 alin. 1 din Codul de procedură penală și la art. 21 alin. 2 și la art. 31 din Legea nr. 78/2000.

Prin sentința penală nr. 696/09.10.2008 a Judecătoriei C.-N. a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei V., apreciindu-se că această instanță ar fi competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza.

La Judecătoria V. cauza a fost înregistrată sub nr._, iar prin sentința penală nr. 22/09.01.2009 a Judecătoriei V. a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C.-N., apreciindu-se că această instanță ar fi competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza. Constatându-se intervenirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Prin încheierea nr. 367/25.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală a fost stabilită competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații F. M. și L. M. în favoarea Judecătoriei C.-N..

Dosarul a fost înregistrat din nou pe rolul Judecătoriei C.-N. sub nr._, unde, în faza cercetării judecătorești au fost audiați inculpații F. M. (filele 38-39) și L. M. (filele 40-41). Prin încheierea de ședință din data de 15.04.2010 instanța a constatat în temeiul art. 197 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală nulitatea absolută a tuturor probelor obținute în cursul urmăririi penale în baza autorizațiilor de interceptare emise de Tribunalul București, apreciind că respectivele autorizații au fost emise de o instanță necompetentă material (tribunalul și nu judecătoria). În continuare, în aceeași ședință de judecată a fost înlăturată din probatoriu declarația denunțătorului G. B. apreciindu-se că prin conduita acestuia a contribuit în mod esențial la formarea convingerii celor doi inculpați că o cumpărare de influență ar fi posibilă, săvârșind în acest fel acte de complicitate la comiterea infracțiunii sesizate.

La dosar au fost depuse referate privind derularea procesului penal din dosarul nr._ al Tribunalului C. (filele 51, 64, 71) și decontul cheltuielilor efectuate în cursul urmăririi penale (fila 57) și a fost audiată martora M. C. (filele 74-75), concluzii scrise (filele 76-78).

Prin sentința penală nr. 131/17.02.2011 a Judecătoriei C.-N. cei doi inculpați au fost achitați cu privire la săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și de complicitate la cumpărarea de influență.

Împotriva sentinței penale nr. 131/2011 a Judecătoriei C.-N. a declarat recurs P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial C., care a fost admis prin decizia nr. 1631/R/2011 a Curții de Apel C. prin care s-a dispus casarea în întregime a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea deciziei se arată că prima instanță a anulat în mod greșit probele administrate în faza de urmărire penală ca fiind obținute cu nesocotirea dispozițiilor procesual penale, în condițiile în care cercetările au fost efectuate atât pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență în ceea ce-l privește pe denunțător (care a beneficiat de cauza de nepedepsire reglementată de art. 61 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, cât și față de cumpărătorul de influență F. M. și a complicei acestuia, L. M.).

În rejudecare, la termenul de judecată din data de 01.03.2012 au fost ridicate mai multe excepții de procedură cu privire la legalitatea sesizării instanței de judecată (filele 28-33 dosarul instanței), apreciindu-se că interceptările și înregistrările de convorbiri, precum și cele în mediu ambiental ar fi fost făcute în baza unei autorizații emis de o instanță necompetentă din punct de vedere material raportat la calitatea de avocat a numitului G. B. T. la data comiterii faptelor (persoană cercetată în dosarul penal nr. 206/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției), că nu au fost respectate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 78/2000 privind efectuarea urmăririi penale în mod obligatoriu de către procuror și că nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la cuprinsul rechizitoriului – actul de sesizare nu ar cuprinde descrierea faptelor cu relevanță penală.

La termenul de judecată din data de 29.03.2012 instanța de judecată a respins în temeiul art. 300 alin. 1 din Codul de procedură penală excepțiile invocate de către apărătorul inculpaților cu precizarea că primele două excepții s-ar circumscrie prevederilor art. 332 din Codul de procedură penală (privesc modul în care s-au obținut și s-au administrat probele în faza de urmărire penală), iar ultima excepție s-a apreciat a fi neîntemeiată, respectiv că fapta imputată inculpaților ar fi expusă pe larg în cuprinsul rechizitoriului atât din punct de vedere al laturii obiective, cât și subiective, dar și în ce privește încadrarea în drept.

La termenul de judecată din data de 08.10.2012 inculpații F. M. și L. M. au precizat că nu doresc să uzeze de dreptul prevăzut la art. 320¹ Codul de procedură penală, motiv pentru care s-a dat citire actului de sesizare al instanței și s-a adus la cunoștința acestora acuzațiile formulate. Ulterior, inculpații s-au prevalat de dreptul la tăcere, menținându-și declarațiile date în faza de urmărire penală și în fața judecătorilor care s-au pronunțat cu privire la luarea/menținerea măsurii preventive.

În temeiul art. 327 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a procedat la ascultarea martorilor M. C. (fila 115) și G. B. T. (filele 217-218), iar la data de 23.10.2013 s-a procedat la vizualizarea DVD-urilor pe care sunt imprimate înregistrările cu privire la prezenta cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului și având în vedere, potrivit art. 62 și art. 287 alin. 2 Codul de procedură penală, întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că:

În luna septembrie 2005 a fost formulată o plângere penală/sesizare cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni economice, care au fost cercetate în dosarul nr. 4/P/2006 de către Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași. În dosarul instrumentat de procurorul G. C. M. numitul F. M. a fost învinuit pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 11 lit. d, c din Legea 87/1994, de art.3 7 din Legea 82/1991, de art. 290 Codul penal 1969 cu aplicarea art. 41 al. 2 Codul penal 1969, de art. 21 lit. a și de art. 23 din Legea 656/2002, de art. 215 al. 1, 2, 5 Codul penal 1969, reținându-se că în perioada 2003-2004, acesta - în calitate de administrator al . și al . -, în complicitate cu numitul H. B., a întocmit și evidențiat în contabilitate facturi fiscale fictive de achiziții de îngrășăminte, cauzând statului un prejudiciu de peste 67 miliarde ROL, reprezentând TVA dedusă și rambursată ilegal, precum și impozit pe profit sustras de la plată, prin înregistrarea unor cheltuieli fictive.

Din înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală la filele 186-229 rezultă că numitul F. M. a evitat să pună la dispoziție documentele solicitate în mod repetat de organele de urmărire penală și a fost citat la datele de 09.08.2006, de 03.10.2006 și de 27.10.2006, prezentându-se la Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție la data de 31.10.2006 când a refuzat să ia la cunoștință învinuirile formulate împotriva sa sub motivul că ar dori ca acea activitate să fie desfășurată în prezența unui apărător ales. Întocmindu-se un proces-verbal cu privire la cele declarate de către F. M., acesta a fost citat pentru a se prezenta în data de 14.11.2006 pentru a-i fi aduse la cunoștință învinuirile. În data de 14.11.2006, F. M. a trimis o cerere la D., Serviciul Teritorial Iași prin care a solicitat amânarea prezentării învinuirii pe motive medicale.

