Alte cereri privind judecata în fond. Încheierea nr. 263/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 263/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 263/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.263/2014
Ședința Camerei de Consiliu din 21 mai 2014
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: L. H.
GREFIER: L. C.
Pe rol fiind contestația formulată de inculpatul C. D., împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară fără număr din data de 24.04.2014 a Tribunalului S., prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de: art. 13 alin.l din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.329 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Cauza s-a luat fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care,
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Prin încheierea penală din 24 aprilie 2014, pronunțată în dosarul nr._ 0* al Tribunalul S., au fost respinse excepțiile invocate și cererile formulate de apărătorii inculpaților C. M. A., C. D. și S. O. M..
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.8/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T.- B. Teritorial S., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în cauza privind pe inculpații: E. C. S., trimis în judecată pentru săvârșirea infr.prev.de: art. 13 alin. 1, 3 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.329 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, C. D., trimis în judecată pentru săvârșirea infr.prev.de: art. 13 alin.l din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.329 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, S. O. M., trimis în judecată pentru săvârșirea infr.prev.de art. 13 alin.l, 3 din legea 678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.329 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, L. L., trimis în judecată pentru săvârșirea infr.prev.de art.329 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și a art.37 lit.b Cod penal și C. M. A., trimisă în judecată pentru săvârșirea infr.prev.de art. 13 alin.l, 3 din Legea 678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.329 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații E. C. S., C. D., C. M. A., S. O. M. și L. L., stabilind termen de judecată la data de 28.05.2014, pentru care vor fi citați inculpații, partea vătămată K. Brigitta B., persoana vătămată C. I. - de la adresele indicate în cursul urmăririi penale ori ulterior, precum și persoanele vătămate audiate sub altă identitate A. A., N. P., P. M., A. Gerorgiana, R. E., Popesu A., C. E., C. A., I. M., C. L. - prin intermediul D.I.I.C.O.T.-B. Teritorial S..
Potrivit prevederilor art. 346 al. 1 C.p.p., prezenta încheiere s-a comunicat procurorului și inculpaților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 8/D/P/2009 din data de 16.03.2010 al D.I.I.C.O.T.- B. Teritorial S. au fost trimiși în judecată inculpații: E. C. S., pentru săvârșirea infr.prev.de: art. 13 alin. 1, 3 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.329 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, C. D. pentru săvârșirea infr.prev. de: art. 13 alin.l din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.329 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, S. O. M., pentru săvârșirea infr.prev.de art. 13 alin.l, 3 din legea 678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.329 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, L. L., pentru săvârșirea infr.prev.de art.329 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și a art.37 lit.b Cod penal și C. M. A., pentru săvârșirea infr.prev.de art. 13 alin.l, 3 din Legea 678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.329 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Prin sentința penală nr. 13 din 05.02.201 a Tribunalului S., a fost condamnat inculpatul E. C. S., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă agravată și continuată, prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 10 (zece) ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal; pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în formă continuată, prev. și ped. de art. 329 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 5(cinci) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal,în baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, în urma contopirii pedepselor, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, deci: 10 (zece) ani închisoare. precum și 5 ani interzicerea drepturilor, prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal, după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicată inculpatului E. C. S., prin hotărâre, timpul reținerii și al arestării preventive, în perioada 25.11.2009–27.01.2011
2. A fost condamnată inculpataC. M. A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă agravată și continuată, prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 7( șapte) ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal;pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în formă continuată, prev. și ped. de art. 329 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal,în baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, în urma contopirii pedepselor, inculpata urmând a executa pedeapsa cea mai grea, deci: 7 (șapte) ani închisoare, precum și 3 ani interzicerea drepturilor, prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal, după executarea pedepsei închisorii.
3. A fost condamnat inculpatulS. O. M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă agravată și continuată, prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 7( șapte) ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal;pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în formă continuată, prev. și ped. de art. 329 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal și 1 an interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal,în baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, în urma contopirii pedepselor, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, deci: 7 (șapte) ani închisoare. precum și 3 ani interzicerea drepturilor, prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal, după executarea pedepsei închisorii.
4. A fost condamnat inculpatulL. L., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în stare de recidivă postexecutorie și în formă continuată, prev. și ped. de art. 329 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal, la 5 (cinci) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal;
5. A fost condamnat inculpatul C. D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă simplă continuată, prev. și ped. de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 6 (șase) ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal;pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în formă continuată, prev. și ped. de art. 329 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 3 (trei) ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal, în baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, în urma contopirii pedepselor, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, deci: 6 (șase) ani închisoare, precum și 3 ani interzicerea drepturilor, prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal, după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicată inculpatului C. D., prin hotărâre, timpul reținerii și al arestării preventive, în perioada 25.11.2009–11.11.2010.
S-a făcut aplicarea art.71 și 64 lit.a teza II-a și lit.b Cod penal, față de toți inculpații, pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art.329 alin.(3) Cod penal și art.19 alin.(1) din Legea nr. 678/2001, s-a confiscat suma de 60.000 lei de la inculpatul E. C. S., suma de 25.000 lei de la inculpatul C. D. și sumele de câte 10.000 lei, de la inculpații C. M. A. și S. O. M..
S-a menținut sechestrul asigurator institut prin Ordonanța nr.8D/P/2009 din data de 03.12.2009 a Biroului Teritorial S. - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, asupra construcțiilor edificate de inculpatul E. C. S., pe terenul cu numărul cadastral 210, înscrise în CF 16/N/Panic, și totodată dispune confiscarea acestora, după eliberarea de sarcini (ipotecă în favoarea C.E.C SA SUC. Z., pentru suma de 230.000 lei, cu dobânzile aferente, respectiv sechestru asigurător, în favoarea A.F.P-Z., pentru suma de 8727 lei).
În conformitate cu disp.art.118 lit.b și e Cod penal, s-a dispus confiscarea bunurilor care au fost folosite în orice mod la săvârșirea infracțiunilor și a sumelor de bani provenite din aceste infracțiuni, ridicate de parchet cu ocazia organizării flagrantelor sau a perchezițiilor, după cum urmează: de la inculpatul E. C. S., suma de 1.000 lei; suma de 220 euro; telefon mobil marca LG, .; telefon mobil marca NOKIA având codul_; telefon mobil marca NOKIA având codul_ și un telefon mobil marca SAMSUNG având codul_;de la inculpatul C. D. suma de 1.467 lei și un telefon mobil marca NOKIA având codul_; de la inculpatul S. O. M. un telefon mobil marca VODAFONE având codul_; de la inculpata C. M. A. un telefon mobil marca SONY ERICSON având ./1206-2946 și de la inculpatul L. L. un telefon mobil marca SAGEM având codul DX 200 782 RR.
S-a constatat că victimele infracțiunilor nu s–au constituit părți vătămate sau părți civile în cauză.
Au fost obligați inculpații E. C. S., C. M. A. și S. O. M., la câte 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat, pe inculpatul C. D. la 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat și pe inculpatul L. L., la plata sumei de 2800 cheltuieli judiciare către stat, din care suma 800 lei reprezintă onorariu pentru apărător din oficiu, în ambele faze ale procesului penal, ce a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați S..
Prin Decizia penală nr. 12/A/22.01.2013 a Curții de Apel Cluj, s-au admis apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – B. Teritorial S. și inculpații E. C. S., C. D., S. O. M., L. L. ȘI C. M. A. împotriva sentinței penale 13/15.02.2012 în dosarul nr._ 0 al Tribunalului S., pe care a desființat-o și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului S..
Pentru a dispune astfel, s-au menționat următoarele: “potrivit art. 17 C.pr.pen. acțiunea civilă se pornește din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.
În acest scop ,organul de urmărire penală sau instanța de judecată,va cere persoanei vătămate,ca prin reprezentantul său legal să prezinte situația cu privire la întinderea pagubei și a daunelor morale ,precum și date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.
Instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale ,chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.
Potrivit art.18 al.2 C.pr.pen.când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate sau cu capacitate restrânsă procurorul este obligat să susțină interesele civile ale acesteia,chiar dacă aceasta nu este constituită parte civilă.
De asemenea, conform art. 476 al.2 C.pr.pen.dacă persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate sau cu capacitate restrânsă, instanța examinează acțiunea civilă chiar în lipsa acestora și chiar dacă nu s-au constituit parte civilă.
Mai mult, în reglementarea specială ,respectiv L.687 /2001 chiar în art.1 se prevede că această lege reglementează prevenirea și combaterea traficului de persoane, precum și protecția și asistența acordată victimelor unui astfel de trafic,care constituie o violare a drepturilor persoanei și o atingere a demnității și integrității acesteia. Prin urmare, protecția victimelor traficului de minori constituie un deziderat în reglementarea specială ,aspect reluat specific în art.43 și 44 din aceeași lege.
Prin urmare, având în vedere infracțiunea dedusă judecății – trafic de minori – pornindu-se de la principiul oficialității, persoanele care au făcut obiectul traficului, aveau din oficiu, calitatea de părți vătămate. Cu toate acestea, cea mai mare parte a respectivelor persoane au fost audiate exclusiv în calitate de martore, fără a li se aduce la cunoștință faptul că au de jure calitatea de părți vătămate (respectiv numitele I. M., A. A., C. L., P. M.). Acestea au avut, de drept, pe tot parcursul procesului penal calitatea de părți vătămate și nicidecum de martori, fără însă să fi fost vreodată citate în această calitate; în aceeași ordine de idei se impune a se remarca faptul că, pornind de la acest tratament juridic, respectivele au fost în imposibilitate de a se constitui părți civile în termenul impus de art.15 C.pr.pen., atâta timp cât nu au fost citate procesual, la primul termen de judecată, în calitate de părți vătămate.
Prin urmare, au fost încălcate dispozițiile art.76 C.pr.pen. care impuneau în sarcina procurorului obligația de a aduce la cunoștința părților vătămate posibilitatea de a se constitui părți civile; corelativ, instanța de judecată avea sarcina ca anterior citirii actului de sesizare, să procedeze la citarea acestora, încunoștințându-le despre posibilitatea de a se constitui parte civilă.
Tocmai pentru a preîntâmpina situații de acest gen, art.44 al Legii nr. 678/2001, în forma în vigoare la momentul audierii părților vătămate (și în faza de UP și în faza de judecată pe fond), prevedea că persoanele prevăzute la art.43 (victimele traficului) au dreptul să primească asistență juridică obligatorie pentru a putea să își exercite drepturile în cadrul procedurilor penale prevăzute de lege, în toate fazele procesuale penale, și să își susțină cererile și pretențiile civile față de persoanele care au săvârșit infracțiunile prevăzute de prezenta lege, în care ele sunt implicate. În speță, nu numai că nu li s-a asigurat asistență juridică obligatorie, dar nici măcar nu li s-a adus la cunoștință părților vătămate acest aspect.
O situație particulară este cea a numitelor C. E. și C. A., minore la momentul audierii, care în fața procurorului au arătat că înțeleg să nu se constituie parte civilă și nici să participe în proces ca parte vătămată; însă o astfel de declarație de renunțare la calitatea de parte vătămată nu este în măsură să producă efecte juridice atâta timp cât respectivele nu au beneficiat de asistență juridică arătată de art.44 din Legea nr. 678/2001, iar pe de lată parte acestea fiind minore și renunțarea reprezentând un act de dispoziție, trebuia să existe acordul autorității tutelare sau cel puțin acordul ocrotitorului legal.
Pe de altă parte, avându-se în vedere statutul de minore al respectivelor – persoane cu capacitate de exercițiu restrânsă – se impunea exercitarea din oficiu a acțiunii civile, susținerea acesteia de către procuror, iar prin hotărârea atacată instanța era obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile.
Având în vedere acuzația formulată împotriva inculpaților se impunea, chiar anterior citirii actului de sesizare al instanței, citarea presupuselor victime ale traficului de minori și explicarea faptului că au posibilitatea de a se constitui părți civile (art.76 C.pr.pen.), chiar și în lipsa unei constituiri de părți civile, în sensul art.15 C.pr.pen., procurorul avea obligația, conform art.18 alin.2 C.pr.pen., de a susține interesele civile ale acesteia, nu în ultimul rând instanța avea obligația de a se pronunța asupra acțiunii civile, chiar în lipsa acesteia (art.476 C.pr.pen.).
Raportat la solicitarea apărătorilor din oficiu ai părților vătămate-victime ale traficului, de a se admite cererea de repunere în termenul de apel a acestora urmează a fi respinsă având în vedere că drepturile procesuale ale acestora vor fi respectate cu ocazia rejudecării cauzei.”
Având în vedere carențele mai sus menționate, Curtea a constatat că se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, urmând ca persoanele, presupuse victime ale traficului de minori să fie citate în calitate de părți vătămate, explicându-li-se posibilitatea de a se constitui părți civile, iar dacă starea de minoritate este de actualitate, procurorul urmează a susține din oficiu acțiunea civilă iar instanța se va pronunța asupra acesteia, indiferent de poziția respectivelor.”
În rejudecare, anterior citirii actului de sesizare, conform prevederilor art. 15 al. 2 și art. 320 al. 1 VCPP, s-au efectuat demersuri în vederea audierii persoanelor-presupuse victime ale traficului de minori, pentru a li se explica posibilitatea de a se constitui părți civile.
Prin cererile depuse la dosar la termenul din data de 24.04.2013 (vol. I,f.85-93) și reiterate la termenul din data de 31 ianuarie 2014, când s-a pus în discuție regularitatea actului de sesizare a instanței, inculpatul C. D., prin avocat, a invocat excepția nulității urmăririi penale și a actului de sesizare a instanței, solicitând restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale și a rechizitoriului, în esență pentru următoarele motive: lipsește actul de sesizare a organelor de urmărire penală; rezoluțiile de începere a urmăririi penale in personam în dosarul nr. 8D/P/2009 au vizat infracțiunile de trafic de minori și proxenetism, iar procurorul nu a exclus o parte din activitatea infracțională cercetată; numitele D. D. și D. D. nu au fost cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de prostituție ori proxenetism; atribuirea unei alte identități acelorași persoane este lovită de nulitate absolută deoarece, potrivit legii, identitatea nu se atribuie la cerere; atribuirea unei alte identități pentru B. R. la câteva luni după reținerea lui C. D. și după ce aceasta fusese audiată sub numele real cu scopul de a nu mai permite audierea sa contradictorie în fața instanței este lovită de nulitate absolută; declarația uneia din persoanele audiate în cursul urmăririi penale nu este semnată pe fiecare pagină; perioada pentru care s-a autorizat interceptarea numitei D. D. depășește de 120 de zile; în vederea interceptării numitei D. D. s-au emis autorizații cu numere diferite,noi, care nu pot fi considerate prelungiri ale celor anterioare; procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este lovit de nulitate deoarece nu a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 467 al. 1 C.p.p.; procurorul a omis să introducă în cauză persoanele vătămate și persoanele civile.
De asemenea, inculpații C. M. A., S. O. și L. L., prin avocați, au invocat excepția neregularității actului de sesizare a instanței și au solicitat refacerea acestuia, arătând, în esență, că potrivit prevederilor art. 317 C.p.p., judecata se limitează la fapta arătată în actul de sesizare, însă, în acest moment, nu este determinat sau determinabil câte acte materiale ale infracțiunii de proxenetism, respectiv – câte acte materiale ale infracțiunii de trafic de minori fac obiectul judecății, când au fost comise, cine a participat la comiterea lor, astfel încât judecata să poată fi realizată în condiții procedurale, iar inculpații să se poată apăra .
