Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 487/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 487/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 19-08-2014 în dosarul nr. 487/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.487/2014
Ședința publică din 19 august 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. H., judecător
GREFIER: G. I.-B.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C. – reprezentat prin PROCUROR – L. C.
S-a luat spre examinare contestația formulată de inculpatul H. G., împotriva încheierii penale nr.60/04.08.2014, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., prin care s-a menținut măsura arestării preventive, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 109/P/2012 emis de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr.678/2001, cu aplic. art.41 alin. 2 din vechiul Cod penal, care se regăsește în disp. art.211 alin. 1 și 2 NCP, rap. la art.210 alin. 1 lit. b NCP, cu aplic. art.35 alin. 1 NCP.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul H. G., în stare de arest preventiv, asistat de către apărător ales avocat F. M. din cadrul Baroului C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Inculpatul arată că își menține contestația formulată.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul ales al inculpatului în principal solicită admiterea contestației și revocarea măsurii arestului preventiv cu consecința punerii în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar.
În susținerea contestației formulate solicită instanței să aibă în vedere că de la momentul luării măsurii preventive și până în prezent argumentația pentru care s-a dispus menținerea măsurii este identică de fiecare dată. Astfel, se susține că există suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de care este acuzat, că privarea de libertate este necesară pentru înlăturare unei stări de pericol pentru ordinea publică, iar acest pericol rezultă din limitele de pedeapsă ale infracțiunii, numărul mare de copii exploatați și perioada mare de activitate. Totodată se arată că menținerea măsurii ar fi necesară pentru a se asigura că declarațiile părților vătămate nu ar putea fi influențate de către inculpat. În opinia sa, aceste susțineri sunt ori eronate ori nefundamentate, întrucât art.223 alin.2 C.pr.pen. prevede în cazul anumitor infracțiuni un anumit pericol abstract în funcție de gravitatea acuzației, ori, acest pericol abstract nu justifică prelungirea sau menținerea unei măsuri preventive. Învederează faptul că CEDO a statuat că pericolul pentru ordinea publică trebuie analizat în concret, iar la dosarul cauzei nu există acest pericol pentru ordinea publică care să potențeze menținerea măsurii arestului preventiv. Precizează că de la ultimul act presupus a fi comis de către inculpat și până în prezent au trecut cel puțin 8 luni de zile, iar în această perioadă de timp există acea practică CEDO constantă care arată că pericolul social se diminuează odată cu trecerea timpului. În concret, în speță, inculpatului i s-a reținut exploatarea a patru minori, iar inculpatei T. peste zece minori, diferență care trebuie avută în vedere de instanța de judecată atunci când analizează starea de arest preventiv a inculpatului. Arată că orice măsură preventivă este personală iar activitatea unuia dintre inculpați nu trebuie să se răsfrângă asupra celuilalt. Cu privire la perioada infracțională imputată inculpatului, se reține perioada 2013-2014 fără a se preciza cu certitudine perioada de timp în care inculpatul i-ar fi trafic pe acei minori.
Precizează că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul a ales să se întrețină din veniturile obținute de minori așa cum a reținut instanța de fond, întrucât inculpatul a lucrat la diverși angajatori și nu a stat niciodată acasă așteptând ca acei minori să îi aducă bani. Prin urmare, nu există nicio probă din care să reiasă că inculpatul nu a avut din ce să se întrețină. De asemenea nu există probe cu privire la posibilitatea influențării declaraților minorilor și nu se justifică menținea măsurii arestului preventiv.
Solicită instanței să aibă în vedere că inculpatul are patru minori în întreținere, are o situația familială gravă, iar aceștia nu au fost exploatați pentru cerșetorie. Raportat la cele expuse solicită în principal revocarea măsurii preventive dispuse față de inculpat, iar în subsidiar înlocuirea măsurii cu cea a controlului judiciar.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciar către stat. Apreciază că instanța de fond în mod temeinic și legal a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului H. G. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori constatând că sunt întrunite condițiile legale. În acest sens, a constatat că subzistă temeiurile care au determinat inițial luarea acestei măsuri preventive, că ele impun în continuare privarea de libertate a inculpat, iar această măsură este proporțională cu gravitatea acuzaților aduse și necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive prevăzut de art.202 alin.1 C.pr.pen. Raportat la cele expuse solicită respingerea contestației.
Inculpatul H. Gracea având ultimul cuvânt achiesează întrutotul la concluziile apărătorului său ales.