La data de 07.12.2006 a fost citat din nou numitul F. M. prin intermediul lucrătorilor de poliție pentru data de 18.12.2006, dată la care acesta a depus un alt certificat medical și o cerere prin care a precizat că nu se poate prezenta, situație în care a fost emis un mandat de aducere pe numele acestuia. Astfel, la data de 22.12.2006 i s-au adus la cunoștință învinuirile și drepturile procesuale în dosarul nr. 4/P/2006 al D. Serviciul Teritorial Iași, iar F. M. a solicitat un termen pentru pregătirea apărării înainte de a fi audiat, fiind fixată data de 12.01.2007 pentru această activitate. La data de 11.01.2007 apărătorul lui F. M. a solicitat telefonic amânarea audierii pentru data de 15.01.2007, dată la care s-a reușit audierea parțială a acestuia.

În paralel cu activitățile derulate de D. Serviciul Teritorial Iași precizate anterior, la data de 24.11.2006 inculpata L. M. l-a contactat pe martorul denunțător G. B., cerându-i să se întâlnească la localul Stâna Costești sub pretextul că o cunoștință comună (numitul Blembea M.) i-ar solicita serviciile în calitate de avocat. Martorul a acceptat întâlnirea, fiind însoțit de martora M. C..

Deplasarea s-a făcut cu autoturismul inculpatei L. M., iar la localul Stânca Costești cei trei s-au întâlnit cu alte două persoane, respectiv cu inculpatul F. M. și fiul acestuia. Din declarațiile martorilor G. B. și M. C. rezultă că martorul denunțător a fost surprins de faptul că la fața locului era o altă persoană, cu care a făcut cunoștință. Din discuțiile purtate a reieșit că inculpatul F. M. era cercetat într-un dosar de către tatăl martorului G. B. – procuror în cadrul D. Serviciul Teritorial Iași, context în care, fiind și sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul F. M. a făcut unele afirmații cu privire la faptul că i-au fost ridicate armele de vânătoare și la riscul pe care l-ar fi reprezentat în caz contrar față de procuror, aspecte care reies din declarațiile martorilor și ale inculpatei L. M. date în faza de urmărire penală.

În continuare, inculpatul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că ar fi cercetat în respectivul dosar penal și a solicitat martorului denunțător să intermedieze o întâlnire cu tatăl acestuia pentru a discuta problema pe care o are în acel dosar. Martorul G. B. a fost ferm și i-a transmis să își angajeze un avocat care să-l consilieze, precizând expres că nu va interveni pe lângă tatăl său. La finalul întrevederii, la solicitarea inculpatului F. M., martorul G. B. a mai rămas la masă după ce restul persoanelor s-a îndepărtat, timp în care inculpatul i-a promis o sumă de bani pe care a lăsat-o la aprecierea acestuia pentru ca să intervină pe lângă tatăl lui să-l determine să nu mai efectueze cercetări în dosarul în care era învinuit.

Pe drumul spre Bârlad, inculpata L. M. a continuat discuțiile derulate în local, solicitându-i martorului să facă tot posibilul să-l ajute pe inculpatul F. M. fiindcă acesta este „băiat bun”, care va avea grijă de situația creată. Și în acel context G. B. a precizat că singurul mod în care îi poate ajuta este să le recomande un avocat bun.

Cu privire la cele întâmplate la localul Stâna Costești, martorul denunțător G. B. a sesizat Direcția Națională Anticorupție la data de 29.11.2006, în dosar fiind autorizate interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică sau alt suport a convorbirilor purtate de la posturile telefonice utilizate de denunțător și de inculpați, precum și interceptarea și înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de G. B. T. cu F. M. și cu L. M. sau cu alte persoane în legătură cu fapta care face obiectul cauzei (filele 173-175 vol. I dosarul instanței).

Astfel, discuțiile și întâlnirile ulterioare dintre martorul denunțător și inculpați au fost interceptate și înregistrate, fiind transcrise ulterior și depuse la dosar.

În data de 21.12.2006 a avut loc în Bârlad o întâlnire a inculpatei L. M. cu G. B., din discuțiile celor doi reieșind în mod clar faptul că inculpatul F. M. era interesat de finalizarea dosarului instrumentat de tatăl denunțătorului („Păi, vrea să-i dea statu’ neîncepere, ce vrea să-i dea statu’? Cred că nu vrea să-l ia statu’ … de bărbat pe …”), pentru aceasta fiind hotărât să facă orice se impune („Zi exact ce are de făcut, Bogdane!”, „Scoru’ și atâta tot! Și tu n-ai ce … cu el!”, „Măi, tu mie îmi spui cât și eu-ți aduc banu’ … nu mă-nteresează!”, „Nu, mă! Tu spui scoru’ și cu asta, basta!”, „Nu, tu-mi spui exact clar! Măi, atâta e și eu te-am rezolvat!”, „Da, mă! Cât vrei? Tu mie-mi spui și…”, „Și tu spui clar, mă, da? Trei miliarde, patru, cât?”).

Din aceleași discuții reiese și rolul inculpatei L. M. de intermediar între inculpatul F. M. și martorul denunțător: „Da’ el … el nu mai, nu mai vrea să se-ntâlnească cu mine, sau …?”, „Ba da, mă Bogdane! Da’ știi care-i problema? Îi e frică au ce? Eu vreau să vorbesc cu tine față-n față! Eu, eu vreau să te feresc pe tine de … Te vede cineva, Doamne ferește! Da… Ai priceput” Eu nu vreau să te bag, nu vreau să aud… Ai priceput? Da. Că e și sărbătorile astea… toată lumea mișună … toate … ce vrei să-și fac ție de serviciu? Nu, mă, tu-mi spui mie! Eu mă duc și noapte, nu contează! Eu n-am nicio treabă cu tac-tu, nu am nici un dosar … nu sare-n ochi! N-am nicio treabă, n-am fost condamnată, n-am caziere, n-am treabă cu ….”, Tu mie-mi spui! Eu uite, eu îl sun … dacă vrei să te vezi cu el fără probleme! Da… îmi e….” „Cât, mă? Cât? Cât, spune tu o sumă și eu te rezolv! Ce, ești nebun?”, „Tu știi cât îl costă oamenii? Are o fermă care vroia să-i dea două milioane de euro pe ea! Are … Negrești-ul, are … are o mulțime de proprietăți! Terenuri .. Si din cauza unui c-cat care nu are nicio … i-a blocat finanțele! Pentru patru miliarde, cinci miliarde! Și trage neamțu’ de el: „Hai să-ți dau două milioane de euro!” Deci acela … are, e foarte bazat! Tu spune-mi mie, îmi spui dacă vrei niște bani pentru ai tăi, eu pot să-ți dau! Că eu am o rezervă de la el, la mine … înțelegi?”, „Mie-mi spui: „Băi, atâta e!” și-mi spui cât vrei: douăzeci de mii, treizeci de mii… îmi spui pe față … „Nene, asta e! Îi dai banii lui M., eu ți i-am adus, la revedere!”.