Procurorul a apreciat că actul de sesizare a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar aspectele legate de modul de administrare a probatoriului în cursul urmăririi penale pot fi cenzurate de instanță în afara cadrului prevăzut de art. 300 C.p.p. și a solicitat respingerea excepțiilor invocate de inculpați.
Analizând cererile formulate în cauză, instanța arespins excepția nulității absolute a urmăririi penale și cererile de restituire a dosarului la procuror, a constatat neregularitatea actului de sesizare nr. 8D/P/2009 din 16.03.2010 al D. - B. Teritorial S. și, în baza art. 300 al. 2 teza I C.p.p., s-a acordat un termen de judecată, în vederea refacerii rechizitoriului, procurorul urmând să indice - în completarea actului de sesizare:
- actele materiale componente ale infracțiunii continuate de trafic de minori reținute în sarcina fiecărui inculpat acuzat de comiterea acestei infracțiuni, prin descrierea unor elemente concrete de individualizare: timp (perioada concretă de comitere), loc, spațiu, număr persoane traficate, indicare nume, prenume (real ori sub altă identitate) a fiecărei persoane traficate, număr acte materiale, cu indicarea probelor, pentru fiecare învinuire în parte.
- actele materiale componente ale infracțiunii continuate de proxenetism reținute în sarcina fiecărui inculpat acuzat de comiterea acestei infracțiuni, prin descrierea unor elemente concrete de individualizare: timp (perioada concretă de comitere), loc, spațiu, număr persoane traficate, indicare nume, prenume (real ori sub altă identitate) a fiecărei persoane traficate, număr acte materiale, cu indicarea probelor, pentru fiecare învinuire în parte, astfel încât, în raport de aceste elemente, instanța să poată verifica ulterior, pe baza probelor în acuzare strânse la urmărirea penală, contribuția și gradul de participare al fiecăruia la activitatea infracțională susmenționată.
La termenul din data de 26.02.2014, s-a comunicat inculpaților completarea la rechizitoriul emis în dos. nr. 8/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. – B. Teritorial S. și, având în vedere prevederile art.6 din Legea nr.255/2013, instanța a trimis cauza judecătorului de cameră preliminară și a stabilit data de 26.03.2014 ca termen pentru formularea, în scris, de cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul S. în data de 20.03.2014, apărătorul inculpatului C. D. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în privința infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului (dos.inst, vol.II, f.609).
I. Prin cererea înregistrată la Tribunalul S. în data de 24.03.2014, apărătorul inculpatei C. M. A. a formulat un memoriu, în care a menționat următoarele: nu intelege sa formuleze excepții sau cereri in ceea ce privește competenta materiala, teritoriala sau dupa calitatea persoanei, dar înțelege să formuleze urmatoarele excepții, referitoare la legalitatea administrării probelor si a efectuării actelor de care organele de urmărire penala, precum si la legalitatea actului de sesizare al instanței:
1. Excepția nelegalitatii aducerii la cunostinta a invinurii, cu consecința subsecventa a excluderii probelor administrate ulterior, pe parcursul urmăririi penale.
În prezenta cauza, urmarirea penala s-a început impotriva inculpatei la data de 13.11.2009; cu toate acestea, inculpatei nu i s-a adus la cunostinta acuzația pentru care era cercetată decât abia in data de 25.11.2009, prilej cu care a fost audiata in calitatea de făptuitor si apoi de invinuit. Cu acest prilej, i s-a adus la cunostinta doar formal acuzația si anume incadrarea juridica a faptelor. Inculpata apreciază ca si in data de 25.11.2009 aducerea la cunostinta a invinuirii s-a făcut doar in mod formal, . si incompleta fiind astfel privata de dreptul de a fi informata cu privire la actele in materialitatea lor pentru care sunt cercetat, dreptul la aparare fiindu-mi drastic limitat.
Astfel, anterior audierii sale din data de 25.11.2009 i s-a adus la cunostinta in mod sumar incadrarea juridica a faptelor pentru care era deja cercetată si deloc, doar generic, fără o prezentare amanuntita, faptele in materialitatea lor.
Potrivit art.6, par.3, lit.a din C.E.D.O., "orice acuzat are dreptul sa fie informat, in termenul cel mai scurt, . care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzației aduse impotriva sa". Omisiunea de a informa subsemnata, invinuita la acel moment, in legătură cu aceste aspecte, reprezintă o grava incalcare a dreptului la un proces echitabil si a dreptului la aparare.
Judecătorii europeni au sanctionat in repetate rânduri incalcarea art.6 din CEDO. Astfel, chiar de la inceputul urmăririi penale, subsemnata ar fi trebuit sa fiu informata despre natura si cauza acuzației care mi se aduce, conform art.6, par.3, lit.a din CEDO. Aceasta informare trebuia sa fie facuta in mod detaliat si in cel mai scurt timp posibil . care inculpata sa o inteleagă. Natura acuzației se refera la incadrarea juridica a faptelor retinute in sarcina sa in timp ce cauza acestei acuzații privește faptele in materialitata lor care de asemenea trebuiau sa-i fie prezentate. Conform jurisprudentei CEDO, aceasta informare trebuie sa satisfaca cel puțin doua condiții, si anume aceea ca inculpata sa inteleagă exact care este acuzația care i se aduce si, intelegand aceasta invinuire, sa-și pot pregăti apararea, acesta fiind de altfel scopul pentru care se insista asupra acestui drept pe care il are orice persoana invinuita de a fi informata (Kamasinski constra Austriei, Brozicek contra Italiei).
Prevederi similare cu cele din C.E.D.O. se regaseau si in vechiul, dar si in actualul Codul de Procedura Penala din Romania. Astfel art.6, al.3 din vechiul CPP prevede ca "organele judiciare au obligația sa il incunostiinteze de indata si mai inainte de a-l audia pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea juridica a acesteia si sa ii asigure acestuia posibilitatea pregătirii si exercitării apararii"; prevederi similare se regăsesc si in actualul CPP, art.10, al.3, cu referire la drepturile suspectului. Practic, obligația impusa atat de textul legal național cat si de cel european are doua laturi - in primul rand, aducerea la cunostinta a faptelor, a actelor materiale pentru care o persoana este cercetata, iar in al doilea rand, in subsidiar, aducerea la cunostinta a incadrarii juridice a faptelor. Informarea impusa de textele legale mai sus indicate reprezintă o latura si totodata o condiție absolut necesara exercitării dreptului la o aparare efectiva.
Informarea impusa de textele legale mai sus indicate reprezintă o latura si totodata o condiție absolut necesara exercitării dreptului la o aparare efectiva. Mai mult, Codul de Procedura Penala impune in mod expres organelor judiciare obligativitatea de a asigura posibilitatea pregătirii si exercitării apararii.
Începerea urmăririi penale marcheaza și declanseaza procesul penal, generând drepturi si obligații, atat pentru organele de urmărire penala, cat si pentru invinuit / suspect. Învinuitul, respectiv suspectul, are o . drepturi, de care poate sa dispună dupa cum dorește, tocmai ca o garanție a echitatii procesului penal si a respectării unor principii fundamentale - prezumția de nevinovăție, legalitatea procesului penal, principiul egalitatii de arme intre acuzare si aparare etc. Aducerea la cunostinta a învinuirii in mod formal si incomplet echivaleaza parctic cu o neaducerea la cunostinta a învinuirii, ceea ce reprezintă o negare a tuturor acestor drepturi si garanții.
Curții Europene a Drepturilor Omului i s-a cerut, in numeroase spete, sa se pronunțe asupra acestei probleme, iar poziția adoptata a fost in mod constant aceeași (De Haes si Gijsels contra Belgiei, W. contra Austriei, Lakatosh contra Ungariei etc). Curtea a considerat ca, in pofida dificultăților, orice proces penal presupune in primul rand menținerea unui echilibru intre necesitatea realizarii unei cercetări penale, pe de o parte, si respectarea drepturilor civile ale persoanei, pe de alta parte. Astfel, se da eficienta prezumției de nevinovăție, iar pe de alta parte se respecta principiul egalitatii de arme intre acuzat si acuzator. Pornind de la aceste doua principii, Curtea a sustinut in mod constant ca este esențial pentru menținerea fragilului echilibru despre care am făcut vorbire, ca acuzatului - destinatar al prezumției de nevinovăție - sa i se ofere posibilitatea de a propune pe tot parcursul procesului penal probe menite sa ilustreze nevinovatia si sa combata probele aduse de către acuzatori. Insa, prima si cea mai importanta condiția, condiția sine qua non, pentru garantarea drepturilor acuzatului este informarea sa la timp si in mod complet in legătură cu acuzația adusa. Practic, in lipsa unei informări detaliate, drepturile acuzatului sunt doar formale, lipsite de posibilitatea de aplicare in parctica. Poziția CEDO legata de acest aspect se armonizeaza cu un alt principiu retinut de Curte si anume acela al impartialitatii magistratului, chiar si a procurorului care conduce urmarirea penala, care are obligația de a administra probe, atat in aparare cat si in acuzare, fara insa a porni de la idei preconcepute legate de vinovatia acuzatului.
În speța, inculpatei i-a fost negat un drept fundamental, de a beneficia de o . garanții acordate, atat de CEDO cat si de legislația naționala, menite sa asigure respectarea drepturilor sale de cetatean nevinovat pana la proba contrarie. Modalitatea in care s-a realizat aducerea la cunostinta a învinuirii i-a limitat drastic posibilitatea de a formula cereri, de a solicita probe in aparare astfel incat au fost doar probe doar in acuzare.
In esența, prezentarea invinuirii . si incompleta a fost perpetuata pe tot parcursul urmăririi penale, fiind in cele din urma preluata inclusiv in Rechizitoriu; astfel, prezentarea faptelor deduse judecații din Rechizitoriu, chiar daca a fost mult mai detaliata decât aducerea la cunostinta a invinurii din data de 25.11.2009, oricum a fost insuficienta si generica. In acest sens, s-a pronuntat si instanta, prin încheierea din data de 31.01.2014, prin care s-a dispus refacerea Rechizitoriului, in sensul descrierii actelor materiale si a elementelor concrete de individualizare referitoare la fiecare fapta si la fiecare inculpat din cauza. Ori daca, modalitatea de prezentare a faptelor din Rechizitoriu, (care era oricum mult mai detaliata decât aducerea la cunostinta a invinurii), a fost apreciata ca fiind insuficienta, ce spune aceasta despre modul in care s-a realizat aducerea la cunostinta a invinurii?
Aducerea la cunostinta a invinuirii, reprezintă un act inițial, esențial, care are scopul de a asigura învinuitului/suspectului o . garanții procedurale si care trebuie îndeplinit imediat dupa începerea urmăririi penale, si anterior derulării efective a cercetării penale, tocmai pentru a se asigura ca pe durata cercetărilor invinuitul/suspectul poate uza de drepturile sale in plenitudinea lor. In prezenta cauza, prin modul in care s-a realizat aducerea la cunostinta a invinurii, inculpata a fost privata de posibilitatea de a-mi exercita apararea in mod real si efectiv, astfel incat toate probele obtinute succesiv unui act vădit nelegal se impune a fi excluse neputand fi folosite in procesul penal.
Inculpata a apreciat ca suntem in prezenta unui caz de nulitatea relativa, vatamarea constând in punerea sa in imposibilitatea de a - și formula o aparare efectiva pe parcursul urmăririi penale, raportat la necunoașterea efectiva a invinuirii; inculpata a invocat prezenta nulitate in termenul legal prevăzut de art. 282, al.4, lit.a NCPP.
Având in vedere ca aducerea la cunostinta a invinurii reprezintă un act procedural care trebuie îndeplinit imediat dupa inceperea urmeririi penale si in mod obligatoriu precede realizarea efectiva a urmăririi penale, vazand dispozițiile art. 102, al.3 NCPP, inculpata solicita ca, subsecvent constatarii nulitatii relative a aducerii la cunostinta a invinburii, a se dispune excluderea probelor administrate ulterior, pe parcursul urmăririi penale.
2. Excepția nelegalitatii atribuirii unei alte identitati unora dintre martorii audiați in cauza si subsecvent a nelegalitatii probelor constând in audierea de martori sub o alta identitate;
In prezenta cauza, in faza de urmărire penala, printre alte probe administrate, s-a dispus si audierea unui număr de 35 de martori, dintre care nu mai puțin de 25 au fost audiați sub o alta identitate in conformitate cu prevederile art. 861 din vechiul CPP, in vigoare la respectivul moment.
Inculpata a apreciat ca este nelegala atribuirea unei alte identitati martorilor audiați in cauza, raportat la dispozițiile art. 861 din vechiul CPP, text legal invocat de către procuror cu prilejul dispunerii prin rezoluție a audierii respectivilor martori sub o alta identitate. Astfel, art. 861 din vechiul CPP permitea atribuirea unei alte identitati martorului exclusiv pentru situatia de excepție in care „exista probe sau indicii temeinice ca prin declararea identitatii reale .... ar fi periclitata viata, integritatea corporala sau libertatea". Așadar, potrivit exigentei textului legal, atribuirea unei alte identitati se poate realiza doar in situatia existentei unor PROBE SAU INDICII TEMEINICE, si nicidecum in baza unei simple solicitări gratuite din partea martorului si nici macar in situatia in care martorul si-ar fi exprimat o eventuala temere.
Analizând persoanele care au fost audiate sub o alta identitate constatam ca acestea se impart in doua categorii generice:
- dansatoarele din barurile de noapte, despre care se susține ca intretineau relații sexuale cu clienții;
- clienții cu care se susține ca dansatoarele ar fi intretinut relații sexuale.
Din analiza rezoluțiilor prin care s-a dispus atribuirea unei alte identitati dansatoarelor, se remarca ca motivarea procurorului este absolut identica in toate cazurile. Ce este si mai grav, este faptul ca nu se indica nicio proba sau indiciu temeinic din care ar rezulta necesitatea luării acestei masuri excepționale, invocandu-se doar . ca ar exista astfel de indicii temeinice, fiind lasata la imaginația cititorului care sunt acestea. Mai mult, se retine ca ar fi periclitata siguranța martorului sau a altei persoane, fara nicio indicare asupra acestei „alte persoane" si a rațiunilor pentru care s-ar putea aprecia ca siguranța acesteia ar fi periclitata.
Singura trimitere concreta tine de faptul ca respectivele martore ar fi lucrat pentru inculpatul E., perioada in care acesta le-ar fi agresat fizic. O astfel de susținere este in flagranta contradicție cu declarațiile date de respectivele martore, in care se arata: P. M. - "arat ca nu am fost obligata de inculpatul E. C. si C. M. sa intretin relații sexuale cu diferite persoane in perioada in care am activat in cadrul clubului"
A. G.- "arat ca au fost perioade cand am locuit efectiv la club si puteam sa plec si sa vin cand doream la club si alte perioade cand am locuit in afara clubului ... arat ca cei doi inculpați E. si M. nu s-au comportat agresiv niciodata nici cu mine, nici cu celelalte fete din cadrul clubului ... arat ca dupa plata șampaniei de către client nu erau obligatoriu sa intretin relații sexuale .."
C. A. - "arat ca nu eram obligata de către inculpatul E. sa intretin relații sexuale cu clienții".
Masura luata apare ca fiind si inutila in condițiile in care in procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante s-a indicat numele real al dansatoarelor, acest lucru intamplandu-se si in cazul unor transcrieri a interceptărilor realizate. Astfel, se cunoaște ca: I. M. este Damsa D., C. E. este D. D., C. L. este I. M.
