Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 592/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 592/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 38466/212/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 592/P
Ședința publică de la 17 iunie 2015
Completul compus din:
Președinte – A. I.
Judecător – D. I. N.
Cu participare Grefier – M. V.
Ministerul Public prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal declarat împotriva sentinței penale nr. 374 din data de 20.03.2015 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr. _ de inculpatul A. D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art.336 alin.l din C.pen. și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 din C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 16.06.2015, a amânat-o la data de 17.06.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.374/20.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-a hotărât:
În baza art. 386 alin. 1 C.p.p., dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. D. din infracțiunile prev. de art. 336 alin. 1 C. pen. și art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 38 alin. 2 C. pen. în infracțiunile prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. b C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C. pen., condamnă inculpatul A. D. (fiul lui M. și I., născut la data de 29.10.1976 în C., jud. C., domiciliat în com. N. B., .. 28, jud. C., f.f.l. în mun. C., ., jud. C., CNP_) la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare.
În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare.
În baza 33 lit. b - 34 lit. b C. pen. 1969, contopește pedepsele stabilite, urmând ca în final inculpatul A. D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 9 luni închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C.pen. 1969.
În baza art. 88 alin. 1 C.pen. 1969, deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 10.12.2010.
În baza art. 71 alin. 2 C.penal 1969, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal 1969.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc pen., obligă pe inculpatul A. D. la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu Carasca I.-C., în cuantum de 400 lei (faza de urmărire penală) precum și onorariul avocatului din oficiu V. N., în cuantum de 200 lei (faza de judecată) se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2214/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. D., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substa.nțe prev. de art.336 alin.l din C.pen. și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 din C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul A. D., la data de 10 decembrie 2010, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare AH-048-GT pe DN 2A, dinspre orașul O. către . a poseda permis de conducere și prezentând potrivit Buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 2119-2120 din 13.12.2010 o îmbibație alcoolică de 1,50 g/l alcool pur în sânge la proba I respectiv de iar la ora 21.40 de 1,40 g/l alcool pur în sânge la proba II.
În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de sesizare și depistare; planșa fotografică; adresa nr._ din 26.10.2012 a Serviciului Rutier din IPJ C.; cerere de analiză și proces verbal de prelevare; Buletin de examinare clinică; Buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 2119-2120 din 13.12.2010; declarațiile martorilor MARAN D., D. D. și C. S. M.; declarațiile suspectului;
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 26.01.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 23.02.2015, având în vedere lipsa inculpatului A. D., pentru a da posibilitatea acestuia să-și exprime poziția procesuală și în vederea exercitării dreptului la apărare prin propria persoană, instanța a dispus citarea inculpatului cu mandat de aducere precum și solicitarea de relații de la grefierul șef al secției civile în vederea identificării unui eventual nou domiciliu al inculpatului.
De asemenea, instanța a dispus emiterea unor adrese către Administrația Națională a Penitenciarelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Teritorial de Muncă C., în vederea stabilirii unei eventuale stări de deținere a inculpatului respectiv a existenței unor contracte de muncă ale acestuia.
Din relațiile furnizate de grefierul șef al secției civile, a reieșit faptul că inculpatul A. D. figurează cu același domiciliu activ, și anume adresa din . N. B., .. 28.
Cu prilejul verificărilor efectuate de către organele jandarmeriei în vederea executării mandatelor de aducere emise pe numele inculpatului, atât la adresa anterior menționată cât și la adresa din mun. C., ., indicată de inculpat cu prilejul declarației din 11.12.2010(fila 82 dup) s-a stabilit faptul că inculpatul nu mai locuiește la adresele respective.
Din relațiile primite de la Inspectoratul General al Poliției Române și Administrația Națională a Penitenciarelor a rezultat faptul că inculpatul A. D. nu figurează ca fiind încarcerat în unitățile subordonate acestor instituții.
De asemenea, Inspectoratul Teritorial de Muncă C. a comunicat faptul că inculpatul A. D. nu figurează cu contracte individuale de muncă active în baza de date.
În consecință, procedura de citare cu inculpatul a fost îndeplinită prin afișare la ușa instanței, porivit art. 259 alin. 5 C.p.p.
La termenul de judecată din data de 16.03.2015, s-a dat citire actului de sesizare al instanței și nefiind contestate probele administrate în cursul urmăririi penale, în baza art. 374 alin. 7 C. proc. pen., acestea nu au fost readministrate in cursul cercetării judecătorești.