CURTEA
Asupra contestației penale de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul C. prin încheierea penală f.nr.din 4 august 2014, în baza art. 208 alin. 4 din Codul de procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată prin încheierea penală nr. 45/C/04.03.2014 a Tribunalului C. față de inculpații T. E. C., fiica lui M. și A. C., născută la data de 10.04.1980 și H. G., fiul lui N. și V. V., născut la data de 03.06.1981, ambii aflați în Penitenciarul G..
S-a menținut măsura arestului preventiv.
S-au respins cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
La data de 27.03.2014, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C. au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații T. E. C., fiica lui M. și A. C., născută la data de 10.04.1980 și H. G., fiul lui N. și V. V., născut la data de 03.06.1981, fiecare pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal de la 1969, infracțiune ce se regăsește în dispozițiile art. 211 alin. 1 și 2 rap. la art. 210 lit. b cu aplic. art.35 alin. 1 din Codul penal.
De asemenea, a fost trimisă în judecată inculpata Dioszegi A. M., fiica lui M. și I., născută la data de 06.12.1966, față de care s-a luat de către procuror măsura controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal de la 1969, încadrare juridică ce se regăsește în dispozițiile art. 211 alin. 1 și 2 raportat la art. 210 alin. 1 lit. a cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal.
La data de 01.04.2014 s-a verificat de către judecătorul de cameră preliminară legalitatea și temeinicia luării măsurilor preventive față de cei 3 inculpați, acestea fiind menținute.
La data de 28.04.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 190/D/P/2012 al D., legalitatea administrării probelor și legalitatea efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La data de 29.04.2014 instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventive, măsură pe care a menținut-o față de ambii inculpați și ulterior.
Potrivit art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 din Codul de procedură penală în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acestuia, iar ulterior o dată la 60 de zile.
Trecând la verificarea măsurii arestului preventiv luate față de inculpați, instanța reține că prin încheierea nr. 45/C/04.03.2014 a Tribunalului C. s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a celor doi inculpați, începând cu data de 04.03.2014 și până la data de 02.04.2014, pentru infracțiunea de trafic de minori cu încadrarea juridică mai sus menționată, temeiul de arestare fiind cel prev. de art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Prin rezoluția nr.109D/P/2012 a D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial C. - din data de 29.05.2013, s-a dispus în baza art. 228 al.1 C.p.p. din 1969, începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă agravată și în formă continuată, prev. de art.13 al.1,2 și 3 rap. la art.12 al.2 lit.a din Legea nr. 678/2001 modif., cu aplic. art.41 al.2 C.p. din 1969, de către autori necunoscuți.
Prin rezoluția nr.106D/P/2013 a D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial C. - din data de 13.08.2013, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă agravată și în formă continuată, prev. de art.13 al.1,2 și 3 rap. la art.12 al.2 lit.a din Legea nr. 678/2001 modif., cu aplic. art.41 al.2 C.p. din 1969, de către autori necunoscuți.
Prin ordonanța din data de 21.02.2014 a D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial C. - s-a dispus reunirea dosarului nr. 106 D/P/2013 al D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial C. - la dosarul nr. 109D/P/2012 al D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial C. -, întrucât s-a considerat că există o strânsă legătură între cele două cauze.
Prin ordonanța din data de 27 februarie 2014 a D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial C. - s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de inculpații T. E. C. și H. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, prev. de art. art.13 al.1,2 și 3 din Legea nr.678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C.p. din 1969 și art.5 C.p. (faptă ce se regăsește în actuala reglementare sub forma infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped. de art.211 al.1 și 2 C.p. cu aplic. art.35 al.1 C.p.).
În ce privește starea de fapt instanța a reținut că, inculpata T. E. C. este acuzată de faptul că în cursul anilor 2012 - 2013, în scopul exploatării, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau mai mulți copii „aurolaci” proveniți din Colonia Pata Rât sau din municipiul G., i-ar fi recrutat pe minorii Luczi Gigel, în vârstă de 14 ani, Luczi M. E., în vârstă de 12 ani, C. F. E., în vârstă de 13 ani, Kalanyos Paris L., în vârstă de 15 ani, Berki R. P., în vârstă de 13 ani, L. F. P., zis „P.”, în vârstă de 12 ani, Țzuli A., zis „K.”, în vârstă de 15 ani, pe fiul său T. A., în vârstă de 14 ani, care obișnuiau să inhaleze prenadez, pe care i-ar fi adăpostit (găzduit) la locuința sa situată în municipiul C.-N., ..3, jud. C., în schimbul unor sume de bani cuprinse între 10 lei și 20 de lei pe zi pentru fiecare, cunoscând că acestea provin din practicarea cerșetoriei de către minori. De asemenea, în perioada 2012 -2013, ar fi găzduit-o pe inculpata Dioszegi A. M., împreună cu cei doi copii minori ai acesteia, numiții Dioszegi S. E., în vârstă de 8 ani și Dioszegi Leonardo D., în vârstă de 7 ani, despre care știa că își determina copiii să practice cerșetoria, în schimbul unor sume de bani obținute de cei doi minori prin cerșetorie.