La aproximativ o oră după întâlnirea dintre martorul denunțător G. B. și inculpata L. M. a fost organizată o întâlnire între aceștia și inculpatul F. M. în localul Stânca Costești. În cadrul acestei întrevederi inculpata L. M. a inițiat discuțiile referitoare la suma pe care ar putea să o primească G. B. pentru ca dosarul inculpatului F. M. să fie soluționat favorabil de către tatăl denunțătorului („Uite B. e aici, fă cărțile cu el.”, „Spune-i exact cărțile.” - filele 115-116 vol. I dosarul de urmărire penală), după care în discuții a intervenit inculpatul F. M. care i-a promis denunțătorului suma de 20.000 euro pentru a se opri cercetările în dosarul în care este cercetat („Două, douăzeci de mii îi pun jos”, „Douăzeci de mii de euro?” „Da”„pe partea mea să se oprească toate” - filele 118, 119 vol. I dosarul de urmărire penală), în sensul de a se dispune neînceperea urmăririi penale.

Inculpatul F. M. i-a oferit denunțătorului detalii privind persoanele pe care le considera implicate în derularea cercetărilor în dosarul nr.4/P/2006 al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial C., în finalul întâlnirii precizându-și încă odată pretențiile pe care le avea de la tatăl denunțătorului „Hai că tu știi mai bine situația acolo, la mine-i, cât îi, tot au fost presiunile astea făcute, dar la mine, pe mine poate să mă scoată de acolo din cărți imediat” (fila 124 vol. I dosarul de urmărire penală). În discuții a intervenit, în mod constant, inculpata L. M. care și-a precizat din nou poziția („Eu sunt intermediaru’.” – fila 117 vol. I dosarul de urmărire penală) și l-a completat pe F. M., punctând pretențiile inculpatului, în sensul de a fi oprite cercetările în ceea ce îl privește pe inculpat, dorind să se asigure că pretențiile inculpatului și promisiunea acestuia privind suma de bani au fost bine înțelese de către G. B., în acest sens afirmând „Deci, ai priceput? Clar de la-început” - fila 119 vol. I dosarul de urmărire penală.

În data de 20.01.2007 a avut loc o a treia întâlnire a inculpatului F. M. cu denunțătorul G. B. la localul Stâna Costești, întâlnire intermediată tot de către inculpata L. M. care, în data de 19.01.2007, a avut o discuție telefonică în acest sens cu denunțătorul (filele 170, 171 vol. I dosarul de urmărire penală). La această ultimă întâlnire inculpatul F. M. a reluat discuțiile din data de 21.12.2006, precizând faptul că dorește să se dispună scoaterea de sub urmărire penală față de el („Da.. Păi, scoaterea mea de sub urmărire penală…” – fila 94 vol. I dosarul de urmărire penală), lăsându-l pe denunțător să înțeleagă că de rezolvarea problemelor sale judiciare depinde și plata efectivă a banilor promiși „Eu vreau să ies din chestia asta ... Ies și elegant... Cum am discutat, dacă mai trebuie să sar, mai sar, nu-i problemă”, „Pregătește-te de atac și… când s-a rezolvat problema …”, „Eu nu … eu sunt băiat, sunt super corect să știi! Eu nu rămân dator”, „Eu săptă… Eu săptămâna viitoare dacă e treaba rezolvată, eu de săptămâna viitoare ți-am rezolvat problema” -filele 93, 94, 95, 97 vol. I dosarul de urmărire penală.

Pentru conturarea stării de fapt așa cum a fost prezentată anterior instanța de fond a coroborat declarațiile martorului denunțător G. B. cu cele ale martorei M. C., cu declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și cu transcrierile convorbirilor derulate între martor și inculpați.

Cu privire la excepțiile invocate atât înainte de citirea actului de sesizare, cât și la momentul dezbaterilor pe fondul cauzei, instanța de fond a înlăturat ca neîntemeiate, după cum urmează:

Conform susținerilor inculpaților – interceptările și înregistrările convorbirilor în mediul ambiental ar fi trebuit a fi efectiv realizate de către procuror potrivit art. 91² alin. 1 Codul de procedură penală („procurorul procedează personal la interceptările și înregistrările prevăzute de art. 911 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală”), susținere pe care o apreciem a fi exagerată și care ar presupune ca procurorul să fie în mod direct implicat în derularea evenimentelor ce urmează a fi interceptate – în caz contrar probele rezultate urmând a fi înlăturate ca fiind ilegal obținute.

Mai mult, în lipsa definirii de către legea procesual penală a noțiunilor de interceptare, înregistrare audio sau video, s-a apelat la Dicționarul explicativ al limbii române (Ed. Academiei, București 1975, pag. 467, verb), conform căruia „a înregistra” = „a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc.”, situație în care activitatea de înregistrare capătă semnificația de acțiune (activitate) desfășurată de organele abilitate de lege sau specialiști desemnați de către aceste organe de a imprima pe o bandă magnetică semnalele sonore/informațiile luminoase cuprinse în spectrul de frecvență sau radiofrecvență/semnalului de imagine.

Prin interceptare se înțelege potrivit aceluiași DEX acțiunea de a intercepta, respectiv „de a surprinde o convorbire telefonică, corespondență între două persoane, etc.”

Raportat la declarațiile martorului G. B. – „Îmi amintesc că venea d-na procuror însoțită de o întreagă echipă care avea la dispoziție o dubă cu mijloace tehnice de ultimă generație. Nu mi s-au dat indicații despre ce să spun și cum să spun, mi s-a explicat cum să stau și să-i las pe ei să meargă din pas în pas” s-a apreciat că au fost respectate prevederile art. 91² Codul de procedură penală, situație în care s-a respins această excepție.

Cu privire la persoanele care poartă asupra lor echipamentul de înregistrare – arătăm că nu există prevederi speciale/limitative cu privire la acestea, iar în condițiile în care dispozițiile de natură procesuală penală sunt de strictă și imediată aplicare, apreciem că nu pot influența caracterul legal al unei probe astfel obținute.

