Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei. Art.583 NCPP. Încheierea nr. 48/2016. Curtea de Apel CLUJ

Încheierea nr. 48/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 48/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2016:047._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 48/2016

Ședința Camerei de consiliu din 12 februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. M.,judecător

GREFIER: C. C.

Ministerul Public-P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj este reprezentat de

PROCUROR: S. D.

S-au luat în examinare contestația formulată de petenta Ș. M. împotriva sentinței penale nr. 4 din data de 11.01.2016 pronunțată de Judecătoria V. de Sus, având ca obiect cererea de suspendare a executării pedepsei aplicată inculpatului R. D. F..

La apelul nominal se constată lipsa petentei Ș. M. și a intimatului R. D..

Procedura de citare nu este legal îndeplinită, deoarece la dosar nu s-au întors dovezile de înmânare a citațiilor cu părțile.

S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale de soluționare a prezentei cauze de către această instanță.

Reprezentantul Parchetului, față de lipsa procedurii de citare cu părțile solicită amânarea cauzei însă lasă la aprecierea instanței acest aspect și, față de excepția invocată de instanță din oficiu solicită admiterea ei și a se dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 4 din 11 ianuarie 2016, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei V. De Sus, a fost respinsă cererea de revocare formulată de petenta Ș. M., CNP_, domiciliată în ./A, județul Maramureș, privind suspendarea executării pedepsei, aplicată condamnatului R. D. F., CNP_, domiciliat în V. de Sus, . 14 A, ., județul Maramureș, prin sentința penală 159/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul_ .

În baza art 274 C.pr.pen a fost obligată petenta să plătească statului suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea formulată la data de 16.12.2015 și înregistrată la instanță sub nr._, petenta Ș. M., CNP_, domiciliată în ./A, județul Maramureș, a solicitat revocare suspendării executării pedepsei, aplicată condamnatului R. D. F., CNP_, domiciliat în V. de Sus, . 14 A, ., județul Maramureș, prin sentința penală 159/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul_ .

În motivarea cererii a arătat faptul că, inculpatul a fost condamnatpentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 224 al. 2 NCP prin recalificarea faptei din infracțiunea prev. și ped. de art. 192 al. 2 VCP cu aplicarea art. 5 NCP, art. 41 al. 2, art. 74 al. 1 lit. „a” și art. 76 al. 1 lit. „c” VCP la 8 (opt) luni închisoare; pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. și ped. de art. 253 al. 1 NCP prin recalificarea faptei din infracțiunea prev. și ped. de art. 217 al. 1 VCP cu aplicarea art. 5 NCP, art. 41 al. 2, art. 33 lit. „a”, art. 74 al. 1 lit. „a” și art. 76 al. 1 lit. „e” VCP la 500 (cincisute) lei amendă.

În temeiul art. 5 NCP, art. 33 lit. „a” și art. 34 lit. „d” VCP ,s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 81 și 82 VCP și art. 5 NCP s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni și atrage atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 VCP.

În temeiul art. 397 al. 1, art. 19, art. 25 C. pr. pen. coroborate cu art. 1357 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Ș. M. domiciliată în ./A, jud. Maramureș suma de 7000 lei reprezentând despăgubiri civile materiale. În temeiul art. 276 al. 1 C. pr. pen. a fost obligat să plătească părții civile suma de 800 lei și 140 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plății cu titlu de cheltuieli judiciare.

A mai arătat că, a formulat o cerere de executare silită la Biroul executorului judecătoresc A. D. și face obiectul dosarului execuțional nr 2/2015 fiind achitată doar suma de 3600 lei și cu rea credință nu a achitat și diferența deși lucrează în străinătate.

În drept a invocat dispozițiile art. 84 VCP.

În probațiune a solicitat atașarea dosarului_ al Judecătoriei V. de Sus, dosarului execuțional, audierea de martori precum și adrese pentru a face verificări dacă condamnatul a realizat venituri sau are bunuri supuse impozitării.

Analizat cererea de revocare prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală 159/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul_ rămasă definitivă la data de 25.06.2014, inculpatul R. D. F. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 224 al. 2 NCP prin recalificarea faptei din infracțiunea prev. și ped. de art. 192 al. 2 VCP cu aplicarea art. 5 NCP, art. 41 al. 2, art. 74 al. 1 lit. „a” și art. 76 al. 1 lit. „c” VCP la 8 (opt) luni închisoare; pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. și ped. de art. 253 al. 1 NCP prin recalificarea faptei din infracțiunea prev. și ped. de art. 217 al. 1 VCP cu aplicarea art. 5 NCP, art. 41 al. 2, art. 33 lit. „a”, art. 74 al. 1 lit. „a” și art. 76 al. 1 lit. „e” VCP la 500 (cincisute) lei amendă.

În temeiul art. 5 NCP, art. 33 lit. „a” și art. 34 lit. „d” VCP ,s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 81 și 82 VCP și art. 5 NCP s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni și atrage atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 VCP.

În temeiul art. 397 al. 1, art. 19, art. 25 C. pr. pen. coroborate cu art. 1357 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Ș. M. domiciliată în ./A, jud. Maramureș suma de 7000 lei reprezentând despăgubiri civile materiale. În temeiul art. 276 al. 1 C. pr. pen. a fost obligat să plătească părții civile suma de 800 lei și 140 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plății cu titlu de cheltuieli judiciare.

De la data rămânerii definitive și până la promovarea cererii condamnatul R. D. F. a achitat suma de 3600 lei.

Legal citat, condamnatul R. D. F. nu s-a prezentat în fața instanței. S-a prezentat mama acestuia care a adus la cunoștință faptul că, până la această dată s-a achitat suma de 6500 lei și diferența va fi achitată în cel mai scurt timp, aspect confirmat de apărătorul ales al petentei. Prin urmare, nu este dovedită nici reaua credință.

Potrivit art. 84 VCP, dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putință de a îndeplini acele obligații.

Potrivit art. 85 alin 5 NCP, obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, trebuie să fie achitate cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului.

Termenul de încercare se împlinește la data de 25.02.2017, astfel că, condamnatul R. D. F., până la împlinirea termenului poate să achite diferența din suma rămasă neachitată.

Față de aceste considerente, instanța a respins cererea de revocare formulată de petenta Ș. M..

În baza art 274 C.pr.pen petenta a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta Ș. M., solicitând desființarea acesteia ca nelegală și netemeinică.

Analizând sentința atacată prin prisma dispozițiilor legale în materia executării pedepselor, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.597 al.7 C.pr.pen. hotărârile pronunțate în materia executării hotărârilor penale pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Cum această cauză s-a judecat la Judecătoria V. De Sus, evident că instanța ierarhic superioară este Tribunalul Maramureș, motiv pentru care Curtea de Apel nu este competentă a soluționa prezenta cauză.

În consecință, își va declina competența în favoarea Tribunalului Maramureș.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2016.

P., GREFIER,

I. M. C. C.

Dact.I.M../S.M

4 ex./23.02.2016

Jud.fond. M. Șimon

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei. Art.583 NCPP. Încheierea nr. 48/2016. Curtea de Apel CLUJ