Inculpatul H. G. este acuzat că în cursul anilor 2013-2014, în scopul exploatării, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau mai mulți copii „aurolaci” proveniți din municipiul G., i-ar fi recrutat pe minorii C. F. E., în vârstă de 13 ani, Kalanyos Paris L., în vârstă de 15 ani, Berki R. P., în vârstă de 13 ani, care obișnuiau să inhaleze prenadez și pe O. R. M., în vârstă de 15 ani, pe care i-ar fi adăpostit (găzduit) la locuința sa situată în municipiul C.-N., Cartierul Zorilor, .., jud. C., în schimbul unor sume de bani cuprinse între 15 lei și 20 de lei pe zi pentru fiecare, cunoscând că acestea provin din practicarea cerșetoriei de către minori.
Prin ordonanțele din data de 03.03.2014 a D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial C. - s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sus-numiților, sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de minori, prev. de art.13 al.1,2 și 3 din Legea nr.678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C.p. din 1969 și art.5 C.p. (faptă ce se regăsește în actuala reglementare sub forma infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped. de art.211 al.1 și 2 C.p. rap. la art.210 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.35 al.1 C.p.).
Prin ordonanțele 109/D/P/2012 din 03.03.2014, inculpații au fost reținuți pe o durată de 24 de ore, cu începere de la 03.03.2014, orele 12,50 până la 04.03.2014, orele 12,50 în cazul inculpatei T. și cu începere de la 03.03.2014, orele 13,35 până la 04.03.2014, orele 13,35 în cazul inculpatului H..
Potrivit art. 223 alin. 1 coroborat cu alin. 2 din Codul de procedură penală măsura arestului preventiv poate fi luată doar dacă din probe a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune dintre cele enumerate, printre care și cea de trafic de persoane și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Conform art. 208 alin. 4 din Codul de procedură penală instanța este datoare să verifice dacă temeiul avut în vedere la arestare și la menținerea arestării subzistă.
În cauză instanța a constatat că există probe care fac rezonabilă presupunerea că inculpații au săvârșit infracțiunea pentru care sunt cercetați; ele sunt relevate de următoarele mijloace de probă administrate până la acest moment procesual: procese-verbale întocmite de lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. C.-N.; declarațiile persoanelor vătămate Luczi Gigel, Luczi E., Kalanyos Paris L., C. F. E., Berki R. P., Dioszegi S. E., Dioszegi Leonardo D., O. R. M.; sesizările și documentele anexă depuse de către reprezentanții DGASPC C. la dosarul cauzei; declarațiile martorilor B. A. M., Hadar A., Kocsis I., D. A., F. D. C., D. V. I., M. I., Luczi Lotina, R. I., Rostași R. A., Berki Adalbert, Elekes I., T. M., C. R., R. Amarildo, V. A. P., Berki D.; declarația coinculpatei Dioszegi A. M., drept urmare sunt îndeplinite cerințele art. 223 alin. 1 teza I din Codul de procedură penală. Facem precizarea că în urma audierii inculpaților de către instanță nu au rezultat date care să impună punerea lor în libertate. Inculpații au optat pentru judecarea lor în procedura normală ceea ce înseamnă că nu recunosc comiterea infracțiunilor de care sunt acuzați.