Conform aprecierilor inculpaților – lipsa actului prin care procurorul responsabil de caz ar fi delegat atribuțiile redării convorbirilor interceptate dintre martor și inculpați ar atrage nulitatea absolută a mijlocului de probă astfel obținut. Față de această apreciere, instanța de fond a constatat că, potrivit art. 91³ alin. 1 Codul de procedură penală 1968 – „Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanților sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliției judiciare delegat de procuror...(2)Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză”, prin această operațiune a certificării convorbirilor/comunicărilor/imaginilor interceptate și înregistrate dobândind valențe probatorii, iar mijlocul recunoscut de lege prin care acestea sunt relevate fiind îndeplinit de către procesul-verbal de redare scriptică a acestora.

Într-adevăr, potrivit art. 22 din Legea nr. 78/2000 – „În cazul infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror”, iar potrivit art. 203 Codul de procedură penală 1968 „În desfășurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale prin ordonanță, acolo unde legea prevede aceasta, iar în celelalte cazuri prin rezoluție motivată”. Având în vedere datele întocmirii proceselor verbale de redare a conținutului dialogurilor purtate de către interlocutori și imprimate pe banda magnetică (15.01.2007, 30.01.2007 și 15.01.2007) s-a constatat că aceste înregistrări și transcrieri au avut loc în faza actelor premergătoare, situație în care procurorul nu avea abilitarea legală de a emite ordonanțe, ci de a delega aceste atribuții prin rezoluție motivată.

Verificând actele procesuale întocmite în cursul fazei actelor premergătoare și a urmăririi penale, s-a constatat că aceste rezoluții lipsesc, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 197 alin. 1 Codul de procedură penală 1968 – respectiv nulitatea relativă a actelor îndeplinite cu încălcarea dispozițiilor legale, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții privind intervenția acesteia.

Nu s-a apreciat de către instanța de fond că lipsa acestei rezoluții ar fi sancționată prin nulitate absolută în temeiul art. 97 alin . 2 Codul de procedură penală 1968 („dispoziții relative la competența după materie”) deoarece abilitarea lucrătorului din cadrul poliției judiciare de a reda integral într-un proces-verbal convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul unei cercetări este acordată de înseși prevederile legale – art. 91³ alin. 1 Codul de procedură penală 1968, iar actul procesual întocmit de procuror (ordonanță sau rezoluție în funcție de etapa actelor premergătoare sau a urmăririi penale) de delegare a unui anumit lucrător într-un anumit dosar penal reprezintă doar o condiție suplimentară/subsidiară – prin care se stabilesc anumite date/aspecte/limite concrete ale acestei atribuții (nume lucrător din cadrul poliției judiciar, nr. dosar, identificare înregistrări).

În continuare, verificând condițiile prevăzute de art. 197 alin. 1 Codul de procedură penală 1968, constată că nu sunt îndeplinite în prezentul dosar. Astfel, lipsa rezoluției procurorului prin care deleagă unui anumit/anumitor lucrător/i din cadrul poliției judiciare atribuția redării în această cauză într-un proces verbal a convorbirilor sau comunicărilor interceptate și înregistrate nu este în măsură să aducă o vătămare care să fie înlăturată doar prin anularea procesului verbal de redare în condițiile în care această transcriere/redare a convorbirilor/comunicărilor a fost una conformă cu cele înregistrate – aspect certificat pentru autenticitate de către procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză și verificat în condiții de nemijlocire în cursul judecării cauzei – la termenul de judecată din data de 23.10.2013.

În continuare, alegațiile inculpaților cu privire la calitatea denunțătorului G. B. și a imposibilității audierii acestuia în calitate de martor, s-a apreciat că sunt nefondate.

Astfel, denunțătorul – în calitate de persoană care are cunoștință direct sau indirect despre comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, poate fi audiat ca și martor în procesul penal, în condițiile în care martorul este conform dispozițiilor art. 78 Codul de procedură penală „Persoana care are cunoștință despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal”. În acest sens s-au pronunțat și autori din literatura de specialitate din domeniu (M. U. – Procedură penală. Partea generală. Partea specială – Ed. CH B., București 2013, p. 186), dar și practica judiciară – ICCJ, completul de 5 judecători, decizia 160/2012, în cuprinsul căreia se precizează „Atât dispozițiile art. 78 Codul de procedură penală care definesc martorul ca fiind persoana care are cunoștință despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal, cât și prevederile art. 223 Codul de procedură penală, care reglementând unul dintre modurile de sesizare a organelor judiciare, stabilesc că denunțătorul este persoana care a luat cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și care încunoștințează despre aceasta organele de urmărire penală, nu impun vreo restricție legală privind calitatea de martor a denunțătorului. Prin urmare, denunțătorul fiind o persoană care a luat cunoștință despre comiterea unei fapte de natură penală, în mod nemijlocit sau indirect, acesta are nu numai dreptul, dar și obligația legală de a declara în legătură cu împrejurările concrete ale comiterii faptei. Împrejurarea că față de o persoană s-au efectuat acte premergătoare într-o cauză penală, în care sunt urmărite penal alte persoane, iar ulterior s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată față de acestea, nu împiedică organul judiciar să procedeze la audierea lor în calitate de martor, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 78 Codul de procedură penală, privind cunoașterea unor fapte sau împrejurări apte să conducă la aflarea adevărului în proces”.

Cât privește caracterizarea atitudinii/acțiunii martorului denunțător ca fiind provocatorie, s-a apreciat că nici această susținere făcută de inculpați nu este fondată în condițiile în care aceștia au fost cei care l-au abordat inițial pe numitul G. B. în sensul intervenirii în susținerea lui F. M. în fața procurorului G. T. din cadrul D. Iași în dosarul în care acesta era cercetat pentru săvârșirea unor fapte penale. Astfel, nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea provocări (să fie anterioară comiterii infracțiunii și să existe o legătură de cauzalitate directă și imediată între actul provocator și infracțiunea comisă) – a se vedea și sentința penală nr. 933/08.07.2005, Tribunalul București, Secția I penală. Este adevărat că stabilirea detaliilor privind „intervenția” s-a făcut în urma mai multor întâlniri dintre martorul denunțător și inculpați, însă această situație nu este specifică „provocării” și nu poate fi asimilată niciunei constrângeri, întrucât nu a exclus libera determinare a voinței inculpaților care au promis bani pentru a obține o soluție favorabilă pentru F. M..

Analizând și jurisprudența CEDO instanța de fond a constatat că au fost stabilite minime criterii de apreciere a caracterului provocator al agentului statului, între care: existența/inexistența unor probe care să indice că persoana vizată ar fi săvârșit anterior vreo infracțiune; cui a aparținut inițiativa întâlnirilor dintre persoanele vizate și agenții statului; existența vreunui indiciu că infracțiunea ar fi fost săvârșită fără respectiva intervenție, analizarea susținerilor persoanelor vizate, motivele pentru care s-a recurs la simularea comportamentului infracțional, gradul de implicare al autorităților, natura oricărei instigări sau presiuni, etc.