Faptul ca pentru aceste trei persoane s-a cunoscut de la bun inceput identitatea lor reala si cu toate acestea nu au avut de suferit nici viata, nici integritatea corporala, nici libertea acestora, este un contraargument semnificat in sensul inexistentei vreunei rațiuni pentru care sa se dispună atribuirea unei alte identitati.
Este totodata relevant faptul ca martora K. Brigitta a fost audiata sub identitatea sa reala, fara a se pune la vreun moment problema atribuirii unei alte identitati sau a existentei vreunui pericol pentru aceasta, ceea ce ilustreaza lipsa de fundament in cazul atribuirii unei alte identitati celorlalte dansatoare.
Situatia este identica si in ceea ce privește persoanele din ceaialta categorie - clienții despre care se susține ca ar fi intretinut relații sexuale cu dansataoarele. Din rezoluțiile prin care s-a dispus atribuirea unei alte identitati acestora nu rezulta efectiv care este proba sau indiciul avut in vedere de procuror la luarea măsurii. Din nou, asistam la o afirmație generica din partea procurorurlui ca ar "exista indicii temeinice " lipsind in mod concret orice posibilitate de a identifica si analiza aceste indicii.
Pe de alta parte, alti 10 martori au fost audiați sub identitatea lor reala, fara a se reclama pana in prezent vreo amenințare la adresa vieții, integritatii corporale sau libertatii acestora; raportat la modul extrem de generic in care procurorul a motivat dispunerea atribuirii unei alte identitati celor 25 de martori, se ridica in mod natural întrebarea, care este diferența intre martorii audiați sub identitate reala si martorii audiați sub identitate protejata, de ce in situatia celor 10 martori nu s-a pus problema existentei vreunui pericol, avand in vedere ca discutam despre aceeași inculpați, vizați de declarațiile lor?
Raportat la toate cele mai sus aratate, s-a apreciat ca modalitatea in care s-a dispus atribuirea unei alte identitati unora dintre martori a fost pur discreționara si nicidecum fundamentata pe existenta elementelor impuse de textul legal. Am puteam chiar concluziona ca practic procurorul doar cui nu a solicitat, nu a atribuit o alta identitate.
Avandu-se in vedere caracterul de excepție al unei astfel de masuri, corelat cu dreptul invinuitului sau inculpatului de a cunoaște si combate probele administrate in acuzare, dar si obligația organelor de ancheta de a uza cu buna credința de institutiile pe care le au la dispoziție in vederea limitării drepturilor unei persoane, apreciem ca dispunerea atribuirii unei alte identitati anumitor martori in cauza, apare ca fiind netemeinica si nelegala.
Având in vedere cele mai sus expuse, referitoare la nelegalitatea atribuirii unei alte identitati celor 25 de martori, pe cale de consecința si audierile respectivilor martori apar ca fiind nelegale, cu consecința excluderii acestora.
3. Excepția nelegalitatii probelor administrate anterior aducerii la cunostinta a învinuirii;
Asa cum a arătat anterior, in prezenta cauza urmarirea penala s-a inceput impotriva inculpatei la data de 13.11.2009 si abia la data de 25.11.2009 i s-a adus la cunostinta acuzația pentru care era cercetata. In perioada 13.11._09 nu inculpata a avut cunostinta despre existenta cercetărilor, nu a cunoscut nici macar incadrarea juridica a faptelor si nici nu i s-a asigurat posibilitatea pregătirii si asigurarii apararii, conform prevederilor vechiului CPP, in vigoare la respectivul moment, care sunt preluate si in actualul CPP, precum si prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Referitor la aucerea la cunostinta a invinuirii, inculpata a făcut anterior trimitere la reglementările CEDO, cat si textele legale naționale, ambele reglementând obligativitatea organelor de urmărire penala de a aduce la cunostinta învinuitului/suspectului inceperea urmăriri penale. Astfel, art. 6 par. 3 CEDO vorbește despre dreptul acuzatului de a fi informat "in termenul cel mai scurt", in timp ce art. 6 al. 3 din vechiul CPP, precum si art. 10 al. 3 din NCPP vorbesc despre dreptul a de a fi informat de indata.
Este perfect rațional sa fie asa intrucat, incunostintarea învinuitului/suspectului reprezintă prima prima condiție, sine qua non pentru ca acesta sa isi poate exercita drepturile; un invinuit/suspect neinformat nu isi va putea exercita drepturile pentru simplu fapt ca nu are cunostinta despre ele. Odata informat, invinuitul/suspectul are dreptul de a fi asistat/reprezentat de un aparator care la rândul sau are dreptul conform art. 172 din vechiul CPP, respectiv art. 92 din NCPP de a asista la actele de urmărire penala.
Asa cum rezulta din piesele dosarului in prezenta cauza, s-au realizat un număr semnificat de acte de urmărire penala, respectiv s-au adminstrat probe dupa inceperea urmăririi penale, dar inainte de aducerea la cunostinta a invinuirii inculpatei. Evident ca daca ar fi fost incunostintata "de indata" sau "in termenul cel mai scurt"despre inceperea urmăririi penale din 13.11.2009 ar fi avut posibilitatea de a-și angaja un aparator ales, iar acesta ar fi putut participa la actele de urmărire penala realizate anterior aducerii la cunostinta a invinuirii. Pentru aceste motive inculpata apreciază ca se impune excluderea probelor administrate pana la momentul aducerii la cunostinta a invinuirii.
4. Excepția nelegalitatii actului de sesizare al instantei.
In prezenta cauza, instanta a fost sesizata prin Rechizitoriul D. - B.T. Salaj din dosarul 8 D/P/2009 din data de 16.03.2010; la termenul de judecata din 31.01.2014 a fost admisa excepția referitoare la neregularitatea actului de sesizare al instantei, dispunandu- se in temeiul art. 300, al.2 din vechiul CPP refacerea acestuia, fiind astfel intocmita Completarea Rechizitoriului din dosarul 8/D/P/2009.
Completarea Rechizitoriului vine sa inlature o . neregularitati ale Rechizitoriului inițial intocmit in cauza, descriind o . elemente concrete de individualizare referitoare la fiecare fapta si inculpat din cauza, insa, cu toate aceste, in continuare persista o . neajunsuri cu privire la faptele retinute in sarcina subsemnatei in sensul existentei unor lacune cu privire la descrierea faptelor in materialitatea lor pentru care am fost trimisa in judecata.
Astfel, descrierea faptelor deduse judecații ar fi trebuit sa conțină o prezentare a tuturor activitatilor inculpatei cu relevanta penala, indicandu-se corespondentul acestor activitati in textul legal de incriminare cu atat mai mult cu cat infracțiunea de trafic de minori poate fi comisa in mai multe modalitati alternative - recrutarea, transportarea, transferarea, gazduirea sau primirea. In esența, ar fi fost de așteptat sa fie descrise presupusele fapte ale inculpatei, indicandu-se care anume se apreciaza de către procuror ca ar avea relevanta penala si in ce modalitate concreta, si anume ce activitate a inculpatei s-ar circumscrie fie recrutării, fie transportării, fie transferării, fie găzduirii, fie primirii de minori pentru a fi inrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea 678/2001.
Cu toate acestea, la pag.10 a Completării Rechizitoriului, paragraful 1 se indica ca inculpatei ar fi avut rolul de a incasa sumele de bani de la clienți, de a transporta dansatoarele si de a imparti sumele de bani, lipsind vreo corelare cu modalitatile de comitere a infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea 678/2001.
Mai mult, la descrierea punctuala a actelor materiale a infracțiunii de trafic de minori, la fiecare act material se retine ca participarea inculpatei ar fi constat EXCLUSIV in incasarea sumelor de bani de la clienți. Raportat la susținerile procurorului de la paragraful 1, al. pag 10 din Completarea Rechizitoriului, se ridica intrebarea fireasca, la ce se refera presupusa activitate de transport a dansatoarelor si de impartire a banilor, in condițiile in care aceste presupuse activitati nu sunt retinute pentru nici unul dintre actele materiale descrise la pag 10- 12 din Completarea Rechizitoriului.
Nu in ultimul rand, susținerea procurorului din paragraful 1 pag 10 a Completării, potrivit careia inculpata doar l-a AJUTAT pe inculpatul E. la racolare, duce cu gandul mai degraba la o complicitate si nicidecum la autorat in ceea ce privește infracțiunea de trafic de minori.
Confuzia este perpetuata si cu prilejul incadrarii in drept a faptelor, retinandu-se ca inculpata ar fi "recrutat, transportat si gazduit"minore, desi la descrierea faptelor lipsesc orice descrieri sau macar trimiteri la activitati care ar putea fi catalogate ca si racolare au găzduire.
Situatia este similara si in ceea ce privește infracțiunea de proxenetism, la descrierea faptelor retinandu-se exclusiv activitatea inculpatei de a incasa sumele de la clienți pentru ca succesiv, la încadrarea faptei in drept sa se retina racolarea numitelor A. G., R. E. si K. Brigitta. Aceasta presupune fie o eronata incadrare a faptelor, raportat la descrierea acestora, fie o descriere incompleta a acestora, in situatia in care procurorul a dorit sa descrie si o activitate de racolare.
Apărătorul inculpatei a arătat că înțelege, de asemenea, să conteste continutul declarațiilor date de martori in faza de urmărire penala, sens in care solicită readministrarea acestor probe in faza de judecata pe fond, in condiții de contradictorialitate, potrivit art. 374, al.7 NCPP.
II. Prin cererea înregistrată la Tribunalul S. în data de 26.03.2014, apărătorul inculpatului C. D. a invocat următoarele excepții:
1.Cu privire la neregularitatea actului de sesizare
Actul se sesizare al instanței este neregular întocmit întrucât aceste nu cuprinde o indicare a actelor materiale componente ale infracțiunilor continuate de trafic de minori și proxenetism, neregularitate ce conduce la imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății.
În ce privește acest aspect, deși prin încheierea de ședință din data de 31.01.2014 instanța a constatat neregularitatea actului de sesizare din acest punct de vedere,prin completarea rechizitoriului realizată de către procuror nu au fost înlăturate neregulile sesizate de către instanță.
a) În primul rând, raportat la infracțiunea de trafic de minori, nici prin completarea rechizitoriului nu au fost individualizate actele materiale raportat la fiecare persoană care ar fi fost traficată. Deși procurorul precizează că cele trei acte materiale realizate de către dl. C. ar fi racolarea celor trei fete minore, C. E., I. M. și C. L., în concret nu sunt enumerate actele materiale comise de către aceste minore care ar intra în componența infracțiunii de trafic de minori reținută în sarcina inculpatului.
Or, latura obiectivă a acestei infracțiuni presupune racolarea minorelor in vederea exploatării lor. Prin urmare, tot în componența laturii obiective a infracțiunii intră și actele materiale de exploatare, respectiv. în cazul de față. actele de prostituție realizate de către cele trei minore. Aceste acte insă nu au fost individualizate prin completarea rechizitoriului în ciuda indicațiilor exprese ale instanței.
Astfel, în ce le privește pe minorele C. E. și I. M. rechizitoriul nu face nicio mențiune cu privire datele în care ar fi întreținut raporturi sexuale, numărul acestor acte sau locul în care ar fi fost întreținute.
În ce o privește pe minora C. L., deși în cazul acesteia a fost menționată exact data în care ar fi avut loc raportul sexual (21 noiembrie), nu sunt menționate mijloacele de probă din care rezultă existența acestui act material. Astfel, în raport de acest acte material, nu este precizat niciun mijloc probă din care să rezulte întreținerea de relații sexuale în afară de declarația minorei C. E.. Or, cu siguranță această declarație nu poate susține acuzația din moment ce aceasta nu a fost participantă sau martoră la presupusul act sexual.
Or, în lipsa acestor delimitări, inculpatul este in imposibilitate de a-și proba nevinovăția. Infracțiunea de trafic de persoane presupune o intenție din partea subiectului activ cu privire la fiecare act concret de exploatare dar dacă aceste acte nu sunt individualizate, inculpatului îi este imposibil să demonstreze că nu a avut această intenție, că nu a cunoscut săvârșirea actului sau că nu a obținut un profit ca urmare a acestuia.
b) Nu în ultimul rând, neregularitățile rechizitoriului nu au fost înlăturate nici raportat la acuzația privind infracțiunea de proxenetism în formă continuată. în acest sens, in rechizitoriu din nou nu este precizat de câte ori ar fi întreținut P. A. relații sexuale care ar intra în componența infracțiunii. Singurul act sexual care poate fi dedus din redarea declarației lui P. A. este acel act sexual oral. Or, fiind precizat un singur act, ne este imposibil să determinăm cum ar fi fost comisă infracțiunea de proxenetism în formă continuată. Totodată, nici în acest caz nu sunt precizate mijloacele de probă din care ar rezulta comiterea infracțiunii de proxenetism deoarece nici măcar din declarația lui P. A. nu rezultă că inculpatul C. D. ar fi cunoscut întreținerea acelui raport sexual.
În aceste condiții, toate neregularitățile constatate de către instanță prin încheierea de ședință din data de 31.01.2014 afectează incă actul de sesizare astfel că, nici la acest moment, dl. C. nu cunoaște faptele exacte de care este acuzat și in raport de care are dreptul de a-și proba nevinovăția. Din acest motiv, apărătorul inculpatului consideră că este necesar ca actul de sesizare să fie încă o dată refăcut cu precizarea exactă a fiecărui act material care intră in componenta infracțiunilor de care este acuzat inculpatul.
În al doilea rând, s-a apreciat că se impune constatarea nulității actului de sesizare întrucât procurorul nu s-a pronunțat asupra tuturor faptelor pentru care s-a început urmărirea penală.
Potrivit art. 262 C. proc. pen. din 1968, respectiv art. 327 C.proc.pen., rechizitoriul se emite atunci când urmărirea penală este completă. În speță, urmărirea penală nu este completă, întrucât procurorul s-a desesizat fără să se pronunțe asupra tuturor infracțiunilor care au făcut obiectul urmăririi penale și pentru care s-a început urmărirea penală.
Astfel. în dosarul nr. 21/D/P/2009, la 6 august 2009 procurorul începe urmărirea penală in rem. Nefiind începută încă urmărirea penală și împotriva unei persoane, obiectul urmăririi penale este cel descris în rezoluția procurorului, anume infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001).
Ulterior, printr-o rezoluție din 13 noiembrie 2009 se începe și urmărirea penală in pcrsonam împotriva lui C. D. pentru infracținile de trafic de minori și proxenetism. Nici la acel moment si nici la un moment ulterior, procurorul nu dispune încetarea urmăririi penale pentru infracțiunea de trafic de persoane și nici nu dispune vreo schimbare a încadrării juridice relativ la această infracțiune. Nici prin rechizitoriu nu se dispune cu privire la urmărirea penală începută pentru acea infracțiune.
Cu alte cuvinte, deși s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune complet separată de cele pentru care a fost cercetat dl. C., urmărirea nu a fost niciodată finalizată cu privire la aceasta. În aceste condiții, apărătorul inculpatului consideră că nu este îndeplinită condiția de emitere a rechizitoriului, anume ca urmărirea să fi fost completă, motiv pentru care s-a impus trimiterea dosarului în vederea refacerii actului de sesizare a instanței.