În ceea ce privește cerințele art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală instanța a constatat că temeiul avut în vedere la arestare nu s-a schimbat sau dispărut, în continuare fiind necesară privarea de libertate a inculpaților pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Aceasta rezultă din pericolul social abstract și concret destul de mare al infracțiunii de comiterea căreia sunt acuzați inculpații, pericole reflectate la rândul lor de limitele de pedeapsă prevăzute atât de vechea reglementare cât și de noul Cod penal, de numărul mare de minori presupus exploatați, de perioada infracțională destul de lungă, de faptul că inculpații au înțeles să se întrețină din presupusele taxe achitate de copii. Inculpații nu au loc de muncă, nu au o ocupație, nu au venituri, nu au o locuință propriu-zisă și din acest ultim punct de vedere, este în interesul bunei desfășurări a procesului penal, ca ei să fie privați de libertate. De asemenea, este necesară menținerea arestului pentru a se stabili dacă minorii au ieșit din sfera de influență a inculpaților, respectiv dacă au plecat de la locuințele acestora, pentru ca declarațiile lor să nu fie influențate, dat fiind faptul că, în privința inculpatei, două dintre persoanele vătămate presupus exploatate sunt copiii ei.
Este adevărat că numărul copiilor de exploatarea cărora sunt acuzați este mai mare în cazul inculpatei, dar acest lucru nu înseamnă automat că pericolul social concret al faptei presupus comise de inculpatul H. G. nu este unul ridicat.
Faptul că inculpatul ar fi ajutat acei copii și nu i-ar fi exploatat nu rezultă cu evidență din probele administrate până acum fiind necesară cel puțin audierea copiilor pentru a se stabili atât împrejurarea certă că i-a obligat să plătească acele sume de bani cât și existența la fel de certă a exploatării. Așa cum am menționat, din actele dosarului de urmărire penală nu rezultă cu evidență lipsa probelor privind existența suspiciunii rezonabile că inculpatul ar fi comis infracțiunea de trafic de minori astfel încât să se impună punerea în libertate. Nu în ultimul rând, este de menționat că asupra inculpatului a planat o perioadă și suspiciunea de a fi comis o infracțiune de viol a unuia din copiii presupus exploatați, așa cum a declarat inițial persoana vătămată O. R. M., suspiciune care ar putea fi considerată o împrejurare asupra persoanei inculpatului, dintre cele la care face referire art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, de natură a ridica semne de întrebare cu privire la reputația lui.
O acuzație gravă, așa cum este ce din speță, poate justifica arestul preventiv pentru o perioadă de timp rezonabilă (cauza Lettelier c/a Franței). Instanța consideră că această perioadă nu a fost încă atinsă raportat la complexitatea cauzei, împrejurarea că minorii nu au fost audiați, pericolul social al unei astfel de infracțiuni, numărul mare de persoane vătămate.
Prin urmare, constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, instanța a menținut această măsură, urmând ca o nouă verificare a ei să aibă loc în termen de 60 de zile.
Pentru ambii inculpați, având în vedere faptul că temeiul de arestare avut în vedere de judecătorul de drepturi și libertăți nu s-a modificat, se impune respingerea cererilor de înlocuire a măsurilor preventive cu alte măsuri preventive mai ușoare.
Cu riscul de a se repeta, instanța a considerat că este în interesul bunei desfășurări a procesului penal ca inculpații să rămână în arest preventiv până la audierea copiilor pentru că este posibil ca aceștia să îi perceapă pe inculpați ca salvatori și să accepte să mintă de dragul acestei percepții.
Față de cele arătate, în baza art. 208 alin. 2 din Codul de procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată prin încheierea penală nr. 45/C/04.03.2014 a Tribunalului C. față de inculpații T. E. C. și H. G., ambii aflați în Penitenciarul G..
S-a menținut măsura arestului preventiv.
S-au respins cererile de înlocuire a măsurii arestului preventiv.
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație D. I., solicitând revocarea măsurii arestului preventiv si punerea sa de îndata în libertate cu motivarea că s-a împlinit durata rezonabilă a privării de libertate deoarece este arestat din data de 27.07.2012 si că scopul procesului penal se poate asigura si prin luarea măsurii arestului la domiciliu având în vedere că probatoriul este aproape finalizat.
Procedând la solutionarea contestatiei prin prisma motivelor invocate si pe baza actelor si lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație inculpatul H. G., solicitând revocarea măsurii arestului preventiv si punerea sa de îndată în libertate cu motivarea că în cauză nu s-a probat că ar fi comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, că nu s-a dovedit existența pericolului concret pentru ordinea publică a lăsării sale în libertate si nici că ar influenta declaratiile martorilor ori părtilor vătămate sau că nu ar fi dobândit mijloacele de existență din exploatarea minorilor. A mai invocat împlinirea termenului rezonabil al detinerii sale, precum și faptul că si că scopul procesului penal se poate asigura si prin luarea unei alte măsuri preventive, respectiv a măsurii arestului la domiciliu sau controlul judiciar.
