Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 327/2016. Curtea de Apel CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 327/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-03-2016 în dosarul nr. 327/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2016:018._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 327/A/2016
Ședința publică din 4 martie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. judecător
JUDECĂTOR: G. V. C.
GREFIER: E. C. B.
Parchetul de pe lângă C. de A. C. reprezentat prin PROCUROR:
V. G.
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul B. G. împotriva sentinței penale nr.397/28 octombrie 2015 a Judecătoriei T., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2223/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecatoia T., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul cu alcoolemie prev de art 335 alin 2 C pen, cu aplicarea art 41 alin 1 C pen, art 43 alin 1 C pen
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului B. G., prezent fiind dl. avocat R. M. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul Ministerului Public și apărătorul inculpatului, arată că nu au cereri de formulat, excepții de invocat.
C., nefiind invocate cereri, excepții, acordă cuvântul asupra dezbaterii judiciare a fondului.
Apărătorul inculpatului –avocat R. M. E. -, solicită admiterea apelului formulat, nemulțumirea inculpatului apelant fiind aceea că deși a probat situația de fapt în care a comis presupusa faptă, instanța de fond nu a reținut disp. art. 20 al. 2 Cp, respectiv starea de necesitate. Arată că inculpatul este o persoană simplă de la țară, nu este un intelectual care să aibă situația firească apreciată de instanța de fond. Inculpatul deși deținea telefon mobil și ar fi putut apela serviciul public de urgență 112, a reacționat așa cum l-a dus mintea pentru a-și ajuta prietenul. S-a urcat la volan și a condus până la unitatea spitalicească, deși ar fi putut apela chiar la un taxi. Este real că inculpatul a mai comis fapte de această natură, astfel că în fața organelor judiciare acesta nu este o persoană credibilă. Consideră că este vorba de o interpretare greșită a stării de fapt, în sensul că în mod imperios se impunea reținerea în favoarea inculpatului a art. 320 al. 2 Cpp. Astfel, solicită ca în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. „a” Cpp, desființarea hotărârii instanței de fond, în sensul reaprecierii probelor administrate, reținerea stării de necesitate, iar în temeiul art. 396 al. 5 Cpp, coroborat cu art. 16 lit. „d” Cpp, să se dispună achitarea inculpatului. În subsidiar, solicită reindividualizarea pedepsei sau aplicarea pedepsei amenzii penale.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea apelului declarat de inculpat, apreciind hotărârea primei instanțe ca fiind corectă. Așa cum a motivat și instanța fondului, în favoarea inculpatului nu poate fi reținută starea de necesitate reglementată de art. 20 NCp. Chiar dacă persoana pasageră aflată în autoturismul inculpatului avea probleme de sănătate, inculpatul avea alte posibilități pentru a o transporta la spital. Inculpatul a invocat starea de necesitate, cu un scop bine determinat, acela de a fi exonerat de răspundere penală. Consideră hotărârea primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
C.
Prin sentința penală nr. 397 din 28 octombrie 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei T., în baza art 335 alin 2 C pen, cu aplicarea art 41 alin 1 C pen, art 43 alin 1 C pen conducere cu permis suspendat a fost condamnat inculpatul B. G. - fiul lui V. și E., născut la data de 24.12.1978 în Vicovu de Sus, jud. Suceava, cetățean român, căsătorit, studii medii, ocupație cizmar, cu anteceden6te penale, cu domiciliul Vicovu de Sus, .. 22, jud. Suceava, CNP_ - la o pedeapsa de 6 luni închisoare.
In baza art 96 alin 4, 5 C pen, art 41 alin 1 C pen, art 43 alin 1 C pen s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an 6 luni închisoare aplicata inculpatului prin sentința penala nr 186/2014 a Judecătoriei Radauti, definitive prin decizia penala nr 379/27.06.2014 a Curtii de A. Suceava, dosar_ si dispune executarea alăturata a pedepselor, anume 2 ani închisoare.
S-a dedus durata reținerii si a arestării preventive, din 20.03.2014 la 27.06.2014.
In baza art 274 alin 1 C pr pen l-a obligat pe inculpat la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului care in data de 20.08.2014 a condus un autoturism pe drumul public având permisul de conducere suspendat constituie infracțiunea prev de art 335 alin 2 C pen, conducere cu permis suspendat, in stare de recidiva postcondamnatorie, art 41 alin 1 C pen, art 43 alin 1 C pen.
Inculpatul a comis infracțiunea cu intenția de a conduce autoturismul, cunoscând ca are dreptul de a conduce autovehicul pe drumul public suspendat.
Starea de recidiva postcondamnatorie s-a reținut fata de pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare, aplicata pentru o infracțiune intenționata, de contrabanda, art 170 alin 3 cod vamal, prin sentința penala nr 186/2014 a Judecătoriei Radauti, definitive prin decizia penala nr 379/27.06.2014 a Curtii de A. Suceava, dosar_, a cărei executare a fost suspendata sub supraveghere pentru 2 ani. Ca urmare, termenul de supraveghere de 2 ani nu era împlinit in data de 20.08.2014, urmând a se împlini in data de 26.06.2016.