De asemenea, nu a fost propusă administrarea de probe nici de reprezentantul Ministerului Public, nici de către avocatul inculpatului A. D..
A fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Analizând materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, instanța retine următoarea situație de fapt:
La data de 10 decembrie 2010, la orele 18.57, organele de poliție s-au deplasat pe DN 2A, la km 196, unde avusese loc un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, prilej cu care au constatat că autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare AH-048-GT se afla în poziția de staționare, astfel cum a fost mutat de către conducătorul acestuia, respectiv cu fața către M. K., pe banda nr. 1 de lângă bordură, cu sensul de mers dinspre O. către M. K..
Autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare AH-04 8-GT fusese condus de inculpatul A. D..
La fața locului se afla staționat și autoturismul narea Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare TX-9859-XB, care a fost găsit în afara părții carosabile a DN 2A, orientat cu fața către O., astfel cum a fost mutat de către conducătorul acestuia, C. S. M..(filele 11-24 dup)
Întrucât inculpatul A. D. emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul Drager, rezultând o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat (fila 55 dup).
În continuare, inculpatul A. D. a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență C., iar potrivit B.A.T.A. nr. 2119-2120/A12 din 13.12.2010 s-a stabilit că la ora 20.40 inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,50 g/l alcool pur în sânge iar la ora 21,40 o alcoolemie de 1,40 g/l alcool pur în sânge.(fila 54 dup)
Totodată, din adresa nr._ din 26.10.2012 emisă de Inspectoratul Județean de Poliție C. - Serviciul Rutier, Biroul Accidente Rutiere reiese că inculpatul A. D. nu figurează în evidență ca fiind posesor de permis de conducere, pentru nici o categorie de autovehicule.(fila 51 dup)
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a consumat băuturi alcoolice, respectiv 1,5-2 litri de bere, în jurul orelor 16.00, după care a plecat de la locuința sa din C., . către localitatea N. B. la volanul autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare AH-048-GT.
În autoturism se aflau martorii MARAN D. și D. D.. În timp ce se deplasa pe banda nr. 2 dinspre O. către N. B., cu o viteză de aproximativ 100 km/h, inculpatul a intrat în depășire pe partea dreaptă a autoturismului marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare TX-9859-XB, la volanul căruia se afla martorul C. S. M.. întrucât în prealabil inculpatul 1-a semnalizat cu farurile pe șoferul din fața sa pentru a elibera banda de mers, atunci când s-a încadrat pe banda nr. 2, martorul C. S. M. a efectuat aceeași manevră, cele două autoturisme intrând în coliziune, așa încât autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare TX-9859-XB a acroșat cu bara din spate aripa stângă autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare AH-048-GT. în timp ce autovehiculele erau prinse unul de celălalt, autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare AH-048-GT a intrat cu partea lateral dreapta în parapetul de pe marginea podului.
Cu prilejul audierii sale în calitate de învinuit, din data de 11.12.2010, inculpatul A. D. a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa.(fila 82 dup)
Ulterior, acesta nu a mai putut fi identificat pentru a-și exprima poziția procesuală, deși au fost realizate numeroase demersuri în acest sens, atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești.
În baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpatul A. D..
Procedând la compararea legilor penale succesive aplicabile în cauză, instanța constată că art. 335 alin. 1 C. pen. și art. 336 alin. 1 C. pen., comparativ cu art. 86 alin. 1 și art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 stabilesc aceleași limite ale pedepsei închisorii (1-5 ani) însă în mod alternativ art. 336 alin. 1 C. pen. prevede posibilitatea aplicării pedepsei amenzii.
Simpla existență a posibilității aplicării amenzii penale nu duce la concluzia automată că legea nouă constituie legea penală mai favorabilă deoarece, astfel cum va fi arătat, în raport de circumstanțele reale în care s-a săvârșit fapta și de persoana inculpatului, instanța consideră că nu poate fi avută în vedere aplicarea pedepsei amenzii penale.
Pentru aplicarea art. 5 C. pen, având în vedere Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, instanța, în urma analizei globale a prevederilor din legile penale succesive incidente în cauză, a identificat legea veche (C. pen. 1969 respectiv O.U.G. nr. 195/2002) ca fiind legea penală mai favorabilă inculpatului, având în vedere tratamentul penal sancționator al concursului de infracțiuni prev. de C. pen. 1969.