Procedând la solutionarea contestatiei prin prisma motivelor invocate si pe baza actelor si lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 208 al. 4 C.proc.pen. în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat.
Totodată, art. 223 al. 2 N.C.proc.pen. statuează că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune de trafic de persoane și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Curtea retine că sunt îndeplinite cerintele textului legal enuntat atunci când în cauza exista probe ca elemente de fapt, care servesc la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea faptuitorului, la cunoasterea împrejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei sau indicii temeinice ca s-a comis o fapta prevazuta de legea penala, adica din datele existente în cauza rezulta presupunerea ca persoana fata de care se efctueaza urmarirea penala a savârsit fapta.
Aceste dispozitii ale legii interne sunt în concordanta cu art.5/1 lit. c CEDO care conditioneaza legalitatea privarii de libertate a unei personae de existenta unor motive verosimile de a banui ca persoana care urmeaza a fi lipsita de libertate a savârsit o infractiune.
În acceptiunea Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin motive verosimile se înteleg date, informatii de natura a convinge un observator obiectiv ca este posibil ca persoana respectiva sa fi savârsit infractiunea respectiva. Aceste date nu trebuie sa aiba aceeasi forta cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzare, nefiind necesar ca persoana sa fie într-un final acuzata sau trimisa în judecata.
În speță, din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele, relevante sub aspectul îndeplinirii acestei condiții fiind mijloacele de probă administrate până în prezent si enumerate în considerentele încheierii atacate, respectiv: procese-verbale întocmite de lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. C.-N.; declarațiile persoanelor vătămate Luczi Gigel, Luczi E., Kalanyos Paris L., C. F. E., Berki R. P., Dioszegi S. E., Dioszegi Leonardo D., O. R. M.; sesizările și documentele anexă depuse de către reprezentanții DGASPC C. la dosarul cauzei; declarațiile martorilor B. A. M., Hadar A., Kocsis I., D. A., F. D. C., D. V. I., M. I., Luczi Lotina, R. I., Rostași R. A., Berki Adalbert, Elekes I., T. M., C. R., R. Amarildo, V. A. P., Berki D.; declarația coinculpatei Dioszegi A. M..
Astfel, până în acest moment procesual au fost administrate probe, acestea fiind relevante în sensul conturării presupunerii rezonabile că inculpatul ar putea fi autorul faptei care i se impută si în sensul cerut de art. 202 al. 1 C.pen., respectiv că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că a fost comise de către inculpat.
Desigur, își păstrează în continuare valabilitatea și motivările încheierilor anterioare prin care s-a dispus în sensul luării, prelungirii și mentinerii măsurii arestului preventiv, toate acestea argumentând subzistența indiciilor temeinice că inculpatul ar putea fi autorul faptelor sesizate. Sub același aspect al subzistenței indiciilor temeinice de vinovăție, vom menționa faptul că marea majoritate a probelor administrate sunt în sine apte a combate în întregime și în mod convingător apărările inculpatului astfel cum au fost formulate pană în acest moment procesual.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. In același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifica, în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Analizând actele și lucrările dosarului judecătorul de drepturi și libertăți constată că există dovezi privind existența cazului comiterii unor infracțiuni care, prin natura lor, sunt apreciate grave atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât și de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, si justificative pentru luarea măsurii arestului preventiv: grup infracțional organizat, santaj, cămătărie.
Având în vedere că probatoriul administrat în cauză relevă amploarea deosebită a activității infracționale, prin desfășurarea pe o perioadă îndelungată de timp și prin colaborare cu o altă persoană (inculpată în cauză), se dovedește periculozitatea inculpatului, existând date suficiente care certifică necesitatea menținerii măsurii arestării preventive, în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, pentru administrarea probatoriului, aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Referitor la condițiile cerute de art. 223 alin. 2 C.proc.pen., se poate aprecia că și acestea sunt îndeplinite raportat la fiecare dintre cei patru inculpați.
Astfel, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, respectiv trafic de minori și din modalitatea concretă de comitere, gravitatea infracțiunii, scopul urmărit (obtinerea de mijloace financiare), conexiunile cu alti inculpati care actionau pe acelasi segment infracțional, durata mare de timp în care s-a derulat activitatea infracțională - se constată că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.