2. Cu privire la nulitatea actelor de urmărire penală
Atât faza cercetărilor prealabile cât și cea de urmărire penală in dosarul în care a fost trimis în judecată C. D. sunt marcate de extrem de numeroase vicii, care conduc la consecința necesității de a constata acestora. Aspectele menționate sunt următoarele:
a. Lipsa unui act de sesizare a organului de urmărire penală.
Potrivit art. 221 C. proc. pen. din 1968, organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune". Totodată, potrivit art. 288 din actualul Cod de procedură penală. .,organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu."
În speță, la dosarul cauzei nu există nici plângere penală, nici denunț și niciun proces-verbal de sesizare din oficiu pentru niciuna din faptele de care este acuzat C. D.. Un astfel de proces verbal de sesizare din oficiu există însă el vizează numai presupusa activitate a lui E. C. și a altor persoane, în urma acestei sesizări formându-se dosarul nr. 8/D/P/2009. C. D. a fost insă cercetat in dosarul nr. 21/D/P/2009, in care nu există depus la dosarul cauzei niciun act de sesizare a organului de urmărire penală.
Încălcarea dispozițiilor privind sesizarea organului de urmărire penală se sancționează cu nulitatea tuturor actelor efectuate ulterior de organul de urmărire penală care nu a fost legal sesizat.
Amintim în acest context, faptul că o bună parte din actele de urmărire în dosarul nr. 21/D/P/2009 au fost realizate în faza actelor prealabile. Or, în lipsa unui proces verbal de sesizare din oficiu, a unei plângeri sau a unui denunț este imposibilă verificarea legalității acestor operațiuni. Fără un act de sesizare al organului de urmărire penală este imposibil de a determina care este fapta pentru care acesta era îndreptățit să facă cercetări. De asemenea. în lipsa unui asemenea act este imposibil de a determina dacă cercetările au început din oficiu sau la sesizarea unei persoane prin denunț ori plângere. Existența unui act de sesizare a organului de urmărire penală nu reprezintă o simplă chestiune formală, ci ține de legalitatea sesizării acestuia, aspect care se sancționează cu nulitatea absolută.
Pentru aceste motive, apărătorul inculpatului consideră că se impune constatarea nulității tuturor actelor de urmărire penală consecutive in ceea ce-l privește pe inculpatul C. D. si, în consecință, constatarea nulității tuturor probelor obținute prin aceste acte nule în temeiul art. 102 alin. (3) C.proc.pen.
b. Procurorul a omis să introducă în cauză persoanele vătămate și persoanele civile.
C. D. este trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de minori, infracțiune contra persoanei, care are ca subiect pasiv victimele traficului. în aceste condiții, procurorul avea obligația ca. în faza de urmărire penală, să identifice victimele presupusei infracțiuni, să asigure participarea lor în procesul penal și să exercite din oficiu in numele lor acțiunea civilă.
Simpla mențiune pe care acesta o face. potrivit căreia, din declarațiile date nu rezultă că ar dori să se constituie parte vătămată nu poate fi luată in considerare din două motive. în primul rând. nu există o astfel de declarație în dosar. Victimele presupusei infracțiuni nu au fost niciodată întrebate despre așa ceva și nu au făcut nicio declarație în acest sens.
Oricum, chiar presupunând că există o astfel de declarație, trebuie remarcat că cele trei persoane - I. M., C. E. și C. L. - care au fost victime ale presupusului trafic sunt minore, iar potrivit art. 17 C. proc. pen. din 1968 și art. 19 alin. (3) C.proc.pen.. procurorul exercită din oficiu acțiunea civilă. în mod obligatoriu. Or. în speță, procurorul a omis să exercite acțiunea civilă și să asigure participarea celor două victime minore la urmărirea penală și judecată în această calitate, motiv pentru care. odată în plus, se impune constatarea nulității actelor de urmărire penală, inclusiv a declarațiilor de martor pe care le dau cele trei victime.
În acest sens, chiar Curtea de Apel Cluj a reținut aceste neregularități ca motive pentru casarea hotărârii primei instanțe. Astfel, la pagina 38 din decizie se reține ..Prin urmare, au fost încălcate dispozițiile art. 76 C.pr.pen. care impuneau in sarcina procurorului obligația de a aduce la cunoștința părților vătămate posibilitatea de a se constitui parte civilă. Tocmai pentru a preîntâmpina situații de acest gen, art. 44 al Legii nr. 678, in forma în vigoare la momentul audierii părților vătămate (și in faza de UP și in faza de judecată pe fond), prevedea că persoanele prevăzute la art. 43 (victimele traficului) au dreptul să primi"ască asistență juridică obligatorie pentru a putea să își exercite drepturile in cadrul procedurilor penale prevăzute de lege, în toate fazele procesuale penale, și să îi susțină cererile și pretențiile civile față de persoanele care au săvârșit infracțiunile prevăzute de prezenta lege, in care ele sunt iiriplicate. în speță, nu numai că nu li s-a asigurat asisteiță juridică obligatorie dar nici măcar nu li s-a adus la cunoștină părților vătămate acest aspect. "
Mai mult, unul dintre motivele pentru care s-a dispus casarea hotărârii primei instanțe a fost tocmai existența neregularităților cu privire la martorele minore care au declarat că nu doresc să se constituie părți civile și părți vătămate: „O situație particulară este cea a numitelor C. E. și C. A., minore la momentul audierii, care in fața procurorului au arătat că înțeleg să nu se constituie parte civilă și ici să participe în proces ca parte vătămată; insă o astfel de declarație de renunțare la calitatea de parte vătămată nu este în măsură să producă efecte juridice atâta timp cât respectivele nu au beneficiat de asistență juridică garantată de art. 44 din Legea 678/2001, iar pe de altă parte acestea j"iind minore .și renunțarea reprezentând un act de dispoziție, trebuia să existe acordul autorității tutelare sau cel puțin acordul ocrotitorului legal."
3. Cu privire la nulitatea probelor administrate de către organele de urmărire penală
Există nenumărate încălcări flagrante ale legii în faza de urmărire penală cu privire la administrarea probelor, consecința fiind o alterare gravă a stării de fapt reținută în rechizitoriu.
Scopul organelor de anchetă în ceea ce privește faptele lui C. D. a fost deturnat de la aflarea adevărului către obținerea unor probe de vinovăție împotriva sa. prin mijloace ilegale. Din aceste motive, soluția care considerăm că se impune este constatarea nulității tuturor probelor obținute prin actele de urmărire penală nule în ceea ce-l privește pe acesta cu consecința restituirii cauzei la parchet. Sunt mai multe elemente pe care le avem în vedere pentru a susține o afirmație atât de gravă.
a. Una din cele mai vădite neregularități comise este cea constatată și de Curtea de Apel Cluj în decizia dată in apel și constă în încălcarea de către organul de urmărire penală a dispozițiilor privind constituirea persoanei vătămate ca parte vătămată și parte civilă în procesul penal.
Astfel, potrivit art. 76 alin. (2) C.proc.pen. din 1969, înainte de ascultare, persoanei vătămate i se pune in vedere că poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o pagubă materială sau o daună morală, că se poate constitui parte civilă. Acest text instituie o obligație și nu o facultate pentru organul judiciar ca, încă de la demararea procesului penal, cu ocazia primei audieri, să încunoștiințeze persoana vătămată despre modalitățile în care poate participa în proces. Această obligație este prevăzută și de actualul Cod de procedură penală care, la art. 111 alin. (2) lit. e), precizează că persoanei vătămate i se aduce la cunoștință dreptul de a se constitui parte civilă. în prezenta cauză însă. procurorul nu a oferit aceste explicații prealabile presupuselor victime ale infracțiunilor ce fac obiectul judecății, majoritatea dintre ele nefiind vreodată întrebate dacă doresc să se constituie parte vătămată sau parte civilă în proces.
Mai mult, așa cum a constat și instanța de apel. in situația numitelor C. E. și C. A. a existat o renunțare la dreptul de a se constitui părți civile și părți vătămate care însă nu putea produce niciun efect juridic din moment ce ele erau minore la acel moment. Mai mult, așa cum a constat și instanța de apel. tocmai pentru a preîntâmpina situații de acest gen, art. 44 al Legii nr. 678/2001 prevedea că victimele traficului au dreptul să primească asistență juridică obligatorie, dar în speță, nu numai că nu li s-a asigurat această asistență juridică obligatorie, dar nici măcar nu li s-a adus la cunoștință părților vătămate acest aspect.
Lipsa acestor explicații prealabile a condus la obținerea unor declarații nelegale ale presupuselor persoane vătămate date în calitate de martore, deși ele nu puteau fi audiate în această calitate. Astfel, potrivit art. 82 C.proc.pen., persoana vătămată poate fi ascultată ca martor, dacă nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată. Or, pentru ca rigoarea textului să fie respectată, este clar că organul judiciar trebuie să îi ofere persoanei vătămate posibilitatea de a se constitui parte vătămată sau parte civilă înainte de a i se lua declarația in calitate de martor. Lipsa acestor explicații prealabile nu poate conduce decât la nulitatea declarațiilor date în calitate de martori.
Mai mult, în ce privește privește presupusele victime ale traficului de minori, nelegalitatea audierii acestora în calitate de martore este și mai evidentă. Așa cum a statuat Curtea de Apel Cluj în decizia dată in cauză, persoanele care au făcut obiectul traficului „au avut, de drept, pe tot parcursul procesului penal, calitatea de părți vătămate și nicidecum de martori" (pg. 38). Ca o consecință a dobândirii de jure a statutului de părți vătămate, aceste persoane trebuiau audiate în această calitate și nu în calitate de martori. Prin urmare, declarațiile lor date în faza de urmărire penală au fost obținute cu încălcarea principiului loialității administrării probelor prevăzut de art. 101 C.proc.pen. iar sancțiunea care se impune în acest caz este nulitatea, cu consecința excluderii acestor declarații în temeiul art. 102 alin. (2) și (3) C.proc.pen.
Sancțiunea nulității declarațiilor se impune cu atât mal mult dacă avem in vedere faptul că unele dintre persoanele audiate în calitate de martori în faza de urmărire penală s-au constituit părți vătămate și părți civile cu ocazia citării lor în fața instanței de rejudecare.
b). în al doilea rând, trebuie analizată situația celor două persoane de sex feminin ale căror declarații susțin. în opinia procurorului și a instanței de fond, acuzațiile formulate împotriva lui C. D.. Ele sunt D. D. și D. D..
Cele două au făcut obiectul cercetărilor atât în dosarul 8/D/P/2009, cât și în dosarul nr. 21/D/P/2009 sub aspectul infracțiunii de trafic de persoane, pentru care se începuse urmărirea penală in rem. La dosarul cauzei există sute de interceptări ale convorbirilor telefonice ale lui D. D. și D. D.. Analiza lor relevă fără nicio urmă de îndoială, faptul că ambele nu numai că sunt autoare ale unei infracțiuni de prostituție, dar și ale infracțiunii de proxenetism. Sunt zeci de discuții pe care cele două le au cu diverși bărbați cu care se înțeleg asupra unor relații sexuale plătite, la fel cum există numeroase cazuri in care cele două îndeamnă si alte persoane de sex feminini să le însoțească pentru activități de acest gen. Imensa parte a acestor discuții nu au nicio legătură cu inculpatul C. D., astfel încât nu se poate vorbi despre incidența prevederilor art. 20 alin. 1 clin Legea nr. 678/2001.
Practic vorbind, analiza interceptărilor realizate în dosar relevă cu exactitate comiterea cel puțin de către D. D. și D. D. a unor infracțiuni. Acest fapt este probat inclusiv de prelungirea repetată a autorizațiilor de interceptare a convorbirilor lor telefonice. Astfel, cu privire la D. D. se emit autorizațiile de interceptare nr. 18/08.07.2009. 21/07.08.2009. 24/05.09.2010, 29/04.10.2009. 40/28.10.2009 și 51/22.11.2009. Cu privire la D. D. se emit autorizațiile de interceptare a convorbirilor telefonice nr. 25/12.09.2009. 33/11.10.2009, 42/30.10.2009 și 47/11.11.2009. Cele două persoane beneficiază de mai multă atenție din partea organelor de anchetă decât toți cei care au fost până la urmă inculpați în acest dosar. Cu toate acestea, după o urmărire penală atât de asiduă și după ce se obțin imens de multe interceptări care confirmă vinovăția penală a celor două, ele beneficiază de o suspectă clemență din partea procurorilor, care decid să nu înceapă urmărirea penală împotriva lor.
În schimb, procurorii decid să le audieze in calitate de martori, cu identitate atribuită. Această atribuire a unei alte identități se face printr-un act lovit de nulitate. în primul rând, precizăm faptul că atribuirea unei alte identități se face în condițiile în care la dosarul cauzei apare numele real al celor două persoane. Este absurd să se atribuite o identitate unui persoane, care apare menționată in sute de acte din dosarul cauzei cu numele real, fapt care dovedește că atribuirea identității s-a realizat printr-un abuz al organelor de urmărire penală. Numele real al celor două persoane apare in sutele de interceptări telefonice care pot fi coroborate cu declarațiile pe care le dau sub identitate atribuită. De asemenea, numele lor apare în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, redactat cu câteva luni înainte de a li se atribui o identitate diferită de cea reală.
Acest abuz al procurorului este acoperit prin referirea la o presupusă cerere a celor două de acordare a unei alte identități. Trebuie menționat faptul că. potrivit legii, identitatea nu se atribuie la cerere, fapt care indică odată în plus existența unui abuz din partea organelor de anchetă. în realitate, scopul atribuirii unei alte identități nu a fost acela de a le proteja pe cele două de vreun pericol inexistent, ci acela de a putea obține declarațiile lor fără a asigura asistarea avocatului inculpaților la luarea declarațiilor și pentru a evita o declarație in fata instanței în condiții de contradictorialitate.
Cu alte cuvinte, având la dispoziție zeci de probe ale vinovăției acestor femei, procurorul nu numai că le face favoarea de a nu le urmări penal - deși avea obligația să o facă - ci le audiază departe de orice posibilitate a inculpaților de a-și exercita dreptul la apărare. Ulterior, acele declarații sunt folosite ca principale probe ale vinovăției față de dl. C.. O astfel de situație constituie o încălcare evidentă a dreptului la apărare al inculpatului C., încălcare care se sancționează cu nulitatea absolută, în condițiile art. 197 alin. 2 C. proc. pen. din 1969 și art. 281 alin. (1) lit. e) și f) C.proc.pen.
Existența abuzul este cu atât mai evidentă cu cât, prin rechizitoriu procurorul disjunge cauza sub aspectul unor infracțiuni de prostituție - pentru care nu "începuse niciodată urmărirea penală - deși acestea sunt în evidentă stare de conexitate cu faptele din prezentul dosar. în care avem niște proxeneți fără prostituate. Acel dosar nu s-a mai creat niciodată, dar a rămas o posibilă amenințare la adresa lui D. D. și D. D..
c. La concluziile de mai sus, trebuie adăugate alte câteva aspecte care indică existența unor indicii ale unui abuz grav în faza de urmărire penală.
Apărătorul inculpatului se referă în primul rând, la atribuirea unei alte identități pentru B. R. la câteva luni după reținerea lui C. D. și după ce aceasta fusese deja audiată sub numele real.