În consecință, în baza art. 386 alin. 1 C.p.p., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. D. din infracțiunile prev. de art. 336 alin. 1 C. pen. și art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 38 alin. 2 C. pen. în infracțiunile prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. b C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.
Sub aspect obiectiv, faptele inculpatului A. D., care la data de 10.12.2010, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare AH-048-GT pe DN 2A, dinspre orașul O. către . a poseda permis de conducere și având o îmbibație alcoolică de 1,50 g/l alcool pur în sânge la proba I respectiv de 1,40 g/l alcool pur în sânge la proba II, potrivit B.A.TA. nr. 2119-2120/A12/13.12.2010, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. b C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.
Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, cf. art. 16 alin. 3, lit. b C. pen..
Având în vedere faptul că infracțiunile au fost săvârșite de inculpatul A. D. printr-o singură acțiune, anterior condamnării sale pentru vreuna dintre acestea, instanța a reținut aplic. art. 33 lit. b C. pen. 1969.
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța va avea in vedere criteriile prev. de art. 72 C.pen. 1969 si anume: dispozițiile din partea generala a Codului Penal privind infracțiunea consumată; limitele de pedeapsa prevăzute în legea speciala, închisoarea de la 1 la 5 ani, pentru ambele infracțiuni deduse judecății; gradul de pericol social al faptelor relevat de faptul că inculpatul a condus un autoturism pe DN 2A, dinspre orașul O. către . de drum intens circulat, fără a poseda permis de conducere și în timp ce avea o îmbibație alcoolică de 1,50 g/l alcool pur în sânge la proba I respectiv de 1,40 g/l alcool pur în sânge la proba II, fiind implicat într-un accident de circulație persoana inculpatului – are vârsta de 38 de ani, este căsătorit, ocupație:zugrav – zidar, a recunoscut comiterea faptelor cu prilejul declarației date în calitate de învinuit.
În ceea ce privește conduita procesuală a inculpatului A. D., instanța constată că după ce acesta a fost audiat în calitate de învinuit la data de 11.12.2010, ocazie cu care a fost și reținut,(fila 85 dup), și-a schimbat locuința, fără a aduce la cunoștința organelor judiciare acest fapt.
Ulterior, acesta nu a mai putut fi identificat pentru a-și exprima poziția procesuală, deși au fost realizate numeroase demersuri în acest sens, atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești.
Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului A. D. (fila 8 dosar cam. prel.), instanța constată că acesta a fost condamnat de trei ori la pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenție, pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului, ultima dintre ele la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, inculpatul fiind eliberat condiționat la data de 03.07.2002, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 557 zile, fiind împlinit termenul reabilitării judecătorești la data comiterii faptelor deduse judecății.
Fiind dovedită existența faptelor, elementele constitutive ale infracțiunilor, precum și săvârșirea acestora de către inculpat, instanța urmează să antreneze răspunderea penală a acestuia, apreciind că scopul preventiv educativ al pedepsei (reglementat de art. 52 Cod penal 1969), poate fi atins prin aplicarea unor pedepse între limitele prevăzute de lege, stabilind pedepse de câte 1 an și 9 luni închisoare pentru fiecare dintre cele două infracțiuni deduse judecății.
În baza 33 lit. b - 34 lit. b C. pen. 1969, va contopi pedepsele stabilite, urmând ca în final inculpatul A. D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 9 luni închisoare.
Având în vedere faptul că executarea unor pedepse în regim de detenție și acordarea ulterioară a beneficiului liberării condiționate pentru fiecare dintre acestea nu au fost în măsură să-l determine pe inculpatul A. D. să-și corijeze comportamentul antisocial, acesta manifestând perseverență infracțională, pedeapsa se va executa în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen., o altă modalitate de executare fiind în mod evident inaptă să asigure reeducarea inculpatului.
De asemenea, funcția de exemplaritate a pedepsei ar rămâne ineficientă, aspect de natură a încuraja și alte persoane predispuse la derapaje comportamentale să adopte o astfel de conduită antisocială.
În baza art. 88 alin. 1 C.pen. 1969, va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 10.12.2010. (fila 85 dup).
În baza art. 71 alin. 2 C.penal 1969, va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal 1969.