Verificând modul de derulare a evenimentelor, instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză nu a avut loc vreo provocare la săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina inculpaților, în condițiile în care între inculpatul F. M. și L. M. exista dinainte o relație apropiată, inculpatul era cercetat într-un dosar aflat pe rolul D. Iași pentru comiterea altor fapte penale, inculpata L. M. avea informații personale cu privire la procurorul G. T. și la martorul denunțător - pe care îi cunoștea dinainte, întrevederile dintre inculpați și martorul denunțător au avut loc la inițiativa lui L. M., gradul de implicare a autorităților a fost unul redus – prin punerea la dispoziție a aparaturii tehnice și prin unele sugestii privind conduita pe care G. B. urma să o adopte pe parcursul întrevederilor înregistrate, lipsa oricărei presiuni din partea martorului denunțător – conducerea discuției spre fixarea unei sume neputând fi interpretată ca o modalitate de presiune asupra inculpaților, etc. (în acest sens a se vedea și CEDO, cauza Sequeira c. Portugaliei, cererea nr._/01, decizie de inadmisibilitate din 06.05.2003, Recueil des arrêts . – în care denunțătorii au început să colaboreze cu serviciul de cercetări penale după ce petentul îl contactase deja pe unul dintre ei pentru a pregăti un transport de cocaină spre Portugalia, iar începând cu acea dată acțiunile denunțătorilor au fost supravegheate de către serviciul de cercetări penale, iar departamentul de urmărire penală a fost înștiințat cu privire la această operațiune).

În final, inclusiv excepția necompetenței materiale a Tribunalului București de emitere a încheierii de autorizare a interceptării și înregistrării convorbirilor invocată de către apărătorul inculpaților la termenul de judecată din data de 01.03.2012 este nefondată în condițiile în care modificarea competenței (de la judecătorie la curte de apel) după calitatea persoanei (avocat) s-a produs în urma intrării în vigoare a Legii nr. 79/2007 (05 aprilie 2007). Raportat la data solicitării și emiterii încheierii nr. 753/A.I.2006 din data de 07.12.2006 a Tribunalului București, dar și la natura faptelor penale cercetate dosarul nr. 209/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției (trafic și cumpărare de influență - prevăzute de Legea nr. 78/2000) s-a apreciat că tribunalul era instanța competentă să se pronunțe cu privire la această autorizare (conform art. 21 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 27 pct. 1 lit. a Codul de procedură penală 1968 și la art. 257 Codul penal 1969 1969).

Raportat la starea de fapt reținută și la toate probele administrate și analizate anterior, instanța de fond a constatat că în drept:

Fapta inculpatului F. M. care, în cursul lunii decembrie 2006, cu ajutorul numitei L. M. i-a promis lui G. B. T. suma de 20.000 euro pentru ca acesta să intervină pe lângă tatăl său, procurorul G. C. – procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași – și a-l determina să dispună o soluție de netrimitere în judecată în dosarul cu nr. 4/P/2006 în care F. M. era învinuit pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de natură economică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută și pedepsită de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptei inculpatului F. M. s-a concretizat în acțiunile de a-l contacta pe martorul denunțător G. B. prin intermediul inculpatei L. M. (care îl cunoștea dinainte pe martor atât datorită faptului că au locuit în vecinătate înainte de mutarea la Iași, cât și din prisma relațiilor profesionale) și a-l determina să intervină pe lângă tatăl său în vederea obținerii unei anumite soluții într-un dosar penal în care inculpatul era cercetat, promițându-i în schimb suma de 20.000 euro.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției directe, întrucât a prevăzut și urmărit potențialul rezultat al faptelor sale, respectiv de a obține o soluție favorabilă într-un dosar penal.

Fapta inculpatei L. M. care în cursul lunii decembrie 2006 l-a ajutat pe inculpatul F. M. în demersurile acestuia de a-i promite lui G. B. T. suma de 20.000 de euro pentru care acesta să intervină pe lângă tatăl său G. C. – procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași și a-l determina să dispună o soluție de netrimitere în judecată în dosarul cu nr. 4/P/2006 în care F. M. era învinuit pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de natură economică întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, prevăzută și pedepsită de art. 26 din Codul penal 1969 raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptei inculpatei L. M. s-a concretizat în acțiunile de a-l contacta pe martorul denunțător G. B. – pe care îl cunoștea dinainte pe martor atât datorită faptului că au locuit în vecinătate înainte de mutarea la Iași, cât și din prisma relațiilor profesionale - și a-l ajuta pe inculpatul F. M. în demersurile acestuia de a-l determina pe martorul denunțător să intervină pe lângă tatăl său în vederea obținerii unei anumite soluții într-un dosar penal în care inculpatul era cercetat, promițându-i în schimb suma de 20.000 euro.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpata a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției directe, întrucât a prevăzut și urmărit potențialul rezultat al faptelor sale, respectiv de a-l ajuta pe inculpatul F. M. să obțină o soluție favorabilă într-un dosar penal.

Potrivit art. 345 alin. 2 C.proc.pen., condamnarea se pronunță dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. În prezenta cauză instanța constată întrunite aceste condiții, astfel că va condamna inculpații pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și de complicitate la cumpărare de influență, prev. și ped. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, respectiv de art. 26 din Codul penal 1969 raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

În vederea unei juste individualizări judiciare a pedepselor la care au fost condamnați inculpații și a modalității de executare a acestora, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolul 72 din Codul penal 1969, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea specială nr. 78/2000, gradul de pericol social al faptelor raportat evident la persoana inculpaților, la împrejurările în care au fost săvârșite faptele, la întinderea în timp a activității infracționale, a urmărilor faptelor și circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, instanța de fond a reținut că inculpații au negat constant adoptarea conduitei infracționale și nu au manifestat deschidere pentru derularea cu celeritate a judecării cauzei (fiind susținuți în acest sens și prin atitudinea martorului denunțător).

În plus față de aceste aspecte, la analizarea gradului de pericol social concret al faptelor imputate instanța de fond a luat în considerare și faptul că inculpatul F. M. nu este la primul conflict cu legea penală, astfel cum rezultă din fișa de cazier atașată la dosar și din celelalte înscrisuri, dar și contribuția esențială a inculpatei L. M. la întreaga activitate infracțională.

Având în vedere toate acestea, dar mai ales natura faptelor comise și scopul urmărit - obținerea unei soluții favorabile într-un dosar penal -, instanța a apreciat ca fiind mediu gradul de pericol social concret al faptelor judecate în prezenta cauză și nu a reținut vreo circumstanță atenuantă.