Unicul scop al acestei măsuri a fost acela de a nu mai permite audierea sa contradictorie în fața instanței. Motivarea existenței unui pericol legat de temerea martorei față de E. C., reținută în cazul lui D. și D. nu poate fi primită. B. R. nu a lucrat la clubul acestuia și nu are vreo legătură cu faptele pentru aceste este inculpat. Atribuirea identității se face la câteva luni după flagrantul organizat, iar dacă a existat vreo stare de pericol, ea a existat de la bun început și nu a survenit brusc la mai multe luni de la evenimente. De aceea, apărătorul inculpatului consideră că și acest act constituie tot un abuz al procurorului, care se alătură celor de mai sus.
d. Mai mult, rămânând la declarațiile pe care le dă D. D. sub identitatea atribuită de I. M., trebuie remarcat că declarația sa din 25 noiembrie 2009 nu este semnată pe fiecare din cele 4 pagini, așa cum impune legea și uzanțele, pentru a împiedica orice abuz ulterior. Acest fapt este cu atât mai ciudat cu cât toate celelalte declarații din dosar sunt semnate pe flecare pagină de martori. Mai mult semnăturile de pe declarațiile sale - sub identitatea de I. M. - nu sunt identice, ceea ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la realitate acelor declarații, cu atât mai mult cu cât declarațiile sunt sunt olografe, ci tehnoredactate de un ofițer de poliție.
e. Încălcări ale legii s-au produs și cu privire la activitatea de interceptare a convorbirilor telefonice. Astfel, trebuie remarcat că, în ceea ce privește pe D. D. perioada pentru care s-a autorizat interceptarea depășește 120 de zile. De asemenea. în ceea ce ce-1 privește pe C. D., potrivit ari. 91 ind. 1 alin. 4 C. proc. pen. din 1969 autorizația poate fi prelungită cu 30 de zile. în cazul său, însă. autorizația inițială nr. 22, care acoperea perioada 18.08._09 nu a fost niciodată prelungită. în schimb. în 1.10.2009 se emite o nouă autorizație în ceea ce-1 privește - nr. 29 - care nu poate fi considerată o prelungire a celei anterioare, ci o nouă autorizație. în condițiile în care legea nu permite decât prelungirea, nu și emiterea unei noi autorizații.
f. Nulitatea procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante. O parte din concluziile rechizitoriului se fondează pe procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 25 noiembrie 2009.
Potrivit art. 467 alin. 1 C. proc. pen. din 1969, în cazul infracțiunilor flagrante, organul de urmărire penală sesizat întocmește un proces-verbal. în care consemnează cele constatate cu privire la fapta săvârșită. În procesul-verbal se consemnează de asemenea declarațiile învinuitului și ale celorlalte persoane ascultate. De asemenea, potrivit alin. 3 din același articol, procesul-verbal se citește învinuitului, precum și persoanelor care au fost ascultate, cărora li se atrage atenția că pot completa declarațiile sau că pot face obiecții cu privire la acestea. în fine, alin. 4 precizează că procesul-verbal se semnează de organul de urmărire penală, de învinuit și de persoanele ascultate.
În speță, procesul verbal întocmit nu îndeplinește niciuna dintre aceste condiții. Nu s-au consemnat declarațiile nimănui, nu a fost semnat de persoanele audiate și nici de învinuit. Nu se poate susține că acest proces verbal este, de fapt, unul de percheziție, pentru că la aceeași dată s-a făcut și o percheziție și s-a redactat procesul verbal corespunzător. Pe cale de consecință, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este întocmit cu încălcălcare legii, fiind astfel lovit de nulitate, în condițiile în care concluziile sale sunt folosite ulterior pentru a se dispune punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, se poate concluziona că nulitatea se răsfrânge și asupra acestor acte.
Având în vedere multiplele încălcări ale legii procedurale și ale dreptului celui acuzat penal la un proces echitabil, apărătorul inculpatului a solicitat să se constate neregularitatea rechizitoriului, nulitatea tuturor actelor de urmărire penalăprecum și nulitatea probelor obținute prin actele de urmărire penală.
III. Prin cererea înregistrată la Tribunalul S. în data de 31.03.2014, apărătorul inculpatului S. O. M. a solicitat restituirea cauzei la parchet, deoarece consideră că se impune excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, pentru umătoarele:
1. Încălcarea principiului adevărului și a principiului rolului activ al organelor de urmărire penală, prin aceea că nu se cunoaște cu certitudine „nimic despre atitudinea psihică a inculpatului S. O. M. la momentul săvârșirii faptei în materialitatea sa;activitatea acestuia fiind în perfectă concordanță cu specificitatea atribuțiilor unui angajat într-un domeniu de activitate legal.Într-adevăr, probele administrate în cauză și mai ales interpretările date și acuzațiile formulate de P. nu înlătură dubiu ci, dimpotrivă, îl cultivă! Acuzarea nu a făcut decât să aleagă o ipoteză, fără a exclude posibilitatea altora”.
2. Nulitatea actelor efectuate de organele judiciare, deoarece organele de urmărire penală au încălcat dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal, respectiv- arz.17, art.18 V.C.p.p., art.63 lit.d și g din Legea nr. 304/2004, întrucât au audiat „victimele” în calitate de martori.
3.Încălarea principiului loialității administrării probelor, prin transformarea părților vătămate în martori ai acuzării, asigurându-și în mod nelegal și neloial posibilitatea de a atribui „victimelor” identități nereale, privând astfel pe inculpat de a beneficia de toate garanțiile prevăzute de lege în materia procesual penală.”Victimele” din prezenta cauză nu au fost exploatate sub nicio formă, acest lucru se desprinde din procesele verbale de consemnare a convorbirilior telefonice dintre fetele ce neîntemeiat au fost considerate victime.
Apărătorul inculpatului a apreciat că ar fi utilă „proba personalității victimei”, pentru a da posibilitatea inculpatului de a prezenta proba relei credințe sau reputației victimei pentru a zdruncina credibilitatea mărturiei sale.
Fiindu-i comunicate cererile și excepțiile formulate de apărătorul inculpatului, procurorul a răspuns acestora astfel:
I. În ceea ce privește excepțiile formulate de către inculpatul C. D., prin apărătorul ales av. R. C., s-a solictat respingerea acestora pentru următoarele motive:
a)Inculpatul C. D. solicită să se constate neregularitatea actului de sesizare a instanței și în temeiul art. 346 alin. 3 lit. a C.p.p să se dispună restituirea cauzei la parchet în situația în care neregularitatea nu este remediată.
Astfel, inculpatul consideră că actul de sesizare a instanței este neregulat întocmit, întrucât acesta nu cuprinde o indicare a actelor materiale componente ale infracțiunilor continuate de trafic de minori și proxenetism.
De asemenea, inculpatul arată că deși prin încheierea de ședință din data de 31.01.2014 a Tribunalului S. s-a constatat neregularitatea actului de sesizare, prin completarea rechizitoriului realizat de către procuror nu au fost înlăturate neregulile sesizate de către instanță.
Din acest motiv inculpatul consideră că este necesar ca actul de sesizare să fie încă odată refăcut cu precizarea exactă a fiecărui act material care intră în componența infracțiunilor de care este acuzat inculpatul.
În conformitate cu dispozițiile art. 342 C.p.p. obiectul procedurii în cameră preliminară îl constituie verificarea după trimiterea în judecată a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală de către organele de urmărire penală.
În ceea ce privește verificarea competenței, procurorul consideră că Tribunalul S. a fost investit cu soluționarea acestei cauze cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură penală referitoare la competența materială și teritorială a acestei instanțe.
În ceea ce privește sintagma „legalitatea sesizării instanței” menționate în dispozițiile art. 342 C.p.p. trebuie stabilit în mod corect actul procesual care face obiectul cenzurii camerei preliminare.
Procurorul consideră că această sintagmă de „legalitatea sesizării instanței” desemnează acele condiții de formă și fond de a căror respectare depinde legala sesizare a instanței, repectiv care fac ca un anumit act să aibă aptitudinea de a investi în mod valabil instanța competentă să soluționeze procesul penal.
În acest sens se reține că verificând legalitatea actului de sesizare instanța trebuie să cerceteze aspecte cum ar fi:
Natura actului de sesizare (rechizitoriu, plângere prealabilă);
Îndeplinirea legală a autorului actului de a-l emite (competența procurorului, calitatea de persoană vătămată a autorului plângerii);
Întrunirea condițiilor de fond și de formă ale actului de sesizarea a instanței (semnarea rechizitoriului de către procurorul care a efectuat urmărirea penală, descrierea tututor faptelor pentru care este sesizată instanța, conformitatea rechizitoriului în cazul în care legea prevede această condiție).
În ceea ce privește Rechizitoriul nr. 8/D/P/2009, B. Teritorial S. – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism consideră că acesta întrunește condițiile de fond și de formă, instanța de judecată fiind legal sesizată.
Criticile formulate de către inculpatul C. D. referitoare la individualizarea actelor materiale care intră în componența infracțiunii de trafic de minori și a infracțiunii de proxenetism sunt aspecte care privesc fondul cauzei și nu procedura de cameră preliminară.
De asemenea, procurorul consideră că aceste obiecții formulate de către inculpatul C. D. au fost înlăturate prin completarea rechizitoriului fiind individualizate actele materiale raportate la fiecare persoană traficată de acest inculpat.
Completarea rechizitoriului satisface cerințele legale stabilite prin încheierea din data de 31.01.2014 a Tribunalului S., referitoare la descrierea elementelor concrete de individualizare, timp, loc, spațiu, persoane, număr de acte materiale în raport de care să se poată stabili contribuția și gradul de participare al fiecărui inculpat la infracțiunile de trafic de minori și proxenetism.
b) În ceea ce privește celelalte excepții invocate de către inculpatul C. D., respectiv constatarea nulității actului de sesizare, întrucât procurorul nu s-a pronunțat asupra tuturor faptelor pentru care s-a început urmărirea penală arătăm faptul că în data de 06.08.2009 în dosarul 21/D/P/2009 al Biroului Teritorial S. – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a început urmărirea penală In rem, respectiv pentru o anumită faptă și nu împotriva unei persoane pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Ulterior, după efectuarea unor acte premergătoare s-a stabilit în temeiul art. 228 alin.1 din vechiul Cod de procedură penală începerea urmăririi penale față de învinuitul C. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.
Inculpatul C. D. solicită constatarea nulității urmăririi penale întrucât procurorul nu s-a pronunțat asupra tuturor faptelor pentru care s-a început urmărirea penală.
Procurorul consideră însă că în mod corect procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și proxenetism, respectiv pentru infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală față de învinuitul C. D..
Procurorul a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane „In rem” respectiv cu privire la existența unei fapte penale, în acel moment fiind cercetate mai multe persoane.
În conformitate cu dispozițiile art. 229 din vechiul Cod de procedură penală persoana față de care se efectuează urmărirea penală se numește învinuit cât timp nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.
De asemenea încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală se dispune atunci când se constată existența uneia dintre cazurile prevăzute la art. 10 din vechiul Cod de procedură penală și există învinuit în cauză.
Doctrina și jurisprudența CEDO (art. 6 parag. 3 lit. a) apreciază că obiectul informării îl constituie acuzațiile oficiale formulate prin actul de trimitere în judecată și nu cele formulate prin actul de începere a urmăririi penale, întrucât informarea trebuie să fie detaliată, ceea ce nu este posibilă la începutul investigației, aceasta având ca scop tocmai strângerea de probe pentru a se decide dacă o persoană va fi trimisă în judecată sau nu.
c) Totodată, inculpatul C. D. solicită nulitatea actelor de urmărire penală arătând că la dosarul cauzei lipsește un act de sesizare a organului de urmărire penală, iar procurorul a omis să introducă în cauză persoanele vătămate și părțile civile.
Cu privire la excepția inexistenței unui act de sesizare a organului de urmărire penală, procurorul a menționat faptul că în data de 02.07.2009 S. de Combatere a Criminalității Organizate S. a înaintat Biroului Teritorial S. - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism lucrarea penală cu numărul P/_ din data de 23.04.2009 privind pe făptuitorii S. C. Z. și T. G. D. cercetați pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane însoțită de referatul cu propunere de declinare a competenței.
Lucrarea penală cu numărul P/_ din data de 23.04.2009 privind pe făptuitorii S. C. Z. și T. G. D. a fost înregistrat la S. de Combatere a Criminalității Organizate S. în baza procesului verbal de sesizare din oficiu întocmit de către subinspectorul de poliție P. S. la data de 24.04.2009.
Prin urmare inculpatul C. D. a fost cercetat în dosarul nr. 21/D/P/2009 în baza procesului verbal de sesizare din oficiu menționat anterior.
Inculpatul C. D. a solicitat, totodată, nulitatea actelor de urmărire penală arătând că procurorul a omis să introducă în cauză persoanele vătămate și părțile civile.
O astfel de împrejurare nu poate determina însă nulitatea actului de sesizare întrucât nu este expres prevăzută între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispozițiile art. 281 alin. 1 C.p.p. și nici nu poate crea inculpatului o vătămare în sensul prevăzut de art. 282 alin. 1 C.p.p.
În conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. 1 C.p.p. constituie nulități absolute încălcarea dispozițiilor privind:
- compunerea completului de judecată;
- competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;
- publicitatea ședinței de judecată;
- participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
Prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
Asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.
În conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. 4 C.p.p. nulitățile absolute privind încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocate:
Până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;
În orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății;
În orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 20 C.p.p. constituirea de parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești și în fața instanței de judecată, acțiunea civilă putând fi pornită și exercitată din oficiu atunci când persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, instanța de judecată fiind obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale chiar dacă persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul C. D. solicită, totodată, nulitatea probelor administrate de către organele de urmărire penală
Obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 97 C.p.p. constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 97 alin. 2 C.p.p. proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace:
Declarațiile inculpatului sau a suspectului;
Declarațiile persoanei vătămate;
Declarațiile părții civile;
Declarațiile martorilor;
Înscrisuri;
R. de expertiză;
Procese verbale;
Orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege;
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.102 alin. 2 C.p.p. probele obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal, iar în conformitate cu alin. 3 al aceleiași articol nulitatea actului prin care s-a dispus, s-au autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei.
Prin urmare, în ce privește nulitatea unora dintre probele administrate în faza de urmărire penală invocate de inculpatul C. D., procurorul a arătat următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 8/D/P/2009 al Biroului Teritorial S.- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus la punctul VI disjungerea cauzei cu privire la infracțiunea de prostituție, fiind înregistrat dosarul nr. 13/D/P/2010, iar ulterior în acest dosar s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de mai mulți făptuitori pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și prostituție, între acestea regăsindu-se și D. D. și D. D..
În ceea ce privește atribuirea unei alte identități pentru B. R., procurorul a precizat faptul că această atribuire a avut loc în baza art. 86 indice 1 vechiul Cod de procedură penală, respectiv la cererea motivată a martorului, această cerere fiind depusă la sediul instanței în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. 3 vechiul Cod de procedură penală.
În ce privește declarațiile pe care le dă martora I. M., procurorul a precizat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 86 indice 1 alin.6 vechiul Cod de procedură penală declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate redate în procesul verbal al procurorului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate.
De asemenea în conformitate cu dispozițiile art. 86 indice 2 alin. 5 vechiul Cod de procedură penală în cursul urmăririi penale se întocmește un proces verbal în care se redă cu exactitate declarația martorului și acesta se semnează de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorilor, acesta fiind motivul pentru care martora I. M. nu a semnat pe fiecare din cele patru pagini.
În ceea ce privește încălcarea legii cu privire la activitatea de interceptare a convorbirilor telefonice, procurorul a arătat faptul că prin Autorizația nr. 22 din data de 18.08.2009 a Tribunalului S. s-a dispus autorizarea înregistrării de imagini, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice privind pe C. D..