Împotriva sentinței penale nr.374/20.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ , a declarat apel, în termen legal, inculpatul A. D., fără a indica motivele de apel.
Analizând din oficiu sentința apelată, Curtea reține următoarele:
La termenul de judecată din data de 23.02.2015, având în vedere lipsa inculpatului A. D., pentru a-i da posibilitatea să își exercite poziția procesuală, prima instanță a emis mandat de aducere pe numele acestuia. De asemenea, instanța de fond a dispus efectuarea mai multor demrrsuri, respectiv emiterea unor adrese către Administrația Națională de Penitenciarelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Teritorial de Muncă C.. Din relațiile furnizate a rezultat că inculpatul nu mai locuiește la adresele cunoscute, nu figurează ca fiind încarcerat și nu este înregistrat cu contract individual de muncă. Prin urmare, procedura de citare cu inculpatul a fost îndeplinită prin afișare la sediul instanței.
La termenul de judecată din data de 16.03.2015 s-a dat citire actului de sesizare a instanței și, apreciindu-se că nu au fost contestate probele administrate în faza de urmărire penală, în temeiul art.374 alin.7 Cod procedură penală, prima instanță a dispus ca acestea să nu fie readministrate în cursul cercetării judecătorești. În aceste condiții, instanța de fond a pronunțat hotărârea de condamnare, deși nu a administrat niciun mijloc de probă.
Deși legal citat, inculpatul A. D. nu s-a prezentat în fața instanței de apel.
Se constată astfel că prima instanță nu a respectat dispozițiile art.376 alin.1 Cod procedură penală cu referire la art.351 alin.1 Cod procedură penală privind principiul nemijlocirii administrării mijloacelor de probă din cursul urmăririi penale.
De la acest principiu există 3 excepții prevăzute de:
- art.374 alin.4 Cod procedură penală cu referire la art.375 alin.1,2 Cod procedură penală care reglementează procedura de judecată în cazul recunoașterii învinuirii de către inculpat, situația în care nu se mai administrează probele din cursul urmării penale, singurele probe noi care pot fi administrate fiind prin înscrisuri;
- art.374 alin.7 cod procedură penală care prevede că probele administrate în cursul urmării penale și necontestate de către părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților și sunt avute în vedere de instanță la dezbateri;
- art.484 alin.2 Cod procedură penală care reglementează procedura acordului de vinovăție, care nu presupune administrarea de probe.
Instanța de apel reține că niciuna din cele 3 excepții menționate mai sus nu puteau fi reținute de către instanța de fond, având în vedere că inculpatul A. D. a lipsit la cele două termene de judecată în fața instanței de fond. În acest context, evidențiem că inculpatul A. D. nu și-a exprimat voința de a apela la procedura de judecată reglementată de art.374 alin.4 Cod procedură penală în referire la art.375 alin.1,2 Cod procedură penală. Totodată, inculpatul nu și-a exprimat poziția procesuală față de probele administrate în cursul urmării penale, în sensul necontestării exprese a acestor probe, în sensul dispozițiilor art.374 alin.7 Cod procedură penală. Sub acest ultim aspect, instanța de apel subliniază că pentru a se putea reține că inculpatul nu contestă probele administrate în cursul urmării penale este necesar să existe o manifestare de voință expresă a inculpatului în acest sens, voință exprimată în fața instanței de judecată și de care instanța să ia act nemijlocit potrivit art.374 alin.7 cod procedură penală.
Împrejurarea că inculpatul A. D. a lipsit la termenele de judecată de la instanța de fond nu echivalează cu o necontestare a probelor administrate în cursul urmării penale, prima instanță, în urma demersurilor efectuate, care nu au avut ca rezultat identificarea inculpatului, trebuind să procedeze la administrarea nemijlocită a probelor din cursul urmării penale, potrivit art.376, art.378-art.385 Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente, reținem că instanța de fond a reținut în mod greșit că inculpatul nu a contestat probele administrate în cursul urmării penale, impunându-se astfel administrarea nemijlocită atât a probelor din cursul urmării penale, cât și administrarea nemijlocită a eventualelor noi probe propuse de părți în cursul cercetării judecătorești, potrivit art.376, art.378-art.385 Cod procedură penală.