Având în vedere perseverența de care inculpații au dat dovadă în activitatea lor infracțională și gradul de implicare al fiecăruia, instanța de fond a apreciat că ar fi apte de a asigura deopotrivă constrângerea inculpaților, cât și atenționarea acestora asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru inculpatul F. M. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. și ped. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 și de 3 ani 6 luni închisoare pentru inculpata L. M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, prev. și ped. de art. 26 din Codul penal 1969 raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul F. M. a fost condamnat prin prezenta sentință penală a fost săvârșită în concurs cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 3042/2006 a Judecătoriei V..

În temeiul art. 85 alin. 1 din Codul penal 1969 a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 3042/2006 a Judecătoriei V..

Conform dispozițiilor articolului 71 aliniatul 2 din Codul penal 1969 condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea dreptului prevăzut în articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal 1969 din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. În consecință, în temeiul articolului 71 aliniatul 2 din Codul penal 1969 instanța de fond a interzis inculpaților dreptul prevăzut la articolul 64 litera a teza a II-a din Codul penal 1969.

Instanța de fond nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi aleși, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală, astfel că instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune a fi interzis deoarece condamnații F. M. și L. M. nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii lor față de care au ales să aibă comportamentul anterior analizat.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate, având în vedere faptul că inculpații nu au fost condamnați anterior săvârșirii faptelor care fac obiectul prezentului dosar penal și că au conștientizat gravitatea faptelor imputate (cel puțin prin prisma privării de libertate și a derulării procesului penal), dar și faptul că sunt integrați în comunitate, instanța de fond a apreciat că scopul pedepselor aplicate poate fi atins chiar fără executarea acestora în regim de detenție.

Raportat la gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților, la atitudinea lor procesuală, dar și la cuantumul pedepselor aplicate instanța de fond a apreciat ca fiind insuficientă suspendarea condiționată a executării acestora, motiv pentru care a dispus suspendarea executării lor sub supraveghere pe durata unor termene de încercare de 5 ani pentru inculpatul F. M. și de 6 ani pentru inculpata L. M..

În temeiul art. 86³ alin. 1 din Codul penal 1969, instanța de fond a stabilit ca pe durata termenului de încercare, condamnații să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul V., la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz;
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 86³ alin. 3 lit. d din Codul penal 1969, instanța de fond a stabilit ca pe durata termenului de încercare, condamnații să nu intre în legătură unul cu celălalt.

În temeiul articolului 359 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor articolului 86⁴ din Codul penal 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii, motiv pentru care instanța a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

În temeiul art. 88 alin. 1 din Codul penal 1969 s-a dispus scăderea din pedepsele aplicate fiecărui inculpat a perioadei reținerii și arestului preventiv cuprinsă între 14.02.2007 – 01.05.2007.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal inculpații F. M. și L. M..

Înmotivarea apelului inculpatei L. M. se arată că prin rechizitoriu s-a reținut că partea ce o reprezintă, în cursul anului 2006, l-ar fi ajutat pe inculpatul F. M. în demersurile acestuia de a-i promite lui G. B. T. suma de 20.000 euro, pentru ca acesta să intervină pe lângă tatăl acestuia, G. C., procuror, pentru a-l determina să dispună o soluție de netrimitere în judecată în dosarul penal în care îl cerceta pe inculpatul F. M. pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de natură economică. Rechizitoriul se bazează pe declarația denunțătorului G. B. și pe interceptările convorbirilor din mediul ambiental.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, se solicită să se dea eficiență dispozițiilor art. 5 C.pen., adică cele ale NCP, în condițiile în care Codul penal în vigoare prevede pentru infracțiunea de cumpărare de influență o pedeapsă cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani, pe când Legea nr. 78/2000 o pedeapsă cu închisoarea de la 2 ani la 10 ani.

În ceea ce privește sentința pronunțată de către instanța de fond se apreciază că aceasta este nelegală, având în vedere că mijloacele de probă pe care se bazează rechizitoriul au fost obținute în mod ilegal, astfel că, potrivit art. 64 alin. 2 C.proc.pen. anterior, se impune înlăturarea acestora. În susținerea acestei afirmații, se arată că potrivit art. 91² alin. 1 C.proc.pen. anterior procurorul putea proceda personal la efectuarea interceptările și înregistrările prevăzute de art. 91¹ sau putea dispune ca acestea să fie efectuate de către organul de cercetare penală. Contrar acestor dispoziții legale, în speță, efectuarea interceptărilor și înregistrărilor de convorbiri în mediul ambiental s-au realizat de către denunțătorul G. B.. În acest fel, mijlocul de probă a fost obținut cu încălcarea dispozițiilor legale, fiind incidente prevederile cuprinse în art. 64 alin. 2 C.proc.pen. anterior, care prevăd că probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. De asemenea, se apreciază că activitatea denunțătorului G. B. poate fi calificată provocatorie în scopul de a determina la săvârșirea unei infracțiuni ori la continuarea acesteia, precum și în scopul obținerii de probe, fapt ce conduce la concluzia că declarația obținută de la denunțător în urma acestei activități este nelegală, deoarece este preconstituită pe baza unor activități care au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.

Din datele existente la dosarul cauzei reiese că denunțătorul G. B. a avut o atitudine provocatoare, încercând să-i determine pe inculpați să-i ofere o sumă de bani și să precizeze inculpatul F. M. exact ce fel de soluție dorește să se pronunțe în dosarul în care era cercetat.

În ceea ce privește cazul interceptărilor și înregistrărilor de convorbiri, în jurisprudența CEDO s-a considerat că reprezintă o încălcare a Convenției înregistrarea unei convorbiri telefonice efectuate în mod clandestin de către o persoană particulară cu concursul unui înalt funcționar de poliție.

Ca atare, se solicită admiterea apelului și în consecință achitarea inculpatei, deoarece fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege conform disp. art.16 lit.alin.1 lit.b)C.p.p.

În motivarea apelului inculpatului F. M. se arată că în speța dedusă judecății nu se poate vorbi despre cumpărare de influență, în condițiile în care nu există trafic de influență. De asemenea, se arată că, în realitate, denunțătorul nu a fost exonerat de răspunderea penală, urmare a denunțului făcut, ci s-a apreciat că fapta denunțătorului nu există. În condițiile în care, în faza de urmărire penală, s-a apreciat de către procuror că fapta de trafic de influență nu există, nu se poate vorbi despre cumpărare de influență. Se solicită instanței să analizeze situația după prima întâlnire, când inculpatul află că avocatul recomandat de către coinculpată este fiul procurorului care îl ancheta și faptul că denunțul se face la 5 zile de la întâlnirea avută cu inculpatul. Mai mult, se impun a fi analizate convorbirile purtate între părți, respectiv să se verifice cine a fost persoana care a inițiat discuțiile și să se aibă în vedere conduita inculpatului, care nu poate fi atribuită unei persoane care urmărește cumpărarea unei influențe.