La individualizarea judiciara a pedepsei, conform prevederilor art 74 C pen s-au avut in vedere împrejurările concrete ale savarsirii infracțiunii – noaptea, drum lăturalnic, starea de boala a martorului U., distanta mica pe care a condus inculpatul, antecedentele penale ale acestuia, atitudinea sincera a acestuia.
F. de natura infracțiunii, de pericol abstract, instanța nu s-a putut orienta decât spre o pedeapsa cu închisoarea, aceasta fiind singura suficienta pentru a atrage atenția inculpatului asupra pericolului reprezentat de încălcarea normelor rutiere, instituite pentru a asigura siguranța participanților la trafic.
In baza art 335 alin 2 C pen, cu aplicarea art 41 alin 1 C pen, art 43 alin 1 C pen conducere cu permis suspendat a condamnat pe inculpatul B. G. la o pedeapsa de 6 luni închisoare.
In baza art 96 alin 4, 5 C pen, art 41 alin 1 C pen, art 43 alin 1 C pen s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an 6 luni închisoare aplicata inculpatului prin sentința penala nr 186/2014 a Judecătoriei Radauti, definitive prin decizia penala nr 379/27.06.2014 a Curții de A. Suceava, dosar_ si s-a dispus executarea alăturata a pedepselor, anume 2 ani închisoare.
S-a dedus durata reținerii si a arestării preventive, din 20.03.2014 la 27.06.2014.
In baza art 274 alin 1 C pr pen a obligat pe inculpat la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B. G..
În susținerea orală a apelului s-a criticat sentința pe motiv că inculpatul a fost condamnat deși a probat că a comis fapta în stare de necesitate; în acest sens, a arătat că a condus autovehiculul până la spital pentru a-și ajuta prietenul.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.2 Cod procedură penală, C. constată următoarele:
Prima instanță a reținut în fapt că inculpatul apelant în 20 august 2014, a condus un autoturism pe drumul public având permisul de conducere suspendat, faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 2 CP.
În primul rând, C. observă că prima instanță nu a reținut în concret starea de fapt, respectiv unde și în ce circumstanțe inculpatul a condus autovehiculul.
Suplinind această lipsă de motivare, C. reține că inculpatul, în 20 august 2014, la ora 23.35, a fost depistat de agenții de poliție rutieră în zona Piața Romană din T., conducând autoturismul VW Passat cu nr. înmatriculare P8146MD, care circula din direcția C.-N., având permisul de conducere reținut datorită suspendării dreptului de a conduce.
Inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul după . conducătorului autovehiculului, martorul U. C., i s-a făcut rău în sensul că nu avea aer și a fost nevoit să urce la volan pentru a merge în oraș, să caute un spital.
Inculpatul a precizat în declarația dată (f.38) că știa că are permisul de conducere suspendat.
Este adevărat că martorul U. C. (f.50) a declarat că i s-a făcut rău, aspect întărit de martorul S. D. (f.53) care se afla în mașină cu cei doi însă această împrejurare nu poate fi reținută ca fiind o cauză justificativă a comiterii faptei.
În mod temeinic prima instanță a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat, prev. de art. 335 alin. 2 CP, comis, în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 41 alin. 1 CP.
Argumentul apelantului că este o persoană simplă, de la țară, care nu a realizat că poate apela serviciul de urgență 112 și că intenția sa a fost de a-și ajuta prietenul, în mod just a fost respinsă de către prima instanță, neputând fi primită nici în apel, pentru simplul fapt că inculpatul nu știa unde este Spitalul din T., astfel încât nu avea cum să ajute pasagerul din mașină.
Starea de necesitate prevăzută de art. 20 CP reprezintă o cauză justificativă datorită căreia fapta penală nu constituie infracțiune.
Art. 20 alin.2 CP pretinde, referitor la pericolul imediat pentru evitarea căruia se comite fapta prevăzută de legea penală, ca acest pericol să nu poată fi înlăturat altfel, decât prin comiterea faptei penale. În speță, inculpatul avea mai multe posibilități de a acționa cum ar fi fost apelarea serviciului de urgență sau transportarea pasagerului cu altă mașină la spital.
La examinarea cauzei nu s-au constatat aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie ce pot fi luate în considerare din oficiu de către instanța de apel.
Așa fiind, în temeiul art. 421 pct.1 lit.b C.pr.pen., va respinge ca nefondat apelul declarat.
Văzând și disp. art.275 alin.2 C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. G. împotriva Sentinței penale nr. 397/28.10.2015 a Judecătoriei T..
Obligă pe inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, din 04 martie 2016.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
C. ILIEȘVALENTIN C.
GREFIER
E. C. B.
Red. C.V./M.N.
4 ex./10.03.2016
Jud.fond.-C. P.
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Comisie rogatorie internaţională. Încheierea nr. 31/2016.... → |
---|