Ulterior prin Autorizația nr. 28 a Tribunalului S. din data de 01.10.2009 s-a dispus reînnoirea și prelungirea autorizării înregistrării de imagini, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice privind pe C. D..
În conformitate cu disp. art.91 indice 1 alin.4 vechiul Cod de procedură penală autorizația poate fi reînnoită înainte sau după expirarea celei anteriore în aceleași condiții, pentru motive temeinic justificate.
Prin urmare prelungirea autorizației poate să aibă loc și după expirarea celei anterioare emițându-se o nouă autorizație în conformitate cu disp. art.91 indice 1 alin.4 vechiul Cod de procedură penală
În ceea ce privește nulitatea procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 25.11.2009 considerăm că acesta întrunește condițiile prev. de art. 467 alin.1 vechiul Cod de procedură penală.
Astfel în cuprinsul acestui proces verbal procurorul a întocmit un proces verbal în care a consemnat cele constatate cu privire la faptele săvârșite, ocazie cu care inculpatul C. D. a arătat că nu dorește să facă declarații, aceste aspecte fiind reiterate și cu ocazia audierii acestuia în calitate de învinuit înainte de a se dispune reținerea acestuia pe o durată de 24 ore.
În acest proces verbal a fost stabilit de asemenea locația în care a fost efectuat, persoanele în prezenta cărora a fost întocmit acest act, mijloacele de probă descoperite, persoanele traficate, aceste aspecte fiind consemnate și prin intermediul mijloacelor vizuale.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 857/2003 a stabilit că procedura infracțiunii flagrante nu poate fi nici preluată și nici completată și prin urmare este atributul exclusiv al instanței de judecată să decidă asupra acestei probe, decizie care trebuie să se bazeze pe o interpretare judicioasă a textelor de lege și a ansamblului materialului de urmărire penală.
II. În ceea ce privește excepțiile formulate de către inculpata C. M. A., prin apărătorul ales av. M. I., procurorul a solicitat respingerea acestora pentru următoarele motive:
Astfel, inculpata C. M. A. solicită a se constata excepția nelegalității aducerii la cunoștință a învinuirii cu consecința subsecventă a excluderii probelor administrate ulterior pe parcursul urmăririi penale.
La data de 13.11.2009 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuita C. M. A. fiica lui V.- L. și V. născută la data de 28.10.1989 în municipiul Z., cu domiciliul în municipiul Z., ..14, ., ., județul S., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1,4 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p.,respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, fapta fiind săvârșită de două sau mai multe persoane, împreună, în formă continuată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 5-15 ani și interzicerea unor drepturi.
- proxenetism prev. de art. 329 alin. 2 din C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p., respectiv recrutarea unei persoane pentru prostituție, fapta fiind comisă în formă continuată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3-10 ani și interzicerea unor drepturi.
- totul cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.
În data de 23.11.2009 B. Teritorial S. – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a solicitat Tribunalului S. efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința inculpatei C. M. A. în conformitate cu dispozițiile art. 100 vechiul Cod de procedură penală.
În data de 25.11.2009 s-a procedat la constatarea unei infracțiuni flagrante în localitatea Panic, nr.1/P, ., în incinta localului de noapte „C.” aparținând inculpatului E. C. S., iar ulterior s-a procedat la efectuarea percheziției domiciliare la locuința inculpatei C. M. A..
De asemenea, în data de 25 noiembrie 2009 i s-a adus la cunoștință inculpatei C. M. A. că împotriva acesteia s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, precum și drepturile prevăzute de art. 70 alin. 2 din vechiul Cod de procedură penală, aspecte consemnate în procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii semnat de către inculpată.
Prin urmare, cu această ocazie i s-a adus la cunoștință inculpatei faptele care formau obiectul cauzei, încadrarea juridică a acestora, dreptul de a avea un apărător, dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Inculpata solicită a se constata excepția nelegalității aducerii la cunoștință a învinuirii motivând că urmărirea penală a fost începută la 13.11.2009, iar audierea acesteia a avut loc la data de 25.11.2009.
Potrivit art. 6 parag. 3 lit. a din Conv. Europeană a Drepturilor Omului „orice acuzat are dreptul să fie informat în termenul cel mai scurt într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa”
Prin urmare, având în vedere aceste dispoziții legale procurorul consideră că organele de urmărire penală i-au adus la cunoștință „natura și cauza acuzației aduse împotriva sa”, aspecte consemntate în procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii.
De asemenea, în conformite cu disp. art. 6 alin. 3 vechiul C.p.p., organele judiciare au obligația de a-l încunoștiința de îndată și mai înainde a-l audia pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este ceretat, încadrarea juridică a acesteia și să îi asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării, ulterior inculpata fiind audiată de către organul de urmărire penală.
Totodată, inculpata C. M. A. invocă excepția nelegalității aducerii la cunoștință a învinuirii întrucât aceasta i-a fost prezentată într-o manieră generică și incomplectă.
După aducerea la cunoștință a învinuirii inculpatei C. M. A. i s-a adus la cunoștință drepturile și obligațiile acesteia, atrăgându-i-se atenția acesteia că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva acesteia.
Ulterior inculpata a fost asistată de parcursul urmăririi penale de către un apărător ales, respectiv de către av. B. R. din cadrul Baroului de Avocați S., acesta având posibilitatea de a propune probe în apărarea inculpatei.
Totodată, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpata C. M. A. asistată de către apărătorul ales, av. B. R. din cadrul Baroului de Avocați S. a arătat că înțelege acuzațiile ce i se aduc, că nu recunoaște comiterea faptelor, că nu mai dorește administrarea de probe înainte de trimiterea ei în judecată.
Doctrina și jurisprudența CEDO apreciază că obiectul informării îl constituie acuzațiile oficiale formulte prin actul de trimitere în judecată și nu cele formulate prin actul de începere a urmăririi penale, întrucât informarea trebuie să fie detaliată, ceea ce nu este posibil la începutul investigației, aceasta având ca scop tocmai strângerea de probe pentru a se decide dacă o persoană va fi trimisă în judecată sau nu.
Prin urmare, procurorul consideră că după finalizarea cercetărilor penale inculpatei C. M. A. i s-au adus la cunoștință acuzațiile formulate împotriva acesteia precum și materialul probatoriu administrat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 6 parag. 3 lit. a din Conv. Europeană a Drepturilor Omului, nefiind în prezența unui caz de nulitate relative invocate de inculpată.
În ceea ce privește excepția nelegalității atribuirii unei alte identități unora dintre martorii audiați în cauză și subsecvent a nelegalității probelor, constând în audierea de martori sub o altă identitate invocată de către inculpata C. M. A., procurorul a solicitat respingerea acestei excepții pentru următoarele motive:
Astfel, inculpata C. M. A. arată că în faza de urmărire penală s-a dispus audierea unui număr de 35 de martori, dintre care numai puțin de 25 au fost audiați sub o altă identitate.
De asemenea, inculpata apreciază că este nelegală atribuirea unei alte identități martorilor audiați sub o altă identitate raportat la art. 86 ind. 1 din vechiul Cod de procedură penală, atribuirea unei alte identități realizându-se doar în baza unei simple solicitări gratuite din partea martorului.
Avându-se în vedere caracterul de excepție al unei astfel de măsuri corelat cu drepturile inculpatului de a cunoaște și a combate probele administrate de acuzare inculpata apreciază că dispunerea atribuirii unei alte identități unor martori în cauză este netemeinică și nelegală, cu consecința excluderii audierilor acestor martori.
O astfel de împrejurare nu poate determina însă nulitatea probelor administrate în cauză, întrucât atribuirea unei alte identități martorilor audiați în cauză nu este expres prevăzută între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispozițiile art. 281 alin. 1 C.p.p. și nici nu poate crea inculpatului o vătămare în sensul prevăzut de art. 282 alin. 1 C.p.p.
În conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. 1 C.p.p. constituie nulități absolute încălcarea dispozițiilor privind:
compunerea completului de judecată;
competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;
publicitatea ședinței de judecată;
participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
Prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
Asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.
În conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. 4 C.p.p. nulitățile absolute privind încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e și f trebuie invocate:
Până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;
În orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății;
În orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției.
Prin urmare, atribuirea unei alte identități a unui număr de 25 de persoane în conformitate cu prevederile art. 86 ind. 1 din vechiul C.p.p., precum și audierea acestora nu poate constitui o nulitate absolută și nici măcar o nulitate relativă care să determine o vătămare inculpatei C. M. A..
Avându-se în vedere, de asemenea, și existența unor probe și indicii temeinice în cursul urmăririi penale, procurorul a apreciat la solicitarea martorului că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 86 ind. 1 din vechiul C.p.p.
Chiar și în faza de judecată instanța de judecată a apreciat prin Încheierea Penală din data de 11.09.2013 a Tribunalului S. că întrucât în cauză nu există nicio dovadă care să determine constatatarea că a dispărut pericolul care a fost avut în vedere la luarea măsurilor de protecție a persoanelor audiate sub o altă identitate, au fost respinse cererile de ridicare a identității atribuite formulată de inculpata C. M. A..
În ceea ce privește excepția nelegalității probelor administrate anterior aducerii la cunoștință a învinuirii invocată de inculpata C. M. A., procurorul a solicitat respingerea acesteia pentru următoarele motive:
Astfel inculpata arată că în perioada 13.11.2009, data începerii urmăririi penale și până la data de 25.11.2009 data la care i-a fost adusă la cunoștință încadrarea juridică a faptelor aceasteia nu i s-a asigurat posibilitatea pregătirii și asigurării apărării conform prevederilor Covenției Europene a Drepturilor Omului.
Așa cum s-a menționat anterior, conform doctrinei și jurisprudenței, CEDO apreciază că obiectul informării îl constituie acuzațiile oficiale formulte prin actul de trimitere în judecată și nu cele formulate prin actul de începere a urmăririi penale, întrucât informarea trebuie să fie detaliată, ceea ce nu este posibil la începutul investigației, aceasta având ca scop tocmai strângerea de probe pentru a se decide dacă o persoană va fi trimisă în judecată sau nu.
În data de 23.11.2009 B. Teritorial S. – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a solicitat Tribunalului S. efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința inculpatei C. M. A. în conformitate cu dispozițiile art. 100 vechiul Cod de procedură penală.
În data de 25.11.2009 s-a procedat la constatarea unei infracțiuni flagrante în localitatea Panic, nr.1/P, ., în incinta localului de noapte „C.” aparținând inculpatului E. C. S., iar ulterior s-a procedat la efectuarea percheziției domiciliare la locuința inculpatei C. M. A..
De asemenea, în data de 25 noiembrie 2009 i s-a adus la cunoștință inculpatei C. M. A. că împotriva acesteia s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, precum și drepturile prevăzute de art. 70 alin. 2 din vechiul Cod de procedură penală, aspecte consemnate în procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii semnat de către inculpată.
Prin urmare, cu această ocazie i s-au adus la cunoștință inculpatei faptele care formau obiectul cauzei, încadrarea juridică a acestora, dreptul de a avea un apărător, dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Inculpata arată că în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 3 din vechiul cod de procedură penală avea dreptul de a fi informată într-un termen cât mai scurt despre acuzațiile formulate.
Inculpata omite însă că în conformite cu disp. art. 6 alin. 3 vechiul C.p.p., organele judiciare au obligația de a-l încunoștiința de îndată și mai înainde a-l audia pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este ceretat, încadrarea juridică a acesteia și să îi asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării.
Prin urmare inculpata C. M. A. înainte de audierea acesteia a fost încunoștiințată că împotriva sa s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, precum și drepturile prevăzute de art. 70 alin. 2 din vechiul Cod de procedură penală, aspecte consemnate în procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii semnat de către inculpată, fiind respectate astfel disp. art. 6 alin 3 din vechiul cod de procedură penală.
În ceea ce privește excepția nelegalității actului de sesizare a instanței formulată de inculpata C. M. A.,s-a solicitat respingerea acestora pentrru următoarele motive:
Astfel inculpata arată că completarea rechizitoriului dispuse de către instanța de judecată în conformitate cu dispozițiile articolului 300 alin. 2 din vechiul C.p.p. prezintă o . neajunsuri cu privire la faptele reținute în sarcina acesteia în sensul existenței unor lacune cu privire la descrierea faptelor în materialitatea lor pentru care a fost trimisă în judecată.
De asemenea, inculpata arată că în completarea rechizitoriului activitatea acesteia se rezumă la ajutorul dat inculpatului E. C. pentru recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea persoanelor vătămate ceea ce constituie o complicitate la infracțiunea de trafic de minori.
Procurorul a solicitat respingerea acestei excepții întrucât completarea rechizitoriului satisface cerințele legale stabilite prin încheierea din data de 31.01.2014 a Tribunalului S., referitoare la descrierea elementelor concrete de individualizare, timp, loc, spațiu, persoane, număr de acte materiale în raport de care să se poată stabili contribuția și gradul de participare al fiecărui inculpat la infracțiunile de trafic de minori și proxenetism.
În ceea ce privește încadrarea juridică a activităților infracționale desfășurate de către inculpata C. M. A., procurorul consideră că aceasta constituie un aspect ce privește fondul cauzei și nu procedura de camera preliminară.
III. În ceea ce privește excepțiile formulate de către inculpatul S. O. M., prin apărătorul ales av. L. F., procurorul solicită respingerea acestora pentru următoarele motive:
În ceea ce privește excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale conform art. 346 alin. 3 din noul C.p.p. pentru încălcarea principiului aflării adevărului și a principiului rolulului activ al organului de urmărire penală procurorul solicită respingerea acestei excepții pentru următoarele motive:
Astfel, apărătorul inculpatului arată faptul că nu se știe cu certitudine nimic despre atitudinea psihică a inculpatului S. O. M. la momentul săvârșirii faptei, activitatea acestuia fiind în perfectă concordanță cu atribuțiile unui angajat întru-un domeniu de activitate legal.
De asemnenea, apărătorul inculpatului arată că organele de urmărire penală nu au efectuat cercetări și cu privire la acțiunile imorale și ilegale ale așa ziselor victime.
Procurorul considerăm însă că aprecierea probelor, respectiv descrierea și incriminarea activității infracționale desfășurate de către inculpatul S. O. M. sunt aspecte care privesc fondul cauzei și nu procedura de cameră preliminară.
Inculpatul S. O. M. solicită de asemenea, nulitatea actelor efectuate de către organul de urmărire penală întrucât procurorul a omis să introducă în cauză persoanele vătămate și părțile civile și pe cale de consecință inculpatul consideră că actele de urmărire penală efectuate sunt lovite de nulitate absolută.
Procurorul solicită respingerea acestei excepții întrucât o astfel de împrejurare nu poate determina nulitatea urmăririi penale, întrucât nu este expres prevăzută între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispozițiile art. 281 alin. 1 din noul C.p.p. și nici nu poate crea inculpatului o vătămare în sensul prevăzut de art. 282 alin. 1 din noul C.p.p., având în vedere prevederile Codului de procedură penală care stabilesc că persoana vătămată se poate constitui ca parte civilă și în fața instanței până la începerea cercetării judecătorești, acțiunea civilă pornindu-se și exercitându-se din oficiu atunci când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitatea de exercițiu, instanța fiind obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul S. O. M. solicită totodată excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale întrucât a fost încălcat principiul loialității administrării probelor.