Curtea constată că administrarea nemijlocită a probelor din cursul urmării penale cât și administrarea nemijlocită a eventualelor noi probe propuse de părți nu se poate face pentru prima dată în fața instanței de apel, în condițiile în care această administrare nemijlocită a probelor nu s-a făcut de către instanța de fond, deoarece ar lipsi pe inculpat de dreptul la o dublă jurisdicție, atâta timp cât hotărârea instanței de apel este definitivă, potrivit art.551 pct.2 lit.b, pct.3, pct.4 Cod procedură penală, și prin urmare nu există o altă instanță de judecată care poate examina legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de către instanța de apel care a administrat și interpretat probele administrate nemijlocit pentru prima oară, în condițiile în care instanța de fond nu a administrat nemijlocit nicio probă.
Inexistența unui al doilea grad de jurisdicție sub aspectul interpretării și administrării nemijlocite a probelor aduce atingere prevederilor art.2 din Protocolul nr.7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Din această perspectivă, reținem că, potrivit art.2 din Protocolul menționat, orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege. Dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală poate face obiectul unor excepții (ce nu se regăsesc în prezenta cauză) în cazul infracțiunilor minore, așa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale. În ceea ce privește conținutul garanției, existența unui dublu grad de jurisdicție în materie penală are ca permisă faptul că examinarea unei acuzații penale formulate împotriva unei persoane a fost examinată la nivelul unui prim grad de jurisdicție, inclusiv sub aspectul administrării și examinării ansamblului probator.
De asemenea, prin modalitatea de soluționare a cauzei de către instanța de fond, fără administrarea nemijlocită a probelor din cursul urmării penale și a eventualelor probe propuse de părți (în condițiile în care nu a existat o manifestare de voință expresă a inculpatului în acest sens, iar în faza de urmărire penală inculpatul nu a fost identificat, pentru a fi audiat și a-i fi prezentate probele administrate) s-a adus atingere și dreptului la un proces echitabil al inculpatului sub aspectul art.6 par.3 lit.d din aceeași Convenție privind dreptul inculpatului de a întreba și solicita audierea martorilor acuzării și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
În final, Curtea mai arată că efectul devolutiv al apelului nu trebuie înțeles ca o rejudecare completă a fondului în situația neîndeplinirii acestei condiții esențiale de către instanța de fond. În baza efectului devolutiv în apel, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, însă, și a altor probe pertinente concludente și utile administrate pentru prima dată în apel. Efectul devolutiv nu poate fi însă înțeles ca o administrare a întregului material probator și deci, ca o efectuare a întregii cercetări judecătorești de către instanța de apel, căci aceasta din urmă este una de control judiciar, neputând suplini lipsa cercetării judecătorești în primă instanță. În caz contrar, s-ar putea ajunge la situații inacceptabile, cum este de altfel și cea din speță, în care, prima instanță, fără a efectua cercetare judecătorească, soluționează cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată, întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanța superioară va administra ea însăși probele pe care, în baza unei aprecieri eronate, nu le-a administrat în mod nemijlocit. Realizarea în apel a întregii cercetări judecătorești, ar priva pe inculpat de un grad de jurisdicție și i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, câtă vreme acesta nu ar mai avea la dispoziție nicio cale de atac, decizia curții de apel fiind definitivă.
Față de aceste considerente, Curtea reține că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută, fiind incidente prevăzute art.281 alin.1 lit.e Cod procedură penală, având în vedere că prima instanță a constatat la termenul din data de 16.03.2015 că probele din cursul urmării penale nu au fost contestate deși inculpatul A. D. a lipsit și nu și-a exprimat voința procesuală în sensul necontestării probelor, nefiind astfel aplicabile prevederile art.374 alin.7 Cod procedură penală, iar instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la administrarea nemijlocită a probelor potrivit art.376, art.378-art.385 Cod procedură penală. De altfel, nici în faza de urmărire penală inculpatul nu și-a exprimat poziția procesuală, întrucât nu a fost găsit în urma demersurilor efectuate de către organele judiciare.
În consecință, se impune desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.2 lit.b Cod procedură penală admite apelul formulat de inculpatul A. D. împotriva sentinței penale nr.374/20.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
Desființează sentința penală apelată și dispune rejudecarea cauzei de către Judecătoria C..
Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. I. D. I. N.
GREFIER,
M. V.
Jud. fond: D. G. P.
Jud. red. dec: A. I.
2ex. / 24.06.2015
| ← Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 589/2015.... → |
|---|