Ca atare, se solicită admiterea apelului declarat și în consecință achitarea inculpatului deoarece fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege, conform disp. art.16 lit.alin.1 lit.b)C.p.p.

Examinând probele dosarului Curtea va constata că apelurile declarate în cauză sunt nefondate.

Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente, respectiv declarațiile martorilor G. B. și M. C. (filele 1-18, 68-69), declarațiile inculpaților F. M. și L. M. (filele 26 – 33, 52-59), autorizații de interceptare a convorbirilor emise de Tribunalul București (filele 172-184), procesele verbale și notele de redare a convorbirilor înregistrate în baza autorizațiilor de interceptare a convorbirilor telefonice și ambientale dintre G. B., L. M. și F. M. (filele 72-171), suporții digitali pe care s-au înregistrat convorbirile audio video în baza autorizațiilor de interceptare: două casete mini DV SONY dv premium 51JC4204E 0322 și 51JC4204E 0127, două DVD Verbatim 6094 540 REA_ si 6094 540 REF_, două CD-R Verbatim 6208N1515_ 18 și 5342N0325 22; listing convorbiri telefonice de la operatorii de telefonie Orange România și Zapp (filele 230-295), înscrisuri privind urmărirea penală desfășurată de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași în dosarul nr.4/P/2006 (filele 185-229), a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, iar încadrările juridice ale faptelor se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prev. și ped. de art.6/1 din Legea nr.78/2000 pentru inculpatul F. M., respectiv complicitate la cumpărare de influență prev. de art.26 rap. la art.6/1 din Legea nr.78/2000.

Astfel, în esență, ca și stare de fapt s-a reținut că în cursul lunii decembrie 2006, cu ajutorul inculpatei L. M., inculpatul F. M. i-ar fi promis lui G. B. T. suma de 20.000 euro pentru ca acesta să intervină pe lângă tatăl său, G. C., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași pentru a-l determina să dispună o soluție de netrimitere în judecată în dosarul penal în care îl cerceta pe inculpatul F. M. în calitate de învinuit pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de natură economică.

Declarațiile inculpaților date în fața instanței de apel ( 126-127, dos. inst de apel ) nu au condus la reținerea unei late stări de fapt decât cea reținută de către instanța de fond .

Instanța de fond a procedat la o analiză obiectivă și pertinentă a excepțiilor invocate atât înainte de citirea actului de sesizare, cât și la momentul dezbaterilor pe fondul cauzei, excepții reiterate și cu ocazia judecării prezentului apel înlăturându-le ca neîntemeiate.

Astfel conform susținerilor inculpaților – interceptările și înregistrările convorbirilor în mediul ambiental ar fi trebuit a fi efectiv realizate de către procuror potrivit art. 91² alin. 1 Codul de procedură penală („procurorul procedează personal la interceptările și înregistrările prevăzute de art. 91¹ sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală”), susținere care ar presupune ca procurorul să fie în mod direct implicat în derularea evenimentelor ce urmează a fi interceptate – în caz contrar probele rezultate urmând a fi înlăturate ca fiind ilegal obținute, ceea ce ar fi inoportun.

Aceasta cu atât mai mult cu cât raportat la declarațiile martorului G. B. care a menționat că – „Îmi amintesc că venea d-na procuror însoțită de o întreagă echipă care avea la dispoziție o dubă cu mijloace tehnice de ultimă generație. Nu mi s-au dat indicații despre ce să spun și cum să spun, mi s-a explicat cum să stau și să-i las pe ei să meargă din pas în pas”, astfel în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că au fost respectate prevederile art. 91² Codul de procedură penală.

De asemenea conform aprecierilor inculpaților – lipsa actului prin care procurorul responsabil de caz ar fi delegat atribuțiile redării convorbirilor interceptate dintre martor și inculpați ar atrage nulitatea absolută a mijlocului de probă astfel obținut. Față de această apreciere, instanța de fond a constatat că, potrivit art. 91³ alin. 1 Codul de procedură penală 1968 – „Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanților sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliției judiciare delegat de procuror...(2)Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză”, prin această operațiune a certificării convorbirilor/comunicărilor/imaginilor interceptate și înregistrate dobândind valențe probatorii, iar mijlocul validat de lege prin care acestea sunt relevate fiind îndeplinit de către procesul-verbal de redare scriptică a acestora.

Într-adevăr, potrivit art. 22 din Legea nr. 78/2000 – „În cazul infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror”, iar potrivit art. 203 Codul de procedură penală 1968 „În desfășurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale prin ordonanță, acolo unde legea prevede aceasta, iar în celelalte cazuri prin rezoluție motivată”. Având în vedere datele întocmirii proceselor verbale de redare a conținutului dialogurilor purtate de către interlocutori și imprimate pe banda magnetică (15.01.2007, 30.01.2007 și 15.01.2007) s-a constat în mod corect de către instanța de fond că aceste înregistrări și transcrieri au avut loc în faza actelor premergătoare, situație în care procurorul nu avea abilitarea legală de a emite ordonanțe, ci de a delega aceste atribuții prin rezoluție motivată și verificându-se actele procesuale întocmite în cursul fazei actelor premergătoare și a urmăririi penale, s-a constatat că aceste rezoluții lipsesc, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 197 alin. 1 Codul de procedură penală 1968 – respectiv nulitatea relativă a actelor îndeplinite cu încălcarea dispozițiilor legale, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții privind intervenția acesteia.

În mod pertinent nu s-a apreciat de către instanța de fond că lipsa acestei rezoluții ar fi sancționată prin nulitate absolută în temeiul art. 97 alin . 2 Codul de procedură penală 1968 („dispoziții relative la competența după materie”) deoarece abilitarea lucrătorului din cadrul poliției judiciare de a reda integral într-un proces-verbal convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul unei cercetări este acordată de înseși prevederile legale – art. 91³ alin. 1 Codul de procedură penală 1968, iar actul procesual întocmit de procuror (ordonanță sau rezoluție în funcție de etapa actelor premergătoare sau a urmăririi penale) de delegare a unui anumit lucrător într-un anumit dosar penal reprezintă doar o condiție suplimentară/subsidiară – prin care se stabilesc anumite date/aspecte/limite concrete ale acestei atribuții (nume lucrător din cadrul poliției judiciar, nr. dosar, identificare înregistrări).

Condițiile prevăzute de art. 197 alin. 1 Codul de procedură penală 1968, nu sunt îndeplinite în prezenta speță, astfel, lipsa rezoluției procurorului prin care deleagă unui anumit/anumitor lucrător/i din cadrul poliției judiciare atribuția redării în această cauză într-un proces verbal a convorbirilor sau comunicărilor interceptate și înregistrate nu este în măsură să aducă o vătămare care să fie înlăturată doar prin anularea procesului verbal de redare în condițiile în care această transcriere/redare a convorbirilor/comunicărilor a fost una conformă cu cele înregistrate – aspect certificat pentru autenticitate de către procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză și verificat în condiții de nemijlocire în cursul judecării cauzei – la termenul de judecată din data de 23.10.2013.