Nu poate fi omisă recrudescența pe care o cunoaste activitati de felul celor pretins a fi comise de inculpat, prin însăși natura acestora fiind violente, precum și impactul pe care l-ar avea asupra societății și nu în ultimul rând asupra bunei derulări a cercetării judecătorești, punerea acestuia în libertate, dată fiind împrejurarea că audierea martorilor si părtilor vătămate este în continuare în desfășurare.
Apreciem că modul de concepere și executare a activității infracționale, evidențiază nu numai că inculpatul s-a dovedit a fi extrem de abili, dând dovadă de o perseverență și o predispoziție deosebită în comiterea faptelor, animată și întreținută de obținerea în mod ilicit a unor sume de bani, ci constituie și unul din motivele principale care justifică necesitatea continuării privării sale de libertate.
Apărările inculpatului potrivit cărora ar fi fost angajat si beneficia de resurse financiare proprii pentru întretinere sau că i se retine că ar fi traficat un număr mult mai redus de minori decât coinculpata din dosar, nu pot fi primite în acest moment procesual deoarece cauza trebuie analizată în toată complexitatea ei, a conexiunilor dintre inculpați și nu defalcat pe fiecare inculpat pentru care, separat, activitatea sa infracțională poate apărea infimă sau fără pericol mare, însă contextual are o altă gravitate.
Pe de alta parte, având în vedere complexitatea cauzei, probatoriul administrat, faptul că cercetarea judecătorească nu a fost finalizată, se constată că perioada de aproximativ șase luni de când inculpatul este arestat preventiv se circumscrie unui termen rezonabil în raport de natura infracțiunii astfel cum această noțiune este nuanțată de către practica CEDO.
Aprecierea „limitelor rezonabile” ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate, or, în speță, faptele inculpatului, prin natura lor si durata în timp a comiterii, aduc atingere bunei desfășurări a ordinii sociale și siguranței raporturilor juridice si reclamă menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
Pe lângă analiza cazurilor și condițiilor ce au fundamentat luarea măsurii arestării preventive (existenta indiciilor temeinice care sa confirme presupunerea faptului ca inculpatul este autorul faptelor pentru care este judecat, regăsirea unuia sau unora din cazurile prev. de art.223 C.pr.pen., justificarea îndeplinirii scopului), se justifică și retinerea caracterului de necesitate la care textul legal se referă, dovedit de faptul că cercetarea judecătorească este în faza incipientă, fiind vorba de o cauză complexă, cu un număr important de persoane implicate care necesită administrarea unui probatoriu amplu, din care audierea părtilor vătămate, persoane extrem de vulnerabile, nu s-a realizat.
Totodată, apărările inculpatului privind vârsta si situația sa familială sau starea de sănătate nu pot fi primite si se apreciază că nu constituie motive care să justifice punerea lor în libertate deoarece sunt aspecte ce vizează în exclusivitate soluționarea fondului cauzei și individualizarea sancțiunilor penale asupra cărora instanța se poate pronunța numai după finalizarea cercetării judecătorești și că, atunci când a comis aceste fapte, inculpatul și-a asumat riscul de a fi descoperit, de a fi cercetat penal chiar cu privare de libertate și astfel desfășurarea unei vieți de familie normală să fie perturbată.
Pentru aceste motive, Curtea consideră că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar considerând că o măsură preventivă mai ușoară nu este suficientă pentru realizarea scopului asigurării bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea acestora de la comiterea de noi infracțiuni. Analizând măsura preventivă din perspectiva art.5 din CEDO se constată că, proclamând dreptul la libertate, scopul articolului este de a asigura că nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar(Amuur c.Franta), însa, protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea procesului în bune condiții(Tomasi c.Franta).
Toate aceste aspecte coroborate conduc la concluzia că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru a se asigura protecția celorlalți cetățeni în contextul în care infracțiunile pentru care acesta este cercetat sunt apreciate ca având un grad sporit de pericol public motive pentru care în temeiul art. 425/1 al. 7 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge contestația formulată, iar încheierea atacată se va mentine în totalitate ca fiind legală si temeinică.
Potrivit art. 275 al. 2 C.proc.pen. inculpatul va fi obligati să plătească câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge contestația formulată de inculpatul H. G. împotriva încheierii penale nr. 60/I din 4 august 2014 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ 14.
Obligă inculpatul să plătească suma de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. H. G. I. B.
red.L.M./A.C.
3 ex./28.08.2014
jud.fond.T. S.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1111/2014. Curtea... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
|---|