Astfel inculpatul arată că organele de urmărire penală prin transformarea persoanelor vătămate în martori ai acuzării au încălcat principiul loialității organelor de urmărire penală în activitatea de strângere și administare a probelor, organul de anchetă asigurându-și într-un mod nelegal și neloial posibilitatea de a atribui victimelor identități nereale privând astfel pe inculpat de a beneficia de toate garanțiile prevăzute de lege în materia procesual penală.
Procurorul solicită respingerea acestei excepții, întrucât atribuirea unor identități false unui martor a avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 86 ind. 1 din vechiul C.p.p. existând indicii temeinice că prin declararea identității reale a martorului sau a localității acestuia de domiciliu ori de reședință ar fi periclitat viața, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane.
În cursul cercetării judecătorești inculpatul a beneficiat de toate drepturile prevăzute de lege, respectiv cu ocazia audierii acestor martori a avut posibiliatea de a pune întrbări, de a formula cereri și de a propune probe noi.
Chiar și în faza de judecată instanța de judecată a apreciat prin Încheierea Penală din data de 11.09.2013 a Tribunalului S. că întrucât în cauză nu există nicio dovadă care să determine constatatrea că a dispărut pericolul care a fost avut în vedere la luarea măsurilor de protecție a persoanelor audiate sub o altă identitate, au fost respinse cererile de ridicare a identității atribuite formulată de inculpatul S. O. M..
Inculpatul S. O. M. solicită totodată excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale întrucât nu există elementul material a laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane.
Astfel, inculpatul S. O. M. arată că persoanele vătămate nu au fost obligate să se prostitueze ci dimpotrivă foloseau localurile inculpaților pentru a practica activitatea de prostituție și pe care majoritatea persoanelor vătămate o desfășoară și în prezent.
De asemenea, inculpatul consideră că ar prezenta interes „proba personalității victimelor” pentru a da posibilitate inculpatului de a prezenta proba relei credințe sau reputației victimei pentru a zdruncina credibilitatea mărturiei sale.
Procurorul solicită respingerea excepției formulate de către inculpatul S. O. M. întrucât existența sau inexistența laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane, credibilitatea declarațiilor personelor vătămate sau martorilor sunt aspecte care țin de fondul cauzei, și nu de procedura de cameră preliminară.
Examinând cererile și excepțiile formulate prin prisma dispozițiilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen., cu privire la constatarea neregularității rechizitoriului, la aspectele referitoare la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, s-a constatat că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art.3 din Legea nr. 255/2013, de punere în aplicare a Noului Cod de procedură penală, Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi.
Potrivit prevederilor art.4 al. 1 și 2 din Legea nr. 255/2013, (1) Actele de procedură îndeplinite înainte de . Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege. (2) Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de . legii noi poate fi invocată numai în condițiile Codului de procedură penală.
Potrivit prevederilor art. 345 al. 2 N.C.P.P., În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularități ale actului de sesizare, în cazul în care sancționează potrivit art. 280 - 282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul.
Potrivit prevederilor art. 280 N.C.P.P., (1) Încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condițiile prevăzute expres de prezentul cod.
(2) Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea și actul declarat nul.
(3) Atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar și dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispozițiilor legale.
Potrivit prevederilor art. 281 N.C.P.P., (1)Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind:
a) compunerea completului de judecată;
b)competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;
c) publicitatea ședinței de judecată;
d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
e) prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.
(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.
(3) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a) - d) poate fi invocată în orice stare a procesului.
(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată:
a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;
b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății;
c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției.
Potrivit prevederilor art. 282 N.C.P.P., (1) Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.
(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate.
(3) Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4).
(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată:
a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură;
b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției;
c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății.
(5) Nulitatea relativă se acoperă atunci când:
a) persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege;
b) persoana interesată a renunțat în mod expres la invocarea nulității.
Potrivit prevederilor art.101 N.C.P.P.,cu referire la principiul loialității administrării probelor (1) Este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține probe.(2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdicția se aplică chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.(3)Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe.
Potrivit prevederilor art.102 N.C.P.P.,cu referire la excluderea probelor obținute în mod nelegal,(1) Probele obținute prin tortură, precum și probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal.(2) Probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.(3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei.(4) Probele derivate se exclud dacă au fost obținute în mod direct din probele obținute în mod nelegal și nu puteau fi obținute în alt mod.
Analizând textele mai sus menționate, s-a reținut că în ipoteza probelor nelegal administrate este incidentă instituția excluderii, iar în ipoteza actelor de urmărire penală încheiate cu încălcarea legii este aplicabilă instituția nulităților, sancțiunea nulității relative sau absolute nefiind incidentă în materia probelor.
S-a mai reținut că noul Cod de procedură penală impune ca pentru invocarea nulității relative, să existe un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate.
I. Excepțiile invocate și cererile formulate de apărătorul inculpatei C. M. a fost respinse pentru următoarele motive:
Aspectele reiterate de inculpata C. M. prin avocat nu vizează nulități absolute, pentru că nu erau expres prevăzute nici între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispozițiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 6 C. pr. pen.din 1968 și nu se regăsesc nici în prevederile art. 281 din actualul Cod de procedură penală
Neobservarea unor dispoziții care reglementează urmărirea penală nu atrage în toate cazurile nulitatea absolută și, respectiv, restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor dispoziții din faza urmăririi penale pot atrage - în condițiile legale - nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.
Practica judiciară și doctrina au statuat că dacă în cursul urmăririi penale se comite vreo încălcare a dispozițiilor procedurale sancționabilă cu nulitatea relativă, iar inculpatul sau apărătorul său iau cunoștință de aceasta (prin încălcare înțelegându-se fie aplicarea greșită a legii de procedură, fie o neaplicare) – cazul în speță – nu există nulitate, câtă vreme inculpatul sau avocatul său nu au adus la cunoștință organului de urmărire penală neregularitatea procedurală observată și nu au cerut la momentul respectiv, aplicarea legii în mod corect” (Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, decizia nr. 2011/R din 8 decembrie 2011).
Neaplicarea dispozițiilor procesuale nu a fost invocată de apărătorul inculpatei în fața procurorului, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpata nu a formulat vreo cerere,nu a invocat existența vreunei vătămări. Or, dacă inculpata ar fi fost nemulțumită de modul în care i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile ori de modul în care s-a efectuat urmărirea penală,de modul în care s-au administrat probatoriile în cauză, ar fi invocat acestea cu acea ocazie, ceea ce nu a făcut, cu atât mai mult cu cât a fost asistată de apărător ales în prezența căruia a studiat întreg materialul de urmărire penală.
Este important de menționat faptul că doctrina și jurisprudența CEDO, referitoare la obligația de informare prevăzută în art.6 paragraful 3 lit.a din Convenția Europeană, apreciază că obiectul informării îl constituie acuzațiile oficiale formulate prin actul de trimitere în judecată (și nu cele formulate prin actul de începere a urmăririi penale), întrucât informarea trebuie să fie detaliată (ceea ce nu este posibil la începutul investigației, aceasta având ca scop tocmai strângerea de probe pentru a se decide dacă o persoană va fi trimisă în judecată sau nu), iar garanția prevăzută de art.6 paragraful 3 lit.a nu poate fi interpretată în sensul că dă un drept la informare încă din fazele inițiale ale investigației, întrucât în acest fel ar fi lipsit de conținut dreptul prevăzut de art.5 paragraful 2 din Convenția Europeană (a se vedea hotărârea CEDO din 19 decembrie 1989, în cauza Kamasinski contra Austriei).
Potrivit prevederilor art. 6 alin. 3 vechiul C.p.p., organele judiciare aveau obligația de a-l încunoștința de îndată și mai înainte a-l audia pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să îi asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării.
Referitor la dreptul de a fi informat asupra naturii și cauzei acuzației, drept înscris în art. 6 par. 3 lit. „a” din CEDO, informarea trebuie făcută în cel mai scurt timp, întrucât o persoană acuzată nu poate fi lăsată prea multă vreme în situația de a nu cunoaște natura și cauza suspiciunilor atât pentru asigurarea securității ei juridice, cât și pentru a-și pregăti apărările ce se impun. Nerespectarea termenului pentru informare stipulat în Convenție, care trebuie să se producă în cel mai scurt timp, nu este sancționat cu nulitate absolută și nu atrage soluția de restituire a cauzei la procuror.
Pentru ca actul de începere a urmăririi penale să fie nul absolut sau relativ este necesară o încălcare esențială a legii, care să fi produs o vătămare. Nicio dispoziție care a reglementat sau reglementează începerea urmăririi penale nu impune încadrarea juridică a faptelor cu acuratețe și nici informarea amănunțită cu privire la acuzele aduse. De asemenea, nici vechiul Cod procedură penală, nici în actualul Cod procedură penală nu se prevede o anumită formă a rezoluției de începere a urmăririi penale.
Din aceste motive, s-au respins excepțiile nelegalității aducerii la cunoștință a învinuirii, cu consecința excluderii pobelor administrate în perioada 13.11._09 și ulterior, pe parcursul urmăririi penale.
În ceea ce privește excepția nelegalității atribuirii unei alte identități unora dintre martorii audiați în cauză și, subsecvent, a nelegalității probelor constând în audierea de martori sub o altă identitate, întrucât nu existau probe sau indicii temeinice din care să rezulte necesitatea luării acestei măsuri, se reține, pe de o parte, că potrivit prevederilor art. 861 al. 2 V.C.p.p., măsura atribuirii unei alte identități putea fi dispusă la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei persoane îndreptățite, iar pe de altă parte – că recurgerea la o astfel de procedură nu poate cauza o vătămare a intereselor legale ale inculpatei, atât timp cât aceasta, în cursul judecății, poate adresa nemijlocit întrebări unei astfel de persoane în ipoteza audierii acesteia prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute de lege.
Se mai reține și că, fiind audiate în instanță sub o altă identitate, presupusele victime ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații au refuzat să dea declarații sub adevărata identitate, invocând starea de temere față de inculpați.
De altfel, cu privire la aceste aspecte nu s-a menționat și dovedit ce anume vătămare sau lezare a intereselor legitime ale inculpatei este prezentă și nu poate fi altfel înlăturată.
În ceea ce privește excepția nelegalității actului de sesizare a instanței, se reține că aspectele invocate nu sunt de natură a atrage nulitatea actului de sesizare, rechizitoriul fiind aparent întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de conținut prevăzute de C.pr.pen., referitor la persoanele trimise în judecată, faptele reținute în sarcina acestora, încadrarea juridică a faptelor, fără a exista vreo neconcordanță între faptele descrise și încadrarea juridică a acestora.
Încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatei C. M. A. constituie un aspect ce privește fondul cauzei, și nu procedura de camera preliminară.
Așadar, nulitățile invocate de apărătorul inculpatei C. M. A. vizează nulități relative, pentru că nu sunt expres prevăzute între cazurile enumerate limitativ de legiuitor nici în dispozițiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen. și nu se regăsesc nici în dispozițiile art.281 N.C.p.p.
De asemeni nu s-a arătat cum, în ipoteza în care s-ar fi dovedit că s-a produs vreo vătămare sau lezare a intereselor legitime ale inculpatei, încălcarea normei procedurale nu poate fi altfel înlăturată decât prin refacerea actului și nici nu s-a probat că inculpata s-ar fi plâns la procurorului ierarhic superior celui care a întocmit rechizitoriul pentru vătămarea adusă, conform normelor procedurale (art.278 V.C.p.p.).
II. Excepțiile invocate și cererile formulate de apărătorul inculpatului C. D. au fost respinse pentru următoarele motive:
În ceea ce privește nelegularitatea actului de sesizare a instanței, aspectele invocate nu se confirmă. Din rechizitoriul refăcut ca urmare a dispoziției instanței rezultă că în sarcina inculpatului C. D. s-a reținut comiterea unui număr de 3 acte materiale ale infracțiunii de trafic de minori (rechizitoriu fila 20) și un singur act material component al infracțiunii de proxenetism(rechizitoriu fila 22). Prin urmare,nu se poate susține că, raportat la infracțiunea de trafic de minori, nici prin completarea rechizitoriului nu au fost individualizate actele materiale raportat la fiecare persoană care ar fi fost traficată și nici că raportat la acuzația privind infracțiunea de proxenetism nu este precizat de câte ori ar fi întreținut P. A. relații sexuale care ar intra în componența infracțiunii. Aspectele privind încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului ori conținutul declarației persoanei audiate sub altă identitate P. A. sunt chestiuni ce se impun a se discuta pe fondul cauzei și nu nu sunt de natură a atrage nulitatea actului de sesizare.
În ceea ce privește susținerile potrivit cărora se impune trimiterea dosarului în vederea refacerii actului de sesizare a instanței întrucât urmărirea penală nu este completă, deoarece procurorul s-a desesizat fără să se pronunțe asupra tuturor infracțiunilor care au făcut obiectul urmăririi penale și pentru care s-a început urmărirea penală, se reține că aspectele invocate de apărătorul inculpatului nu vizează nulități absolute, pentru că nu erau expres prevăzute între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispozițiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 6 C. pr. pen. și nu sunt expres prevăzute nici în actualul Cod de procedură penală.În plus, nu s-a arătat cum, în ipoteza în care s-ar fi dovedit că s-a produs vreo vătămare sau lezare a intereselor legitime ale inculpatului, încălcarea normei procedurale nu poate fi altfel înlăturată decât prin refacerea actului, atât timp cât împotriva inculpatului C. D. a fost începută urmărirea penală in personam pentru faptele pentru care este trimis în judecată, iar judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare.
Cu privire la împrejurarea că procurorul a omis să introducă în cauză persoanele vătămate și părțile civile,iar victimelor minore nu li s-a asigurat asistența juridică obligatorie,astfel după cum s-a mai arătat, se reține că o astfel de împrejurare nu poate determina nulitatea urmăririi penale, întrucât nu este expres prevăzută între cazurile enumerate limitativ de legiuitor nici în dispozițiile art. 197 alin. (2) V.C.proc.pen. raportat la art. 6 V.C. pr. pen., nici în dispozițiile art. 281 N.C.p.p.,nici nu poate crea inculpatului o vătămare în sensul prevăzut de art. 194 al. 4 V.C.p.p.ori de art. 282 C.p.p., atât timp cât constituirea ca parte civilă se poate face și în fața instanței până la citirea actului de sesizare a acesteia, iar acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu atunci când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu restrânsă, instanța de judecată fiind obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Se mai reține că în Decizia nr. 12/A/22.01.2013 a Curții de Apel Cluj s-au menționat următoarele: “se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, urmând ca persoanele, presupuse victime ale traficului de minori să fie citate în calitate de părți vătămate, explicându-li-se posibilitatea de a se constitui părți civile, iar dacă starea de minoritate este de actualitate, procurorul urmează a susține din oficiu acțiunea civilă, iar instanța se va pronunța asupra acesteia, indiferent de poziția respectivelor.”
Prin urmare,atât dreptul la asistență juridică al victimei, cât și dreptul de a solicita sau nu despăgubiri sunt drepturi subiective, personale ale victimei, bazate pe principiul disponibilității, inculpatul neputând invoca încălcarea acestora, întrucât prin aceasta inculpatului nu i s-a adus nici o vătămare. Potrivit art. 282 al.2 N.C.p.p., nulitatea relativă poate fi invocată atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate.