Și susținerile inculpaților cu privire la calitatea denunțătorului G. B. și a imposibilității audierii acestuia în calitate de martor, în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că sunt nefondate.

Referitor la caracterizarea atitudinii/acțiunii martorului denunțător ca fiind una provocatorie, s-a apreciat de asemenea în mod corect de către instanța de fond și prin prisma și jurisprudența CEDO, că nici această susținere făcută de inculpați nu este fondată în condițiile în care aceștia au fost cei care l-au abordat inițial pe numitul G. B. în sensul intervenirii în susținerea lui F. M. în fața procurorului G. T. din cadrul D. Iași în dosarul în care acesta era cercetat pentru săvârșirea unor fapte penale. Astfel, nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea provocări (să fie anterioară comiterii infracțiunii și să existe o legătură de cauzalitate directă și imediată între actul provocator și infracțiunea comisă) – a se vedea și sentința penală nr. 933/08.07.2005, Tribunalul București, Secția I penală. Este adevărat că stabilirea detaliilor privind „intervenția” s-a făcut în urma mai multor întâlniri dintre martorul denunțător și inculpați, însă această situație nu este specifică „provocării” și nu poate fi asimilată niciunei constrângeri, întrucât nu a exclus libera determinare a voinței inculpaților care au promis bani pentru a obține o soluție favorabilă pentru F. M..

Raportat la modul de derulare a evenimentelor, instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză nu a avut loc vreo provocare la săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina inculpaților, în condițiile în care între inculpatul F. M. și L. M. exista dinainte o relație apropiată, inculpatul era cercetat într-un dosar aflat pe rolul D. Iași pentru comiterea altor fapte penale, inculpata L. M. avea informații personale cu privire la procurorul G. T. și la martorul denunțător - pe care îi cunoștea dinainte, întrevederile dintre inculpați și martorul denunțător au avut loc la inițiativa lui L. M., gradul de implicare a autorităților a fost unul redus – prin punerea la dispoziție a aparaturii tehnice și prin unele sugestii privind conduita pe care G. B. urma să o adopte pe parcursul întrevederilor înregistrate, lipsa oricărei presiuni din partea martorului denunțător – conducerea discuției spre fixarea unei sume neputând fi interpretată ca o modalitate de presiune asupra inculpaților, etc.

În contextul celor expuse mai sus, în mod corect s-a stabilit că fapta inculpatului F. M. care, în cursul lunii decembrie 2006, cu ajutorul numitei L. M. i-a promis lui G. B. T. suma de 20.000 euro pentru ca acesta să intervină pe lângă tatăl său, procurorul G. C. – procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași – și a-l determina să dispună o soluție de netrimitere în judecată în dosarul cu nr. 4/P/2006 în care F. M. era învinuit pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de natură economică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută și pedepsită de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, faptă care subzista și independent, fiind irelevant dacă există sau nu corelativ o infracțiune de trafic de influență.

De asemenea fapta inculpatei L. M. care în cursul lunii decembrie 2006 l-a ajutat pe inculpatul F. M. în demersurile acestuia de a-i promite lui G. B. T. suma de 20.000 de euro pentru care acesta să intervină pe lângă tatăl său G. C. – procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași și a-l determina să dispună o soluție de netrimitere în judecată în dosarul cu nr. 4/P/2006 în care F. M. era învinuit pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de natură economică întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, prevăzută și pedepsită de art. 26 din Codul penal 1969 raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, faptă care subzistă și independent fiind irelevant dacă există sau nu corelativ o infracțiune de trafic de influență.

Probele administrate în concordanță cu dispozițiile procesual penale relevă vinovăția ambilor inculpați astfel că o soluție de achitare a cestora în baza art. 16 alin.1 lit.b)C.p.p. este exclusă.

Cu ocazia individualizării pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de articolul 72 din Codul penal 1969, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea specială, adică Legea nr. 78/2000, gradul de pericol social al faptelor raportat evident la persoana inculpaților, la împrejurările în care au fost săvârșite faptele, la întinderea în timp a activității infracționale, a urmărilor faptelor și circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, instanța de fond a reținut și poziția procesuală adoptată de inculpați de nerecunoaștere, precum și faptul că inculpatul F. M. nu este la prima confruntare cu legea penală, astfel cum rezultă din fișa de cazier atașată la dosar și din celelalte înscrisuri, dar și contribuția esențială a inculpatei L. M. la întreaga activitate infracțională.

Având în vedere aceste considerente, dar mai ales natura faptelor comise și scopul urmărit - obținerea unei soluții favorabile într-un dosar penal, instanța de fond a apreciat ca fiind mediu gradul de pericol social concret al faptelor judecate în prezenta cauză și nu a reținut vreo circumstanță atenuantă, astfel că pedepsele aplicate au fost just dozate.

În mod corect instanța de fond a constatat că legea penală mai favorabilă prin prisma disp. art.5 C.p., este Codul penal din 1969 ,care prevede modalitatea suspendării sub supraveghere ce implică mai puține obligații decât cea din reglementarea nouă, chiar dacă Legea nr.78/2000 prevede limitele de pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 10 ani .

Reintegrarea socială a inculpaților așa cum a constatat și instanța de fond poate fi realizată și fără privare de libertate fiind îndeplinite condițiile legale, astfel că suspendarea sub supraveghere a pedepselor este oportună.

În contextul celor expuse mai sus Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit.b CPP va respinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpații L. M. și F. M. împotriva sentinței penale nr.1190 /19.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. –N..

Se va stabili onorariu avocațial parțial in favoarea Baroului C. în suma de câte 150 de lei, pentru fiecare dintre inculpați, sume ce se vor avansa din FMJ în favoarea av. U. L. și Țutu O. G..

Va obliga pe fiecare dintre inculpați la câte 700 de lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 1 lit.b CPP respinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpații L. M. domiciliată în Bârlad, . ., . domiciliat în V., ., ., . penale nr.1190 /19.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. –N..

Stabilește onorariu avocațial parțial in favoarea Baroului C. în suma de câte 150 de lei, pentru fiecare dintre inculpați, sume ce se vor avansa din FMJ în favoarea av. U. L. și Țutu O. G..

Obligă pe fiecare dintre inculpați la câte 700 de lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică în data de 02.02.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

I.- C. M. C. I. N. N.

red.ICM/SMD

3 ex./13.07.2015

← Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 157/2015. Curtea de Apel CLUJ		Mandat european de arestare. Sentința nr. 54/2015. Curtea de... →

Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 170/2015. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 170/2015. Curtea de Apel CLUJ