Împrejurarea că numitele D. D. și D. D. nu au fost cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de prostituție ori proxenetism, nu poate atrage nulitatea urmăririi penale, pe de o parte pentru că nu este expres prevăzută între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispozițiile 197 alin. (2) V.C.proc.pen. raportat la art. 6 V.C. pr. pen., nici în dispozițiile art. 281 N.C.p.p., iar pe de altă parte necercetarea acestor persoane nu poate cauza o vătămare a intereselor legale ale inculpatului C. în sensul prevăzut de art. 194 al. 4 C.p.p.ori de art. 282 C.p.p.
Nici susținerea potrivit căreia atribuirea unei alte identități pentru B. R. la câteva luni după reținerea lui C. D. și după ce aceasta fusese audiată sub numele real cu scopul de a nu mai permite audierea sa contradictorie în fața instanței nu poate fi primită, întrucât recurgerea la o astfel de procedură, pe de o parte, nu este expres sancționată de dispozițiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 6 C. pr. pen., nici în dispozițiile art. 281 N.C.p.p., iar pe de altă parte nu poate cauza o vătămare a intereselor legale ale inculpatului C. în sensul prevăzut de art. art. 282 N.C.p.p., atât timp cât,în cursul judecății, inculpatul poate adresa nemijlocit întrebări unei astfel de persoane în ipoteza audierii acesteia prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute de lege.
Nesemnarea unei declarații de către una din persoanele audiate în cursul urmăririi penale nu este, de asemenea, sancționată cu nulitatea absolută și nu poate cauza o vătămare a intereselor legale ale inculpatului C., în condițiile în care respectiva persoană poate fi audiată de instanță și poate confirma ori infirma cele consemnate în declarația anterioară.
Cât privește susținerile potrivit cărora, în vederea interceptării numitei D. D. s-au emis autorizații cu numere diferite, noi, care nu pot fi considerate prelungiri ale celor anterioare, se reține că, potrivit art. 911 al. 4 V.C.p.p., autorizația putea fi reînnoită (iar nu prelungită – astfel după cum susține inculpatul), înainte sau după expirarea celei anterioare.
Critica referitoare la valabilitatea procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante nu poate constitui obiectul unor verificări suplimentare din partea organelor de urmărire penală, deoarece, astfel după cum a precizat și Înalta Curte de Casație și Justiție (dec. 857/2003), procedura infracțiunii flagrante nu poate fi nici reluată, nici completată. Pe de altă parte însă, în cauză nu s-a efectuat cercetarea în termenele prevăzute de art.468 V.C.p.p., potrivit prevederilor art. 469 al.2 V.C.p.p., impunându-se continuarea cercetării potrivit procedurii obișnuite. Astfel, nu poate fi reținut nici caracterul de act de constatare a infracțiunii flagrante al procesului verbal încheiat de organele de urmărire penală, acesta, chiar neconținând toate datele prevăzute de lege, având valoarea unui înscris ce poate conține elemente de fapt care pot servi la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o si la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 97 lit. e din N.C.P.P, - proba se obține prin înscrisuri, rapoarte de expertiză, rapoarte de constatare, procese verbale ,iar lit. f a aceluiași articol prevede că „Poate fi probă orice alt mijloc de proba care nu este interzis de lege..."
În plus, aspectele invocate cu privire la procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante nu sunt expres prevăzute între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispozițiile 197 alin. (2) V.C.proc.pen. raportat la art. 6 V.C. pr. pen., nici în dispozițiile art. 281 N.C.p.p., iar pe de altă parte nu s-a menționat și dovedit ce anume vătămare sau lezare a intereselor legitime ale inculpatului este prezentă și nu poate fi altfel înlăturată.
De asemeni, aceste aspecte nu au fost invocate de apărătorul inculpatului în fața procurorului, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul nu a invocat existența vreunei vătămări. Dacă inculpatul ar fi fost nemulțumit de modul în care s-a efectuat urmărirea penală, respectiv – s-ar fi întocmit anumite acte de cercetare, ar fi invocat aceasta cu acea ocazie, ceea ce nu a făcut, cu atât mai mult cu cât a fost asistat de apărător ales în prezența căruia a studiat întreg materialul de urmărire penală.
III. Excepțiile invocate și cererile formulate de apărătorul inculpatului S. O. M. au fost respinse pentru următoarele motive:
Necunoașterea cu certitudine a atitudinii psihice a inculpatului în momentul săvârșirii faptei în materialitatea sa nu poate determina încălcarea principiului adevărului și a principiului rolului activ al organelor de urmărire penală.
Împrejurarea că procurorul a audiat „victimele” în calitate de martori nu poate determina nulitatea urmăririi penale, argumentele cu privire la aceste aspecte fiind mai sus menționate.
În ceea ce privește încălcarea principiului loialității administrării probelor, prin transformarea părților vătămate în martori ai acuzării, asigurându-și în mod nelegal și neloial posibilitatea de a atribui „victimelor” identități nereale, privând astfel pe inculpat de a beneficia de toate garanțiile prevăzute de lege în materia procesual penală, se rețin următoarele:
Potrivit prevederilor art. 101 C.p.p., cu referire la principiul loialității administrării probelor, (1) Este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține probe.(2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdicția se aplică chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.(3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe.
Judecătorul de cameră preliminară, analizând dosarul de urmărire penală, nu a constatat încălcarea prevederilor art. 101 N.C.p.p.
Inculpații au beneficiat de toate garanțiile procesuale instituite de legiuitor, neputându-se reține existența vreunei încălcări a dispozițiilor legale de natură să împiedice aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Dimpotrivă, se poate aprecia chiar că o soluție de restituire în vederea refacerii urmăririi penale sau a actului de sesizare după mai mult de 4 ani de la data sesizării instanței este de natură a încălca dreptul tuturor inculpaților din prezenta cauză la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, drept prevăzut în art.6 paragraful 1 din CEDO și art.21 alin.3 din Constituția României, termenul rezonabil al procedurii având drept scop tocmai protejarea inculpaților contra lentorii excesive a procesului penal, în vederea evitării prelungirii pe o perioadă prea mare de timp a incertitudinii cu privire la soarta acestora.
În consecință, în raport cu cele mai sus menționate, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr.8/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T.-B. Teritorial S., fiind respectate dispozițiile art. 328 C. proc. pen., a administrării probelor, precum și actelor de urmărire penală.
Totodată, s-a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpații E. C. S., C. D., L. L., C. M. A., S. O. M..
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație inculpatul C. D., criticând solutia primei instante ca nelegală si netemeinică si a solicitat desfiintarea acesteia si pronuntarea unei încheieri prin care să se dispună admiterea exceptiilor invocate, cu consecinta constatării nulitatii actului de sesizare si trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
În motivarea contestatiei inculpatul a reiterat motivele si argumentele invocate în fata judecătorului de cameră preliminară, astfel cum au fost expuse în considerentele încheierii atacate, respectiv: neregularitatea actului de sesizare a instanței, deoarece rechizitoriul nu descrie actele materiale; lipsește actul de sesizare a organelor de urmărire penală; rezoluțiile de începere a urmăririi penale in personam în dosarul nr. 8D/P/2009 au vizat infracțiunile de trafic de minori și proxenetism, iar procurorul nu a exclus o parte din activitatea infracțională cercetată; numitele D. D. și D. D. nu au fost cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de prostituție ori proxenetism; atribuirea unei alte identități acelorași persoane este lovită de nulitate absolută deoarece, potrivit legii, identitatea nu se atribuie la cerere; atribuirea unei alte identități pentru B. R. la câteva luni după reținerea lui C. D. și după ce aceasta fusese audiată sub numele real cu scopul de a nu mai permite audierea sa contradictorie în fața instanței este lovită de nulitate absolută, cu încălcarea principiului loialității probelor; declarația uneia din persoanele audiate în cursul urmăririi penale nu este semnată pe fiecare pagină; perioada pentru care s-a autorizat interceptarea numitei D. D. depășește de 120 de zile; în vederea interceptării numitei D. D. s-au emis autorizații cu numere diferite, noi, care nu pot fi considerate prelungiri ale celor anterioare; procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este lovit de nulitate deoarece nu a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 467 al. 1 C.p.p.; procurorul a omis să introducă în cauză persoanele vătămate și persoanele civile.
D.-B. Teritorial S. a transmis în scris pozitia sa cu concluzii de respingere a contestatiei ca nefondată arătând, în esentă, că exceptiile invocate de inculpată sunt lipsite de fundament legal.
Contestatia formulata în cauza este nefondată.
Potrivit art. 4 din legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală actele de procedură îndeplinite înainte de . Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege; nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de . legii noi poate fi invocată numai în condițiile Codului de procedură penală.
In conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. 1 C.p.p. constituie nulități absolute încălcarea dispozițiilor privind: compunerea completului de judecată; competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; publicitatea ședinței de judecată; participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.
Referitor la neregularitatea actului de sesizare a instanței, pe motiv că prin rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată nu sunt descrise faptele ce se impută se reține că aspectele invocate nu sunt de natură a atrage nulitatea actului de sesizare, rechizitoriul fiind întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de conținut prevăzute de C.pr.pen., referitor la persoanele trimise în judecată, faptele reținute în sarcina acestora, încadrarea juridică a faptelor, fără a exista vreo neconcordanță între faptele descrise și încadrarea juridică a acestora, nefiind nici un impediment de a se trece la judecarea faptei și persoanei trimisă în judecată, cu încadrarea juridică respectivă.
Celelalte exceptii invocate nu vizează nulități absolute, pentru că nu erau expres prevăzute nici între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispozițiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 6 C. pr. pen.din 1968 și nu se regăsesc nici în prevederile art. 281 din actualul Cod de procedură penală. Atâta timp cât inculpatul nu a facut dovada unei vătămari sau lezare a intereselor legitime, care nu poate fi altfel înlăturată, exceptiile aratate nu pot fi asimilate nulitătilor absolute astfel cum a avansat inculpatul în memoriul depus în contestatie deoarece a considera astfel ar însemna să se adauge la dispozițiile legale prin care sunt reglementate nulitățile și să se reia urmărirea penală pentru chestiuni de ordin formal, ceea ce ar fi inadmisibil.
Astfel, referitor la atribuirea unei alte identităti numitelor D. D., B. R. și D. D., dincolo de faptul că acest mijloc este posibil si legalmente permis, afirmativ pentru a nu i se permite audierea contractorie a respectivelor, constituie doar o afirmatie lipsita de substanta si vădit tendentioasa atâta timp cat martorul cu identitate protejata poate fi audiat si în cursul judecatii potrivit art. 127 C.proc.pen.
Apoi, procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și proxenetism, respectiv pentru infracțiunile pentru care s-a început urmărirea penală față de acesta. Daca susnumitul consideră că ar exista anumite fapte pentru care a fost cercetat si care au rămas înafara dispozitiei procurorului, în prezenta cauza nu i se poate aduce vreo vătămare deoarece judecata se margineste la persoana si fapta dedusa judecatii. Pe de altă parte, lămurirea aspectului invocat nu poate face obiectul camerei preliminare, ci, eventual, al procedurii prev. de art. 339 si urm. C.proc.pen.
Referitor la numitele D. D. și D. D. care nu ar fi fost cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de prostituție ori proxenetism, durata si modul de autorizare a interceptărilor convorbirilor telefonice a numitei Damsa D., inculpatul nu a facut dovada existentei interesului procesual propriu în respectarea dispozițiilor legale pretins încălcate astfel cum cere art. 282 al. 2 C.proc.pen. pentru a putea invoca nulitatea relativă
Pe de altă parte, prin Rechizitoriul nr. 8/D/P/2009 al Biroului Teritorial S.-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus la punctul VI disjungerea cauzei cu privire la infracțiunea de prostituție, fiind înregistrat dosarul nr. 13/D/P/2010, iar ulterior în acest dosar s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de mai mulți făptuitori pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și prostituție, între acestea regăsindu-se și D. D. și D. D..
În ceea ce privește atribuirea unei alte identități pentru B. R. precizăm faptul că această atribuire a avut loc în baza art. 86/1 vechiul Cod de procedură penală, respectiv la cererea motivată a martorului, această cerere fiind depusă la sediul instanței în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. 3 vechiul Cod de procedură penală.
Referitor la declarațiile pe care le dă martora lonescu M., în conformitate cu dispozițiile art. 86/1 alin.6 vechiul Cod de procedură penală declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate redate în procesul verbal al procurorului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate. De asemenea potrivit art. 86/2 alin. 5 vechiul Cod de procedură penală în cursul urmăririi penale se întocmește un proces verbal în care se redă cu exactitate declarația martorului și acesta se semnează de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorilor, acesta fiind motivul pentru care martora I. M. nu a semnat pe fiecare din cele patru pagini.
Cu privire la lipsa actului de sesizare a organelor de urmărire penală se observă că inculpatul a fost cercetat în dosarul nr. 21/D/P/2009 în baza procesului verbal de sesizare din oficiu a subinspectorului de poliție P. S. la data de 24.04.2009.
În ceea ce priveste procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 25.11.2009 considerăm că acesta întrunește condițiile prev. de art. 467 alin.1 vechiul Cod de procedură penală, în continutul acestuia fiind consemnate cele constatate cu privire la faptele săvârșite, pozitia inculpatului C. D. care a arătat că nu dorește să facă declarații, cu mentionarea locației în care a fost efectuat, persoanele în prezenta cărora a fost întocmit acest act, mijloacele de probă descoperite, persoanele traficate, aceste aspecte fiind consemnate și prin intermediul mijloacelor vizuale.
Chiar daca ulterior procedura urmată a fost cea obisnuită, forta probanta a înscrisului constatator al infractiunii flagrante nu poate înlăturată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 97 C.p.p. constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.
Nu poate fi primita nici critica privind neasigurarea apărării obligatorii victimelor traficului de persoane si minori deoarece, în cursul urmăririi penale, toate victimele au înteles să participe în procesul penal în calitate de martor. Chiar daca optiunea acestora, mai ales a victimelor minore, trebuia sa fie manifestată în prezenta apărătorului potrivit art. 44 din Legea nr. 678/2001, încălcarea nu este dintre cele prevăzute în art. 281 C.proc.pen., iar inculpatul nu a dovedit care este interesul procesual propriu legat de nerespectarea acestui aspect procedural, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 97 al. 2 C.proc.pen. constituie proba deopotrivă declaratia martorului, cât si a părtii vătămate. Pe de altă parte, lipsa rolului activ al procurorului și al primei instanței de judecată, care nu a chemat victimele să le pună în vedere că se pot constitui părti civile în procesul penal, a fost sanctionat de instanta de control judiciar prin trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea remedierii acestei încălcări, instanta de fond urmând a proceda în consecinta, evident cu respectarea principiului disponibilitatii si obligatiilor procesuale ce se impun fata de victimele minore.
Pentru toate aceste motive se constată că în mod corect au fost respinse exceptiile invocate si s-a dispus începerea judecatii, motiv pentru care în temeiul art. 347 C.proc.pen. rap. la art. 425/1 C.proc.pen. contestatia se va respinge ca nefondată, iar încheirea atacată se va mentine ca fiind legală si temeinică.
Potrivit art. 275 al. 2 C.proc.pen. se va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația formulată de inculpatul C. D. împotriva încheierii penale f. nr. din 24 aprilie 2014 pronunțată de Judecătorul de Cameră Preliminară de la Tribunalul S. în dosarul nr._ 0*.
Obligă contestatorul să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința camerei de consiliu din 21 mai 2014.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
L. H.
GREFIER,
L. C.
Dact.L.H./Dact.S.M
4 ex./03.06.2014
Jud.fond. Ț. D. Brăduța
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002.... → |
|---|
